Cercetătorii de la Universitatea Chicago au identificat două seturi de gene care îi fac pe oameni să fie homosexuali. Studiul sugerează că această preferință sexuală nu este o simplă alegere personală, ci e determinată biologic.

Concluzia studiului a născut deja dezbateri aprinse, pentru că noua descoperire poate duce la discriminări. Femeile ar putea decide să avorteze, în urma unor teste genetice, copiii care vor fi homosexuali, iar persoanele care au această orientare sexuală ar putea fi discriminate de companiile de asigurări, de exemplu.

Savanții americani au analizat ADN-ul a 400 de frați homosexuali. În urma analizelor, două fragmente de ADN au fost asociate cu această orientare sexuală. Deocamdată nu se știe exact care sunt genele care determină asta și cum influențează ele preferințele erotice. Studiul susține astfel rezultatele unei cercetări din anul 1993, care a evidențiat existența unei gene a homosexualității.

„Orientarea sexuală nu este o alegere. Este determinată de gene, noi am găsit două seturi de gene care decid dacă un bărbat este heterosexual sau homosexual”, explică medicul Michael Bailey, de la Universitatea Northwestern din Illinois. La rândul său, psihologul Qazi Rhaman, de la Kings College din Londra, spune că genele  sunt responsabile în proporție de 40% de orientarea sexuală a unei persoane.

Testele genetice vor fi însă greu de realizat, pentru că este vorba de foarte multe gene care sunt implicate în acest proces. El crede că va fi imposibil să fie identificate toate aceste gene.

Sursa: Daily Mail

Deși anterior se credea că vârsta minimă la care copiii spun minciuni ar fi de 3 ani și jumătate, un experiment recent arată că mititeii pot începe să mintă mult mai devreme: la 2 ani. Dar există și o latură bună a fenomenului: micuții care spun devreme minciuni au capacități cognitive mai avansate.

Psihologul Angela Evans, de la Universitatea Brock, și Kang Lee, de la Universitatea Toronto, au publicat recent, în jurnalul Developmental Psychology, un articol în care arătau că, discutând cu un grup de copii de diferite vârste, aceștia au spus minciuni în următoarele proporții:

25% dintre cei de doi ani

50% dintre cei de trei ani

80% dintre cei de patru ani

Cel mai interesant aspect este însă faptul că această capacitate de a spune minciuni este legată de dezvoltarea cerebrală. Copiii care spun minciuni nu sunt „mai avansați din punct de vedere moral”, spune Angela Evans, dar sunt ceva mai avansați din punct de vedere cognitiv.

Abilitatea copiilor de a minți, ce înțeleg ei și ce nu înțeleg ei despre minciună și adevăr, metodele de a le încuraja onestitatea – toate aceste aspecte sunt de mare interes, de exemplu într-un context judiciar, când copiii sunt implicați ca martori în cadrul unor anchete.

Angela Evans a organizat un experiment în care a pus 41 de copii cu vârsta de doi ani și 24 de copii de trei ani să ghicească despre ce jucărie este vorba după sunetele pe care le producea aceasta. La un moment dat, adultul care menevra jucăria ascunsă părăsea camera, spunându-i copilului să nu uite despre ce jucărie este vorba. Cu ajutorul unei camere ascunse, se putea vedea dacă mititeii trișau sau nu. Întorcându-se în cameră, adultul îl întrebă pe copil dacă s-a uitat la jucărie. Copiii de doi ani care nu spuneau adevărul nu păreau totuși să aibă intenția de a induce în eroare adultul; ei ar fi vrut să nu se fi uitat la jucărie și spuneau, așadar, ce ar fi vrut ei să fi făcut: deci, spuneau că nu s-au uitat.

Angela Evans a testat apoi copiii pentru a afla ce nivel al dezvoltării cognitive trebuie să aibă pentru a fi capabili să spună o minciună. „Când minți”, a explicat ea, „trebuie să te gândești la ce s-a întâmplat, să te abții de a spune ce s-a întâmplat cu adevărat și să poți oferi un răspuns alternativ.”

