La vremuri noi, Tot Noi (apropo’s de e-mailul cu evreii care au cumpărat presa românească, iată şi românii “patrioţi”)

Dincă. Imperiul ginerilor

Răposatul Ion Dincă, fosta mână de fier a regimului Ceauşescu, a lucrat, în ultima parte a vieţii, la o firmă de IT. Era “consilier”, iar compania făcea parte din imperiul de afaceri creat de ginerii lui, Nicolae Badea şi Gabriel Popoviciu. La începutul anilor ’90, în timp ce Dincă făcea puşcărie, fiind condamnat în lotul CPEX, ginerii lui puneau bazele lanţului lor de companii care va ajunge să valoreze sute de milioane de dolari.

Potrivit unor apropiaţi, Popoviciu de-abia scăpase de colegii lui de la service-ul auto unde lucra. În vâltoarea Revoluţiei, ei îl căutau pentru a-l pedepsi pentru păcatele socrului. Până a ajunge la service, Popoviciu, un personaj misterios, lucrase la un “shop” pe litoral, împreună cu un anume Radu Dimofte. Pe la mijlocul anilor ’80, Dimofte a fugit în Statele Unite, unde a lucrat ca portar de hotel, apoi şef de tură. S-a întors în ţară după Revoluţie.

Tandemul de la “shop” a intrat apoi împreună în afaceri şi, întâmplător sau nu, au adus în România branduri “imperialiste” precum Pizza Hut sau KFC. Astăzi, ei doi, împreună cu Nicolae Badea, controlează investiţii majore în imobiliare, IT şi comerţ alimentar, multe dintre ele înregistrate pe firme off-shore din Cipru sau din Insulele Virgine, parte a unui întreg păienjeniş. În multe cazuri, titularii afacerilor, aşa cum apar la Registrul Comerţului, sunt părinţii lor: Zerlin Dimofte, care are 82 de ani, şi Ligia Popoviciu, în vârstă de 77 de ani. Imperiul ginerilor lui Dincă s-a remarcat şi prin diverse afaceri profitabile cu statul, iar cei doi sunt acţionari la Clubul Vinului, alături de nume sonore, precum Călin Popescu-Tăriceanu.

——————————————————–

Postelnicu

Nepotul “de aur”, asociatul lui Videanu, Tiberiu Bica Postelnicu are o avere de aproximativ 50 de milioane de dolari şi este asociat în nu mai puţin de 35 de companii din România. E nepotul ultimului ministru de interne, fost şef al Securităţii, Tudor Postelnicu. Deţine opt la sută din Romanian International Bank, controlată de familia Roberts, proprietarul Merchant Bank of California. A fost asociat şi cu magnatul Ioan Niculae, la Asirom, dar şi-a vândut cota de zece la sută.

Prieten cu Niculae, Postelnicu a deţinut, prin Total Distribution Group SRL, activitatea de distribuire a ţigărilor produse de Societatea Naţională a Tutunului Românesc. Mai e şi distribuitor de băuturi alcoolice şi, de asemenea, acţionar în IATSA, firmă desprinsă din Dacia Piteşti. Nepotul “de aur” este şi partener al lui, Adriean Videanu. Cei doi au câte un sfert din Equity Invest SA, care se ocupă de intermedieri financiare. În schemă mai apare şi multimilionarul Radu Doicescu (24%), a cărui firmă, Bog’art, dezvoltă controversatul proiect “Cathedral Plaza”.

În Victoriei, Tudor Postelnicu trăieşte departe de ochii lumii. Devenit celebru prin propria sa sentinţă – “Am fost un dobitoc” – rostită când era judecat în lotul CPEX, Postelnicu locuieşte într-un apartament din “buricul târgului”, într-un bloc din Piaţa Victoriei, unde se găsesc foarte multe sedii de firmă, iar o locuinţă se vinde cu peste 100.ooo de euro.

————————————————————

Mizil

Mondenii postcomunişti. “Comunistul naţional” Paul Niculescu-Mizil, aşa cum îi place să i se spună, a fost şi el închis după Revoluţie. Îşi începuse ascensiunea în anii ’50, când era şeful Secţiei de Propagandă şi Agitaţie. A fost apoi ministru, vicepremier, membru CPEX. Anul în care el a ieşit din închisoare, 1992, coincide cu cel în care familia lui s-a lansat în afaceri, înfiinţând grupul Getteco, apoi alte companii. O parte din ele s-au desfiinţat ulterior. Mondenii Oana Niculescu-Mizil (nepoata) şi Derghei Mizil (fiul) deţin o parte din ele, în domenii diferite, de la restaurante la prelucrarea lemnului. În firme apare şi soţul Oanei Mizil, libanezul Tohme Jamil. Cei doi au fost cununaţi de un membru al puternicei familii libaneze Hariri.

——————————————————–

Burtică

De la Propagandă la Multinaţional. Cornel Burtică, fostul nomenclaturist marginalizat de Ceauşescu în 1982, face parte dintre cei care au dezvoltat afaceri de succes. După cum a relevat EVZ, Burtică s-a asociat cu companii din Italia, cărora le-a intermediat vânzările. Fostul ministru al comerţului exterior este cel care a iluminat zona Piaţa Unirii din Capitală, dar şi metroul bucureştean. Cu o cifră de afaceri care se apropie de milionul de euro pe an, Burtică a recunoscut că trăieşte mai bine în capitalism. El vinde acum grupuri electrogene produse în Italia. E un critic constant al foştilor ofiţeri de securitate care fac afaceri pe picior mare.

———————————————-

CONSTANTIN BOŞTINĂ

Secretarul lui Ceauşescu, şef la Bursă. Constantin Boştină este preşedintele Consiliului de Administraţie de la Bursa Română de Mărfuri. S-a convertit în om de afaceri după ce-şi trecuse în palmares funcţii precum cea de secretar personal al lui Nicolae Ceauşescu sau adjunct la Ministerului Economiei şi la Ministerul Industriei Uşoare. La jumătatea anilor ’90, afacerile lui Boştină, doctor în ştiinţe economice, au fost scurtcircuitate de o anchetă privind cazul de contrabandă cu combustibil “Jimbolia”, când a recunoscut că firma sa, Sibco, a transportat produse petroliere în Iugoslavia în timpul embargoului. A colaborat cu anchetatorii, cărora le-a povestit cum a decurs operaţiunea. Firma lui, în care mai era asociat şi fostul ofiţer de Securitate Ilie Stanciu, primise un credit de şapte milioane de dolari de la Bancorex. Stanciu a şi fost în arest preventiv. Boştină are o avere de peste 30 de milioane de dolari, făcută din industrie şi consultanţă.

