Mulți afirmăm că totul se plătește în viață, dar unii nu o mai cred. Această credință ușor fantezistă este răsturnată de cei care arată cu degetul spre infractorii și politicienii corupți, care o duc bine mersi fără să plătească pentru hoțiile și faptele lor ilegale. S-ar părea că au dreptate și nici măcar Dumnezeu nu-i mai pedepsește pe păcătoși așa cum ne-am aștepta și cum ar fi corect. Dar nu este deloc adevărat și observația lor este pripită.

Se mai spune că Dumnezeu nu bate cu bota și (adaug eu) nu întotdeauna în viitorul apropiat. Dar ceea ce m-a făcut să mă conving că totul are o plată și o răsplată, a fost „accidentul” care i s-a întâmplat mamei surorilor Monica și Ramona Gabor, Veronica Bulai. Se știe că înainte de a fi lovită mortal de o stâncă în cădere, ea a încălcat interdicția pusă sub blestem a Sfântului Calinic și, îmbrăcată în bărbat a intrat în Mănăstirea Frăsinei. Curiozitatea nestăpânită a dus-o la un gest fatal, pe care cei credincioși îl consideră răspunzător pentru accidentul ce a urmat.

Acest exemplu însă nu este singurul care ne poate ajuta în convingerea că păcatele și faptele rele se pedepsesc. Priviți mai atent în jurul vostru și veți găsi multe alte nenorociri cu care sunt „răsplătiți” cei care au beneficiat de naivitatea și bunătatea celor din jur. Ei nu văd, pentru că sunt orbiți de măreție, dar noi, cei care suntem spectatori imparțiali putem să deslușim pedepsele și să bănuim vina pentru care le-a fost administrată. Gigi Becali și Adrian Năstase plătesc și au plătit cu detențiune pentru faptele lor de înavuțire pe căi neortodoxe. Pedeapsa le-a fost dată de justiția oamenilor, dar Dumnezeu sau Soarta au o mare influență în aceasta. Iar când legile nu fac dreptate, destinul  face ca pedeapsa să vină pe alte căi: un accident grav, o boală necruțătoare, o familie destrămată, o viață nefericită…

Nu putem știi ce e cu adevărat în sufletul sau în familia celor care au călcat strâmb. Dar vă asigur că nu merita să facă greșelile pe care le-a făcut! Chiar dacă nu are conștiință, care să-l mustre, chiar dacă el crede că s-a realizat, mai devreme sau mai târziu vine ziua plății. Iar acea plată va fi cu dobândă mare! V-a da socoteală nu numai el, ci și cei apropiați lui, care nu vor știi de ce sunt loviți atât de rău.

Dacă v-ați mințit prietenul, v-ați înșelat iubita sau poate ați luat ce nu vi se cuvenea de la cineva și nu reparați această greșeală, poate că nici nu vă pare rău. Chiar s-ar putea să fiți satisfăcut de câștigul pe care-l aveți din asta. Dar nu fiți naiv! Veți plăti îndoit greșeala făcută cu reavoință. Poate chiar în acest moment vi se pregătește pedeapsa. Poate că deja corpul vostru sau al cuiva din familie este bolnav. Sau destinul v-a pregătit un eveniment nefericit. Iar decât să stai cu frica în sân și să tremuri cu gândul la viitor, încearcă să îndrepți răul pe care l-ai făcut. Până mai este timp. S-ar putea să reușești și, in felul acesta, să scapi de pedeapsa divină. Însă, dacă ești convins că nu ai pentru ce să te mustre conștiința, te felicit! Caută să menții această cale și vei avea parte de o viață frumoasă. Nu plină de huzur, dar fericită!

„Primarul” orașului Constanța s-a dat iar în spectacol. Doar că, de data asta a fost un spectacol neregizat și care i-a mai adus un dosar de cercetare pe lângă cele câteva în care este acuzat de corupție. Am pus titulatura de primar în ghilimele deoarece numai în această postură nu-i vine nici costumația, dar nici comportamentul. Îi stă bine de clovn, saltimbanc, petrecăreț „afumat” și chiar actor în diverse spectacole de la malul mării. Rolurile de rege, împărat, maharajah și alte personalități exotice i s-au urcat însă la cap și nu mai suportă concurență pe teritoriul său: malul mării, respectiv plaja fițelor de la Mamaia.

