Bunicuţa lui Pandele

De pe strada Ghica Tei

A băgat discret de seamă

Cum că nepoţelul ei,

Când nu-i observat de nimeni,

Nici de Tonc, nici de Rodica,

Lasă orice jucărie                                                                      

Şi se joacă cu puţica.

Şi i-a zis:- Pandele dragă,                                                

Vai de mine, nu-i frumos!

Vezi pe domnul cel de colo,

Ăla grasu’ şi burtos?

Tot aşa o burtă mare,

I-a spus tainic bunicuţa,

O să-ţi crească, de vreodată

Ai să te mai joci cu puţa!

Rău s-a speriat Pandele,

Şi ofta cu-nfrigurare

Când gândea c-are să-i crească

Tot aşa o burtă mare;

Dar primind cadou o tobă

Şi un cerc şi o maimuţă,

De atuncea, niciodată

Nu s-a mai atins de puţă.

Şi-ntr-o zi, trecând pe stradă,

Într-o zi înnourată,

A văzut şezând pe-o bancă

O femeie-nsărcinată.

Şi-a strigat în gura mare,

De-a roşit şi bunicuţa:

– Vezi ce ai păţit, cucoană,

Dacă te-ai jucat cu puţa!

                                         

Cristosul mamii voastre de nemernici!

La muncă, derbedei, că trece anul

Şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.

Făceţi pe democraţii cei cucernici,

Cristosul mamii voastre de nemernici!

Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine

Şi-apoi convingeţi-vă că e bine.

C-aţi luat o ţară de mai mare dragul

Şi i-aţi distrul averile şi steagul.

S-ajungem colonia de ocară

Care-şi va cere scuze în maghiară.

Şi, prin complicităţi cu demoni aprigi,

Aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.

Şi, prin vânzări de ţară infernale,

Aţi omorât cu voia animale.

La greul greu care mereu ne-ncearcă,

Răspundeţi cu greu de moarte, parcă,

Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu

Întoarceţi România-n Evul Mediu.

Ce căzături, ce târfe, ce mizerii,

V-aş desena cu acul, să vă sperii.

Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,

Ci credite din călimări străine.

Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina

Şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.

Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul

S-au compromis negustorind Ardealul.

De unde sunteţi, mă, din ce găoace,

Cum v-au putut părinţii voştri face?

Ce condimente le-au picat în spermă

De e trădarea voastră-atât de fermă?

Aţi pus nenorocita voastră labă

Pe-această tristă ţară basarabă.

Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul

S-o faceţi curva voastră de serviciu.

Mimaţi respectul pentru cele sfinte,

Dar vindeţi şi pământuri şi morminte.

Aţi inventat examene severe,

Supunere poporului spre-a-i cere.

Şi toată zbaterea a fost degeaba

Că-n nas mai marii v-au închis taraba.

Minciuna voastră v-a adus pe scenă,

Actori într-o politică obscenă.

Şi-acum, că-i un prăpăd întreg în ţară,

Ia cereţi-vă, puţintel, afară.

Decât să vă trimită ţara noastră,

Mai bine mergeţi voi în mama voastră.

Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,

Şi nu albanizaţi această ţară.

Băgaţi viteză, că vă trece anul

Şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.

Şi ce vă pot eu spune la plecare

Decât lozinca lui Fănuş cel mare:

Nenorociţilor, se rupe şnurul.

“La muncă, la bătut ţăruşi cu curul!”

Adrian Păunescu (6 iunie 1997, Dăbuleni)

Titlul original: MARŞ DE ADIO

A fost o vreme supărat

Şi, cât fusese suspendat,

La inimă avea un cui,

Dar, azi, ca el un altul nu-i,

Căci Eba, Nicuşoara lui,

S-a măritat.

.

Şi dacă prinţi din largul zării

Şedeau la capătul cărării

Şi-i trimiteau bezele-ades,

Ei inima nu i-a dat ghes

Decât când şi-a găsit ales

Mai acătări.

.

S-au înţeles dintru-un privit

Şi fata nu s-a-mpotrivit,

Cum a făcut cu alţi coconi

De-asfaltatori şi de baroni,

Semn că puţinii neuroni

S-au isprăvit.