———————————————————–

CAROL DINA

De la CC la banii Sidex. Fost prim-secretar al PCR Galaţi, fost membru al CC al PCR, fost membru supleant al CPEX. Aceasta este biografia scurtă de dinainte de 1989 a lui Carol Dina. Au urmat câteva luni de arest la Galaţi după Revoluţie, după care… afaceri şi politică. El este senator PRM din 2000. De profesie ajustor mecanic, Dina are 80% din firma Grup DIC din Galaţi, la care mai sunt asociaţi membri ai familiei sale. Compania a fost implicată, potrivit unui raport al Coaliţiei pentru un Parlament Curat, în tranzacţii păguboase pentru stat la Sidex, înainte de privatizarea combinatului.

—————————————————————

ION PĂŢAN

Fostul şef al lui Stolojan, pensionar asociat în firme înainte de 1989, Ion Păţan a fost vicepremier, ministru al comerţului intern, ministru al comerţului exterior, ministru al industriei uşoare… În aprilie 1989 era numit ministru al finanţelor. “Nu mai era membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central, ceea ce probabil l-a salvat de la puşcărie”, spune un fost apropiat al său.  Consilerul lui Păţan se numea Theodor Stolojan. “După Revoluţie l-am făcut prim-adjunct al meu”, spunea Păţan, care fusese păstrat în funcţie… În şase luni, Stolojan devenea ministru plin. “Sunt pensionar şi nu mă mai ocup de afaceri”, spunea Păţan. Cu toate acestea, la vârsta de 80 de ani, el apare ca asociat în mai multe companii, potrivit datelor de la Registrul Comerţului.

Are aproape 2% din Romimob SRL, o firmă de construcţii controlată de Romanoexport şi de Petru Crişan, fost ministru al comerţului după 1989. În zorii capitalismului românesc, Crişan a fost studiu de caz pentru conflictul de interese: era asociat şi administrator în câteva zeci de firme, dar, în acelaşi timp, şi ministru în guvernul Văcăroiu, acordând licenţe de import şi export pe domeniile în care funcţionau inclusiv companiile lui. Păţan a fost şi administrator al firmei de asigurări Metropol, care a dat faliment. În structura companiei se întâlnea un investitor din Camerun, Noupadja Joseph (cu peste 51%), dar şi Automobil Club Român şi Gelsorul lui Sorin Ovidiu Vîntu, cu procente reduse. Păţan mai e administrator şi la Petking, o firmă thailandeză care fabrică în România granule de materiale plastice.

—————————————————–

ŞTEFAN ANDREI

Consilierul lui Sorin Ovidiu Vîntu, Ştefan Andrei a fost ministru de externe şi ministru al comerţului exterior în ultimii ani ai regimului Ceauşescu. Andrei nu a apărut în nicio firmă în 1989, dar a fost, în schimb, consilierul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Se întâmpla la sfârşitul anilor ’90, când Vîntu a ochit diverse oportunităţi în Balcani…

Ca atare, la angajat pe Andrei pentru a-i prezenta analize de geopolitică şi de economie. Ştefan Andrei nu a recunoscut că ar fi avut vreo relaţie de afaceri. În schimb, nepotul său, Andrei Dan, a administrat Trawe, o firmă a intreprinderii de comerţ exterior Terra, înfiinţată în Elveţia. Acum, Dan e implicat cu participaţii sau ca administrator în mai multe firme de publicitate. Nepotul fostului ministru are şi 1% din Agenţia de publicitate “Anunţ de la A la Z”, firmă în care trustul britanic Daily Mail deţine jumătate din participaţii, prin divizia sa din Ungaria, Lapcom.

————————————————————

STUDIU DE CAZ

Cum se întâlnesc în afaceri ginerii lui Dincă, un apropiat al ginerelui lui Ion Ceauşescu şi omul lui Ion Ţiriac. Sediul social: fosta casă a lui Pacepa, spionul fugit în SUA.

Urmaşii nomenclaturii au pus ban pe ban în cel mai mare secret. Ei au dezvoltat parteneriate de afaceri între ei, dar şi cu personaje mai mult sau mai puţin cunoscute. Legăturile fine s-au cimentat în spatele uşilor închise, iar ceea ce i-a unit nu a mai fost victoria socialismului, ci profitul, scopul final în viziunea capitalistă.

BUCUREŞTI, FOSTA CASĂ A LUI PACEPA. Într-un carier rezidenţial de top, vizavi de Ministerul de Externe, s-au pus bazele unei firme care se vrea de viitor. Mai mulţi tineri manageri se asociază într-o companie de consultanţă, al cărui nume nu face decât să dea un indiciu subtil asupra localizării: Corner AA 28 SRL, înfiinţată în 2003. Puţini ştiu că în vila albă cu un etaj de pe colţ e locul unde, la apartamentul numărul 1, a locuit cel mai celebru spion al Estului: Ion Mihai Pacepa. Astăzi, casa fostului adjunct al Securităţii serveşte drept sediu social pentru o companie în care se întâlnesc, ca asociaţi, un partener de afaceri al supravieţuitorilor clanului Ceauşescu, un fost om de încredere al lui Ion Ţiriac şi o firmă off-shore din Cipru asociată cu imperiul de afaceri ai ginerilor lui Ion Dincă. Aceasta se numeşte Tresela Investments Ltd., din Nicosia.

În altă firmă, căsuţa poştală din Insula Afroditei se intersectează cu una din Caraibe (Insulele Turks şi Caiacos), International Business&Trading Corporation (IBTC), formând firma de imobiliare International Business Trading SRL, într-un “paradis” de pe şoseaua Kiseleff…

Asociaţii Tresela sunt firme din imperiul ginerilor. Aşa cum se ştie, ITBC apare în mai toate companiile deţinute de ginerii lui Dincă: de la “boom”-ul Băneasa Investments, un proiect de 1 miliard de euro (construcţii în nordul Capitalei), până la electronicele de la “Alltrom”, o mai veche firmă din reţeaua Badea-Dincă. Mai mult, Tresela, off-shore-ul din casa lui Pacepa, are un procent la Grand Plaza, deţinătorul Hotelului Howard Johnson, cunoscut drept afacerea ginerilor lui Dincă.

Zilele trecute, lanţul de căsuţe poştale şi-a adăugat în salba de proprietăţi Hotelul Neptun de pe Litoral. Au fost singurii ofertanţi la licitaţia făcută de stat. Pe lângă evitarea taxelor de pe Dâmboviţa, off-shore-urile mai au un avantaj: pot ascunde identitatea proprietarilor.

Asociaţia cu fostul CEO al românului din “Forbes” Corner AA 28 SRL mai dezvăluie un personaj. Valentin Radu, 34 de ani, e administratorul unic al firmei şi asociat (cu 6%). El este, însă, mult mai cunoscut în lumea businessului drept director al grupului de firme Ţiriac, postură pe care a ocupat-o, venind de la multinaţionala Roland Berger, timp de doi ani şi jumătate. Potrivit unor surse din companie, Valentin Radu nu mai ocupă postul de CEO al Ţiriac Holdings, însă, conform documentelor registrului comerţului, el apare în continuare ca administrator al Ţiriac Leasing şi Autonom – firmă controlată, de anul trecut, de Daimler-Chrysler.

