* Adesea, e greu să alegem între a trăi cu mustrarea de conștiință sau cu sufletul neîmpăcat.
* Încălzirea globală nu are și darul de a ne face mai călduroși unul față de altul.
* Oricât de bun alergător ai fi, nu vei putea fugi de trecut.
* Dacă ești bărbat și ți se pare că timpul trece prea repede, apucă-te să calci rufe sau să speli un morman de vase. Atunci să vezi viață lungă!
* I-a fost teamă să se însoare, pentru ca femeia să nu-i îngrădească libertatea, așa că a rămas sub papucul mamei.
* Dacă vrei să ai vise plăcute, lasă-ți problemele la poarta somnului. Le vei rezolva mai ușor a doua zi de dimineață, cu mintea odihnită.
* Psihologică: a bănuit că-i un criminal de când a observat că zâmbește la filmele de groază.
* Omenirea se împarte în două, între cei cărora le place să fie conducători și aceia care simt nevoia să li se dicteze ce să facă. Taberele sunt în conflict de milenii și nu se întrevede toleranță.
* Ne e tot mai frică de durere. Dacă o ținem tot așa, se va ajunge ca aproape toți bebelușii să vină pe lume prin cezariană, iar oamenii cu boli mai grele să apeleze la eutanasiere.
* Cu cât se micșorează programul săptămânal de muncă, cu atât se înmulțește numărul persoanelor supraponderale.
* E o diferență mare între a căsca ochii și a căsca gura, iar consecințele sunt total opuse.
* Pentru Fata Morgana putem băga mâna în foc că a rămas neprihănită.
* E jenant să fii patron de gogoșărie, deoarece lumea îți poate reproșa că le vinzi „gogoși”.
* Apreciezi mai mult produsul pentru care ai stat la o coadă lungă, indiferent de valoarea lui.
* Dacă tot ți se repetă că ai potențial, ar putea să însemne că încă nu ai realizat nimic în viață.
* Se spune că politicienii sunt un rău necesar, doar că pe la noi sunt mai mult rău decât necesar.
* Prezumția de nevinovăție se aplică mai mult în cazul persoanelor influente.
* Dacă dragostea ar veni la comandă, n-ar avea nici măcar prețul unui meniu dintr-un restaurant modest.
* Gura lumii are o mare putere. Ea este în stare să ducă rapid la divorțuri sau să țină laolaltă un cuplu nepotrivit.
* Lumea asta e atât de mare, încât fiecare are un loc al lui. Mai greu e până și-l găsește.
Suflete din stele
Stelele se iubesc înflăcărat,
Numai ziua, sub acoperirea luminii,
Rodul dragostei poate fi aidoma lor,
Sau o ființă umană, în împrejurări speciale.
Când o astfel de stea rămâne însărcinată,
Va cădea noaptea pe Pământ,
Topindu-se în durerile nașterii
Și eliberând un suflet aspirant la încarnare.
Locul de impact va fi o câmpie mănoasă,
Unde se va naște un copil din flori
Cu destin prestabilit de Univers,
Menit să îndrepte din greșelile înaintașilor.
Unele stele visează să se preschimbe în oameni,
La fel cum unii dintre noi vor să ajungă precum ele.
Poțiuni umoristice
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Eu n-am nevoie de Halloween, când vreau să mă sperii, mă uit în portofel.
* Femeile sunt ca blocurile… Toate sunt beton, dar bărbații le preferă pe cele cu balcoane!
* – Șefu’, o mărire de salariu…?
– Băi, ți-l dublez, dar îl iei o dată la două luni.
– Mersi, șefu’, tot respectul!
* Soția revine de la coafor și se laudă:
– Dragul meu, am fost la coafor și m-am făcut blond nisip! Tu ce ai făcut?…
– Eu am fost peste drum, la bar, și m-am făcut praf!
* La școală, în clasa lui Bulă, ora de biologie. Învățătoarea:
– Ionel, ia numește tu o insectă!
– Albina!
