Petru Racolța, scriitură și literatură autentică de la o carte la alta

Posted on by racoltapetru6

De la o carte la alta, Petru Racolța probează cu o anumită dezinvoltură însușiri de scriitor autentic. Nu m-am oprit la o singură carte, chiar dacă aici mă voi referi cu precădere la una din ele. Evident că pentru a putea emite o constatare, mi-a luat destul de mult timp interferat cu activitățile mele curente: alte lecturi și cărți, lucrul la un volum propriu, studiul zilnic, ore, lecții etc. Cele patru cărți editate între 2016-2023, trei din ele în 2021-2023, indică un parcurs scriitoricesc scurt dar intens și relevant, ce exprimă calitatea auctorială și literară. E pregnantă opțiunea pentru problematica de tip science-fiction în combinație cu elemente veridice de narațiune realistă sau cu unele de thriller polițist, care fac narațiunile captivante și interesante. Cartea recentă, Judecăți, prejudecăți și mere,  datând din 2023, adoptă nota memorialistică, iar toate patru indică perseverență, stil cursiv, adecvat temelor și situațiilor, cu minime și rare stângăcii, și o remarcabilă abilitate de constructor epic ce-și finisează scrisul de la carte la alta.

Responsabilitatea literaturii
Deși în climatul de libertate postdecembristă, criteriile estetice riguroase enunțate de înaintași (Titu Maiorescu, E. Lovinescu, Tudor Vianu) au cam fost eludate, ele rămân repere pentru cine se îndeletnicește cu ”facerea literaturii”. Scrierea de cărți este nobilă și salvatoare și onorează pe cine o practică, dar validarea lor valorică o operează timpul și standardele culturale ale societății, date de o educație și de o cultură consistente, conforme cu istoria, filosofia și spiritualitatea epocilor. Talentul e muncă perseverentă de autodepășire și neîncetată cunoaștere. Fiindcă a face literatură este o mare responsabilitate, în unele dintre textele mele de confirmare a unor cărți și autori, am inclus adesea o componentă teoretică, apreciată ca necesară mie însemi în diferitele abordări și, evident, autorilor. Am filtrat două dintre cărțile lui Petru Racolța prin grila unor astfel de criterii, gândindu-mă că literatura îndeplinește o funcție magisterială, i-aș spune – ea învață, orientează și formează discipoli, oxigenează mentalul public și edifică un spirit al timpului. Cărțile devin astfel adevărați magiștri.

Vorbind de criterii, o bună stăpânire a limbii în care autorul scrie, un lexic suficient de bogat, capabil de exprimare nuanțată în registre stilistice diferite, în funcție de tematică și de tipul de literatură practicat, indică abilitatea de-a lucra cu ”materialul” din care se face literatura. Dexteritatea lingvistică și lexicală presupune și optimă cunoaștere și utilizare a mijloacelor și a procedeelor stilistice, căci fără ele opera rămâne în afara relevanței literare. Stilul și limbajul lui Petru Racolța au în bună măsură cursivitate, fluență, adecvare, însă cu rare figuri de stil, căci narațiunile sale cu miză pe subiecte și personaje din cotidian și din sfera science-fiction implică un limbaj prozaic, colocvial și situațional. Capacitatea de a proiecta realul în plan imaginar, nu copiindu-l, ci recreându-l, încât opera să facă concurență stării civile, cum spunea G. Ibrăileanu, e relevată de scene, personaje, problematici și conduite convingătoare după modele cotidiene. Proiectarea obiectivă a unui univers epic similar realității este meritorie în romanele Fetița care visa pentru alții, ”roman parapsihologic, cu elemente de SF tradițional” (2021), și Pe urmele tatălui, ”thriller polițist” (2022). Un spirit inventiv și o îndrăzneață imaginație narativă atestă ambele romane. Autorul proiectează, organizează și structurează subiecte captivante, personaje ce se mișcă dezinvolt în medii sociale diferite, din familie în lumea medicală, în cea interlopă, în mănăstire sau în mediul polițienesc și în cel al periferiei sociale, în pușcărie, cu hoți, boschetari, în cel de-al doilea roman. Criteriul imaginației creatoare e îndeplinit prin inventivitatea debordantă de intrigi, conflicte, personaje, scene și situații care țes narațiunile.

