Nostalgia stagiului militar

La fiecare sfarsit de saptamana iesim la o agapa,toti colegii de munca,deoarece ne place sa credem ca suntem o familie mare si unita.Fiind cald,ne racorim cu cate o halba de bere,dar uneori uitam notiunea timpului si ne intindem la vorba si la mai multe pahare.La inceput dezbatem problemele de la locul de munca si ne stabilim strategia pentru saptamana viitoare.Inevitabil se ajunge la amintirile din perioada armatei,la aventurile pe care le-am trait si pe care le mai inflorim pe ici pe colo.Doar Virgil sta tacut,intr-un colt de masa,ascultand si dand din cap.A fost respins la incorporare din cauza unui defect fizic la un picior.In zadar s-a rugat el la comisie sa-l primeasca macar la bucatarie:verdictul a fost definitiv si el a ramas la vatra parinteasca.

Trebuie sa recunoastem ca armata a fost un prag ce era sinonim cu maturizarea.Acolo se invata ce e ordinea,disciplina si obedienta,atat de necesare in viata de toate zilele.Au fost feciori ce nu stiau sa-si faca patul,sa-si coase un nasture sau sa-si lustruiasca pantofii.Erau cazuri cand ei nu iesisera niciodata din localitatea natala.Au invatat multe in armata si le-a fost de mare folos cand s-au angajat.In acea atmosfera cazona pornesc cu totii de pe picior de egalitate,sunt educati sa asculte si apoi sa comande.Unii se descurca mai bine,iar altii dau si rateuri,dar se spune ca ce nu te omoara,te intareste.Mai e o expresie de pe la noi,care zice ca mergi vitel si vii bou,deci tot e un pas inainte.

Tin minte ce mandru a fost fratele meu cand a facut armata in Brasov,la vanatorii de munte.Atunci ne-a trimis cea mai frumoasa poza,in uniforma,cu un caine lup alaturi.Umbla mama cu ea in buzunar si o arata cunoscutilor,de cate ori avea ocazia.Dupa ce a fost liberat,ne adunam deseori in jurul lui,ascultand cu mare placere misiunile prin care a trecut.Pot sa spun ca si eu am facut armata timp de zece ani,intr-un internat pentru baieti.In afara de arma am avut parte de un program la fel de strict si pedepse pe masura.Raman ferm la parerea ca stagiul militar era un rau necesar pentru calirea si maturizarea tinerilor.Altfel unii nu se vor maturiza niciodata,fiind cocolositi de parinti sau de un anturaj nepotrivit.

O bere caldă

În luna septembrie a fiecărui an se sărbătoresc zilele orasului Baia Mare, zile care au și un titlu sugestiv : Sărbătoarea Castanelor. Străzile din cele doua centre ,cel vechi și cel nou, sunt inundate de mirosul îmbietor al castanelor prăjite pe loc, dupa care poti savura un must dulce din struguri de viță nobilă, storsi la fața ta. Printre alte atracții, sunt recitalurile de muzică populară si usoară, tonetele cu tot felul de gustări si băuturi, precum și meșteșugarii care-și expun obiectele de artizanat. Anul acela, băimărenii au avut parte de o sărbătoare scăldata de un  soare darnic, cum rar întalnesti în mijlocul toamnei. O vreme ce te invita la ieșire și la cheltuială, dacă te ținea buzunarul.

