O poveste despre capitalism


Mi-am adus aminte de o poveste de “succes” nord-americană! Acolo se spune că un expert în vânzări trebuie să reuşească să vândă şi frigidere eschimoşilor! Nimic mai adevărat şi mai capitalist!

Plecând de la această “performanţă”, într-o corporaţie capitalistă producătoare de electrocasnice (la care mulţi dintre noi visăm să lucrăm- sună high rezonanţa de multinaţională!) s-a pus această problemă, să fie vândute frigidere eschimoşilor (în acest caz populaţiei native din Alaska).

La o întâlnire de brainstorming a fost dezvoltată această idee: cum să vindem frigidere eschimoşilor? “Foarte simplu, răspunde cineva! Îi convingem că îşi pun familiile în pericoldacă nu ţin mâncarea în frigider! Inventăm un institut care a făcut un studiu şi rezolvăm problema!” Genial!

Alt specialist ridică o altă problemă: dar ei nu au curent, că locuiesc în igloo-uri! “Mda”, spuse managerul. “Asta este o problemă”. “Le vindem generatoare”, spuse cineva de la masă. “Discutăm cu o firmă care face aşa ceva” Da! Excelent! Altcineva de la masă ridică o altă problemă, şi mai spinoasă: “Dragii mei, sunteţi copii? Generatoarele merg pe combustibil! De unde naiba benzinării?”

“Mda, cred că problema devine nerealistă”, spuse managerul. “Aşa cum am abordat problema generatoarelor, aşa vom aborda şi problema benzinăriilor”, spuse un alt participant la întâlnire. Vorbim cu o firmă de specialitate!”. “Da, putem face asta”, spuse managerul. Un finanţist prezent la şedinţă îi întreabă pe ceilalţi: “Dragii mei, v-am ascultat pe toţi. Problema ridicată de voi este îngrozitor de aberantă! Eschimoşii nu au venituri, ei trăiesc din ce produc! Dacă nu au bani, cum naiba vindeţi voi frigidere, generatoare, benzină?”

Se lasă liniştea. Din penumbra scaunului managerului apare un evreu bătrân îmbrăcat impecabil, finanţist de meserie (cum altfel), persoană pe care puţini de la masă o vedeau în firmă şi aproape niciunul nu o cunoştea. Le spune tuturor pe un ton blând: “Ori nu aveţi habar de societatea în care trăiţi, ori sunteţi superficiali, ori poate stupizi! Ideea cu frigiderele este genială! Mai rămâne o mică problemă. BANII! Dar avem mai mulţi decât imaginaţia noastră poate cuprinde! Cum banii sunt virtuali, îi putem transfera oricui, oricând, oriunde, prin credit! Aşa că mai adăugaţi şi servicii de creditare a produselor voastre, faceţi contracte de credit avantajoase (cui?). Semnaţi cu băncile înţelegeri pentru dezvoltare, spuneţi că deschidem noi pieţe şi… la treabă. Ce vă interesează pe voi mai mult decât frigiderele?”

S-a lăsat din nou liniştea… apoi managerul, pe un ton prietenos, le spune celor prezenţi: “Dacă nu aveţi ceva de adăugat, la treabă!

După trei luni regiunea target avea peste 100 de benzinării (din cinci iniţial), hypermarket-uri vreo zece (din unu), sucursale bancare 150 (din două iniţial), familii de eschimoşi cu frigidere, aproape toţi! Ajunsese frigiderul un statut social. Nu ai frigider, nu ai valoare! Îţi vor muri copiii intoxicaţi cu bacteria inventată de institutul virtual din şedinţa de brainstorming!

După şase luni au început să dispară benzinăriile, de la 100 la 40, hypermarket-urile s-au împuţinat (de la zece la trei), sucursalele bancare şi mai puţine: de la 150 la 30. Familii de eschimoşi cu frigidere: toţi, dar puţini mai reuşeau să le mai folosească pentru că nu aveau bani de combustibil pentru generator.