.

Gândindu-se atunci, ad-hoc,

Că nu va da apă la scoc

Acestei lumi care, perfida,

Va spune despre ea, timida,

Că-i mai deşteaptă decât SIDA,

Că nu-i deloc!

.

S-a anunţat fără istov,

Că-i nuntă mare la Snagov,

La care cică-s aşteptaţi

Puzderie de invitaţi,

Numai să fie îmbrăcaţi

În haine mov.

.

S-a dat de veste-n lung şi-n lat

Că vor fi singuri la Palat,

Doar miri, şi invitaţi, şi naşi,

Nici vorbă nu-i de alţi nuntaşi,

Şi n-o să vezi, la mii de paşi,

Vreun nespălat.

.

Căci socrul mic a dat ucaz,

În zi de luni, pe la amiaz,

Că nici ţipenie de om,

Român de-o fi sau de-o fi rrom,

Să nu stea cocoţat prin pom

Sau pe pârleaz.

.

În ziua de Răpciune întâi,

Oricine fără căpătâi

Sau paparazzi băgăcioşi

Din perimetru vor fi scoşi

De lefegii credincioşi,

Cum hotărât îi.

.

Când soarele a scăpătat,

Pe drum cu flori înmiresmat

Aleargă sutele de cai,

Ducând împărătesc alai

Spre locul unde socrul-crai

I-a invitat.

.

Onaca, fost scufundător,

Se-avântă-n fruntea tuturor,

Veghind făclia din garaj

Ce-o duce Neamţu, micul paj,

Iar MRU, prinzând curaj,

E-n urma lor.

.

Sosit era micuţul Boc,

Făcându-şi printre fuste loc,

Să-l vadă şeful, socrul mic,

Cât a ajuns el de voinic,

Că şi-a luat, pe mai nimic,

Pantofi cu toc.

.

Din fund de munţi, de la Pleşcoi,

Purtând podoabe mai de soi,

Blondina de la Cotroceni

Făcea furori printre meseni

Şi iar le promitea pomeni,

Chiar un purcoi.

.

Să-i facă socrului pe plac,

Roberta vine c-un abac,

Gândindu-se că-i necesar

Să socotească ea, măcar,

La cât ajunge azi un dar

De om sărac.

.

De peste Prut, cum a aflat

De nuntă, a venit Filat

Să îl asigure pe Crai

Că fraţii de acelaşi grai,

Ca să nu-i strice bunul trai,

Nu au votat.

.

Şi alţii, Doamne! Câţi supuşi,

Lingăi ce-aşteaptă pe la uşi,

Ţineau privirile în jos,

La socrul mic făcând frumos,

Cu gândul la un os de ros,

Precum Lăbuş.

.

Şi-atunci din uriaşul cort

Ieşi mireasa-n dalbui port

Care-a costat vreo zece mii

De euro, cum auzii,

Dar pentru astfel de copii

Nu-i un efort.

.

Dintr-o mulţime de băieţi,

Toţi ca şi SIDA de isteţi,

Aşa cum datinile cer,

A fost ales drept cavaler,

Nu-i pentru nimeni un mister,

Chiar Poponeţ.

.

Când a fost vorba de ospăţ,

Ce opulenţă, de dezmăţ!

Un râu de vin, somon şi pui,

Ficat de ciută cu gutui,

Purcei n-aveai unde să pui,

Să dai prin băţ.

.

Rapsozi de-ai noştri, populari,

Ce cântă pe la case mari,

Nu stau o clipă la cuvânt

Şi-nchină cânturi după cânt

Mesenilor care-şi fac vânt

Doar cu dolari.

.

Trei paşi la dreapta, săltăreţi,

Şi doi la stânga, mai înceţi,

Dar nu e muzica de vină,

Aici e vorba de doctrină,

De care dânşii vor să ţină,

Cu orice preţ.

.

Când fu petrecerea în toi,

Voinescu Sever, zis Cotoi,

Pe socru’ îl făcu atent

Că mai crescură c-un procent,

Conform sondajului recent

Făcut chiar joi.

