* Țările democratice nu-i pot suporta pe dictatori, dictatorii nu suportă democrația, iar Pământul nu ne mai suportă pe niciunii. Așa am ajuns să trăim într-o lume insuportabilă.
* E vai și amar de țara în care ajunge un netot la președinție. Și asta nu e tot.
* La căsătorie e ca în actorie: ai emoții doar la prima reprezentare, după care joci dezinvolt, oricâte căsătorii ar urma.
* Cea mai trainică iubire nu vine dintr-odată, ci se construiește temeinic timp de ani de zile.
* Când simți că lumea nu mai e ce-a fost, nu uita că și tu faci parte din ea.
* Decât adorată un an, mai bine iubită toată viața.
* Niciun om cu minte nu o să susțină că e deștept. Doar prostul nu-și dă seama că are multe de învățat.
* Oricât ar fi de bun un sfat, va fi luat în seamă numai dacă vine din partea unei persoane cu renume.
* Era o vreme când ținteam să ne permitem o pâine albă. Astăzi, ne zbatem să găsim o pâine integrală sau neagră.
* Dacă te însoțești cu un calic, s-ar putea să-ți fure banii și lucrurile, dar dacă alegi compania unui bogătaș, ai putea să-ți pierzi sufletul.
* A luptat pentru democrație până s-a însurat, după care și-a dat seama că-i nevoit să trăiască sub dictatură.
* Dacă o banană lipită cu bandă scotch a ajuns să coste milioane de dolari, vă dați seama cât ar costa un pepene.
* Nunta a fost mare și cu mult scandal, noroc că divorțul a ieșit mai liniștit.
* Să nu te încrezi în soacra mieroasă și zâmbitoare. Poate fi un semn că-ți coace ceva după ce ajungi pe mâna ei.
* Ai grijă când îți propui țeluri înalte, dacă nu ești obișnuit să dai din coate pentru a le îndeplini.
* Purta mereu dopuri în urechi, pentru că altfel nu-și auzea gândurile.
* Poveștile ne modelează viața: ne-a plăcut să le ascultăm de mici și suntem încântați să le spunem când suntem bătrâni.
* Oamenii au întotdeauna ceva de spus, chiar dacă n-au mai aflat nimic nou.
* Doar când ești alături de nevastă îți amintești că dragostea trece prin burtă. Celelalte iubiri trec doar prin inimă.
* Toate fetele pot fi frumoase în lumina soarelui, dar te cucerește cu adevărat doar aceea care strălucește și când e vreme mohorâtă.
* De multă vreme a visat să ajungă tată. Acum, după ce s-a născut ăla micu’, nu mai are timp de vise.

Înțelepte vorbe, Petre! ❤
Mai sunt însă actori care mărturisesc că au emoții la fiecare reprezentație, ca prima dată!
O mențiune specială următorului racolțism:
“Purta mereu dopuri în urechi, pentru că altfel nu-și auzea gândurile.”
Emoțiile sunt bune pentru cei care știu să le gestioneze. Doar în privința căsătoriei cu repetiție am mari îndoieli.
Sărut-mâna pentru apreciere, Zaraza! ❤
Ziua bună, dragă Petru!
Excelente gânduri, pline de înțelepciune! Toate sunt atât de adevărate și reflectă o experiență solidă de viață.
Am zăbovit mai mult la cea cu prostul! Foarte adevărată! Cum spunea și Pleșu că prostul este „solemn” și are numai certitudini. Și nu acceptă să fie contrazis! Cam multe exemple concrete pe scena societății noastre! 😦
Amuzante și adevărate cele despre căsătorie și relația dintre soți. Numai așa ajung unii… „filosofi”! 😀
Sănătate și o zi frumoasă! 🙂
Bună să-ți fie inima și mereu pur sufletul, dragă Alex! 🙂
Mă bucur că ești pe aceeași lungime de undă cu gândurile mele și îți mulțumesc pentru reacția generoasă! Mai ales că vine și cu comentarii pe măsură la cugetările menite să scoată în evidență cele mai grave tare ale societății noastre.
Să fii iubit și mereu un bun gânditor, așa cum ar trebui să fim cu toții!
Inspirante alegerile de sezon…
Sînt super, să-ți fie ziua bună ca inima cu care le-ai scris!
Sărut-mâna cu recunoștință, Issa! Aprecierile tale mă onorează!