Ceea ce l-a înfuriat la culme pe grandomanul Mazăre a fost impertinența cu care un turist a defilat cu skyjet-ul de mare putere prin preajma lui. Au oare nu știa obraznicul că pe acel teritoriu nimeni nu are voie să-i taie calea preamăritului primar?! Se pare că nu, iar ca să-i bage mințile în cap, regele litoralului a trimis supușii ( a se citi bodyguarzii) să-i bage mințile în cap. Singura problemă pentru bătăuși a fost că cel educat cu pumnii nu era un fitecine, ci chiar atacantul echipei ploieștene, Younes Hamza, admirat și iubit de fani. Tânărul care s-a ales cu fața tumefiată a depus plângere și cere să se ia măsuri împotriva celor vinovați.

Replica infatuată a lui Radu Mazăre nu a întărziat și, ca de obicei, și-a arătat puterea de politician invincibil ales de concitadini: cei care primesc ocazional căte o plasă de alimente gratuite numai să-și țină pliscul și să pună ștampila pe numele de legumă. A minimalizat importanța unui fotbalist care devine celebru „doar că dă de vreo două ori cu piciorul în minge”, pe când EL, eheee, EL e om mare și stăpân al acelor meleaguri. Și probabil că are dreptate.

Atâta vreme cât este ales și aduce voturi USL-ului, nimeni nu o să-l deranjeze, iar dosarele din instanță vor fi tergiversate ani de zile. Poate să corupă și să fie corupt, să înjure pe cine vrea (atâta timp cât nu-i vizează pe șefii de partid), să bată pe cine vrea, că toate se mușamalizează. Credeți că e prima dată când aplică astfel de corecții unor turiști? Doar că un om obișnuit, fără relații și putere, nu reclamă. Se retrage și-și linge rănille, știind că o poate păți și mai rău dacă deschide gura. E voie doar să fie lăudat și ridicat în slăvi, lingușit de fetele care-l împresoară și pe care le dădăcește ca un stăpân sever ce este.

Dar adevăratul caracter a lui Radu Mazăre erupe de câte ori i se pare că nu i se acordă destulă importanță. Dacă nu o poate face prin violență fizică, recurge la invective din cele mai joasă speță. E un fel de M.M. Stoica, cu care se aseamănă în temperament. Amândoi își ies repede din fire și trec la represarii. Doar că M.M. Stoica mai primește câteodată niște sancțiuni și amenzi. Oricum, Becali e șeful cel mare! Dar Mazăre nu are astfel de probleme. S-a înălțat pe un piedestal atât de înalt încăt va fi greu să găsim vreo prăjină cu care să-i ajungem la nas.

După cum știm cu toții, noi ăștia mai în etate, primul partid de după revoluție a fost Frontul Salvării Naționale. În el s-au regăsit disidenți, revoluționari dar și oportuniști de calibru, în total vreo 39. Probabil ei sperau să rămână partidul unic din România, la fel cum a fost Partidul Comunist Român. Doar că foarte mulți și-au dat seama că dacă e democrație, numărul partidelor poate fi nelimitat, așa că a început sarabanda înregistrării de noi și noi grupări de acest fel, cu nume și programe cât mai atractive și promițătoare. Nu o să uit niciodată  iritarea unuia dintre membrii fondatorii ai FSN – pare-mi-se Cazimir Ionescu – care a adus în studioul Televiziunii un cetățean ce voia să creeze un alt partid, al cărui nume îmi scapă, însă nu asta e relevant. FSN-istul țipa la bietul om intimidat și voia să-l convingă că nu are nici un rost să înființeze un partid, din moment ce au același scop: binele poporului. Omul nu se lăsa convins și pace! El voia să facă poporului bine în felul lui și sub sigla altui partid.

