Metamorfoza (X)

Posted on by racoltapetru6

Noaptea i s-a părut nesfârşit de lungă şi nu a dormit aproape deloc. De fapt aceeaşi problemă o avea şi Veronica, care a intrat peste ea înainte de a se lumina de ziuă. Au băut o cafea prelungită pe parcursul unei ore şi apoi s-au precipitat spre spital. Paul era încă în vana cu apă rece, dar fiind perfect lucid. Transformarea trupului său era galopantă şi chipul nu-i mai era de recunoscut. Pielea era înlocuită de o crustă vânătă şi din ce în ce mai solidă, iar pulsul era tot mai scăzut, ajungând la 40 de bătăi pe minut. Temperatura corpului nu-i depăşea 32 de grade C şi se plângea mereu din cauza căldurii, deşi în salon era rece. Lacrimile mamei erau şi ele fierbinţi, atunci când se scurgeau pe trupul fiului său pe care-l ţinea strâns în braţe. Totuşi, tânărul a găsit puterea să zâmbească şi să le asigure pe amândouă că totul va fi bine în cele din urmă. După ce a reuşit s-o mai liniştească pe Veronica, pe care Doina a condus-o la pat, Paul a cerut să afle ultimele noutăţi în cazul tentativei de omor.

Iubita lui i-a povestit tot şi i-a mărturisit că trebuie să plece pe urma firului, altfel vor fi mereu în pericol. Vorbea cu el evitând să-l privească şi tânărul a observat cu un surâs amar. Ştia că devenea un monstru pentru oamenii din jurul lui şi trebuia să facă ceva în acest sens.

-Când pleci la Constanţa?, a întrebat direct.

– Azi vreau să mă pregătesc şi am să iau acceleratul de seară. Păcat că nu am permis, îmi era utilă maşina.

– Trebuie să merg cu tine!

Fata îl privi de data asta în ochi, uimită:

– Tu!? În situaţia asta? Imposibil, ai muri pe drum.

Paul o apucă strâns de mână şi spuse hotărât:

– Dacă rămân aici mor! Nu am nicio şansă. Sunt o creatură în jurul căreia se adună tot mai mulţi medici şi în curănd voi apărea în mass-media. N-aş putea suporta, aşa cum nu mai pot suporta mediul. Plus că sunt cercetat de poliţie precum un criminal. În numele iubirii pe care mi-ai purtat-o, te rog să mă ajuţi să scap de aici!

O privea cu aceiaşi ochi albaştri şi o implora cu aceeaşi voce inconfundabilă, calităţi care nu s-au schimbat deloc. Doina nu putu să-şi oprească o lacrimă şi un  sărut pe fruntea lui răcoroasă.

– Nu fi prostuţ! Eu te iubesc în continuare şi o voi face mereu, oricum vei arăta. Sufletul tău e acela care m-a cucerit şi nu se va schimba niciodată. Am să viu diseară şi o să încercăm să te scoatem. Să fii pregătit.

Se aplecă să-l sărute din nou, în timp ce uşa se deschise lăsând să intre nea Nelu, însoţit de asistenta Maricica. Doctorul arăta o veselie ce voia să fie molipsitoare:

– Aaa! Deja sunteţi aici? Ce mai face pacientul meu favorit? Iarăsi eşti în “piscină”? Hai că imediat vine micul dejun cu peştele favorit! Apoi avem de făcut nişte investigaţii.

Se apropie de Paul cu intenţia de a-l ajuta să iasă din apă, dar acesta se ridică singur. Fără să se şteargă, se aşeză lângă mama lui care suspina înfundat, şi o cuprinse din nou în braţe. Nea Nelu îşi coborî privirea preţ de câteva minute, dar apoi le spuse femeilor:

– Vă rog să-l lăsaţi acum în grija noastră. În curând soseşte comisia şi trebuie să-l pregătim  pentru recoltarea de sânge.

– Iarăşi?, interveni Veronica. Nu vedeţi ce mâini are? Unde mai puteţi băga acul?

– Mai sunt câteva locuri moi, mai ales în partea dorsală. O să ne descurcăm şi o să-i dăm de capăt. Fiţi liniştite şi reveniţi după-amiază. Vă rog!

– Ce s-a întâmplat cu perla pe care a-ţi extras-o din mine?, întrebă Paul.

Doctorul zâmbi din nou şi se aşeză lângă el, bătându-l pe umăr:

– Am trimis-o la Bucureşti pentru o analiză completă. Nu-ţi face griji, o să ţi-o dăm după aceea, pentru a o pune în vitrină. Oricum, cred că e foarte valoroasă.

Şi izbucni iar în râsu-i caracteristic, după care le pofti din nou pe vizitatoare să evacueze salonul. Doina, cu tăria-i caracteristică, a alinat-o pe Veronica până acasă, unde i-a dat un calmant şi a rugat-o să doarmă puţin. Apoi a plecat la sediul redacţiei să vorbească cu şeful ei, Popa. Acesta a ascultat-o şi i-a dat adresa unui bun prieten de-al lui, Costeniuc Gheorghe, ziarist din Constanţa.

– Caută-l şi o să te ajute. Îl cunosc din tinereţe şi ştiu că e un băiat bun. Până ajungi tu, am să-l sun şi am să-l pun în temă. Totuşi notează-ţi numărul lui de telefon şi nu uita: noi avem prioritate în publicarea articolelor, câte vor fi ele.

A îmbrăţişat-o părinteşte şi i-a urat succes. Acasă avea de pregătit aparatele foto şi bagajul pentru drum, inclusiv un flacon de cinci litri de apă sărată. Bine că maşina se putea decapota, altfel temperatura era infernală pentru Paul. Ea avea să se echipeze cât mai gros. Înainte de lăsarea întunericului, a luat-o pe Veronica şi s-au dus din nou la spital. Trebuiau să acţioneze în echipă. Paul era pregătit, adică îmbrăcat în pijama, iar Doina i-a dat o cămaşă şi o pereche de pantaloni scurţi precum şi nişte ochelari de soare mari,pentru a-i acoperii pe cât posibil faţă tumefiată. Despărţirea dintre mamă şi fiu a fost dureroasă şi umezită cu lacrimi din partea tuturor.

– Te voi mai revedea vreodată?, întreba Veronica printre suspine şi strângându-şi cu putere băiatul la piept.

– Nu te necăji, mamă. Îţi promit că o să-mi fie bine şi o să ne mai vedem. Te rog să ai încredere în mine, căci numai aşa se poate. Hai, linişteşte-te! Trebuie să plecăm cât mai repede, că s-a întunecat. Nu uita că te iubesc!

Cu greu a putut femeia să-şi oprească lacrimile şi să se desprindă din îmbrăţişare. Rolul ei era să meargă şi să-i distragă atenţia asistentei care era de gardă. În timp ce o ţinea ocupată, tinerii s-au furişat pe scări. Pe portar l-a derutat Doina şi astfel Paul a reuşit să iasă neobservat din spital şi să ajungă la maşina parcată în apropiere. Imediat a sosit şi partenera lui, care a demarat în stilu-i caracteristic. Spera să nu aibă parte de o întâlnire cu poliţia, că ar fi fost o catastrofă pe toate planurile.

Metamorfoza (IX)

Posted on by racoltapetru6

Primul gând al Doinei, după ce l-a dus pe Paul în pat, a fost să percheziţioneze cadavrul. A găsit un telefon mobil pe care l-a subtilizat imediat. Apoi a alertat-o pe Maricica, ea fiind de gardă, şi imediat a început vânzoleala. Asistenta s-a speriat foarte tare când a dat cu ochii de trupul neînsufleţit al brancardierului şi l-a sunat pe nea Nelu, doar era rezerva sa. La rândul lui, acesta a sesizat poliţia şi s-a grăbit spre spital. Doina a sunat-o pe Veronica şi aceasta a sosit într-un suflet. Oricum era pe drum, şi firește că plângea când a intrat în salon, deodată cu medicul. Până la sosirea poliţiei, doctorul l-a examinat pe Paul şi şi-a exprimat îngrijorarea. S-a întâmplat exact ce voise să împiedice, ba chiar la o scară pe care nici nu şi-o putea închipui. Din expresia feţei lui, cele două femei şi-au dat seama că e vorba de un accident grav şi i-au cerut precipitat lămuriri.