.

Spre ziuă, mai către final,

Ciocni Videanu în pocal

Şi, închinând spre socrul mic,

Îşi drese glasul doar un pic

Şi-i zise, ca unui amic

Aflat pe val.

.

Întru mulţi ani să ne trăieşti

Şi-acest mandat să-l împlineşti,

Să-ţi fie viaţa fără pante,

Iar camere de-or fi vacante,

Pe-nsurăţei, la vila Dante,

Să-i găzduieşti!

Iată vine-un jeep pe stradă, cu un girofar pe el,

Baiazid stătea în dreapta şi rosti către şofer:

– Sper că Mircea să ajungă, să nu-ntârzie din nou.

Ia vezi dac-a tras maşina, lângă gura de metrou…

– N-a venit Măria Ta, zise el privind în jur…

– Şi mi-a zis că fix la 12 ne vedem lângă Carrefour.

.

Aşteptând vreo 5 minute, îşi pierdu orice răbdare,

Şi trimite bodiguarzii să se uite prin parcare.

La un semn (curba la dreapta), se opreşte un x5

Şi din el coboară Mircea, în bermude şi opinci.

Printre turci porni agale şi privindu-i cu nesaţ,

Le-arătă un “Sony Vaio”, care-l ţinea la subraţ.

Agitat, la el în jeep, şi-mbrăcat tot în civil,

Baiazid nu mai rezistă şi îl sună pe mobil:

.

– Tu eşti Mircea?

… – Da-mpărate, am uitat să îţi dau bip,

Dar am stat mult la Rovine, era coadă la Agip.

Nici n-am nimerit din prima, că nu vin aici prea des,

Şi-am luat-o… pe centură, îndrumat de GPS!

Acum am parcat maşina. Unde eşti?, că vin la tine…

.

– Sunt la mine în maşină şi te văd, te-ndrepţi spre mine.

Şi de-ndată ajunse Mircea şi urcă la turc în jeep

Şi-ncepu să îi explice că nu vrea, cu nici un chip

Să îşi strângă întreaga oaste la Rovine în câmpii,

Şi să lupte pân’ la moarte cu ai turcului spahii.

.

– Baiazide, şti că-i criză, şi-acum viaţa-i foarte grea,

Mă gândeam ca să ne batem… dar la “Heroes” în reţea,

Sau în loc să cucereşti, cu armate-al meu popor,

Nu ai vrea, dacă ai wireless, să jucăm “conQUIZtador”?

.

– Cum, când turcii-mi sunt în vamă, şi-am venit din Istambul,

Tu nu vrei ca să ne batem, că nu ţi se pare “cool”?

Eu nu-s disperat ca tine să stau nopţi întregi pe net,

Eu trăiesc în realitate, şi nu e nici un secret

Că am fost în multe lupte: Varna, Tilsit sau Oituz…

.

– Păi, eu sunt online tot timpul, nu puteai să dai un “buzz”?

– Mircea!!! Vin c-o întreagă oaste, iar tu faci mişto de noi…

Mâine sunt aici cu turcii şi-ţi declar de-acum război.

.

– Cum vrei tu, mărite paşă, eu speram să mă-nţelegi,

Căci de-ajungem la cuţite, voi nu mai plecaţi întregi.

N-aş vrea să pun pe “YouTube”, cu-ai tăi morţi, videoclipuri,

Nici ca Dunărea să-nece, spumegând a tale jeep-uri.

Dar, de asta ţi-e dorinţa, mâine ne vedem la luptă,

Şi-ţi promit că pleci d-aici, cel puţin c-o mână ruptă.

Şi zicând acestea Mircea, îl lăsă pe Baiazid

Şi trântindu-i portiera, el plecă în pas grăbit.

Când ajunse la maşină, găsi-n geam, pe-un bilet scris:

“Scuze. V-am blocat o roată, c-aţi parcat pe interzis”…

‘

Şi dă Mircea multe mailuri, sms-uri, mii de “bip”-uri,

Ca să strângă toţi oştenii şi să îi îndese-n “Jeep”-uri.

