Trufandale

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un electrician își vede băiețelul bandajat la un deget.
– Ce ai pățit, micuțule?
– Am prins o albină de capătul neizolat!

* – Mamă, de ce te tot cerți cu tata?
– Mă cert cu soțul meu, nu cu tac-tu!

* La doctor:
– Puteți să îmi faceți un nas mai mic și mai frumos?
– Doamnă, din ce aveți dvs. vă fac și trei.

* Ea: – Dragul meu, sunt însărcinată!!! Ce ți-ai dori să fie?
El: – 1 Aprilie!

* Românii sunt cei mai buni jucători de șah, au alungat Regele și au rămas cu nebunii!

* Rudele și președintele nu ți-i alegi.
(proverb rusesc)

* La muzeu:
– Vai, ce urât a pictat-o Grigorescu pe târâtura aia!
Paznicul:
– Doamnă, ăsta nu e tablou, asta e o oglindă…

* Viața este imprevizibilă! Într-o clipă te simți fericit, generos, plin de avânt, în clipa următoare… ți s-a terminat băutura.

* Ieri am avut o zi tare ciudată. Mai întâi am găsit o pălărie cu bani, apoi m-a fugărit unul cu o vioară.

* Doi licurici:
– Aseară am luat o Viagra.
– Și?
– Laser, frate!

* Mă chinuie o întrebare! Și voi, când faceți o parcare mai dificilă, dați muzica mai încet ca să vedeți mai bine?

* Mi se întoarce copilăria…, de azi pot preda sticle goale la centrul de achiziție.

* ”Un car cu proști s-a răsturnat
Într-un oraș destul de mare,
Dar unde oare s-a-întâmplat…
Vom ști precis după votare.”

* Ca să curgă lapte și miere e nevoie de vaci și albine.
Cu boi și trântori nu vă așteptați la minuni…

* N-ai carte, ai ajutor social.
Ai carte, plătești taxe.

* – Am început să trăim mai bine! – a spus conducerea țării.
– Suntem bucuroși pentru voi… – a spus poporul

* Un om normal bea 147 litri de bere și merge circa 1200 km pe an. Asta înseamnă un consum de 8,1 litri la suta de km.

* ”Vreau să fac amor cu tine,
Nici nu știi cât îmi doresc
Să mă arunc peste tine,
Prin pat să te tăvălesc.

Soția, cam buimăcită,
Răspunde neuniform:
– Nu acum, sunt obosită,
Ce-ți veni, nu vezi că dorm?

El, cu vocea gâtuită,
Răspunde cu-n dulce ton:
– Dormi, nevastă, liniștită,
Că vorbeam la telefon.”

* Unii oameni se trezesc și se simt de milioane. Eu mă trezesc și mă simt de ”fonduri insuficiente”.

* IMPORTANT!!!
Caut persoană cu chef de scandal… Soțul a devenit imun…

* – Auzi? Ți-ai luat blugi de la Vodafone?
– Nu, de ce?
– Văd că îi porți nelimitat!

* Matematica e simplă: adunarea se face cu goarna, scăderea cu popa, împărțirea cu polonicul, iar înmulțirea cu femeia…

* Am realizat că m-am transformat în adult atunci când mi-am dat seama că mă bucur de reducerile la produsele de curățat mai mult decât de reducerile la haine.

* Să mergi la biserică și să te crezi un om bun; este ca și cum, uitându-te seara la stele, te crezi astronaut.

* Mi-am luat un credit și am doi giranți. Acum are cine să se roage pentru sănătatea mea…

* Soțul către soție:
– Iubire, ce avem la micul dejun?
– IKEA sandviș!
– Ce sandviș mai e și ăsta?
– Toate cele necesare sunt în frigider… trebuie doar să le asamblezi.

* Banii sunt un blestem pentru lumea asta. De aia e bine să ai tot timpul lângă tine o femeie, care te dezleagă de blestem…

* Vând cărți de gramatică! Nu e scumpe.

* Azi am stat 2 ore în cadă! Și, ca să fac economie, nici nu am dat drumul la apă!

* ”Mănâncă și tu un măr ca să păcălești foamea”
Nu știu ce fel de foame aveți voi, dar a mea nu-i proastă…

* Mihăiță tot lua bătaie la școală, așa că părinții l-au înscris la karate.
Acum, Mihăiță ia bătaie și la școală și la karate.

* – Salut, Ioane, ce mai zici? Am auzit că ai pornit un startup.
– Oh, da! Am deschis un bordel. Merge bine, am prețuri bune: 30 euro un anal, iar 20 euro oralul.
– Bine, bine… dar dacă eu vreau un sex normal?
– Măi, Gheorghe…, suntem la început, cu o firmă mică. Deocamdată eu mă ocup singur de toate!