Așa am făcut și eu cu prietenul meu Mitru, care a insistat să folosim Trabantul lui în vizitarea locurilor bifate pentru acea zi. Am urcat la barajul Firiza, unde am băut o bere, iar Mitru un suc, firește. Avantajul meu! Dupa ce ne-am fâțâit puțin pe acolo, am coborat in centru pentru a asculta cativa soliști. Eu mi-am mai luat o bere, iar șoferul meu niște castane fierbinți și un pahar de must. Se făcea ora 14.00, era prea cald și ni se făcuse foame. Ne-am înțeles să căutam o masă la umbră și să comandăm niște mici. Am găsit locul potrivit pe terasa restaurantului București, sub o umbrelă și având alături o fântână arteziană ce ne răcorea sufletul. Pe mine m-a atras încă o bere pe langa mâncare, pe când Mitru a comandat o cafea și a aprins o țigară. Problema era că după cele trei beri trebuia să găsesc un loc în care să mă ușurez, ca tot omul. Înăuntru restaurantului nu se putea intra fiindcă se pregateau mesele în vederea unei petreceri organizate de primărie. Prin apropiere nu era nicio toaletă publică, iar lumea mișuna peste tot. Nu voiam să-i stric ziua prietenului meu cerându-i să ne ridicăm și să mergem deja acasă, așa că mi-a venit o idee pe care i-am împărtășit-o. A fost de acord cu mine, iar eu am luat sticlă de bere goală de pe masa și m-am dus la mașina care era parcată aproape. Am intrat înauntru și m-am ușurat în ea, avand grijă să nu fiu observat din afara. I-am pus capacul înapoi să nu elibereze mirosul în cabina și am așezat-o între scaune. Apoi m-am intors la masă, eliberat de presiune și cu pofta de a mai goli o sticlă.

Atunci s-a apropiat de noi un tip cherchelit și cu mult tupeu. Și-a adus un scaun și, dupa ce s-a așezat între noi, i s-a adresat lui Mitru:

– Dom-le, îmi dai, te rog, o țigară?

– Nu am, i-a raspuns acesta indispus.

Mitru avea alergie la bețivi și uneori mă apostrofa și pe mine când depașeam măsura pe care o considera el rezonabilă. Tipul nu se lasa:

– Cum nu ai, dom-le, că văd scrumiera cu chiștoace pe masă?

– Nu mai am.

– Nu se poate să nu mai ai una. Uite ce e: pe mine mă cheama Buda și sunt rudă cu polițistul de la circulație, ăla rău. Nu-mi stă in obicei să cer, dar acum s-a întamplat să rămân fără țigări. Nu fi așa zgârcit că te văd bine îmbrăcat .Ce fel de om ai fi dacă fumezi și nu ai țigări? Dă-mi și mie una și te las în pace, că doar oameni suntem.

Eu mă amuzam. în timp ce prietenul meu era din ce în ce mai iritat. Sperând că va scăpa de pacoste, a scos o țigară și a întins-o musafirului nepoftit. Acesta a cerut și un foc, iar după ce a tras cu nesaț câteva fumuri, a reînceput cicăleala:

– Vezi, asta nu-mi place la tine! Aveai țigări și m-ai mințit că nu ai. Ce fel de om face așa ceva? Îți spun eu: un ipocrit si un zgârâie-brânză. Eu nu sunt așa. Mi-aș da și haina de pe mine dacă mi-ai cere-o! Rea e lumea dom-le, și tu faci parte din ea.

Simțeam că Mitru e la capătul răbdării, așa că am cerut chelnerului nota de plată și ne pregateam să plecăm. Dar cel care zicea că-l cheama Buda nu se lasă. Dupa ce am achitat, s-a întors spre mine:

– Dom-le, dai o bere?

Aș fi putut să fac asta, dar tipul îmi devenise antipatic iar Mitru mi-a facut un semn discret a negare. Așa că am motivat:

– Trebuia să-mi spui când a fost chelnerul aici. Acum nu-l mai chem.

– Lasă, dom-le, că-l chem eu. Dumneata doar să plătești.

Zicând astea, a început să facă semne repetate către ospatar. Noi am profitat de ocazie, ne-am ridicat de la masă și am pornit spre mașină. Ne-a văzut destul de repede și ne-a ajuns din urmș, strigând:

– Ce faci, dom-le? Promiți o bere și fugi? Ce fel de om ești și tu? Ai grijă că am relații la poliție și pot să fac să rămâneți fără carnet.

Între timp, am ajuns și am intrat în mașină, dar el a prins de ușa șoferului, adică a lui Mitru, nelăsându-l s-o închidă și insistând:

– Da-ți, mă, o bere! Aveți mașină și nu puteți să-mi platiți o bere? Ce fel de oameni sunteți?

