Actualitatea în comentarii şi epigrame

-Care va să zică avem un guvern remaniat,în care au fost înpinşi în faţă “lupii tineri”,după cum au fost numiţi de mass-media.”Vulpoii bătrâni” au făcut un pas strategic în spate,în încercarea de a mai spăla din imaginea murdărită a partidului.Totul e o manevră de faţadă impusă de preşedintele real al partidului,care este şi preşedintele României.Discipolii,nişte anonimi în esenţă,vor asculta de indicaţiile mentorilor şi vor acţiona conform intereselor acestora,fiind gata să le redea posturile dacă alegerile din toamnă vor facilita rocada.În această situaţie nu e importantă competenţa şi chiar ei au declarat că experienţa poate fi suplinită de tinereţe şi ambiţie.Peste această echipă se afirmă premierul Mihai Răzvan Ungureanu,care pare hotărât să demonstreze că e competent şi hotărât.Din acest tablou plin de culori alpoliticii nu putea să nu se evidenţieze din nou doamna Elena Udrea care a fost afectată de criticile aduse la ţinuta extravagantă cu care se afişează şi accesoriile de firmă.Pentru aceasta a căutat nişte haine şi poşete mai decente pe care le-a arătat pe un post tv.Această intervenţie ne-a amintit de apariţia dintr-o altă emisiune în care voia să ne demonstreze cât de gospodină e ea,croşetând şi dând cu mopul.Tot zilele trecute am aflat că nu poate dona sânge,fiind anemică,şi m-am mirat foarte mult,având în vedere spiritul ei de luptă şi combativitatea care o caracterizează.Prin urmare nu m-am putut abţine să nu-i dedic o epigramă:

Anemie

Elena Udrea-a demonstrat

Că n-are sânge de donat,

Eu vreau să cred că e destul

Să îi irige creierul.

-Opoziţia e în grevă şi nu participă la şedinţele parlamentare ceea ce a dus la o paralizie a legislativului.Ceea ce nu e ceva nou pentru noi,fiindcă şi atunci când erau în sală nu aveau o activitate notabilă.Măcar de-ar renunţa şi la îndemnizaţie pentru această perioadă sau s-o doneze sinistraţilor.Dar ţi-ai găsit de la cine să aştepţi gesturi filantropice!Din mărinimia mea,le dăruiesc o epigramă:

Greva USL

Parlamentul e defect,

Jumătate e în grevă,

Însă,ca să fiu corect,

Lipsa nu li se observă.

-O zicătoare înţeleaptă zice că omul sfinţeşte locul ,şi de multe ori vedem cu ochii noştri cât e de adevărat.Cred că cel mai bine se poate evidenţia această zicere în tagma preoţilor şi a felului cum înţeleg ei să-şi păstorească enoriaşii,să-şi conducă parohiile.În localitatea mea sunt multe biserici de diferite rituri şi chiar de aceeaşi orientare.Am observat că oamenii apreciază cel mai mult cinstea şi omenia părintelui,iar prezenţa lor la biserică,mărinimia cu care participă la donaţii,este direct proporţională cu aprecierea pe care o au faţă de slujbaşul Domnului.Unii chiar se transferă la biserica unde ştiu că e un popă devotat,chiar dacă îşi schimbă orientarea religioasă.În acest context m-a dezgustat comportamentul unor feţe bisericeşti care,în aceste zile de iarnă grea în care mulţi semeni de-ai noştri au uitat gustul pâinii,ar trebui să fie primii care sar în ajutorul lor,dar ei se certau pentru a strânge bani în vederea construirii unui nou lăcaş de cult.Trebuie să recunoaştem că după căderea oficială a comunismului,s-au înălţat o sumedenie de biserici,ele fiind întrecute doar de birturi şi restaurante.În acest timp au fost desfiinţate sau închise o mulţime de spitale şi şcoli.Acolo ar trebui să meargă o mare parte din donaţiile pe care le fac credincioşii la mănăstiri şi biserici,şi nu în buzunarele largi ale popilor sau în construcţii fastuoase.Eu le donez o epigramă:

Ce zice popa

Nu fă ca sfinţia sa:

Să trăieşti precum paşa,

Tu fii cum te-a sfătuit:

Făr-avere,dar cinstit.

