Cine ești tu, femeie?

Unii spun că prima impresie contează, în timp ce alții sunt convinși că ultima e cea care ne va rămâne veșnic în memorie. În ceea ce te privește, cred că niciuna din aceste păreri nu ți se potrivește, sau cel puțin asta-i concluzia mea. M-ai impresionat de când te-am văzut prima dată și continui să o faci de câte ori te întâlnesc, chiar și atunci când se întâmplă de mai multe ori pe zi. Caut să te citesc și să descopăr de unde vine această dulce atracție.

ChicElite_slogan-300x284

Nu cred că se datorează numai frumuseții tale naturale și nici zâmbetului tău larg și persistent. Sunt sigur că nici veșmintele cu care te etalezi nu pot produce un impact atât de puternic, chiar dacă sunt alese cu un gust rafinat. Să fie felul în care vorbești sau privirea-ți caldă și limpede care îi învăluie pe fiecare interlocutor, pe rând? Să fie parfumul fin ce te însoțește credincios și mă face să cred că este unic, creat special pentru tine? Sau poate mișcările tale expresive, cu un limbaj atât de dulce și apreciat? Toate astea, dar și altele pe care nu le percep încă, îți dau o eleganță aparte și te fac atât de atrăgătoare! Și totuși, cine ești tu, femeie?

Ellis-mic-250x250

Dar nu, nu-mi răspunde, ci lasă-mi mie plăcerea de a te descoperi. Deocamdată știu că faci parte dintr-o comunitate de elită, numită Chic-Elite, iar asta îți dă o aură aparte, un mister în plus pentru oricare bărbat, dar și alte femei. Mai știu că te îmbraci de la casa de modă ELLIS, ce contribuie la eleganța despre care vorbeam mai sus. Mi-ai explicat cu amabilitate că această comunitate feminină ți-a oferit multe răspunsuri și ai ajuns la un echilibru armonios între trăirile interioare și eleganța vestimentară.

Untitled1

Cu toate acestea, misterul din jurul tău persistă, ba aș putea spune că devine și mai mare. Iar acest lucru mă incită mai mult în a te descoperi pas cu pas, zi după zi. Nu mă grăbesc și chiar îmi face plăcere să îți găsesc mereu câte o nouă valență, o altă calitate la care reverberez. Poate că n-o să te descifrez niciodată în întregime, dar nici nu-mi propun așa ceva. Sunt încântat de ideea că nu o să mă satur niciodată de tine.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

Brânza ca o muză

Când în frigiderul meu nu se mai găsește brânză, înseamnă că e gol. Semn că trebuie să-mi iau plasa și să găsesc un vad bun de aprovizionare, cu cele mai diferite și delicioase sortimente. De data asta mi-am pus în gând să-i întâlnesc pe Toni și Toni jr., despre care auzisem că au sortimente foarte apreciate, dar și un mare talent în a le promova. Pentru că, după cum am mai spus cu alte ocazii, eu am fost mereu un fan brînză, mândru și consecvent în a căuta perfecțiunea gustului.

Întâlnirea de gradul zero a avut un impact emoționant pentru mine, fiind parcă inhibat în fața vitrinei și a carismei de care dădeau dovadă cei doi, îmbiind cumpărătorii cu vorbă dulce și fraze bine meșteșugite:

11238214_853537951406536_8464564313676558831_n

– ”Luați brânză de la noi,/ Că vă scapă de nevoi!” Sau: ”Hai serviți Brânza Pufoasă,/ Ce face cinste pe masă!” Ori: „Acest sortiment e apetisant ca o savarină împărțită sub clar de lună cu iubita”.

Auzind aceste creații originale, nu m-am putut răbda să nu le pun întrebarea care mă frământa:

– Dar cum de vă vin aceste inspirații, atât de plăcute urechilor și generatoare de pofte?

Toni m-a privit șăgalnic, parcă încercând să-mi citească dorințele, și mi-a zis zâmbind:

– Tocmai brânza pe care o vindem e muza care ne inspiră, că ea ne stimulează trupul, sufletul și mintea.