Rostirea de minciuni a fost corelată cu rezultate mai bune la un test ce presupunea că micuții să se abțină de a da răspunsul „evident”. Li se cerea să spună „noapte” când vedeau o fotografie ce reprezenta Soarele și să spună „zi” când vedeau o imagine a Lunii.

Psihologul a mai observat că, deși copiii pot începe să mintă de la o vârstă foarte fragedă, copiii mai mici tind să se dea de gol atunci când li se pun întrebări de verificare, de exemplu: „cum arată jucăria?” Asemenea situații, spune specialistul, le pot da părinților prilejul de a discuta cu copilul despre ce e bine și ce e rău. Iar pentru a-i liniști pe părinți, psihologul le reamintește acestora că toți spunem minciuni și că acesta nu e un lucru absolut rău, în orice împrejurare.

Sursa: CBC News

Profilul de Facebook prezice performanța la serviciu mai bine decât un test IQ!

Două studii efectuate de cercetătorii de la Universitatea Northern Illinois și Auborn au arătat că profilul de Facebook poate prezice performanța unui angajat la serviciu mai bine decât un test IQ.

Șase specialiști în Resurse Umane au participat la studii, fiind inițial însărcinați să analizeze 500 de profile de pe rețeaua Facebook, să analizeze persoanele folosind scara celor 5 trăsături de personalitate: extraversiune, stabilitate emoțională, deschidere spre experiențe noi, conștiinciozitatea și cât de agreabilă pare persoana studiată. Specialiștii în Resurse Umane consideră că aceste 5 calități reprezintă elementele care prezic cel mai bine performanța ulterioară la serviciu a noilor angajați.

Profilul de Facebook al unei persoane poate oferi indicii asupra personalității acestora. Spre exemplu, un profil ce include multe poze din locuri îndepărtate poate sugera deschiderea către experiențe noi. Postările în care persoana studiată discută în contradictoriu cu alte persoane ar putea indica un nivel mai scăzut al agreabilității și al stabilității emoționale.

Participanții la studiu au fost instruiți să petreacă între 5 și 10 minute pentru studierea fiecărui profil de Facebook, acordând note pentru fiecare din cele 5 calități. Cercetătorii au petrecut maxim 90 de minute pe zi studiind profilele de Facebook, iar persoanele studiate au fost supuse unui test IQ și au fost rugate să completeze un formular de auto-evaluare.

Cercetătorii au contactat angajatorii la 6 luni distanță, pentru a vedea ce performanță au avut noii angajați la locul de muncă și dacă evaluarea profilului de Facebook sau testul IQ au oferit o predicție mai bună. Oamenii de știință au descoperit că analizarea profilului de Facebook a fost o metodă mai eficientă de a prezice performanța unui nou angajat la locul de muncă.

Donald Kluemper, conducătorul studiului, afirmă că rezultatele arată că paginile de Facebook oferă angajatorilor numeroase indicii prețioase referitoare la viitorii angajați, însă este nevoie de mai multe studii pentru a confirma valoarea pe care rețeaua de socializare o oferă companiilor.

Sursa: WSJ, Social Barrel

De-a lungul timpului, oamenii de știință au încercat să răspundă la întrebarea pe care și-o pun foarte mulți bărbați: care este mărimea medie a penisului?

Constatările publicate sunt adesea prezentate alături de informații de bază privind anxietatea des întâlnită la bărbați cu privire la dimensiunea penisului și eventualele implicații ale acestei probleme asupra plăcerilor sexuale. Adevărul legat de lungimea organului genital masculin și circumferința sa s-ar putea să fi fost afectat de multitudinea materialelor pornografice la care avem acces. De asemenea, aici joacă un rol o altă industrie care le promite bărbaților un penis mai mare prin diverse intervenții de extindere. În plus, trebuie menționat și că imaginea pe care o are un bărbat cu privire la organul său genital îl poate face să creadă că penisul său este mai mare sau mai mic comparativ cu al altuia. Acest lucru ar putea fi determinat de modul în care bărbatul își privește penisul. Privit de sus acesta va părea întotdeauna mai mic decât atunci când este observat din lateral, de exemplu.

