MARŞ DE ADIO – COLEGILOR MEI MÂRLAMENTARI
.
(de Adrian Păunescu)
.
La muncă, derbedei, că trece anul
şi vin ăilalţi şi-o să vă ia ciolanul.
Făceţi pe democraţii cei cucernici,
P… mamii voastre de nemernici!
.
Scuipaţi-vă-ntre voi cum se cuvine
şi-apoi convingeţi-vă că e bine.
C-aţi luat o ţară de mai mare dragul
şi i-aţi distrus averile şi steagul.
.
S-ajungem colonia de ocară
care-şi va cere scuză şi-n maghiară.
Şi prin complicităţi cu demoni aprigi,
aţi desfiinţat uzine, câmpuri, fabrici.
.
Şi, prin vânzări de ţară infernale,
Aţi omorât cu voia animale.
La greul greu care ne-ncearcă,
răspundeţi cu un greu de moarte, parcă.
.
Şi i-aţi găsit şi bolii un remediu:
întoarceţi România-n Evul Mediu.
Ce căzături, ce târfe, ce mizerii
v-aş desena cu acul, să vă sperii.
.
Dar voi nici sânge nu aveţi în vine,
ci credite din călimări străine.
Le ştiţi lui Hitler şi lui Stalin taina
şi-mpingeţi Bucovina în Ucraina.
.
Aşa cum ceilalţi, limpezească-i valul
s-au compromis negustorind Ardealul.
De unde sunteţi, mă, din ce găoace,
cum v-au putut părinţii voştri face?
.
Ce condimente le-au picat în spermă
de e trădarea voastră-atât de fermă?
Aţi pus nenorocita voastră labă
pe-această tristă ţară Basarabă.
.
Şi vreţi cu-ameninţare şi cu biciul
s-o faceţi curva voastră de serviciu.
Mimaţi respectul pentru cele sfinte,
dar vindeţi şi pământuri şi morminte.
.
Aţi inventat examene severe,
supunere poporului spre-a-i cere.
Şi toată zbaterea a fost degeaba,
că-n nas mai marii v-au închis taraba.
.
Minciuna voastră v-a adus pe scenă,
actori într-o politică obscenă.
Şi-acum, că-i un prăpăd întreaga ţară,
ia cereţi-vă puţintel, afară.
.
Decât să vă trimită ţsra voastră,
mai bine mergeţi voi în mama voastră.
Plecaţi de-aici, cu-o grabă funerară,
şi nu albanizaţi această ţară.
.
Băgaţi viteză, că vă trece anul
şi s-a scurtat şi s-a-nvechit ciolanul.
Şi ce vă pot eu spune la plecare,
decât lozinca lui Fănuş cel mare:
Nenorociţilor, se rupe şnurul,
“La muncă, la bătut ţăruşi cu curul!”
.
Acest mesaj nu este îndreptat împotriva vreunui popor pomenit în aceste rânduri, ele nu fac altceva decât să strălucească datorită mârlăniei unor compatrioţi de-ai noştri!

MĂRTURISIREA MARICICĂI
.
– poezie populară, de pe la noi din ţară –
.
– Apoi, dragă Mărioară,
Am tot stat şi m-am gândit:
Io, duminică, pe seară,
Vin cu tata în peţit!
.
– Înainte de-a mă cere,
Musai Vasilică să-ţi zic
Că nu-s fată, mi-s muiere…
Şi nu vreu rostu’ să ţi-l stric.
.
S-o-ntâmplat la vremea sapei,
Noaptea, când veneam din Ştei,
Coboram pe firul apei,
Când m-am pomenit cu trei…
.
M-au ajuns la Fundătura
Şi m-au dezbrăcap pe loc,
Mi-au pus năframa-n gură,
Şi tăţi tri’-şi bătură joc…
.
– Numa’ spune-mi-i degrabă,
Că pe ţăţi îi trag prin şiş!
– Păi nu-i ştiu, Vasile dragă,
Era noapte, n-auzişi?
.
O umblat şi bietu, tata,
(Şi tu ştii că el nu bea),
Ba-ntr-o crâşmă, ba în alta,
Doar de o afla ceva…
.
Zile au trecut destule,
Şi nimica n-o aflat…
Da’ io zic că după “scule”,
Nu-s de pe la noi din sat!

