SCRISOARE MAMEI
.
La tine mamă, cum sunt stelele?
De-aici le tot privim strălucitoare,
Acolo sus e cald, e cer senin?
Și, vin și-acolo păsări călătoare?…
Și-acolo mamă florile-nfloresc?
Udate-s tot de ploi sau cresc în glastre?
Și pomii cât de-nalți și mândri cresc…
Le mai udați cu lacrimile noastre?…
Aici se-aprind lumini la Înviere
Sau, poate sufletele noastre ard făclii,
Acolo sus e veșnică lumină…
Ori, sufletele ard doar cât sunt vii?
Tot mai trudești la stative, măicuță,
Fuior mai torci, mai coși pe pânză flori?
Să pui pe masa îngerilor vama,
Că sus în cer, într-una-s sărbători.
Aici ne-mbracă-n floare primăvara,
Ce pomi au înflorit și care nu.
Mai poți să vii de Paști cum ai promis, de nu,
Să vii măicuță atuncea când vrei tu!
E tot mai tristă lumea… cea din lume,
Un fel de Turnu-Babel nepătruns…
Trimit de-aici scrisoare fără adresă,
Dar, neîntârziat aștept răspuns!
.
Sursa: e-mail

STRAȘNIC MEDICAMENT
(poezie satirică de Ion Pribeagu)
.
Motto:
În această lume slută
Un strop de umor ajută!
.
Sandu, un amic simpatic,
Cum sunt mulți în Capitală,
Era predispus săracul
Totdeauna la răceală.
.
Și s-a întâmplat deodată,
Sandu să se îmbolnăvească,
Nu de tuse-obișnuită,
Ci de una măgărească.
.
Cu convulsii ne’ntrerupte,
Că la față se înroșea,
Și întruna zi și noapte,
Tot tușea și iar tușea.
.
A luat medicamente,
Prafuri, droguri și chinină,
S-a frecat cu unguente,
Cu eter, hemoglobină.
.
Ș’a pus prișniț la picioare,
Și ventuze și muștar,
Iod la piept și pe spinare,
Însă totul în zadar.
.
Ș-a fost sfătuit să meargă
Și la Baba Safta Musea,
Poate că-i prepară dânsa,
Vreun leac să-i treacă tusea.
.
Mulți tămăduiți de dânsa,
O slăveau în chip și fel,
D’aia, cu nădejdi la babă,
Într-o zi s-a dus și el.
.
Baba Safta – c’o privire,
I-a spus verde, fără teamă:
– Tusea o să-ți treacă numai
Dacă bei lapte de mamă!
.
Caută-o femeie care
Are-un copilaș și vrea,
Și plătește-i să te lase,
Să sugi lapte de la ea!
.
Și’n cel mult o lună-două,
Să nu-ți pară curios,
Îți dispare toată tusea
Și te faci iar sănătos!
.
Ș’a găsit la Copșa Mică,
Pe Frușina lui Tărîță,
Pepenoasă și voinică,
Și c’un copilaș de țâță.
.
S-a înțeles cu ea, să vie,
Zilnic între cinci și șapte,
Fără nici o silnicie,
Să-și bea porția de lapte.
.
Și venea sărmanul Sandu
După sfatul bătrânicăi
Să se vindece cu leacul
De la pieptul Frușinicăi.
.
Să desăvârșească-efectul
Și gâtleju’a-și limpezi,
El venea să-și bea tainul
Și de două ori pe zi.
.
Drăgăstoasă și avidă
După-avânturi tinerești
Într-o zi, i-a spus timidă:
– Altceva nu mai dorești?
.
– A, ba da! – răspunse Sandu
Cu un aer mulțumit –
Dacă-aș ști că nu te superi
Aș dori ș’un biscuit!
.
Concluzie:
În această lume slută
Foarte mulți vor să se… vindece.

Poezie dedicată domnișoarei locotenent Aurelia Ion. Dumnezeu să o odihnească în pace!
.
ZBOR FRÂNT (de Violetta Petre)
.
Și de-aș striga, nu-i cine să m-audă
Căci moartea a plecat s-adune vii
Și i-aș răcni-n urechea aia surdă
Să-i lase să trăiască pe copii…
Să nu le frângă-așa deodată zborul
Și aripile-ntinse către cer;
A înghețat în ziua asta dorul
Părinților… și câte vise pier!
Acolo printre brazii fără nume
O fată a privit cum norii vin
De ce-i atâta liniște în lume?
Și de ce simt o lacrimă-n suspin?
Și, mamă, unde ești? În brațe ia-mă
Și mă-ncălzește, că mi-e iarnă grea!
Mi-e întuneric și de el mi-e teamă
Și-o doamnă-n doliu vine să mă ia…
Și tu, iubite, prinde-mă de mână!
Și nu-mi da drumul că mai am un pic;
M-așteaptă locul meu unde-s stăpână
Pe-un colț de rai, sau poate nu-i nimic…
Aș mai fi vrut să te iubesc o clipă
Și să mai aflu viața cum mai e?
Dar nu mai am în zbor nici o aripă
Și mor în brațe cu-n banal: de ce…?
.
Sursa: e-mail