Femeilor le pasă mai puțin de mărimea penisului

Grijile pe care și le fac bărbații cu privire la părerea femeilor față de mărimea penisului s-ar putea să fie nefondate. Un studiu publicat în British Journal of Urology International sugera că, în timp ce majoritatea femeilor (85%) erau satisfăcute de mărimea penisului partenerului, bărbații continuau să fie nesiguri de asta. În același timp, aproape jumătate dintre bărbații implicați în studiu (45%) își catalogau penisul ca fiind mic, deși oamenii de știință au concluzionat că astfel de cazuri erau rarisime.

Într-un alt studiu, unde 170 de femei au fost intervievate, s-a constatat că deși mărimea penisului s-a dovedit a fi importantă într-o oarecare măsură, numărul de femei care considerau că acest aspect ar avea o importanță substanțială era foarte mic. În timp ce majoritatea bărbaților își fac probleme de lungimea organului lor genital, femeile sunt mai interesate de diametrul acestuia, indică un alt studiu. Mai exact, o cercetare realizată pe 50 de femei active din punct de vedere sexual a indicat că diametrul penisului este mai important în satisfacerea sexuală, decât lungimea.

Când este un penis mic?

Probabil că cel mai bun sistem de estimare a mărimii unui penis este cel utilizat de medici atunci când hotărăsc dacă un pacient are sau nu nevoie de o augmentare a organului. Într-o cercetare publicată în Journal of Urology, oamenii de știință au studiat mărimea a 8o de penisuri „normale din punct de vedere fizic” înainte și după erecții induse de medicamente. Apoi, ei au concluzionat: „doar bărbații care au o dimensiune flască mai mică de 4 centimetri, sau una erectilă mai mică de 7,5 centimetri ar trebui să fie considerați candidați pentru intervenții de mărire a penisului”.

Care este mărimea „normală” sau medie a penisului?

În urma cercetărilor s-a constatat că lungimea medie a unui penis este de 8,8 centimetri în stare flască, neerectilă, și 12,9 centimetri în stare erectilă. De asemenea, studiul a scos la iveală că mărimea unui penis erectil nu este corelată cu mărimea penisului în stare neerectilă. Cu alte cuvinte, bărbații care au aceleași dimensiuni ale penisurilor în stare neerectilă, pot avea dimensiuni diferite atunci când penisurile sunt în stare erectilă.

Aceste constatări au fost susținute și de un alt studiu în care specialiștii au studiat 200 de bărbați de origine turcă și care a indicat că „lungimea în stare flască avea o importanță minoră în determinarea lungimii penisului în stare erectilă”. Cercetarea despre care am menționat mai sus și care a determinat mărimea medie a penisului a inclus și un studiu publicat recent (în ianuarie 2014).

În studiu au fost incluși mai bine de 1.600 de bărbați americani. Deși specialiștii nu au realizat măsurători fizice independente, bazându-se pe măsurătorile făcute de fiecare bărbat în parte, specialiștii estimează că măsurătorile au fost corecte din moment ce subiecții au primit la finalul studiului prezervative care să corespundă cu mărimea declarată. Acest studiu a indicat că mărimea medie a penisului este de: 14,2 cm lungime și 12,2 cm circumferință (în stare erectilă).

Alte măsurători

În ultimii ani au mai existat și alte studii care au încercat să determine dimensiunile medii ale penisului. Unul dintre ele, publicat în 2001, a inclus 3.300 italieni tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani. Astfel, cercetătorii au concluzionat că dimensiunile medii ale unui penis aflat în stare flască sunt: 9 centimetri lungime și 10 centimetri circumferință.