* Vasile și Gheorghe erau buni prieteni de pahar. În fiecare zi se întâlneau la barul de peste drum și comandau câte o sută de grame de coniac, pe care le savurau discutând. Într-o bună zi, Vasile își anunță prietenul că pleacă la muncă în străinătate, dar îl roagă să nu-l uite când poposește la barul în care s-au simțit atât de bine.
Prietenul îi respectă dorința și cere zilnic câte două pahare cu aceeași băutură. Trece o lună în acest fel, până când Gheorghe comandă doar o sută de grame. Barmanul își exprimă mirarea:
– Cum se face că astăzi nu cereți două pahare, ca de obicei?
– Eu m-am lăsat de băutură!

* Știți matematică?
Am 5 plăcinte, Ion îmi fură 3 din ele. Câți pumni primește Ion?

* Odată m-am despărțit de o fată pentru că turna laptele în castron, înainte de a pune cerealele. Bine, m-a și înșelat, dar faza cu cerealele m-a enervat rău.

* Și voi, când călcați cățelul pe picior (din greșeală, evident), spuneți: ”Iartă-mă, puiu’ meu, dragul meu, pupă mama piciorușul lui…”, iar când îl călcați pe iubi: ”De ce dracu’ stai numa’ în calea mea, nu mai ai loc în casă?”

* Să nu râvnești la femeia altuia dacă știi că nu încapi în șifonier!

* Citind din Caragiale, mi-am dat seama că proștii din vremea lui erau mai deștepți decât proștii din zilele noastre…

* Voi realizați că noi, românii, când călcăm în căcat credem că avem noroc?

* O nouă perversiune face ravagii printre bărbații căsătoriți: Sexul anual…

* -Șefu’, aș dori o zi liberă, marți!
– Pentru ce?
– Mă însor!
– Mă, da’ tu chiar trebuie să fii prezent la orice eveniment?

* Totul despre apă…
Dacă bei apă la ora corectă, se mărește la maxim efectul în corpul uman.
Două pahare de apă după ce te trezești, ajută la activarea organelor interne.
Un pahar de apă cu treizeci de minute înainte de a mânca, ajută la digestie.
Un pahar de apă înainte de a face baie, ajută la scăderea presiunii sangvine.
Un pahar de apă înainte de a te duce la culcare, evită apoplexia și atacurile cardiace.
Un pahar de apă înainte de a face sex, ajută la relaxare.
Două pahare de apă înainte de a bea băuturi alcoolice, ajută la ficat.
Un pahar de apă înainte de a te supăra, ajută să iei lucrurile cu calm…
Cinci pahare de vin ajută să uiți toate aceste tâmpenii.