Învățătoarea spune din nou:
– Bulă, ia numește și tu o insectă!
– Păi… albina!
– Asta s-a mai zis o dată! Ia zi ceva din capul tău!
– Păduchele!
* Abilitatea de a trăi de pe urma proștilor fără a face nimic se intitulează mai recent „influencer” sau „creator de conținut”.
* Am cumpărat la repezeală un încărcător pentru telefon chinezesc. Woow, am 108% pe baterie și încă mai încarcă…
* Se face frig, apoi se face cald. După care se face din nou frig.
Bag de seamă că și anotimpurile sunt stresate!
* Relațiile au ajuns ca un pescuit sportiv…
Îl prinzi, îl pupi, faci poze cu el și apoi îi dai drumul!
* Poporul român este un popor neutru. El nu se amestecă în treburile interne ale României.
* O fată îi spune tatălui ei:
– Tată, de un an sunt cu doi băieți și m-au cerut amândoi de soție. Pe care din ei să-l aleg?
– Caută altul, ăștia sunt proști grămadă!
* Cum se scrie corect?
Ne-am vândut pe 2 mici și-o bere… SAU
Neam vându pe 2 mici și-o bere?
* Savanții au demonstrat că cea mai guralivă femeie este bărbatul beat.
* Dacă ești un elev eminent și ai numai note de zece, ar fi bine să te comporți frumos cu colegii tăi care au note mai mici. Într-o zi, ei vor fi șefii tăi!
* Un director avea obiceiul să meargă cu mașina la firmă. Într-o zi, își zice:
– Ce frumos e afară! Ia să merg eu pe jos, căci oricum e aproape și mai fac și mișcare.
Ajuns la intrare, îl vede portarul care-l strigă în zeflemea:
– Ce-i măi pulică? Gata, nu mai ești director?
* Anunț într-o instituție:
„Deoarece la concursul pentru postul de secretară au reușit trei secretare, nu una, au mai fost angajați doi directori.
* La prima întâlnire.
El: – Ai ceva preferințe la filme?
Ea: – Da, îmi plac filmele romantice.
El: – Perfect, atunci putem viziona toate meciurile de fotbal. Sunt pline de dragoste și pasiune!
* Soțul vine acasă și își întreabă soția:
– Ce-ai face, dragă, dacă aș câștiga la loto?
– Păi, aș lua jumătate și te-aș părăsi.
– Atunci vezi că am câștigat 12 dolari la loto. Ia 6 din ei și poți pleca.
* Un tip intră într-un bar, se duce la barman și-i spune:
– Dă-mi un whisky că-i de belea.
Bea repede, după care zice:
– Mai dă-mi unul că-i de belea.
Îl bea și pe ăla și repetă:
– Mai dă-mi unul că-i de belea.
Curios, barmanul îl întreabă:
– Da’ de ce-i de belea?
– E de belea, că n-am bani să plătesc.
* La bibliotecă…
– Unde găsesc cartea „Bărbatul ideal?”
– În spate, la raionul cu povești!
* Cică atunci când te vorbește lumea de rău, ți se mai iartă din păcate.
Eu mai am puțin și mă trec ăștia în calendar!
* Să te ferească Dumnezeu de sărăntocul ajuns bogat și de prostul ajuns șef!
* Prea multe profiluri false. O să ajungeți să vorbiți între voi fără să vă dați seama.
* – Porți ochelari?
– Nu.
– Te întreb pentru că ai semn pe nas.
– E de la halba de bere.
* – Iubito, aș mânca ceva bun azi!
– Vezi borcanul ăla de Nutella?
– Oooo, daaa!
– Ai niște ciorbă în el.
* Intri în baie cu telefonul, stai 25 de minute.
Intri în baie fără telefon și stai 2 minute!
Concluzia: telefonul constipă!
* Când eram mic, eram atât de slab încât atunci când mergeam pe la neamuri, mă întrebau: „Pe tine ce vânt te-a adus pe la noi?”