Fostul lui şef, Ion Ţiriac, primul miliardar român intrat în topul “Forbes” nu a ascuns niciodată că a fost protejatul fostului demnitar comunist Ion-Gheorghe Maurer, un personaj care l-a iniţiat în tainele vânătorii pe fostul tenismen. Ulterior, Ţiriac, împreună cu Adrian Năstase, va duce acest sport sângeros pe prima pagină a ziarelor româneşti.

Ţiriac, Badea şi afacerea EADS. Ţiriac reprezenta Daimler-Chrysler în România în momentul în care se perfecta afacerea “Frontiera”. Concernul avea 37% din EADS, care vâna marele contract pentru securizarea graniţelor. O componentă din programul IT (de câteva zeci de milioane de euro) îi revenea “ginerelui” Nicolae Badea, prin Computerland. Ţiriac a fost acuzat de publicaţia franceză “Le Point” că a luat un comision de 20 de milioane de euro, dar a câştigat procesul. El a susţinut că nu a fost implicat în afacerea EADS.

Astăzi, fostul consilier de IT din Ministerul de Interne (instituţie care a împărţit banii publici în afacerea “Frontiera”), Petru Brânzaş, e asociatul off-shore-ului Uphall Trading (care apare, ca paravan, în afacerile lui Ţiriac) în Editura Sincron din Cluj-Napoca.

După anul 2000, paza frontierelor devenise o condiţie importantă pentru aderarea României la Unuiunea Europeană. Atunci au început să curgă banii din contracte publice, chiar şi înainte de afacerea EADS.

În anul 2003, într-o polemică cu Mugur Ciuvică de la Acţiunea Populară, Ministerul de Interne condus de Ioan Rus, apropiatul lui Ţiriac, a admis că furnizorul autospecialelor de supraveghere a graniţelor (Volkswagen Transporter) a fost firma britanică BAE Systems, care nu era producător al vehiculelor, ci doar instalase echipamentele.

“FREGATELE”

Asociatul ginerelui lui Ion Ceauşescu, contracte cu Armata. Între timp, BAE a făcut progrese în afacerile de pe Dâmboviţa, câştigând o afacere mult mai mare: livrarea a două fregate vechi Marinei Române, la un preţ astronomic. Tranzaţia face obiectul investigaţiilor în Marea Britanie şi România, oficialii români fiind suspectaţi de luare de mită.  Marele tun a fost însoţit de un contract de “offset” (compensare).

După cum a dezvăluit Jurnalul Naţional, BAE a adus în România contracte de fabricare a unei “pilule” pentru mărirea performanţelor motoarelor şi reducerea consumului de combustibil. Offsetul însemna că vânzătorul de arme se obliga să aducă în ţara care cumpăra arme comenzi pentru diverse produse. Pilula e fabricată de australienii de la Firepower. Reprezentanul în România al Firepower se numea George Lucian Teleman.

Teleman e asociat în Euro Trading 2000 cu soţia lui Marius Eduard-Ţârlea – fostul ginere al lui Ion Ceauşescu (fratele dictatorului) şi partener de afaceri al ex-directorului SRI, Virgil Măgureanu. Eurotrading 2000 e parte a unei suveici implicate în Eurocolumna şi în rafinăria Petrolsub de la Suplacu de Barcău – unde a deţinut acţiuni şi actualul ministru al internelor, Vasile Blaga. George Teleman e asociat, în Corner AA 28, cu off-shore-ul din imperiul Dincă şi cu omul de încredere al lui Ion Ţiriac.

ŞEF LA MApN. Omul cu fregatele, administrator la firmele din grupul Popoviciu-Dimofte. Contractul de compensare aferent afacerii BAE System, în care Teleman, asociatul off-shore-urilor din grupul “Dincă”, a avut rolul său, a fost girat, din partea autorităţilor române, de mai mulţi oficiali. Între ei, Gheorghe Matache, fost şef al Departamentului pentru Armamente din MApN. El a semnat mai multe documente legate de programul de achiziţie a fregatelor. Matache a părăsit ministerul în anul 2005, iar acum deţine funcţia de administrator al firmei de imobiliare Metav SA, unde a lucrat şi înainte de a fi numit secretar de stat. Compania este controlată, în acest moment, de Meteor SA, care deţine majoritatea acţiunilor…

Prin două off-shore-uri cipriote, Wellkept Properties Ltd şi Weybridge Holdings Ltd, compania e legată tot de grupul ginerilor lui Dincă. Cele două firme se regăsesc în alte companii ale “imperiului”, iar unul dintre acţionari în Meteor e Zerlin Dimofte, tatăl lui Radu Dimofte – partenerul de nedespărţit al lui Popoviciu.

GEORGE TELEMAN

“N-am legături cu aceste grupuri”. Într-un mail adresat EVZ, George Teleman declara că nu are niciun fel de legătură de afaceri cu Nicolae Badea şi cu Gabriel Popoviciu, şi nici cu grupul de afaceri al lui Ion Ţiriac şi că firma e formată din tineri manageri de succes care dezvoltă un proiect imobiliar. În cazul BAE System, el a spus că nu mai are relaţii de afaceri cu Firepower din decembrie 2004, deşi apare ca asociat la Registrul Comerţului. Valentin Radu nu a putut fi contactat.

CONEXIUNI

Partenerul cumnatului lui Geoană. George Teleman, fost ataşat comercial al României la Singapore, e partener al fondului de investiţii Equest Partners Ltd. specializat pe investiţii imobiliare în Europa de Est. În aceeaşi afacere îl întâlnim pe Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, preşedintele Băncii Raiffeisen pentru Locuinţe şi fost adjunct al Ministerului Finanţelor. Costea ocupă poziţia de director non-executiv în boardul Equest Balkan Partners.

Aripa bulgară e reprezentată de fostul ministru de externe Solomon Passy şi de magnatul Georgi Krumov. La vecinii din sud, compania şi-a făcut şi firmă de armament, Strategic Defence Systems. În România, fondul reprezentat de Teleman a cumpărat sediul Delegaţiei Comisiei Europene (iar UE plăteşte acum chirie), de la consorţiul israelian Avivim-Gonen, controlat din umbră de fostul guvernator militar al Cisiordaniei, Shlomo Elia.

Generalul israelian era unul dintre şefii românului arestat pentru spionaj în Nigeria, iar înainte, lucrase pentru partenerii urmăritului internaţional Shimon Naor – suspectaţi pentru trafic cu arme în Africa. Teleman a mai lucrat şi pentru controversatul Frank Timiş, cel implicat în proiectul “Roşia Montană”.

SE POATE ÎNTÂMPLA ŞI LA NOI…

Clientul – Alo, bună ziua, doresc să comand două pizza.

Telefonista – Mulţumim că aţi sunat la Pizza Hut. Puteţi să-mi daţi numărul dvs. de identitate (NIDN – national ID number), domnule?

Clientul – Numărul meu de identitate naţională… da, un moment: 6102049998-35-54610.

