Îmi amintesc uneori răspunsul unui elev ce abia luase notă de trecere la examenul de bacalaureat din acest an. Întrebat ce ar vrea să se facă, a răspuns fără ezitare: ŞEF! E plină ţara de candidaţi la şefie şi foarte puţini sunt aceia care mai au tragere de inimă în a pune mâna şi a face treabă.

Cea mai facilă cale de a ajunge şef este să te implici în politică. Nu trebuie să munceşti, nici de carte nu prea ai nevoie, ci doar să ştii să minţi frumos şi cât mai credibil. Îţi mai trebuie nişte bani, pentru a mitui pe cine trebuie sau a-ţi cumpăra un scaun în parlament. Restul vine de la sine, dacă ai fler şi te pricepi să profiţi de fiecare oportunitate.

Zilele acestea se desfăşoară Olimpiada de vară şi sportivii noştri reuşesc să ne provoace bucurii pure şi intense, mai ales când fac să răsune imnul României, în urechile întregii lumi. S-a spus mereu, şi nu e pic de exagerare, că sunt cei mai buni ambasadori ai neamului nostru. Ei ne mai curăţă obrazul de petele pe care ni le fac alţi “ambasadori”, ce sunt foarte mulţi şi cel puţin de două categorii.

Mă refer în primul rând la cei care au plecat în străinătate pentru a fura sau a cerşi. Despre ei am mai vorbit, i-am condamnat public şi ne-am dezis de ei, afirmând că majoritatea românilor nu sunt aşa, ci dimpotrivă: harnici, cinstiţi şi creativi.

Dar mai exista o categorie de oameni care ne fac sa ne roşim şi aduc grave prejudicii economice şi de imagine ţarii noastre. Aţi ghicit: este vorba de politicienii noştrii de carton. De dorinţa lor neostoita de a se caţara în funcţii cât mai înalte, de plăcerea lor de a-şi insulta cu cele mai abjecte invective pe adversari, încălcând cele mai elementare legi şi reguli morale şi etice. O lume întreagă priveşte spre ei şi îi condamnă, dar ei sunt atât de orbi sau tupeişti încât nu-şi dau seama sau aroganţa lor depăşeşte orice imaginaţie.

Astfel, clasa politică, prin comportamentul ei infantil, umileşte şi mai tare această naţiune atât de năpăstuită şi arată Europei că nu merităm să ne integrăm în rândul statelor civilizate. Avem o ţară cu doi preşedinţi, dar nici unul nu are stofă pentru această funcţie supremă. Unul e suspendat cu doi ani înainte de a-şi încheia mandatul, doar pentru că celălalt, preşedintele interimar, nu a mai avut răbdare şi-şi dorea cu prea mare patimă fotoliul cel mare. Aşa că, pentru a-şi satisface pofta, a aruncat ţara într-un haos din care nu mai înţelege nimeni, nimic.

S-a făcut un referendum pe bani mulţi, dar tot nu e clar cine a câştigat. Se vrea o renumărare a persoanelor cu drept de vot, pe alţi bani, tot ai noştri, bineînţeles. Iar dacă vor ieşi mai mulţi decât vreau ”cei doi magnifici”, vor avea ei grijă să mai ”omoare” din alegători. Ne putem trezi la toamnă că unii din noi nu mai figurează pe liste, dar nici un sacrificiu nu e prea mare pentru a-i facilita domnului Crin Antonescu accesul la jucăria lui cu multe butoane: PREŞEDENŢIA.

Ce bine e să fii şef! Toţi ar vrea să fie conducători, încă de când sunt pe băncile şcolii. Problema e că nu sunt atâtea funcţii şi ajung să stea câte doi pe-un loc. Şi fiecare se ţine tare pe poziţie, se crede îndreptăţit, fără să-şi dea seama cât de ridicoli par amândoi. Sunt un exemplu clar la tema “AŞA NU”.

