202 A.C. Nu-mi vine să cred că în urmă cu aproape două secole s-ar fi scris ”2020 Anno Domini”, ”era noastră”, ”anul curent” sau ”după Hristos”, iar acum, acele două litere au o explicație atât de lugubră: Anul Covidului.

Stau în fața tastaturii și-mi atenuez emoțiile scriind aceste notițe pe care probabil le voi șterge ulterior. În câteva minute voi deveni tată, iar asta e cea mai mare împlinire pentru bărbatul din zilele noastre. Eu și partenera mea de viață ne-am dedicat aproape un deceniu acestei împliniri, iar eforturile noastre vor fi răsplătite, spre bucuria noastră și a invitaților veniți pentru a fi de față. Nașterea unui copil e un miracol în aceste vremuri, când omenirea numără circa optzeci milioane de pământeni și e în scădere continuă.

Am citit multe articole despre viața dinainte de virusul care a umplut cimitirele de pe întreaga planetă, dar tot nu-mi vine să cred. Se spune că erau peste opt miliarde de oameni atunci când a lovit nenorocirea, dar, în îngâmfarea lor, au nesocotit aproape complet capacitatea lui de transmitere și cea de continuă schimbare. Mulțimi de oameni se revoltau doar pentru că trebuiau să poarte mască sau să păstreze o anumită distanță de siguranță. Această atitudine a creat un mediu perfect pentru agravarea pandemiei, iar vaccinurile care se tot inventau nu țineau pasul cu evoluția continuă a virusului, în timp ce el se întărea continuu și se răspândea tot mai ușor.

Aflu că, pe atunci, oamenii și-ar fi dat viața pentru o petrecere cu mulți invitați, posibil contaminați. Pentru o excursie în străinătate, alături de străini care nu respectau regulile de prevenire a infectării, pentru o îngrămădeală prin magazine, piețe (așa li se spunea pe atunci unor magazine în aer liber) sau săli de spectacole. Nu cred că toți o făceau pe eroii, ci mai degrabă din neștiință sau iresponsabilitate. Astfel și-au ucis o parte din familie, prieteni și vecini, iar pentru supraviețuitori, regretele au venit prea târziu. Mulți s-au sacrificat mergând la muncă în echipe care se contaminau ușor, din dorința de a-și întreține familia. E drept că unii erau nevoiți, dar alții o făceau pentru a aduna mai mult decât era necesar, nu cumva să rămână fără bani de călătorii în străinătate, de mașini luxoase și de un confort care să epateze. În puțin timp s-au umplut spitalele, medicii mureau la datorie, iar cadavrele se strângeau în cupele excavatoarelor și se aruncau în crematorii improvizate.

Prea târziu și-a dat omenirea seama cu ce au de-a face, după ce toți supraviețuitorii au trecut prin infectare măcar o dată. Iar sechelele lăsate de virus erau din cele mai diferite și grave, pe măsură ce Covidul evolua. Și mai dramatic a fost când s-a aflat că fertilitatea speciei noastre putea fi compromisă definitiv, iar prin asta se ajungea la dispariția omenirii în câteva secole. Puțini copii se mai nasc în aceste vremuri, Covidul e mai puternic ca oricând și se transmite foarte ușor prin aer, la zeci de metri de la sursă. De aceea purtăm mereu mască – și când dormim -, ne întâlnim rar cu alte persoane, și numai dacă sunt bine cunoscute. Aerisim locuințele doar noaptea, câte o oră, iar cumpărăturile ni se livrează cu drone. Televiziunea nu mai există de mult, dar socializăm virtual prin internet și telefonie, după un orar bine stabilit, pentru a evita suprasolicitarea liniilor. Depanatorii sunt puțini și cu greu se încumetă să riște o expunere, chiar și în exterior.

Mai aflu din articolele istorice că natura era aproape de sufocare, în urmă cu două sute de ani. Acum, dealurile și munții sunt înțesate de păduri verzi, izvoare limpezi și animale de tot felul, chiar și din care erau atunci pe cale de dispariție. Oceanele freamătă de viață pură, iar plajele sunt curate ca lacrima. Le admirăm în imagini transmise pe diferite siteuri, dar mai există și astăzi câte un sinucigaș care vrea să vadă cu ochii lui. De obicei, aventura lui se termină tragic…

Sunt chemat chiar acum să-mi văd copilul, dar promit să revin după ce mă mai slăbesc emoțiile!

Am un fecior sănătos! Să ne trăiască și să ducă mai departe fertilitatea speciei noastre, atât de greu încercată! Sunt foarte fericit, dar am avut parte de o mare uimire: băiatul s-a născut cu fața acoperită de o piele fină, exact ca o mască. L-am întrebat pe medicul care a ajutat la venirea lui pe lume, dar și lui i-a trebuit un timp să se lămurească. Zice că genele noastre au răspuns în felul lor pandemiei, pentru a ne proteja de la naștere. Masca e elastică, se poate da jos de pe nas și gură, în perioada alăptării, după care se ridică la loc. Tot medicul m-a avertizat că masca se va usca și apoi regenera în câteva ore, pentru a-și păstra eficiența. Nu mai auzise despre vreun caz similar și tare nerăbdător era să împărtășească această veste cu lumea întreagă. Se dovedea încă o dată că natura ne vine în ajutor la nevoie, oferindu-ne o armă în plus pentru a lupta cu acest inamic periculos cum nu am mai avut.

Speranțele au renăscut odată cu noul nostru copil, iar eu le-aș transmite lumii întregi, din trecut, prezent și viitor. Poate găsesc o cale prin care voi reuși să expediez aceste notițe măcar în anii de început a Covidului. Nu știu dacă-i adevărat, dar circulă niște informații pe internet cum că ar fi aterizat câteva nave cu extratereștri. Am văzut și câteva poze, iar culmea e că toți purtau mască. Or fi fost și ei afectați de vreun virus asemănător sau se tem de al nostru? Vestea despre proaspătul nostru născut s-ar putea să-i aducă la noi, iar ei să știe cum aș putea să vă expediez în trecut acest mesaj. Poate o să vă fie de folos, iar copiii nu vor fi nevoiți să vină pe lume cu mască.