Cadrul de referință al culturii-literaturii naționale relevant pentru scriitor l-ar putea situa pe Petru Racolța în zona dintre realism și science-fiction sau în galeria creatorilor de thrillere polițiste, dacă nu cumva în foarte bogata sferă a fantasticului tradiționalist din literatura noastră, de la N. Gane, Eminescu, Slavici, Pavel Dan, V. Voiculescu la Cezar Petrescu, V. Papilian, culminând cu Mircea Eliade, sau în proza despre periferia socială. Când caut valoarea unui scriitor, plec de la astfel de premise și referințe, mă uit la prezența și la efectele lor în cărțile și în textele scrise. A scrie în conformitate cu timpul tău, cu viziunea, cu sentimentele și cultura proprie, cu problematica la modă e un criteriu pe care domnul Petru Racolța îl îndeplinește, găsindu-și sursele în realul imediat, pe seama unei bogate galerii de personaje: funcționari, polițiști, medici, interlopi ce intră-n sfera politicului, copii deficienți și medii sociale diverse. Tipul de scriitură realist, presărat cu elemente de SF din domeniul științific și medical face senzaționalul cărților. Acțiuni dinamice și captivante, protagoniști pitorești și interesanți – copiii deficienți din primul roman, fetele gravide, înseminate misterios în cel de-al doilea, Florin, artistul boschetar, sau polițistul rom Tivi, ce cad victime unor întâmplări neprevăzute, dar și Cosmin, polițistul ucigaș, în scene ce uimesc, stârnesc milă, teamă, indignare (interlopul bogat Montezuma și acoliții săi sau Jucătorul din thrillerul polițist) fac substanța unui epic incitant conectat la realitate. Narațiunile tumultoase, pline de surprize, de confruntări și momente de suspans, de scene și personaje veridice, abilitatea constructivă și viziunea realistă confirmă un veritabil autor epic.

De pildă, Fetița care visa pentru alții, tipărit la editura Siono (București, 2021), supratitrat ”roman parapsihologic, cu elemente de SF tradițional”, secvențializează subiectul în treizeci și patru de capitole scurte și incitante și îl complică abil de la un moment la altul, pentru a da cursivitate și logică narațiunii și pentru a construi un climat existențial veridic, ceea ce este un bun exercițiu epic. Subiectul, un șir de aventuri ce captivează și mențin cititorul în text, e un amestec de realism și de science-fiction al unui creator extrem de imaginativ. Elemente de realitate cotidiană, drame familiale și personale ale unor copii cu handicapuri genetice sau accidentale, mediul medical din centrele de sănătate și frământările doctorilor dedicați rezolvării cazurilor interferează cu lumea interlopă și cu inserțiile ei în viața copiilor sau în sfera politică și polițienească. Protagoniștii sunt patru copii deficienți genetic sau accidental, care posedă, în schimb, însușiri paranormale, cumva compensatorii. Comportamentul lor intră în sfera science-fiction și îi alarmează sau înfricoșează pe cei din jur. Aflați în casa de sănătate a doctorului Bogdan, Lena sau Visătoarea, Șoc, Sentimente și Poligraf, deși marcați de deficiențe, au abilități și comportamente uimitoare. Lena, fetița cu părul cărunt, visează despre alții fapte care se împlinesc uimitor, de aceea e numită Visătoarea. Șoc, mutilat fiziologic în urma unei electrocutări, descarcă energie electrică, sub formă de fulgere prin degetele de la mâini și o poate manevra în funcție de situațiile în care se află și de starea sa afectivă. Sentimente, un copil surdomut de-o impresionantă blândețe, transmite afectivitate celor pe care-i atinge. Blonda Poligraf, deficientă de un ochi, vede adevărul și minciuna din sufletul celor din jur. Ridicați de autorități (fetele) sau răpiți (băieții) de niște interlopi potenți financiar, implicați în jocuri guvernamentale și politice, copiii se sustrag, fug, dejoacă planurile interlopilor, se caută și se regăsesc, arată afecțiune, prietenie, loialitate. Trăsăturile lor dau ineditul scrierii și caracter parapsihologic întâmplărilor care țes romanul. Violeta Popan, mama Lenei, doctorii Oșan și Bogdan, jurnalista Stanca, Olga, interlopi ca Montezuma, trupele ce apără mănăstirea unde se află protagoniștii sunt tipuri decupate din cotidian, ei intervin, perturbă sau ajută, creând atmosferă și momente de suspans.

Idei și valori
Posibilitatea vindecării și a reparării medicale a deficiențelor prin apelarea unor elemente de science-fiction și parapsihologie conectează tema cu problematica socială și familială. Ridicarea de către oficialități a fetelor din centrul de sănătate al dr. Bogdan, răpirea băieților din centrul din Viena, planul interlopilor de asasinare a Papei Francisc, ratat anume de Șoc, fuga, căutarea și regăsirea copiilor de către familie și doctori dau cărții tensiunea epică. Destinele copiilor se repară, se salvează, căci toți luptă pentru bine, dreptate și adevăr. Triumful binelui pare a fi logica și filosofia autorului, care încheie cartea și destinele din ea în cheie optimistă.