– Trebuie să recunosc că e un lucru care mă depăşeşte, le-a şoptit acesta după ce le-a chemat deoparte. Particulele din geamul spart au intrat pe sub piele şi e imposibil să le scot chirurgical. Sunt sute, poate chiar mii, şi ar trebui să-i ciopârţesc toată partea din faţă a corpului.

– Ce e de făcut?,întrebă mama îndurerată. Ajutaţi-mi băiatul!

– Doamnă Veronica, vă rog să mă credeţi că am face orice pentru a-l trata, dar organismul lui nu mai e ca al unui om. Trebuie să vă avertizez din timp că vor interveni schimbări esenţiale în felul cum va arăta şi cum se va comporta fiul dumneavoastră. Încercaţi să fiţi tari amândouă şi să-i fiţi alături. Pieptul şi faţa lui vor fi invadate de cochilii de scoică şi pielea va fi eliminată în mare parte. Pe de altă parte, temperatura lui a scăzut foarte mult, ajungând la 35 de grade şi cred că va mai coborî. Totuşi, lui îi e foarte cald şi cred că ar trebui să micşorăm temperatura camerei cu ajutorul aerului condiţionat.

Veronica asculta înmărmurită şi suspina în tăcere, iar Doina avea ochii împăienjeniţi. Ceea ce auzea era de neimaginat şi dacă totuşi era adevărat, însemna că-şi va pierde pentru totdeauna iubitul. Un sfârşit atât de dureros, însă era hotărâtă să-l ajute cu tot ce stătea în puterea ei.

Atunci a intrat în salon comisarul Bud, însoţit de un fotograf de la IML. La început a cercetat cadavrul din baie şi , după ce i-a arătat colegului unghiurile din care să facă pozele, s-a aşezat pe patul lui Paul, arătând-o pe Doina:

– Voi doi vă cunoaşteţi? Presupun că aţi fost împreună la mare şi de acolo au început problemele. Cine e tipul de acolo şi de ce l-ai omorât?

Tânărul semiconștient respira anevoie şi transpira din abundenţa, dar se strădui să răspundă coerent:

– Domnule comisar,eu am fost în legitimă apărare. Nu-l cunosc pe individ, dar a încercat să mă sugrume. Vedeţi că are un furtun în mână.

Poliţistul dădu din cap, neîncrezător:

– Te crezi în America!? Aici nu există legitimă apărare. Chiar dacă eşti atacat, nu ai voie să iei viaţa atacatorului. Dacă ai făcut-o, devii chiar tu un criminal şi, în cel mai bun caz, eşti acuzat de ucidere din culpă şi o condamnare de până la şapte ani de detenţie.

Aici interveni şi Doina,cu o voce iritată:

– Nu vedeţi ce urmă are la gât de la strangulare? Încă puţin şi era mort el. Uitați-vă cum arată!

Doctorul se apropie şi el, rugându-l pe comisar să lase bolnavul să-şi revină după şocul avut şi să se întoarcă a doua zi. Acesta s-a conformat nemulţumit, dar a continuat să le chestioneze pe jurnalistă şi pe asistentă. În acest timp, corpul neînsufleţit a fost scos pe o targă, iar cu Paul a rămas doar maică-sa. Tânărul i-a cerut să-i umple cada cu apă rece şi să-i pregătească un pahar cu apă sărată. Odată intrat în cadă s-a simţit cu mult mai bine şi a putut chiar să zâmbească, liniştitor.

După ce a scăpat de întrebările comisarului, Doina a rugat-o pe Maricica să-i arate dosarul de angajare al lui Mircea. Coincidenţa sau nu, acesta s-a angajat a doua zi după internarea iubitului ei. Locuia singur într-o garsonieră de pe strada Luminişului. Nu a pierdut vremea şi a pornit-o imediat spre adresa aflată, înainte de a interveni poliţia. Casa scării era deschisă şi yala de la uşa locuinţei n-a fost o prea mare piedică pentru fată. Nu ştia ce caută, dar spera să afle ceva util. Nici nu s-a mirat când a găsit câteva cărţi de yoga şi două poze cu spirala bianuală pe care o fac adepţii Mişcării pentru Intergarea Spirituală în  Absolut. În două din ele era el alături de o blondă drăguţa şi se vedea că se cunoşteau bine, iar pozele aveau trecute pe spate “Constanţa” şi două date diferite. Le-a luat cu ea şi s-a grăbit să părăsească locuința cât mai discret cu putinţă. Din fericire yala se închidea automat şi spera că nu a lăsat vreo urmă, nici măcar amprente. Se înserase şi a socotit că era mai bine să ia un taxi până la spital, mai ales că era o ceaţă umedă şi rece.

În rezervă era linişte şi întuneric. Paul adormise în cadă, iar Veronica pe scaun. A trezit-o şi l-au scos pe tânăr din apă, căci se temeau să nu răcească. Nu s-a trezit ci a bâiguit ceva în drumul către pat. Era rece şi pielea i se înroşise ca a unui rac. După ce l-au învelit cu un cearşaf, au părăsit în tăcere încăperea, pentru a avea şi ele parte de un loc în care să poată să se întindă. La Veronica acasă era tocmai bine, căci durerea sufletească e mai uşor de suportat în doi.

Înainte de culcare, Doina a încercat toate numerele de pe telefonul mobil luat din buzunarul lui Mircea. La unul din ele a răspuns robotul:

– Aţi sunat la sediul MISA, filiala Constanţa. Momentan nu suntem disponibili, dar puteţi lăsa un mesaj după semnal sau să reveniţi.

Totul începea să se lege şi intuia un drum către municipiul de la malul mării.

Metamorfoza (VIII)

Posted on by racoltapetru6

Primii vizitatori ai zilei în care era programată operaţia lui Paul au fost Doina şi Veronica. Pacientul era pregătit pentru anestezie generală, fiind deja în stare de somnolenţă. Pe la ora 9.00 a venit un brancardier înalt şi roşcat, care, împreună cu asistenta Maricica, l-au urcat pe cărucior, ducându-l apoi în sala de operaţii, unde aştepta o echipă numeroasă de medici români şi străini. Mama şi iubita l-au însoţit până la intrare, încurajându-l mereu. După cum le-a spus nea Nelu, era o intervenţie în premieră deoarece nu se cunoştea natura corpului străin, a pojghiţei solide care-l proteja şi îngreuna accesul la infecţie, precum şi felul cum va reacţiona organismul. În aşteptarea unor veşti bune, femeile s-au aşezat pe canapeaua de la intrare.

A durat două ore până când uşa s-a deschis şi a apărut nea Nelu ca să le liniştească:

– Dragele mele, operaţia a reuşit fără să fie nevoie de o transfuzie, aşa cum ne temeam. Nu am fi ştiut ce grupă de sânge să-i administrăm…

Doina nu s-a putut abţine să nu-l îmbrătişeze, fericită, la fel şi Veronica.

– Şi o să fie bine?…au întrebat ele.

Doctorul le făcu semn în a avea răbdare şi le explică:

– Acum îl coase şi vom urmări evoluţia lui ulterioară. Am eliminat pojghiţa osoasă ce a substituit pielea şi am extras obiectul care ne intriga. Priviţi-l:

Scoase din buzunar o biluţă lucioasă cu diametrul de vreo cinci centimetri;

– Ce este asta?, întrebă Doina. Cum a ajuns acolo?