De atunci s-au născut mii de partide, mari și mici. Cele mai multe au dispărut rapid după ce au păpat sponzorizarea care venea de la stat. Altele s-au păstrat până în zilele noastre, schimbându-și doar numele sau păstrându-l mereu. Chiar și azi mai apare câte unul, cum ar fi Mișcarea Populară. Toate vor binele poporului, toate au specialiști și toate promit marea cu sarea, doar să ajungă la putere. Iar când ajung, toate, fără excepție, uită de promisiunile făcute și se apucă de împărțirea ciolanului pentru care s-au luptat și au făcut atâtea sacrificii. La noi nu există un crez politic, un program definit și o strategie concretă de urmat pentru a scoate țara din criză. Nimeni nu aderă la un partid pentru idealurile sale. Toți politicienii urmăresc doar funcții cât mai înalte și profitabile, iar pentru asta sunt în stare să se înscrie în orice partid. Astfel că aceste partide ar putea la fel de bine să poarte numele de găști sau grupări mafiote, pentru că acționează la fel, doar că-și legalizează furturile. Iar când unii se lăcomesc prea tare sau nu apucă să-și șteargă urmele, se întâmplă să dea socoteală în fața justiției. Oricum, sunt cazuri rare față de amploarea fenomenului.

Tot îmi zic că ar fi bine să ignor politica și să nu-i mai bag în seamă pe politicieni. Viața e mai frumoasă și mai liniștită atunci când uiți că ei există. Doar că oricât ai încerca să-i eviți și să-i uiți, nu te lasă ei în pace. Oriunde se ivește o afacere profitabilă, o activitate rentabilă prin care poți să câștigi bani printr-o muncă cinstită, dar ai nevoie de niște aprobări, imediat își bagă și politicienii coada și-ți spulberă toate speranțele. Au ei un al șaselea simț, prin care detectează de unde se pot stoarce niște bani nemunciți sau alte avantaje care decurg din funcția pe care o au și prin care pot bloca orice inițiativă care nu le convine. De aceea, cu toate sugestiile făcute de premierul Victor Ponta, președintele Traian Băsescu și alți demnitari din diferite funcții, investitorii străini nu se lasă păcăliți și cei mai mulți evită să deschidă afaceri în România. Chiar au specificat că atâta timp cât manageriatul este asigurat de politicieni, afaceriștii de bună credință vor ocoli țara noastră. Cu alte cuvinte, prostia și interesele egoiste ale politicienilor noștri ne sabotează orice speranță de a spori și diversifica locurile de muncă, ba chiar și cele existente sunt în pericol de a fi desființate.

Indiferent ce partid alegem și indiferent în ce politician ne punem speranța, până nu se schimbă mentalitatea lor, vom fi mereu dezamăgiți. Iar mentalitatea lor e atât de solid ancorată în subconștient încât ar trebui un șoc foarte mare ca să se schimbe. Încă nu am idee ce ar putea provoca acest șoc. Sau cine. Poate ar trebui tratați cu toții de un psiholog competent, pe termen lung și într-un spațiu restrâns. Cât mai restrâns.

Nu sunt ultranaţionalist, dar nici nu vreau să fiu considerat un intrus în ţara în care m-am născut. De aceea, deşi următoarele 18 zile le voi petrece în mijlocul secuilor (respectiv, tocmai la Băile Tuşnad), cu care am ceva grad de rudenie – măcar prin nevasta provenită din Joseni, defunctă, din păcate – şi pe care îi respect şi admir deopotrivă; voi reproduce, totuşi, semnalul de alarmă de mai jos. Aşadar:

,,Şcoala naşte monştri: Guvernanţii din Ungaria educă tinerii maghiari chiar în România pentru Ţinutul Secuiesc!”

Autorităţile române au luat atitudine faţă de lucrările Şcolii de vară de la Băile Tuşnad, la care au fost invitaţi mai mulţi guvernanţi maghiari pentru a predica despre emanciparea Ţinutului Secuiesc, în contextul regionalizării.

Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, afirma că Şcoala de vară de la Băile Tuşnad seamănă cu o şedinţă a Guvernului Ungariei, iar declaraţiile unor oficiali ungari formulate acolo sunt o ingerinţă într-un proces suveran al României.

“Nu pot să nu constat că lucrările Şcolii de Vară de la Băile Tuşnad seamănă foarte bine cu o şedinţă a Guvernului Ungariei, organizată de data aceasta în România, atât prin participarea substanţială guvernamentală, cât şi prin fondul problematicilor abordate, centrate pe promovarea politicii naţionale a Ungariei în raport cu minoritatea maghiară, inclusiv din România. Aceste declaraţii depăşesc cu mult cadrul politico-juridic al relaţiei bilaterale, precum şi toate angajamentele asumate în comun cu partea ungară de-a lungul dialogului diplomatic susţinut din ultimele luni şi reiterate de curând părţii ungare”

Secretarul de stat în Ministerul de Externe al Ungariei, Nemeth Zsolt, susţine că “regionalizarea, drapelul secuilor şi UMF Târgu Mureş” sunt probleme care privesc democraţia, iar dacă o comunitate are doleanţe ce nu contravin legii, acestea trebuie împlinite.