Atunci mi-a venit ideea salvării și a răzbunarii. I-am întins sticla în care m-am ușurat și i-am urat poftă buna! A luat-o rânjind și reproșându-ne:

– Vezi că se poate! Trebuie să insiste omul atât pentru o bere? Păcat ca ați ținut-o în mașină și s-a încălzit.

În timp ce el îi scotea capacul și o ducea la gură, noi am demarat rapid din loc. Poate că în starea în care era nici nu și-a dat seama că bea urină. Eu cred că a meritat-o și nu mi-am făcut mustrări de conștiință.

Erotism in autobuz

Aveam 19 ani și eram angajat de un an în Seini, orășelul meu de suflet.Terminasem școala profesională de electrician constructor de mașini electrice și m-am înscris la Liceul Teoretic din Negrești-Oaș, pentru a da examenele de diferență în vederea absolvirii liceului. Era iarnă și făceam naveta cu autobuzul. M-am trezit devreme și la ora 7.00 eram în stație, știind că va fi aglomerat, iar eu voiam să prind un loc pe scaun. Am avut noroc și m-am așezat confortabil în spatele șoferului.

Până la Orașul-Nou a fost bine, dar acolo s-au urcat mulți călători și majoritatea oamenilor stăteau in picioare, lipiți unul de altul, precum sardelele. Chiar lângă mine era o oșencuță tânara ,cam de vârsta mea, blondă, cu părul lung și o rochiță scurtă, în ciuda frigului de afară. Câteva minute s-a ținut de bara care delimita spațiul șoferului de restul autobuzului, după care, încet ,încet ,fără să se uite către mine, mi-a alunecat în brațe. A lăsat bara și mi-a strâns piciorul stâng ca într-un  clește puternic, dar incitant. Eram holtei și încă nu cunoscusem ce e aia dragoste sau iubire. Sângele îmi clocotea în vine, fiind prima oară când țineam o fată în brațe… sau mai degrabă ea ma ținea pe mine între pulpele-i ferme. Părul ei înmiresmat îmi mângâia fața, și inima îmi bătea nebunește.

Simțeam căldura trupului ei care ma inunda de jos în sus și, la fiecare groapă peste care trecea autobuzul ,corpul îi sălta in brațele mele, tăindu-mi respirația. Și cum gropile erau multe pe acest drum, trupurile noastre se mișcau ritmic și voluptos, ca într-un dans erotic. Oșencuța nu slăbea strânsoarea, ci se împingea mai îndrăzneață în mine. La un moment dat, am simțit că erup într-o căldură plăcută și necontrolată, precum un vulcan ce-și revarsă lava și, instinctiv, mi-am trecut mâna dreaptă peste mijlocelul ei subțire, strângând-o și mai tare in brațe. Nu a făcut niciun gest de aprobare sau de respingere, dar aș fi dat oricât să-i văd fața. Eram copleșit și simțeam că am trăit o experiență extraordinară. Așa am ajuns in autogara din Negrești. Mi-am retras discret mâna din jurul ei și ea s-a strecurat încet spre ieșire. Înainte de a coborî ultima treaptă, și-a intors capul și mi-a aruncat o privire .Era deosebit de frumoasă și avea un zâmbet victorios.

Nu am mai coborât din autobuz, ci am așteptat până a făcut cale întoarsă. Eram ud și stors, la propriu și la figurat, dar nu-mi părea rău .Am avut parte de prima mea experiență sexuală, a fost minunată și cu o fată nemaipomenită! M-am întors acasă, iar examenul l-am dat de altădată. De atunci și până am terminat liceul, tot am acaparat scaunul din spatele șoferului și mă uitam cu speranțe la cine urcă în autobuz. Nu am mai văzut-o pe fetișcană, dar nu am să uit niciodată strânsoarea ei sublimă si zâmbetul ei ștrengăresc.