Ce mai contează poporul!? Ce e ăla “spirit de sacrificiu”?! Ei nu cunosc acest termen ci doar lupta pentru putere, pentru un scaun comod şi o poziţie din care să ne privească superiori. Aceşti “oameni” ne fac ţara de râs, ne trag înapoi, ne împovărează şi ne învrăjbesc zi de zi. Ce mare deosebire e între sportivii care muncesc pe rupte pentru a ne face să fim mândri şi aceşti oportunişti care nu muncesc de loc, dar ne fac să ne aplecăm capul ruşinaţi!

Oare când vor candida la guvernare şi oameni cinstiţi, cu bun simţ şi bună credinţă? Pentru că avem şi asemenea valori, dar, deocamdată, sunt scârbiţi de ceea ce văd şi nu vor să se murdărească de la cei care se afişează acum. De aceea trebuie luat în considerare votul majorităţii românilor. Pentru că şi lipsa prezenţei la urne e un vot. El condamnă ferm clasa politică. Marea problemă e că lor puţin le pasă.

Au trecut patru zile de la referendumul pentru demiterea preşedintelui României şi încă nu ştim cine a câştigat. Deşi s-au dat cifre exacte ale participării la vot, fiecare tabără îşi declamă victoria şi aruncă vorbe de ocară celor care nu sunt de acord.

Precum s-a dovedit şi cu această ocazie, la noi nu există legi clare, fiindcă cei care trebuiau să le facă erau incompetenţi sau amorţiţi în timp ce trebuiau să le aducă îmbunătăţiri. Chiar şi Constituţia e ambiguă pentru cei care-i caută înţelesul şi o înţelege fiecare după propriile interese, precum Biblia. Iar regulile se schimbă de la o zi la alta, fără nici un pic de reproş sau jenă: contează doar scopul, şi acesta scuză orice mijloc de victorie.

Noi am votat, sau nu, cunoscând o anume legislaţie şi o anume promisiune: trebuia să se prezinte la vot peste jumătate din alegătorii înscrişi pe listă. Citez din afirmaţia preşedintelui interimar: “DACĂ NU SE VOR PREZENTA NOUĂ MILIOANE DE ALEGĂTORI ÎN PICIOARE, EU MĂ VOI RETRAGE DIN POLITICĂ!” Deci, se ştia de amândouă părţile că majoritatea celor care vor vota, vor fi împotriva lui Traian Băsescu, şi pariul consta în cei nouă milioane de votanţi pe care USL-ul a fost sigur că-i va aduce la urne. Ei bine, nu a reuşit.

Normal, cine face un pariu recunoaşte şi plăteşte miza, dar asta nu se aplică la politicienii noştri, care mai degrabă s-ar sinucide decât să lase din mână singura “meserie” la care se pricep. Astfel că a început o mare ţigănie, la care presa străină asistă ca la un circ, aproape cotidian pentru românii contemporani. De aceea, privit din interior, el pare o dispută internă normală, dar e altfel când te detaşezi şi vezi dinafară ce lipsă de etică au părţile implicate în conflict şi ce imorali sunt cei care se luptă pentru puterea unei ţări secătuite de atâtea conflicte politice.

Dacă unul dintre cei trei “ciobănei”  (Ponta-Antonescu-Băsescu), ar ţine cu adevărat la soarta ţării şi la electoratul scârbit de ei, în cea mai mare majoritate, ar renunţa onorabil şi ar face un mare bine naţiunii. Însă ei, ori sunt inconştienţi de asta, sau sunt de o crasă reacredinţă ce denotă implicit o dorinţă de afirmare personală, fără scrupule.

Sarcina cade, ca de obicei în ultima vreme, pe Curtea Constituţională Română, de la care se aşteaptă rezolvarea conflictului. Oricare va fi decizia în această problemă majoră, pierzătorul va fi nemulţumit şi va acuza o decizie politică. Chiar dacă o să fie o hotărâre logică şi constituţională. Pentru că la noi logica nu mai funcţionează de mult, iar Constituţia e atât de interpretabilă încât nici în “traducerea” CCR nu mai avem încredere. Când decizia lor este conform dorinţei guvernamentale, sunt luaţi ca etalon al încrederii, dar vai de ei să voteze împotriva guvernului!