* Octombrie: luna în care dimineața zici că-i decembrie, la amiază august, după masă iunie și seara ianuarie.
* În România, un infractor se urcă în autobuz:
– Nu mișcă nimeni, ăsta e un jaf!!!
Unul din fundul autobuzului:
– Mamă, ce frică mă luase, mă gândeam că e controlorul!
* Continuă să mănânci cât vrei. Cine te iubește te poate lua și de fălci, nu doar de fund!
* În gară, un moldovean întreabă:
– Cât costă un bilet la Vișeu?
– 20 de lei.
– Ooo, decât să dau 20 de lei mai bine fac pe mine!
* – Ce înseamnă să fii bun la pat, după 50 de ani?
– Să nu iei toată plapuma!
Racolțisme (10)
* Dacă vrei să scapi de sărăcie, scoate-ți timpul liber la licitație.
* Binecuvântată fie iubirea, căci numai cu ajutorul ei se poate face uniunea dintre un sărac și un bogat, un bătrân și o tânără, un om onest și un nelegiuit.
* Dacă se întâmplă să auzi vreodată cuvinte sincere de apreciere, înseamnă că ești la înmormântarea ta și tocmai ți-ai revenit din moarte clinică.
* Dictatura e preferată democrației doar de aceia care fac parte dintre dictatori sau sunt în anturajul lor.
* Nu te poți numi sportiv doar pentru că faci galerie la meciuri.
* Amanta ți se pare mult mai atrăgătoare când treci pe lângă ea cu nevasta la braț.
* E aberant să începi un război pretinzând că o faci în numele păcii.
* Orice baltă visează să devină o mare cât de mică.
* Poți să mănânci liniștit mămăligă cu lapte, fără grija că vei deveni un mămăligar și un papă-lapte.
* Dacă vrei să ai parte de surprize plăcute, trebuie să fii cel dintâi care le oferă.
* Femeia poate fi precum ceapa: ca să nu-ți provoace lacrimi și să te usture, trebuie să o frigi înainte.
* Decât să lași alcoolul să-ți consume viața, mai bine-i să-l consumi tu pe el.
* Se poate deduce că aceia care au un suflet impur sunt în dispuși să murdărească și natura.
* Chiar și când pretinzi că n-ai nimic de spus, deja ți-ai exprimat un punct de vedere.
* Nu trebuie să te întristeze moarte, se pare că e o tendință universală.
* O națiune care trăiește sub dictatură e ca o pasăre prizonieră într-o colivie.
Poligraful din privire
Nu știu cum procedează psihologii experimentați, dar eu m-am obișnuit să investighez oamenii de la primul salut și contact vizual. Nu înseamnă că-i judec decisiv și fără posibilitatea de a-mi schimba părerea, dar e bine să fiu în gardă pentru eventualele surprize neplăcute. Dacă omul cu care fac cunoștință îmi strânge mâna cu putere, înseamnă că pune suflet și căldură în gestul său, deci mă apreciază sau cel puțin e politicos. Acea strângere nu trebuie să fie făcută în pripă, nici să dureze prea mult, dar suficient cât să ne apropie unul de altul. Desigur că poate fi și simulată, însă e nevoie de răbdarea și talentul unui actor ca prefăcătoria să reușească de fiecare dată. Plus că nu i-ar păcăli pe aceia care știu să „citească” omul după privire.
Sunt convins că uitătura omului îi reflectă în câteva secunde caracterul. Nu trebuie decât să-l privești în ochi și să fii atent la semnele transmise prin ferestrele sufletului. Dacă privirea lui e evazivă, ocolind să se confrunte cu a ta, înseamnă că-i cel puțin un om nesigur, dacă nu cumva are ceva de ascuns… și nu de bine. Un om de bună credință se uită direct în ochii tăi, întâmpinându-ți privirea când îți răspunde la salut. Fără ca ochii să-i alunece imediat la hainele pe care le porți sau la persoanele care te însoțesc, decât după ce această fază s-a încheiat. Nici această încercare nu trebuie să dureze prea puțin sau prea mult, la fel ca strângerea de mână. De asemenea, în timpul dialogului e de bun simț să ne privim amândoi, modalitate prin care cuvintele au mai mare însemnătate, oferind nuanțele pe care sufletul le transmite.