…şi una iernii care ne-a cam subjugat:

Încălzire globală!?

E teoria lu’ peşte

Că planeta se-ncălzeşte,

Zici,privind ce e afară,

Că e eră glaciară.

Iarnă grea

Dacă ne-am întrebat de Bobotează unde este gerul tradiţional şi ne făceam iluzii că  va fi o iarnă uşoară,iată că ne-a îngheţat zâmbetul încrezător pe buze,după ce anotimpul hibernal s-a coborât în forţă asupra Europei,recuperând zilele în care ne-a neglijat.Făcând haz de necaz,se poate spune că e la ofertă: “doi în unul”,atât de mare este frigul şi cantitatea de zăpadă ce a căzut în multe zone ale ţării.

După cum era de aşteptat,deoarece ne-am obişnuit de-a lungul a două decenii,autorităţile şi cei plătiţi cu mulţi bani pentru a asigura deszăpezirea şi fluenţa circulaţiei,şi-au arătat din nou incompetenţa în a-şi onora misiunea.Au rămas multe autovehicule blocate între nămeţi şi au murit oameni din această cauză.Probabil că patronii firmelor angajate în acest scop îşi frecau deja mâinile de bucuria unor bani primiţi degeaba şi sperau să iasă din iarnă fără să trebuiască să muncească pentru ei.Că aşa e la noi: plătim dublu faţă de alte ţări şi munca nu e nici la jumătate.

Trebuie să recunoaştem că e o iarnă grea şi se fac comparaţii cu cea din 1954,care a venit pe 3 februarie şi a scos armata în ajutorul populaţiei.Nu am trăit acele vremuri,dar imaginile de arhivă vorbesc de la sine.Au apărut şi pe internet anunţuri panicarde ce anticipează un cod roşu,fără un fundament real.Totuşi cei mai slabi de înger s-au înghesuit în magazine să-şi facă provizii de mâncare şi apă,lăsând rafturile goale spre bucuria patronilor.Pieţele sunt mai goale şi produsele alimentare îngheaţa şi se degradează.Oamenii fără locuinţă,cu ani buni de experienţă de dormit prin diferite culcuşuri întocmite ad-hoc,îşi găsesc sfârşitul îngheţaţi de frig.Familiile sărace dârdâie în locuinţele slab încălzite şi asistenţii sociali umblă prin case să strângă copiii ce riscă să nu mai prindă primăvara.Chiar şi animalele resimt temperaturile neobişnuit de scăzute şi omul trebuie să intervină pentru a le uşura tranziţia către zile mai calde.O lebădă a mobilizat un efectiv numeros de salvatori deoarece era prinsă în gheaţă.Oare ne-au văzut austriecii care ne-au acuzat că le-am mâncat lebedele?

La ce fel de zile ne putem aştepta în continuare?Nu putem să anticipăm pe termen lung,aşa cum nu pot s-o facă nici meteorologii,chiar dacă îşi dau cu presupusul.Sunt toate şansele ca frigul să scadă în intensitate însă precipitaţiile vor continua sub diferite forme.De asemenea iarna poate să se întindă şi de-a lungul lunii martie,precum a mai făcut-o şi în alţi ani.Să nu iutăm că de la întâi mărţişor se perindă cele nouă babe, apoi cei nouă moşi şi până la echinochiţiu suntem tot în anotimpul rece.Deci să sperăm şi să nu disperăm!Vine ea,primăvara,până la urmă!