Noi stăm pe margine şi ne uităm cum scade valoarea leului din cauza instabilităţii politice, numărăm banii care s-au cheltuit pe două referendumuri, din care cel puţin unul a fost degeaba.  Nota de plată o vom achita tot noi, iar ei vor trece la un alt duel, pentru un alt scop personal sau de grup. Aşteptăm degeaba legi ale căror proiecte zac prin sertare, fiindcă parlamentarii sunt în vacanţă, dar au timp să se beştelească la toate televiziunile. Ne supunem primarilor care, în funcţie de interesele partidului din care fac parte, ne trimit, sau ne opresc de la vot. Mergem la muncă zilnic şi plătim multitudinea de taxe care se tot majorează.

Mă întreb ca un om de bună credinţă: oare de ce trebuie să se mărească diferenţa dintre aleşi şi alegători? De ce, în loc să devină o prăpastie, să nu se micşoreze? Nu ar fi cea mai bună cale de a ne educa reciproc? Nu aşa am merge cu convingere la alegeri? Ar fi bine să nu voteze numai membrii de partid şi fanaticii! Parerea mea, si nu numai.

DA sau Nu? Aceasta este întrebarea care ne cheamă iar în faţa urnelor, duminică 29 iulie. Şi primii care se duc să dea un răspuns la această întrebare sunt tot cei mai amărâţi, bătrânii cu pensii mici şi necazuri multe, sau oameni cu salarii minime şi speranţe aidoma. Tot ei sunt cei dintâi care-şi plătesc taxele şi se achită fără întârziere de obligaţiile către societate. Căci pentru ei legea e sfântă şi cuvântul e lege.

De peste două decenii au tot auzit promisiuni nerespectate şi au fost mereu chemaţi să dea gir celor care “vor să-şi pună mintea şi priceperea în slujba naţiunii”, dar care dovedesc apoi că de fapt ambiţia lor este de preamărire şi înavuţire. Am norocul să fac parte dintr-o comunitate de oameni care nu se înfierbântă la discursurile pline de patos ale politicienilor şi au învăţat că nu au ce să aştepte de la cei care au ajuns în funcţiile de conducere ale statului. Iar dacă uneori se întâmplă să le mai crească pensia sau salariul, ei ştiu că acei care au decis aceasta, nu au făcut-o pentru ochii lor frumoşi, ci pentru a le mai arunca un osicior din prânzul lor copios.

Aceşti români, când se întorc obosiţi de la serviciu sau de pe ogorul secătuit de caniculă, mai găsesc uneori timp să pornească televizorul şi să se crucească de ceea ce văd că se întâmplă pe scena politică. Femeile scuipă în sânul transpirat de căldură şi exclamă adesea: “ptiu drace, dar mare-i grădina lui Dumnezeu!”, atunci când se arată mulţimea de oameni ce se adună să aclame un lider sau altul, iar uneori turmele de manipulaţi ajung să se încaiere la propriu. Ele nu pot înţelege cum de-şi pierd timpul atâţia cetăţeni, aclamând sau hulind, când este atâta de lucru la fiecare pas.

Pe de altă parte, bărbaţii mai hâtri le dau dreptate tuturor politicienilor într-o singură privinţă: atunci când se acuză unii pe alţii că sunt hoţi şi mincinoşi. E singurul adevăr care se impune zi de zi şi se conving atunci când, rând pe rând, toţi mai mulţi demnitari şi granguri mari, sunt chemaţi să dea cu subsemnatul pe la parchet.