Atunci interveni Toni jr., la fel de spontan ca și tatăl său:

– Brânză Pufoasă de-ai gustat,
Imediat te-a inspirat,
Și o să-ți curgă în creații,
Metafore și comparații.

Toni-Jr

– Ai văzut ce poet e juniorul dacă a mâncat brânză de la Delaco de când era mititel? Ia gustă și dumneata din această minunăție magică și ai să vezi cum îți merge mintea.

Și mi-a oferit o mostră din produsul atât de apreciat de toți cei din preajmă. N-am stat pe gânduri, ci m-am grăbit să-i urmez sfatul, iar gura mea a simțit o simfonie de senzații gustative pe care le-a împărtășit cu bucurie întregului corp. Simțeam cum papilele îmi dansează într-un ritm dat de creierul ce devenise mai vioi și neastâmpărat.

– O astfel de delicatesă cred că ar înlocui cu succes ambrozia pe care se spune că o savurează zeii, am exclamat eu fără să-mi dau măcar seama.

– Ai văzut că deja funcționează!, au constatat deodată amândoi Toni.

Atunci mi-am dat seama că am găsit ceea ce căutam de multă veme, iar frigiderul nu-mi va mai fi niciodată gol. Sunt sigur că nici muza nu mă va mai ocoli, ci va veni mereu pe un nor alb și pufos, precum e brânza care mi-a vrăjit simțurile.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

Doza de fericire

Cu toții ne căutăm fericirea, iar uneori o găsim fără să ne dăm seama. Unii se scaldă în ea, beau cu polonicul din izvorul împlinirii, în timp ce alții și-o împart cu cumpătare, pentru a se bucura zilnic de acest minunat sentiment. Cred că nici în acest caz nu e indicat abuzul, care poate duce la dependență.

Eu îmi iau doza zilnică de fericire în fiecare dimineață, într-o ceașcă de cafea, alături de prietenii sau vecinii care mă vizitează. Joia, în schimb, e rândul surorii mele să mă caute și să povestim lângă licoarea aburindă. De fiecare dată când vine, ea e cea care pregătește ceștile și apoi face cafeaua după cum știe că-mi place. Cu ceva timp în urmă, însă, i-am pregătit o surpriză care s-a dovedit de proporții.

Auzisem de la cineva de MagazinulDeCani.ro și m-am gândit că și fericirea e mai mare dacă e servită într-un ambalaj frumos și îmbietor. Am intrat pe site și m-am minunat de multitudinea de căni originale, pentru gusturile și pretențiile cele mai rafinate. Dintre atâtea căni pictate nu m-am putut opri doar la una-două, gândindu-mă că fiecare eveniment sau ocazie e frumos să fie reflectat și prin astfel de minunate creații.

Prima cană la care m-a impresionat e cea care îmi amintește de toamna blândă și darnică, cu frunze ruginii și fructe aromate.

Nu puteam să uit că urmează iarna, iar o cană bine înfofolită îmi sugerează să mă echipez și eu corespunzător.

Uneori, mai ales seara, prefer să beau un ceai și să citesc o carte bună, iar cana care urmează e foarte sugestivă în această privință.

Acestea sunt doar câteva căni personalizate, dintre cele pe care le-am comandat și cu care le-am înlocuit pe cele banale. Soră-mea, obișnuită să-mi pună mereu în aceeași ceașcă veche, a rămas mută de uimire când a văzut noul set. M-a felicitat pentru idee și, totodată, pentru inspirația pe care am avut-o în alegerea lor. De atunci, e mult mai încântată să mă viziteze și, de fiecare dată, își alege cu atenție cana potrivită pentru cafeaua din acea dimineață. Iar doza de fericire e completă.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

 

Regele cauciucului

V-am spus că Rică e inventator? Cred că am omis acest detaliu, tocmai fiindcă prietenul meu nu a brevetat încă nimic, deși mi se laudă cu tot felul de inovații prin gospodărie. Recent, a venit la mine mai emoționat ca niciodată și mi-a spus în șoaptă, deși nu era nimeni în preajmă:

– Frate, am construit Mașina Timpului!

