Un nou început…

…CU BANCURI DIN VACANȚĂ

* – Tăticule, ție ți s-a îndeplinit vreo dorință din copilărie?
– Sigur că da! Toată lumea mă trăgea de păr și visam să fiu chel.

* Într-o zi, un soț a decis să-și spele tricoul. La câteva secunde după ce a pășit în baie, unde era mașina de spălat, a țipat la soție:
– Ce program trebuie să-i dau la mașină?
– Depinde, i-a răspuns. Ce scrie pe tricou?
– Festivalul Lalelelor Pitești 2019.

* Pescarul prinde un imens crap și spune mulțumit:
– Te voi duce acasă, pentru o cină copioasă!
Peștele îi răspunde:
– Mulțumesc, am mâncat deja, nu s-ar putea să mergem la cinematograf?

* „Într-o țară arabă, unde jocurile de noroc sunt interzise, un musulman, un creștin și un evreu jucau poker într-o pivniță întunecată.
La un moment dat se aud lovituri puternice în ușă, iar în următorul minut ușa este spartă și o echipă de polițiști dau năvală.
Cei trei au reușit să ascundă cărțile și banii de pe masă, iar când polițiștii au ajuns la ei i-au găsit șezând și discutând, fiecare cu câte o cafea în față.
– Ați jucat cărți?
– Nu, da’ de unde ideea asta?
Șeful echipei se uită la musulman și îi spune:
– Jură-te pe Allah !
– Allahu Akbar, jur că n-am jucat.
– Te cred, îi spune șeful, apoi se întoarce către creștin:
– Jură-te pe Iisus că n-ai jucat !
– Mă jur pe Iisus, pe Maica Domnului și pe Sfânta Treime că n-am jucat !
– Te cred și pe tine, apoi se întoarce spre evreu:
– Jură-te pe Yehova, că n-ai jucat!
Evreul, foarte calm și cu o privire nevinovată se uită în ochii polițistului și îi spune:
– Știi foarte bine că noi evreii n-avem voie să ne jurăm pe Dumnezeul nostru, dar având în vedere că ăștia doi N-AU JUCAT, cu cine aș fi putut să joc?”

* – Vecină, unde ți-e soțul? Nu l-am mai văzut de-o săptămână, e cumva bolnav?
– Nu-i bolnav, l-am tuns.

* Vorba aia:
– Unde te vezi peste 5 ani?
– Păi, dacă nu inventează ăștia ceva, tot în oglindă!

* Șoșoacă reprezintă toți ratații și analfabeții, care-și imaginează că dacă urli și faci circ, ai rezolvat ceva în viață.

* – Doctorul mi-a prescris să nu mai beau decât un pahar de vin la o masă.
– Așa, și?
– Mi-am cumpărat încă 10 mese.

* – Domnule doctor, mă doare capul când mă dau jos din pat!
– Încercați să coborâți prima dată picioarele!

* Gheorghe și Rozi merg cu trenul…
– Ioooai, tu Rozi, ce bine ar fi fost dacă aveam și sertarul de la dulap cu noi, tuuu!
– De ce, mă, Gheorghe?
– Pentru că biletele de tren îs acolo!

* Când superi un gunoi, te bârfește tot tomberonul!

* Nu mai stați la mese unde se discută despre alții, pentru că atunci când te ridici, Tu ești subiectul!

* „- Ce înseamnă o educație bună?
– O educație bună este capacitatea de a suporta educația proastă a altora”
(Keanu Reeves)

* Un tip îl întreabă pe un preot:
– Părinte, cum să-ți iubești aproapele dacă mereu se opune spunând că are migrenă?

* Diferența între învățământul de „atunci” și cel de „acum”?
Cea dintre Gheba și Gheboasa!

* – Îmi plac foarte mult țâțele mari.
– Domnule Newton, nu putem scrie asta.
– Atunci scrie: „Cu cât e mai mare masa, cu atât e mai mare forța de atracție.”

* – Copile, ieși afară din apă că a început să plouă și te uzi tot!

* De ce indienii din America au renunțat să comunice prin nori de fum?
Pentru că se apucau femeile să vorbească și era înnorat tot timpul.

