Curiozități despre anul bisect 2016

Anul 2016 este bisect. Asta înseamnă că luna februarie are 29 de zile. Dacă astronomic totul se reduce la o explicație simplă, din punct de vedere al numerologiei anul bisect dezvăluie o serie de curiozități.

Din patru în patru ani, luna februarie are 29 de zile. Acești ani pot fi recunoscuți după faptul că numărul lor se divide cu 4. Un lucru ciudat, însă, se întâmplă atunci când vorbim de anii care se termină în două zerouri, sau anii seculari precum 2100, 2200 etc. ”De exemplu, 2100, deși se împarte la 4, nu o să fie an bisect. Anii care se termină în două zerouri, anii seculari – așa se numesc – sunt bisecți doar dacă primele două cifre sunt divizibile cu 4. Următorul an bisect va fi 2400, pentru că anii seculari sunt bisecți doar din 400 în 400 de ani”, spune Ovidiu Ignat, directorul Complexului Astronomic din Baia Mare.

De asemenea, există și supersitiții legate de anul bisect: în acest an se spune că nu este bine să te căsătorești, dar nici divorțul nu este recomandat – se crede că mirii vor divorța destul de repede. Nici schimbări majore, precum locul de muncă, rezidența ori culoarea părului nu sunt de bun augur în acest an, potrivit superstițiilor, precum nici demararea proiectelor mari, ca și construcția unei case, achiziții scumpe ori demararea unor afaceri.

O credință aparte spune că o dată la patru ani, ciupercile din pădure devin, toate, otrăvitoare, de aceea, în acest an nu se culeg ciuperci. Credința populară mai spune că argintul este cel care ne ferește de necazuri, de aceea se recomandă purtarea bijuteriilor de argint. Acestea ajută la întărirea aurei energetice, scrie aceeași sursă.

Anii bisecți pot fi recunoscuți și după faptul că atunci au loc olimpiadele de vară. Persoanele născute, însă, pe 29 februarie, se pot considera pe cât de ghinioniste, pe atât de norocoase. Asta pentru că majoritatea spun că în anii bisecți se serbează o singură dată, în timp ce în restul anilor, își pot ține ziua de două ori, atât în 28 februarie, cât și în 1 martie. (a.s.)

Sursa: ”Graiul Maramureșului”

Ce trebuie să facă bărbații pentru ca soțiile lor să fie fericite?

Bărbații care doresc ca soțiile lor să rămână fericite și să beneficieze de un standard de viață superior trebuie să petreacă peste 50 de ore la serviciu în fiecare săptămână, potrivit unui studiu american publicat de curând în revista Social Forces, informează dailymail.co.uk.

barbatcuplu

Cu cât soții fac mai multe ore suplimentare, cu atât soțiile lor devin mai sănătoase, iar maximul de beneficii este obținut atunci când soții lucrează peste 50 de ore pe săptămână, afirmă autorii studiului.

În schimb, în cazul soțiilor care fac multe ore suplimentare, sănătatea soților lor rămași acasă are de suferit – sarcinile gospodărești devin o povară tot mai mare, iar ei nu mai au suficient timp pentru a face sport.

Studiul a fost realizat pentru a contoriza efectul pe care îl are asupra vieții de familie egalitatea de pe piața muncii între cele două sexe, începând din anii ‘7o. Oamenii de știință au analizat relațiile de familie pe care le-au avut aproape 4.000 de femei și bărbați de vârstă mijlocie între 1979 și 2004. Cei mai sănătoși participanți la studiu au fost femeile care aveau soți ce lucrau peste 50 de ore pe săptămână, iar cele mai mici scoruri le-au obținut bărbații ale căror soții au lucrat între 41 și 49 de ore pe săptămână.

”Veniturile mai mari aduse de numărul mai mare de ore lucrate de către bărbați ar putea proteja sănătatea femeilor”, au spus autorii studiului.

”În schimb, bărbații ale căror soții au avut un program de lucru moderat sunt cel mai puțin dispuși să efectueze exerciții sportive viguroase, precum jogging, înot și ciclism”, au adăugat ei.

Autorii studiului, cercetătorii de la universitățile de stat din Texas și din Indiana, spun că soțiile ai căror soți muncesc foarte mult primesc suficient de mulți bani pentru a plăti menajere  și au astfel timp pentru a merge la sala de fitness – însă salariile primite de femeile care lucrează nu sunt suficient de mari pentru ca soții lor rămași acasă să își permită același ”lux”.