După un an regiunea target avea cinci benzinării, un hypermarket, două sucursale bancare, toţi eschimoşii aveau frigidere şi generatoare, niciunul nu mai mergea, dar în schimb toţi primeau notificări că dacă nu îşi plătesc datoriile vor fi alungaţi de pe pământurile lor.

După un an şi jumătate regiunea nu mai avea decât o benzinărie, niciun hypermarket, o sucursală bancară, şi toţi proprietarii de frigidere la coadă la cantina săracilor. Le-au fost executate terenurile şi prin asta şi mijloacele de subzistenţă.

Vă sună cunoscut? Cred că da! Se numeşte capitalism! Bineînţeles că am văzut fotografiile zonei target din Alaska în primele trei luni şi am rămas cu gura căscată realizând că ei acolo au absolut tot ce le trebuie, iar mie îmi lipsesc unele dintre ele într-o capitală europeană! Dar oare fotografia aia exprima adevărul sau era o iluzie?

Să tragem linie: o corporaţie de electrocasnice şi-a primit banii pe frigidere (comisioanele de hypermarketuri) de la băncile ce acordau credite, firmele de scule şi-au primit banii pe generatoare de la băncile care au creditat achiziţionarea lor (comisionate de hypermarketuri), benzinăriile au vândut o perioadă (probabil pe carduri de credit), băncile au câştigat cel mai mult având şi terenurile eschimoşilor executate prin neplata creditelor şi banii pe creditele neplătite de eschimoşi pentru că i-au primit de la stat pentru a evita falimentul economiei globale (cică). Şi eschimoşii? Fără terenuri, fără frigidere, fără generatoare, fără viitoarele venituri (proprii), fără viitor!

CONCLUZIA:

Nu vă cumpăraţi produse pe care nu vi le permiteţi (finanţiştii spun că dacă nu puteţi acoperi din surse proprii 25-40% din valoarea unui produs, înseamnă că nu vi-l permiteţi, cu toate ofertele tentante ale băncilor).

Nu vă cumpăraţi produse inutile (şi eu am în casă nenumăratecuţite electrice, feliatoare, mixere, maşini de făcut tăiţei, etc.) 

NU FIŢI ESCHIMOŞI!

Învăţaţi din această criză, informaţi-vă asupra produselor pe care le doriţi, gândiţi-vă dacă într-adevăr aveţi nevoie de ele!

Adaptaţ-vă cumpărăturile după propriile necesităţi, nu după ce vedeţi la alţii sau după şedinţa de ameţeală a vreunui responsabil de vânzări!

Fiţi eficienţi cu propria viaţă şi cu propriile venituri! Trăiţi sănătos şi curat!

SEMNAT: UN ESCHIMOŞ, ÎN MICĂ MĂSURĂ.

SUCCES TUTUROR!

Poveste de sezon

Relatarea unui român care trăieşte în occident:

De criză,de dor şi de fiţe mi-a venit ideea să tai porc de Crăciun,cum se făcea pe timpuri la noi la ţară.Bine,ai mei nu-l tăiau de Crăciun,ci înainte de Sfântul Andrei,noi nemaiavând răbdare,şi nici prea multe prin cămară să-l putem păsui până la Ignat.

După ce mi-am ascuţit cuţitele pe gresia de la baie şi am procurat doi baloţi de paie,decorativi,uitaţi de un vecin în faţa casei încă de la Halloween,m-am pus să caut porcul.Prima dată am dat anunţ pe internet că doresc să achiziţionez,pentru sacrificare,animal de talie medie,până la 150 de Kilograme,dar nu mi-a răspuns nimeni,în afară de un sonat care mi-a zis că-i plac ideile mele şi,dacă vreau,putem să sacrificăm împreună,mai mulţi!Eu cred că toţi nebunii au fugit din lume şi s-au ascuns pe internet!Dar divaghez!