… ultima poezie scrisă de Adrian Păunescu şi transmisă prin e-mail unui amic din diaspora… Noiembrie 4, 2010
.
Eu recunosc că am făcut greşeala
De a slăvi prea mult conducătorul,
Făcându-i ode şi-ndemnând chiar sala (să cânte):
Partidul, Ceauşescu şi Poporul.
.
Dar nu uitaţi că tot eu sunt cel care
L-am criticat şi-am insuflat dorinţa
De libertate, bunăstare şi schimbare,
Subtil, necenzurându-mi conştiinţa.
.
Am făcut şi mult bine-n stânga-n dreapta
Atât cât s-a putut, fără să-mi pese,
Periclitându-mi starea, familia şi casa,
Dar toate s-au uitat şi-s fapte şterse.
.
De-aceea spun ca ultimă dorinţă,
Să mă iertaţi de v-am greşit vreodată
Şi-mi fac adânc proces de conştiinţă
Căci nu e om pe lume fără pată.
.
Aş vrea ca să rămân în mintea voastră
Doar un poet ce şi-a iubit mult ţara,
Ce a descoperit şi şlefuit talente
Ce-au scormonit prin inimi cu chitara.
.
Trecutul mi-l asum şi nu mi-e teamă,
Nici nu mi-a fost, nu-mi este, n-o să-mi fie,
Nu m-am dezis de clasa proletară
Şi am simţit că am o datorie,
De a stârni în mintea tuturora
Şi mai ales în suflete de tineri
Că nu suntem o ţară oarecare
Şi-avem destin măreţ şi vom fi liberi.
.
Când noi cântam în sălile-arhipline
Şi recitam pe voci de milioane,
Visam la Marea noastră Românie
Şi vă-ndemnam: Treceţi batalioane!
.
Un dor aş mai fi-avut, dar ce păcat
Că n-am putut opri din cale vremea
Să văd autostrada prin Carpaţi,
Din Chişinău-Arad cu via Ţebea.
.
Sunt unii care mă lovesc şi-acuma,
Când m-am urcat la ceruri, ce oroare!
Cuvinte grele-aruncă, nesimţire,
Şi toţi vor ca să cadă în picioare.
.
Eu vă privesc de-aici de sus, cu milă,
Aş vrea să fiţi mai buni dar nu se poate,
Se răsuceşte Ştefan în morminte
De-atâta ură, pizmă, nedreptate.
.
Îmi este jenă, silă… chiar mă bucur
Că am plecat de-acolo, dar mă doare
Când văd valori, talente, caractere
Ce-şi fac familiile peste hotare.
.
Ce să vă spun, românii mei de bine,
Ce-aveţi sfială, bun simţ şi onoare,
Poporul nostru-i cel mai bun din lume!
(Să ţineţi minte)
.
Nu lăsaţi ţara călcată în picioare.
Nu plecaţi capul, ţine-ţi pieptu-n faţă
Cu fruntea sus, să n-o coboare nimeni,
Să vă clădiţi cu toţii altă viaţă.
.
Mesaj către români de pretutindeni!
Să iei aminte ţara mea de suflet,
Ia atitudine şi dă răul afară,
Unde s-a dus Grânarul Europei,
Banala ţară-industrial-agrară.
.
Să iei aminte ţara mea de glorii,
Cu patimă îţi spun din nefiinţă,
Clădeşte-ţi viitorul pe trei sfinte:
Pe muncă, educaţie, credinţă.
.
În timp ce vă îmbrăţişez de-aicea
Din ceruri şi din sfere tutelare,
Văd iarăşi vorbe grele prin ziare,
Pe forumuri, pe la televizoare.
.
N-am omorât pe nimeni, niciodată,
Nici când murim nu ni se mai dă pace,
La toţi găsiţi cusururi şi reproşuri,
Nu mai lăsaţi pe nimeni să se-mpace.
.
Nu-mi stă în caracter dar mă doboară
Limbaju-ascuns al poeziei mele,
Băga-mi-aş p–a să îmi bag de ţară
Cu oameni falşi şi plină de lichele.
.
E ULTIMA POEZIE, SCRISĂ ÎN AGONIE DE ADRIAN PĂUNESCU.

Această poezie stă scrisă la intrarea în biserica de la Sadinca, jud. Sibiu, loc unde s-au pus bazele unei mănăstiri condusă de părintele-călugăr David. Atât de frumoasă pe cât de adevărată.

.

TRENUL

.