”Când înfloresc gândurile” – poezii cu rezonanță

Ieri am primit cel mai frumos cadou de ziua mea: mi-a sosit, de la editura SIONO, cartea ”Când înfloresc gândurile”, un volum de poeme îndrăgite adunate timp de cinci ani. Faptul că e cea de-a zecea carte publicată, îi dă o semnificație în plus… și nu cred că-i o simplă coincidență. Sunt sigur că veți fi de acord cu mine atunci când o veți parcurge și vă veți regăsi în multe din gândurile înflorite și transmise mai departe.
” Volumul de poezii ”Când înfloresc gândurile”, al lui Petru Racolța, vine să întregească un adevărat bagaj cultural în literatura română contemporană. Spre deosebire de alți autori ai timpurilor noi, care caută să li se publice volumele în urma câștigării unor concursuri literare, scriitorul Petru Racolța se îngrijește prin forțe proprii ca volumele lui să ajungă acolo unde le este locul, în drumul spre cititori. Este lăudabil faptul că-și iubește operele ca pe copiii lui, că nu le supune procesului de comparare și că le trimite direct pe rafturile librăriilor și bibliotecilor din țară, ca doar cititorii să le trieze, să le judece.
Așa s-a ajuns ca, până în prezent, opera lui Petru Racolța să numere zece volume, dintre care: romane, autobiografie, proză scurtă, nuvele, poezie, povești pentru copii și mai ales literatură de ficțiune. Subiectele foarte diverse pe  care le atinge acest autor, de la povești pe înțelesul celor mici (Revolta din ogradă, edit. Eurotip), la întâmplări cu tâlc inspirate din viața reală (Povestirile unui maramureșean, vol. I, edit. Eurotip și Povestirile unui maramureșean, vol. II, edit. Wardpress), de la curajul de a-și pune propria viață în palmele cititorilor (Judecăți, prejudecăți și mere, edit. Siono), în a analiza munca de sisif a polițiștilor (Pe urmele tatălui, edit. Siono), precum și de a avea credința că imaginația  sa de acum va deveni realitatea viitorului, ca în scrierile lui de ficțiune (Planeta Paradis, edit. Excelsior, Metamorfoza, edit. Pavcon). Nu este de neglijat curajul de a atinge profunzimile umane și a intra într-un domeniu greu pătruns, precum cel psihologic (Fetița care visa pentru alții, edit. Siono). Toate acestea fac din Petru Racolța un scriitor complet și complex.
Deși ca prozator este mai cunoscut, poezia lui Petru Racolța nu este de neglijat, dovadă fiind faptul că acest volum de poezie nu este singurul pe care-l scoate la lumină. În anul 2019, autorul a mai încântat cititorii de acest gen cu cartea ”Versuri pentru suflet și cuget” (edit. Pavcon).
Spre deosebire de forma clasică a poeziei, a cărei analiză se face în funcție de ritm, armonie, imagine, conotația fiind principalul criteriu de evaluare, aprecierile unei cărți de poezie modernă are alte tehnici și procedee literare. Subiectul poeziei moderne cuprinde sensuri ascunse greu de decodat, a căror interpretare nu este o golire de sens, ci încărcare cu emoție, încântare, fior. Curajul lui Petru Racolța de a se avânta în scrierea poeziei este debordant.
Spre deosebire de proză, unde plaja de exprimare este mai largă și unde autorul nostru excelează, poezia ar trebui să încătușeze oarecum libertatea prozatorului. Nu este cazul lui Petru Racolța, care se dezlănțuie în poezie, abordând atât versul clasic, cu rimă și ritm, dar și versul alb, în care frazele îi vin mănușă. Poezia lui de formă clasică tinde spre forma folclorică, fiind compusă în general din strofe cu patru versuri scurte, dar foarte expresive. Indiferent de felul cum învârte și extrage vorbele din vocabularul limbii române, autorul reușește să scoată adevărate ode închinate iubirii, naturii și frumosului din jurul nostru
”Luni o să-ți dau o garoafă,
Ca s-o prinzi cu o agrafă
Lângă inima-ți zglobie
Ce mă ține în robie”
Limbajul din poezia cu vers alb este direct, frust, univoc, precis, decodat, dar se împletește pe alocuri cu cel indirect, încifrat. De apreciat este că Petru Racolța nu folosește, în versurile sale, limbajul grotesc, vulgar, imoral sau indecent, așa cum sunt tendințele în literatura contemporană. E important de precizat că atunci când scrie, o face cu gândul că, din tot ce trăiește, iubirea e tot ce contează. În formele ei, oricare dintre ele este supremă. Intenția lui este ca poezia să devină filozofie și filozofia poezie.
”Corpul îmi este un templu clădit pe o pantă abruptă,
Arată jalnic din exterior, de zici că stă să se prăbușească,
Zidurile sunt vechi, sprijinite de bârne,
Și mulți se feresc de frica accidentelor”.
Fără îndoială, poezia lui Petru Racolța, fie de formă clasică sau modernă, conturează lăuntrul lui, cu precizarea că întreaga carte poate fi interpretată și are dreptul să fie interpretată oricum, fără ca vreo finalitate să însemne eroare. El vrea să descifreze, să respire cântecele acelea ascunse din sufletul lui, cu trăiri firești și emoții omenești. El dă cititorului, prin poezie, lirismul acela tainic și ascuns pe care nu-l poate striga prin târguri. Pentru unii ar putea fi greu de înțeles, ca orice poet, dar să nu uităm că doar rădăcinile poeților, și doar ale lor, cresc dintotdeauna numai spre cer.”
CRINA POP
Mulțumesc și pe această cale Crinei Pop pentru frumoasa recenzie! Cartea se poate comanda de aici și vă garantez că va avea rezonanță în fiecare suflet sensibil la poezie. Pentru că:

”Viața fără poezie
Ar fi tristă și pustie,
Ca mândra fără de ie
Sau soțul fără soție”

Satul dintre neguri XXVII

Cerul s-a întunecat înainte de lăsarea serii, iar norii se duelau în fulgere tot mai dese, acompaniate de tunete care îi speriau pe ambii copii. Furtuna venea peste ei și aveau neapărat nevoie de un adăpost împotriva aversei ce se anunța. Cărarea care-i purtase până aici se pierdea printre ierburi neprimitoare, după care se înălța un deal abrupt și pietros, ca o avertizare pentru oricine ar avea de gând să-l urce.