În opinia lui Nemeth, într-un stat democratic ar trebui să se dea curs solicitărilor reprezentanţilor legitimi ai minorităţilor, iar Ungaria va sprijini toate doleanţele formulate de comunitatea maghiară din Transilvania

,,Când mă refer la Ţara Secuilor, la regionalizare, la drapelul Ţarii Secuieşti şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, pot să subliniez că sunt probleme care privesc democraţia, aici. Dacă există o comunitate însemnată într-o ţară care şi-a exprimat doleanţele, care a formulat nişte solicitări şi acele solicitări nu contravin legilor în vigoare ţării respective, noi considerăm că trebuie să se dea curs solicitărilor respective. Pe de altă parte, Guvernul ungar, Ungaria, nu poate să facă altceva decât ceea ce este obligat prin Constituţia Ungariei, şi anume, dacă comunitatea maghiarilor din Transilvania şi-a manifestat solicitările legitime prin organizaţiile care reprezintă această comunitate în mod legitim, atunci noi trebuie să o sprijinim. Nu putem face altceva decât ceea ce prevede Constituţia”, a afirmat Nemeth Zsolt.

IATĂ MAI JOS CARE SUNT INFORMAŢIILE DIN MICROCIPUL CARDULUI DE SĂNĂTATE
.
– numele, prenumele şi CNP-ul asiguratului;
– codul unic de identitate în sistemul de asigurări;
– numărul cardului naţional de sănătate
– diagnostice medicale cu risc vital şi boli cronice;
– grupa sanguină şi RH-ul;
– acceptul exprimat în timpul vieţii de a dona organe după deces;
– numele medicului de familie şi datele lui de contact.
.
Poate că mulţi dintre noi, după o lectură mai atentă, vom realiza cât este de GRAV ceea ce ni se întâmplă fără o informare corectă şi fără acordul nostru. Începem prin prezentarea opiniei unui medic român, nu oricare, despre cardul de sănătate.
Dr. VASILE ASTĂRĂSTOAE, preşedintele Colegiului Medicilor din România, declară:
“Cardul de sănătate cu microcip este un abuz din partea statului şi comportă riscuri pe toate planurile!!!
– Cardul este numai aparent în favoarea asiguraţilor.
– Este periculos să fie puse informaţiile medicale personale pe microcip, deoarece acesta nu este protejat. Oricine are un cititor de cipuri compatibil poate să afle tot. Acest lucru violează drepturile la intimitate şi la demnitate ale persoanei şi poate aduce mari prejudicii.
– La Consiliul Europei există o presiune imensă din partea firmelor de asigurări pentru a deveni legal accesul la informaţiile despre sănătatea oamenilor. Forţa financiară uriaşă a acestor ‘rechini’ face ca datele despre posibilele boli ale oamenilor să ajungă la ei pe birou pentru ca ei să ştie dacă fac sau nu poliţele de asigurare şi la ce preţ.
– Există riscul discriminării persoanelor pe baza informaţiilor personale asupra stării de sănătate, atâta vreme cât acestea nu mai sunt protejate.
– Datele medicale pot fi utilizate inclusiv pentru a distruge o persoană, mai ales într-o societate conflictuală ca cea din România!!!
– Există o tendinţă din partea Statului spre autoritarism, în sensul de a cunoaşte totul despre cetăţeni şi de a-i controla!!
– Este o încercare de abuz din partea statului şi nu există dezbateri publice!
– Se introduce o nouă taxă, fără să fie consultată populaţia, deşi românii plătesc asigurările de sănătate.
– În privinţa donării de organe: vom intra în circuitul european şi vom trimite numărul de organe disponibile spre alte ţări. Şi dacă ar exista mai mulţi donatori de organe, nu vor exista mai multe transplanturi în ţara noastră, pentru că fondurile disponibile pentru transplanturi de organe sunt limitate, iar creşterea numărului de donatori ar depăşi limita bugetară.”
.