Telefonista – Mulţumesc, d-le X. Văd că locuiţi la 1742 Meadowland Drive şi aveţi tel. 494-2366. Telefonul dvs. de la serviciu la Lincoln Insurance este 745-2302 iar numărul de celular este 266-2566. Adresa de e-mail este http://us.mc318.mail.yahoo.com/mc/compose?to=xson123%40home.net. Corect?

Clientul -Mda… Da’ de unde aveţi toate informaţiile mele?

Telefonista – Suntem legaţi, ca orice companie, de HSS.

Clientul – HSS?! Ce drăcovenie mai este şi asta?

Telefonista – Suntem legaţi electronic de Homeland Security Sistem, domnule.

Clientul (oftând) – Asta e. Vreau să comand două pizza, Special All-Meat.

Telefonista – Nu cred că este o idee prea bună, domnule.

Clientul – Cum adică? Este vreo problemă cu pizza cu carne?

Telefonista – Domnule, analizele dvs. medicale arată că aveţi tensiunea arterială crescută şi un colesterol destul de mare. Conform dosarului medical, compania de asigurări nu va permite alegerea pizzei cu carne.

Clientul – Ceee? Şi atunci ce-mi recomanzi?

Telefonista – Aţi putea încerca Pizza cu Soia care are procentul de grăsimi foarte scăzut. Ar trebui să vă placă.

Clientul – Ce te face să crezi că o să-mi placă?

Telefonista – Ei bine, văd aici pe monitor că săptămâna trecută aţi fost la bibliotecă şi aţi citit o carte de Reţete Culinare cu Soia.

Clientul – Bine, bine. Dă-mi atunci două pizza mărime medie pentru familie.

Telefonista – Da, mărimea este potrivită pentru dvs., soţie şi cei patru copii, iar ceea ce rămâne puteţi să daţi celor doi câini. Totalul dvs. este de 49,99$.

Clientul (strigând în casă) – Nevastă, adu-mi te rog credit-cardul!

Telefonista – Îmi pare rău domnule, dar trebuie să plătiţi cash. Credit-cardul dvs. este blocat pentru depăşirea limitei.

Clientul – Dau o fugă la o maşină ATM şi voi scoate nişte bani înainte să ajungă pizza la mine la uşă…

Telefonista – Îmi pare rău domnule, dar nici asta nu va fi posibil. Văd aici că nu aveţi nici un ban în contul dvs.

Clientul – Da, bine, n-are nimic. Trimite pizzele şi găsesc eu nişte bani în casă până ajunge. În cât timp îmi vine comanda?

Telefonista – Suntem puţin în întârziere, aş zice cam în 45 de minute. Dacă vă grăbiţi, puteţi veni dvs. până aici să ridicaţi personal comanda, după ce faceţi rost de bani. Pe de altă parte, este puţin cam jenant să căraţi pizza pe motocicletă.

Clientul – Da’ de unde ştii că merg cu motocicleta?

Telefonista – Păi scrie aici la informaţii despre vehicul. Aţi avut o maşină care v-a fost luată de compania de împrumut pentru că nu aţi plătit la timp. Alături scrie că Harley-ul dvs. este cu plata la zi şi în plus i-aţi umplut aseară rezervorul cu benzină.

Clientul – %#&*…

Telefonista – V-aş sfătui să fiţi atent cu vocabularul ca să nu o păţiţi din nou. Văd că aţi fost arestat pentru că aţi înjurat un poliţist, apoi judecătorul cu care v-aţi certat v-a dat 90 zile de puşcărie. Văd că de-abia v-aţi întors în societate de câteva zile şi asta este prima pizza pe care o comandaţi.

Clientul – …. (fără cuvinte)

Telefonista – Mai doriţi altceva, domnule?

Clientul – Da, am un cupon pentru o sticlă de 2 litri de Cola, gratis.

Telefonista – Îmi pare rău, dar trebuie să citiţi mai bine. Pe cupon şi în reclama noastră scrie că persoanele care suferă de diabet nu se califică…

Era o vreme când singurele sirene pe care le auzeam erau cele de dimineaţa şi de la ora 15, când la Electro sau Oltcit se anunţa începutul sau sfârşitul unei zile de muncă.

Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul şi intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, “domnul inginer sau domnul profesor, sau domnul avocat”. Când unul dintre ei, la cam 10-1 ani de activitate, îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele de la o mână într-un judeţ. Şi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracu’ om şi merge la doctor.

Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau dacă voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.

Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic – ca toată lumea – în ziar, sub haină, convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept, te uitai superior şi zeflemitor la el gândind “ia te uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept şi are impresia că eu nu ştiu că o duce lu’ dom’ doctor!”

Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copiii mergeau în uniformă şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că “este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala” şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de la fabrică. Şi ce bătaie lua acasă dacă afla tac-su că a chiulit!

Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.

Era o vreme în ţara asta când băieţi deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: “ăsta e a lu’ Ilie de la sculărie. A terminat primul facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeeeeeee, o să ajungă mare, e dăştept!”

Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.

Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului “la una mică cu băieţii”. Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperea fiecăruia, dar nu era unu să nu facă “una mică” cu prietenii.

Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.

Era o vreme când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie “uite mamă, trece armata”.

ASTĂZI din două în două ore se aud sirenele celor de la ambulanţă, de la smurd, sau de la pompieri, care anunţă începutul unei nenorociri sau sfârşitul unei vieţi sau destin.

ASTĂZI, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru “o linie”.

ASTĂZI nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.

ASTĂZI străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici la doctor. Toată lumea e în concediu fără plată.

ASTĂZI când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vreo amendă, aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, “fluidizând circulaţia”.

ASTĂZI când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat, toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearşafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.

ASTĂZI când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, iphonul sau tableta.

ASTĂZI tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un “maman” este ori urâtă cu crengi, ori “tută”.

ASTĂZI băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să “se învârtă” sau sunt “băieţi de băieţi deştepţi” care obţin bani uşor din “afaceri” cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.

ASTĂZI când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să te invite la o nuntă.

ASTĂZI oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă “la ţară” de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte, toată lumea circulă cu capul în jos, de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te miri că nu se dau cap în cap.

ASTĂZI ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol, ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că e prietena lui?

ASTĂZI când lumea aude de armată întoarce capul pentru că “ăştia au tras în noi în 89”  şi acum “au pensii nesimţite”.

Oare ce va fi mâine? Va mai fi ţara asta?

după Alexandru Petrescu Emil y Conde de Transilvanya

De când ne ştim pe această lume facem încontinuu comparaţii. Putem spune că unde nu e comparaţie, nimic nu e. Copii fiind ne comparăm jucăriile cu ale celorlalţi, hăinuţele, părinţii… Apoi, când se spune că ne-am maturizat, ajungem la comparaţii mai serioase: cele ale vremurilor sunt făcute cu multă seriozitate şi nostalgie, dar predomină comparaţiile pragmatice. Ne comparăm între noi, în special prin prisma veniturilor şi posibilităţilor materiale, unde sunt cele mai mari diferenţe. De acolo decurg şi alte deosebiri care pe unii îi scot din sărite, iar altora le alimentează orgoliul şi le dă mari satisfacţii.