La Bolintineanu, chiar în faţa porţii
Stau părinţi ciorchine, cântărindu-şi sorţii.
Teama-i înconjoară ca un val al nopţii
Şi şoptesc sfielnic ca în ceasul morţii.
.
Cum odrasla-i scumpă ce la BAC trudeşte,
Tare e stresată şi nu reuşeşte
Să-nţeleagă iota ceea ce citeşte.
Şi-atunci ce să facă? Tace şi plăteşte.
.
Orologiu bate ziua jumătate.
La liceu în poartă oare cine bate?
E procuratura cu poliţia-n spate
Ce-au venit să umfle loazele pătate.
.
Cum să-accepte asta mame furioase,
Taţi cu voci de stentor, ţaţe curajoase?
Se crucesc în poartă babe curioase.
Care este crima de-au plătit un şase?
.
“Să lăsaţi copiii!!” – se-auzi deodat’.
Şi ca prin minune toţi au îngheţat.
“Nu e mare lucru dacă-au copiat.
Cum să se-antreneze pentr-un plagiat?”
.
Sursa: ziare.com

MINTE PROASTĂ
.
(după Miron Radu Paraschivescu)
.
Credeau mulţi c-o am prea mare
şi s-au pus să mi-o măsoare…
Ca să vezi ce minte proastă,
puteau veni la nevastă
s-o întrebe cum stă treaba,
nu să măsoare degeaba,
doar ea putea să le zică,
de la-nceput, c-o am… mică!
O fi ea cu roboteală,
da–mi ţine şi…socoteală,
nu care cumva să scap
şi, bătrân, să-mi fac de cap.
Că, dac-o ai… nesimţită,
poci să nu pici în ispită?
De-asta zic eu că muierea
îmi ştie bine durerea,
da’ ei, proştii, ce poci spune,
căzuţi toţi în cap, pă bune,
fără să se mai gândească,
săriră s-o ciopârţească.
Trecui eu peste necaz,
fără să fac prea mult caz,
şi încerc, cum s-o putea,
să îmi fac treaba cu ea.
Uneori, când, printre deşte,
îmi scapă, de zici că-i peşte,
simt că mă ia cu răcori
şi stau treaz până în zori,
făcându-mi plan după plan,
cum să mai câştig un ban,
că ăştia patru la sută,
daţi de Guvern la derută,
pensia tot nu-mi ridică
şi rămâne mică, mică…
.
Minte de pitic, se pare!
Zicea că o am prea mare,
cănd a pus să mi-o măsoare…
.
DESPRE CE CREDEAŢI CĂ E VORBA…???

Undeva într-o pădure
Cu alune, fragi și mure,
Și-un izvor,
Cât o ață de mosor,
Dacă nu cumva mai mare…
Însă cine s-o măsoare
De la tălpi până la nas,
Fără riglă și compas?
Șade capra-n casă nouă,
Nici n-o ninge, nici n-o plouă.
Vorba vine cum c-ar sta,
Că mai mult e pe vâlcea,
Fiindcă iezii cucueți,
Trei la număr, toți băieți,
Vor măceșe și bureți,
Alteori vor leuștean
Și-atunci umblă pe tăpșan.
Sau să zicem miez de nucă,
Și-atunci umblă ca năucă,
Neștiind de und’ s-aducă.
Când și când, cei trei vor sare,
Capra nu le dă că n-are,
Și-atunci cumpără din piață
De la oaia precupeață
Care-i vinde și verdeață.
Într-o zi, ce-i dă prin cap?
Tocmai ronțăia un nap
Si-avea mintea foarte clară…
– Ce-ar fi să mă duc la moară?
Cât stau ăștia mici în pat,
Eu m-am dus si-am măcinat.
Până careva mă strigă,
Am pus și de-o mămăligă.
Bine nici n-a spus ce-a spus,
C-a luat traista și s-a dus.
Moara e mai jos de râu,
Macină cinci zile grâu
Și porumb duminică.
Luni nu macină că stă.
Era ziua de porumb.
Lume multă… până-n dâmb,
Era gata să renunțe,
Dar venise cu grăunte.
Când să pună boaba-n coș,
Iată vine moș cocoș
Care zice c-a văzut
Urme de bocanci de lup,
Printre fragi și printre mure,
Către casa din pădure.
Sare capra ca din pușcă,
Gând de spaimă parc-o mușcă!
– Nu cumva…???
Iar cocosul îngăima
– Da!!!
Lasă traista goală-n cui
Și grăunța nimănui,
Trece gardu’, moara, șura,
Cade-n cap, se dă de-a dura,
Se repede pe cărare
Și de-a dura, și-n picioare,
Behăind:
– Dacă-l prind, îl bat de-l sting!
Când ajunge-n pajiște,
Ușa casei… vraiște,
Și-a urlat îngrozitor:
– Ieși afar’ că te omor!
În cămașă și nădrag,
A ieșit cel mic în prag,
Iedul caprei cel mai drag;
Ea a stat, l-a mâmgâiat,
L-a pupat, l-a-mbărbătat,
După care l-a-ntrebat:
– Unde-i lupul?
– L-am păpat!