Pot să spun cu mâna pe inimă că aceste metode de a cunoaște oamenii pot fi mai eficiente decât un discurs autobiografic de durată, în care mulți pot simula sentimente false în spatele unor cuvinte pregătite dinainte cu măiestrie. Acum, când îmi amintesc de oamenii importanți din viața mea, privirea lor e cea care mi-i reprezintă în memorie, abia apoi chipul și celelalte proprietăți fizice. Profesorul de matematică ne fixa cu ochii dilatați de ochelarii cu multe dioptrii, cel de istorie ne intimida cu privirea lui rece, profesoara de franceză ne deruta prin nestatornicia uităturii, iar cea de limba română ne cucerea cu ochii blânzi și îngăduitori.
Oamenii pot fi înșelători, dar ochii lor sunt adevărate poligrafe prin care se poate afla dacă mint sau dacă au un suflet bun. Trebuie doar să fii atent și să descifrezi semnalele transmise. Încă nu ni se predă o materie în această privință, dar, dacă specia noastră va supraviețui destul, o să ni se dezvolte și această aptitudine, iar atunci va apune vremea politicienilor mincinoși, a sentințelor date „pe ochi frumoși”. Un bun exercițiu ar fi să privim mai atent în ochii unui câine și să-i vedem limpezimea, blândețea și dragostea care răzbate fără niciun dubiu. Tocmai pentru că nu are nimic de ascuns, nu vrea nimic mai mult decât să ne fie alături și să-l iubim așa cum o face și el. Odată, am încercat să-i înfrunt căutătura unui urs de la grădina zoologică, dar a trebuit să renunț când a început să se agite, nervos. Cred că animalele sălbatice pun mare preț pe o astfel de investigare și nu suportă să fie înfruntate. Știu și ele cât de important este acest examen.
Ochii celor care ne privesc pot spune mai mult decât ne închipuim, dacă suntem atenți la semnale. Însușirile unui om pot fi deslușite astfel în câteva momente, scutindu-ne de câțiva ani de experiențe, care ne-ar duce în final la aceleași concluzii. Doar că am pierde mult timp și s-ar putea să fie prea târziu.
Un premiu pentru „Când înfloresc gândurile”
Acidulate
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Eu mai bine beau, decât să mănânc.
Ca să nu fac firimituri…
* Alcoolul nu te ajută să găsești răspunsul, ci să uiți întrebarea.
* Cu câtă sfială au pășit elevii în barul de lângă școală! Și doamna de la tejghea e pregătită. Are caiet nou.
* După ce reușești, de unul singur, să bagi pilota în lenjeria de pat, poți practic să faci cam orice în viață.
* A fost nedrept judecătorul la divorț, a dat toți trei copiii soțului meu, deși niciunul nu este al lui!
* Cum se furau datele personale înainte să apară internetul?
– Al cui ești tu, mă mamaie?
* Dacă bei 4 litri de apă pe zi, nu vei avea timp să te intereseze viața altcuiva, pentru că vei fi ocupat să te piși!
* În ultimii 70 de ani s-au făcut peste 1000 de teste nucleare, iar unii zic că pământul suferă din cauza bășinilor de la vaci!
* Dragostea e ca un bazin: mulți proști cad în el. Eu măcar am scuza că am fost împins.
* Fiecare bărbat își caută femeia visurilor lui…
Na, și atunci când o găsește, nu mai știe cum să o ascundă de nevastă!
* ”Băi, nene, ce țară suntem dacă și Președintele vrea să plece la muncă în străinătate?”
* Să faci sex cu o ginecoloagă e ca și cum i-ai instala Windows lui Bill Gates.
* Pentru sănătatea dumneavoastră, după fiecare pahar de apă de la robinet, beți și-un căpăcel de Calgon!