Actualitatea în comentarii şi…epigrame

Preşedintele a vorbit!E drept că nu a avut curajul să iasă în faţa poporului,ci a fost mai mult o conferinţă de presă,anunţată cu o zi înainte.Cu ocazia investirii în funcţie a noului ministru de externe,Cristian Diaconescu,Traian Băsescu a profitat de ocazie pentru a adresa acuzaţii opoziţiei care profită de situaţia de criză care persistă de 13 zile.Vocea îi era gâtuită şi lacrimile cu care ne-a obişnuit,erau cât pe ce să se scurgă pe obrajii prezidenţiali.Roberata Anastase îl privea cu o transparentă compătimire pe cel care i-a facilitat urcarea în ierarhia politică.Apoi,ca un strateg desăvârşit,ne-a pregătit pentru discursul de a doua zi,o zi geroasă de iarnă,care spera să contribuie la diminuarea semnificativă a numărului de manifestanţi.Totuşi,tăria şi hotărârea acestor din urmă a învins vicisitudinile vremii şi au continuat să scandeze aceleaşi doleanţe, transpuse de multe ori în versuri inspirate.

Precum ne aşteptam cu toţii,discursul preşedintelui nu a adus vreo soluţie la situaţia creată,ci noi acuze,de data aceasta adresate politicienilor al cărui tătuc este dumnealui.Singurele gafe pe care le recunoaşte şeful statului sunt cele de exprimare,de vocabular.El ştie ce este de făcut de acum încolo şi despre demisie nici nu poate fi vorba!De vină e PDL-ul care nu a fost condus aşa cum ar fi făcut el!Deci tot sărmanul Boc plăteşte oalele sparte chiar dacă nu i-a ieşit niciodată din cuvânt.Dacă va fi presat de stradă,o să-l schimbe,o să remanieze guvernul,chiar a pomenit şi de un referendum în ceea cel priveşte,lucru de care mă îndoiesc,deoarece ştie că nu i-ar fi favorabil.Dar ce nu face un om ca el pentru câteva săptămâni în plus în scaunul cel mai înalt al ţării.

Traian Băsescu a comparat România cu o navă pe care trebuie să o ducă la destinaţie.Conform acestei metafore noi suntem marinarii ce trebuie să ascultăm fără obiecţii ordinele comandantului şi nimeni altcineva nu poate să obiecteze.În acest caz,parlamentul,guvernul şi celelalte instituţii democratice nu-şi au rostul şi ar trebui desfiinţate.Sau le ţinem doar de ochii lumii şi le plătim degeaba.

O altă lovitură dură a primit guvernul lui Boc din partea Curţii Constituţionale,care a decis că nu se pot comasa alegerile din acest an.Se pare că magistraţii l-au lăsat din braţe pe preşedinte şi au luat o hotărâre care-i încurcă socotelile.Oricum,legea va fi retrimisă în parlament şi unii adepţi speră să o cosmetizeze pentru a fi aprobată.Tumultoasă e politica din ţărişoara noastră şi multe convulsii se percep zi de zi!De aceea e şi un izvor nesecat de epigrame,precum cele ce urmează:

Confuzie

Orice critici şi-ar aduce,

Preşedintele conduce,

Cu convingerea-i bolnavă,

Că ţara-i precum o navă.

Tărie

Istoria n-a fost deloc uşoară,

Ne-a dat mereu de dus câte-o povară,

Dar veac de veac românul dovedeşte

Că ce nu te omoară,te-ntăreşte!

Actualitatea în comentarii şi…epigrame.

Astăzi se împlinesc 153 de la Unirea Principatelor Române,sărbătoare mare pentru românii de pretutindeni.De obicei,politicienii profită de astfel de manifestări în care mulţimea se adună pentru a vedea spectacolul oferit de autorităţile locale sau pur şi simplu pentru a gusta din delicioasa fasole la cazan ce se oferă gratuit.Nu cred că anul acesta Băsescu şi acoliţii cel înconjoară va avea curajul să-şi facă apariţia şi să ţină un discurs.Dacă o va face,va fi huiduit ,şi el ştie acest lucru.Nici dacă stă ascuns nu e o soluţie bună în ochii celor neutri sau a presei internaţionale,care priveşte atentă mişcarea de revoltă a populaţiei.