– S-a format în corpul lui! Este o perlă! Cea mai mare perlă din lume! Am verificat-o cu microscopul şi e sută la sută naturală. Când ai curăţat rana, ai omis un fir de nisip. Suficient ca organismul lui contaminat de scoică să reacţioneze şi să-l înfăşoare într-un strat de carbon protector. La o scoică ar fi durat cel puţin doi ani, dar la el totul e amplificat de mărimea corpului.

Nea Nelu vorbea extaziat şi se vedea pe chipul lui satisfacţia de a fi întâlnit un caz extraordinar de metamorfoză a organismului uman. Femeile însă erau îngrozite:

– Vreţi să spuneţi că fiul meu a devenit un mutant, o ciudăţenie?, întrebă printre lacrimi Veronica.

Doctorul Chiriguţ îşi mai ajustă tonul şi reveni la o voce mai temperată:

– Nu trebuie să vă faceţi griji! Atâta timp cât nu va fi rănit şi infectat nu e în pericol. Doar că trebuie să-l ţinem sub observaţie, cel puţin un timp. E spre binele lui.

Chiar atunci s-au deschis uşile ce au lăsat să iasă targa mobilă pe care era adormit Paul. În faţă era Maricica, din spate o împingea Mircea, brancardierul roşcat, iar în urma lor veneau o droaie de medici şi asistenţi. S-au oprit în salonul lui, unde l-au aşezat în pat. Mircea le-a asigurat că el va fi mereu pe aproape şi că are sarcina să-l ajute la orice oră din zi sau din noapte. Veronica şi-a luat de ieri câteva zile de concediu şi voia să stea până se va trezi fiul ei, dar Maricica le-a sugerat să meargă acasă şi să se odihnească.Va mai dura până la trezire. Astfel că au plecat amândouă şi s-au vorbit să revină spre seară.

Doina avea de mers până la administratorul de bloc pentru a vedea caseta camerei video de la intrarea în casa scării. Acesta, fiind pensionar, era aproape mereu acasă şi s-a oferit bucuros s-o ajute. Își arătă indignarea că s-a întâmplat o spargere în blocul lui şi, în timp ce o servea cu o cafea, se interesă de fiecare amănunt, mirându-se cum de nu a anunţat poliţia. Blocul avea patru scări şi a durat ceva timp până a găsit imaginile de ieri. Au putut vedea cum un individ a aşteptat o bună bucată de timp până a ieşit cineva de pe scară şi a intrat pe lângă el. Unde îl mai văzuse ea pe acel om cu părul acoperit de un fes, dar care lăsa să se vadă câteva şuviţe roşcate? Dintr-o dată a făcut legătura: era Mircea, îngrijitorul lui Paul! A mulţumit în pripă administratorului şi a plecat val-vârtej într-acolo.

Pe la patru după-amiază s-a trezit Paul şi a simţit o sete cumplită. Pe noptieră era un compot de piersici şi o lămâie. S-a ridicat cu dificultate, căci capul îi era greu iar trupul nu-l prea asculta. A luat lămâia şi a sfâşiat-o cu dinţii. Acreala ei l-a mai înviorat şi l-a făcut să se dea jos din pat. Setea persista şi vroia să ajungă la robinet. Nu avea poftă de compotul dulce, ci căută în sertare şi găsi o cutiuţă cu sare. Incet-încet, pas cu pas, a ajuns în baie şi a umplut un pahar cu apă în care a deşertat sarea. A băut-o cu satisfacţie şi a simţit cum prinde puteri. Ar mai fi băut unul, dar nu mai avea sare, aşa că se gândi să se întoarcă la pat şi să cheme pe cineva. Tocmai atunci intră un bărbat în halat albastru şi cu un furtun în mână.

– O, ce bine!, exclamă Paul. Puteţi să-mi aduceţi nişte sare?

– Bineînţeles, zise acesta zâmbind amabil. Dar mai întâi daţi-mi voie să vă conduc la pat. Nu aveţi voie să vă ridicaţi încă.

Se apropie de el ca să-l ajute şi îşi trecu mâna dreaptă pe după gâtul lui, prin spate, iar cu cealaltă îi aplică furtunul în jurul gâtului. Apoi trase cu toată puterea! Victima nu mai avea aer şi la început nu a opus nicio rezistenţă. Ai fi zis că-şi accepta sfârşitul, resemnată. După câteva secunde, şi-a dat seama ce se petrece şi a zvâcnit puternic. S-a împins cu toată puterea pe spate, proiectându-se şi cu mâinile din peretele ce sprijinea chiuveta. Agresorul, care nu se mai aştepta la ripostă, şi-a pierdut echilibrul şi a căzut peste geamul securizat al duşului, cu Paul peste el, amândoi cu faţa în sus.Geamul s-a fărâmat în mii de particule minuscule ce s-au revărsat pe pieptul lui Paul, pătrunzându-i prin piele. În acel moment a intrat Doina, gâfâind speriată. S-a repezit să-l ridice şi să-l îmbrăţişeze. Brancardierul Mircea zăcea fără să mai mişte, iar din cap i se prelingea o dâră de sânge. Lovitura de marginea inferioară a duşului i-a fost fatală.

Metamorfoza (VII)

Posted on by racoltapetru6

S-a lăsat o tăcere rece, de li se părea că nimic nu e aievea. Nu înţelegeau prea bine ce se întâmplă şi căutau o întrebare potrivită. Lacrimile curgeau pe nesimţite, umezind obrazul mamei îndurerate, care găsi totuşi puterea să întrebe:

– Ce se poate face, domnu’ Chiriguţ? Doar e singurul meu fiu şi dacă l-aş pierde nu ar mai avea rost să trăiesc. Trebuie să fie…

Paul o luă de mână şi încercă să-i dea speranţe:

– Lasă, mamă, că nu e ceva fatal. Nu-i aşa doctore?

Nea Nelu schiţă un zâmbet şi continuă:

-E adevărat că nu ne-am mai confruntat cu aşa ceva, dar o să ne consultăm cu mai mulţi medici şi sunt sigur că vom găsi o soluţie. Deocamdată este obligatoriu să te internăm şi să te monitorizăm permanent. Apoi trebuie să-ţi extragem corpul străin de sub umăr, şi aceasta chiar mâine. Vă rog să mergeţi în acelaş salon, unde puteţi sta cu el o oră, până vine comisia.

La insistenţa medicului, au ieşit toţi trei şi, după internare, şi-au luat rămas bun cu inima îndoită şi cu promisiunea că vor reveni după-amiază. Chiar când cobora scările spitalului, împreună cu Veronica, Doina a primit un telefon de la comisarul Bud, care o chema la secţie. Poliţistul o aştepta în biroul lui plin de fum de ţigară, cu o expresie sarcastică:

– Ce aventuri mai are în plan, jurnalista noastră?

Tânăra a răspuns cu o figură nedumerită:

– Nu înţeleg. Numai de aventuri nu am chef acum.

– Comisarul Stănescu e de altă părere, completă Bud. Tocmai ce-am avut o convorbire cu el. Îmi povestea că v-aţi drogat pe acolo, chiar și bătut cu doi tineri. De asemenea, aţi pus poliţia pe drumuri, născocind tot felul de poveşti.

Fata se uită bine la el ca să vadă cum stă la capitolul credibilitate şi-l sondă cu o întrebare:

– Credeţi că am minţit? Bineînţeles că da, din moment ce el e comisar de poliţie, dar ce ziceţi de filme? Le-aţi vizionat?

– Da, le-am văzut, acceptă îngândurat comisarul. Stănescu presupune că le-aţi procurat pe alte căi şi chiar mi-a sugerat să iau măsuri severe în ceea ce vă priveşte. Totuşi, le-a cerut, să vadă despre ce e vorba.

-Şi i le trimiteţi?, sări Doina.

-Le-am şi expediat. E vreo problemă?

Tânăra înghiţi în sec şi nu răspunse. Putea să-şi manifeste neîncrederea într-un coleg de breaslă de-a interlocutorului ei? Fireşte că nu. Bud o lămuri:

– Te-am chemat să-ţi spun că, în ceea ce mă priveşte, totul s-a lămurit şi dacă e de făcut o anchetă, ea revine celor din Constanţa. Să fii mulţumită că nu vă acuz de nici o infracţiune, deși aş avea motive întemeiate. Ne-am înţeles?