– Uite un pom mare!, a exclamat cu bucurie fetița.

Acel arbore avea o coroană generoasă și nu era departe, dar băiatului nu i-a surâs ideea.

– Nu e un loc sigur, mai bine mergem până la poalele dealului, a răspuns el în timp ce-și îndemna măgărușul să grăbească pasul.

Degeaba striga surioara că ea vrea sub pom, fiind mai aproape și mai sigur, frățiorul nu cedă și își continuă drumul cu încăpățânare. Ploaia începea să cadă cu picături mari și reci, iar Bianca, neavând încotro, l-a urmat printre buruienile înalte, care le dădea de furcă până și patrupedelor. Răsplata nebănuită au găsit-o la poalele dealului, reprezentând o stâncă scobită, cu un spațiu suficient să adăpostească toate cele cinci suflete. Au descălecat imediat și s-au strâns laolaltă, bucuroși că nu i-a prins și grindina consistentă care tocmai începuse să cadă. Nu a durat mult până când au văzut cum un trăsnet a lovit în plin arborele sub care ar fi vrut Bianca să se ferească. Un foc instantaneu l-a cuprins, ca pe o căpiță de fân uscat.

– Oaaau! Mi-ai salvat viața, i-a spus cu recunoștință surioara. Dacă mergeam acolo, am fi ars cu toții.

– Eu ți-am dat doar un sfat, dar tu te-ai salvat urmându-l, a răspuns cu modestie băiatul. Hai să ne scoatem hainele ude și să ne înfășurăm în pături. Apoi mâncăm și vom dormi aici peste noapte, iar mâine mai vedem pe unde s-o luăm.

Și sfatul acesta suna înțelept pentru fetiță și cățelușa Maia, iar după ce și-au astâmpărat foamea, au adormit lipiți unul de altul, oboseala făcându-i să poată ignora pățaniile zilei și ploaia care a continuat încă multe ceasuri. Doar visul din care s-a trezit Adi l-a pus pe gânduri, ca niciodată până atunci. Nu că ar crede în ele, ba dimpotrivă, până acum mai mult le inventa sau le înflorea pentru a-și încuraja surioara. Acum, însă, parcă a fost o prevestire sau un îndemn care-i spunea să urce dealul și astfel o să devină bărbat adevărat. Nu știa ce să-i spună Biancăi, până când au mâncat de dimineață și privirea le-a fost atrasă de prima rază de soare. Ghidul lor matinal urca strălucitor peste pietrele periculoase de pe panta abruptă, ca o invitație de nerefuzat. Doar atunci a mărturisit Adi:

– Exact cum am visat!, aproape că a strigat el. Trebuie neapărat să urcăm.

– Acolo… sus?!, a întrebat cu uimire fetița. O să cădem de pe bolovanii aceia, iar măgărușii o să-și rupă picioarele.

Băiatul o privi în ochi și o mângâie pe părul auriu, încurajând-o:

– E șansa noastră, surioară. Voi fi lângă tine și te voi ajuta, la fel și Maia. Dacă măgărușii noștri nu vor reuși, rămânem fără ei, dar nu ne dăm bătuți.

Niciodată nu l-a văzut Bianca atât de hotărât, iar asta i-a dat și ei curaj. Și-au strâns lucrurile, le-au legat de șei și au pornit la cucerirea dealului ale cărui bolovani încă uzi sclipeau ca niște imense pietre prețioase. S-au uscat în mare parte până au ajuns în apropierea lor, abordându-i pe fiecare în parte sau ocolindu-i prin spațiile înguste dintre ei. Maia mergea înainte și alegea calea cea mai puțin periculoasă, după care venea Adi care întindea mâna să o tragă în sus pe fetiță. Uneori, când situația o cerea, schimbau rolurile și o lăsa pe ea să urce în față, atent să nu alunece la vale. Orice cădere putea să ducă la răni grave, de aceea nu era nicio grabă, doar multă răbdare, calcul și cooperare. Spre bucuria lor, măgărușii le urmau exemplul și le călcau pe urme de parcă ar fi fost niște câini credincioși.

Au continuat așa câteva ore, cu pauze scurte de odihnă, fiind tot mai încrezători că vor ajunge sus până la amiază. Cam pe atunci au auzit și primele țipete prelungi și foarte stridente pe care nu și le puteau explica. Parcă veneau din vârf, tocmai din locul spre care se îndreptau ei, iar asta le-a mai adăugat o teamă în suflete. Nu-și arătau frica și continuau să urce în ciuda oboselii tot mai vădite, însă gândurile le zburau la tot felul de scenarii. Cu puțin înainte de a-și termina ascensiunea, un urlet groaznic le-a înghețat sângele în vine și o groază imposibil de ascuns li s-a așternut pe chipuri. Bianca a recunoscut fără jenă:

– O fi un animal mare și periculos care ne poate ataca dacă ne vede. N-ar fi mai bine să ne întoarcem?