Preşedintele speră că oamenii vor obosi sau va găsi o cale de a-i potoli şi aşteaptă rezultatul fiecărei mutări,precum la şah.După cum am presupus în comentariul anterior,a început să sacrifice din demnitari.Primul a fost ministrul de externe Teodor Baconschi deoarece,bunăoară,a folosit un limbaj impertinent la adresa celor care au ieşit în stradă.Ce preocupare măreaţa pentru domnul Băsescu,care până mai ieri aducea injurii, mai mult sau mai puţin disimulate,oricărei persoane care îl şicana (vezi “ţigancă împuţită”),sau breslei care venea cu pretenţii salariale!Dar nu trebuie să ne mirăm la orice demitere care va urma,căci pentru a rămâne preşedinte ar fi în stare să sacrifice orice şi pe oricine.E grea “boală” puterea pentru cei ca el, şi odată ajunşi să-i simtă gustul,nu ar ceda-o pentru nimic în lume!

O altă mutare făcută pentru calmarea spiritelor încinse pe care le urmăreşte de la geamul prezindenţial,a fost amânarea de către ministrul mediului Laszlo Borbely a taxei de mediu care trebuia să intre în vigoare şi care,ca de obicei,era ridicol de mare.Motivul invocat era la fel de hilar: mulţi deţinători de autoturisme nu au auzit de noua taxă şi le mai dă timp un an.Dacă ar fi un motiv plauzibil ar trebui să amâne multe legi despre care nu se cunosc prea multe,dar la noi, ca la nimenea: e ţara fanteziilor devenite realităţi!În această notă,nu mă pot răbda să nu vă supun lecturii două epigrame:

Legi efemere

Ieri s-a aprobat o lege,

Astăzi este anulată,

Iar mâine va fi schimbată,

Ce putem a înţelege?

Monolog

Ţara strigă-n mii de glasuri,

Băsescu face bilanţuri,

Condamnă alte dictaturi

Şi o ignoră pe a lui.

-SENZAŢIONAL! NICOLETA LUCIU ŞI-A IMPLANTAT SILICOANE! Vă daţi seama ce isterie pe revistele ce trăiesc doar din pasiunea unora de a afla ce fac “vedetele”,dar şi emisiuni tv. cu acelaşi profil.Probabil că e şi asta o politică pentru unii.Şi totuşi de ce ar vrea o femeie care arată bine să-şi mai adauge un kilogram în greutate?Cred că ar trebui să-şi găsească o ocupaţie mai sănătoasă,chiar dacă nu e nevoită să muncească pentru a se întreţine.Joaca de-a mărirea sânilor poate fi periculoasă şi oricum dăunătoare sănătăţii pe termen lung.Bărbăţelul său nu a putut să se opună moftului divei şi la o emisiune tv. a declarat spăşit: “Dacă la ea place,să puie!”.E sub papuc,”săracul”! Merită şi Nicoleta o epigramă:

Uneia cu silicoane

Decât să mă îngrozesc

La gândul că pipăiesc

Silicoane şi latex,

Mai bine renunţ la sex!

Actualitatea în comentarii şi epigrame

Dictatura din România se clatină.Este anotimpul rece,dar demonstraţiile din multe oraşe sunt incendiare.În megalomania lui preşedintele Băsescu a mai făcut o greşeală.De data aceasta una gravă: a lovit în sănătate şi în omul care o reprezenta,Raed Arafat.Apoi,văzând că lumea se revoltă,a făcut un pas înapoi pentru a-şi salva pielea şi puţina credibilitate pe care o mai are.E cam târziu,fiindcă poporul şi-a amintit de toate minciunile pe care le-a auzit şi hoţiile la care a fost supus de politicienii pe care el îi conduce acum.

Totul a început în ”89,când românilor le-a fost confiscată revoluţia plătită cu sânge nevinovat.Ca şi acum,picătura care a umplut paharul opresiunii,a fost acuzarea unui om iubit de cei cunoscuţi.Atunci era un doctor de suflete,preot român de origine maghiară,acum e vorba de un medic al trupului,de origine siriană,cunoscut de toată ţara ca un bun profesionist.Atunci,ca şi acum,era o dictatură a unei familii ce avea în componenţă o Elenă cu ambiţii şi visuri de mărire nemuritoare.Şi atunci dictatorul a dat un pas înnapoi,încercând să îmbuneze poporul cu o sută de lei în plus la alocaţie.Acum s-a retras legea privatizării serviciului de salvare,iar preşdintele stă ascuns în spatele cordoanelor de jandarmi,aşteptând să se liniştească mulţimea şi să vină cu alte legi aberante,făcute pe genunchi.

