Dialogul divelor era din ce în ce mai interesant şi, precum era de aşteptat, tocmai atunci am simţit cum imaginile se estompează, sunetele devin mai îndepărtate, iar spiritul îmi era absorbit de trupul gol. Am intrat în somnul profund cu rol de readaptare a funcţiunilor unui organism normal.

La trezire eram singur şi mă bucura faptul că nu auzeam bombănelile Dianei. Am căutat din priviri ceasul de perete şi am dedus că era timpul să apară George. Trebuia să trec în revistă tot ceea ce am văzut şi auzit, dar şi modul în care i le voi dezvălui.

Pe noptiera de la capătul patului era tava cu micul dejun, răcit de mult. Mă durea capul, ca de obicei după drogurile pe care le-am absorbit, şi trebuia să consum ceva pentru a mă întrema. Era bun şi ceaiul rece, o felie subţire de pâine cu unt şi neapărat două aspirine. Tocmai când mă bucuram de liniştea ce mă mângâia blând, a intrat soră-mea şi a început cu cicăleala:

– Iar aţi stat până târziu!? Iar nu ai putut să te scoli!? Ce faceţi voi atâta timp cu uşa închisă? Vă drogaţi sau sunteţi homosexuali? Altfel nu-mi explic cum un om normal,  precum George, poate petrece atâta timp cu un handicapat imobilizat la pat. El nu are o viaţă personală, o iubită, un hobby ca toţi ceilalţi?

Noroc că a sunat telefonul şi am sărit să apuc primul receptorul. Era chiar George şi veştile erau din cele mai proaste:

– Vali, nu ştiu dacă mai apuc să trec pe la tine în seara asta…

– S-a întâmplat ceva?, am întrebat îngrijorat.

– Da, dar nu cu mine, ci cu Puşa. O să-ţi povestesc mai pe îndelete când ne întâlnim.

Am răsuflat mai uşurat în timp ce Diana striga să-i spun cine e la capătul firului. După ce am lămurit-o, i-am zis lui George că am ceva important să-i destăinuiesc şi îl aştept cât mai repede posibil. Nu a venit în acea zi, iar eu mă perpeleam în sinea mea căci numai de asta nu avea nevoie trupul şi cugetul meu extenuat. Am apelat la somnifere şi am reuşit să acumulez câteva ore de somn.

Dimineaţa e întotdeauna perioada cea mai frumoasă a zilei şi m-am trezit mai liniştit, cu speranţe şi planuri pentru ziua ce se năştea. Am început cu o baie îndelungă, revigorantă şi o masă sănătoasă şi consistentă. Bineînţeles că în mintea mea se ţeseau tot felul de scenarii despre ce ar fi putut să i se întâmple Puşei, eram circumspect în ceea ce o priveşte, doar am auzit ce intenţii are.

Spre surprinderea mea, George a venit imediat după miezul zilei, cu o figură obosită şi tare cătrănită. S-a aşezat pe scaunul lui şi a oftat semnificativ. L-am lăsat să se adune un timp, apoi am exclamat:

– Ei?

Probabil că acesta era semnalul aşteptat pentru a se porni:

– S-a întâmplat o nenorocire! Alaltăseară, în timp ce te vegheam, Puşa a fost atacată şi violată de un necunoscut.

– Nu mai spune!!!, am izbucnit eu neîncrezător şi probabil cu ceva ironie, fiindcă prietenul mă privi cu atenţie.

– Chiar aşa cum îţi spun. M-a sunat ieri dimineaţă plângând, am lăsat totul baltă şi am fugit la ea. Era vânătă la un ochi şi la braţe, iar cu psihicul era la pământ. A trebuit să stau toată ziua cu ea, nu cumva să se sinucidă. Îţi dai seama cum se simţea biata fată?S-a păstrat neprihănită până la căsătorie şi deodată un nenorocit o molestează şi-i răpeşte castitatea, onoarea! Dacă l-aş prinde pe individ aş fi în stare să-l omor!

– Cum, nu se ştie cine a fost? Ce zice poliţia?