Comisarul se ridică de pe scaunul ce oftă uşurat şi se uită adânc în ochii ei, iar fata nu putea decât să accepte. Au dat mâna şi s-au despărţit fiecare cu convingerea lui. De aici, Doina s-a dus la editura ziarului “Graiul Maramureşului”, să-şi vadă colegii. Cu toţii erau bucuroşi s-o reîntâlnească şi să afle cum a fost în scurta vacanţă. Le-a promis că o să revină mai repede la lucru şi a intrat în biroul lui Popa, redactorul şef. Era un bătrânel simpatic, cărunt şi cu o pipă mereu neaprinsă în colţul gurii. A întâmpinat-o cu un zâmbet şi o privire iscoditoare pe deasupra ochelarilor mici.

– Ia te uite ce ne-a adus pisica?, a glumit el ca de obicei. Nu-ţi place în concediu sau ţi-e dor de noi?

Tânăra la pupat pe obraz şi s-a aşezat pe scaunul din faţa lui, zicând:

– Mi-e dor de tine, nea Ghiţă, dar şi de lucru. Cred că aş avea material de un articol fierbinte.

Popa se uită dacă vorbeşte serios şi, văzând că nu e de râs, o întrebă:

– Nu poţi aştepta până după concediu? E ceva urgent?

– E vorba de MISA. Am nişte dovezi că fac trafic de carne vie.

Bătrânul se scărpină în cap a nehotărâre:

– Draga mea, ăsta e un subiect prea delicat şi nici nu mai e de actualitate. S-au scris atâtea articole, s-a dat la televiziune, pe internet…Lumea şi-a pierdut interesul, iar mulţi chiar îi simpatizează. Ce se mai poate spune? Ce dovezi poţi să ai? Vrei să ne dea în judecată? Mulţi dintre ei sunt avocaţi buni, intelectuali cu funcţii. Nu e bine să ne legăm la cap dacă nu ne doare, crede-mă.

– Nea Ghiţă, e ceva serios şi de actualitate. Mai e vorba şi de omucidere. Trebuie să mă laşi să investighez!

Popa se arătă mirat:

– Crimă!? Asta e treaba poliţiei.

– Ştiu, dar cea de aici zice că nu-i treaba ei, iar cea din Constanţa vrea să muşamalizeze totul.

Şi Doina îi povesti totul. Redactorul şef se ridică în picioare şi se plimbă îngândurat prin birou trăgând cu sete din pipa neaprinsă. Se uita la fată şi dădea din cap a primejdie. La urmă, întrebă:

– Cu ce vrei să te ajut eu?

– Să mă trimiţi oficial la Constanţa şi să-mi dai mână liberă la acest subiect.

– Vrei să mergi singură acolo? Poate fi periculos.

– Sper să merg cu cineva, dar o să dureze câteva zile până mă pregătesc. Am vrut să te anunţ din timp.

Popa clătină iar din cap:

-Totdeauna ai fost încăpăţânată. Să-mi spui când eşti gata de plecare. Acum şterge-o, că am de lucru.

Doina îl pupă iar pe obraz şi ieşi mulţumită. Trebuia să meargă acasă, să se schimbe, şi apoi avea întâlnire cu Veronica. Când a ajuns la uşă, stupoare: cineva i-a spart yala! A alergat direct la locul unde pusese copiile de pe acte şi DVD-uri. Nu mai erau acolo.

Metamorfoza (VI)

Posted on by racoltapetru6

L-au trezit razele soarelui care se insinuau printre draperiile geamului întredeschis. Se uită buimăcit în jurul lui şi le văzu pe cele două fiinţe iubite cum discutau în şoaptă. Încercă să-şi amintească ce s-a întâmplat şi unde se află, dar memoria îi revenea lent şi cu sincope. În cele din urmă realiză că e în spital şi căută să se ridice. Atunci au observat femeile că s-a deșteptat şi l-au întâmpinat cu o exclamaţie de bucurie:

– Servus, dragul mamei!

Veronica se apropie şi-l pupă tandru pe frunte, apoi veni Doina să-i de o sărutare pătimaşă.

– Văd că ți-a dispărut febra, observă ea mângâindu-l. Ai nevoie de ceva? Ieri n-ai mâncat nimic.

– Ţi-am adus pâine cu unt şi un ceai cald, aşa cum îţi place ţie, zise Veronica şi se grăbi să le scoată din sacoşe. Paul refuză categoric şi ceru un pahar cu apă, apoi se uită la ceas şi întrebă îngrijorat:

– Putem merge acasă?

Doina i-a adus apa şi i-a explicat că trebuie să vină doctorul care o să-i spună dacă mai trebuie să rămână internat. Paul gustă din apa de la robinet şi se strâmbă:

– Ce rea e ! Nu aveţi puţină sare?

Femeile s-au uitat mirate la el şi apoi una la alta.

– Sare!? Pentru ce? Doar n-o s-o pui în apă?, exclamă fata.

– Simt nevoia să beau ceva sărat. Poţi să-mi faci rost?

Mama lui se oferi să meargă în alt salon şi să-i aducă sare. Uimirea lor a crescut când au văzut că a pus toată cantitatea adusă în pahar şi apoi l-a dat pe gât, satisfăcut. Atunci a intrat nea Nelu, însoţit de un medic bătrân şi o asistentă voluminoasă. Era doctorul universitar Popescu Silviu şi asistenta de salon, Maricica. După ce au făcut cunoştinţă, doctorul Popescu a examinat cu mare atenţie cele două zone suspecte de pe corpul lui Paul şi radiografiile din dosar. Într-un târziu, a dat din cap a încuviinţare:

– Se impune repetarea analizelor şi o inspectare amănunţită a tumorilor. E prematur să intervenim până nu ştim despre ce e vorba.

Paul s-a revoltat:

– Intervenţie chirurgicală!? Nici nu vreau să aud!

Nea Nelu a încercat să-l potolească:

– Nu e nimic sigur, dar s-ar putea să fim nevoiţi să apelăm la această măsură pentru a preveni o infecţie generală. Deocamdată, ar fi bine să te întremezi. Ai să mănânci imediat după ce ţi se va recolta sânge. Spune-mi, totuşi, când ai făcut ultimele analize.

– Anul trecut. De ce?

– Nimic grav. O să vorbim luni dimineaţă, după ce o să ne parvină rezultatele.

Îl asigură doctorul Chiriguţ, cu o figură jovială. Paul insista să fie lăsat acasă în weekend, din moment ce nu mai avea febră. Nea Nelu ,ţinând cont şi de rugăminţile celor două femei, acceptă:

– Bine, dar o să stai la pat şi o să-ţi prescriu nişte antibiotice.

Cei doi doctori au ieşit, iar asistenta i-a recoltat sânge, i-a luat temperatura şi l-a condus la aparatul tomograf. Acolo era o echipă numeroasă de medici, asistente şi studenţi. Cu toţii voiau să vadă această infecţie ciudată şi să-şi facă o idee despre diagnostic. Paul era din ce în ce mai iritat şi simţea că e tratat ca o ciudăţenie. A răsuflat uşurat doar pe la amiază, când au plecat acasă. Avea o poftă nestăpânită să mănânce peşte şi a înfulecat cât trei. Apoi a băut câteva pahare cu apă sărată. Veronica şi Doina îl priveau cu gura căscată.

– Vezi că nu am nimic? Aşa mănâncă un om bolnav? Niciodată nu m-am simţit mai bine! Acum, aş avea o poftă să înot. Mergem la ştrand?

