Să spun cine sunt?

De unde-aș putea să știu!?

Numai de la voi…

Să treacă iarna ca o cură
Pe care omul o îndură,
Sperând într-o purificare,
Și-n spirit o revigorare.
.
Să treacă iarna mai alene,
Fără recorduri de troiene,
Și când o ninge cu mânie,
S-o facă mai mult pe câmpie.
.
Să treacă iarna furioasă,
Care ne sechestrează-n casă
Cu forța și-al ei potențial,
Sculptând un paradis infernal.
.
Să treacă iarna silențioasă,
Cu-mbrățișarea-i friguroasă,
Și vântul când o fi să bată,
Să aibă firea temperată.
.
Să treacă iarna și-o să vină
O altă iarnă, mai divină,
Iar în amurgul bătrâneții
O să sfârșim în iarna vieții.

Picură din cer cu stele,
Parcă ninge cu obiele
Ce se-adună cu răbdare
În troiene orbitoare.
.
Geamurile, peste noapte,
S-au ticsit cu flori ciudate,
Ce te-ndeamnă la mirare
Și la clipe de visare.
.
Fulguiala se-ntețește,
Iar speranța-n suflet crește:
Că dacă e iarna, iarnă,
Vara va fi similară.
.
Hornurile de pe case
Se lungesc prin fumuri groase,
Care-și pierd iute avântul,
După cum le bate vântul.
.
Griul toamnei obosite
Dispare pe nesimțite
Și în locul lui domină
O pătură de lumină.

Am case, dar n-am teren
Pe care să le aștern,
Și atuncea m-am decis
Să le zic case de vis.
.
Aș iubi, dar n-am pe cine,
Fierbe dragostea în mine
Și găsesc că-i potrivit
S-o dau primului venit.
.
Nu am aripi ca să zbor,
Dar plutesc în gând, ușor,
Căutând neabătut,
Tot ce merită văzut.
.
Aș trăi o veșnicie,
Punând timpul în robie,
Dar sufletul mi-ar fi rece,
Nesimțind cum clipa trece.
.
Vă invit în visul meu,
Să fiți fericiți mereu,
Fără griji de viitor
Sau prezent aleator.

E ușor să scrii poeme
Abordând anoste teme
Și cuvinte-alambicate,
Fără rimă, fără fapte.
.
Să te crezi mare poet
C-ai găsit un epitet
Și ai scris o poezie,
Chiar și stând în pușcărie.
.
Tot românu’ are-n suflet
Un vers de mare răsunet
Și ar vrea să îl exprime
Folosind diverse rime.
.
Că-i țăran sau orășan,
Ardelean sau moldovean,
Vrea să spună că iubește,
Și rima o folosește.
.
Rimă-n colo, rimă-ncoace,
Românul face ce face
Și la ea tot se întoarce,
Pentru că tare îi place!
.
Rima albă, deseori,
E-o grădină fără flori,
E o pajiște uscată
Ce ar trebui udată.

Of, codană dragă,
Guriță de fragă,
Cu piept de plăcere
Și gură de miere.
.
Hai să ne-ntâlnim
Și să ne iubim,
Să te mângâi mult
Și să te ascult.
.
Zână cu cosiță,
Ești tare drăguță,
Dar ești prea departe
Și dorul mă arde.
.
Vino mai aproape,
Pe drumuri de ape,
Haide lângă mine,
Pe cale de șine.
.
Stau și te aștept
Cu dorul în piept
Și speranțe mari
Că o să apari.
.
Martoră mi-e luna,
Că și ea, nebuna,
De tine-mi vorbește
Și mă-mbrobodește.
.
Soarele-mi zâmbește
Și mă înghiontește
Să te port mereu
În sufletul meu.
.
Astrele mi-au zis
Că nu e doar vis,
Și te-aștept la poartă
Să-mplinim o soartă.

Mlădiță sprințară,
Dulce inimioară,
Aștept acea seară,
Să te sărut iară.
.
Să-ți culeg șoptirea,
Adăstând privirea,
Să-ți simt mângâierea,
Revărsând plăcerea.
.
Prin buzele dulci,
Când ai să te culci;
Prin buzele moi,
Când ai să te scoli.
.
Astrul strălucește,
Sufletu-mi topește,
Hai de mă iubește
Și mă răcorește.
.
Sprințară fecioară,
Sunet de vioară,
Dorul mă-mpresoară
Și mă înfioară.

Te chem să vii prin roua dimineții,
Să ne iubim cu râvna tinereții
Și-n timp ce-o nouă zi se înfiripă,
Să te sărut în fiecare clipă.
.
Te chem să vii ziua-n amiază-mare,
Să ne scăldăm în razele de soare
Și istoviți de-al astrului cuptor,
Să ne-aruncăm în apă de izvor.
.
Te chem să vii când ziua se sfârșește
Și soarele, roșind, ne părăsește
Lăsând în urmă umbre de lumină
Și liniștea că mâine-o să revină.
.
Te chem să vii-ntr-o noapte înstelată,
Ca o cometă de mult așteptată,
Cu tainică lumină mă-nfășoară,
Cu ochii tăi de stele mă-nfioară.
.
Te chem mereu, dar simt că e-n zadar,
De dorul ce mă arde n-ai habar,
Trăim în universuri paralele,
Cu slabe șanse să ieșim din ele.