Mi-a venit să râd, bineînțeles, dar el păstra aceeași figură serioasă și încărcată de emoția unei mari realizări.

– Hai, nu mă lua cu vrăjeli d-astea!, i-am răspuns atunci, iritat. Așa ceva nu există, că au încercat și alții mai deștepți.

– Adică mă faci prost?!, se supără imediat Rică. Haide să-ți arăt ceva.

Și m-a târât în garajul lui, pe care nu-l vizitasem de ani de zile, fiindcă prietenul meu nu avea mașină. Acolo trona un fel de cabină din sticlă mată, care nu părea ieșită din comun. Doar după ce am intrat înăuntru am fost impresionat de numărul de butoane, ceasuri și mini-ecrane afișate de jur-împrejur. Când apăruse această „jucărie” aici și, mai ales, când avusese Rică timp să o construiască, erau primele întrebările care mi-au răsărit în minte. Dar nu am avut timp să le expun, deoarece prietenul începuse deja să manevreze comenzile.

– Ce faci acum?, am exclamat eu mirat.

– O să-ți dovedesc că nu sunt prost!, mi-a răspuns Rică cu îndârjire.

– Și cum o să faci asta?

– Vom călători în trecut.

– Ai mai făcut-o sau ești la faza experimentală?

– Nu trebuie să fie mare lucru, doar am calculat totul. În ce dată suntem azi?

– 22 octombrie 2015.

– Ok. Fixez data cu exact zece ani în urmă. Așaaa…

După câteva setări și butonări, s-a auzit un țiuit și apoi totul s-a luminat complet în jurul nostru. N-a durat mult și, după revenirea la normal, am ieșit curioși din cabină și din garaj. Nimic nu părea să se fi schimbat, iar Rică a întrebat un vecin în ce an suntem. Acesta l-a privit mirat și i-a răspuns sec:

– 2015, luna octombrie, ziua 22.

– Nu se poate, se înciudă prietenul meu în timp ce mă distram pe socoteala lui.

Ne-am urcat amândoi la el în apartament să bem o cafea și să povestim pe seama experimentului eșuat. Ne-a servit nevasta lui Rică, iar omul a cerut ziarul de azi.

– Ai răbdare, bărbate, că-i numai ora zece, i-a spus Mioara. Știi doar că ziarele nu vin decât după amiază.

– De când vin așa târziu, se enervă Rică. Întotdeauna au venit dimineața.

– Tu ai băut ceva sau te-ai dilit? Poate vrei și pâine proaspătă la ora asta!

Rică mă privi ciudat și apoi mă luă de mână. Prima oprire a fost la chioșcul de ziare, unde ni s-a confirmat că încă n-au sosit publicațiile de azi, iar la magazinul din apropiere nu se găsea decât pâine de ieri. Apoi am vrut să luăm un taxi, dar nu am văzut niciunul, așa că ne-am înghesuit într-un tramvai, care ne-a dus la sala de fitness unde lucra Rică. La prima vedere totul părea la fel ca înainte, dar înăuntru se putea sesiza lipsa unor aparate foarte solicitate, cum ar fi cele de alergat pe bandă. Nimeni nu părea să fie deranjat de acest lucru, iar la întrebările noastre, toți ne priveau năuci.

– Extraordinar!, a avut Rică o revelație.

– Ce e așa de extraordinar?

– Am călătorit într-un univers paralel, unde nu s-a inventat cauciucul, benzile transportoare și alte componente indispensabile unei tehnologii avansate! Îți dai seama? Cu cunoștințele noastre putem să devenim cei mai vestiți și bogați oameni din această lume. Tot ceea ce realiza Elastimpex România în universul nostru, vom face numai noi doi și vom revoluționa industria de aici prin benzi transportoare de uz general sau placa din cauciuc făcută de noi. Dar și multe alte invenții și inovații din cauciuc, ce vor aduce un progres uriaș și imediat acestei societăți.

logo_elastimpex_superblog sponsor 2015

L-am privit pe Rică radiind de fericire și, după ce am chibzuit, i-am întrerupt entuziasmul:

– Eu zic să ne întoarcem de unde am venit. Nu-mi mi-ar plăcea lumea asta, chiar dacă aș fi cel mai bogat om. Poți să ne duci acasă?