Întâlnire fatală

Încet, încet, s-a adaptat și Silviu la tehnologia modernă și a început să utilizeze calculatorul. Întâi doar pentru a se înscrie pe site-uri de socializare, prin care a legat multe prietenii virtuale. Căuta femei de vârsta lui, în speranța că va găsi pe cineva cu care să se înțeleagă și să trăiască împreună, alungând astfel singurătatea ce-l înconjura. Ar fi preferat ca și ea să aibă un handicap fizic, ca și al lui, pentru a fi egali și în această privință, dar nu e usor la vârsta lui. Totuși, a cunoscut-o pe Maria S., o asistentă drăguță și fără prejudecăți. Era de 55  de ani si nu avea nici un defect fizic, în schimb era prietenoasă si dornică de o întâlnire reală. După câteva luni de tatonare, au stabilit să vină în Baia Mare cu masina ei, într-o sambătă de august.

La ora stabilită, Silviu o aștepta emoționat în fața blocului. Nu mai avusese o întâlnire de multă vreme, pentru că la handicapul lui și la concepțiile societății, era greu să găsească o femeie care să accepte să-l cunoască mai îndeaproape. În jurul orei indicate, a vazut o mașină cu număr de Cluj oprind în apropiere și a știut că trebuie să fie Maria. S-a apropiat și au făcut cunoștință. Ea era înaltă, bine făcut, cu ochii verzi și părul castaniu. Mai era însoțită de o colegă, Ana, tot corpolentă, brunetă și zâmbitoare. Silviu și-a băgat “secretarele”(așa le zicea el la cârje) între scaunele din spate ale Fordului și, dupa ce s-a urcat, le-a invitat la un restaurant. Au servit ciorbă de burtă și mici, iar în timpul mesei atmosfera se destindea și timiditatea dispărea. Ana a băut un coniac mare, iar dupa masă un pahar de vin. Maria a propus să caute împreuna o pensiune unde să facă o baie fierbinte și să se simtă cu toții bine. Așa că s-au ridicat de la masă si au pornit-o spre Satu Mare.

Prima localitate, la iesirea din Baia Mare, este Tăuții Măgherăuși, unde au gasit pensiunea “La doi păuni”. Era o clădire nouă, pe o strada laterală, plină de verdeață. În jurul ei mai erau doua vile în construcție, dar acum era o liniste imbietoare. Au inchiriat două camere și au avut surpriza să afle ca într-una din ele este jacuzzi. Silviu și-a luat bani suficienți la el, iar înainte de a urca a comandat  doua sticle de vin roșu. Camerele erau la etaj, situate vizavi. După ce le-au inspectat și s-au acomodat, Maria a propus să desfacă o sticlă de vin. Ea nu băuse decat un suc și o cafea, fiind la volan. Au închinat toti trei pentru prietenie si iubire, dar Silviu nu bea de felul lui. La insistențele lor repetate, a gustat un pic din licoare și restul la golit pe furiș într-un ghiveci de flori. Chiar și așa simțea că i s-a urcat la cap si nu voia să se facă de rușine în perspectiva unei nopți erotice. Fetele l-ai invitat să intre în jacuzzi, iar el a acceptat bucuros. Apa era caldă și efervescentă, pentru Silviu fiind o experiența pe care nici n-o visase, ce-l făcea să se simtă în al nouălea cer.Trupul lui se atingea simultan de cele două corpuri nude, exultând de placere. Divele îl tot îmbiau cu vin, dar el nu mai putea să-l guste. A trebuit să fenteze din nou, deșertând paharul în apă. L-au întrebat dacă știe să inoate și el a răspuns negativ. La rândul lui, era curios ce înseamna cele două litere tatuate pe brațul drept al amândurora.

–  CS. Înseamnă Curățenia Sociala. Noi cu asta ne ocupăm, a răspuns Maria.

