Racolțisme (49)

* Ne bucurăm când auzim că are balta pește, dar ne întristează când vedem că peștele nu mai are baltă.
* Poți fi câștigător într-o întrecere chiar dacă nu ai ajuns pe primul loc.
* Fericit e acel om care nu pretinde multe de la viață, că el se va bucura și de cele mai mici daruri.
* Ferește-te de omul care poartă la el brișcă, fără să aibă și slană în desagă.
* Iubirea are viteza luminii, ecoul sunetului și credința în eternitate.
* Cu o educație aleasă și o haină frumoasă poți să stai și cu regii la masă.
* Atâta vreme cât războiul persistă în mintea multor conducători, poate oricând să ajungă și în ograda ta.
* Oamenii se aseamănă cu mașinile: unii sunt de epoca, iar alții de fițe.
* Oricare exercițiu al minții sau al trupului se poate transforma într-un sport, dacă se ajunge prin el la o competiție.
* Există un anturaj în care îți încarci bateriile, iar altul care ți le descarcă numaidecât.
* Războiul e o scuză să poți omorî oameni necunoscuți, fără să fii considerat criminal.
* Poți să ajungi miliardar fără să fii deștept și poți rămâne sărac chiar dacă ești ascuțit la minte.
* E ideal ca toată viața să te poți bucura ca un copil, să acționezi ca un adult în putere și să judeci precum un bătrân înțelept.
* Erau vremuri frumoase când nepoții își invitau bunici la șotron, azi îi învață cum să intre pe TikTok.
* Se găsesc destui semeni care pretind că au vorbit cu Dumnezeu, dar nu recunosc în ruptul capului că au trecut și pe la psihiatru.
* Relația într-un cuplu poate rămâne neclară, chiar și după mai multe întâlniri sub clar de lună.
* Dușmanii sunt niște entități inventate de unii, pentru a genera în tine sentimentul de dușmănie.
* Dacă vei hrăni mereu vulturul, nu va mai vâna alte viețuitoare, dar dacă-i vei da unui om tot ce are nevoie, te va prăda și pe tine.
* Lasă iubirea să se împrăștie, e singura revărsare care nu produce nicio pagubă.
* Egalitatea dintre oameni rămâne doar o himeră, fiecare va încerca să ajungă mai presus decât ceilalți.
* Mai bine să zbori și să cazi, decât să te uiți cu jind la zborurile altora.
* Încearcă să-ți amintești visele nocturne, pentru că ele îți transmit un semnal din subconștient.
* Nu tot ce strălucește îți oferă strălucire.

21 thoughts on “Racolțisme (49)

  1. Foarte bune si adevarate, toate perfect inspirate!

    Exprimarea gândurilor minunate, sa-ti fie balsam vindecator, bucurii si sanatate!

  2. Eu port întotdeauna la mine brişcă, pentru că nu se ştie niciodată când capăt o bucată de slană. 😂

    Nu ştiu ce fel de om sunt eu (poate o acritură! 😜), dar maşina mea sigur nu e nici de epocă, nici de fiţe.

    Ce bine-ar fi să fie toţi duşmanii doar entităţi inventate!

    Nu există set de racolţisme la care să nu găsesc eu nimic de obiectat! 🤣🤣🤣

    1. După cum ți-am zis, toate obiecțiile tale sunt binevenite, pentru că mă fac să fiu mai atent cu viitoarele cugetări. De aceea îți sunt recunoscător de fiecare dată, Vero! 🙂

  3. Racoltisme ,cuvinte intelepte care merita retinute! Premiez al 3 lea. O seara excelenta iti doresc! 🙂

  4. Sărut mâna pentru compliment și preferința exprimată, care denotă că ești un om la locul lui. Să-ți fie și zilele încununate cu daruri fără număr! ❤

  5. Brișcă? Deduc din context că-i vorba despre un briceag, cuțit, ceva… Am dreptate?

    Primul racolțism e dureros rău de tot. Sper să treacă seceta asta cât mai curând.

    1. Ai perfectă dreptate! Oșenii folosesc de obicei termenul, pentru că ei purtau mereu brișca la ei, pe vremuri.

      La noapte vine o pauză la secetă și sper să nu fie cu grindină!

      1. Ca să vezi ce amintiri neplăcute ne provoacă vremea asta. Măcar a început să plouă de azi-noapte și sper să o țină așa câteva zile.

        Duminică binecuvântată, Erika!

Leave a reply to sinkagabriella Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.