CÂNTEC FEMEIESC
.
(De Adrian Păunescu)
.
Aşa e mama şi a fost bunica,
Aşa suntem femei lângă femei,
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica,
Doar nişte “ele” ce slujesc pe “ei”.
.
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme,
Ei încurcând ce ele limpezesc,
Ei numai tălpi şi ele numai palme,
Acesta e destinul femeiesc.
.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume,
Pun lucrurile iar la locul lor.
.
Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer,
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.
.
Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede,
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot,
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.
.
Aşa e mama şi a fost bunica,
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.
.
Suntem veriga firului de aţă,
În fiecare lanţ făcut din doi,
Ce-i greu cu noi femeile în viaţă,
Dar e şi imposibil fără noi…

EMINESCU, RĂSUCINDU-SE ÎN MORMÂNT…
.
A fost o dată ca-n poveşti,
A fost, de-ar mai fi iară,
Din neamuri tracice, regeşti,
O prea frumoasă ţară.
.
Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele,
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.
.
Mă doare-n suflet când privesc
La tot ce se întâmplă,
Şi în mormânt mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă.
.
Eu nu mai simt miros de tei
În viaţa mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai şi humă.
.
Luceferi nu mai strălucesc
Când ţara e o rană,
Copii mamele-şi bocesc,
Că n-au în blide hrană.
.
Cântat-am graiul românesc,
Această dulce limbă,
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc,
Prin alte ţări o schimbă.
.
Degeaba le-am lăsat cu dor
O “DOINĂ”, să tresară!
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li-i amară.
.
Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,
Din Nistru până-n Tisa.
Moldova-i astăzi jumătăţi;
Cât rău făcutu-ni-sa!
.
Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Şi m-am rugat de-atâtea ori
Mai bine să ne fie.
.
Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar.
Acum n-aveţi nici linguri…
.
O, biet popor român sărac
Cu-o ţară prea bogată!
Tu vino-i răului de hac,
Să nu ţi-o vândă toată!
.
Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii!
.
Cu trupe de comedianţi,
Numindu-le partide,
Sunteţi românii emigranţi
Din Rai în ţări aride.
.
Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria.
Mai daţi şi ape şi pământ,
Şi vindeţi România.
.
Mihai Viteazu v-a lăsat
O ţară mai rotundă;
Voi azi aţi scos-o la mezat,
Străinii vă inundă.
.
Aveţi întinsul Bărăgan,
Şi nu aveţi o pâine;
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine.
.
Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă,
Păduri de brazi ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă.
.
Aveţi o Deltă ca-n poveşti,
Vedeţi să nu v-o fure,
Atâtea ape, atâţia peşti,
Şi nu mâncaţi nici mure…
.
Nici vii pe deal nu mai zăreşti,
Livezile se-uscară,
Când mărul Ţării Româneşti
Se-aduce de afară.
.
Nu vine Mircea cel Bătrân,
Nici Ştefan de la Putna,
Să vi-l alunge pe păgân
Când voi lăsat-aţi lupta!
.
Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare,
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare.
.
Nu voi a vă-nvăţa de rău,
Ci-ncerc a vă-nţelege.
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.
.
Ruşine să vă fie-n veac,
Că v-aţi trădat străbunii,
De parcă n-aţi fi pui de dac,
Ci rude-aţi fi cu hunii!
.
Lăsaţi pe-ai voştri guvernanţi
Să vă înece-n smoală,
Să fiţi doar simpli figuranţi
În ţara voastră goală…
.
* NU AM IDEE CINE ESTE AUTORUL DAR E GENIAL. DACĂ SUNTEŢI DE ACEEAŞI PĂRERE,NU TREBUIE DECÂT SĂ DAŢI UN LIKE!