Nu a prea Înteles Silviu în ce constă această ocupație, însă a observat că doamnele șoșoteau din ce în ce mai des. N-a dat importanță acestui amănunt, socotind că-s treburi femeiesti, care nu-l privesc. Deodata, în timp ce se delecta în apa care-i ajungea până la urechi, a simțit un brat care-i apăsa puternic pieptul, fortându-l să se scufunde. S-a zbătut puternic și a încercat să se elibereze, dar un picior îi apăsa și gâtul, imobilizandu-l la fund. Atunci și-a dat seama că va muri, însă trebuia să încerce orice înainte de asta. Și-a răsucit capul, a ajuns cu gura la pulpa interioară a piciorului care-l ținea la fund și a mușcat cu toată forta. A auzit un strigăt și a simțit că gâtul îi e liber. Apoi și-a eliberat trupul, reușind să-și scoată o mâna afară, în căutarea unui punct de sprijin. Bâjbâind cu mâna, a simțit paharul de vin, pe care l-a apucat și l-a spart de marginea căzii. Cu ultimele puteri s-a năpustit cu el spre cea care-l țintuia, și a lovit crâncen. S-a auzit un nou țipăt, după care a reușit să se elibereze și să-și scoată capul din apă,  respirând cu nesaț și privind în jur. Pe Ana a tăiat-o la gât și după cum curgea sangele nu mai avea șanse să scape cu viață. Maria stătea în picioare, cu fața schimonosită de durere si uluire. Realizând care e situația, a înșfăcat sticla de vin de la marginea băii și a spart-o de cada, după care îndreptat-o spre Silviu, roșie de furie:

  • Nenorocitule! Mi-ai omorât cea mai bună prietenă! Iți dai seama ce-ai făcut? Ce crezi că inseamnă Curățenia Socială? Noi curățăm societatea de paraziți ca tine, pentru care sunt risipiți o mulțime de bani! Ce rost mai are sa trăiești în situația ta?

Trăgându-și sufletul, Silviu a îngăimat o întrebare:

–  Dar nu vă temeți că veți fi prinse? Doar e o crimă, iar crimele se pedepsesc.

–  Ce naiv ești! Am făcut-o de multe ori și o vom mai face. Avem adepți în toate spitalele importante, bărbați și femei. Dacă ai fi băut vinul, ai fi adormit in cadă și te-ai fi înecat. Noi am fi plecat înainte să te găsească, sub motiv că a intervenit ceva. Acum am să te înjunghii și am să spun că ai sărit la Ana, să o violezi, ea nu te-a lăsat ăi v-ați luptat omorându-vă reciproc.

Zicând asta, Maria s-a aruncat cu sticla spre abdomenul lui Silviu. Acesta a încercat să se ferească alunecând într-o parte, însă nu a reusit decât să-și ofere pieptul în întâmpinare. Apoi a simțit cum tăișul sticlei îl brăzdează prelung, de la stânga la dreapta. În același timp, a împins-o pe femeie cu o mână, dezechilibrâdu-o și făcându-o să se lovească cu capul de robinet. Probabil că s-a amețit în cădere și astfel Silviu a apucat să se arunce cu amândouă mâinele și să-i țină capul apăsat. Nu a întâmpinat mare rezistență și a insistat câteva minunte. Sângele curgea din pieptul lui și simțea că-l ia cu leșin. A ieșit cu greu din apă și s-a tras pâna la ușă, strigând pe cât mai putea, după care și-a pierdut cunoștința. Așa l-a găsit patroana, care a chemat poliția. Înăuntru era o scenă de coșmar.

S-a trezit la Spitalul Județean din Baia Mare, cu un bandaj masiv și o durere enormă în piept. La ușă era un jandarm însărcinat să anunțe când își va reveni, pentru a răspunde la întrebările comisarului. În timp ce acesta suna la secție, pe lângă el intra o asistentă cu un cărucior sanitar. Văzându-l pe Silviu, închise ușa și i se adresă zâmbind:

-Am venit să vă curăț.