În perioada comunistă diferenţele dintre români erau mai mici şi nu stârneau atâtea controverse. Dacă erai un muncitor obişnuit sau un funcţionar normal, salariul tău era aproximativ egal cu al celorlalţi angajaţi din toată ţara. Te impresiona doar diferenţa dintre venitul tău şi al inginerului-şef sau al directorului, care ajungea să fie de două sau chiar trei ori mai mare ca al tău! Era totuşi o diferenţă care ţi se părea cam mare: ca faţă de cei 3000 de lei ai tăi, cei din fruntea întreprinderii să ia 6 sau chiar 10 mii de lei.

Imediat după schimbarea regimului am crezut că s-a terminat cu aceste inegalităţi şi că de acum doar cei care muncesc cu adevărat vor fi plătiţi cu un salariu mai mare, iar cei care până atunci stăteau în fotolii dobândite pe linie de partid vor trebui să înveţe să muncească sau să rabde de foame. Dar a fost o bucurie naivă, fiindcă de acea schimbare au profitat tot cei care erau membrii vechi ai Partidului Comunist şi chiar au reuşit adâncească cu mult diferenţele dintre ei şi muncitorii pe care îi conduc.

Azi, datorită acestor diferenţe ridicole dintre venituri, salariile au devenit secrete, pentru ca cei care le au prea mari să nu trebuiască să caute justificări pe care nu le-ar găsi. Nu mai e vorba de o dublare sau triplare faţă de un salariu mediu ci chiar de o mărire de zece ori al acestuia. La fel şi cu pensiile, care prin diferite legi subiective au dus la creşterea unora dintre ele de parcă ai zice că acei pensionari de lux mănâncă cu zece guri.

Se motivează că în unele profesii, cum ar fi cele de magistraţi, parlamentari, diplomaţi, manageri era necesară o astfel de salarizare pentru a nu cădea în ispita corupţiei. Dar s-a văzut în multe cazuri că salariile mari nu i-au împiedicat să ia mită pe judecători şi parlamentari. Dovadă recentă sunt cele două judecătoare de la ÎCC care au ajuns după gratii, dar exemplele sunt multe şi majoritatea sunt muşamalizate.

Este clar pentru orice om raţional că oricât ar fi de mare salariul, el nu e suficient să împiedice instinctul de a câştiga şi mai mult, fiindcă în ziua de azi sunt nenumărate posibilităţi de a cheltui orice sumă de bani. Bărbaţilor le trebuie maşini cât mai scumpe, femei cât mai atrăgătoare. Femeile au nevoie de bijuterii şi haine cât mai sclipitoare. Dar tuturor le trebuie case şi vile cât mai somptuase şi excursii în cele mai exotice locuri din lume. Plus că şi rudele trebuie ajutate cu un serviciu bine plătit, nişte bani pentru a-şi rezolva problemele curente…

Pofta vine mâncând şi tot cei mai avuţi vor voi să se îmbogăţească şi mai mult. Ei nu mai lucrează cu mizilicuri, s-au obişnuit cu miile de lei, ci trec la mii şi zeci de mii de euro. Doar piaţa are atâtea lucruri de oferit, atâtea locuri frumoase au rămas încă nevizitate şi, ceea ce mai important, trebuie să-şi întreacă rivalii în lux. Comparaţia cu ceilalţi trebuie să provoace un motiv de mândrie!

Nevasta lui trebuie să fie mai bine îmbrăcată, cu cele mai noi creaţii ale modei şi cu cele mai impresionante accesorii. Amanta e musai să fie şi ea tânără şi frumoasă, pentru a crea invidie printre cei care-l cunosc. Vilele şi casele să fie cât mai multe şi cât mai dotate cu facilităţi din cele mai moderne. Excursiile vor fi în locurile cele mai renumite şi vor fi făcute în contra-anotimp: vara la schi şi iarna la plajă. Toate trebuie să arate cât de bine o duce şi să stârnească invidia. Atunci scopul este atins şi fericirea ar trebui să fie deplină.

Doar că, din păcate, caruselul comparaţiilor nu se opreşte niciodată. Colegii şi cunoscuţii contraatacă cu aceeaşi monedă şi caută fiecare să ajungă în topul parveniţilor. Doar mai există multe căi prin care se pot face bani murdari.

CLASA POLITICĂ ROMÂNEASCĂ AR TREBUI SĂ IA EXEMPLU ŞI SĂ NU MAI ÎNCURAJEZE NEMUNCA, CERŞETORIA, HOŢIA, SĂ SE PLÂNGĂ CĂ N-AU VENITURI LA BUGET ŞI SĂ-I PEDEPSEASCĂ PE CEI CARE AU TRUDIT DIN GREU

În sfârşit am reuşit să înţeleg de ce nu preferă ţiganii Elveţia, faţă de Canada, Franţa sau Danemarca.

Recent m-am reîntors dintr-o călătorie de studiu din Elveţia. Şi acolo se găsesc mulţi ţigani, dar surprinzător, acolo ei muncesc din greu. Conform celor povestite, de către chiar proprietarii de hoteluri, motivaţiile lor sunt următoarele:

– ajutorul de şomaj se acordă numai după cinci ani de muncă neîntreruptă

– dacă refuzi o ofertă de loc de muncă, pierzi orice ajutor din partea statului

– dacă pierzi din vina ta locul de muncă –  de exemplu consum de alcool la locul de muncă – , pierzi orice ajutor din partea statului

– dacă provoci distrugeri în locuinţa ta socială, sau la orice alt obiectiv ce se află în proprietatea statului, trebuie să suporţi ori costul reparaţiilor, ori să lucrezi în cadrul unui penitenciar în folosul societăţii, până la recuperarea pagubelor

Este surprinzător însă, că nimeni nu condamnă Elveţia fiindcă nu hrăneşte fără muncă pe cei dezavantajaţi de soartă. Şi nici nu aminteşte nimic pe teritoriul Europei despre rasismul elveţian!

Aş dori ca partidele noastre parlamentare să reflecteze asupra acestor lucruri!!

Din seria ,,Ce frumos e să fii femeie!”

,,Trebuia să fiu băiat, aşa se aşteptau ai mei, mai ales taică-meu! Găsiseră şi nume, Răzvan, doar că bunică-mea nu prea era de acord cu el, fiindcă, pe lângă satul ei, exista o comună Răzvani şi i se părea anormal să aibă un nepot cu nume de localitate rurală. S-a rezolvat, n-am fost băiat, spre disperarea tatălui, care a luat ulterior şi a doua ţeapă, cu soră-mea. N-a fost nici ea băiat. Cumva şi eu am trăit, în copilărie şi adolescenţă, dezamăgirea de a nu mă numi Răzvan şi, pe alocuri, o mai experimentez şi azi. N-ar fi sunat prea bine ,,Răzvan Tache”, dar mi se pare mai funny, mai relaxată şi mai cool viaţa de bărbat. Sper să-mi scot, la un moment dat, pârleala, în calitate de mamă de băieţel.