George dădu din cap:

– Fără poliţie! Puşa nu ar îndura încă o umilinţă: să afle toată lumea că a fost dezonorată. Nici la medic nu a vrut să o duc şi vrea ca totul să fie cât mai discret. A îngrijit-o Maria şi în curând se va restabili. Doar amintirea acelei siluiri se va estompa mai greu şi de aceea v-a trebui să fiu cât mai mult timp aproape de ea, s-o liniştesc şi să o ajut pe cât îmi stă în putinţă. În paralel voi încerca să-l găsesc pe făptaş. Vreau să plătească pentru ce a făcut. Dar destul despre necazuri! Ai spus că ai ceva important să-mi spui şi iată-mă. Mi-am luat câteva zile libere şi am venit mai repede. Te ascult.

Ce puteam să-i zic în această conjunctură? Tot ceea ce mă pregătisem să-i relatez despre ce am văzut şi auzit era cu totul deplasat în acest moment. Nu era el destul de necăjit şi furios? Să-l adâncesc şi mai tare în durerea pe care o resimţea? Aş fi riscat să nu mă creadă şi să-l pierd ca prieten. Aş fi fost nemilos şi nu voiam să văd cum îi accentuez suferinţa. Dar ceva tot trebuia să-i zic, doar pentru aceasta l-am chemat, şi nu am găsit ceva mai bun decât:

– Eşti sigur că părinţii ei sunt morţi?

A urmat ritualul obişnuit: stimulentele, luminile ce mă bombardau şi desprinderea de corp. George era alături, însă, de data asta era mai implicat şi aceasta i se putea citi din comportament. Aş fi zâmbit dacă aş fi avut cu ce, dar aşa m-am mulţumit să-mi iau zborul pentru a-i căuta aleasa inimii. Mă simţeam bine şi starea de plutire mă fascina.

Ocoleam blocurile de locuinţe cu o viteză şi dexteritate crescândă şi în curând am ieşit din aglomeraţia urbană. Intram pe Valea Usturoiului şi sub mine se înşiruiau vilele baronilor locali ce au răsărit după căderea comunismului. Fiecare în alt stil, vrând să epateze prin mărime şi opulenţă. Nu departe de ele era situată şi Grădina Zoologică a municipiului şi mă gândeam că se potriveşte perfect în peisaj.

Una din aceste “cuşti”  impozante pentru oameni era destinaţia mea şi nu mi-a fost greu s-o găsesc. Avea piscină şi uşi glisante din termopan. Pe un balansoar de la intrarea din spate era aşezată Puşa, pe care am recunoscut-o imediat. Era preocupată de unghiile degetelor de la picioare, pe care le vopsea cu ojă de un roşu aprins. Astfel că am putut s-o admir în linişte şi să-i dau dreptate prietenului meu: în realitate era şi mai fermecătoare!

Am fost întrerupt din contemplaţie de o voce care anunţa:

– Gata băuturile! Sper că mi-a ieşit bine martini-ul. E rece şi înviorător.

Din casă venea Maria, prietena Puşei, şi trebuie să recunosc că nici ea nu arăta deloc rău. A pus tava pe măsuţa de alături şi s-a aşezat în balansoarul din faţă, legănându-se lasciv. Mă simţeam ca un intrus în vestiarul femeilor, un spion sentimental, situaţie cu care nu m-am mai confruntat, dar nu puteam să renunţ acum. Tăcerea a rupt-o tot Maria:

– Ei, nu guşti? Ai zis că azi ne facem de cap, doar noi două.

Blonda se opri să-şi admire lucrarea, îndepărtând şi apropiind laba piciorului. Satisfăcută, înşurubă sticla cu ojă şi întinse mâna după un pahar pântecos. Zise râzând:

– Aşa să fie! Să bem pentru noi! Saluti!

Maria se conformă şi ciocniră zgomotos. Apoi întrebă:

– Ce program avem? Nu ai nimic de lucru?

– Lasă tu lucru’, că e doar pentru cei proşti. Ţi-am zis că aştept un telefon de la Dinu. Tocmai de aceea nu puteam să mă văd cu George, ar fi intrat la bănuieli.

Ooops! Deja am auzit ceva interesant şi, din păcate, deloc îmbucurător. Eram curios şi foarte atent la fiecare cuvinţel sau expresie facială. Maria exclamă:

– Da’ bine i-ai îmbrobodit pe amândoi! Nu te temi că o să afle unul de celălalt?