* – Mă, tu de ce nu te însori?
– Am adus o grămadă, dar mamei nu i-a plăcut niciuna.
– Adu una care seamănă cu ea.
– Am adus, dar a început tata să înjure!
* – De ce nu vezi niciodată un bărbat vânzător de pâine?
– Cum te-ai simți să intre o femeie și să te întrebe: „e moale?”
* Dacă într-o bună zi, UE se va desființa, noi, românii, vom rămâne doar pentru că nu îndeplinim criteriile de ieșire.
* Poți să-mi dai jos pantalonii, și tricoul, chiar și chiloții dacă vrei! Dar nu uita să pui clamele înapoi pe sârmă!
* Mai e puțin și plecăm cu sorcova.
Bine, unii sunt plecați demult…
* Dacă stai toată ziua acasă și nu faci nimic, ești un leneș și-un derbedeu.
Dacă stai toată ziua pe malul unei bălți… ești pescar.
* Vreau să le mulțumesc celor ce mi-au fost alături și m-au sunat când nu mai aveam bani. Mulțumesc Rodicăi de la BRD, lu’ Andrei de la Digi, Andreea de la Vodafone, Cornel de la Eon și Robert de la Amanet.
* Se spune că banii schimbă omul…
Io am găsit 5 lei, dar nu am simțit nicio schimbare!
* Am pus un bilet la Loto. Vă rog să nu începeți cu cerșeala… 🙂
* Soțul:
– De ce continui să cumperi plante și apoi le lași să moară?
Soția:
– Ca să-ți arăt de ce sunt în stare!
* – Un mocaccino de vanilie cu puțină spumă și o stea de scorțișoară deasupra.
– Ne pare rău, Instagram-ul e căzut.
– Atunci, doar o cafea cu lapte.
* Doi prieteni stau de vorbă:
– Cum e, mă, să fii însurat?, întreabă primul.
– Super tare, mă simt de parcă aș fi din nou la liceu.
– Cum așa?
– Fumez în toaletă, beau pe ascuns…
* Ce frumoasă e toamna,
Dimineață cu geacă,
La amiază cu tricoul,
După-amiază cu bluză
Și seara cu paracetamol!
* Țeapă oribilă la Parascheva.
Un român s-a rugat pentru bani și când a ajuns acasă a primit o ofertă de muncă.
* Psihologul:
– Alcoolul nu o să te ducă nicăieri!
Pacientul:
– Nimeni nu-l bea ca mijloc de transport.
* Intuiția este atunci când nu știi cum știi, dar știi că știi și mai știi că știai și asta e tot ce ai nevoie să știi.
* Ferească God, ce e with this frig, trebuie să be în vacanță drinking some Mojito, stând la sun și taking my bronz.
Not to be aici în frigul ăsta.
Toamna asta
Toamna asta nu lasă loc de îndoieli,
Regretele înfloresc ca întotdeauna,
Nostalgiile sunt plămădite sub dictatura norilor;
Dezolat, îmi încui aripile într-un sertar,
Îmi acopăr ochii cu un voal de ceață
Și rezist cu greu la chemarea stolurilor.
Nu vreau să zbor pe ploaie și vânt,
Am ales să rămân în spatele ferestrelor,
Ca un ghid pentru celelalte plecări
Și un reper pentru așteptatele reîntoarceri.
Voi rămâne cu ochii pierduți în văzduh
Și cu mintea rătăcind pe pământ,
În căutarea semnelor dispărute…
Toamna asta își păstrează aceleași veșminte.
Iubire dunăreană
Pe malul Dunării gândea
Un bătrânel și răbufnea:
„Ce-ți pasă ție râu nătâng
Că-n fiecare zi eu plâng
După feciorul adorat
Pe care mi l-ai înecat.
Era tot ce-aveam pe lume,
Îl strig și noaptea pe nume,
Dar el rămâne rătăcit
Pentru că tu mi l-ai răpit.