Alt studiu, care a examinat 301 bărbați din India a sugerat că în stare flască, dimensiunea medie a penisului este de 8,2 cm lungime și 9,1 cm circumferință. În stare erectilă, studiul a indicat că lungimea medie este de 13 cm și circumferința de 11,5 cm. La finalul studiului, specialiștii au concluzionat că „există diferențe semnificative între dimensiunile penisului observate în rândul subiecților indieni și cele declarate de alte țări”.

O altă analiză, publicată în Nature, cita 16 relatări din mai multe surse, prima fiind una de acum mai bine de 100 de ani, publicată în 1899. Pe baza datelor extrase din aceste studii, oamenii de știință au concluzionat că în stare flască, lungimea medie a penisului variază între 7 și 10 cm, pe când circumferința variază și ea între 9 și 10 cm. În stare erectilă, lungimea medie a penisului variază între 12 și 16 cm, pe când circumferința este de aproximativ 12 cm.

Sursa: MNT

Omul iubește misterul. Vorbim despre mistere încă din antichitate, de misterul care condimentează iubirea sau mici întâmplări zilnice care pur și simplu nu pot fi explicate. Dacă ne străduim să le elucidăm, pătrunzând tot mai adânc în cotloanele lor, probabil magia se risipește. Vă invit să descoperiți 7 mistere care au pus pe jar omul și, după lungi încercări, tot nu au putut fi explicate. Asta le face cu siguranță încă foarte interesante…

Manuscrisul lui Voynich nu are dată sau autor. Lucrarea conține 232 de pagini impecabile, scrise fără greșeli, într-un limbaj necunoscut. În ea apar oameni ciudați și plante care nu au putut fi identificate. Femeile se scaldă într-un lichid nemaîntâlnit și în jurul textelor indescifrabile se găsesc semne zodiacale fără corespondent. Cartea se află momentan la Yale, cercetătorii căzând de acord că este cel mai bizar document descoperit vreodată. A fost dictat de Dumnezeu? Aparține extratereștrilor? Este creația unui nebun? Nimeni nu poate ști.

Asemenea moai-lor din Insula Paștelui, celelalte civilizații au avut propriile statuete sau sculpturi ciudate, fără ca nimeni să știe la ce au servit de fapt. În Costa Rica s-au găsit aproximativ 300 de sfere din piatră, unele ajungând până la 16 tone. Pentru că plantațiile de bananieri se extindeau, oamenii au intrat cu buldozerele în junglă, prin 1930, și au dat peste aceste structuri aproape perfecte. Nimeni nu știa de unde provin, dar studiile ulterioare au pretins că ele au fost sculptate de băștinașii aflați aici înainte de invazia spaniolilor. Nu s-au descoperit carierele din care ele au fost săpate.

Oamenii au crezut că sferele conțin aur, boane de cafea sau chiar copii. Pe multe dintre cele mai mici le-au spart cu dinamită, însă nu au găsit nimic. Guvernul a intervenit pentru a le proteja și astăzi stau prin muzee sau chiar pe locurile unde au fost găsite inițial. S-a spus chiar că ele ar proveni de pe Atlantida…

Pe 30 iulie 1908, în inima Siberiei, la Tunguska, s-a întâmplat ceva incredibil. Cu o forță uriașă care a fost înregistrată și de către un institut din Anglia, ceva a culcat la pământ hectare întregi de copaci, așezându-i într-un model concentric pe pământ. Câțiva ruși au văzut o lumină albastră, dar nimeni nu a îndrăznit să se apropie de loc. Cercetările ulterioare nu au găsit absolut niciun fragment de meteorit sau cometă, totul rămânând învăluit în mister.