Bună ziua, Petru!🙋
Mereu ai cuvinte potrivite pe care le strecori-n fraze ticluite.😉👌
O zi plăcută, chiar dacă iarna bate la ușă!🤗☕🕊️💌🌹
Sărut-mâna cu recunoștință pentru reacția încurajatoare, Aurelia! E o plăcere să-mi împărtășesc gândurile cu prieteni ca tine. 🙂
O zi senină îți doresc, așa cum este și în Seini!
Ce faine sunt, Petru! Fiecare în parte oferă prilej de meditaţie.
Mă bucură punctul tău de vedere și îți mulțumesc frumos că mi l-ai împărtășit, Potecuță!
Petru, frumoase ganduri. Intelepte afirmatii. Intr-o mai mica, sau mai mare masura, in multe ma regasesc, iar altele imi dau tema de gandire… Iti multumesc! 😊
Mă bucur mult că rezonăm la aceleași gânduri, pentru că tocmai acesta e scopul pentru care am împărtăși aceste cugetări. Mulțumesc și eu din toată inima pentru imboldul de a continua! 🙂
Petru, nu ai nevoie de imbold. Nici de incurajari, pentru ca poti fii convins ca ceea ce faci, tu faci bine, iar noi te citim cu drag! Felicitari si inspiratie in continuare 😊
Mă înclin cu recunoștință pentru cuvintele atât de frumoase!
Întelepciunea s-a nascut la sat, în întuneric, bezna, frig si saracie, si a trecut prin încercari, necazuri, suferinte, dar a ajuns cea mai mare si nepretuita bogatie, ce nu se poate cumpara cu aur si argint ori alte nonvalori si…fite.
“Ai grijă când îți propui țeluri înalte,…” daca ai rau de înaltime.
Sanatate, inspiratie, virtute, si …La multi ani si la cât mai multe!
Acum, după ce am luat cunoștință de aforismul cu înălțimea, mă gândesc să înlocuiesc expresia „țeluri înalte” cu „țeluri mărețe”.
Gânduri bune și urări pe măsură!
Pentru mine, nimic nu s-a schimbat: şi în copilărie şi acum tot pîine neagră am poftit. Problema e că şi atunci ca şi acum e uşor de găsit dar tot cer ăia bani pe ea. Ce să fac – sînt un prost.
De la pâinea aceea sănătoasă ți-ai fortificat imunitatea care te ajută și în zilele de azi. Eu găsesc cu greu pâine „semi”, iar cea neagră am auzit că-i colorată artificial, deci nu risc.
Eh, dacă-i vorba de imunitatea mea, aia e superbă dar lipseşte cu desăvîrşire – ca să-l parafrazez pe Caragiale. Am supravieţuit doar fiindcă m-am ferit să… trăiesc.
În ce priveşte pîinea da, nu mai e ca odinioară (dar ce mai e, de fapt?) – nici aia albă nici aia neagră nici de nici un fel. Adică, neagra de azi e un fel de alba-neagra, o intermediară “pîrîtă”, foarte posibil colorată artificial cu cacao, cenuşă sau altele, aşa după cum auzisem şi eu de mult. A rămas la ea doar gustul puţin… diferit, ce mă mai atrage, că aia albă parcă mănînc cretă, nu pîine. 😦 Dar de cele mai multe ori mă bucur să am vreun fel de pîine în casă, fiindcă am dus-o multe luni de zile pe mămăligă, în trecutul nu prea îndepărtat.
În fine, am cam deviat de la subiect.
Mămăliga e încă un beneficiu pentru sănătate, dar e drept că nici eu nu mă tare dau în vânt după ea. Cu cât mai rar, cu atât e mai apreciată, mai ales dacă e cu brânză de oaie și jumări deasupra.
Weekend plăcut și tihnit!
La mine e bine dacă e măcar cu ceapă, mămăliga. 😉 Da’… sănătoşi să fim!
Îmi plac.
Felicitări!
Mulțumesc mult!
Toate cele bune!
Ganduri frumoase si bune merita retinute!Un weekend placut iti doresc! 🙂
Mă bucur că ți-au plăcut și îți mulțumesc pentru apreciere! O zi cu multe împliniri! ❤
Panseul preferat: Decât adorată un an, mai bine iubită toată viața.
În cazul acesta ți-l dedic și îți urez să fii iubită toată viața!