Când mi-am întrebat colegii la serviciu dacă nu ştiu pe undeva un porc viu,au devenit foarte curioşi că ce vreau să fac cu el,că e prea mare de pet,că face mizerie multă…Când le-am spus că vreau să-l tai,au făcut ochii cât cepele şi m-au luat la rost că de ce.Ca să-l mănânc,de-aia,le-am răspuns,moment în care şi ultimele rămăşiţe de simpatie,toleranţă şi înţelegere pe care le aveau pentru mine au dispărut.Cum să omori un animal şi să-l mănânci,aşa,ca un barbar?Eh,când am văzut eu că ăştea sunt în stare să sune la PETA,am început să le descriu în amănunt operaţiunile specifice,insistând pe secţionarea carotidei şi colectarea sângelui într-un lighean,de preferinţă cu smalţul sărit,ca la mama acasă,în vederea preparării sângeretului,şi mai ales al borândăului.N-am ştiut eu cum se zice în engleză la borândău,la fel cum nu ştiu nici în româneşte,dar le-am explicat că e un fel de mămăligă din făină de porumb cu sânge în loc de apă.

Cred că vreo trei,mai simţitori,aşa,au dispărut spre baie,iar restul,că acum se strânsese tot compartimentul în jurul meu,să mă asculte,mă priveau când cu milă,când cu dezgust.Apoi,zic,pârlim şoricul cu paie,sau cu butelie,dacă stăm la bloc,şi tăiem urechile animalului,pe care le consumăm pe loc,cu puţină sare.

Mai trimisei vreo doi la baie,dar i-am dat înainte,fiind conştient că un alt moment în care să mă asculte oamenii cu atâta atenţie nu o să mai prind,poate,niciodată.După ce epilăm animalul cu flacăra,continui eu,îl despicăm cu securea sau toporul,ce ne vine la mână,şi scoatem organele,pe care le fierbem împreună cu capul,în vederea preparării caltaboşului.Ştiţi,bănuiesc- le-am zis eu degajat-,că pentru caltaboş se foloseşte intestinul gros,spălat facultativ şi opărit în apă cu ceapă,pentru mascarea miresmelor naturale.

S-a plecat cu grupul după fraza asta,şi am mai rămas cu vreo trei,cei mai tari de înger şi de stomac,cred,de fapt doi,că unul dintre ei era un coreean care nu pricepe engleză şi stă toată ziua cu căştile pe urechi,dar se alătură oricărui grup şi dă din cap aprobator la orice discuţie.

Cu restul cărnii,am zis eu mai departe,facem cârnaţi,grătare şi sarmale,iar dacă răposatul a fost gras,putem să frigem şi o oală de jumări,aşa,de poftă,care să mai taie din tăria băuturii.Eu zic că au scăpat ieftin totuşi,pentru că dacă m-aş fi apucat să le povestesc cum se fac hot-dogii şi parizelul pe care le înfulecă ei la “lunch”,băgam toată firma-n spital.

Trăiască globalizarea!

Adevărata valoare

Un om bogat,pasionat de artă,avea în colecţia lui opere ale tuturor marilor maeştri,renascentişti,clasici şi moderni,din toate şcolile şi curentele.Deseori stătea împreună cu unicul său fiu,admirând minunatele piese din colecţia lor.Dar a izbucnit războiul şi fiul a fost înrolat şi trimis în luptă.El a dat dovadă de mult curaj şi a murit la datorie,în timp ce salva viaţa unui camarad.Când a primit anunţul,tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.O lună mai târziu,a auzit bătăi la uşă.În prag stătea un tânăr cu un pachet mare în braţe…El a spus:

-Domnule,nu mă cunoaşteţi.Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră şi-a dat viaţa.În acea zi el a salvat multe vieţi ale celor răniţi,dar în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur,un glonte i-a străpuns inima,el murind pe loc…Deseori ne vorbea de dumneavoastră şi despre pasiunea pe care o aveţi pentru artă.Tânarul i-a înmânat pachetul.