Manifestanţii cer demisia lui Băsescu şi alegeri anticipate şi opoziţia jubilează la gândul că va câştiga alegerile şi vor ajunge să împartă ciolanul.Eu cred că e cale lungă până la debarcarea actualului preşedinte,fiindcă e uns cu toate alifiile şi o să apeleze la multe tertipuri pentru a păstra puterea.O să facă mai multe compromisuri,o să mai sacrifice nişte miniştrii şi o să caute să-şi mai îndrepte din imaginea şifonată.Singura posibilitate legală este să-i sancţionăm partidul,la alegerile care se apropie,tăindu-i astfel din tentaculele cu care manevrează guvernul,parlamentul,poporul.În speranţa că alegerile nu vor fi manipulate,avem şansa să mai schimbăm câte ceva,dacă ne vom prezenta la urne.Până atunci mai este puţin şi sper să auzim de bine în acest interval.În speranţa unui zâmbet,vă supun lecturii câteva epigrame proaspete:

Păpuşaru’

Situaţia e certă:/Prim-ministru-i marionetă,/Păpuşaru de succes/E Băsescu,s-a-nţeles.

Preşedintele-jucător

Ca şi preşedinte-jucător/Trebuie să fii răspunzător/Pentru situaţia din ţară/Şi să nu spui vorbe de ocară.

Legiuitorul

Cu legi create de un singur om,/Această ţară a ajuns în pom,/Un pom ce-ar trebui tăiat,/Decapitat.

Actualitatea în comentarii

A trecut ceva timp de când nu am mai catagdisit să comentez actualitatea cotidiană.Trebuie să recunosc că m-au deprimat aceleaşi personaje,cu aceleaşi apucături şi aceleaşi efecte sociale.Ce poţi să spui în plus?Mai bine îmi limpezesc ochii privind pe geamul garsonierei prin care pot vedea mall-ul de vizavi.E afluenţă mare de clienţi: s-a băgat ulei la ofertă,cu doi lei mai ieftin.Lumea vine cu plasele căscate şi lacome şi ies cu ele burduşite de alimente şi cadouri pentru sărbători.E o întrecere a aprovizionării şi fiecare vrea să cumpere cât mai mult,la cel mai bun preţ posibil.Alături e o librărie.Au primit cărţi noi,dar nimeni nu e interesat să-i treacă pragul.Cu toţii ştiu că acolo nu se dă de mâncare,deşi au şi ei reduceri substanţiale.Hrana sufletului e lăsată pe ultimul loc sau chiar tăiată de pe listă.E trist şi mă întorc la scaunul meu din faţa televizorului.Poate am să găsesc ceva interesant pe unul din cele o sută de canale.

Pe un canal de ştiri se dau rezultatele unui sondaj în care s-a ajuns la concluzia că bărbaţii din ţara noastră fumează mai mult în ultima vreme.Îmi amintesc că luna trecută,un alt sondaj spunea că bărbaţii fumează din ce în ce mai puţin,în timp ce femeile care apelează la acest viciu,sunt tot mai numeroase.Nu cred in astfel de concluzii, pentru că se contrazic mereu.Un exemplu ar fi studiul făcut de nişte cercetători americani,care au dezvăluit că bărbaţii se gândesc la sex,la fiecare 75 de minute,contrazicându-i pe cei care susţineau că ei fac acelaşi lucru,la fiecare 75 de secunde.Acum putem respira liniştiţi: nu suntem chiar aşa de obsedaţi.Pe alt canal suntem înformaţi că recomandarea medicilor de a bea zilnic 2 litri de apă era greşită şi e bine să bem apă doar când ne este sete.Ce bine că nu m-am îmbuibat cu apă în neştire!Tot în acest grupaj de ştiri aflu că o pisică a moştenit zece milioane de euro,de la stăpâna ei,trecută în nefiinţă.Dau pe alt canal,unde aflu că pisica a moştenit zece miliarde de euro!Înclin să cred prima variantă şi schimb postul.