În prezent, 10,5% dintre femei lucrează peste 45 de ore pe săptămână, în creștere față de procentul de 9,5% din 2009. În cazul bărbaților, acest procent a crescut de la 19%, la 19,6%. Bărbatul tipic american lucrează în medie 36,8 ore pe săptămână, în timp ce femeile americane lucrează în medie 26,8 ore pe săptămână.

Sursa: Mediafax, Daily Mail

De ce te fac pantofii cu toc înalt să cheltuiești mai puțini bani la cumpărături?

Persoanele care poartă pantofi cu toc înalt în timp ce fac cumpărături prezintă mai multe probabilități de a-și reduce cheltuielile, efortul depus pentru menținerea echilibrului fizic fiind tradus, la nivel psihic, printr-o perioadă mai mare de gândire privind necesitatea produselor achiziționate.

pantofi-toc

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Brigham Young University, din Utah (SUA), folosirea unui lift, statul într-un picior, jucatul pe Wii Fit și orele de yoga pot avea același efect.

Cercetătorii spun că persoanele care fac efortul să-și mențină echilibrul la înălțime prezintă mai multe probabilități să cântărească mai bine opțiunile pe care le au și să facă o achiziție corectă din toate punctele de vedere – un produs care să nu fie nici cel mai ieftin, nici cel mai scump.

”Dacă ești o persoană care are tendința să cheltuie foarte mulți bani sau una care ia decizii extreme, poate ar fi bine să iei în considerare posibilitatea de a face cumpărături purtând pantofi cu tocuri înalte”, spun autorii acestui studiu.

Studiul, care a fost publicat în Journal of Marketing Research, este parte a unui proiect mai amplu care are ca scop stabilitatea unor asocieri între senzațiile fizice și luarea unor decizii. Studii anterioare au analizat influența căldurii, greutății și senzației de foame în procesul de luare a unor decizii.

Sursa: Mediafax, Brigham Young University

Celibatarii care folosesc multe emoticoane în mesaje au parte de mai mult sex

Studiul Celibatarii din America, realizat de Match.com, arată că persoanele singure care folosesc multe emoticoane în mesajele scrise pe care le trimit au parte de relații intime mai frecvente.

pat

La studiu au luat parte 5.600 de celibatari din SUA, de diferite vârste, etnii și nivel social. Comparativ cu persoanele care nu prea folosesc emoticoane în mesajele trimise, cei care folosesc multe simboluri de acest fel au parte mai des de sex, cel puțin o dată pe lună.

Cel mai folosit emoticon este cel care face cu ochiul. Femeile folosesc mai des emoticonul cu zâmbet, iar bărbații le preferă pe cel cu sărut și pe cel cu inimi în loc de ochi, simbolizând dragostea.

Emoticoanele folosite mai des de femei (sus) şi cele preferate de bărbaţi (jos) (Foto: Singles in America)Legătura dintre folosirea emoticoanelor și sex este evidentă, spune antropologul Helen Fisher, care a coordonat studiul. Aceste desene ajută la o transmitere mai clară a sentimentelor, atunci când cuvintele nu mai sunt suficiente.

Jumătate dintre participanții la studiu au spus că emoticoanele îi ajută să observe personalitatea interlocutorului, iar 35% dintre ei au spus că acestea exprimă sentimentele.

Studiul arată că viața sexuală a celibatarilor este cu atât mai bună cu cât ei folosesc mai multe emoticoane. În plus, aceste persoane par să fie mai interesate de căsătorie, deci de o relație serioasă, nu doar de sex.

Sursa: Daily Mail

 

 

La ce oră este cel mai bine să începem programul de lucru?

Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania au realizat un studiu în rândul adulților americani, pentru a vedea care ar fi cel mai indicat program de somn și muncă.

ceas

La cercetare au luat parte 124.517 adulți, care au fost înregistrați în cadrul American Time Use Surveys, în intervalul 2003-2011.

Autorul studiului, Mathias Basner, spune că ar fi indicat ca programul de muncă să înceapă târziu, pentru ca oamenii să se poată odihni mai mult. El spune că ideal ar fi ca programul să înceapă la ora 10 dimineața.

Voluntarii care au participat la studiu au spus care este programul lor de lucru și câte ore dorm noaptea. Astfel, cei care începeau cursurile sau serviciul la ora 6 dimineața, dormeau doar 6 ore pe noapte, în timp ce persoanele care începeau mai târziu, între ora 9 și 10 dimineața, dormeau 7 ore și jumătate.