Rămâne totuşi întrebarea de actualitate: DA sau Nu? Să-l pedepsească pe Băsescu pentru toate promisiunile încălcate şi aerele ce le afişa, precum un dictator? De ce noi trebuie să alegem pe altcineva, doar fiindcă vrem să-l îndepărtăm pe cel care a fost?  Ne gândim că mai rău nu se poate şi constatăm că picăm din lac în puţ! Mereu este loc de mai rău şi de aceea e celebră zicala: “nu da Doamne românului cât poate duce!” Am vrut schimbarea lui Iliescu şi l-am ales pe Constantinescu, după care am revenit asupra deciziei. Apoi, ca să scăpăm de baronii PSD, am votat cu PDL-ul şi implicit cu Băsescu, fiind convinşi că am găsit un preşedinte care va combate corupţia ce ne sufocă.

Dar a venit criza, tăierile din salariu şi pensii, concedieri şi măsuri nepopulare luate de preşedintele jucător cu zâmbetul pe buze şi remarci ironice. Dintr-o dată, Băsescu a devenit nepopular şi lumea a ieşit pe străzi, cerându-i demisia. A venit vremea ca opoziţia să preia puterea prin metode nu tocmai ortodocse (a ademenit mulţi parlamentari de la PDL) şi cel puţin controvesate. Astfel că USL-ul, având acum majoritatea în forul legislativ, l-a trimis pe “inamicul public numărul 1”, la mila poporului care vrea din nou schimbare, cu orice preţ. Gândindu-mă la cel care l-ar putea înlocui, stau şi gândesc: “Doamne fereşte de mai rău!” Fiindcă se poate. Întotdeauna!

Revenind la televiziune, atât cât ne permite timpul, vedem cum analiştii politici, reporteri subiectivi şi partizani din diverse partide se zbat să ne convingă că albul nu e de fapt alb, iar negrul e de fapt o culoare deschisă. Fiecare cuvânt spus de unul sau altul dintre cei implicaţi în cursa pentru putere, este disecat, analizat şi întors pe toate feţele. Fiecărei acţiuni din campanie i se dă sensuri cu totul diferite, în funcţie de tabăra care o analizează. Hoţia nu mai e hoţie, dacă e făcută de colegul de partid, Curtea Constituţională Română, nu ar trebui să aibă puterea de decizie, dacă nu decide cum vrea puterea şi Comisia de Etică, habar nu are ce e un plagiat, dacă zice că e plagiat. Toate valorile sunt date peste cap şi nu mai şti ce să înţelegi, ce e drept sau ce e strâmb.

Cel mai mare partizan al schimbării, ce se perindă zilnic în faţa noastră dacă alegem să ne uităm la Antena 1, este adversarul declarat al preşedintelui suspendat, Mircea Badea, de la emisiunea “În gura presei”. El e unul din cei care a votat în trecut împotriva PSD-ului, doar pentru a cădea de la putere. Acum “s-a sucit” şi vrea schimbarea celor pe care i-a ales. Nu ar fi ceva ieşit din comun, doar se încadrează în profilul alegătorului de rând, dar exuberanţa şi temperamentul debordant pe care-l afişează când îşi exprimă opiniile te duc cu gândul la giumbuşlucurile unui saltimbanc de circ. Sunt sigur că un tratament îndelungat la un psihiatru, ar fi ca o mană cerească pentru el.

Pe de altă parte putem urmări opiniile pline de realism şi pertinenţă ale ziaristului Cristian Tudor Popescu, ce ne oferă o analiză obiectivă a evenimentelor cotidiene. L-am admirat pe acest om din anii ’90 şi cred că este un profesionist desăvârşit. Ciudat este faptul că şi Mircea Badea credea la fel, până a fost criticat într-un articol. Cum nici el nu suportă criticile, de atunci nu mai are aceeaşi părere. E foarte greu pentru noi să ne recunoaştem greşelile, iar pentru unii, de neimaginat!