Bateriile, produse care ne alimentează multe electronice sau electrocasnice, se pare că nu au un punct de plecare chiar recent. Lângă Bagdad, există un sit numit Khuyut Rabbou. Acolo s-au găsit niște vase din argilă care conțineau cilindri din cupru și fier, capabili să stocheze electricitate. Cercetătorii au datat acele relicve și au ajuns la concluzia că sunt acolo din anul 200 î. Hr. S-au găsit vase asemănătoare și în Egipt, întrebarea care se pune fiind: la ce erau folosite? Mulți spun că aceste vase erau ascunse în statui și îi „curentau” pe cei care atingeau statuile, făcându-i să creadă mai mult în puterea zeilor.

În regiunea Baigong din China au fost descoperite trei deschizături triunghiulare în vârful unui munte, conținând numeroase structuri metalice ce seamănă cu niște țevi. Unele țevi au până la 40 de centimetri în diametru și merg fie în adâncul muntelui, fie într-un lac cu apă sărată din apropiere. Nimeni nu le știe originea și la ce ar putea ele servi.

Ce anume reprezintă țevile din Muntele Baigong și din lacul Toson? Ele au fost descoperite mai demult, însă abia în 2002 cercetătorii chinezi au început să le dea atenție. În mod surprinzător, ele au fost datate și sunt mai vechi decât perioada în care omul a început să prelucreze metalul. Momentan, la Baigong se poate ajunge în scopuri turistice.

În 1997, National Oceanic and Atmospheric Administration (SUA) era bulversată de un eveniment ce poate fi considerat chiar înspăimântător. În vara acelui an, în zona ecuatorială a oceanului Pacific s-au înregistrat sunete extrem de puternice, captate de microfoane aflate la 5000 de kilometri distanță. Semnalele au fost accelerate de 16 ori, obținându-se un sunet care, spun cercetătorii, pare a fi scos de un animal. NOAA a pus chiar spectograma și sunetul înregistrat pe site, dar misterul rămâne neelucidat. Ce animal submarin, încă nedescoperit de om, ar putea emite asemenea zgomote?

Calculatoare de zeci de tone, ceasuri astronomice și mecanisme incredibile. Astronomia era în centrul atenției în trecut, primele instrumente mai complexe aparținând unui secol 14 plin de descoperiri. La o scufundare întâmplătoare, a fost găsit însă un mecanism care apoi a fost studiat timp de mai multe decenii. El cuprindea aproximativ 80 de roți și indica cu o precizie excelentă poziția soarelui, a lunii, a planetelor, putând să prezică o eclipsă de lună sau de soare, cu o acuratețe care i-ar face astăzi invidioși pe mulți cercetători moderni. Și, acel „calculator de buzunar” a fost datat ca fiind construit în perioada 150 – 100 î. Hr. Existau chiar mai multe astfel de Antikythera. Chiar după studii îndelungate, încă nimeni nu știe cu exactitate la ce au servit aceste mecanisme.

Cât de sănătoasă este alimentația unei țări? Un studiu recent, care a cuprins 125 de țări, arată că Olanda este pe locul întâi, în timp ce locuitorii din Chad se hrănesc cel mai puțin sănătos.

Cercetarea a fost realizată de Oxfam (o confederație internațională de 17 organizații care activează pentru combaterea sărăciei și a injustiției) și a ținut seama de mai multe aspecte: dacă oamenii au suficientă hrană, dacă își pot permite să mănânce, dacă hrana disponibilă e de bună calitate, care este prevalența bolilor legate de alimentație.

Printre cele 125 de țări analizate, Olanda este pe locul 1, fiind urmată de Franța și Elveția, în vreme ce Marea Britanie este pe locul 13, iar SUA – pe locul 21. România ocupă în acest clasament locul 51. Olanda a ocupat locul 1 ca urmare a faptului că are prețuri relativ scăzute la alimente, față de nivelul veniturilor, are o rată scăzută a diabetului și o diversitate nutrițională mai ridicată decât a altor țări europene. Printre primele 12 țări se clasează, de asemenea, Austria, Belgia, Danemarca, Suedia, Australia, Irlanda, Italia, Luxemburg și Portugalia.