– Cui vor folosi organele luate de la români? Ce bani şi ce organizaţii sunt în joc? Cine va apăra “prostimea” de cei care vor dori să le comercializeze organele pe milioane şi milioane de euro sau dolari?
.
– “Ca să înţelegem mai bine: în Spania (unde există acordul prezumat din partea familiei pentru prelevarea de organe), s-a ajuns la puternice discriminări împotriva imigranţilor, care nu au familiile alături de ei. Deci nu are cine să-i apere de reţelele de ‘transplant de organe’! Există un comerţ ilicit de organe de transplant, este dovedit, iar acordul prezumat, aşa cum este prevăzut în România, ridică mari semne de întrebare. Medicii sunt şi ei oameni. Dacă ne uităm la istoria sec. XX, vedem că medicii erau cei care făceau experimente în lagărele de concentrare naziste, medicii erau cei care făceau abuzuri în domeniul psihiatric. Şi în cazul transplantului de organe tot medicii pot să ajungă la abuzuri dacă legea şi autorităţile permit şi încurajează. Cardul cu microcip asta face!”
.
Ultimul exemplu este A1H1 (gripa porcină). În acest moment s-a dovedit că cei care au întreţinut spaima au avut contracte cu firmele care au produs vaccinurile.
Cardul de sănătate cu microcip (putea să fie şi o variantă fără), creează mari dificultăţi şi poate împiedica accesul la serviciile medicale.
Cardul de sănătate este “arma” cu care guvernanţii vor să scoată de la români sume uriaşe de bani, un “furt al secolului” săvârşit în dauna celor care plătesc legal asigurările de sănătate dar NU VOR CARD DE SĂNĂTATE!!!
Decizia guvernanţilor noştri, pe care nu o contestă vehement nici televiziunile, nici opoziţia parlamentară, este halucinantă:
CEI CARE PLĂTESC DIN SALARIU SAU PENSIE SERVICIILE MEDICALE DE STAT, DAR NU VOR CARD DE SĂNĂTATE, VOR PLĂTI TOATE SERVICIILE MEDICALE DE CARE AU NEVOIE!!!
Altfel spus, românii care nu vor cardul cu microcip vor plăti de 2 ori asistenţa medicală.
.
Şi românii tac, românii se uită cum începe un nou jaf naţional şi stau ca mieii la tăiere.
Televiziunile vorbesc de Egipt, politicienii se bat pentru funcţii în Parlament. Ce minunăţie de neam suntem!
Potrivit hotărârii de Guvern, contravaloarea cardului de sănătate va fi suportată de asigurat, adică şi obligatoriu şi plătit de “prostime”!
Medicii de familie vor trebui să plătească şi ei pentru cititoarele de carduri şi să aibă şi internet de bandă largă pentru a avea legătură cu sistemul informatic!
Credincioşii spun că nu vor să folosească acte electronice care conţin semnul fiarei – 666!
Cine stă să se uite în gura unor “rătăciţi” care încă mai cred în Dumnezeu! Ce dacă sunt milioane, ce îşi strigă credinţa şi cer respect măcar pentru sufletul lor, dacă pentru nivelul lor de trai nu are nimeni!
.
Forul Ortodox Român vine cu exemple ale unor ţări care au clacat în acest experiment.
În Marea Britanie s-au pierdut datele a 93% din asiguraţi.
Germania a dat 1,7 miliarde de euro pentru implementarea parţială a unui astfel de sistem şi acum l-au stopat.
De ce pornim noi ceva ce nemţii au oprit?
Cine are interese în a controla românii şi la capitolul sănătate şi organe?

Se ştie că fiecare oraş îşi sărbătoreşte ziua într-o anumită zi din an. E o festivitate care pe nativii acelei localităti, dar şi pe venetici, îi face să se simtă ca şi cum ar fi ziua lor aniversară şi să se bucure alături de toţi cunoscuţii sau vizitatorii aflaţi împrejurul lor. Primăria îşi dau toată silinţa să-şi mulţumească electoratul şi investeşte bani serioşi pentru a aduce artişti de valoare. Se organizează concursuri în diferite sporturi şi arte, dotate cu premii (mai mult simbolice, dar contează aprecierea consătenilor) şi orăşelul miroase a fripturi, mici, porumb fiert şi cozonac secuiesc.