– Acasă?! Da, să mergem acasă și să sărbătorim!

Pe drumul înapoi, am încercat degeaba să-l conving că nu-i bine să rămânem în acest univers. Salvarea a venit când, după ce ne-am așezat la masă, în jurul ei s-au adunat cei opt (!) copii ai lui Rică. Se părea că în această lume nici prezervativele n-au fost încă inventate. Doar așa s-a decis prietenul meu să revenim în universul nostru, iar eu am putut astfel să vă povestesc prin ce am trecut.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

Mic ghid pentru magicieni

Ne plac foarte mult magiile pe care le vedem la alții, și de mici copii dorim să ne impresionăm, la rândul nostru, prietenii și mai ales prietenele. Dar care să fie tehnica prin care care i-am putea vrăji pe cei din jur, făcându-i să ne admire, iar ființa iubită să ne îndrăgească, la rândul ei?

Fiecare magician își are secretele lui, pe care le ține bine ascunse de curiozitatea firească a celor în fața cărora se etalează, dar mai ales de teama concurenței. Cu toate acestea, eu am să vă dezvălui aici cele mai eficiente instrumente pentru a fermeca și chiar a subjuga pe cei vizați de voi. Eu le folosesc de mult și pot spune că nu am fost dezamăgit niciodată, dacă am respectat doza potrivită pentru fiecare persoană.

Cele mai importante și folosite ingrediente sunt cuvintele bine alese și meșteșugit combinate, pentru a forma expresii din cele mai dulci și calde, ce merg direct la inima țintită. De exemplu nu poți da greș cu un „te iubesc” spus sub clar de lună, un „ești atât de frumoasă!”, rostit în pragul zilei, sau „îți voi fi mereu alături”, șoptit atunci când partenerul tău trece prin clipe grele. Cuvinte potrivite și politicoase trebuie găsite și la adresa cunoscuților, prietenilor sau colegilor.

COTY-logo superblog proba 2015

Alte ingrediente pe care e bine să le adaugi pentru ca succesul tău să fie garantat, sunt culorile și muzica. Ele îți vor completa cu brio cuvintele, ajutând la insuflarea unei atmosfere magice, care-ți va garanta succesul. Poate că la început o să ți se pară dificil să le combini, dar cu timpul vei deveni un maestru în a-i atrage și cuceri pe cei care te înconjoară.

Aceasta e poțiunea pe care am folosit-o cu succes de-a lungul timpului, dar am aflat de curând că există una mai eficientă și mai ușor de folosit. Este vorba de  Parfum Mad Potion, în care toate ingredientele sunt dozate perfect și au efect imediat. Cine îl folosește, transmite cele mai romantice și potrivite cuvinte, cele mai frumoase și vii culori, cea mai profundă și sentimentală muzică. Cu această poțiune poți deveni instantaneu un magician de succes, fără emoția vreunui eventual eșec. Katy Perry a folosit-o cu încredere și uite cum i-a vrăjit pe toți.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

Ofertă cu o baghetă

Eram între două vise și tocmai mă pregăteam să-mi planific unul mai bun, când am văzut o sclipire în întuneric. Apoi, în fața mea a apărut un bărbat îmbrăcat exotic și strălucitor, ținând în mână o baghetă din care picura parcă un praf de stele.

– Ce cauți, omule, în casa mea?, m-am mirat eu ridicându-mă în capul oaselor. Și cum ai intrat?

– Șezi blând că nu-s un răufăcător, ci dimpotrivă, îți vreau binele.

– Serios? Ești cumva vreo zână venită să-mi îndeplinească niște dorințe?

– Sunt mai degrabă un „Zân”, care îți poate oferi 5.000 de euro, dacă îmi spui și mie cum îi vei cheltui.