Puşa râse şi întrebă:

– Chiar ai uitat cu cine au de-a face? Nu degeaba sunt poreclită “Călugăriţa”! Pe când or să afle va fi prea târziu. Doar ştii că am nevoie de amândoi.

Cu aceasta mai sorbi o dată din licoarea brumărie, iar prietena ei îi urmă exemplu. Apoi, cea din urmă concluzionă:

– Ai dreptate şi ai avut de la cine să înveţi “meserie”. Dar nu uita că şi maică-ta a fost prinsă şi acum plăteşte la răcoare.

Blonda se oţărî:

– Ştii ceva: te rog să nu-mi mai aminteşti de mama! Nici nu ar fi trebuit să-ţi povestesc despre ea, dar eşti singura mea prietenă şi am crezut că mă pot destăinui.

– Dar nu am zis-o din răutate!, se apără bruneta. Eu ţin la tine şi de aceea mi-e frică să nu păţeşti ceva.

Puşa se domoli, mai sorbi din pahar şi continuă:

– Nu te teme, Măriucă, fiindcă eu nu fac greşeli. În plus, bărbaţii sunt proşti când îi vrăjeşti cu frumuseţea şi vorbele dulci. Doar aşa l-am ameţit şi pe Dinu, iar el mi-a lăsat casa în administrare, plus că-mi mai trimite şi bani pentru întreţinere. Toate acestea pentru câteva nopţi de amor, în însorita Italie. Bine că nu poate veni aici şi nu are cum să-l cunoască pe George. Pe ăsta îl folosesc mai des, că şi banii lui circulă, iar ca arhitectă, ştii şi tu că nu se prea câştigă.

– Ferice de tine! Eu trebuie să mă mulţumesc cu salariul şi nu mă plâng. Mă mir, totuşi, ce faci cu atâţia bani…

Blonda îşi scutură capul, învolburând marea de păr sclipitor şi răspunse:

– Draga mea, obrazul subţire cu cheltuială se ţine. Plus că îmi plac bijuteriile şi nu din alea ieftine… dacă ştii ce vreau să zic. Un fel de investiţie pentru viitor.

– Le-am văzut, sunt minunate!, se entuziasmă Maria. Totuşi, nu le porţi decât foarte rar.

– Doar nu o să mă etalez cu ele şi să spulber imaginea de fată cuminţică şi calculată. Las deschis terenul pentru viitoarele podoabe.

Şi îşi arătă gâtul subţire, degetele prelungi şi urechile mignione. Bruneta ridică paharul:

– Aleluia! Să bem pe chestia asta! Dar Georgel ăsta, are bani destui?

– Încă nu am început exploatarea minei! I-am promis că mă mărit cu el şi l-am adus în starea de contemplare absolută. Urmează să apăs pe acceleraţie şi să încep al stoarce.

– Doar n-o să te măriţi!, se miră Maria.

– Nu, dragă, nu fi prostuţă! Am să-l duc cu vorba. Pentru început am să-i spun că sunt gravidă şi că nu pot păstra copilul. O să-mi dea bani pentru avort, dar la o clinică din Italia. Oricum trebuie să plec până la Dinu, doar e vremea scadenţei.

– Eşti genială, păpuşico!

Din acea zi, legătura cu George a devenit şi mai strânsă şi am simţit o nouă nuanţă în prietenia noastră. Să fie admiraţie, respect, încredere totală sau câte puţin din fiecare? Oricum, mi se confesa mai des şi îmi spunea tot ce avea pe suflet, precum unui preot la spovedanie.

Astfel am aflat că de vreo două săptămâni e îndrăgostit lulea. Prima întrebare pe care era firesc să i-o pun a fost:

– Iară? Asta e o boală care-ţi trece repede. Mă mir doar că a durat atâta, căci, de obicei te vindeci într-o săptămână.

El a dat din cap, negând evidenţele:

– De data asta cred că mi-am găsit aleasa. E o fată deosebită: fină, cuminte, fermecătoare şi bună gospodină. Faptul că are şi o avere impresionantă nu mă influenţează deloc, dar demonstrează că e harnică şi chibzuită. Ce mai, e un înger pe pământ! Uită-te şi tu.