American Academy of Sleep Medicine recomandă ca adulții să doarmă între 7 și 9 ore în fiecare noapte, dar, conform unui sondaj recent, o treime dintre angajați dorm doar 6 ore pe noapte.

De aceea, experții în studiul somnului recomandă un program mai flexibil la locurile de muncă și la cursuri.

Sursa: NYMag

Ce coșmaruri au de obicei femeile, spre deosebire de bărbați

Bărbații și femeile sunt foarte deosebiți și când vine vorba de vise sau temeri ascunse. Cercetătorii canadieni au aflat cât de variate sunt coșmarurile, în funcție de genul persoanelor care suferă de această tulburare de somn.

cosmar

Psihologii de la Universitatea din Montreal au analizat aproximativ 10.000 de vise, dintre care 253 de coșmaruri și 431 de vise urâte. Coșmarurile sunt visele din care oamenii se trezesc în toiul nopții, iar visele urâte sunt cele care au un impact emoțional mai slab, deși neplăcut.

În urma acestei cercetări, analizând relatările subiecților despre visele avute, psihologii au înțeles că sentimentul dominant într-un coșmar nu este frica, ci tristețea, confuzia, dezgustul. De cele mai multe ori, femeile care au avut coșmaruri au vorbit despre violența fizică, scandaluri, răpiri și infidelitate. Prin urmare, tema comună este conflictul interpersonal.

În cazul bărbaților, coșmarurile au inclus scene de război, cutremure sau incendii, adică diferite dezastre, scrie Daily Mail. Tot ei visează mai multe insecte sau alți dăunători.

Cercetarea se bazează doar pe jurnale ținute de subiecți, nu pe chestionare formulate de experți. Psihologul Antonio Zadra spune că, deși nu sunt o boală în sine, coșmarurile pot afecta serios sănătatea oamenilor. Cei care au deseori această problemă, se tem să mai doarmă sau nu mai pot dormi după ce se trezesc noaptea, din cauza unui coșmar.

Potrivit psihologilor, toți oamenii visează, dar mulți uită ce au visat de îndată ce se trezesc. Cei care dorm mai profund își amintesc însă visele. Acestea au loc în faza de somn REM, care apare de 3-5 ori într-o noapte. Vestea bună pentru cei care au deseori coșmaruri este că acestea se pot trata. Există tehnici de vizualizare, care îi învață să schimbe scenariul visului așa cum doresc.

Deocamdată nimeni nu știe de ce oamenii visează și de ce au coșmaruri. Profesorul Zadra, care studiază de 20 de ani tulburările de somn, spune că o explicație este că visele sunt o formă de interpretare și de rezolvare a problemelor de peste zi. O altă variantă este că ele reflectă o disfuncție, o întrerupere a sistemului nervos.

Surse: Daily Mail, Universitatea Montreal

Bărbații și femeile percep culorile în mod diferit. Cauza?

Un nou studiu confirmă ceea ce multe cupluri au descoperit empiric: bărbații și femeile percep culorile în mod diferit.

barbati-femei

Cercetarea a descoperit că există o diferență subtilă între modul în care o culoare este percepută de o femeie și modul în care este distinsă de către un bărbat. De exemplu, dacă un bărbat și o femeie se vor uita la un obiect portocaliu, bărbatul îl va percepe mai roșiatic decât femeia. De asemenea, iarba pare mai galbenă unui bărbat și mai verde unei femei.

Experimentele efectuate de specialiștii de la City University of New York au arătat, de asemenea, că bărbații au dificultăți în a percepe diferențele subtile dintre nuanțele de galben, verde și albastru.

Studiul a fost efectuat pe bărbați și femei cu vedere normală. Profesorul care a condus cercetarea, Israel Abramov, afirmă că rezultatele studiului nu pot fi explicate de diferențe în structura ochiului.

Specialistul afirmă că diferența observată își are originile în creier, ”vinovat” fiind testosteronul, acest hormon masculin afectând modul în care informația percepută de ochi este procesată în creier.

”Diferențele sunt mici, dar reale. Ipoteza noastră este că testosteronul joacă un rol esențial, provocând într-un mod încă neînțeles diferențe de conectivitate în creierul bărbaților”, explică cercetătorul.

Alte studii arată că vederea  nu este singurul simț care diferă între cele două sexe. Studiile publicate în jurnalul științific Biology of Sex Differences arată că femeile prezintă un auz mai fin, având totodată simțurile mirosului și gustului mai fine decât cele ale bărbaților.