De-aceea-ți cer, întărâtat,
Să îmi restitui ce-ai luat
Căci nu sunt omul să mă tem
Și din rărunchi să te blestem:
Ca dintr-un fluviu uriaș
S-ajungi un simplu pârâiaș,
Prin care oamenii să treacă,
Doar la pas, fără de barcă,
Iar apa, cât de puțină,
Să curgă simțind o vină
Pentru viețile luate,
Tinere, nevinovate!”
Trecut-au luni, chiar și un an,
De când amenința în van,
Dar într-o zi a auzit
O voce care l-a uimit.
„Bătrâne, eu nu-s vinovat
Că fiul tău m-a înfruntat,
Uitând că am ape adânci,
Vârtejuri mari și multe stânci
De care dacă te lovești,
Ușor poți să te isprăvești;
Îmi pare rău că ai rămas
Într-un asemenea impas,
De-aceea vreau să te ajut
Redându-ți feciorul pierdut,
Plămădit din a mea apă,
Deci nu poate să perceapă
Iubirea de la o fată,
Numai dragostea de tată.
Chiar de nu va fi din carne,
Va putea munți să răstoarne
Și-o să te-ajute cu avânt
Cât vei trăi pe-acest pământ,
După care-o să se-ntoarcă
Înapoi, la mine-n matcă,
Că-nțelegi, de bună seamă:
Tu-i ești tată, iar eu mamă”.
Când acea voce a-ncetat,
Valurile au fremătat
Și din adâncul tumultos
S-a ridicat fecior frumos,
Înalt și bine construit,
Dar și mai bine șlefuit
Decât moșul și-l amintea,
Sau poate doar i se părea.
Părul îi cădea-n cascadă,
A chipului acoladă,
Ochii limpezi ca izvorul
Care ispitește dorul,
Tenul lui, o provocare
Să-l mângâi ca pe o floare,
Iar vocea lui susurată
I s-a adresă cu „tată”
Când bătrânul l-a strâns tare
În brațele-i primitoare
Și i-a spus cu bucurie
„Bine-ai revenit, Ilie!”
Au plecat mână în mână,
Căci timpul nu se amână,
Și-aveau atâta de vorbit,
De-mpărtășit și-nfăptuit,
Iar casa lor bătrânească
A-nceput să-ntinerească.
”Adio singurătate”
Și-a spus moșul cu dreptate
Și au trăit împreună
Cu înțelegere bună;
Ilie-i purta iubire
Și muncea fără oprire
În a lor gospodărie,
Pe-ogor sau la zidărie.
Însă nu aveau rudenii
Și îi ocoleau sătenii,
Considerându-l ciudat
Pe băietul ce-a înviat
După ani fără de veste,
O prea funestă poveste.
Doar Ileana cea sprințară
Îi tăia calea spre seară,
Îmbrăcată într-o ie
Cu miros de iasomie.
El sobru, ea zâmbitoare
Și fire iscoditoare,
Între fată și Ilie
S-a creat o temelie,
Fiind două caractere
Ce se-atrăgeau cu putere,
Cât erau de diferite
Și de săteni terfelite.
Pas cu pas simți feciorul
Cum îl cuprinde fiorul,
Iar în trupul cel din apă
O inimă îl înțeapă,
Plămădită în vâltoare
De-o fată cu chip de soare.
Dar ea avea căutare
La mai mulți feciori cu stare
Și geloși nevoie mare
Pentru această sfidare.
Ei au plănuit cu ură
Răzbunarea cea mai dură,
Într-o seară, pe câmpie,
Când găta munca Ilie.
Patru vlăjgani puși pe rele,
Cu cuțite în prăsele
Și cu bâte de-alea groase
Au sărit să-i rupă oase;
Bătucindu-l pe-ndelete
Și lovind cu multă sete,
Iar la urmă, fără milă,
L-au înjunghiat în silă,
Dar nu puteau să priceapă
Cum din trup îi curgea apă,
Fără sânge, fără lacrimi,
Firești în astfel de patimi.