Suflete abandonate

La acea oră a dimineții, străzile erau pustii și liniștite. La un moment dat, apare un om cu o plasă în mână. Pășea încet și se uita cu atenție în jurul lui. Văzând că  e singur, se apropie de gardul unei case mai înstărite și-și goli plasa. Din ea se rostogoliră două ghemotoace mici de blană, doua pisicuțe tărcate și drăguțe. Apoi, omul nostru s-a întors și a iuțit pasul, făcând cale întoarsă. Cei doi pui, pe care am putea să-i numim Mica și Micu, au rămas derutați, cercetând împrejurimile. Era un loc străin pentru ele și încercau să înțeleagă ce s-a întâmplat. S-au apropiat de gardul din șipci de lemn și au cercetat curtea de dincolo.

Ceva nu era în ordine. S-au cățărat amândoi până în vârful scândurilor și au privit mai atent. Unde era curtea în care s-au jucat pâna acum? Unde era mama lor, care îi căuta mereu cu miorlăitul ei drăgăstos? Dar fetița cu care se jucau în fiecare zi? Deodată, un câine mare și gălăgios se năpusti spre gard, lătrând ca un apucat. S-au speriat și au sărit în pomul ce-și întindea crengile peste gard. Urcau cu grijă cât mai sus ascunzându-se printre frunzele dese. Câinele continua să latre către ele până a ieșit gazda și l-a mai domolit. Micu și Mica tremurau de frică și pândeau toate mișcările de la sol. Timpul trecea și lumea prindea viață. Din casă a ieșit o femeie, iar apoi un copil. A apărut și o pisică, dar nu era mama lor. Din locul unde erau ele, puteau să vadă și alte curți, dar niciuna nu le era cunoscută.

S-a facut amiază și le era foame. Ar fi coborât, dar câinele dădea mereu târcoale scheunând în surdină. Stăteau lipiți unul de celălalt și se gândeau că poate o să apară mama lor să le salveze, să le dea de mâncare și să le spele. Sau poate fetița care le lua în brațe și le dădea câte ceva bun. Ori femeia care le punea în fiecare dimineață lapte într-un vas. Dar nu vedeau pe nimeni și seara se așternea încet. Din când în când moțăiau și visau un ospăț la care luau parte și la care oricât ar fi mâncat, tot nu se săturau. Se trezeau, însă, și simțeau că foamea e mai mare și setea la fel.

Era noapte și trebuiau să facă ceva. Mica a fost prima care a început să coboare, iar Micu a urmat-o, ca de obicei. Câinele era în cușcă și probabil adormise extenuat. Au ajuns la gard și au coborât pe uliță. Liniștea domina împrejurimile și nu se vedea nicio altă vietate care ar fi reprezentat un pericol. Mergeau înainte neștiind ce caută, dar opreau din când în când ascultând cu atenție, apoi porneau din nou. S-au bucurat mult când au găsit apă într-o rigolă și au băut îndelung. Cel puțin nu le mai era sete. Casele se răreau și în cele din urmă au iesit din localitate. Erau obosite și s-au oprit să se odihnească. Dimineața le-a prins dormind sub frunza unui brustur.

Foamea le-a amintit că n-au mâncat de o zi și ar trebui să caute ceva. Au adulmecat zările și au pornit încotro le-a dictat instinctul, prin iarba înaltă și umezită de rouă. În curând, în fața lor s-a așternut un drum neted pe care treceau rapid tot felul de căsuțe cu roți. În timp ce se gândeau dacă ar fi bine să treacă dincolo sau nu, a oprit lângă ele o astfel de căsuță. Din față a coborât un om și s-a dus în spate. A deschis o ușă și a scos un cățeluș, pe care l-a pus pe marginea drumului, după care a urcat înapoi și a plecat. Cățelușul privea nedumerit la omul care se pierde în zare.

După un timp, a început să scheaune, cu ochii înlăcrimați. Înțelegând ce s-a petrecut, Mica a ieșit dintre ierburi și s-a apropiat de el. A urmat-o și Micu. Cățelul era de fapt o cățelușă maronie pe care o chema Linda. A avut și ea parte de o casă, de o mamă iubitoare și de un frate. Nu înțelegea cu ce a greșit de le-a pierdut pe toate. Pisicuțele l-au mângâiat și l-au îmbărbătat, spunându-i că și ele au pățit la fel, dar nu și-au pierdut speranța. Trebuie să fie și oameni buni! Mica i-a propus să le însoțească și au pornit toți trei de-a lungul drumului cel neted.