ACEASTĂ POEZIE CIRCULĂ DIN ANII ’60
NU ŞTIU CINE ESTE AUTORUL
.
S-a deschis un bobocel
Roşu la culoare,
Ca o puţă de căţel
Care stă la soare.
.
Un berbec aruncă-n jur
Câte-o căcărează;
I-a intrat o muscă-n cur
Şi îl deranjează.
.
Buni prieteni, doi pisoi
Ne-având altă treabă,
Stau pe prispă amândoi
Şi şi-o iau la labă.
.
Un ţânţar, pe sus, în zbor
Plânge cu suspine:
S-a căcat pe el în somn
Şi îi e ruşine.
.
Coana Manda, în pridvor,
Plânge amar şi-i tristă,
De Ionel îi este dor
Şi-o mănâncă-n pi…
.
Iar o floare de salcâm
A căzut săraca
Într-o balegă din drum
Ce-o făcuse vaca.
.
Stă Grivei cu gândul dus
Singur-cuc, bastardul
Şi-a săltat un ciot în sus
Şi stropeşte gardul.
.
Un muscoi la rendez-vous
Cu o muscă slută,
Îi explică cum că nu
Poate s-o mai fută.
.
Pentru că zburând spre cer
Într-o zi cu ploaie,
Veni un elicopter
Şi-l lovi în coaie.
.
Doi cocoşi se ceartă iar
Pentru o găină,
Iar măgarul, “tot măgar”,
Trage o băşină.
.
Fata ţaţei Filofteii
Stă-n şanţ cu bobocii;
I-a pus mă-sa chiloţeii,
Că i-au crescut flocii.
.
Un moşneag plin de păduchi,
Bărbos ca ariciul,
Şi-a-ntins pula pă genunchi
Să-şi ascută briciul.
.
E de-ajuns! M-am plictisit!
Într-o relaxare,
Las condeiul şi m-aşez
Cu curul la soare…

E TIMPUL SĂ PLECAŢI…
.
(Bunget Marin)
.
E timpul să plecaţi, cât nu e prea târziu,
Pân’ n-o simţi săracul că-i jupuit de viu.
I-aţi înşelat credinţa, vânzându-vă pe-un leu,
Nu vă forţaţi norocul… ferească Dumnezeu…
.
Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând,
El e ca voi, tot muritor de rând…
Şi el are răbdare… şi-acelaşi Dumnezeu,
Dar nu-ntreceţi măsura punându-i greu pe greu.
.
E timpul să plecaţi, v-am suportat destul.
De-atâtea vorbe goale poporul e sătul.
Aţi stat la cârma ţării de douăzeci de ani,
Ne-aţi luat pământuri, case, ne-aţi jecmănit de bani.
.
De fiecare dată venind cu gura mare
Că vreţi o altă viaţă, că vă doriţi schimbare…
Schimbare v-aţi dorit, schimbare vrem şi noi,
Schimbare nu înseamnă… tot voi în loc de voi.
.
Mai sunt în talpa ţării voinici cu-nvăţătură,
Nu gângăviţi ca voi… şi plini de incultură.
Uitaţi-vă în jur, vă place ce-aţi făcut?
.
Cu paznici pe la porţi, de cine vă e teamă?
Cine mai credeţi voi că vă mai ia în seamă?
Nu sunteţi Dumnezeu, nici zeii din Olimp,
Dar nu întindeţi coarda… plecaţi cât mai e timp
.
Ieşiţi şi voi puţin prin lumea aia bună,
Ca să simţiţi şi voi cum euro se-adună.
În lumea aia-a voastră, cea plină de rahat,
La care ne-aţi vândut şi ne-aţi îngenuncheat.
.
În care obligaţi ne ducem sărăcia
Ca voi să puneţi ghiara uşor pe România.
Ne mor copii acasă din dorul de părinţi,
Iar voi ne vindeţi ţara, ca Iuda-n , doi arginţi.
.
De-o jumătat’ de viaţă vă tot plătim simbrie,
Cealaltă jumătate ne-aţi dat-o-n datorie,
Şi-n timp ce noi plătim… voi huzuriţi ca zbirii,
Aţi dus sărmana ţară la limita pieirii.
.
E timpul să plecaţi, lăsaţi-ne pe noi…
Destinul prost să fie… dar nu făcut de voi.
Voi ştiţi să locuiţi doar în afara legii,
Să adunaţi prin furt averi şi privilegii.
.
V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sorţii,
Pe voi, ce-aţi luat… şi revoluţia şi morţii.
Doar nu cumva vă vreţi istoriei eroi,
S-ar ruşina, sunt sigur, istoria cu voi.
.
Iar voi, clevetitorii, pe screen sau condeie,
Ce-aţi tot suflat în foc, când ei v-au dat scânteie,
Treziţi-vă, e timpul, cu toţi, această ţară
S-o scoatem din ruşine, din ură şi ocară.