Lumea se retrăgea încet spre case, iar cimitirul mic devenea tot mai golit de suflete. Doar lumânările mai pâlpâiau cu încăpățânare, ca o replică în miniatură a stelelor cu care ar fi vrut să se compare. Florile, care le înconjurau strategic, aveau grijă ca ele să-și dea obștescul sfârșit în liniște, netulburate de vreo adiere de vânt. Doar un singur mormânt își mai păstra animația, ba chiar se auzeau sunete mai puternice decât cum s-ar cădea într-o seară de Luminație. Erau patru adolescenți chercheliți, care treceau o sticlă de vin din mână în mână și slobozeau spre cer fumuri lungi de țigară.

– Bine că s-a eliberat terenul de babalâci, zise Sandu, privind peste șirurile de cruci din jur.

– Distracția de acum începe, completă Ionică, cântărind sticla înainte de a o duce la gură.

– Avem noroc de o vreme frumoasă. Uite ce de stele sunt pe cer!, rosti cu admirație Stela, în timp ce trăgea din țigară.

– Te-a apucat nostalgia, fato? Mai bine uită-te pe pământ, că-s mai multe de văzut, o invită Ghiță, iritat.

– Chiar așa!, reveni Sandu în discuție, fiind cel mai mare și bine văzut din grup. Știți al cui e mormântul din fața noastră?

– Știu eu!, se lăudă Ghiță. E a lu’ Lică!

– Aici e îngropat Lică?!, se miră Stela. Am auzit de el.

– Ai auzit și că mă-sa l-a blestemat să n-aibă odihnă nici în mormânt?, continuă Sandu.

– Serios?, întrebă mezinul Ionică. Da’ de ce?

– Se zice că era un prăpădit: hoț, leneș, bețiv, bătăuș…

– Ce miștooo!, exclamă admirativ Ionică.

– De parcă se-mplinesc blestemele!, răbufni Ghiță. Dacă-i mort, mort rămâne.

– Nu poți să fii sigur de asta. Am auzit că blestemele de mamă sunt cele mai grele.

– Fugi d-aici! Astea-s basme!, se oțărî Ghiță luând sticla și trăgând apoi o dușcă bună.

– Stela are dreptate, interveni Sandu. Cred că Lică s-a zvârcolit în sicriu și după moarte. Poate a băut sticla de vin pe care au pus-o lângă el.

– Eu nu cred. Chiar are o sticlă de vin în mormânt?, rosti Ghiță neîncrezător.

– Sigur are, eu am fost la înmormântare, cu ai mei. L-am și cunoscut pe Lică.

– Bună ar fi băutura aia pentru noi, tocmai ni s-a golit sticla, zise Ionică râzând.

– Ți-a ieșit un porumbel pe gură, îl felicită Sandu. Ia du-te tu acasă, că stai aproape, și adu niște scule.

– Ce vrei să spui?, se miră Ionică.

– O să-i facem o vizită lui Lică, iar el o să ne ofere sticla de vin din dotare. Trebuie să fie o băutură spumoasă!

– Doar nu sunteți nebuni?!, se îngrozi Stela.

– Deloc! Ți-e frică de nenea Lică, fetițo? Sau sunteți cu toți niște pămpălăi care se tem de morți?

Nimeni nu răspunse provocării, iar Ionică plecă în fugă după lopată și hârleț. Nu a durat mult și au trecut la treabă, primul fiind Sandu, urmat de Ghiță și Ionică. Pământul era reavăn, iar ei erau în putere, astfel că în scurtă vreme au simțit cum lovesc în lemn. Razele lunii băteau aproape perpendicular pe gura căscată în pământ, ajutându-i să deslușească lutul de lemn și de oasele care prindeau un contur înfiorător. Sandu se arătă mai curajos și, după ce le explică triumfător că poziția scheletului nu-i firească, începu să scotocească cu hârlețul după sticlă.

Se dovedi că avusese dreptate. Butelia cu vin era de față, iar ei se întoarseră cu prada pe banca de alături. Licoarea era bună și tare, țigările se aprinseră ca niște torțe în miniatură și vocile celor patru tineri se uniră în cântece de mulțumire și dedicații la adresa celui dezgropat. Martori le erau doar stelele și Luna, care-i priveau cu aceeași nepăsare rece și mută. Într-una din pauzele de respiro, Stelei i se păru că aude un zgomot ce venea din groapa proaspătă.

– Fugi d-aici!, se rățoi la ea Sandu. Te pomenești că vine Lică după sticlă, la care izbucniră toți în râs, molipsind-o și pe fată.

A doua zi dimineață, paznicul a găsit mormântul lui Lică gol, alături fiind o lopată și un hârleț. Nici urmă de os, darămite de schelet. Cei patru adolescenți nu au mai apărut vreodată, și nici cadavrele lor nu au fost aflate. Părinții au împărțit poze, au dat anunțuri în mass media, au vărsat găleți de lacrimi și au făcut nenumărate presupuneri. Cea mai terifiantă dintre ele era că Lică s-ar fi sculat din morți și le-ar fi răpit sufletele cu tot cu trup. Probabil că astfel a reușit să se reîncarneze, iar acum bântuie printre oameni, căutându-și următoarea victimă.