Găsesc alte ştiri,în care aflu că e în curs de adoptare o nouă lege a învăţământului în care elevii vor fi mai protejaţi de abuzurile profesorilor şi chiar a-i obliga să stea cu mâinile la spate va atrage repercursiuni pentru dascăl.Mă întreb cine-l protejează pe acesta de abuzurile pe care le fac elevii şi pe care le vedem din ce în ce mai dese.Ţin minte vremea când eram şi eu elev şi suportam cu stoicism pedepsele pe care le meritam,chiar şi loviturile cu liniarul în palmă.Nu am avut niciunul dintre noi probleme psihice,ci dimpotrivă,ne-am călit şi am învăţat să fim mai disciplinaţi.Nota scăzută la purtare sau exmatricularea nu sperie prea tare şi nu e o soluţie.Se vede cu ochiul liber.

Actualitatea în comentarii

-Încă o zi în care superstiţioşii se aşteaptă la tot felul de cataclisme naturale sau chiar la apocalipsă,doar fiindcă se întâlnesc nişte cifre de acelaşi fel: 11/11/2011.Aşa a fost şi când a fost 10/10/2010 sau chiar anul 2000.Oamenilor le place să creadă că destinul lor e prevăzut dinainte şi ei sunt nişte simpli pioni în mâna unui jucător al soartei.E un fel de scuză a pasivităţii cu care trec unii prin viaţă,fără a pune piciorul în prag şi a-şi creea viitorul cu propriile mâini,cu ambiţie şi perseverenţă.Mulţi oportunişti profită de această naivitate şi o exploatează din plin cu tot felul de preziceri şi horoscoape aducătoare de venituri substanţiale.Precum se spune în popor: apa,aerul şi fraierul nu dispar niciodată.Cel puţin în viitorul apropiat.

-Aflăm despre Vladimir Putin că este un luptător înverşunat nu numai pe plan politic ci şi familiar.El îsi bătea soţia pentru a-i pedepsi nesupunerea pe care nu o poate concepe în faţa nimănui.Ideile lui,şi numai a lui,trebuie să fie respectate de toată naţiunea rusă,precum au fost a lui Stalin.Dacă nu sunt argumente destul de convingătoare,există convingerea prin forţă,caracteristică dictaturii.În această privinţă,stimatul nostru preşedinte,Traian Băsescu,se străduieşte să-i calce pe urme.Dacă n-ar fi presa asta care să-l mai muştruluiască din când în când,drumul i-ar fi mai neted.

-E ceartă mare în vârful PSD-ului.Victor Ponta se străduieşte să-l dea afară pe Mircea Gioană,din conducerea senatului şi chiar din partid.Setea de putere e tot mai mare şi i s-a urcat şi actualului preşedinte de partid la cap.Dacă nu i se va face pe plac,el ameninţa că-şi va da demisia.Pagubă-n ciuperci!Părerea mea e că acest circ merită o epigramă:

Ponta vs.Geoană

Cred că ar fi mare poantă,/S-ajungă Geoană pe geantă,/Căci Ponta,precum la curse,/Mai are multe resurse.

