În noaptea-aceea fără nume,
De dăruiri împodobită,
Făcut-am dragoste de-o lume
Și n-am dormit nicio clipită.
Mă provoca trupu-ți fierbinte,
Ne mângâiau molatici perne,
Tu-mi pătrundeai adânc în minte,
Iar eu te răscoleam prin vene.
Îți presam pielea delicată
Și sânii tari, magice sfere,
Lacom sorbeam din tine, fată,
Când mă strângeai cu îmbiere.
Ne răsuceam, două petale
Îmbrățișate-n înflorire,
Cu excitații ireale
Și gemete răsunătoare.
Atunci ne-am contopit într-unul
Și-am fi rămas așa o viață,
Dar timpul, trecând ca nebunul,
Ne-a descleștat spre dimineață.
O noapte ce a fost o dată
Și-i imposibil să mai vină,
Dar mi-ai rămas în suflet, toată,
Cu amintiri ce mă alină.
racoltapetru6 
Frumoasă amintire
ce-ți înfrumusețează
și azi trecutul…👌
Felicitări, Petru!🤗🍁🕊️💌💚
Mulțumesc din toată inima pentru apreciere, Aurelia!
Timpul ăsta, câte destramă el…
Foarte frumos descrisă amintirea!
De la o vreme trăim mai mult din amintiri.
Sărut-mâna pentru apreciere!
Oare a fost ceva în aerul nopții, care ne-a trimis către amintiri vechi? 🙂
Frumoase versuri!❤️
Noaptea ne încearcă multe gânduri, care duc inevitabil și la amintiri. Mulțumesc frumos!
💙
Mulțumesc!
Ne-ai adus stropi de iubire
dintr-o vreme de demult;
nostalgii de fericire
ce cu inima se-ascult’.
*
Ale tinereţii valuri,
mîndre şi semeţe-n larg,
se apropie de maluri
şi în mii de stropi se sparg.
Pe faleză-n clar de lună
privesc marea şi-i şoptesc:
«mi-ai fost clocot şi furtună,
dar eu totuşi… te iubesc».
Văd că și în tine clocotește iubirea, iar cea de mare ți se revarsă în versuri bine ticluite. E o iubire care chiar nu se uită și un dor pe care îl simt în fiecare vară. Știu că s-au schimbat multe pe acolo, dar tot aș vrea să revăd zbuciumul valurilor și să le mai simt mângâierea.
Se poate spune şi-aşa, că n-am mai văzut marea în realitate de cînd eram firav adolescent. Dar mai profund decît atît, valurile mării mele sînt de fapt valurile vieţii – o viaţă tumultuoasă, furtunoasă care totuşi ar merita să fie trăită… bine. 😉
Îţi doresc să se aşeze lucrurile în aşa fel încît să ajungi la mare curînd şi nu doar o dată ci ori de cîte ori îi simţi chemarea! 🙂
Fără cuvinte…
Ai redat superb!! Și expresia “Ne răsuceam, două petale…” e magnifică!
Mulțumesc din suflet pentru cuvintele generoase, Zaraza! ❤
❤
Versuri minunate,fiecare am trait o poveste de dragoste care ramane in amintiri! O seara frumoasa iti doresc! 🙂
Așa este, iar amintirile frumoase ne mai înseninează zilele și ne stimulează visele. Mulțumesc pentru compliment, cu cele mai nobile sentimente! ❤
Mi-a plăcut mult, Petru. Bravo!
Mulțumesc tare frumos, Jo!
În fiecare noapte de “amor”
Sufletele parca se înalta-n zbor.
Un ideal superb, multicolor
Ce lasa-n urma, lacrimi si mult dor…
Ferice de acela care are parte de amor profund în mai multe nopți. Amintirile ar fi mai multe, dar nu se știe dacă la fel de intense. Pentru că e mai prețuit ce-i mai rar. Mulțumesc pentru versuri, Iosif!
Păi ce faci, Petru…? Tocmai cînd afirmasem că ești la ani-lumină de… temele modern(ist)e ale poeziei? 😃
Dar e bine, glumesc, de-ar fi toate poeziile postmoderne erotice ca a ta, n-aș mai avea eu despre ce scrie 🙂 ❤ (apropo, mi-ai adus aminte să pun un articol pe blog…)
Păi, mă bucur dacă am reușit să te surprind, iar dacă am făcut-o într-un mod plăcut, sunt chiar încântat. 🙂
Aștept să citesc articolul tău de pe blog, că m-ai făcut curios.