Marele antropolog și etnograf german, Julius Lips, arăta similitudinea unor obiceiuri dintre diferitele popoare. Se referea le… cerșetorie! Larg răspândită, de la laponii de la Polul Nord, până la negrii bantu din fierbintea Africă.
Savantul german spune că pe la sfârșitul neoliticului au apărut în ținuturile noastre europene primele acumulări de produse, în special alimente pentru iarnă. Alții, din diverse motive, între care se găsea și lenea, nu puteau să pună mai nimic deoparte.
Cam pe la timpul solstițiului de iarnă, cei urgisiți de soartă nu mai aveau cum și ce să-și procure de-ale gurii și urlau, în sensul propriu al cuvântului, de foame. Cete de „urlători” înconjurau sălașurile celor mai norocoși, care mai aveau de mâncare.
Cei „bogați” împărțeau puținul lor cu ceilalți, unii răniți de animale sălbatice sau de triburi dușmane, alții cu prea mulți copii. Dar, uneori, se lăsa cu jaf și cu omor.
Trecând vremea, „urlătorii” s-au transformat în „colindători”. Sărăcimea și puturoșii satului „colindau” pe cei harnici și avuți ca să primească și ei ceva de hrană. Dacă nu primeau „urlau”, fluierau, înjurau și scuipau – blesteme țărănești de peisaj!
Dâra de mei și de sare are rolul unei bariere magice. Sarea și meiul sunt produse, reprezintă rodul unei munci! Hărnicia împotriva lenei. Rodul muncii împotriva obrăzniciei puturoșilor!
Cerșetoria rituală, în mii de ani, a luat forme din ce în ce mai sofisticate, preluând motive creștine și devenind, prin lungimea în timp a practicării ei, un obicei folcloric. Dar, rămâne tot… cerșetorie!
Pregătindu-mă să plec la Sibiu, unde am fost invitat să petrec perioada Crăciunului, nu am putut să nu mă indignez, încă o dată, de cerșetoria agresivă, vulgară, practicată în București, sub camuflajul „sărbătorilor de iarnă”. Bande de ciudați urlă până la disperare și sperie pruncii și cățeii din blocurile populare. Sunt urmați de stoluri negre de ciorditori și de aflători. Alaiul hoților-cerșetori este încheiat de vaietele lugrube ale unei amărâte care cântă doină de jale și de moarte înaintea sărbătorii solare a Nașterii Pruncului. Doamne, iartă-mă, poate păcătuiesc, dar o fac cu credința că ceea ce se întâmplă nu este normal, nu este creștin, nu este românesc!
Copil fiind, am apucat, la țară, serbările noastre de Crăciun. Începeam să colindăm cu „Steaua” în ziua de Ajun. În ziua de Crăciun, dimineața, cântam la biserică. Apoi cu toată familia, zeci de persoane, cântam cât ne țineau gurile colinde vechi și înțelepte, la marea masă de Nașterea Domnului. Apoi, de Anul Nou, plugușorul, sorcova, capra, mascații… la zilele potrivite și știute.
Obiceiurile variază de la regiune, la regiune și martori îmi sunt Speranția, Pamfilie, preotul Simeon Florea Marian, Olteanu, Gorovei, Ghinoiu și mulți alți distinși etnografi și folcloriști, dar nicăieri nu se transforma, ca acum, într-o „lună a cadourilor” de tip comunist. Mea culpa, nici măcar nu este comunistă, ci consumistă!
Peste toată această hoție și cerșetorie, promovată de multimedia incultă și vulgară, la câteva minute, în București, se aude pocnetul asurzitor al unei petarde. Interzisă prin lege, dar cui îi pasă. În niciun caz celor care le pun în vânzare! Pe lângă că sunt extrem de periculoase, toate aceste pirotehnii, pocnitori, petarde, artificii etc. etc. și sunt mărturii bilanțurile medicale de la sfârșitul fiecărui an, cu zeci de ochi scoși, arsuri cât cuprinde, degete și mâini smulse, dar și case întregi și căpițe de fân arse, ei bine, pocnitorile au și o influență spirituală extrem de nefavorabilă!
Pocnitorile au fost mereu interzise. Și nu pentru că pot cauza moartea prin sperietură, stop cardiac, a unei bătrânele respectabile, așa cum s-a mai întâmplat, dar pentru că în spațiul spiritual creștin european, pirotehniile aduc focul satanic, răul, moarte, boală și nenoroc.
Bubuiturile tobei și pocniturile din bici, sunt însă, benefice. De ce? Pentru că sunt vibrații ale aerului, produse mecanic, nu prin foc. Iar elementul aer este imediat după elementul apă și îl împinge pe scara timpului. Pentru cine a uitat sau pur și simplu nu știe, iarna are ca element apa, primăvara aerul, vara focul și toamna pământul. În astrologie se spune că apa și aerul fac șampanie, dar apa și focul produc explozie, sunt adverse.
Focul pocnitorilor provine de la celălalt capăt al pământului, fiind expresia unei alte filosofii de viață, a unei alte religii, cu alte obiceiuri. Pe care obiceiuri le respectă chinezii cu umilință, dar să rămână în China, lucrurile nu trebuie amestecate. Pocnitorile și artificiile pot fi folosite într-un spațiu european și creștin într-o singură zi: Anul Nou chinezesc, nu de sărbători creștine. Se anulează însăși semnificația a ceea ce serbăm!
Lumea a uitat de prăvălia lui Vodă Caragea! În timpul și după ciuma îngrozitoare care a decimat țara în vremea domniei sale, au fost 40.000 de morți într-un singur an, de exemplu, și s-au luat măsuri sanitare excepționale. Dublate de un blestem înfiorător al mitropolitului Țării Românești pentru cei care nu respectau regulile sanitare.
Același blestem infam s-a repetat la prăvălia care interzicea oricui să pușce de Crăciun și Anul Nou, cum că mirosul de pucioasă este infernal și atrage demonii, nenorocirile și bolile. „Acela ce va pușca de ziua Nașterii Domnului sau de Anul Nou, va avea parte de atâtea necazuri și boli în anul care să vie!”
Acum ce să zic, vorba lui Dimitrie Cantemir: „prostimea este leneșă” și decât să pocnească voinicește din bici, obicei românesc și creștin, mai bine aprinde fitilul unei petarde, este mai comod. Dar dacă ar ști că va avea parte de un necaz sau o boală pentru fiecare pocnitoare?
Sursa: e-mail
racoltapetru6 