Totuși, nici aceste țări campioane nu au obținut scoruri bune din perspectiva tuturor criteriilor. Olanda, de exemplu, are o rată ridicată a obezității, aproape o cincime din populație având un indice de masă corporală de peste 30 (valorile sănătoase sunt între 18 și 25). Dintre țările din Top 12, Australia are cea mai ridicată rată a obezității, 27% dintre locuitori fiind obezi.

Pe ultimul loc al clasamentului s-a situat Chad, un stat din Africa, unde hrana consumată în mod curent de majoritatea locuitorilor are o valoare nutrițională scăzută, este scumpă față de posibilitățile oamenilor și este preparată cu un acces redus la condiții igienice. În această țară, unul din 3 copii este subponderal. Pe ultimele 10 locuri ale clasamentului se situează mai multe țări africane subsahariene și Republica Yemen. În aceste țări, alimentația este alcătuită preponderent din cereale și rădăcinoase cu conținut scăzut de nutrienți.

Rezultatele cercetării mai arată că SUA au cea mai accesibilă hrană, ca preț, în vreme ce în Anglia hrana este cel mai puțin accesibilă. Hrana de calitatea cea mai ridicată se găsește în Islanda, iar de calitatea cea mai scăzută – în Madagascar.

Cea mai mare rată a diabetului se întâlnește în Arabia Saudită, iar dintre țările analizate, țara cu cea mai gravă problemă în ceea ce privește obezitatea este Kuweit (42% din populație suferă de această afecțiune). Totuși, arată raportul, în ceea ce privește obezitatea, problema este la nivelul cel mai grav în Insulele Pacificului, care nu au fost însă incluse în analiză. În insula Nauru, de exemplu, 71% din populație suferă de obezitate.

Rate mari ale obezității se înregistrează și în multe țări cu venituri medii, Fiji, Mexic și Venezuela situându-se între primele 10 țări în ceea ce privește acest aspect. În Egipt și SUA, o treime dintre locuitori sunt obezi. În schimb rata obezității este extrem de scăzută în Bangladesh, Nepal și Etiopia. Raportul Oxfam mai arată că malnutriția este cel mai răspândită în Burundi, unde 67% din populație este subnutrită și 35% dintre copii sunt subponderali. Probleme serioase din acest punct de vedere au și Yemen, India, Madagascar. În India există cel mai mare procent de copii subponderali din lume – 44%.

Ca urmare a rezultatelor obținute, oxfam a redactat și o listă de recomandări privind măsurile ce trebuie intreprinse pentru remedierea situației. Printre acestea se numără investițiile în micile exploatări agricole, gestionarea efectelor schimbărilor climatice și o reglementare mai bună care să combată specula cu alimente, pentru a împiedica creșterea prea mare a prețurilor.

Sursa: Mail Online

Este știut că tuturor ne plac faptele – în special cele istorice și cele care reprezintă o necunoscută pentru noi. Ceea ce urmează prezintă 15 fapte care sunt, sper, necunoscute pentru majoritatea dintre voi. Adunate din perioade diferite din antichitate și până în contemporaneitate, sunt fapte ce nu au mai fost prezentate până acum.

1. Sfântul Simeon Stylites (foto) a fost un călugăr care și-a câștigat faimă în secolul al cincilea pentru că a petrecut 37 de ani stând în picioare pe o platformă din vârful unei coloane foarte înalte din Siria. Motivele pentru care a făcut acest gest țin de valorile sale ascetice, iar exemplul lui a fost apoi urmat în anii care au urmat de către sfinții stiliști.

2. În timpul Primei Dinastii a Egiptului Antic, sute de slujitori și membri ai familiei erau înmormântați odată cu trupul regelui mort. Se credea că oamenii și animalele îngropate odată cu regele îl vor ajuta în viața de apoi.

3. În 1927, Otto Rohwedder a inventat pâinea feliată. El a făcut prima mașină de feliat și împachetat pâinea și a câștigat și un brevet pentru invenția sa. După numai șase ani de la invenție, pâinea feliată se vindea mai bine decât cea nefeliată.