Vorbea el într-una şi mai trăgea o duşcă de apă sărată. Femeile au încercat să-l domolească amintindu-i ce i-a promis doctorului. Erau hotărâte să-l ţină în casă, mai ales că se comporta anormal. Până luni dimineaţă au stat amândouă pe lângă el şi au văzut că îngrijorarea lor era întemeiată. Mânca foarte mult, avea poftă numai de peşte sau fructe de mare, nu mai vroia să audă de ceai, dar bea multă apă sărată. Nu mai făcea febră, ci dimpotrivă, avea o temperatură de 36°! În aceste circumstanţe, au aşteptat cu nerăbdare să se întâlnească cu nea Nelu.

Acesta era la fel de nedumerit. Avea în mână radiografiile, rezultatul analizelor şi încerca să găsească o explicaţie:

– Tot nu am putut să aflăm ce grupă de sânge ai. Se pare că organismul tău trece printr-o metamorfoză inexpicabilă şi nemaipomenită! Totul a început când ai călcat pe o scoică marină dintr-o specie necunoscută. Din imaginile tomografice s-ar părea că acest organism s-a încorporat în talpa piciorului tău şi trăieşte încă. Ba chiar mai mult, a realizat o simbioză cu organismul tău, producând schimbări ireversibile.

– Ce vreţi să spuneţi? Trebuie să mă operaţi?, întrebă Paul cu o jumătate de gură.

Doctorul dădu din cap:

-Mă tem că nu e aşa simplu. M-am consultat cu doctorul Popescu şi cu alţi specialişti de pe internet, iar unul dintre ei va sosi aici, săptămâna asta. Dacă extirpăm corpul străin, riscăm să-ţi punem viaţa în pericol. E ca şi cum ţi-am scoate un organ vital. De fapt nu mai e un corp străin, e a doua ta inimă! De aceea pielea ta se întăreşte precum a unei scoici. Încet, încet, te transformi într-o scoică umană!

Metamorfoza (V)

Posted on by racoltapetru6

Spre dimineaţă, Paul ardea, într-atât era de fierbinte. Doina a reuşit cu greu să-l trezească şi să-i pună termometrul. Avea peste 40° şi a trebuit să ducă muncă de lămurire pentru a-l convinge să meargă la spital . Au mers pe jos, căci până la Spitalul Judeţean nu erau decât câteva sute de metri. Chirurgul Chiriguţ Ioan, sau nea Nelu, cum îi zicea Doina, fusese coleg de echipă cu tatăl fetei şi i-a întâmpinat cu amabilitate, examinând bolnavul imediat. Era intrigat de rana de la picior şi cea de la umăr. Prima se vindecase complet, dar în locul cicatricei pielea se întărise precum o carapace. Şi cea de-a doua se închisese repede, însă în locul pielii se prefigura o pojghiţă solidă. Să fie vorba de o infecţie? Trebuia să-i recolteze sânge pentru analize. Până la aflarea rezultatelor i-a administrat nişte pastile pentru scăderea febrei şi l-a internat într-un salon cu un pat. Doina era îngrijorată şi ar fi vrut să stea cu el, dar nea Nelu i-a spus să-l lase să se odihnească şi să revină după-amiază. Fata l-a sărutat  îndelung pe fruntea încinsă şi a plecat s-o anunţe pe Veronica, care preda la o şcoală  din apropiere. A trebuit s-o liniştească şi să-i spună că nu era decât o gripă minoră. Vor merge împreună să-l viziteze.

După despărţirea de mama lui Paul, Doina s-a gândit că avea timp suficient să ducă mapa cu documente la poliţie. Trebuia să se ţină de promisiunea făcută iubitului ei. La sediul Poliţiei Judeţene a fost primită de comisarul Bud Nicolae, un bărbat  de circa 45 de ani, înalt şi deşirat, care-şi dădea silinţa să fie amabil, însă căruia i-ar fi stat mai bine cu coasa în mână şi un câmp de lucernă în faţă. Doina nu intenţiona să-i dea toate detaliile şi a abordat un aer de inocentă. I-a spus despre dispariţia cadavrului fetei şi găsirea mapei roşii purtată de valuri, după întâlnirea cu comisarul Virgil. Domnul Bud a ascultat atent şi apoi a întrebat dacă s-a uitat la DVD-uri.

– Da, le-am vizionat, neştiind despre ce e vorba, şi mi-am dat seama că e de competenţa poliţiei. Cred că e ceva necurat la mijloc şi ar fi bine să deschideţi o anchetă.

Comisarul zâmbi cu un aer superior în timp ce-şi aprindea o ţigară.

– Am înţeles că sunteţi jurnalistă. Deci ar trebui să ştiţi că e atribuţia poliţiei din Constanţa să se ocupe de acest caz, dacă există aşa ceva. Lor trebuia să le predaţi aceste documente, înainte de a vă urca pe tren.

Doina a răspuns fără să clipească:

– Nu am crezut că e ceva important decât după ce am văzut filmările şi, mai ales, pe Laura. Asta a fost aseară şi, după cum vedeţi, m-am prezentat imediat.

Poliţistul dădu neîncrezător din cap şi zise:

– Nu pot să vă promit nimic până nu mă uit şi eu peste ele. Daţi-mi adresa dumneavoastră şi numărul de telefon. Am să vă contactez eu după ce văd despre ce e vorba. Oricum, dacă e ceva interesant, trebuie să trimit materialul poliţiei din Constanţa. Ceea ce vreau eu să vă rog e să nu faceţi pe detectiva sau să publicaţi articole doar de dragul senzaţionalului. Aveţi răbdare ca poliţia să-şi încheie ancheta, dacă va exista vreuna.

Fata zâmbi şi-l asigură că nu are de gând să se implice în vreun fel. I-a lăsat datele cerute şi s-au despărţit cu promisiunea comisarului că va cerceta cu atenţie documentele. De aici s-a dus la service. Mercedesul ei era gata şi o aştepta să-l ridice. A scris un cec şi s-a urcat la volan. Simţea nevoia să conducă, iar faptul că nu avea carnet nu era suficient ca s-o oprească. A zburat pur şi simplu până la Barajul Firiza, unde şi-a clătit privirea în apa răcoroasă şi a luat o porţie zdravănă de aer nealterat. După o cafea tare, a coborât în oraş şi a parcat în garaj. Din fericire nu a văzut picior de poliţist pe şosea. Veronica era acasă şi o aştepta la prânz. Au ciugulit puţin şi au vorbit mult, apoi au plecat la spital. Paul dormea adânc şi febra îi mai scăzuse. Probabil că i-au dat un somnifer, aşa că s-au aşezat lângă el. Nea Nelu a venit pe la patru cu rezultatele analizelor. Era uluit şi încerca să le explice de ce:

– În viaţa mea nu am văzut aşa ceva! Din fişa lui reiese că are grupa sangvină A2, însă grupa lui de sânge, din care am recoltat azi, nu există! Trebuie să fie o greşeală. O să repetăm analizele mâine şi am să vin cu doctorul Popescu. Dar mai e un lucru care mă îngrijorează. I-am făcut două radiografii, la ambele răni…

Aici doctorul se opri.Veronica avea lacrimi în ochi, iar Doina întrebă, speriată:

– E vreo infecţie? Spuneţi-ne adevărul şi nu ne ţineţi pe jar.

– Cred că va trebui operat .Am găsit câte un corp străin în ambele zone în care a fost accidentat..

– Ce fel de corp?, se miră fata. Doar am curăţat bine ambele răni.

– Nu pot să-mi dau încă seama, dar uitaţi-vă şi voi.

Și le întinse radiografiile. La umăr se distingea o pată mică, rotundă, iar la laba piciorului, o pată lunguiaţă, ca o agrafă.Doctorul le linişti:

– Mâine vom face în plus o radioscopie amănunţită şi poate ne vom lămuri. Până atunci, lăsaţi-l să se odihnească. Se pare că organismul lui duce o luptă grea, dar nu ştim cine sau ce îi e duşmanul. Reveniţi dimineaţă.

Doctorul le-a îmbrăţişat şi le-a invitat afară. Paul dormea încă.