Şi îmi arătă nişte poze din care se putea confirma că are dreptate. Tânăra avea trăsături fine, un păr blond şi bogat şi nişte ochi angelici, ce te topeau când te uitai în adâncul lor. Lângă ea, in multe din imagini, se regăsea o altă fată, de aceeaşi vârstă. George mă lămuri:

– O cheamă Puşa şi poţi să zici că e cea mai frumoasă păpuşă. E cu patru ani mai tânără decât mine şi sunt sigur că e fată mare. Lângă ea e cea mai bună prietenă a ei, Maria. Sunt mai tot timpul împreună şi nu am văzut-o niciodată cu alt bărbat. E arhitectă şi nu are timp de aventuri. Doar eu sunt alesul şi nu vreau să dau cu piciorul unei căsnicii cu o asemenea făptură.

Vorbea cu patos şi cu sinceritate în timp ce gesticula involuntar. Am continuat să-l descos:

– Vrei să spui că nu ai făcut sex cu ea deşi o cunoşti de două săptămâni? Plus de asta, vrei să te însori în pripă?! Dragul meu, nu te mai recunosc! Cred că dragostea ţi-a luat minţile, aşa cum se întâmplă adesea.

George râse amuzat şi continuă să-şi susţină cauza:

– Până acuma, ziceai că e timpul să mă însor, să am familie cu copii, iar când îmi găsesc şi eu aleasa, mă apostrofezi. Poate că m-am schimbat, dar în bine, şi Puşa e cea care mi-a deschis ochii. Până acum am fost ca un bondar care zboară din floare în floare, dar a sosit timpul să mă aşez şi eu la casa mea, să mă mulţumesc cu o singură floare, şi ea e cea mai minunată dintre toate.

Nu avea rost să-l contrazic fiindcă riscam să facă o scenă, într-atât era de pasional. Am vrut doar să-l mai temperez:

– Măi, Georgică! Eu nu zic să nu te însori, dar trebuie să judeci la rece, nu copleşit de sentimente. Ce ştii tu despre această fată? Îi cunoşti părinţii, trecutul, năravurile şi preocupările? Nu te cam grăbeşti?

După ce până acum făcuse ture în jurul scaunului, surescitat, reveni la calm şi se aşeză, vorbind mai potolit:

– Vali, eu sunt un om versat şi cunosc caracterele feminine. Doar am avut nenumărate relaţii şi nu am căzut în plasa niciuneia. Crede-mă, asta e o fată pură şi nu ar putea să mă mintă cu nimic. E orfană şi a avut parte de o viaţă grea, dar care a călit-o fără să o întineze. Mi-a povestit totul şi nu are nimic de ascuns. M-aş simţi un ticălos dacă i-aş pune vorbele la îndoială sau să o spionez.

Atunci mi-a venit ideea şi am surâs cu înţeles:

– Nu trebuie să faci tu asta, dar aş putea eu, fără să am mustrări de conştiinţă.

M-a privit surprins şi după un moment de gândire a înţeles:

– Doar nu te referi la…

– Dragul meu, nu ai nimic de pierdut. Dacă e aşa precum spui tu, vei avea o confirmare în plus. Însă, dacă prin vizita mea invizibilă găsesc ceva compromiţător, rămâne la latitudinea ta în ceea ce priveşte consecinţele.

George tăcea şi se gândea, calculând riscurile unei asemenea acţiuni. Era o încălcare a intimităţii persoanei iubite şi n-ar fi vrut să facă ceva ce i-ar fi încărcat conştiinţa. Pe de altă parte era tentat să afle mai multe despre Puşa, care să-i confirme convingerea că ea este aleasa lui. Au trecut două minute până când a rupt tăcerea:

– În seara asta mi-a zis că lucrează acasă şi doar Maria o va vizita. Ar fi ocazia perfectă să te strecori şi să vezi ce se întâmplă. Nu ştiu ce să zic, dar cred că facem un lucru deplorabil, mai ales dacă nu are nimic de ascuns. S-ar putea să o vezi goală sau în situaţii stânjenitoare… Ştii ce? Dacă nu vezi sau auzi ceva esenţial, te rog să nici nu-mi spui nimic. Ok?