– 5.000 de euro?!, m-am mirat eu căscând ochii. Și nu trebuie decât să…

– Exact! Dar ți-aș recomanda să fi cât mai original, că m-am săturat de atâtea mașini, case, haine și bijuterii. Să te aud.

– Păi… eu visez de mult la o… piscină. Că toată vara sufăr de caniculă și tare mi-ar plăcea să mă bălăcesc în curtea mea. Crezi că mi-ar ajunge banii?, am îngăimat eu timid.

– Sigur că da, însă una mai modestă. Crezi că ai fi mulțumit?

– Nu chiar, că aș vrea să invit mulți prieteni și n-ar avea loc.

– În cazul acesta îți recomand un card de cumpărături prin care poți achiziționa materiale de construcții în rate fără dobândă. Să nu mai zic de faptul că primești puncte STAR pentru toate cumpărăturile, puncte pe care le poți folosi la cumpărături în cele peste 7.500 de magazine care fac parte din programul STAR.

– Woow!, am exclamat eu cu entuziasm. Chiar că e foarte convenbil! Pot să primesc acum banii?

– Șezi blând în continuare, m-a temperat Zânul. Crezi că așa ușor se primesc 5.000 de euro? Mai bine trezește-te la realitate și du-te la muncă, nu la întins mâna. Apoi, când vei avea această sumă, te așteptăm la Banca Transilvania, unde dorința ți se va împlini cu adevărat prin programul despre care vorbeam.

logo-BT Banca Transilvania

 

Și visul s-a întrerupt brusc, dar informațiile primite sunt cât se poate de reale. Am verificat a doua zi și mă gândesc să profit de ocazie, după ce adun suma de pornire.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

Omul sfințește biroul

Aproape fiecare om visează să lucreze într-un birou mare, luminos, dotat cu aparatura cea mai sofisticată de la acea oră. Civilizația modernă a făcut astfel ca numărul clădirilor ce adăpostesc numai birouri să se înmulțească și la noi în țară. Odată cu aceasta, s-au impus și condiții de calitate și bună funcționare, prin construcții moderne și bine izolate termic. Toate aceste dotări și facilități au, însă, nevoie de un consum de energie ce poate să creeze probleme mari, dacă nu este eficientizat și adaptat după programele de reabilitare termică și energetică. Pentru asta e nevoie de sfaturile experților de la Avizez.ro, și apoi de un certificat energetic pe care ei îl eliberează prin echipele lor de auditori energetici, atestate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

 

logo_Avizez-ENERMED IMPEX SRL

După care consumul depinde doar de cei care lucrează în clădire, respectiv în birouri. Mulțimea de aparate și gadgeturi este manipulată de om și acesta trebuie să fie conștient că numai el poate diminua energia imensă pe care acestea o consumă. Cu alte cuvinte, fiecare ar trebui să se gospodărească în așa fel încât nimic să nu meargă în gol, ca și cum l-ar afecta direct din buzunarul lui. La atâtea birouri cu dotări multiple se înregistrează un consum foarte mare în mod nejustificat, doar din neglijență. Spiritul economiei ar trebui să-l urmeze pe om și atunci când iese din casa lui, să se vadă în toate activitățile sale.

Biroul meu este acasă și nu este nici pe departe atât de sofisticat. Conține strictul necesar: o masă, un scaun, un laptop, o imprimantă, un telefon, un pix, un caiet, o veioză. Ca orice om informat și prevăzător, dețin și certificat energetic, iar iarna nici nu simt că-i anotimpul rece. Îmi încep activitatea pe la ora 6.00, uneori la lumina veiozei. Nu-mi doresc mai mult spațiu și nici mai multe gadgeturi, dar uneori parcă nu-mi ajunge timpul. Atunci mai ciupesc din ora mesei sau din cea dedicată somnului de după prânz.