Metamorfoza (IV)

Posted on by racoltapetru6

În cea de-a patra zi a vacanţei, au decis să stea toată ziua pe plajă şi să prindă ceva culoare pe când se vor întoarce acasă. Căldura părea să revină pe malul mării, şi pe la ora 10 erau întinşi pe pătură. Mai erau destui tineri lenevind pe nisip, iar unii, mai îndrăzneţi sau încurajaţi de vreun stimulent mai mult sau mai puţin legal, făceau scurte incursiuni în apă. Pe la amiază, au intrat şi ei la o bălăceală şi un meci de volei acvatic cu vecinii de cort. Erau o pereche de olteni din Gorj şi veniseră de două săptămâni. Bronzul lor îi făceau invidioşi pe mulţi. Când s-au retras la prânz, au revenit şi Doina cu Paul pe mal, unde s-au gândit să mănânce nişte mici, aduşi de la restaurantul din apropiere. Apoi s-au întins din nou la soare. I-au trezit oltenii, chemându-i în apă:

– Haideţi că o să vă ardă soarele, zise Marin. Nu e bine să vă expuneţi dintr-o dată.

– Mergeţi voi cu Doina, a răspuns Paul. Rana de la picior mă supără încă şi mă tem să nu mai calc pe vreo piatră mai ascuţită. Cred că şi prima dată asta s-a întâmplat.

Într-adevăr, deşi începuse să se cicatrizeze, îl mai durea încă atunci când călca pe acel loc. Olteanul insistă:

– Măcar chemaţi-vă rudele, să fim mai mulţi.

Doina întrebă mirată:

– Despre ce rude vorbeşti? Noi suntem singuri.

– Cei care sunt în cort la voi. Ne-au spus că ştiţi de ei.

La auzul acestei veşti, amândoi au sărit în sus şi s-au grăbit spre locul de campare. Cortul era închis, dar dinăuntru se auzeau zgomote. Paul a tras fermoarul şi a văzut cum doi tineri în costume de baie cotrobăiau prin lucrurile lor. La apariţia lui s-au năpustit spre ieşire, dar Paul i-a îmbrăncit şi au căzut toţi trei în interior. Tânărul băimărean era mai solid ca ei şi a încercat să-l imobilizeze pe cel mai apropiat. A intervenit celălalt şi a fost nevoie să le aplice căteva lovituri de pumn. În cădere, unul a nimerit cu mâna pe o furculiţă de inox şi a înfipt-o în spatele lui Paul, în apropierea umărului. Acesta s-a schimonosit de durere ,suficient timp cât cei doi, printr-un efort conjugat, să-l proiecteze de pe ei afară, pe nisip. Apoi şi-au luat tălpăşiţa, în timp ce Doina a sărit să-şi ridice iubitul. Acesta a asigurat-o că e bine şi rana e superficială, dar fata a insistat să intre imediat în cort  pentru a-l îngriji. Căzuse pe locul împunsăturii, trebuia curăţat de nisip şi pansat. Bineînţeles că Paul a refuzat să meargă la un cabinet medical şi sarcina aceasta i-a revenit, din nou, Doinei, care l-a atenţionat:

– Se pare că nu-ţi prieşte marea. Suntem aici de câteva zile şi te-ai rănit de două ori. Ce să mă fac eu cu tine, băieţaş?

Tânărul se uită în ochii ei şi zâmbi spăşit:

– Nu am luat în socoteală că vom fi martorii unui naufragiu şi apoi al unui jaf.Cred că ştiu ce căutau şi sper că n-au apucat să găsească.

Fata îşi aminti de mapă şi se grăbi să verifice. Spre uşurarea ei, o găsi în buzunarul ascuns al valijoarei. Era evident că cineva voia neapărat s-o recupereze, iar ei erau o ţintă expusă. Nu degeaba avea ea îndoieli temeinice în ceea cel privea pe comisarul Virgil Stănescu. S-au sfătuit amândoi şi au ajuns la concluzia să se întoarcă acasă a doua zi. Poate că la capătul ţării nu vor mai fi hărţuiţi şi vor putea să apeleze la autorităţi necompromise. Părerea de rău că-şi vor întrerupe concediul visat le-a fost atenuată de vremea care s-a stricat către seară, când a reînceput să bată vântul şi să plouă în aversă. Dimineaţă s-au trezit devreme, au luat micul dejun, au împachetat şi, după ce i-au trezit pe olteni pentru a-şi lua rămas bun, au pornit spre gară. Trenurile nu mai erau aglomerate şi au avut o călătorie lejeră şi odihnitoare. În Baia Mare au găsit o vreme însorită şi călduroasă, iar mama lui Paul i-a întâmpinat cu încântare şi cu o masă îmbelşugată. Își luase o zi liberă pentru a le găti o mâncare de care n-au avut parte la uşa cortului: o supă pe găină, sarmale şi cartofi natur cu carne de pasăre. În timpul mesei au povestit impresii de la mare, fără să pomenească de problemele care le-au avut. După masă, tinerii s-au retras în apartamentul Doinei pentru a viziona DVD-urile găsite.

Pe prima din ele era o paradă de tinere nud filmate din toate poziţiile şi cu comentarii în limba spaniolă. Printre ele au recunoscut-o pe fetiţa decedată pe iaht. Avea aceiaşi cercei cu stea, era precum un îngeraş inocent şi speriat, iar în comentariu se specifica vârsta de 12 ani. Numele ei era Laura… şi atât. Alte date nu se dădeau, însă din actele găsite în mapă, în dreptul numelui ei era scrisă suma de 12.000$. A doua dischetă era cu scene de sex şi perversiuni cu diferite fete, dar  fără să o regăsească şi pe Laura printre ele. După ce le-au parcurs, Paul a revenit cu propunerea de a le preda poliţiei. Doina a fost de acord, dar a insistat să facă o copie după toate. Pentru orice eventualitate.

Metamorfoza (III)

Posted on by racoltapetru6

Doina s-a întors spre seară, căci a trebuit să meargă în Constanţa şi să aştepte până   şi-a făcut timp un poliţist s-o asculte. Era vorba de comisarul Virgil Stănescu, care i-a promis că la prima oră a dimineţii va veni pe plajă să vadă despre ce e vorba. Ştia că vasul COMUNION a părăsit portul seara târziu, împotriva averizării comandamentului, şi că a fost prins de furtună, dar aflase că toţi cei care se afau pe iaht au ajuns cu bine la mal. De aceea era neîncrezător în timp ce o asculta pe fată. Oricum, aveau să se întâlnească pe la 8.00, în faţa scenei. Toate astea i le-a relatat lui Paul, ce nu se simţea mai bine, ci dimpotrivă, avea febră. I-a făcut un ceai şi, curioasă, a deschis mapa găsită pe vas. Înăuntru era un dosar în limba spaniolă şi două DVD-uri. Din fericire, apa nu se infiltrase la ele şi documentele erau în stare bună. Pe coperta dosarului erau scrise, cu iniţiale mari, MISA, iar pe două file erau mai multe nume şi cifre.

– MISA, MISA, îngâna mereu Doina. Să fie secta aceea dubioasă a lui Gregorian Bivolaru?

– Mişcarea de intergare spirituală în absolut, o completă Paul. Ar trebui să predai mapa comisarului. Sunt treburi care nu ne privesc şi ar putea să ne facă probleme.

Fata nu era de acord:

– Nu-ţi dai seama ce subiect interesant am putea găsi aici? Nu spunem nimic, deocamdată. Mergem acasă şi ne uităm ce e pe DVD-uri. Apoi mai vedem noi. De ce crezi că s-au grăbit să iasă în larg, în ciuda furtunii? Sunt sigură că e ceva ilegal la mijloc. Din spaniola pe care am reuşit s-o deprind până acum, cred că e vorba de o livrare. Pe bani mulţi! În dolari.