Dar să vorbim puţin despre fericirea, bucuria şi eforturile de a fi femeie, ca să nu ne abatem de la tema almanahului. Căci e ştiut: ca să reprezinţi onorabil sexul cu cromozomi gemeni, trebuie să munceşti serios. E ca şi cum, pe lângă serviciul ăla de la care iei bani, ai mai avea unul, pentru care îi cheltui p-ăia pe care i-ai luat de la celălalt. Fiindcă, pe lângă contabilă, doctoriţă, astronaută sau ce meserie o fi având ea, orice femeie adevărată trebuie neapărat să fie şi frumoasă, cu normă întreagă.

Frumoasă înseamnă îngrijită, vopsită, coafată, pensată, epilată, machiată, hidratată, catifelată, masată, gomată, cu un corp armonios, îmbrăcată drăguţ şi… mă opresc aici pentru că am înţeles că nu am tot almanahul la dispoziţie.

Partea complicată e că aceste operaţiuni e bine să nu se desfăşoare sub ochii lui, ai soţului sau iubitului. Nu e recomandabil să te vadă cu castraveţii pe ochi, cu vopseaua-n cap, cum îţi smulgi, suspinând, ceara de pe picioare, cum îţi freci călcâiele, ca să arate ca fundul de bebeluş, cum îţi torturezi cu un scrub gel toată pielea de pe corp ca să elimini celulele moarte, sau cum te îneci în tot felul de creme, cremuţe, cremuleţe şi loţiuni. E preferabil să te vadă gata aranjată şi să trăiască cu impresia că aşa te-ai născut: fără păr pe corp, coafată, cu rimel pe gene şi în pantofi cu toc. Iar asta te obligă cumva ca, pe lângă mult timp, să-ţi faci rost şi de o buclă de spaţiu, la care să ai acces numai tu.

A plecat cu capra la fotograf, cu hamsterul la detartaj sau la bere cu băieţii? Închizi uşa după el şi începi să alergi ca o psihopată prin casă: c-o mână pui ceara la încălzit, cu alta arunci castraveţi în blender, cu piciorul drept îţi şutezi direct în freză un set de bigudiuri, cu stângul înşfaci penseta şi oglinda, iar cu bărbia manevrezi agil acetona, pila de unghii şi forfecuţa. Hai, şi sticluţa de ojă. La întoarcere, când te va găsi relaxată, proaspătă şi catifelată ca o panseluţă, o să te-ntrebe de ce miroase în casă a ceară încinsă şi o să-i zici că e de la priveghiul unui vecin. Asta înseamnă c-o să vă moară vecinii într-un ritm cam alert (aproximativ unul la trei săptămâni), dar, ce să zic, merită… Singurul fel în care poţi să-i salvezi e să foloseşti un epilator.

Cel mai greu, în toată treaba cu frumuseţea, e să fii slabă. 90% dintre femei trăiesc povestea asta cu silueta, la limita nevrozei. Ajung să-şi ducă zilele într-o perpetuă dietă, numai cu frunze şi tălpi de pantofi la grătar, să cocheteze cu ideea de Furadan, dacă au pus 500 de grame, şi să stea la sală ca dementele, până se stinge lumina şi le dă afară portarul.

Scena în care bărbatul devorează un porc întreg, asezonat cu maioneze, sosuri, murături şi cartofi prăjiţi, iar ea ciuguleşte două frunzuliţe de pătrunjel, stropite cu puţină lămâie, după care se aruncă disperată pe stepper să le dea jos, e de un clasic ultrabanal. Puţine femei n-au băgat în ele cisterne de supă de varză, n-au numărat calorii şi n-au cunoscut starea de vinovătie pe care ţi-o dă un milimetru pătrat de ciocolată, înghiţit într-un moment de slăbiciune psihică gravă.

O altă tortură sunt pantofii cu toc, că tot veni vorba de ei mai devreme. Sunt convinsă că ei, iniţial, au fost concepuţi ca instrument de schingiuire, de-abia ulterior fiind convertiţi în accesorii ale frumuseţii. Nu doar că îţi strică coloana şi alte lucruri prin corp (motiv pentru care medicii recomandă folosirea lor cu moderaţie), dar sunt, în mod unanim acceptaţi, ca fiind extrem de inconfortabili. N-am auzit niciodată bărbaţi plângându-se că-i strâng pantofii şi că li s-au umflat picioarele atât de tare încât trebuie să plece acasă (să zacă!) de la nuntă/botez/petrecere onomastică/parastas/cocktail/simpozion, în timp ce de la femei am auzit poveşti terifiante pe acest subiect. Mie, personal, mi s-a întâmplat chiar să leşin, la propriu, din cauza durerii groaznice provocate de nişte pantofiori drăguţi. Trebuia să fiu frumoasă, nu aveam nicicum să plec din locul în care trebuia să fiu frumoasă, aşa că am suportat timp de mai multe ore durerea, care a cescut, a crescut, a crescut… până am văzut negru şi mi s-a rupt filmul.

În fine, deci tre’ să fim frumoase! Buun! Ce mai avem de făcut, după ce-am executat toate manevrele corespunzătoare unui look măcar rezonabil, dacă nu strălucitor? Păi, ar fi de preferat să mai fim aşa: sexy, pasionale, inteligente, eficiente, organizate, descurcăreţe, vesele, relaxate, spirituale, creative, hazlii şi, desigur, devreme acasă.

Sexy înseamnă să fim gata să lăsăm un bulan la vedere sau să oferim imaginea fulgurantă a unui umăr dezgolit, chiar şi dacă ne aplecăm să căutăm o cratiţă, într-un dulap. Da, e de preferat ca dulapurile cu stensile de bucătărie să fie jos, ca să ne vadă el fundul bombat şi lucrat la sală, când răscolim după tigaie. Să zică: ,,Vai, pisi, ce sexy eşti, nu vrei tu să laşi un pic ciorba aia şi să vii să-ţi arăt ceva frumos?”

Pasională înseamnă chiar să laşi ciorba şi să te duci să-ţi arate ceva frumos, cum a văzut el în filme. În timp ce te bucuri de ceva frumos, o să te rogi să nu ia foc bucătăria, dar doar într-un ungher ascuns al conştiinţei tale, în aşa fel încât să nu simtă că-ţi mai zboară gândul şi prin alte părţi. Iar, în timp ce-o să te îndoape cu căpşuni, gorgonzolla, marmeladă, salată de vinete, ouă crude, ciocolată, gogoşari muraţi şi ce-o să mai găsească prin frigider, cum a văzut în ,,9 săptămâni jumate”, o să înjuri tot arborele genealogic al lui Kim Bassinger. Tot într-un colţ al minţii, pentru că, imediat după aia, nescăpând desigur din vedere nici spectrul ciorbei rămase pe foc, să le iei la rând şi toate neamurile Jessicăi Lange, în special pentru prestaţia din ,,Poştaşul sună întotdeauna de două ori”.