L-am asigurat de buna mea credinţă şi că totul va fi uitat dacă asta voia. El mi-a explicat unde era situată vila unde locuia iubita lui şi unde trebuia să-mi călăuzesc spiritul. Ştiam de acea locaţie, situată într-un cartier select, cu multe case de vacanţă şi spaţiu verde. Până la sosirea serii George a porţionat soluţiile, iar eu m-am pregătit sufleteşte.

Prietenul meu s-a încruntat a mirare şi a deschis genta de alături, scoţându-şi carneţelul. A citit şi recitit ce scrisese aseară şi apoi mi-a arătat şi mie. Aşa cum i-am spus, pe o coală albă scria cu litere mari cuvântul “ALPINISM!!!”. Dar el era ca Toma necredinciosul şi a continuat să se îndoiască:

– Spune-mi cum ai făcut? Am văzut trucuri de astea la circ, în numerele de iluzionism, dar nu ştiam că te pricepi şi tu.

De data asta chiar că eram iritat şi mă pregăteam să-i dau o replică usturătoare, când atenţia mi-a fost atrasă de poza unei fete ce  era expusă pe ecranul televizorului. Era chiar fata pe care o văzusem în prima mea călătorie! I-am făcut semn lui George să fie atent la ştirea ce se derula în acel moment. Pe tânără o chema fireşte Florica, avea 17 ani şi se zicea că a fost găsită moartă de mama ei, în noapte, pe păşunea ce le aparţinea. Erau din satul Groşi şi fata a fost trimisă să strângă fânul uscat în căpiţe. Probabil că s-a dezechilibrat şi a căzut cu spatele pe greblă, accidentul fiindu-i fatal. Nici vorbă de suspiciune de crimă, iar de Vasile, tatăl vitreg, nici nu se pomenea. Intrigat, i-am explicat prietenului :

– Ai fost atent la poză? Ei bine, fata asta a fost ucisă de tatăl ei! Am văzut cu ochii mei… de fapt cu spiritul meu! E vorba de o crimă!

George era intrigat şi curios în acelaşi timp:

– Pe fata asta ai văzut-o azi-noapte?! Nu pot să cred?

– Îţi spun că e cât se poate de real totul! Trebuie să facem ceva, altfel criminalul scapă! E chiar tatăl ei şi a vrut s-o violeze! Nu putem să lăsăm lucrurile aşa!

Prietenul meu mă privea cum mă consum şi aştepta să mă mai calmez. Apoi zise:

– Presupunând că e adevărat ce-mi spui, că ai fost martor la o crimă, cum ai de gând să-l demaşti pe vinovat? Ai să chemi poliţia şi o să spui că sufletul tău a ieşit din corp şi a călătorit aiurea pe câmpii? O să te creadă nebun şi o să te trimită la ospiciu. Nu crezi?

Aici avea dreptate şi trebuia să găsesc o soluţie. După câteva clipe m-am luminat şi i-am zâmbit complice:

– Dragul meu, de aceea există telefoane anonime! Nu pot să sun de pe fix, dar tu ai mobil cu cartelă pre-plătită şi le-ar fi greu să ne detecteze. Vom furniza poliţiei nişte informaţii ce vor duce la rezolvarea cazului. Îmi împrumuţi telefonul sau suni tu?

George se scărpină în creştetul capului, neştiind dacă e o idee bună, dar l-am asigurat că nu avea nimic de pierdut, ci dimpotrivă, ar ajuta justiţia să-şi facă datoria. Mi-a întins mobilul şi am sunat la 112.

La început am fost luat drept un neserios care face glume proaste, dar insistând că sunt un om de bună credinţă şi că am de comunicat ceva important legat de o crimă, am primit un număr de telefon ce aparţinea comisarului Lemnaru, de la omucideri. L-am apelat imediat şi i-am zis că sunt un martor la ce s-a întâmplat în noaptea precedentă. La insitenţele lui de a-mi dezvălui identitatea, am motivat că mă tem de consecinţe şi nu vreau să am de-a face cu poliţia. I-am sugerat lapidar să caute costumul alb al tatălui vitreg şi în special pălăria, pe care ar trebui să fie pete de sânge. M-am încadrat în 30 de secunde, după cum am văzut în filme, pentru a nu fi reperat.