4. În 1911, împletirea părului în codițe a fost interzisă în China, deoarece se considera că acest obicei amintește de trecutul feudal al țării.

5. Pentru a evita efortul de a se deplasa cu bărcile în amonte, comercianții mesopotamieni construiau bărcile demontabile pe care le navigau în aval având și un măgar la bord. Odată ajunși la destinație vindeau cadrul bărcilor, iar când terminau de făcut schimburile comerciale foloseau măgarul pentru a se întoarce acasă.

6. În Roma Antică pedeapsa pentru uciderea propriului tată era să fii înecat într-un sac, împreună cu o viperă, un câine și un cocoș. Motivul din spatele acestei practici? Se pare că nimeni nu știe!

7. Alexandru cel Mare (foto) a inventat o tehnică de spionaj folosită până astăzi: el își încuraja soldații să trimită scrisori acasă, scrisori pe care apoi le intercepta și le citea pentru a descoperi cine era împotriva lui.

8. În Gubbio, nordul Italiei, există o cursă care se organizează în fiecare an, încă din secolul al 12-lea, și în fiecare an este fraudată. În această cursă sătenii transportă trei statui: a Sf. Ubaldo (cel pentru care cursa a fost organizată prima dată), Sf. Anton și Sf. Gheorghe, și în fiecare an Sfântul Ubaldo iese pe primul loc, Sfântul Gheorghe pe al doilea loc, iar Sfântul Anton pe ultimul loc.

9. În 1847, atunci când anestezicul a fost folosit prima dată în timpul unei nașteri, mama a fost atât de uimită de cât de nedureroasă a fost nașterea încât și-a numit copilul Anastasia.

10. Asaltul cavaleriei a fost folosit ultima dată în al Doilea Război Mondial. Atunci, o divizie de cavalerie mongolă s-a aruncat în luptă împotriva unei divizii de infanterie germană. Care a fost rezultatul? Nici măcar un soldat german nu a fost ucis, au murit în schimb 2.000 de soldați din cavaleria mongolă.

11. Modelul rectangular de dispoziție a străzilor folosit astăzi în întreaga lume nu este o invenție nouă; a fost folosit prima oară în orașul Mohenjo Daro, din India, cu 4500 de ani în urmă. Casele din acest oraș erau situate de o parte și de alta a străzilor, cu pereții din spate îndreptați spre stradă, pentru a feri gospodăria de soare și de praful de la căruțe.

12. Prima femeie polițist a fost Alice Stebbins Wells (foto), care s-a înrolat în LAPD în 1910. Pentru că a fost prima (și singura) femeie-polițist, ea și-a conceput propria uniformă de poliție. Patru ani mai târziu Marea Britanie a avut și ea prima femeie polițist.

13. În Parisul anilor 1700 femeile purtau pălării cu paratrăsnete atașate, atunci când se aventurau să iasă din casă pe vreme rea. O idee nu tocmai minunată.

14. În perioada 3100-3050 î.Hr. Egiptul era condus de primul său faraon – Regele Menes. Se spunea că el a fost primul conducător venit din rândul oamenilor, acesta moștenindu-și tronul de la Zeul Horus.

15. Gorgias din Epir (sec. 3 î.Hr), un sofist grec, s-a născut în sicriul mamei sale moarte! Purtătorii sicriului au auzit plânsetele acestuia în timp ce purtau sicriul spre mormânt.

După o perioadă în care au construit piramide pentru a-și îngropa morții iluștri, egiptenii antici au renunțat la aceste construcții și au trecut la îngroparea în mormintele din Valea Regilor. De ce au încetat să mai înalțe spectaculoasele monumente piramidale? O nouă teorie propune o explicație neașteptată: tocmai din cauză că ajunseseră să le construiască prea bine.