Cam asta este politica din România şi, din păcate, nu putem să ne mândrim nici cu ea. Acestea sunt personajele politice şi trebuie să alegem pe care să ne bazăm. Deocamdată alegem să spunem un Da sau un Nu. Oricare ar fi răspunsul, bătălia va continua acolo sus şi obişnuiţi-vă cu ideea că nimeni nu vă iubeşte, ci doar se gudură până puneţi ştampila. După aceea vi se va îngădui să le aşterneţi covorul roşu şi să faceţi plecăciuni. Că puterea e orbitoare şi provoacă amnezie. Şi totuşi, oare eu ce ar trebui să votez? DA sau NU?

Iată că a venit şi ziua în care preşedintele jucător al României, marele TRAIAN Băsescu e prins în corzi şi simte cum pierde treptat tot mai multe pârghii ale puterii. Trebuia o uniune a tuturor forţelor din opoziţie, cu jocuri de culise şi promisiuni fantastice pentru a vrăji poporul sătul de o dictatură, pentru a intra în alta. Fiindcă aşa suntem noi, plini de potenţiali dictatori şi dornici, prin inconştienţă, de a fi manipulaţi. DICTATURA A CĂZUT! TRĂIASCĂ DICTATURA!

Detest politica şi nu am încredere nici într-un partid. Dar trebuie să votez cu cineva, nu? Nu mi-a plăcut Băsescu, fiindcă era arogant şi voia să se implice în toate, ignorând parlamentul şi guvernul. La alegerile locale am votat omul, şi nu partidul, dar în urma centralizării rezultatelor a reieşit că noua coaliţie a înfrânt partidul de la guvernare, într-un procent copleşitor. Asta am văzut-o cu toţii, dar acum vedem şi represariile venite din partea învingătorilor.

Exact de ceea ce îi acuza Victor Ponta şi partenerul lui, Crin Antonescu, e modul în care înţeleg ei să “democratizeze” instituţiile statului. E un taifun social care schimbă tot ce mirosea a PDL sau care are ceva împotriva celor din conducerea USL. Toate maşinaţiunile sunt evidente şi plagiaturile nu mai sunt de condammnat, iar scuza ar fi că toată lumea plagiază, căci nu mai e nimic de inventat, de creat. Sau nu recunoaştem nimic, chiar dacă e evident.

Noi, oamenii normali, stăm şi ne crucim la câtă neobrăzare se pretează acei politicieni şi ei cred că istoria nu-i va amenda. Chiar şi în cazul unei demisii cauzate de acuzaţii dovedite i se spune “demisie de onoare!”, ca şi cum ar fi onorabil că ai fost prins cu “mâţa-n sac”. Dar unii nici măcar atâta “onoare ” nu au! E mare “ciolanul” pe care-l au de ros şi dulce-i gustul puterii pentru cei obsedaţi de ea.

Când îi vezi cum se ameninţă unul pe altul, te întrebi dacă mai există oameni cu bun simţ în ţărişoara noastră şi dacă da, de ce nu sunt ei cei care apar în prim-plan. Poate fiindcă ne place să auzim fantezii şi cuvinte denigratoare la adresa altora? Suntem chiar atât de dependenţi de răutate şi bârfă?

Mărturisesc că nu-mi place să scriu aceste rânduri, deoarece şi ele sunt răutăcioase, şi am tot amânat editarea lor în speranţa că voi găsi un motiv de a renunţa. Însă, scena politică e atât de deplorabilă încât îl depăşeşte în imaginaţie chiar şi pe marele nostru Caragiale. Totul a devenit o vendetă murdară, iar valorile se înlătură dacă nu periază pe cine e la putere.

În noiembrie vor fi din nou alegeri, de această dată parlamentare. Am crezut că voi vota cu USL-ul, pentru schimbarea unui partid şi al unui om ce avea tendinţe totalitare. Acum sunt dezamăgit de noua putere şi cred că voi alege pe oricine altcineva, dar pe ei, NU! Aceste predicţii le-am avut şi în epigramele publicate înainte de accederea lor la putere, mai ales în ceea ce-l priveşte pe domnul Victor Ponta.

P.S.- Jur solemn, cu mâna pe Biblie, că nu am plagiat aceste rânduri ci le-am emanat pe loc, într-un acces de sinceritate! Aşa să m-ajute Dumnezeu!