Mi-e drag biroul meu și nu l-aș schimba pentru nimic în lume. M-am atașat de el, iar subiectul propus de Enermed Impex SRL, m-a făcut să-mi dau seama de asta. Până acum nici nu-i ziceam birou, dar mă bucur să-l botez astfel. Cred că aproape fiecare dintre noi avem biroul nostru acasă, mai mare sau mai mic, unde ne simțim în largul nostru, iar gândurile ni se descătușează așternându-se pe hârtie sau direct pe blog. Dacă e plăcut și frigul nu ne fugărește, putem să ne bucurăm multe ore de intimitatea unui astfel de refugiu.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

 

Verba volant…

Nu-mi place să repet același lucru de mai multe ori, chiar dacă sunt expresii haioase și par chiar inteligente. Poate că vi s-a întâmplat și vouă, mai ales la petreceri sau la ieșirile cu prietenii, să fiți nevoiți a aminti ce ați mai spus de atâtea ori, dar uneora le-o fi intrat pe o ureche, însă nu le-a rămas deloc și în memorie. Trebuia să găsesc o metodă prin care să mă fac înțeles o dată pentru totdeauna, iar o ideea simplă și benefică mi-a venit când am văzut oferta de tricouri personalizate de pe Tshirts.ro, cu oferte pentru toate gusturile și ocaziile.

Să fie clar: eu când merg la o petrecere, vreau să mă distrez și nu să bârfesc sau să mă cert pe diferite teme politice, sportive sau sociale. De aceea voi îmbrăca un tricou precum cel din imaginea de mai sus și voi avea pretenția ca cei ce se așează în fața mea să-i priceapă mesajul și să se conformeze. Sau să mă lase să-mi beau singur pălincă, fiindcă eu mi-s blând și după vreo zece pahare.

Iară atunci când bem bere, s-ar putea ca și numărul halbelor să se adune, făcându-mi tricoul mai rotund. Așadar lăsați-mi burta în pace și luați aminte la avertizarea de pe piept. Poate că „burtă” aveți voi, dar eu am avut inspirația să vă avertizez printr-un articol de îmbrăcăminte care preia această atribuție.

Să nu credeți că mă laud, însă eu chiar mă consider un om bun. Acordați-mi o șansă și vă voi dovedi-o ori de câte ori o să am ocazia. Dar pentru asta trebuie mai întâi să mă vedeți în carne și oase, îmbrăcat într-unul din aceste tricouri cu mesaje achiziționate de la un magazin de tricouri la îndemâna fiecăruia, la distanță de un click. Pot și puteți alege orice mesaj care să reprezinte piatra de temelie a unui dialog sau chiar a unei relații solide, pentru că „vorbele zboară, dar scrisul rămâne”.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

Din cronicile viitorului: Epilarea

Undeva pe Pământ, într-un viitor îndepărtat…

Alian a fost considerat diferit, încă de la naștere. Părinții au sesizat imediat câteva fire de păr pe căpușorul lui și au avut o presimțire rea. Chiar așa a și fost, fiindcă pe măsură ce creștea, băiețelului îi sporeau numărul de fire, care creșteau și în lungime. Degeaba i-au fost retezate cu foarfeca, ele apăreau din nou, mai dese și cu o creștere mai accelerată. Părinții erau îngrijorați și l-au dus la Centrul de Control al Sănătății, unde i s-au făcut toate analizele posibile.

Copilul era sănătos, dar nimeni nu-și putea explica apariția și creșterea continuă ale acelor fire dizgrațioase din cap. Din această cauză, Alian a ajuns să fie batjocorit de ceilalți copii, la școală era luat peste picior de băieți sau privit cu silă de fete. Ba mai mult, la vârsta majoratului părinții au observat că-i crește păr și subsuoară, iar apoi pe piept. De data asta era prea de tot! Au intrat imediat în Sistemul Mondial de Urgență, solicitând ajutorul celor mai mari specialiști. Pentru că, fără un tratament adecvat, băiatul risca să fie exclus din societate și mai ales să nu primească Certificatul de Zbor în Spațiu, unde erau reguli stricte privind sănătatea și estetica trupurilor celor examinați de comisie.