Bărbații, în schimb, sunt mai buni în a percepe detalii fine în imaginile aflate în mișcare. Dacă strămoșilor noștri această trăsătură le-ar fi permis să fie vânători eficienți, în lumea modernă este mai probabil ca bărbații să folosească această capacitate senzorială pentru a percepe sporturile televizate.

Sursa: Daily Mail

Bunătatea este înnăscută sau învățată?

Altruismul este declanșat și stimulat de o serie de factori de mediu și nu este o calitate pe care oamenii o dobândesc prin naștere, potrivit unui studiu realizat de doi profesori de psihologie de la Universitatea Stanford din Statele Unite ale Americii, informează dailymail.co.uk.

maini

Originea altruismului, privit ca o calitate dobândită prin naștere sau prin educație, reprezintă unul dintre cele mai dezbătute concepte în psihologie.

Doi profesori de psihologie au realizat o serie de experimente pentru a demonstra că altruismul este declanșat de o serie de factori de mediu, nefiind o calitate pe care oamenii o dețin încă de la naștere.

În 2006, autorii unui studiu realizat pe copii în vârstă de 18 luni au descoperit că aceștia doreau să îi ajute pe voluntarii din experiment, fără ca acest lucru să le fie cerut expres.

Exprimarea comportamentului altruist la copiii cu o vârstă atât de fragedă s-a înscris în teoria împărtășită de mulți oameni de știință potrivit cărora ar fi vorba de o formă de altruism înnăscut. Studiul respectiv a stat apoi la baza unui număr de alte 12 cercetări științifice.

Cu toate acestea, Rodolfo Cortes Barragan și Carol Dweck, profesori de psihologie, au considerat că există mai multe aspecte pe care studiul din 2006 nu le-a luat în considerare. Ei spun că autorii experimentului din 2006 s-au jucat timp de câteva minute cu acei copii, pentru ca aceștia să se simtă confortabil în prezența voluntarilor implicați în studiu.

Însă acea interacțiune, oricât de scurtă ar fi fost ea, i-ar fi determinat pe copii să adopte comportamente altruiste și ar fi influențat astfel rezultatul experimentului, spun autorii noului studiu. ”Copii se află întotdeauna în căutarea unor indicii sociale, iar acesta a fost unul proeminent”, a declarat Barragan, coordonatorul studiului.

Cei doi profesori americani au conceput un nou experiment, pentru a izola efectul pe care l-ar avea o perioadă de ”socializare” înainte de debutul testului. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 34 de copii cu vârste între un an și doi ani, care au fost împărțiți în două grupuri.

În primul grup, voluntarii adulți trebuiau să se joace cu mingea cu fiecare copil și să discute ce acesta.

După câteva minute, adulții trebuiau să lovească ”accidental” un obiect aflat pe o masă și să observe dacă acel copil dorea să îl ajute să ridice obiectul în cauză – la fel ca în experimentul din 2006.

Diferența față de studiul din 2006 a fost operată în al doilea grup. În acesta, adultul și copilul trebuiau să se joace fiecare cu mingea lui – experiment cunoscut sub denumirea ”joc în paralel” – în timp ce adultul vorbea cu copilul. La fel ca în primul grup, după câteva minute, voluntarul adult trebuia să lovească și să dea jos un obiect de pe o masă.

Copiii implicați în jocul reciproc au fost de trei ori mai numeroși în ceea ce privește intenția de a-i ajuta pe adulți să ridice de pe jos obiectele dărâmate de pe masă, în comparație cu copiii care erau angajați în jocul paralel.

Atunci când cercetătorii au repetat experimentul, în condiții ușor modificate, cu alți copii, cei din grupul de joc reciproc au fost de două ori mai numeroși în ceea ce privește intenția de a-i ajuta pe adulți.

Potrivit acestor rezultate, comportamentul altruist ar putea fi determinat mai degrabă de relațiile interumane, chiar dacă acestea sunt de scurtă durată, decât de instincte.

Unul dintre argumentele susținute de cercetători în favoarea teoriei despre altruismul înnăscut avea la bază beneficiile aduse de adaptarea evolutivă – grija instinctivă față de cei din jur ar avea ca rezultat o îngrijire reciprocă, îmbunătățind propriile șanse de supraviețuire.

Sursa: Mediafax

Există al șaselea simț?