Soarele era din ce în ce mai arzător și erau siliți să facă pauze la umbra câte unui copac umbros. Căsuțe pe roți treceau fără să oprească și Linda se uita cu regret după ele. In zare se vedeau niște case si speranțele lor s-au mărit. Poate ca acolo vor avea noroc. Pe când se apropiau de localitate, au auzit un zgomot ciudat urmat de un schelălăit de câine. Curioși, au grăbit pasul și, după un timp, au văzut patrupedul întins pe sosea. Era rănit grav. O căsuță dintr-acelea i-a trecut peste picioarele dinapoi pe care le-a zdrobit. Se zbătea și lătra îndelung a suferință. În acest timp, alte căsuțe treceau în viteză pe lângă el, mai-mai să-l calce din nou. Mica a înțeles iarăși ce trebuie să facă și l-a prins de un picior din față, încercând să-l tragă la marginea drumului. Degeaba însă, câinele nu putea fi clintit. S-a apropiat și Micu să o ajute, prinzându-l de celălalt picior. Tot nimic. S-a prins și Linda cum putea să-i ajute și l-a apucat de coadă. Erau flămânzi și slăbiți, dar trăgeau cu toată puterea. Încet, încet, printre căsuțele care treceau, au reușit să-l urnească și apoi să-l aducă la margine.

Câinele rănit îi privea recunoscător și le-a mulțumit. Numele lui era Rexi și stătea la câteva case mai încolo. Avea prieten un băiat mărișor și țineau mult unul la altul. Probabil că acum îl aștepta acasă, dar el nu mai putea să se miște. Putea să meargă Linda să-l aducă pâna aici? Aceasta era bucuroasă să fie de ajutor, dar nu știa dacă va reuși. Rexi i-a explicat cum arată casa și băiatul, iar cățelușa a pornit în căutare.

În curtea unei case mari, cu acareturi pe măsura și cu multe animale de hrănit, Ștefănel tocmai dădea la găini când auzi un lătrat insistent de cățel. La început nu i-a dat importanță, dar, după ce a văzut că acesta se uita mereu spre el, ca și cum ar vrea ceva, a ieșit la poartă. Se părea că se rătăcise, dar de ce lătra așa la el și de ce o lua pe șosea, tot într-o direcție, parcă așteptându-l să-l urmeze? Oare ce voia? A făcut câțiva pași după el, iar Linda înainta și ea fixându-l cu privirea. Era ciudat, dar s-a hotărât să-i facă jocul.

L-a urmărit peste 200 de metri, când a auzit un lătrat cunoscut. Atunci a luat-o la fugă și imediat i-a fost dat să vadă o scenă dureroasă. Pe marginea drumului stătea Rexi, rănit și flancat de două pisicuțe. Din mijlocul șoselei se vedea o urmă sângerie. Deși nu mai văzuse așa ceva, a priceput ce s-a întâmplat. Și-a mângâiat prietenul, cu ochii-n lacrimi, la ridicat în brațe și a pornit spre casă. După câțiva metri s-a întors și a văzut că pisicuțele și cățelul îl urmăreau cu privirile temătoare. I-a chemat și pe ei, iar aceștia l-au urmat imediat. Era o invitație pe care nu o puteau refuza și pe care o așteptau de când au fost abandonați.

De cum au intrat în curte, au simțit că e un loc binecuvântat, pe care l-ar putea numi acasă. Le-a fost oferit un vas mare cu lapte și au mâncat pe săturate. Ștefănel l-a convins pe tatăl său să-i adopte, după ce i-a povestit ce eroi au fost. Rexi nu a mai putut folosi picioarele din spate, dar tot Ștefănel i-a făcut un cărucior cu două roți, cu care se deplasa. Si se mișca mult, căci era prieten de nedespărțit cu Mica, Micu si Linda.