Demarând în mare trombă, se-ndreptară spre Rovine,

Dar aici găsiră turcii, toţi cu pantalonii-n vine!

Toţi văitându-se de moarte, ghemuiţi prin iarba scurtă,

Rezemaţi de câte-un ciot, şi ţinându-se de burtă.

.

– Baiazid, hai să ne batem…!!, Unde eşti, de ce nu vii?

.

– Mi-am scos în oraş oştenii şi i-am dus la KFC

Şi-am mâncat cu poft-aseară, tot ce ni s-a pus pe masă…

Răspunse-ncordat sultanul, dintr-o tufă mai retrasă

– N-am ştiut că la “fast-food”-uri nu e bine să mănânci,

Mai ales în România, fiindcă rişti să pleci pe “brânci”…

Nu mai vreau ca să ne batem, iartă-mă, a fost o farsă.

Dă-ne nişte “triferment” şi-o să facem cale-ntoarsă…

.

Şi aşa a scăpat Mircea de o luptă, la Rovine.

Deci se vede pân’ la urmă că “fast-food”-ul face bine.

Asta-i tot… Dar fiţi voi siguri că Istoria o să zică:

“Turcii l-au văzut pe Mircea şi-au făcut pe ei de frică”…

PRIMĂVARA…

S-a deschis un bobocel,

Roşu la culoare,

Ca o puţă de căţel

Care stă la soare.

.

Iar o floare de salcâm

A căzut săraca

Într-o balegă din drum

Ce- căcase vaca

.

Un berbec aruncă-n jur

Câte-o căcărează,

I-a intrat un vierme-n cur

Şi-l cam deranjează.

.

Stă Grivei, pe gânduri dus,

Singur cuc basatardul,

Şi-a săltat un crac în sus

Şi stropeşte gardul.

.

Buni prieteni, doi pisoi,

Neavând vreo treabă,

Stau pe prispă amândoi

Şi şi-o iau la labă.

.

Un muscoi la rendez-vouz,

Cu o muscă slută,

Îi explică cum că nu

Poate s-o mai fută.

.

Pentru că, zburând pe cer,

Într-o zi cu ploaie,

Veni un helicopter

Şi-l lovi în coaie.

.

Un ţânţar, suit în pom,

Plânge cu suspine:

S-a căcat pe el în somn

Şi îi e ruşine.

.

Doi cocoşi se ceartă iar

Pentru o găină,

Şi măgaru-i tot măgar:

Trage o băşină.

.

Coana Manda, în pridvor,

Plânge amar şi-i tristă,

De Ionică-i este dor

Şi-o mănâncă-n pizdulică.

.

Ghici cine-i autorul!

PUŢINI ŞTIU CĂ A FOST SCRISĂ DE… GEORGE COŞBUC. Dar dacă nu se învaţă la şcoală…

La vestitul doctor Costea,

Vine Ion de la Copou:

– Bună ziua, domnu’ doctor,

Mi-a intrat o ţeapă-n… ou!

.

Pacientul se dezbracă,

Doctorul îl urcă-n pat

Şi cu mare-atenţiune,

Cercetează-n lung şi-n lat.

.

Ia luneta,

O fixează,

Ia penseta,

O flambează,

Scoate ţeapa,

Pensulează,

Pune vată,

Bandajează,

Pune fese

Şi pansează,

Scoală omul

Şi-l aşează…

.

Pacientu-achită taxa

Şi apoi, satisfăcut,

Îi dă doctorului mâna:

– Bună ziua! – Vă salut!

.

Peste-un timp, aproape-o lună,

Vine-amicul Ion din nou:

– Uite, domnu” doctor, iarăşi

Mi-a intrat o ţeapă-n ou!

.

Pacientul se îmbracă

Şi achită taxa-n grabă…

Când, deodată, domnul doctor,

Foarte curios, întreabă:

.

– Ia să-mi spui, domnule dragă,

(Care vii de la Copou)

Cum se-ntâmplă că întruna

Îţi tot intră ţeapa-n… ou?

.

– Mă iertăţi domnule doctor,

A răspuns omul, “solemn”,

Dar nevastă-mea e şchioapă

Şi-are un picior de lemn!