Politica românească

Mare e politica asta şi mulţi sunt dependeţi de ea!De cum s-a câştigat democraţia pe aceste plaiuri,tot românul a devenit expert în acest domeniu,vorba poetului: “de la cel cu ţâţa-n gură,pâ-n la cel cu barba sură” sau,parafrazând o celebră afirmaţie,românul s-a născut politician.Dacă-ţi întrebi copiii ce vor să se facă atunci când vor fi mari,vor spune că vor să ajungă precum Băsescu sau Elena Udrea,deci să nu facă aproape nimic şi să roiască reporterii pe lângă ei.Aceasta este de fapt definiţia politicii româneşti: să fi bun de gură şi să laşi impresia că eşti folositor naţiunii.Dacă există unele realizări în timpul mandatului tău să-ţi asumi meritele,iar în cazul unor nereuşite să arunci vina pe opoziţie.Am ajuns să fim conduşi de persoane care nu se pricep la nimic sau sunt prea leneşi ca să se apuce de o meserie serioasă.Cei care au o pregătire temeinică în vreun domeniu,se apucă de treabă: fac carieră şi bani prin muncă.Politicianul e o specie aparte,care s-a zbătut să obţină o funcţie şi o sinecură pentru a nu mai face nimic.Majoritatea a plătit o sumă considerabilă în schimbul dreptului de a dormi liniştit într-un fotoliu parlamentar sau de a vota nişte legi anacronice.Mai sunt cei care se luptă pentru a ajunge într-o funcţie mai înaltă şi pentru asta nu ezită să blocheze nişte legi importante pentru ţară.Un exemplu concret ar fi legea asistenţei sociale care a fost aprobată tacit,în cele din urmă,după ce puterea şi opoziţia au evitat pe rând s-o discute.

Ce bine e să fii parlamentar!Poţi să greşeşti fără să fii tras la răspundere,să lipseşti fără să ţi se reţină din leafă,plus că ai imunitate şi protecţie plătită de noi,muritorii de rând.Noi,cei care dacă întârziem cinci minute la serviciu,ni se reţine din salariu,iar dacă facem o greşeală,suntem penalizaţi drastic sau chiar concediaţi.Noi,cei care mergem la vot în speranţa că de data asta vom pune ştampila pe un poiltician onest dar,de fiecare dată regretăm.Oare o să apucăm ziua cănd vom sesiza o maturizare a clasei politice?Se spune că fiecare naţiune are conducătorii pe care-i merită.Oare numai atâta merităm?Chiar aşa de neputincioşi suntem?Cu ce am păcătuit de-a lungul istoriei de avem parte de asemenea politicieni?Sunt întrebări pe care ni le punem zilnic şi nu putem găsi un răspuns pertinent.Ne mai rămâne speranţa pe care am îmbrăţişat-o mereu,în vremuri grele.

Actualitatea în comentarii

-Oficial s-a încheiat recensământul populaţiei dar neoficial el mai continuă,în multe localităţi.Aşa cum era de ateptat,haosul care predomină în serviciile bugetare,s-ă răsfrânt şi asupra acestui sondaj,foarte important pentru raportul către Uniunea Europeană şi,nu în ultimul rând,pentru noi.Unii recenzori au “dezertat” când au dat faţă cu realitatea şi reticenţa unor recenzaţi de a declara unele date considerate confidenţiale.Pe deasupra,remuneraţia era,pentru mulţi,prea mică.Astfel,s-a ajuns să se înghesuie lumea la primării,pentru a se autorecenza,de frica amenzilor sau din conştiinţă civică.Oricum,o să aflăm până la urmă că suntem mai puţini cu două milioane de locuitori şi asta e,bineînţeles,din vina parlamentarilor,care nu au ştiut să diminueze exodul românilor în căutarea unui trai mai bun.Era vorba doar de nişte legi bine gândite,care erau în avantajul tuturor.

-Elena Udrea nu scapă nici un prilej de a se da în spectacol.Oferă pantofi cu tocuri sătencelor sau se împidică mergând pe ele,apare la emisiuni televizate pretinzând cu un mop,pretinzând că e mare gospodină,iar ultima aventură a fost postarea într-un tabloid a cinci poze în care se deghiza în tot atâtea personalităti femenine.Este vorba de Eva Peron,Jackie Kennedy,Madonna,Cleopatra şi Margaret Thacher.Sunt sigur că ar vrea să fie pomenită în istorie,precum una din ele,dar pentru asta e nevoie de mai mult decât un aspect fizic şi nişte accesorii de firmă.De ce nu a imitat-o pe Iulia Timoşenko,o altă personalitate femenină celebră şi contemporană?Se temea să nu-i împărtăşească destinul?