-Ştiu că este aproape un nimic.Eu nu sunt un pictor cunoscut,dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveţi acest tablou.

Tatăl a început să desfacă ambalajul.Era un portret al fiului său,pictat de tânăr.Privindu-l atent,a fost uimit de felul în care tânărul pictor a reuşit să surprindă chipul,dar şi personalitatea fiului său.Tatăl a scos un suspin şi cu ochii plini de lacrimi a mulţumit tânărului,oferindu-i şi o sumă de bani pentru tablou.

-O,nu se poate aşa ceva,domnule…Toată viaţa nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a făcut pentru mine.Acesta este doar un cadou.

Tatăl a prins tabloul pe una din siamezele sale.De câte ori avea vizitatori,el începea prin a le arăta portretul fiului său şi numai după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere colecţionate.După moartea bătrânului tată,s-a organizat licitaţia marii lui colecţii de tablouri.S-au adunat foarte multe persoane care doreau să vadă şi,mai ales,să achiziţioneze pentru propriile lor colecţii.La deschidere,pe podium era postat portretul fiului.Persoana delegată să conducă licitaţia,adjudecătorul,a deschis sesiunea,lovind cu ciocănelul:

-Începem licitaţia cu acest portret al fiului.Cine deschide oferta?

În sală s-a lăsat liniştea…Apoi,de undeva din fundul sălii,o voce a strigat:

-Am venit să vedem marile opere!Sări peste această piesă!…

Dar,netulburat,adjudecătorul a continuat:

-Face cineva o ofertă pentru acest portret?…100?…200?…

Din sală,cineva a strigat iritat:

-Nu am venit pentru acest portret!…Ne-am adunat pentru picturile lui Rembrandt,Fragonard,Van Gogh,Matisse,Picasso şi ale celorlalţi maeştri!…Haideţi să trecem cu adevărat la licitaţie!…

Netulburat,adjudecătorul a continuat:

-Fiul!…Fiul!…Îl vrea cineva pe fiul?!…

Într-un târziu,din cel mai îndepărtat colţ al sălii s-a auzit o voce timidă:

-Dau eu 10 pentru acest portret…

Era cel care fusese,ani mulţi,grădinarul tatălui şi al fiului.Fiind in om sărac,nu putea să ofere mai mult.

-Există o ofertă de 10!…Cine oferă mai mult?!…Dă cineva 20?!…

Sala era în fierbere:

-Daţi-i-l lui pentru 10!…Să trecem la maeştri!…La maeştri!…

Nu-l voiau pe fiu.Toţi voiau să profite de ocazie şi să cumpere opere mari pentru colecţiile lor.Ferm,adjudecătorul a continuat:

-10,odată!…10,de două ori!…

Şi,lovind cu ciocănelul în masă:

-Adjudecat!VÂNDUT pentru 10!

Din faţă,cineva a izbucnit:

-În sfârşit,putem trece la marea colecţie!…

Calm,adjudecătorul a pus jos ciocănelul,spunând:

-Îmi pare rău,dar licitaţia s-a încheiat.

Rumoare în sală:

-Dar tablourile?!…Cum rămâne cu maeştrii?!…Colecţia?!…

-Regret,a spus adjudecătorul.Când am fost desemnat să conduc această licitaţie,mi s-a comunicat o prevedere secretă din testament,pe care nu am avut voie să o fac cunoscută decât în acest moment: licitaţia se referă numai la portretul fiului!Cine îl ia, moşteneşte întreaga avere,care include şi toată colecţia de opere de artă!Omul care-l primeşte pe fiul obţine TOT!…

Dumnezeu Tatăl a trimis acum 2000 de ani pe Fiul său ca să moară pe cruce.

La fel ca mesajul adjudecătorului,şi mesajul lui este:

-Fiul,Fiul,cine-l primeşte pe Fiul?!