Un lung tren ne pare viaţa,

Ne trezim în el mergând,

Fără să ne dăm noi seama,

Unde ne-am născut şi când.

Fericirile sunt halte,

Unde stăm câte-un minut,

Până bine ne dăm seama,

Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii

Lungi, de nu se mai sfârşesc

Şi în ciuda noastră parcă,

Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,

Înainte tot privim,

Să ajungem mai degrabă

La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,

Clipe scumpe şi dureri,

Noi trăim hrăniţi de visuri

Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă,

Câţi în drum n-am întâlnit,

Iar câte-un bătrân coboară,

Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,

Să ne coborâm şi noi.

Ce n-am da atunci o clipă,

Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,

Plângem timpul ce-a trecut,

Sună goarna VEŞNICIEI:

AM TRĂIT ŞI N-AM ŞTIUT.

De la lume adunate, înapoi la lume date!!!

.

Comunicat pentru ţară:

De 24 ianuarie se cânta ,,Hora Unirii, dar începând cu 24 ianuarie 2013 se cântă ,,HORA HOŢIEI. Fiecare adevărat român, va cânta atât de tare pe cât îl conving versurile.

.

HORA HOŢIEI de DAN PURIC

.

Hai să dăm mână cu mână
Să furăm tot ce s-adună,
Să-nvârtim hora hoţiei
Pe pământul României!
Ordinea şi cinstea piară!
Piară iubitorii de ţară!
Între noi să nu mai fie
Decât jaf şi şmecherie!
Contu-n bancă de te ţine
Vino să te prinzi cu mine,
La hoţie cu unire
Şi pe funcţii cu-nfrăţire!
Unde-i unul nu-i putere
Să se pună de-o avere,
Unde-s doi puterea creşte
Şi ţara se prăduieşte!
P-amândoi în fund ne doare
Că în haos ţara moare.
Eu ţi-s frate, tu-mi eşti frate,
Să furăm cât se mai poate!
În guvern hai cu grăbire
Să-l secăm dintr-o sorbire,
Ca să crească banul mare
Mai rapid în buzunare.
Dăm pomană ş-un pişcot
Prostului cu drept de vot,
Că oricum în România
Noi facem paranghelia.

 

Mama lu’ Ştefan cel bugetar

.

Pe o stradă-ngustă, într-un bloc recent,

Unde bate vântul şi-i pe jos curent,

Tânăra nevastă plânge şi suspină

Că-i oprită apa şi nu e lumină.

Şi că la serviciu soţul ei iubit

A plecat la 6 şi n-a mai venit.

Orologiul sună noaptea jumătate,

Jos în bloc la poartă, oare cine bate?

– Eu sunt mamă soacră, sunt făcut covrig,

Vin de la serviciu şi sunt mort de frig!

Tânăra nevastă fuge să-i deschidă,

Însă din fereastră mama soacră strigă:

– Ora e târzie, eşti un derbedeu,

De n-aduci chenzina, nu-ţi sunt soacră eu!

– Nu sunt eu de vină, soarta fuse crudă,

Am muncit ca boul pe 50%…

Am venit acasă să mă încălzesc

Şi să fac o baie, să mă odihnesc.

– Ai venit degeaba, îi răspunse soacra,

Fiindcă nu-i lumină şi-i oprită apa!

Du-te la serviciu şi de-o fi să mori,

Vine sindicatul cu-n buchet de flori…

Sursa: e-mail public

Perechea ideală (fabulă)

Într-un sat, o vacă grasă,

Cum sunt vacile tâmpite,

Dar frumoasă şi lăptoasă,

S-a gândit să se mărite.

.

Boii, de la mic la mare,

Au venit cu tot belşugul,

Toţi voiau să se însoare,

Că-s deprinşi să tragă jugul.

.

Vaca, însă, ca o fată

Cu avere şi trusou,

Îi respinge îngâmfată:

– Cum să mă mărit cu-n bou?

.

E un cal prin curţi vecine,

Care pătimaş mă strânge,

El e genul meu, tip bine,

Armăsar sadea, pur-sânge!

.

Vaca, tot făcându-i curte,

Îşi atinse idealul,

După tratative scurte

S-a căsătorit cu calul.

.

– Ah, ce şansă pe mireasă!,

 Comenta în pom o cioară,

El –  aristocrat de rasă,

Ea –  o biată pierde-vară.

.