Dar eu nu despre asta vreau să vă vorbesc, ci despre concursul de şah numit “Cupa Comja”, care a ajuns la a XV-a ediţie şi pe care, mărturisesc cu mândrie, l-am câştigat din nou. Ştiu, ştiu că aveţi oroare despre şahişti, pe care îi consideraţi nişte ciudaţi cu ochelari (precum tocilarii din timpul şcolii), care stau nemişcaţi şi sunt sensibili la orice mişcare din exterior. Doamnelor şi domnilor… noi, cei din orăşelul Seini-Maramureş, nu suntem deloc aşa. În calitate de premiant, cu “patalamaua” la mână, pot să vă dau exemple concrete, deşi o să evit numele din motive de jenă (nu a mea, oricum).

Astăzi am fost doar opt combatanţi (spre deosebire de anul trecut, când am fost 12) şi fiecare cu ambiţiile lui de victorii cât mai multe. Unul dintre el a venit “obosit”: cică nu a dormit toată noaptea. Aşa că, spre a se odihni puţin, a solicitat niţică întărire din pălincă de prune. Acel şahist care aproviziona anual echipa cu o astfel de licoare, a venit dotat şi de această dată cu un astfel de stimulent. Astfel că petrecăreţul a ajuns într-o stare de limbuţie foarte avansată şi la masa de final a “furat” şi grătarul vecinului de masă.

Pentru că, am omis să vă spun că primăria ne oferă 300 de lei, sub formă de premiere şi petrecere. Din care, eu am câştigat 45 de lei, înafara mesei festive. Pe care, bineînţeles, am să-i beau! De aceea mă grăbesc să vă spun ce se întâmplă prin zona asta a Maramureşului, fiindcă în curând începe concertul de muzică din centrul localităţii. Pe la ora 22.00 e programat să cânte Ştefan Bănică jr., pe care, drept să vă spun, nu am să apuc să-l văd. Poate nici nu va mai fi loc, dar nici nu mă omor după el. Are el destule admiratoare, tinere şi focoase.

Importantă este ziua noastră, a seinenilor, iar farmecul îl găseşte fiecare în felul lui. Aşa e în fiecare oraş şi acest prilej e şi o modalitate de comerţ ambulant, pe care mulţi îl agreează. Şi de ce nu?

Ce ne bucură pe noi, românii, când străinii ne laudă frumuseţea fetelor autohtone! Cel puţin în mine creşte inima şi simt că avem o bogăţie naturală inepuizabilă, de care guvernanţii nu ne pot lipsi pentru a o valorifica doar în interesul lor, aşa cum le stă în obicei. Fiecare fată, fiecare mândreţe de româncă se “dăruieşte” singură şi doar ea profită de toate avantajele unei relaţii cu occidentalii sau alte civilizaţii ce dispun de venituri consistente. Asta, dacă nu intervine vreun “peşte” sau alt tip de răpitor care se face stăpân pe nurii frumoaselor.

Dar să nu fiu pesimist şi să privesc partea bună a acestei bogăţii naturale. Chiar dacă eu nu prea am acces la zânele indigene, nefiind înzestrat nici cu maşină scumpă şi nici cu un fizic ce colcăie de muşchi, sunt totuşi fericit când vedete şi personalităţi de pe tot mapamondul îşi găsesc plăcerea în poalele connaţionalelor mele, fiind şi în acest mod reprezentaţi cu cinste chiar şi în paturile VIP-urilor de pe glob.

Mai ales când am văzut ce victorii de răsunet a avut frumoasa Mădălina Ghenea cu inegalabilul Brad Pitt, iar apoi, cu o mişcare strategică la subjugat şi pe râvnitul burlac Gerard Butler. Ce mulţumit şi mândru eram în acea perioadă şi cu ce bucurie aşteptam ştirile care prevesteau chiar şi o căsătorie între e! Din păcate, pentru mine au urmat zile de depresie, când am auzit că relaţia dintre Butler şi Mădălina începea să scârţâie şi amândoi aveau întâlniri amoroase cu altcineva. Nu puteam să dorm şi ziua umblam bezmetic pe câmpuri la gândul că am fost părăsiţi şi lumea ne va arăta cu degetul.