Pentru că,vezi tu,acela care-l primeşte pe Fiul obţine totul…

Că într-atât a iubit Dumnezeu lumea încât pe Fiul Său Cel Unul-născut L-a dat,pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară,ci să aibă viaţă veşnică.

(Ioan 3/16) (Biblia Bartolomeu)

Aceasta este adevărata dragoste…

Să ne amintim aceasta în această zi de CRĂCIUN!

Cadoul de Crăciun

Un copil sărman i-a trimis o scrisoare lui Moş Crăciun în care scria tremurat şi cu litere şui:

“Dragă Moş Crăciun,

Eu mi-aş dori un calculator cât mai ieftin,dar părinţii mei nu au bani şi cred că nici tu nu ai putea să-mi trimiţi aşa ceva,dar câte lucruri frumoase n-aş putea să fac eu cu un calculator?!Toţi colegîî mei au calculator şi se laudă,dar eu nu m-aş lăuda şi aş face tot felul de minunăţii,care ar aduce numai bucurii alor mei.Fiindcă nu cred c-o să-mi poţi trimite un calculator,te rog să-mi trimiţi o ciocolată.”

Scrisoarea a fost pusă la cutie şi a ajuns la oficiul poştal de care aparţinea copilul şi fiindcă nu avea timbru,diriginta a decis s-o deschidă şi,citind-o,i-au dat lacrimile.S-a sfătuit cu colegele şi au pus mână de mână,au cumpărat un calculator ieftin şi l-au trimis din partea lui Moş Crăciun copilului amărât.După câteva zile,în cutia de scrisori a apărut un alt plic,scris de aceeaşi mânuţă tremurândă şi femeile l-au deschis curioase.Iată ce scria:

“Dragă Moş Crăciun,

Mulţumesc pentru calculator şi promit că o să fac cele mai minunate lucruri cu el şi o să învăţ şi mai bine şi o să fiu şi mai cuminte şi o să auzi despre mine numai lucruri de laudă.Dacă ai fost aşa de bun şi mi-ai cumpărat calculator,sunt sigur că mi-ai trimis şi o ciocolată,dar au furat-o japiţele alea de la Poştă.”

În prag de Crăciun:

La această sărbătoare

Vreau să vă fac o urare:

Să-nnotaţi în fericire,

Sănătate şi iubire!

SCUFIŢA ROŞIE [Analiză şi critică literară]

De ce Scufiţa Roşie?

Din start ne dăm seama că este vorba despre o minoră de care copii,în răutatea lor,şi-au bătut joc cu această poreclă,probabil din cauza unei căciuliţe roşii croşetate de mămica ei,pe care fetiţa o poartă des din cauza unei sensibilităţi fizice la frig în regiunea craniului.

Aşadar avem de-a face cu o bolnavă marginalizată şi descurajată de societatea din jurul ei.

Scufiţa merge zi de zi cu coşuleţul cu mâncare la bunicuţa care locuieşte în pădure.(Nici o bunică normală nu locuieşte în pădure).Singura explicaţie este că această bunică a primit în urma retrocedărilor căteva hectare de teren împădurit.Este ştiut că ţăranii nu se gândesc mult până să taie pădurea,mai ales înainte de venirea iernii.Aşadar,această bunică este o scorpie zgârcită care şi-a făcut casa în pădure(oare nu tot din lemn tăiat fără aprobare de la Ocolul Silvic?) şi stă acolo ca să-şi păzească avutul.

Teoria că este vorba de o ticăloasă se verifică prin faptul că în loc să plătească un serviciu de livrare la domiciliu a hranei,a silit-o pe nepoata ei(o fiinţă neajutorată şi bolnavă) să facă zilnic naveta din oraş în pădure,fără să-i pese de pericolele la care o expune pe biata fată.

Scufiţa Roşie se întâlneşte cu lupul care o descoase în privinţa drumului ei.Deja intrăm intr-o zonă a fanteziei bolnave.Unu la mână,că în România lupi nu prea sunt,doi lamână,că se feresc de om ca de dracu,iar trei la mână,nu vorbesc şi chiar de ar face-o,ar întreba de cel mai apropiat braconier sau unde e cea mai apropiată stână.