Dar curând, ce tragedie,

Vaca se certă cu calul,

Pân’ departe-n deal la vie

S-auzea întreg scandalul.

.

În zadar, când stingea lampa,

Vaca-n fiecare noapte,

Se plimba făcând pe vampa

Cu ispitele-i de lapte.

.

Ba, mai mult, se întâmplase,

Ca jucând pe-ndrăgostita,

Calul furios îi trase

Două palme cu copita!

.

Şi atunci, cu dezolare,

Vaca prinse a pricepe

Cum că soţul ei mai are

Trei amante, toate iepe.

.

– Asta-i prea de tot, îşi zise,

Îl dau dracului de cal,

Şi-ntr-o seară părăsise

Domiciliul conjugal.

.

Slabă, galbenă, uscată

De necazuri şi nevoi,

Vaca noastră, resemnată,

Se întoarse printre boi.

.

Dup-atâta chin şi jale,

Vaca multe a-nvăţat:

Primul bou ieşit în cale

Îl acceptă de bărbat.

.

Nunta lor a fost vestită,

Că s-a dus prin văi ecoul,

Ce pereche potrivită:

Vaca noastră şi cu boul!

.

Ea comandă, el ascultă.

El cu munca, ea tapaj,

Este, fără vorbă multă,

Tipul clasic de menaj.

.

Totuşi, vaca (ne şopteşte

un măgar), c-aşa-i măgarul,

Prin păduri mai zăboveşte

Uneori cu armăsarul.

.

Dar eu cred că-i calomnie

Măgăria ce ne-o spune,

Totul e, că-n căsnicie

Treaba merge de minune.

.

Vaca poate, ştie satul,

Chiar şi grajdul să-l răstoarne,

Boul nu-i decât bărbatul,

Ca dovadă poartă coarne!

.

Şi aşa, trec ani şi ani,

Şi, precum am prins de ştire,

Au făcut şi trei juncani

Şi trăiesc în fericire.

.

În povestea mea, de faţă,

Nu e nici un lucru nou,

Pentru orişicare vacă

Soţul ideal e-un BOU!!!

.

material preluat

Testament

(după Tudor Arghezi)

.

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,

decăt o casă, fiule, o-mparte

cu fraţii tăi, aşa cum socotiţi,

căci altă casă n-o să mai primiţi!

La anii mei (destui!), eu nu am ştire

ca-n ,,epoca de tristă amintire”,

hulită ieri, dar astăzi regretată,

să-şi fi făcut atâtea griji un tată

că, după ce va trece-n nefiinţă,

copiii n-or să aibă cocuinţă.

Tu, vezi de pune banul peste ban,

balconul să-l închizi cu termopan,

să-l faci o locuinţă potrivită

pentru Getuţa, dacă se mărită,

Gigel, cu-ai lui copii, câţi or să fie,

să locuiască în bucătărie,

sufrageria, de-i compartimentată,

s-o foloseşti tu cu Mioara, tată,

iar dormitorul, de-l închiriaţi,

aveţi şi nişte bani asiguraţi.

Ca să pot, azi, acest apartament

să vi-l asigur printr-un testament,

am fost cu stăpânirea în prigoană

şi-am mers din garnizoană-n garnizoană,

am locuit în câte-o chichineaţă

şi ceaiul mi-am făcut la o zăgneaţă,

sudoarea muncii zecilor de ani

am pus-o-n casa asta, nu în bani,

gândind că voi avea, la bătrâneţe,

un loc în care să îmi daţi bineţe,

când veţi veni la mine, oarecând,

în jur nepoţii să îi văd râzând

şi să dau huţa-huţa pe genunchi

vlăstarele din prea bătrânu-mi trunchi.

Nu crede în programul ,,Prima casă”,

că asta-i, tată, vorbă mincinoasă

cu care vor, desigur, guvernanţii

să îşi atragă, cât mai mulţi, votanţii

şi nici în Nuţi Udrea să nu rişti

să te încrezi, că vin specialişti,

nu zece, dar niciunul pe la sate,

nici de le-ar face dânsa chiar palate!

Durerea strânsă, surdă şi amară,

au pus-o-n geamantan, plecând din ţară,

s-ajungă ,,căpşunari” prin Danemarca,

văzând c-aicea se scufundă barca.

Să revenim, eu zic, la testament!

La bancă ţi-am trecut, prin virament,

în contul tău deschis acum doi ani,

la sfatul mamei tale, nişte bani.