Ideea îi aparține lui Peter James, inginer constructor, care a fost chemat în Egipt pentru a ajuta la conservarea a ceea ce a mai rămas din învelișul exterior al „Piramidei Înclinate” (sau Piramida Romboidală) – una dintre piramidele din necropola regală de la Dashur, la 40 km sud de Cairo. Inițial, piramidele erau îmbrăcate la exterior cu plăci netede de piatră calcaroasă, dar acest înveliș exterior a dispărut, în cazul multora dintre ele. Teoria curentă susține că aceste plăci au fost furate de diverși hoți oportuniști, în decursul timpului.

Dar, dacă această teorie ar putea explica dispariția învelișului din partea de jos a piramidelor, ea nu explică și distrugerile localizate mai sus. Peter James a observat că nu existau urme de schele sau indicii ale tăierii intenționate și simetrice a blocurilor de piatră în partea superioară a piramidelor; degradarea părea să fi avut loc la întâmplare.

Peter James și-a prezentat observațiile în jurnalul STRUCTURE, elaborând totodată o nouă teorie asupra modului în care avusese loc degradarea învelișului exterior al piramidelor; el crede că acest fenomen i-ar fi făcut, în cele din urmă, pe egipteni să renunțe la ridicarea acestor construcții care cereau o muncă enormă, dar se degradau rapid în ceea ce privește aspectul exterior.

Cauza ar fi, după opinia lui Peter James, dilatarea termică, proces care ducea la modificarea volumului pietrei în funcție de variația temperaturii și care, cu timpul, a dislocat plăcile de piatră și le-a făcut să se desprindă și să cadă. În timpul zilei, temperaturile la suprafața piramidelor pot ajunge la 40 grade Celsius, în timp ce noaptea scad la 3 grade Celsius; așadar temperatura fluctuează zilnic cu 37 de grade, în medie. Astfel, blocurile de material de construcție își măresc și reduc volumul în mod repetat, ceea ce determină, în timp, dislocarea lor.

Fotografiile făcute Piramidei Înclinate arată cum dilatarea termică a determinat deplasarea blocurilor de piatră spre margini, unde, în cele din urmă, s-au desprins. Pe măsură ce piatra se mișca, praful și nisipul care cădeau din ele umpleau spațiile dintre ele, reducând spațiul în care pietrele aveau loc să se dilate și să se contracte.

Multiplicând această mișcare, repetată zilnic, cu numărul de zile care au trecut de la ridicarea piramidei, se poate înțelege de ce învelișul exterior s-a deplasat spre extremități, unde pietrele venite din direcții opuse s-au presat între ele până când s-au desprins și au căzut. Atunci ar fi putut fi adunate de oameni și luate de lângă piramidă.

Piramida Înclinată este una dintre cele mai bine păstrate piramide egiptene și oferă un prilej excelent de a cerceta modul în care s-a produs degradarea învelișului. Peter James este de părere că motivul pentru care Piramida Înclinată mai are încă porțiuni mari din înveliș, în vreme ce alte monumente de acest gen, precum Marea Piramidă și Piramida Roșie, nu mai păstrează nimic din ele, este, în mod ironic, tocmai faptul că Piramida Înclinată a fost construită mai prost decât celelalte două.

Pe măsură ce egiptenii deveneau mai pricepuți la construirea piramidelor și dezvoltau tehnici de construcție mai performante, pietrele erau tot mai bine îmbinate, golurile dintre ele dispărând, astfel încât structurile nu mai puteau absorbi forțele produse de dilatările și contracțiile repetate ale pietrei de calcar. În cazul piramidelor mai bine construite apăreau mari crăpături în învelișul exterior și, crede Peter James, acesta ar putea fi motivul pentru care egiptenii și-au mutat, în cele din urmă, necropolele în Valea Regilor. Tocmai perfecțiunea piramidelor a devenit cea mai mare imperfecțiune a lor, învelișul lor neted fiind distrus chiar de precizia cu care a fost construit.

Sursa: The Atlantic; Descopera.ro