Singura explicaţie este că Scufiţa Roşie s-a uitat atât de mult la Animal Planet încât cunoaşte obiceiurile lupilor şi le poate întelege scheunăturile.Lupul o ia înaintea Scufiţei,care se opreşte la cules de flori,îşi preface vocea,intră la bunică şi o înghite.Nu mai stăm să analizăm faptul că în pădure nu prea sunt flori.Dar trebuie spus că e dăunător să înveţi copii că e corect ca atunci când ai o treabă de făcut,să te opreşti la cules de flori fără să ştii dacă nu-s cumva specii protejate şi în consecinţă,pe cale de dispariţie.

Lupul în schimb pare un personaj menit să fie bătaia de joc a creatorilor de basme.El este un individ mănat de dorinţa perpetuă de a năvăli în casele oamenilor,foloseşte toate tertipurile:imită voci şi dacă nu-i iese,vădit frustrat,face casa praf.

Concluzie:Lupul este comis-voiajorul actual.

Bunica muşcă momeala şi-i dă drumul…Iată cum este prezentată imaginea unei persoane în vârstă: o senilă,care nu ştie să facă deosebirea între un urlet de lup şi glasul propriei nepoate.Cu această imagine vor rămâne copiii noştri.

Lupul se îmbracă cu hainele bunicii,se aşează în pat,unde îl găseşte Scufiţa Roşie.O ademeneşte prin vorbe şirete să se apropie şi o înghite şi pe ea.Lupul fiind îmbrăcat în hainele bunicii,induce în mintea copilului noţiunea de travestit,putându-i afecta grav viitoarea orientare sexuală.

Ce fel de minte bolnavă poate spune la copii aşa porcării?

Iar dialogul,purtat cu Scufiţa,e plin de aluzii sexuale: toate la lup sunt mari,urechile,labele,dinţii şi mai ce?!…

Iar el răspunde invariabil cu minciuni menite să o aducă pe Scufiţă în pat lângă el.De aici deducem: corupere de minori şi perversiuni sexuale!

Apare vânătorul care împuşcă lupul şi le eliberează pe Scufita Roşie şi bunică.Ce caută vânătorul în casa bunicii?Înseamnă că nu e prima dată.Un vânător tânăr şi o femeie bătrână,singuri în mijlocul pădurii…Şi ne mirăm că “Ştirile de la ora 5” abundă în relatări despre violuri săvârşite asupra unor bătrâne?

Dintr-un studiu publicat de Ministerul de Interne aflăm că toţi infractorii au citit în copilărie Scufiţa Roşie şi consecinţele: ani grei de puşcărie! Apoi ce căuta la vânătoare pe proprietate privată?

Din două una: sau era braconier nenorocit sau un ştab mare de la Bucureşti,care plăteşte sume imense doar pentru satisfacerea nevoilor sale sadice.În oricare dintre variante,ar trebui să fie înfierat de creatorul basmului şi nicidecum glorificat pentru fapta sa.

Finalul poveştii este sinistru: lupul zbătându-se în ghearele morţii “eliberează” cele două femei.Adică,avem oroarea să asistăm la apariţia a două făpturi parţial digerate,care se pare că nu au murit,Ci cu nonşalanţă îşi reiau firul vieţii.Mai rău ca în filmele horror!Şi ne mai întrebăm de ce există copii dereglaţi din toate punctele de vedere.

Asemenea închipuiri ale unei minţi bolnave se “servesc” copiilor între 2 şi 7 ani!Nici nu mai vorbesc despre marea oroare a literaturii mondiale: “Albă ca Zăpada”-auzi albă,imaculată şi ea trăieşte sub acelaşi acoperiş nu cu unul,ci cu 7 bărbaţi!

Ruşine!Ruşine!Ruşine!

IRIS GOGORICI

Psihoterapeut