Epigrama care mușcă (XCI)

De la toamnă, șahul va fi predat în școli. Printre experții în tactici și strategii pe tabla cu 64 de pătrățele (și nu numai), sunt: Victor Ponta, Traian Băsescu și… Elena Udrea!

81876100_82650300

ȘAHUL ȘI POLITICA

De acuma înainte

Vom avea mai multă minte,

Chiar și rușii or să se teamă,

C-avem doi nebuni răi… și-o damăăăă!

.

P.S. – Noi suntem, de bună seamă,

Pionii sacrificați,

Ce nu se transformă-n damă,

Ci-n măgari încornorați.

Epigrama care mușcă (XC)

Astăzi se decide cine ne va reprezenta în Parlamentul European. Să lăsăm pentru puțin timp grătarele și comoditatea, pentru a ne face datoria. Să votăm cu mintea, nu cu sufletul!

02_alegeri_-_vot

HAI LA VOT!

Numai cel care votează

Are conștiința trează;

Că-i o zi când se cuvine

Să schimbăm răul în bine.

.

PS. – Cum bine zis-a Caragiale,

Prin cetățeanul turmentat:

„Eu pentru cine votez oare?”

Și-n starea lui, tot a votat!

Epigrama care mușcă (LXXXIX)

CSM-ul a decis să nu mai facă arestări între politicieni, pentru a nu influența campania electorală. Acest fapt a dus la derută în rândul votanților obișnuiți să-i aleagă pe cei cu dosare la DNA.

Vanda+Vlasov%2C+urm%C4%83rit%C4%83+penal+pentru+fals_480683

 

SIMPATII PENTRU CORUPȚI

Capital electoral,

Câștigi mult prin tribunal,

Dac-ai fost și condamnat,

Ai șanse să fii votat.