* Care sunt avantajele vârstei de plus 50 de ani
1. Cei care răpesc oameni nu mai sunt interesați de tine.
2. În caz de luare de ostateci, tu vei fi între primii eliberați.
3. Dacă seara ești sunat după ora 21, ești întrebat: „Nu te-am trezit?”
4. Lucrurile pe care le cumperi acum nu se mai uzează.
5. Poți cina și la 4 după-masă.
6. Depășirea vitezei legale nu mai e o provocare.
7. Nu mai încerci să-ți sugi burta dacă cineva intră în încăpere.
8. Încheieturile îți prezic vremea mai corect decât Institutul Național de Meteorologie.
9. Secretele tale sunt în siguranță la prieteni, deoarece nici nu-și mai aduc aminte de ele.
10. Nu-ți mai aduci aminte cine a postat aceasta.
11. Ți se pare reconfortant ca literele din această imagine sunt destul de mari.
12. Te rog să transmiți această listă la toate persoanele de care îți mai aduci aminte.

* Interviu pentru angajare:
– Cunoașteți limba engleză?
– Da.
– Știți ce înseamnă „allow”?
– Da.
– Alcătuiți o propoziție care să conțină acest cuvânt.
– „Allow! Cine-i la telefon?”

* Un bețiv, care merge pe stradă, se întâlnește cu o doamnă cu un cărucior:
– O, Doamne, iar văd dublu.
– Nu, domnule, sunt gemeni.
– Toți patru?

* Lămuriți-mă și pe mine:
Ce se întâmplă când calci strâmb? Ți se umflă glezna sau ți se învinețesc ochii?
Întreb pentru un prieten…

* Două blonde:
– Am văzut un bărbat în păsărica goală.
– Proastă mai ești. Bărbații au cuc.
– Proastă ești tu. Cucul e tot pasăre.

* Am plătit din greșeală o bere fără alcool, cu cardul. M-a sunat banca să mă întrebe dacă a fost furat!

* O dată am fost așa de beat, că am luat dușul în brațe și l-am rugat să nu mai plângă.

* După 50 de ani ești interesat să îți iasă mai bine radiografiile decât fotografiile…

* Te cheamă la ea la o cafea, te sărută, ți-o și dă, și-apoi stă goală cu capul pe pieptul tău. Și te-ntrebi: „Da’ cafeaua?”.

* În fiecare dimineață fac exerciții fizice. De 2-3 ori mă ridic să amân alarma…

* De ce nu poate o blondă să scrie numărul 11?! Pentru că nu știe pe care 1 să-l pună în față!

* Prima dată când intrați într-o relație, nu uitați să întrebați „Câți suntem?”

 

Bine v-am regăsit!

27 thoughts on “Un nou început…

  1. Bine ai revenit, Petru! M-a uns pe suflet bancul cu diferența dintre Gheba și Gheboasa! Toate sunt extrem de amuzante. Mulțumesc!

  2. Bine ai revenit! 🙂

    Fu mare lipsă de umor în vacanţa asta (a altora, că eu n-am voie 😛 ) aşa că nu mai fac departajări, le iau pe toate la grămadă. Mulţam fain, s-auzim de bine şi de-acu’ încolo! 😉

    1. Sunt încântat să te regăsesc cu bine, Dragoș! 🙂 După o vacanță luată mai mult de musai, că altfel nu mi-a făcut nicio plăcere. Căldura mare e cauza secetei și în cazul umorului. 😉

      1. Ah, îmi pare rău că nu ţi-a fost pe plac vacanţa. Sper să fi rezolvat totuşi ce-ai avut de rezolvat şi poate o să ai o altă vacanţă, de data asta plăcută, alături de noi – ăştia cîţi mai sîntem pe aici.

        Din fericire pentru mine, căldura mi-e foarte bun prieten. Acum, însă, începe partea a doua a chinurilor mele: frigul, după ce prima parte – alergia – a luat startul pe la începutul lui august, acompaniată de ţînţari (şi ceva purici). Se pare că cine m-a “blagoslovit” să n-am parte de linişte şi fericire în viaţă a făcut-o cu simţul răspunderii.