-Precum am prezis în articolele anterioare,Grecia e o povară prea mare pentru Uniunea Europeană.După ce au investit sute de miliarde în reabilitarea economiei elene,statele din zona euro,văd periclitată siguranţa uniunii din cauza deciziei preşedintelui Greciei de a apela la un referendum naţional.Dacă populaţia acestei ţări decide ieşirea din uniune,fapt fără precedent,moneda euro se va prăbuşi şi toate statele lumii o vor resimţi.Pe de altă parte nici grecii nu o vor duce mai uşor,fiindcă ajutoarele de care au beneficiat până acum vor înceta şi vor trebui să se obişnuiască cu un venit mai mic.Se dovedeşte că Grecia a fost un Cal Troian pentru zona euro şi un avertisment pentru a fi mai circumspecţi atunci când sunt permise noi aderări.Inclusiv a noastră.

Actualitatea în comentarii şi epigrame

-Mai este aproape un an păna la alegerile locale şi parlamentare şi opoziţia împarte funcţiile,deci blana ursului din pădure.Deja ştim cine va fi prim-ministru anul viitor şi, peste câţiva ani,preşedintele statului.E vorba de Victor Ponta,respectiv,Crin Antonescu.Ce le surâd ciolanele care-i aşteaptă!De câtă vreme visează ei să împartă funcţii şi posturi de conducere cu potenţiale resurse de venituri personale.Se poate spune că,dacă v-a veni USL-ul la putere,o să cădem din lac în puţ.Ce e de făcut atunci când vezi că politicienii sunt “toţi o apă şi-un pământ”?E o întrebare la care nimeni nu a dat încă un răspuns practic şi subiectiv.Oricum,o epigramă nu dăunează:

Lui Victor Ponta

Ca s-ajungă la putere,/Ne-a promis lapte şi miere/Şi ne-a zis,ca bun creştin,/C-o să fure… mai puţin.

-De azi suntem şapte miliarde de oameni pe această planetă rădătoare.Populaţia creşte într-un ritm alert,iar resursele alimentare şi energetice scad invers proporţional.Se caută soluţii pentru a hrăni omenirea prin alimente mai puţin convenţionale(insecte,alge marine,orez sintetic etc.),dar de la teorie la practică e o cale foarte lungă şi adesea,înfundată.E trist faptul că natalitatea este mai mare cu preponderenţă în zonele mai sărăcăcioase,iar copiii care vin pe lume vor avea de suferit de foame,lipsă de educaţie şi condiţii mizere de trai.Unii vor sfârşi tragic,la o vârstă fragedă,fără să se bucure cu adevărat de viaţă.O soluţie,utopică deocamdată,ar fi controlul naşterilor şi scăderea populaţiei prin această metodă.Dar poate cineva s-o pună-n aplicare?Doar dacă ar exista un guvern unic,mondial.Urmează epigrama adecvată:

Am ajuns la şapte miliarde/Şi,ca oameni,ne tot înmulţim,/Ce păcat că omenia scade,/Ca şi felul în care gândim.

-Zilele acestea este Luminaţia şi cimitirele sclipesc de nenumărate lumini,luându-se la întrecere cu stelele.E firesc să ne amintim,măcar cu această ocazie,de cei care ne-au adus pe lume,ne-au educat şi ne-au lăsat moştenirea lor spirituală şi materială.Măcar acum să ne gândim la ei,să le vizităm locul de veci şi să le dedicăm o rugăciune.Cine poate ştii,s-ar putea ca de undeva să ne audă şi să ne zâmbească în modul lor.Pe de altă parte ne gândim că şi pe noi ne aşteaptă aceeaşi soartă şi aceeaşi “locuinţă”.Lor şi nouă,o epigramă pe această temă:

Să v-amintiţi,din când în când,de mine,/Că poate-aşa o să mă simt mai bine,/S-aprinde-ţi lumânări,cu bune gânduri/Şi poate că aşa n-o să vă bântui.