Paul nu avea nici un chef s-o contrazică şi a lăsat totul la latitudinea ei. A doua zi se simţea parcă mai bine şi s-au dus amândoi la întâlnire. Aşteptarea a durat mai bine de o oră şi, în cele din urmă, au văzut o şalupă care a tras la mal. În ea erau două persoane: comiarul şi un scafandru. După prezentările de rigoare, au pornit spre iaht. Virgil era un zdrahon de bărbat între două vârste, îmbrăcat impecabil şi cu ochelari de soare de firmă. Pe scafandru îl chema Dinu şi era mic de statură. El conducea şi ambarcaţiunea. Când au ajuns la epavă, s-au scufundat Paul, Doina şi Dinu. Virgil a rămas pe şalupă, având grijă să nu-şi ude costumul. Apa era încă destul de caldă şi au ajuns repede la cabina în care se aşteptau să găsească trupul neînsufleţit al fetiţei. Spre mirarea tinerilor, acesta dispăruse fără să lase nicio urmă. Totuşi, ei şi-au dat seama că cineva a căutat mapa roşie, deoarece sertarele erau scoase şi împrăştiate în jur. Dinu a scotocit toate ungherele fără să găsească ceva care să le susţină declaraţia. Au ieşit la suprafaţă, dezamăgiţi. Comisarul fuma un trabuc şi dădea concludent din cap:

– Precis nu vi s-a părut că vedeţi un cadavru? Poate imaginaţia v-a jucat feste sau aţi tras ceva droguri, aşa cum faceţi voi de obicei când veniţi la Vama Veche.

– Domnu’ comisar Stănescu, noi nu ne drogăm şi suntem siguri de ceea ce am văzut, a răspuns Paul în timp ce se urca în şalupă împreună cu ceilalţi doi.

– Atunci unde e?, zâmbi comisarul. S-a desprins singur? Nimeni nu a reclamat vreo dispariţie.

Doina răspunse iritată:

– Poate că l-a luat cineva în timpul nopţii, poate fi opera unor traficanţi de carne vie. Ar trebui să deschideţi o anchetă.

De data asta Virgil izbucni în râs:

– Haida-de! Se pare că vă uitaţi la prea multe filme. Auzi la ei: traficanţi de carne vie! Din câte-mi amintesc, eşti jurnalistă. Voi sunteţi în stare să faceţi din orice întâmplare banală un subiect de senzaţie. Ascultaţi-mă pe mine, că sunt de 25 de ani în poliţie şi am un al şaselea simţ. Aici nu e cazul, fiindcă nu s-a întâmplat decât un naufragiu din care au scăpat cu toţii nevătămaţi. Am să le iau tuturor declaraţii şi lucrurile se vor lămuri. Voi mergeţi şi vă vedeţi de vacanţă. Aş putea să vă sancţionez, fiindcă nu aveaţi dreptul să vă băgaţi nasul pe vas. Aţi luat ceva de la bord?

Paul se uită instinctiv la iubita lui dar aceasta a răspuns imperturbabilă:

-Ce puteam să luăm? Când am văzut fetiţa, ne-am speriat şi am ieşit imediat din apă.

– Bine,bine… Terminaţi cu poveştile!, se oţărî comisarul. Dacă aţi găsit ceva, vă sfătuiesc să-mi spuneţi, altfel riscaţi dosar penal.

Cei doi tineri l-au asigurat că nu au luat nimic de pe vas, iar între timp au ajuns la mal. Virgil le-a cerut adresa de domiciliu, pentru orice eventualitate, apoi s-au  despărţit. Câţiva gură-cască se învârteau în jurul lor, curioşi, dar i-au neglijat şi s-au retras în cort să mănânce. În timpul mesei, Doina şi-a exprimat neîncrederea în comisar:

– Cred că ştia de documente. Altfel de ce a insistat să ne întrebe dacă n-am luat ceva de acolo?

– Eşti prea suspicioasă. Asta e procedura şi omul îşi face datoria. Totuşi, mă întreb unde e cadavrul?

– L-au ridicat azi-noapte.Dacă Stănescu venea aseară cu mine, îl găseam încă acolo.

– Vrei să zici că e şi el implicat? Ce să aibă el cu MISA? Doar e un om al legii.

– Nu ştiu, dar o să încerc să aflu, răspunse Doina cu o hotărâre care îl puse pe gânduri pe Paul.

Metamorfoza (II)

Posted on by racoltapetru6

Paul era întotdeauna mai matinal, iar când s-a trezit, lumina pătrundea difuz prin pânza cortului. Afară era linişte, doar câteva voci răzleţe se mai insinuau intermitent. Se uită la chipul adolescentin al iubitei şi-i mângâie lin conturul părului de abanos, tuns scurt. Era fermecătoare chiar şi când dormea, dar ochii căprui erau cei care te subjugau. Degetele lui, care au ajuns la gâtul  prelung şi subţire, au făcut-o să tresalte şi să-l privească zâmbind.

– Ce faci?, şopti ea.

– Te admir. Ai ochi frumoşi.

– Mie-mi plac mai mult ochii albaştri precum cerul, aşa cum sunt ai tăi. Se spune că simbolizează sinceritatea. Şi părul tău şaten îţi vine bine. Îmi plac de asemenea  braţele tale puternice şi corpul atletic. Ce zici de un tatuaj mare şi frumos?

El se ridică în şezut, iritat:

– Nu am să-mi mâzgălesc niciodată ceva pe corp, oricât ar părea de interesant. În plus, urăsc acele şi nu-mi place să iau nici măcar medicamente.

– Am glumit, dragule, râse Doina cu vocea-i cristalină. Nici eu nu admir tablourile ambulante. Dar să lăsăm astea şi să vedem cum e pe afară.

Furtuna făcuse ceva ravagii şi unii-şi reinstalau corturile luate de vânt. Era răcoare încă, dar soarele promitea să reîncălzească plaja umedă. După ce au consumat micul dejun compus din conserve, s-au apropiat încrezători de malul mării, cu o pătură. Departe, în larg, la o privire atentă şi ageră se putea vedea o ambarcaţiune într-o poziţie ciudată. Se părea că are probleme, fiindcă era nemişcată. Paul şi Doina erau buni înotători, amândoi au participat la semifinalele campionatului naţional de nataţie şi era cât pe ce să intre în finală. Acest posibil naufragiu era o nouă provocare pentru ea şi i-a împărtăşit fără reţinere iubitului intenţia de a înota până la vas.

– Ești nebună?!, a exclamat Paul. E prea răcoare şi distanţa e mare.

– Aerul e rece, dar apa e caldă, a replicat ea. Haide şi vezi. Poate că acolo sunt oameni care au nevoie de ajutor.

Paul nu se lăsa convins:

– Ţi-ai găsit! Tocmai noi îi vom ajuta! Este pază de coastă, sunt salvamari. Ce putem face noi pentru ei? Poate că sunt cu toţii pe mal deja.

– Chiar şi aşa, merită să vedem ce s-a întâmplat. Eu una, mor de curiozitate. Hai odată, nu fi copil! Ne întrecem până acolo!