Obosiți de misiune
Și-au zis că e mort pe bune,
Plecând să sărbătorească
O faptă neomenească.
A doua zi dimineață,
L-a găsit Ileana-n viață,
Căci apa s-a-ntors în vene
Cum i-a fost prescris în gene.
Astfel l-a cărat acasă,
Unde-l aștepta la masă,
De-aseară, fără-ncetare,
Și bolnav de-ngrijorare,
Tatăl lui, atât de firav
Încât căzu la pat bolnav.
În patru zile el s-a stins
Și în sicriu a fost întins
De cei doi tineri ce-l plângeau
Și drumul spre groapă-l lungeau,
Iar după înmormântare
Ilie simți chemare
Către Dunărea măreață
De la care-a primit viață.
Ileana-l ruga zadarnic,
Iar el se simțea amarnic,
Însă trebuia să meargă
Pe drumul care să-l șteargă
Dintre muritori de-o teapă,
Transformându-l iar în apă.
Lăcrimând l-a urmat fata,
Cercând să îi schimbe soarta
Până-au dat de fluviu mare
Cu pârdalnica-i chemare,
Unde trebuia-mplinită
O soartă pecetluită.
De mână-l trăgea Ileana,
De-alta apa, dunăreana,
Iubita cu implorare,
Mă-sa, neîndurătoare.
Au intrat în fluviul mare,
Fără chip de separare,
Uniți parcă pe vecie,
O Ileană și-un Ilie.
Valul i-a tras în adâncuri
Îmbrățișați ca-ntre teascuri,
Dunărea, cu osebire,
S-a mirat de-așa iubire
Și după ce a cugetat,
Pe mal uscat i-a returnat.
S-au trezit tot prinși de mână,
Ca de-o trainică țâțână,
Menită să îi unească
În dragostea omenească.
Iară apa curgătoare
Le-a adus o veste mare:
„Cât oi fi eu de umblată
N-am mai fost așa mirată
De sentimente curate
Care trec și peste moarte;
De aceea, ca o mamă
Darnică, de bună seamă,
O să te dezleg, Ilie,
De prezisa datorie
Și-ți doresc viață-mplinită
Cu fata ce ți-e menită!”
Binecuvântarea dată
I-a fericit deîndată.
Așa s-au dus cei doi iubiți,
Îmbrățișați și fericiți,
Oprindu-se pe un ponor,
La munte, lângă un izvor,
Acolo și-au făcut casă
Trainică și luminoasă,
Unde-au crescut copii, nepoți,
Falnici și frumoși cu toți,
Prețuind, ca pe-o icoană,
Moștenirea dunăreană.
Toamnă cu zâmbete
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Nu e nicio treabă cu dușul în doi!
Ce economisești pe apă, dai pe șampanie.
* – De ce pun ardelenii pâinea în ciorbă?
– Ca să nu caște gura de două ori!
* – Unde ai fost, fă, doi ani de zile?
– În Grecia.
– Și ce-ai făcut acolo?
– Tzitziki!
* Bunicul și nepotul greblau în grădină. Nepotul găsește o râmă, care tocmai ieșise din gaură, și încerca s-o bage înapoi.
– Nu poți, băiete, fiindcă râma este prea moale și nu se poate împinge!
– Pui pariu cu mine pe cinci dolari?
Bunicul acceptă provocarea, nepotul intră în casă, ia un tub de spray cu lac, șpreiază râma, care în două minute devine rigidă. Astfel reuși să o împingă în gaură. Bunicul plătește pariul, dar mai târziu intră în casă și ia sprayul cu el. Iese peste vreo jumătate de oră cu alți cinci dolari și îi dă nepotului.
– Bunicule, ce bătrân ești dacă ai uitat că mi-ai plătit o dată!
– Nu, nepoate, ăștia-s de la bunica!
* Distrați-vă și petreceți fără teamă! Mai mulți oameni au avut atac de cord în sălile de sport decât în restaurante.