Total_pro_beauty_superblog_proba_2015

Au venit, rând pe rând, cei mai celebri doctori, savanți și cercetători în diferite domenii. L-au examinat fiecare cu atenție, s-au minunat de această ciudățenie, dar au plecat la fel de nelămuriți. În cele din urmă, când totul părea pierdut, s-a ivit un bătrân care le-a adus în suflet speranța mult așteptată. Le-a povestit omul că, în urmă cu multe secole, toți oamenii aveau păr pe aproape tot corpul. Dar nu se speriau, fiindcă dispuneau de metode cu care scăpau foarte simplu și rapid de el. Operațiunea se chema ”Epilare”, iar în locul de unde vine el există un muzeu cu un astfel de accesorii pentru epilat cu ceară, bine păstrate. Poate că ar fi bine să facă o vizită la fața locului.

incalzitor ceara dublu

Auzind această veste, familia s-a bucurat mult și l-au însoțit pe bătrân până la acel muzeu. A fost nevoie de o cerere către Guvern, pentru a scoate trusa de sub pază. Surpriza a fost extraordinar de mare când au văzut cum, urmând instrucțiunile de folosire ce erau atașate, părul lui Alian dispărea ca prin minune. Toate sursele mass-media au preluat această incredibilă știre, în care un băiat inocent a fost redat societății grație unor metode atât de vechi, încât se și uitase de existența și utilitatea lor.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015

Nu mă ștampila prea iute

Citește-mă pe îndelete și nu te lua doar după titlu. Parcuge-mi cu răbdare fiecare pagină și ai să vezi că sunt altfel decât se pare. Nu te grăbi să-mi pui ștampila după primele rânduri, după primele impresii. Ai să vezi că sunt mai complex, dar nu complicat, sunt mai diferit, dar cu atât mai interesant, sunt altfel decât tine, dar atât de apropiat în trăiri și simțiri. Zăbovește cu răbdare înainte de a mă cataloga, căci apoi va fi prea târziu pentru o reevaluare.

Ștampila e foarte importantă pentru mine, pentru tine și mai ales pentru societate. O purtăm în frunte, o purtăm în suflet și o purtăm pe fiecare hârtie care ne privește. Oare care ar fi cea mai potrivită, cea care să mă reprezinte cel mai mult? Nu te grăbi să o alegi, că s-ar putea să greșești și nu se mai poate șterge. Alege cu grijă, doar după ce mă vei cunoaște mai bine. Întreabă-mă și-ți voi răspunde sincer, pune-mă la încercare și voi da tot ce am mai bun, acordă-mi încredere și ai să vezi că nu te voi dezamăgi. Vreau să-mi pui ștampila pe care o merit.

colop_marking-solutions_proba

Poate că în cele din urmă vei fi de acord cu mine și vei apela la una din ștampilele oferite de Colop România. Prin ele îmi poți face o personalizare apropiată de adevăr, dacă o alegi pe cea care mi se potrivește. Care ar fi aia? Poate că astăzi mi s-ar potrivi o ”ștampilă aeriană”, mâine ”ștampila Gadget”, iar poimâine ”ștampila tinereții”. După cum ți-am spus mai sus, sunt o persoană interesantă, dar nu imposibil de catalogat. Există o unică ștampilă, care-mi poate reliefa caracterul și starea schimbătoare din fiecare zi. Aceasta e „Ștampila momentului”, potrivită mereu pentru mine și un mod de a mă face înțeles mai ușor.

Acum, că am stabilit cine sunt, poți să mă etichetezi și să mă accepți sau nu în apropierea ta. Dacă mă vei da deoparte, voi merge înainte cu fruntea sus, știind că arăt așa cum mă simt. Voi găsi persoane care mă vor aprecia, tocmai fiindcă nu-s plictisitor, ba chiar se vor bucura că sunt trei sau mai mulți într-unul. Dacă mă vei accepta, înseamnă că m-ai înțeles și putem să fim prieteni. Îți voi fi mereu credincios și recunoscător că ai avut răbdarea de a-mi alege ștampila potrivită.

Acest articol participă la competiția SuperBlog 2015