După ultima vânătoare aprigă de la Balc, mistreţii care au mai rămas, speriaţi şi derutaţi, s-au adunat la sfat. Au ales un nou preşedinte în locul celui ucis cu sânge rece şi un birou cât se poate de permanent. După formalităţile de rigoare, tânărul conducător a luat cuvântul cu o voce gravă şi afectată:

– Dragii mei guiţători, trăim vremuri grele şi an de an suntem decimaţi cu sadism de oamenii fără milă, dar cu o satisfacţie ce li se citeşte pe chipul lor ce iradiază îndestularea. Au arme înfiorătoare în faţa cărora noi suntem neputincioşi, iar câinii lor sunt mari şi nemiloşi. Totuşi, trebuie să facem ceva pentru că dacă stăm cu labele încrucişate, la anul nu vom mai exista şi puii noştri vor păţi la fel. Aştept sugestii…

În luminiş s-a făcut mare agitaţie şi fiecare voia să se facă auzit. În cele din urmă a prins contur o expresie ce părea că şi-a găsit cei mai mulţi adepţi:

– Să-i blestemăm!… Blestem asupra criminalilor!!!

Preşedintele a ridicat laba şi a cerut să se facă linişte. Apoi a luat din nou cuvântul:

– Din cele auzite se pare că majoritatea este pentru implorarea temutului şi străvechiului “Blestem Porcesc”, care şi-a dovedit de atâtea ori puterea. Să nu uităm însă că, pentru a fi eficace, nu e bine să-l facem unui grup, ci unei persoane anume, pe care o avem în vedere. Dacă ne gândim bine, cred că avem în minte figura unui om ce nu a lipsit de la nici o baie de sânge, un om mândru de victimele sale, un vânător cu multe arme şi puţine scrupule. L-am văzut aproape toţi şi ne-am îngrozit când treceam prin preajma lui. Am aflat cu acele ocazii că e mare şef printre oameni şi a candidat la funcţia de preşedinte chiar. Dacă n-ar mai veni la viitoarele masacre, poate că mulţi dintre noi vor scăpa cu viaţă. De aceea propun ca Blestemul Porcesc să-l vizeze pe el şi pentru asta vă rog să aveţi în minte imaginea lui atunci când îl voi invoca. Vă rog să vă concentraţi acum!

Toată adunarea a închis ochii şi a plecat capetele. Se auzea doar vocea răspicată a preşedintelui:

– FIE CA ACEST BLESTEM PORCESC SĂ TE LOVEASCĂ AŞA CUM NE-AI LOVIT ŞI TU PE NOI! DACĂ AI TRAS CU GLONŢ, DE GLONŢ SĂ AI ŞI TU PARTE! DAR SĂ NU TE STINGI DEODATĂ, CI SĂ SIMŢI GUSTUL AMAR AL PLUMBULUI, MÂNA SĂ-ŢI TREMURE CÂND VEI APĂSA PE TRĂGACI ŞI GLONŢUL SĂ NU FIE IZBĂVITOR! SĂ-ŢI ADUCI AMINTE CĂ MULTE VIEŢI AI CURMAT, FĂRĂ ROST, DOAR DIN PLĂCERE! INVOCĂM ACEST BLESTEM ŞI FIE CA EL SĂ SE ÎMPLINEASCĂ ANUL ACESTA, AŞA CUM S-A ÎMPLINIT DE ATÂTEA ORI!

Liniştea a persistat câteva momente de parcă toată porcimea era în transă. În cele din urmă, proaspătul ales a dat semnalul de încheiere a şedinţei şi destrămare a grupului. Erau obosiţi de efortul cerut pentru concentrare şi nişte rădăcini suculente erau binevenite.