* La nevăzători, dragostea la prima vedere se cheamă dragoste la prima… pipăire?
* Pentru cine vrea însurătoare la peste 60 de ani, ar trebui să dea examen ca la permisul auto: chestionar, traseu și proba practică!
* Oi fi eu sărac… dar și când îmi bagă ăștia bonurile, mă rup în figuri la Kaufland!
* – Te mai vezi căsătorită în viitor?
– Am miopie, nu văd la distanță.
* – Fiule, pe cine iubești tu mai mult, pe mine sau pe mama?
– Pe amândoi!
– Dar dacă mama ar pleca la Paris, iar eu în America, unde ai vrea să ajungi?
– La Paris!
– De ce la Paris?
– Este un oraș frumos…
– Și dacă eu aș pleca la Paris și mama în America, unde ai vrea să mergi?
– În America.
– Păi, cum așa?
– Păi, la Paris am fost deja!!!
* Ne plângem de codul roșu de caniculă, câteva zile pe an, dar uităm că suntem în cod roșu de prostie, de 35 de ani!
* Caut o pagubă, că necaz am eu!
* E nasol să fii bărbat. Trag femeile de tine ca de-un câine mort, dar tu nu și nu! Că ești pe poezie, pe romantism, tandrețe…
* Doi ardeleni au rămas blocați în lift. După două ore, unul din ei spune:
– Mi se pare mie sau mere prea încet?
* Dacă femeile tot au început să ceară bărbații în căsătorie, măcar să vină cu o formulare corectă:
– Dragule, vrei să-ți mănânc libertatea, răbdarea, starea de bine, sănătatea și banii pentru tot restul vieții?
* Știți că au fost vremuri când bărbații umblau nemachiați și neepilați, ca animalele?
* Ea: – Da’ ție ce îți place la mine?
El: – Păi, îmi place că îmi aduci echilibru. Spre exemplu, când sunt calm, tu mă enervezi.
* Cea mai mare greșeală este să îi spui unei femei să nu se grăbească. Nu poți tu aștepta, cât poate ea întârzia!
* – Fiule, ai păcătuit cu femei măritate?
– Da, părinte, dar toate mi-au spus „Să-ți dea Dumnezeu sănătate!”
* CFR anunță călătorii care au bilete la geam că vor plăti în plus pentru că au ocazia să se bronzeze timp de trei zile.
* Femeile pretind imposibilul: vor să uiți câți ani au, dar să nu uiți când au ziua de naștere.
* – Aloo! Dom’ doctor, pe muiere o doare gâtul… nu mai are voce. Ce să fac?
– Bucură-te!
* După o ceartă acasă, tot bărbatul e cel care iese pe ușă și pleacă, pentru că femeia nu știe ce să îmbrace.
* Dom’ doctor, azi-dimineață m-am trezit cu dureri groaznice de burtă, de cap, de picioare, de spate, de…
– … de ce dracu te-ai mai trezit?
* – Draga mea, de câte ori ți-am zis că te iubesc?
– Niciodată!
– A dracu’ cum ai ținut socoteala!
* Românii, oameni încercați de-a lungul istoriei, se clasifică astfel:
– optimiști: învață engleza
– pesimiști: învață rusa
– realiști: învață să tragă cu arma
* Mama lui Bulă intră furioasă în prăvălia unui negustor de fructe și-i spune:
– Acum o jumătate de oră l-am trimis pe fiul meu să cumpere 2 kilograme de mere de la dumneavoastră. Am cântărit merele și, spre surprinderea mea, abia dacă aveau 1,5 kilograme.
– Tot ce e posibil, doamnă, dar pe băiatul dumneavoastră l-ați cântărit?
* Care este diferența dintre salariul minim și o canapea?
O canapea poate să susțină o familie.
* Drama roboților de primă generație: nu se pot angaja la stat, că n-au nicio rudă acolo…
* Azi am dat like la rețete culinare, să creadă lumea că-s gospodină!