Inteligentă, eficientă, organizată şi descurcăreaţă înseamnă că în timp ce eşti frumoasă, sexy şi pasională, să jonglezi impecabil şi cu sarcinile profesionale şi cu tot ce înseamnă administrarea unei gospodării. Oricât de gospodar ar fi soţul sau iubitul (al meu, de exemplu, mulţumesc lui Dumnezeu şi mamei sale care l-a educat impecabil, este foarte gospodar, chiar nu am nimic să-i reproşez), administrarea şi managementul gospodăriei îi va reveni tot femeii. Aşa e ea setată, să-şi amintească când trebuie plătite cablul, telefonul, internetul, curentul, întreţinerea şi CASCO, să-şi amintească că trebuie spălate rufe, că trebuie reparat aragazul, că trebuie golită boxa de la subsol, că trebuie duşi peştişorii din acvariu la despăducheat şi canarul la pedichiură şi tot aşa (observaţi, vă rog, că n-am adus în discuţie copiii, ca să nu complic lucrurile!). Şi, chiar dacă sarcinile se împart între cei doi parteneri, cea eficientă, organizată şi descurcăreaţă trebuie să fie ea. Creierul ei e musai să fie un imens fişier Excel, în care sunt sortate, pe rânduri şi coloane, task-uri şi deadline-urile lor, astfel, în loc de Pronto o să cumpere prosoape, în loc de rufe, o să fie spălat canarul, iar în loc de aragaz o să fie reparaţi peştişorii.

Veselă, relaxată, spirituală, creativă, hazlie înseamnă că în timp ce e frumoasă, pasională, sexy, inteligentă, eficientă, organizată şi descurcăreaţă, ar fi recomandabil să nu cedeze presiunii de a fi în toate felurile enumerate, devenind – Doamne fereşte! – o scorpie acră, mereu grăbită, mereu în criză de timp şi fără chef de conversaţie sau glume. E bine ca femeia să fie oricând gata de-o glumă, de-o poveste tihnită a aventurilor din armată, la un pahar de vin, de-un joculeţ spiritual şi sprinţar, de vizionarea cu interes a unui film plictisitor cu avioane, de-o bătaie jovială cu perne sau chiar de-o sănătoasă sesiune de gâdilături. Ai avut o zi epuizantă la birou, urmată de mers la sală, de un lung şir de sarcini gospodăreşti şi, apoi, de spălat pe cap, manichiură, pedichiură şi epilat (observaţi că rămân consecventă ideii de a nu aduce vorba despre copii!), iar el are chef să te gâdile, fiindcă îi place cum te chiţăi? Nu te gândi să refuzi! O femeie mişto şi adevărată nu refuză niciodată să se gâdile, pe motiv că e prea obosită. Bărbaţii de ce nu sunt niciodată prea obosiţi?

Înţelegătoare înseamnă să nu te enervezi dacă el ţi-a zis că vine în două ore şi vine în patru, iar devreme acasă înseamnă devreme acasă. Cam asta e, pe foarte scurt, fişa postului de reprezentantă a sexului frumos! Sigur că şi aia a bărbaţilor e destul de plină şi că şi ei, pe lângă miniştri, geneticieni, astrofizicieni sau ce profesie or fi având, trebuie să mute dulapuri, să cheme instalatorul, să ne sufle-n coarne, să ne facă surprize, să ne ţină în braţe când plângem, să meargă la filme romantice, să ne suporte istericalele şi prietenele cele bune (mai ales când le luăm să doarmă la noi, fiindcă sunt deprimate, că le-a părăsit iubitul), să ne cumpere flori, să nu facă pipi pe colacul de la WC, să nu-şi mai arunce şosetele şi să petreacă ore lungi la supermarket, cu liste haotice de cumpărături, alcătuite de noi. Dar măcar, pe lângă toate astea, nu tre’ să se epileze, să se gomeze, să se vopsească şi să poarte tocuri.

De-aia zic că, deşi sunt fericită să mă cheme Simona, mi-ar fi plăcut mai mult să mă cheme Răzvan. Aş fi fost un bărbat mişto, m-aş fi dedicat meseriei de cercetător şi, timpul în care, nefiind femeie, nu m-aş fi epilat, nu m-aş fi pensat, nu m-aş fi ojat şi nu m-aş fi rimelat, aş fi inventat ceva util pentru toate fetele din lume, hai, să trăiască sănătoase şi să fie iubite: pastila de frumuseţe. O şi văd cu ochii minţii. E micuţă, delicată şi cu imprimeu leopard. O iei seara, iar dimineaţa te ridici din aşternut direct ca o divă la care a lucrat un întreg salon de cosmeticiene. Tot ce-ţi mai rămâne de făcut e să fii sexy, pasională, inteligentă, eficientă, organizată, descurcăreaţă, veselă, relaxată, spirituală, creativă, hazlie şi devreme acasă…

Adică, un fleac!”

Sclav la Stat!!!

Ai auzit bine, SCLAV.

Nu cetăţean, nu contribuabil, nu om, ci pur şi simplu SCLAV! Nu mă crezi? Ţi-o dovedesc imediat. Statul Român te lipseşte de 80% din venituri în fiecare lună. Iată cum:

La salariu 45%

Data viitoare când iei salariul numără bine banii. Acum mai numără-i odată. A doua oară ai numărat banii pe care statul ţi i-a luat sub formă de bir, denumite eufemistic impozite, taxe sau asigurări. Nu te uita pe fluturaş, că nu o să găseşti acolo datele complete, ci o ficţiune contabilă numită salariu brut. Întreabă însă pe patronul tău cât a virat la stat în luna asta şi vei vedea cât plăteşti în mod real la stat. Pentru că statul e perfid. Deşi îţi ia banii tăi, nu ţi-i ia pe faţă. Nu te invită la un ghişeu să-ţi ia banii din buzunar. Nu, îl pune pe şeful tău să îi dea chiar înainte ca tu să-i vezi.

Mai exact, la un salariu net în mână decent de vreo 3000 RON, iată cât îţi ia statul din buzunare pentru privilegiul de a fi contribuabil în ţara ta:

* Asigurări sociale: 1338,7 RON – Ăştia cică ar fi banii de pensii şi alte pomeni sociale pe care trebuie să-i plăteşti în numele solidarităţii sociale. Dacă i-ai investi însă într-un fond de pensii private cu un randament de numai 10% pe an te-ai putea retrage în numai 10 ani, nu 40 cât îţi cer ei să lucrezi. Sau ai putea trimite cel puţin un copil la grădiniţă, şcoală, liceu privat.

* Sănătate: 457, 64 RON – Ăştia sunt banii pe care-i plăteşti pentru servicii medicale infecte şi medicamente compensate pe care nu le găseşti. În schimb o asigurare privată excelentă găseşti la jumătate de preţ.