Ca de obicei, Doina reuşea să-l convingă şi să-l atragă în tot felul de aventuri trăsnite. E adevărat că apa era călduţă şi au ajuns fără probleme până la vas. Câţiva gură-cască de pe uscat i-au urmărit cu privirea, fără să îndrăznească să-i urmeze. La faţa locului au constatat că era vorba de un iaht de dimensiune mare ce purta numele de COMUNION. Se pare că vântul la împins cu putere spre mal şi s-a izbit cu pupa de o stâncă de pe fund. Astfel că partea din spate era sub apă, iar prora era înclinată în sus. Era un dezastru provocat probabil de încăpăţânarea de a ieşi din port pe o asemenea furtună. S-au urcat pe puntea rămasă deasupra apei şi au dedus că echipajul părăsise în grabă vasul, probabil cu barca sau bărcile de salvare. Pe jos erau căni şi sticle cu băutură, precum şi alte obiecte personale. Doina i-a făcut semn să coboare sub apă, la pupa. Acolo erau câteva cabine inundate, de asemenea abandonate în fugă. Cea din capăt era mai afectată şi au intrat în ea să vadă îndeaproape stricăciunile. Un perete era complet distrus de impact şi o bârnă grea căzuse pe podea. Sub ea au descoperit cu stupoare corpul unei fetiţe de circa 12 ani, ale cărei picioare fuseseră prinse sub greutatea lemnului. Sărmana se zbătuse cu disperare să iasă, dar murise înecată. Chipul ei exprima groaza de moarte, iar părul lung şi blond îi era răsfirat împrejurul capului. Era îmbrăcată într-o cămăşuţă de noapte şi purta nişte cercei mari, reprezentând câte o stea aurie. Precis că naufragiul a prins-o în pat şi ceilalţi au abandonat-o. Paul şi Doina au ieşit pentru câteva minute să ia aer. El era oripilat:

– E groaznic! Biata fată! Eu zic c-am văzut destul.Să plecăm şi s-anunţăm autorităţile.

Iubita lui nu era de acord:

-Aşteaptă-mă puţin. Revin imediat. Ştiu ca imaginea e şocantă dar mai vreau să cobor două minute.

Fără să accepte răspunsul se scufundă de una singură. Paul nu suporta să vadă  cadavrul a doua oară, aşa că înaintă spre prora. Păşea prin apa care acoperea marginea punţii, când a simţit că s-a tăiat în ceva. Ajuns sus s-a uitat la talpa piciorului drept şi a văzut cum îi curgea sângele dintr-o rană adâncă. Nu-i plăcea să vadă aşa ceva şi simţea că i se face rău. S-a aşezat să-şi mai revină până când a ieşit Doina. Avea asupra ei o mapă roşie pe care o găsise într-un sertar. Curiozitatea de reporter nu-i dădea pace nici în concediu. Au ajuns la mal cu bine, însă de acolo a fost o problemă. Paul nu putea să calce pe piciorul rănit şi a fost ajutat să ajungă la cort. Tânăra i-a examinat rana şi i-a propus să meargă la un medic, dar el nici nu vroia să audă, aşa că l-a pansat ea cu ce aveau în trusa de prim-ajutor. După aceea s-a dus să anunţe poliţia.

Metamorfoza (I)

Posted on by racoltapetru6

Vara a fost foarte călduroasă în acel an, aşa cum e bine să fie pentru a-ţi da speranţe într-o iarnă adevărată. Era septembrie şi încă temperaturile erau estivale, spre bucuria lui Paul şi a Doinei, care-şi planificaseră concediul pe la începutul primei luni de toamnă. De fapt concediu avea doar ea, după primele 11 luni de la angajare ca jurnalistă la ziarul “Graiul Maramureşului”.

S-au cunoscut din studenţie şi au absolvit cu brio institutul din Baia Mare, el cu un an mai repede ca ea, dar nu a găsit un post disponibil. După anul 2000, tot mai multe publicaţii îşi încetau activitatea neavând vânzari, cei mai mulţi cititori apelând la internet pentru a se informa. A intrat pe şomaj şi-l mai ajuta mama lui, Veronica, din micul ei salariu de profesoară de limba română. Chiar înainte de a lua diploma, s-a stins din viaţă tatăl lui, profesor de chimie, dar care abuzase foarte mult de chimia alcoolului şi a ţigaretelor ce i-au provocat cancerul fatal. Tocmai acest viciu al părintelui său la făcut să stea departe de băutură, ţigări şi chiar cafea. Singurul tonic pe care-l accepta era ceaiul tare, asiatic. Având atâta timp liber, între două slujbe sezoniere, precum vânzător de publicaţii la câte un chioşc, s-a apucat de scris în speranţa că-şi va concretiza ideile într-o carte. Poate că a fost invidios când Doina, după absolvire, şi-a găsit relativ repede un post de redactor, dar s-a şi bucurat pentru ea. Se iubeau din primul an şi se potriveau,deşi aveau firi diferite. Ea era prea temperamentală, el mai reţinut şi precaut. Astfel se creea un echilibru în relaţia lor. Ea provenea dintr-o familie de medici care lucrau acum în Spania şi care-i trimiteau lunar Doinei bani de întreţinere, ba chiar mai mult de atât. El era la limita sărăciei. Ea şi-a achiziţionat  un autoturism străin nou şi stătea singură la câteva blocuri distanţă, în apartamentul cu trei camere a părinţilor ei, el locuia cu mama lui în doar două camere. Cu toate acestea, Doina era parcă cea care căuta mereu compania lui Paul, tocmai pentru că el nu-şi dădea aere de mascul feroce şi de bani gata, precum erau mulţi dintre cei care au încercat s-o cucerească. Se înţelegea foarte bine şi cu Veronica, iar în weekend se întâlneau la o partidă de canastă cu vecinii şi prietenii de familie.

După cum spuneam, febra pregătirilor de plecare era în toi când a picat şi nenorocirea: Doina a avut un accident de circulaţie, din cauza vitezei mari cu care conducea de obicei. Partea bună e că a scăpat doar cu câteva zgârieturi şi nu au fost victime, cea proastă, că maşina era tamponată rău, iar ea a rămas fără permis pentru trei luni. În aceste condiţii, au hotărât amândoi să meargă cu trenul. Era mai interesant şi aveau ocazia să socializeze cu alţi tineri studenţi. Ţinta lor era Vama Veche, unde voiau să se instaleze pentru două săptămâni. Paul s-a înhămat la cortul de două persoane, o saltea dublă şi alte accesorii necesare, iar Doina a împachetat nişte afumături de porc, caş de oaie, doua termosuri: unul cu cafea şi celălalt cu ceai, şi tot ce a crezut că e strict necesar dar şi în limita posibilităţii de transport. Vinerea de 13 septembrie au luat acceleratul Baia Mare-Bucureşti Nord. Nu erau mulţi călători, sezonul se terminase, dar din capitală s-au urcat mai mulţi tineri întârziaţi, fiindcă majoritatea plecaseră cu o zi înainte. Aproape toţi mergeau la Vama Veche şi au intrat imediat în dialog cu ei. Doina chiar a încercat o ţigară din ierburi mai neobişnuite şi a băut o sticlă de bere. Era veselie mare şi se cânta de parcă ar fi fost deja la spectacolul formaţiei Holograf, care trebuia să dea un concert duminică seara. Au ajuns fără incidente în Constanţa, dar când au coborât a rămas în urma lor o mulţime de sticle şi doze de bere. Se pare că nimănui nu-i păsa, doar Paul se uita cu jale în urmă.

Îi aşteptau câteva autobuze care i-au dus până aproape de plaja. Era amiază,soarele ardea necruţător şi nisipul era aproape plin de corturi şi de grupuri vesele. Cu greu au găsit un loc convenabil, între plajă şi scenă, iar Paul a ridicat rapid cortul în timp ce Doina pregătea ceva de mâncare. Apoi, sătui, s-au aruncat în apa mării, caldă şi răcoroasă în acelaşi timp. Le era dor de acest moment şi s-au bălăcit până târziu. Obosiţi, s-au aşezat pe pătură, tânjind după puţin bronz.Vântul a început să adie cu sfială la început şi cu îndrăzneală din ce în ce mai mare. Priveau îngrijoraţi cerul serii pe care se adunau nori amenințători și tot mai mulți. Spre marele lor regret, devenea evident că se cocea o furtună. Vântul era acum nervos şi au început să cadă primele picături de ploaie care s-au transformat în gheaţă. Erau nevoiți să se retragă în cort, la fel ca toţi ceilalţi, iar cei care erau pe scenă au fost obligați să abandoneze intenţiile artistice. Valurile mării creşteau în înălţime şi zgomotul lor predomina ca intensitate. Era o schimbare bruscă şi majoră a vremii, dar sperau să rămână cu corturile ridicate până dimineaţă. După cină, au adormit, unul în braţele celuilalt.