        Dar ce să facem – tragem înainte la plug cum putem pînă ni s-o termina fiecăruia ogorul. 😉

      2. Am avut ocazia să-mi dau seama că ne asemănăm în mai multe privințe, dar în privința temperaturilor ambientale ne deosebim total. Măcar tu ai avut parte de ceea ce îți doreai în timpul verii, pe când eu mă tem că iarna va fi din nou doar o improvizația a celor reale, din vremuri de mult apuse. Fără zăpadă de sărbători și fără gerul pe post de sanitar și de conservant al semințelor din pământ. Să ne țină ogorul pe amândoi! 🙂

      3. Apoi, dac-am fi identici şi la fel ne-ar suspecta lumea c-am fi clone! 😆 Acum, dintr-un punct de vedere afectiv şi mie mi-e dor de zăpezile de altădată, dar la cît am suferit practic din cauza lor, mai ales în copilărie, prefer în mod pragmatic iernile “moderne” ca în California. Problema e că vremea nu face favoruri – doar cei care o manipulează îşi fac singuri aşa ceva. Noi le suportăm doar capriciile. 😉

        Agricultura şi pomicultura din ziua de azi au alţi parametri, alte norme, alte cicluri… La fel de false ca şi vremea, dar bănuiesc că e [momentan] singurul mod de a ne menţine [încă] pe toţi în viaţă. Pentru cît timp? Asta numai “ei” ştiu. Putem doar spera să fim sănătoşi atît cît se poate şi că vom prinde vremuri mai bune. Dar o doză de realism ar trebui totuşi să fie şi ea prezentă. Evident, cît ne-o ţine ogorul. 🙂

  3. Bine ai revenit, Petru! ❤ Cum se apropia sfârșitul lui august, cum făceam pariuri în sinea mea dacă vei posta astăzi prima tură de glume! Mă bucur că revenim cu forțe proaspete! Tu, clar! Eu le împrospătez acum cu niște zeamă de lămâie! :)))

    Premiul se acordă următorului banc (deși mi-a fost greu să fac departajarea):

    “Când superi un gunoi, te bârfește tot tomberonul!” – cât adevăr!! 😉

    1. Bine ne-am reîntâlnit, Zaraza! Am bănuit că și tu ești în vacanță, după pauzele prea mari dintre postările tale de pe FB. Sper să ne fie de bine amândurora, iar muzele să roiască pe lângă noi, harnice ca albinuțele! 🙂

      Sărut-mâna pentru jurizare, premiere și zâmbetele la care visez de fiecare dată! Și eu cred că ai ales un adevăr care merită promovat.

  4. Bine ai revenit, Petrica! A fost o mare lipsa de buna dispozitie. Am zambit si iti multumesc, bancuri excelente ca intotdeauna! O seara excelenta iti doresc! 🙂

    1. Abia am așteptat să ne reîntâlnim și nu se putea altfel decât cu voie bună! Mulțumesc pentru întâmpinare și vreau să-ți aduc multe alte zâmbete pe chip, dragă prietenă! ❤

  5. Pupici, Petru! Mă bucur că ai revenit vesel și ne-ai înveselit și pe noi.

    Am un mic amendament legat de bancul cu Șoșoaca… nu cumva ai pus o negație în plus acolo? Nu sunt sigură, însă. Nu mă pricep la politică.

    Anyway, mi-a plăcut: Când superi un gunoi, te bârfește tot tomberonul! E adâncă rău asta. 🙂

  6. Sărut-mâna cu entuziasm și bucuria reîntâlnirii, Jo! Veselia e factorul care ne dă vigoare și speranțe, deci să o stimulăm din plin.

    La cugetarea despre Șoșoacă am intervenit cu o mică modificare, după ce și Zaraza mi-a atras atenția în ce privește negația. Sper că acum e ok.

    Mulțumesc pentru subliniere, fiind și eu de aceeași părere!

  7. Buna dimineata Petru, vad ca esti foarte bine primit dupa vacanta, de vizitatorii tai, m am tinut de cuvant cu o vizita si din partea mea, iti multumec pentru zambete (asa cum le ai prezentat), toate sunt reusite!Bafta in continuare la scris!♥️🤗🥰

    1. Bună să-ți fie inima și mereu cu voie bună sufletul, dragă prietenă! Mulțumesc fain și frumos pentru vizita generoasă, aprecierile plăcute și urarea călduroasă! Baftă și spor să avem cu toții în ceea ce facem! ❤

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.