Apoi a răsărit din nou soarele deasupra ţărişoarei noastre şi i-am văzut din nou pe cei doi porumbei împreună. Speram ca de data asta să-i fi venit mintea la cap vedetei de la Hollywood şi să-şi dea seama că fată mai frumoasă şi mai cuminte (dar şi cu minte) nu va găsi oricât ar căuta sau aştepta. Doar că de vreo două săptămâni nu mai aud nimic despre relaţia dintre ei. Ce se întâmplă? Nu-şi mai fac paparazzi datoria sau televiziunile şi-au uitat menirea. Aceea de a ne ţine la curent cu orice relaţie. Altfel ne ţine într-o derută totală şi riscăm să cădem într-o depresie naţională. Iar nouă nu ne place nesiguranţa şi trăim doar din certitudinea pe care ne-o oferă emisiunile şi revistele de profil. Că aşa suntem învăţaţi.

Mi-am promis în sinea mea să nu scriu nimic despre scandalul iscat şi anul ăsta de mult aşteptatul şi controversatul examen de Bacalaureat. Prea mult a vuit presa scrisă -atâta cât mai e – şi prea mulţi analişti şi politicieni au dezbătut acest circ, încât s-ar părea că toate aspectele au fost comentate şi răscomentate de prea multe ori. Mă gândeam că eu mă voi limita să savurez, ca în fiecare an, “perlele” mai mult sau mai puţin autentice ale viitorilor studenţi. Că toată lumea vrea să termine un institut superior de învăţământ şi apoi să-şi pună diploma în ramă, acuzând societatea pentru lipsa locurilor de mună potrivite pregătirii lui. Doar că socoteala mea nu s-a potrivit cu ceea ce a urmat, şi anume un aspect delicat pe care toată lumea l-a evitat pentru a nu cădea în gura părinţilor şi a se spune că e lipsit de sensibilitate. Lăsând la o parte bâlbâielile obişnuite ale procurorilor, poliţiei şi altor factori de decizie – greşeli provocate de lipsa de profesionalism şi organizare – nimeni nu a criticat spiritul de haită a părinţilor care erau în stare să-i linşeze pe oamenii în uniformă prezenţi în faţa Liceului D. Bolintineanu. Motivaţia lor puerilă era că elevii sunt sechestraţi de două ore fără apă şi mâncare, iar acest lucru este un abuz al organelor de poliţie. Vă daţi seama cât de afectaţi vor fi în viitor aceşti “copii”. majori de altfel, pentru că li s-a interzis să iasă afară timp de 2-3 ore?! Pentru asta au fost aduşi psihologi, care ar fi trebuit, după mine, să-i liniştească mai degrabă pe părinţii întărâtaţi chiar şi de afirmaţia primului ministru care repeta mereu că intervenţia poliţiştilor este ilegală. Păi, cine a dat ordinu? Nu procuroarea? Ministrul de Interne nu ştia? De ce a fost scos ca “ţap ispăşitor” doar purtătorul de cuvânt, care nu avea decât misiunea de a transmite populaţiei ordinele primite? Trebuiau aplicate sancţiuni la nivel înalt, mergând până la demiterea ministrului. Dar cine să facă acest lucru, atâta vreme cât Victor Ponta era preocupat să-şi facă, şi cu această ocazie, campanie electorală. Dar, încurcate sunt căile juridice din ţara noastră, şi nimeni nu le-ar putea descâlci. Cert este că nu numai la Bolintineanu s-a dat ”şpagă de protocol”, ci şi în multe alte licee. E precum atunci când vezi un gândac de bucătărie: poţi fi sigur că mai sunt o mie pe care nu poţi să-i depistezi. Doar că acest liceu a fost luat în colimator mai demult. Iar urmarea s-a văzut. Am precizat că elevii care au susţinut examenul de bacalaureat sunt majori. Mulţi dintre ei sunt şi bine pregătiţi, iar aceştia se simţeau neîndreptăţiţi de mişmaşurile care se întâmplau sub ochii lor. E normal că dacă ai muncit pe brânci atâţia ani, să nu-ţi convină ca cei ce s-au distrat în acest timp să aibă parte de note de trecere doar pentru că babacul a sacrificat câteva sute de euro pentru a lua Bac-ul şi a merge mai departe, sporind numărul idioţilor din parlament sau alte instituţii. Poate că mulţi dintre acei elevi slab pregătiţi şi-au petrecut timpul prin cluburi şi staţiuni ca Vama Veche, unde beau până nu mai se puteau trage în cort. Acolo nu au avut nevoie de psihologi? Acele experienţe promiscue nu le pot afecta în mod negativ viaţa? Sau când se vor angaja – în acestă vară, dacă vor vrea – şi vor lucra opt ore pe şantier, în soarele arzător al zilelor toride, nu vor simţi traume fizice şi psihice? Chiar trebuie să-i alintăm întratât şi să nu-i pregătim pentru viaţa dură pe care o trăieşte un om normal? Privindu-i pe unii şi ascultându-i ce propoziţii debitează, te întrebi dacă a terminat măcar gimaziul. Ce va ajunge o astfel de elevă, care vrea să se facă traducătoare (translatoare n.m.), dar nici nu ştie cum se pronunţă acest cuvânt? O povară pentru societate. Fiecare zi e un examen al vieţii. Ele ne măsoară posibilităţile şi ne fortifică. De aceea nu e de jucat cu ele şi trebuie să fie aceeaşi măsură pentru toţi. Acestea, dacă nu sunt corect gestionate, pot să provoace cu adevărat traume psihice, aşa cum s-a văzut recent la atentatorul care a vrut să arunce în aer o instituţie de învăţământ. Anchetatorii şi poliţiştii au căzut examenul, în faţa întregii naţiuni. Nici cu elevii nu ne putem chiar mândri. Rămân alte examene de trecut şi ne punem toată speranţa în viitor. Poate că, cine ştie…