* Impozit: 571,41 RON – Ăştia sunt banii fără destinaţie, cu care statul poate să facă ce vrea. Şi chiar face, fără să-ţi dea ţie vreo socoteală.

* Şomaj + diverse: 90,18 RON – Ăştia sunt banii pe care nu o să-i vezi niciodată. În şomaj nu intri că specializarea ta e căutată şi oricum nu poţi trăi cu cele 400 RON de la stat, iar de restul taxelor nici n-ai auzit darămite să aibă sens. De exemplu, ce e contribuţia pentru concedii? Ţi-a dat statul bani vreodată când ai fost în concediu? Sau garantarea salariilor? Singurul care-ţi garantează salariul este patronul care aleargă după clienţi.

În total 45% din fondul de salarii se duce automat la stat. Fie că vrei, fie că nu vrei.

La cumpărături 25%

Te bucuri că ai luat salariul, nu? Chiar dacă e doar jumătate din cât puteai să ai. Te duci imediat la cumpărături, faci plinul la benzină, plăteşti facturile şi dările locale. Felicitări, statul ţi-a mai luat o bună parte din venit:

* TVA 24% – printre cele mai mari din lume

* Rovinieta, taxe de timbru, proprietate, taxa radio, taxe eco. Multe dintre ele nici măcar nu le ştii deşi sunt sub nasul tău. Vezi certificatele verzi şi taxa radio care vin cu factura de la electricitate sau taxa de pungă de plastic.

* Peste 200 de taxe şi impozite plătite de firmele de la care tu cumperi servicii şi bunuri şi care se adaugă la preţul de pe raft.

TVA-ul îţi mănâncă 20% din jumătatea din buzunar, adică 10% din total. Restul taxelor mărunte adunate, cam tot pe-atât. Maşina şi ,,luxul”, restul de 5%.

Prin căpuşe, 10%

Statul îşi căpuşează propria economie şi te pune să plăteşti mult prea mult pentru serviciile căpuşate. Hai să vedem căpuşele:

* Blatul: Regiile şi firmele de stat sunt de mult timp nişte găuri negre ale economiei. Cât ne costă ele? Miliarde de Euro în fiecare an. De exemplu, anul trecut ai plătit fără să ştii un miliard de Euro pentru CFR, pentru că aşa a vrut pixul lui Ungureanu. Anul acesta o să plăteşti 800 de milioane pentru Oltchim, dar din pixul lui Ponta. Ei au semnat, dar tu plăteşti.

* Glazura : Firmele private cu monopol de stat. Adică acelea care au plătit la stat pentru privilegiul de a avea zero competiţie. Lipsa competiţiei duce la preţuri mai mari. Pe care tot tu le plăteşti.

* Cireaşa de pe tort: Birocraţie, alt produs eminent al statului. Aprobări peste aprobări, aprobări pentru aprobări, procese interminabile, documentaţie stufoasă. O armată de funcţionari, judecători, avocaţi, notari publici, contabili, experţi de toate soiurile care produc doar maculatură, câştigă o avere din jungla legislativă din România. Pe care tu o plăteşti.

Statul controlează astfel, direct sau indirect, aproximativ o treime din economie. Pe care tu o plăteşti. Din ăia 30% cât îi mai ai în buzunar, statul îţi mai ia aşadar încă 10%.

80% statul, 20% tu – cine pe cine slujeşte?

Cum se numeşte o relaţie în care cineva îţi ia patru cincimi din cât produci şi-ţi lasă o cincime, doar atât cât să mănânci şi să te îmbraci? Caută bine în istorie şi vei găsi o singură definiţie: SCLAVAGISM. Doar pentru că nu vezi lanţurile cu care eşti legat de către stat, nu înseamnă că ele nu sunt acolo.
Ia încearcă să nu-ţi plăteşti taxele. Poţi? Poţi să te duci la magazin şi să zici: vreau să cumpăr produsul ăsta dar refuz să plătesc TVA? Sau poţi să zici: eu am asigurare privată de sănătate, nu mă interesează să mai plătesc la stat? Sau poţi să zici că nu mai eşti ,,solidar social” şi să nu mai plăteşti CAS-ul? Sau poţi să te duci în control la CFR, să vezi pe ce aruncă banii?
E timpul să devii din nou stăpân pe banii tăi. E timpul ca statul să te slujească pe tine, nu tu pe el. Pentru asta am creat Mişcarea Antitaxe.
Pentru ca tu să faci ce vrei cu banii tăi!

Ce spun animalele de companie despre personalitatea ta?

Iubiţi mai degrabă câinii sau pisicile? Preferinţa pentru un anumit animal de companie poate spune multe despre personalitatea dumneavostră, după cum arată anumite studii americane. Majoritatea respondenţilor au recunoscut că au o preferinţă pentru câini sau pisici, preferinţa pentru câini, ca animale de companie, fiind dominantă, în timp ce doar 12% au afirmat că nu au nicio preferinţă.

1. Seriozitatea

Studiile au arătat că persoanele care preferă câinii sunt mult mai conştiincioase decât persoanele care preferă pisicile. Persoanele iubitoare de câini au obţinut scoruri mai mari pentru următoarele trăsături de personalitate:

* Auto-disciplinare

* Simţul datoriei

* Responsabilitate

* Planificare, organizare

2. Sociabilitate

Persoanele iubitoare de câini au obţinut scoruri superioare şi la capitolul sociabilitate. Iubitorii de câini s-au dovedit mult mai extrovertiţi decât iubitorii de pisici.

Trăsături precum: entuziasmul, optimismul, extraversiunea au fost mai bine reprezentate în cazul iubitorilor de câini.

3. Deschiderea spre noi provocări

Iubitorii de pisici s-au dovedit a fi mai deschişi spre a accepta lucruri noi, conform studiului. Aceştia au obţinut un scor mai mare la trăsături precum: curiozitatea, creativitatea, simţ artistic, gândire nonconformistă.

4. Capacitatea de a atrage simpatia

Persoanele care iubesc câinii sunt mai agreabile şi au o capacitate mai mare de a se face plăcute, simpatizate, arată studiul. Acestea au obţinut un punctaj mai mare pentru următoarele trăsături:

– amabilitate

– altruism

– încredere

– afectivitate

5. Factor nervos

Iubitorii de pisici s-au dovedit mult mai sensibili la factorii externi. Ei au obţinut un scor mai mare în ceea ce priveşte:

* capacitatea de a se stresa uşor

* anxietate

* îngrijorarea

CONCLUZII

Studiul a concluzionat că:

– iubitorii de câini  tind să fie mai energici, mai loiali, mai prietenoşi şi mai sociabili decât iubitorii de pisici.

– iubitorii de pisici preferă singurătatea, meditaţia, lucrurile noi şi provocatoare, activităţile care le stârnesc curiozitatea. Aceştia sunt mai introvertiţi, mai ,,originali” şi nonconvenţionali, dar în acelaşi timp, tind să se îngrijoreze şi să se streseze mult mai uşor.