George dădea din cap, mustrându-mă din privire, dar, când a plecat, mi-a lăsat telefonul pentru a mai suna a doua zi. Tocmai atunci a intrat şi Diana să strângă masa. La urmă, am rămas singur, cu gândurile şi speranţele mele pentru a doua zi. Când a venit aceasta, am socotit fiecare ceas şi, pe la amiază mi s-a părut potrivit să-l sun din nou pe Lemnaru.

Am avut parte de o veste bună şi una rea. Poliţia chiar a făcut o percheziţie şi au găsit un costum alb imaculat, ca şi nou, dar care nu avea nici o urmă de sânge şi aparţinea lui Vasile, tatăl vitreg al fetei. De altfel, acesta avea un alibi greu de combătut: a petrecut toată noaptea la crâşmă, unde a băut şi a făcut cinste tuturor, căci tocmai îşi cumpărase un tractor nou. Comisarul continua să fie curios în ceea ce priveşte identitatea mea şi voia să afle de unde am informaţiile. L-am refuzat hotărât şi i-am sugerat să mai caute, fiindcă trebuia să mai existe şi pălăria, iar costumul de care ştiam eu nu părea să fie chiar nou. Au căutat la gunoi sau prin împrejurimi?

Am închis înciudat şi n-am mai avut chef de nimic. Se părea că nu puteam ajuta cu nimic, iar Vasile era destul de inteligent să ascundă dovada incriminatorie. Către seară a revenit George, curios să vadă ce am rezolvat şi nu mi-a fost uşor să recunosc că totul a fost în zadar. I-am înapoiat telefonul şi-i povesteam că totuşi am avut dreptate în ceea ce priveşte costumul alb, când atenţia ne-a fost captivată de ştirea ce se transmitea la televizor.

Era arătat Vasile, cu cătuşe la mâini şi încadrat de doi poliţişti, iar la microfoane vorbea un comisar tânăr, Lemnaru. Spunea că din surse neconvenţionale a primit informaţia cum că tatăl vitreg a fost cel care a omorât-o pe Florica şi, ca dovadă, aveau o pălărie albă cu pete de sânge, găsită în latrina din spatele casei. Petele erau încă vizibile şi chiar gestul de a arunca articolul de îmbrăcăminte era o dovadă incriminatorie. Cercetările vor continua cu bănuitul în stare de arest.

Am chiuit de fericire, în timp ce lui George nu-i venea să creadă! Era dovada supremă că spiritul meu putea călători!

Vă daţi seama că eram nerăbdător să trec la experiment, dar din nou George mi-a tăiat avântul:

– Dragul meu, eu sunt foarte obosit,  această călătorie nu a fost nicidecum floare la ureche. M-am ţinut de cuvânt şi sper să nu fi făcut un lucru rău. Acum te rog să-mi dai voie şi mie să mă odihnesc şi să dorm vreo 12 ore în patul meu, fiindcă mâine ne aşteaptă o zi grea. Te sfătuiesc să faci la fel. Pentru eficienţa ingredientelor e necesar să fii liniştit şi odihnit. Mă înţelegi, Vali?

Trebuia să-l înţeleg, doar a făcut atâtea pentru mine, aşa că am încuviinţat din cap spăşit şi am stabilit să ne întâlnim a doua zi. Nu am convenit o oră anume, dar eram mulţumit că-mi acorda atât de mult din viaţa lui. Poate era curios şi el sau doar voia să mă ajute în continuare. Oricum aveam substanţele dorite şi nu mai contau câteva ore în plus sau în minus.

Acum puteam să sacrific două pastile de diazepam pentru a avea un somn adânc şi prelung, să-mi pregătesc organismul pentru marea încercare. De mult nu am dormit atât de bine în care visele nu mi-au mai fost presărate cu coşmaruri. Mi-a dat deşteptarea soră-mea, care credea că am păţit ceva de nu mă mai trezeam la micul dejun. Am băut ceaiul cu pâinea prăjită, fiind bine dispus şi chiar încercând să fac nişte glume pe care Diana nu le-a înţeles. De fapt ea nu ştia de glumă, mai ales din partea mea, de o vreme încoace.