Lăsând la o parte această fabulă ce ar putea fi inspirată din realitate, trebuie să recunoaştem că e o tragedie pentru societatea noastră gestul fostului premier Adrian Năstase de a se sinucide. Vreau să cred că nici chiar adversarii săi politici nu se bucură, precum a spus-o actualul premier, fără a nominaliza. Nu cred că cineva a afişat o mină satisfăcută, ci doar domnului Ponta îi place să creadă şi să spună că sunt persoane mulţumite de această dramă. 

S-au umplut televiziunile de psihologi care despică firul în patru şi caută explicaţii pentru această tentativă de suicid. Unii chiar găsesc justificat acest gest şi sunt plini de compasiune. Ei bine, eu nu am nici un interes să-l menajez şi nu găsesc nici o scuză a actului de laşitate. Nu ştiu dacă a vrut neapărat să moară sau a bănuit că va fi împiedicat la timp. Oricum e condamnabil: ori nu a fost în stare să-şi ducă la bun sfârşit nici măcar propria sinucidere sau a vrut să stârnească compasiunea.

E uşor să-ţi închei socotelile cu viaţa atunci când dai de greu, durează doar câteva secunde până apeşi pe trăgaci. Mai greu este să înfrunţi realitatea şi să găseşti soluţii în situaţii dificile, atunci când eşti obişnuit să trăieşti doar în sfere înalte, unde cea mai mare grijă este să alegi arma potrivită pentru un anumit vânat. Şi când te gândeşti că acest om a candidat la preşedenţia României! 

Mândria nu e o scuză pentru sinucidere; de fapt nu există scuză pentru aşa ceva. Avocaţii lui acuză justiţia pentru o condamnare nemeritată şi aproape că laudă decizia morbidă a domnului Năstase. Păi, atunci, hai să ne sinucidem cu toţii, cei care am fost neîndreptăţiţi de statul român! Ar fi o avalanşă de sinucideri.

Cred că cel mai mare regret al fostului premier nu e faptul că a fost condamnat, ci ideea că alţii au scăpat cu faţa curată şi dacă sunt mai corupţi. Ştim cu toţii că politicienii sunt pătaţi, a recunoscut-o chiar domnul Victor Ponta, care-şi propunea “să fure mai puţin”, atunci când va ajunge la putere. Prin urmare, n-ar fi fost Adrian Năstase singurul demnitar cinstit. Problema că el a fost mai puţin dibace şi a lăsat ceva dovezi. Ăsta e adevăratul motiv!

Vecinul meu, Vasile, are o familie numeroasă şi nu găseşte de lucru decât ca zilier. E greu să fi cap de familie, cu şase copii şi o femeie casnică, cărora trebuie să le asiguri mâncarea de zi cu zi. Într-o zi a mers prin preajma unei unităţi avicole, unde a găsit nişte găini moarte, aruncate lângă gard. Fiind disperat şi chinuit de foame, a luat câteva şi le-a băgat în plasă. Auzise el că şi alţi amărâţi au mâncat mortăciuni şi nu au păţit nimic dacă au fiert bine carnea.

Ghinionul lui a fost că l-a văzut paznicul, care l-a luat de umăr şi l-a dus la patron. Acesta l-a acuzat de furt, dându-l pe mâna poliţiei. Cică, găinile erau pe proprietatea lui şi din ele făcea furaje pentru piscicultură. Zilele trecute, Vasile a primit decizia judecătorească prin care era înştiinţat că trebuie să execute trei luni de închisoare. Cine va avea grijă de copiii lui în acel răstimp?

Vasile a văzut ştirea în care era prezentată tentativa de sinucidere a lui Adrian Năstase şi valul de empatie pe care l-a generat. Şi el are mândrie şi până acum nu a avut de-a face cu legea. Acum însă, se gândeşte şi el să-şi ia viaţa! Degeaba mă căznesc să-i explic cum că asta nu e o soluţie, când vede la televizor că oameni culţi, cu pregătire, găsesc justificată o asemenea opţiune. Ce uşor se pot lua exemplele rele, căile facile de a rezolva problemele complicate! Mai greu e să le înfrunţi şi doar cine o face merită toată admiraţia!