Adi îi dădea dreptate în gând, dar își punea nădejdea în visul prezicător. De aici și puterea prin care și-a încurajat sora.

– Nu vom păți nimic, iar ca să ne asigurăm, o trimitem pe Maia să inspecteze vârful dealului.

Prietenul lor patruped nu a mai așteptat să fie rugat, ci a pornit numaidecât spre țintă. Măgărușii arătau și ei speriați, privind tot mai des spre calea de întoarcere. Așa au așteptat o bună bucată de vreme, până au auzit cuvintele Maiei:

– Puteți să urcați. Pericolul a trecut, deși e o priveliște care n-o să vă placă.

Încurajați de prima asigurare, cei doi frați și-au dat mâna și s-au avântat printre ultimele pietre care le mai stăteau în cale. De imagini terifiante au mai avut ei parte, dar ceea ce au văzut sus le întrecea pe toate. Un balaur înfricoșător cu trei capete zăcea răpus de curând, judecând după sângele care încă i se scurgea din gâturile proaspăt tăiate. Doar un cap mai respira muribund, iar un ochi se deschise și o fixă pe Bianca. Fata a rămas ca vrăjită, pătrunsă de profunzimea privirii și impresionată de picătura transparentă care se prelingea din pupilă, ca un mesaj de neînțeles. Adi își scoase sabia și lovi cu toată puterea în solzii gâtului, fără niciun efect. Arma lui nu putea străpunge acea armură naturală, dar ochiul se închise de la sine pentru totdeauna.

– De ce ai făcut asta?, i-a reproșat surioara. Oricum era pe moarte și cred că nu ne voia răul.

– Nu poți să știi ce surprize îți fac acești monștri, a explicat băiatul. Oricum, paloșul acesta nu l-ar putea răni și de aceea mă întreb cine și cum a reușit să-i provoace ditamai tăieturile.

– Cred că a murit vărsând o lacrimă, remarcă Bianca. Nu-mi închipuiam că și balaurii pot să plângă.

– Lacrimi de crocodil, cum se spune. Uite grota în care trăia, i-a arătat Adi. Ar fi bine să ne vedem de drum, până nu apar și alții.

Fetița își învinsese frica, pentru că lacrima aceea îi înmuiase inima. Asta a făcut-o să vină cu o propunere neașteptată.

– Eu zic să intrăm înăuntru și să vedem ce găsim.

– Ești nebună?! Cine știe ce fiare se pot adăposti acolo!

– Tu ești cavalerul meu și mi-ai promis să mă aperi, deci ține-ți sabia scoasă, l-a îmbărbătat Bianca. Hai să dăm o raită.

Măgulit de complimentul micuței, băiatul a cedat, urmând-o în construcția din piatră. Foarte probabil că a fost ridicată de balaur, cu migală și pricepere, căci avea mai multe compartimente, fiecare cu ferestre pentru a lăsa să pătrundă lumina. Dintr-o cameră se distingeau urme proaspete, sugerând că a fost târât un obiect greu, iar din ultima se auzeau niște sunete care i-a atras. Acolo au văzut o altă priveliște care i-a uimit: doi pui de balaur cu trei capete fiecare, abia ieșiți din ou și cu gurile deschise după mâncare. Firește că Adi s-a repezit imediat să-i ucidă, doar că Bianca l-a oprit.

– Lasă-i să trăiască! Nu vezi ce mici și fără apărare sunt? Nu au făcut niciun rău nimănui, de ce să le luăm viața?

– Toți puii sunt drăguți când sunt mici, dar cresc și devin ucigași. De ce să așteptăm până când paloșul nu-i va putea răpune?

Fetița i-a privit cu ochi blânzi și i-a răspuns cu convingere:

– Cred că asta a vrut să-mi transmită mama lor, să am grijă de puișorii ei.

– Cum să faci așa ceva? Ăștia nu pot fi animale de companie și nici nu ai cum să-i hrănești.

Bianca nu răspunse, ci îl trase de mânecă după ea, până afară. Desprinse arcul de pe umăr, puse o săgeată în el și urmări cu atenție cerul, iar când o pasăre a avut neșansa să treacă pe deasupra, o săgetă cu precizie. Pasărea a căzut în fața lor, iar fata i-a spus frățiorului:

– Acum poți s-o tranșezi cu sabia și apoi ducem bucățile puilor.

va urma