Pe la amiază mi-a apărut prietenul, care m-a cercetat din priviri, încercând să-mi ghicească starea de spirit. A fost mulţumit şi, după ce a rugat-o pe soră-mea să nu ne deranjeze, a încuiat uşa. M-a averizat încă o dată:

– A venit timpul să trecem la acţiune! Încă mai poţi să te răzgândeşti şi să nu te arunci în ghearele morţii. Pentru că graniţa dintre viaţă şi moarte este foarte subţire şi nimeni în afară de mine n-ar fi aşa nebun să te ajute. Eşti de acord?

Am zâmbit recunoscător şi i-am răspuns:

– Dragul meu George, sunt conştient de asta şi îţi mulţumesc pentru sprijinul tău nepreţuit. Dacă nu o să mă mai trezesc nu vreu să ai probleme. De aceea am făcut un film în care îmi declar intenţia de a mă sinucide, îmi cer iertare şi-mi iau rămas bun de la toţi. Dacă o să fie cazul, îl vei arăta tuturor.

– Asta nu-mi linişteşte conştiinţa. Voi ştii mereu că eu ţi-am procurat şi injectat substanţa letală. De aceea ar fi bine să fim precauţi şi să nu folosim doze prea mari. Ce cantităţi ai zice tu că ar fi potrivite?

Eram pregătit cu răspunsul:

– O fiolă de psilocibină şi o linguriţă de Mână Neagră, după cum mi-ai zis şi tu.

– Am zis că psilocibina e foarte puternică şi n-am menţionat nici o cantitate. Sunt suficiente câteva picături.

Am replicat:

– Câte picături? Nu vezi ce mici sunt fiolele? Să punem măcar o jumătate…

George dădu din cap şi puse capăt negocierii:

– Un sfert de fiolă! O luăm treptat, altfel nu mai apucăm a doua încercare. OK?

A trebuit să accept şi să sper că are dreptate. Am luat linguriţa cu care mi-am amestecat zahărul din ceai şi am umplut-o cu lichidul din sticluţă. Am dat-o rapid pe gât. Avea un gust al naibii de scârbos, dar nici că-mi păsa.

Urma înjecţia în venă, pe care George era pregătit să mi-o administreze. Noroc că a avut o iubită de profesie asistent medical, care l-a învăţat cum se procedează, nefiind la prima experienţă de acest gen. A nimerit uşor şi imediat am simţit efectul.

La început o căldură crescândă ce se extindea prin tot corpul, o moleşeală plăcută ce-mi cuprindea creierul şi apoi un întuneric străfulgerat de lumini ce se precipitau din toate părţile. Eram conştient, dar în curând nu mi-am mai simţit organismul şi degeaba încercam să deschid ochii? Sau poate că erau deschişi , iar eu nu vedeam nimic prin ei? Mintea mea căuta o cale de ieşire din această detenţie, însă se zbătea bombardată de luminile care nu conteneau să-i distragă atenţia. Să fie calea spre tunelul ce duce spre lumină şi, implicit, spre moarte? Nu! Trebuia să caut un alt drum, dar cum puteam să-mi folosesc voinţa? Era ca un joc video la care nu aveam telecomanda. Toate încercările eşuau şi rămâneam mereu în bătaia săgeţilor sclipitoare. În cele din urmă am,obosit de atâta zbatere, am căzut într-un somn greu.

Când m-am trezit era seară şi George se uita la televizor. Mi-am mişcat puţin capul şi el s-a întors spre mine, exclamând:

– Slavă Domnului că totul a mers bine! Spune-mi cum a fost!

A văzut pe faţa mea că nu eram prea entuziasmat şi a continuat cu o voce mai potolită:

– În exterior totul părea în ordine. Ai devenit rece şi pulsul ţi-a scăzut la zece bătăi pe minut. Nu m-am speriat fiindcă mă aşteptam la asta. Dacă făceai un stop cardiac, eram pregătit să te resuscitez. Cum te simţi?

Cum mă simţeam? Ce puteam să-i spun? Că simţeam cum îmi explodează capul de durere şi îmi era groaznic de frig? Nu era momentul să mă plâng, dar eram dezamăgit. Totul a fost degeaba şi efectul pe care-l aşteptam nu s-a produs. Ce să-i zic, totuşi? Doar atât:

– Nu mă las până nu reuşesc!