E suma ce a fost agonisită

din pensia aceasta nesimţită

pe care Boc şi doamna cea bălaie

se dau de ceasul morţii să mi-o taie.

Cu banii ăştia ştii tu ce-o să faci,

sunt bani pentru colivă şi colaci

şi, s-ar putea, din ei să-ţi mai rămâie

şi pentru două boabe de tămâie.

Cu astea, eu închei acest legat

pe care, astăzi, iată, l-am semnat…

Tatăl risipitor

Autor col. Ilie Batca

Pluguşorul 2013

.

Ahoo, Ahoo copii şi fraţi,

Ochii din calculator nu-i luaţi,

Pe messenger să intraţi,

La prieteni să uraţi:

.

La mulţi ani cu bucurie!

Şi un BUZZ să-mi daţi şi mie,

Sau, ignoraţi să-mi daţi din prima,

Că n-am făcut bine rima,

.

Ia ieşiţi din invizibil,

Că doar eu sunt disponibil.

Cu urări de nota 10

Pentru 2013:

SĂRBĂTORI FERICITE,

VISE ÎMPLINITE,

O VIAŢĂ FRUMOASĂ,

MULŢI DOLARI PE MASĂ,

MINTE SĂNĂTOASĂ,

INIMA VOIOASĂ

ŞI PICIOARE

SPRINTEITOARE.

BUCURII – DRAGI COPII,

FIŢI CUMINŢI – DRAGI PĂRINŢI

ŞI VOINICI – DRAGI BUNICI.

BUCURAŢI-VĂ DE VIAŢĂ

CĂ-I SUBŢIRE CA O AŢĂ.

SĂ UITĂM DE TOATE,

SĂ LE DĂM LA SPATE,

SĂ NE BUCURĂM

ŞI SĂ NE DISTRĂM.

CE POT SĂ MAI SPUN?

S-AVEM UN AN MAI BUN,

CU ROADE PE MASĂ,

CU VREME FRUMOASĂ

ŞI BELŞUG ÎN CASĂ,

SĂ FIM SĂNĂTOŞI,

LA SUFLET FRUMOŞI.

.

La mulţi ani, cu sănătate,

Că-i mai bună decât toate!

.

Dacă ţi-a plăcut mesajul

nu îţi scărpina obrazul,

Dă-l şi tu în continuare,

Că doar ai o listă mare!

.

La anul şi la mulţi, mulţi ani!

Coşbuc reloaded: L’hiver sur l’ulitza

.

A-nceput de ieri să cadă

Câte-un rrom, pe urmă doi.

Franţa pusă e pe sfadă,

Şi ni-i dă pe toţi grămadă

Înapoi.

.

Nu e cuşer. Dar e bine

Pentru Sarkozy, acum;

Taberele-s toate scrum,

Dar năvalnic vuiet vine

De pe drum.

.

Sunt ţigani şi balabuşte,

Vin la Otopeni ţipând,

Şi se-mping şi sar râzând,

Şi se-mpiedică de fuste,

Vrând-nevrând.

.

Cei mai mari, acum, din sfadă,

Stau pe-ncăierare puşi,

Cei mai mici, de foame-aduşi,

Se scâncesc şi stau grămadă

Lângă uşi.

.

Colo-n colţ, acum răsare

Un ţigan mai mărunţel,

Chinuindu-se să care

O sacoşă mult mai mare

Decât el.

.

Opt cercei cu dânsul are,

Cinci brăţări şi-un portofel,

De la nişte trecătoare,

Pe sub turnul ăla mare,

Zis Eiffel.

.

Altul, zău, cu dânsul, n-are

Nici bagaje, nici nimic,

Doar un lanţ, cu-o cruce mare,

Care saltă în mişcare

Pe buric.

.

Trei ţigănci cu burta mare

Şi cu rochii fistichii,

Nu au loc ca să coboare,

C-alăptează fiecare

Doi copii.

.

Un reporter vine-n grabă

Să le ia un interviu

Şi se-nvârte în pustiu

Până când răspunde-o babă,

Cam târziu.

.

Se-oţărăşte rău bătrâna

Către cel cu microfon,

Şi-l înjură francofon,

Fi’ncă nu mai e româna

De bonton.

.

Zice: – “Merde, cam mare graba,

N-am făcut nimica rău,

Uite-aici, îţi spune baba,

Ne băgară pe degeaba

La bulău.