Un studiu din Australia sugerează că oamenii au capacitatea de a detecta schimbări în mediu, chiar dacă nu pot descrie asta cu acuratețe.

al-saselea-simt

Dacă poți detecta prezența oamenilor pe care nu îi poți vedea sau ai capacitatea de a detecta un pericol atunci când ai presentimente, atunci poate că vei fi dezamăgit când vei afla că oamenii de știință au exclus posibilitatea existenței celui de-al „șaselea simț”.

Un studiu realizat timp de un an de oamenii de știință de la Universitatea Melbourne, publicat în jurnalul One, a scos la iveală faptul că unii oameni pot detecta schimbări în mediu, chiar dacă ei nu reușesc să le descrie cu acuratețe. Cu toate acestea, oamenii de știință au declarat că acest fenomen nu se produce ca urmare a vreunei abilități supranaturale, ci, mai curând, în baza unor indicii culese de simțurile convenționale precum văzul.

În studiu, cei 48 de voluntari au primit perechi de fotografii ce surprindeau o femeie. În unele cazuri, în una dintre poze, înfățișarea femeii era schimbată de o coafură nouă sau de prezența unor ochelari. Fiecare imagine putea fi observată timp de 1,5 secunde, între imaginile dispuse existând o pauză de o secundă. Ulterior, subiecții au fost întrebați dacă a apărut vreo schimbare în imagini și dacă o pot identifica dintr-o listă de 9 variante.

Rezultatele au indicat că deși subiecții puteau „simți” că s-a produs o schimbare, ei nu o puteau exprima în cuvinte. În timp ce acest rezultat poate părea ca o confirmare pentru unii subiecți care considerau că au al șaselea simț, oamenii de știință susțin că aceste constatări indică tocmai contrariul.

„Ceea ce au făcut oamenii a fost să proceseze informații pe care nu le puteau verbaliza dar pe care le culegeau, adesea inconștient. Într-un fel, fenomenul seamănă cu un tablou abstract: nu înfățișează nimic ce ar putea fi etichetat, precum un munte sau o mare, dar uitându-te la el poți culege multe informații”, a declarat dr. Piers Howe de la Melbourne School of Psychological Sciences.

„Informația a fost suficientă cât să le spună că s-a produs o schimbare, deoarece ei puteau să își dea seama că imaginea a fost modificată, însă nu reușiseră să culeagă suficiente informații pentru a spune în ce consta schimbarea. Mulți au crezut că au o abilitate cvasi-magică”.

De asemenea, Howe a mărturisit că a început cercetarea după ce una dintre studentele lui i-a spus că posedă al șaselea simț. „Mi-a spus că are abilitatea de a se uita la o persoană și de a-și da seama dacă a trecut printr-un eveniment neplăcut. Ea a mai spus că a știut când o cunoștință a fost implicată într-un accident de mașină, chiar dacă persoana nu avea semne vizibile că ar fi rănită. Eu i-am spus că este posibil ca ea să nu fi reușit să identifice semnele verbale, dar să le fi observat fără a fi conștientă de asta”, a povestit cercetătorul.

„Primim o multitudine de informații pe care nu le verbalizăm. De exemplu, acest lucru se produce adesea atunci când dispare ceva. Dacă, în camera de alături, copiii mei fac foarte multă gălăgie și apoi devin tăcuți subit, nu realizez că ceea ce mă sperie este tocmai faptul că ei fac liniște. În subconștient devin alertat și merg în camera unde constat că ei fac liniște tocmai pentru că fac vreo năzdrăvănie. Iar ăsta nu este al șaselea simț”, a mai explicat Howe.

ESP, un termen larg care descrie totul de la telepatie la clarviziune, a fost studiat din anii ’30, însă Howe susține că cercetarea lui a fost prima care a arătat că oamenii pot simți informații pe care nu le pot verbaliza.

Sursa: The Gurdian

Cele mai neinspirate tatuaje pentru aeroport

Ce nu e bine să îți tatuezi pe corp în eventualitatea în care vrei să circuli cu avionul. Cu siguranță vei sări în ochii securității aeroportului cu un astfel de tatuaj.

tatuaj bombaTatuajul bombă

tatuaj osama binladenTatuajul Osama Bin Laden

Tatuajul testament

Tatuajul comando sinucigaș

tatuaj foarfecaUn tatuaj tăios

pistol ascunsTatuaj cu pistol ascuns

atentatele teroriste de la 11 septembrieTatuaj 11 septembrie – atentatele teroriste

tatuaj arabicTatuaj în limba arabă

greu de ucisTatuaj „Greu de ucis”