Că televiziunea din ziua de azi ne minte şi ne prosteşte o ştim o mare parte din noi. E o instituţie bazată pe profit, şi pentru posturile private – în special, dar nu exclusiv – contează doar ratingul. Dacă o emisiune nu atrage mulţi telespectatori, chiar dacă e de cultură şi educativă, este scoasă automat din grilă şi mai bine se bagă pentru a N-şpea oară un film cu Steven Segal. Că bătaia are întotdeauna adepţi fideli. Prin urmare, şansa ca să ne educăm gusturile şi să ne împrospătăm cunoştiinţele cu ceva util, este foarte mică şi doar la canalele Discovery. Doar că pentru asta ar trebui dresată telecomanda.

Îmi amintesc cu nostalgie (ce ne-am face fără ea?) că pe la începuturi, prin anii ’90, erau nişte emisiuni foarte interesante. Mă gândesc la cea de la Antena 1 (dacă nu mă-nşel), în care telespectatorii trebuiau să completeze în direct, prin telefon, un careu de rebus. Sau cea în care se juca o partidă de şah tot prin telefon. Ar mai fi şi alte exemple de emisiuni interactive menite să ne stimuleze creierul, dar care au dispărut demult din preocupările producătorilor de televiziune. În schimb au apărut altele, care ne arată cum se bârfesc vedetele între ele, cum se înjură milionarii, cine mai divorţează şi de ce, cine cu cine se mai cuplează… Iar ratingul la aceste dispute în direct este cel mai mare, fiindcă mulţi oameni respiră mai bine când aud ceva rău despre cineva.

Dar CNA-ul veghează şi aplică sancţiuni atunci când se depăşeşte limita în limbaj sau scene de violenţă. Doar prostia nu e amendată, ci chiar încurajată. Nu ar trebui oare ca şi aici să aibă un rol această instituţie de supraveghere a televiziunilor? Pe lângă numărarea minutelor de publicitate şi a orelor în care s-au difuzat scene pentru adulţi, nu ar trebui să intervină şi la calitatea educativă (sau mai degrabă needucativă) a multor emisiuni de prost gust? Poate că legislaţia nu le oferă încă aceste atribuţii, dar atunci ar trebui adaptată în aşa fel încât să li se impună tuturor posturilor un procentaj de emisiuni cu caracter cultural-educativ.

Aici, însă, ar fi rolul legislativului, şi când zic asta mă refer, bineînţeles, la parlament. Iar când zicem “parlamentul românesc”, ne dăm seama că zicem o “gaşcă de pierde-vară”, care vin uneori cu nişte idei şi legi atât de tâmpite încât nici ei nu le mai înţeleg. Aşa că cea mai bună soluţie rămâne să apelăm cât mai rar la telecomandă şi să ieşim mai bine la iarbă verde. Cel puţin natura nu ne tâmpeşte.