Elementele de limbaj și de comportament dau farmec și umor întâmplărilor, indicând cunoașterea psihologiilor: interlopi, medici, polițiști, călugărițe, copii inocenți etc. Comportamentele, limbajul și mentalul protagoniștilor, inspirate din actualitate, dau autenticitatea scriiturii. Petru Racolța probează reale abilități scriitoricești, întrunind criterii ce dau valențe literare scrisului. De la o carte la alta el face pași evidenți în ceea ce privește stilul, viziunea, problematica și capacitatea de-a crea și susține narațiuni complexe specifice romanului. Cele patru cărți au un autor epic calm și sigur pe sine, vehiculând dezinvolt cu mijloacele literaturii, ancorându-și subiectele în cotidian și interferând medii diverse, conivente sau contrastante. Tentația tipologizării vizează: personaje din sfera medicală, familială și maternă (Dna Popan), din cea polițienească, cea interlopă, cu polițiști, medici, personaje mature, înțelepte, trupe de asalt, interlopi oneroși, copii apți de-a vedea și a servi adevărul și binele. Nu fatuității sau gratuității îi este subsumată epica aventuroasă a lui Petru Racolța, ci unor valori de profunzime care validează cărțile.

Ideea ce înnobilează ambele cărți este că binele și adevărul se cer căutate și apărate chiar în situațiile dificile prin care trec personajele, altfel aceste valori n-ar putea fi atinse și aduse-n cotidian. Când textul unei cărți este nutrit de idei, ea slujește valori etice sau filosofice, fapt ce indică valoarea literară. Dacă viața fără bine nu izbândește, nici literatura fără o cultură a binelui nu servește vieții. Petru Racolța pare a fi descoperit sensul și misiunea literaturii.

Terezia Filip

Revista Nord Literar, nr. 2 , februarie 2024

Satul dintre neguri XXV

Posted on by racoltapetru6

Prin multe peripeții au trecut fii rătăcitori, dar nici necazurile mari nu i-au ocolit. Bunăoară, cum să mai nimerești calea bună, când dimineața e noros și o ține așa toată ziua? Nu îndrăzneau să-și continue drumul, de frică să nu ajungă în locuri mai îndepărtate, de unde nici călăuza lor celestă nu i-ar mai fi putut îndruma. În acele cazuri, rămâneau pe loc și se bucurau măcar de ploaia care le oferea apa de băut și de spălat pe față, după trezirea matinală. Scurgeau picăturile de pe frunzele mai late și uneori reușeau chiar să-și umple fiecare plosca, iar apoi să să mai scape de praful depus în păr și pe obraji. Doar atunci îndrăzneau să folosească apa și pentru a se mai împrospăta, pentru că vasul lor era prea mic pentru a-și face provizii încurajatoare. Cu mâncarea se mai descurcau ei sau răbdau uneori de foame, însă cu setea nu se puteau pune, mai ales când soarele amiezii îi înfierbânta. Știau că munții au apă de izvor rece și limpede, dar nu întotdeauna găseau locul potrivit, cu acces fără pericol.

A fost o dată când tocmai găsiseră un fir de apă îmbietoare, din care se pregăteau să se îndestuleze cu nesaț. Tocmai când mulțumeau Moșului cel Sfânt – cum îi spunea Bianca lui Dumnezeu -, din spatele lor s-a auzit un răget care le-a înghețat sângele în vine. S-au întors și au văzut un urs uriaș ridicat în două labe și amenințându-i cu celelalte două, priveliște care i-a făcut să fugă cât îi țineau picioarele, în timp ce Maia a ținut o vreme sălbăticiunea pe loc. Adesea, își astâmpărau setea cu fructe de pădure, până când au nimerit un soi care semăna foarte mult cu afinele, doar că erau mai mari și mai dulci. Spre seară, i-a durut stomacul, au început să delireze și să ardă ca un cuptor încins. Noroc că au vomat, dând afară otrava și revenindu-și până la ivirea zorilor. De atunci erau foarte atenți la ce consumă și niciodată nu abuzau. De merii care-și întindeau ramurile pline peste porți nici nu îndrăzneau să se apropie, amintindu-și mereu de cei trei frați care i-au luat ca slugi, ca pedeapsă.

Nici pe bunătatea oamenilor nu se puteau bizui, mai ales după ultima experiență avută după ce au bătut mai insistent la o poartă. Le-a deschis o namilă de bărbat ”înarmat până-n dinți” cu o biciușcă într-o mână și un furcoi în cealaltă. S-a uitat la ei cu o privire încrucișată, fără să scoată un cuvânt, de nu știau dacă ei sunt vizați sau câinele care își arăta, la rândul lui, colții. Adi n-a fost în stare decât să întindă plosca și să întrebe cu vocea gâtuită: ”Apă?”. Neobservând vreo reacție de îmbunare, ba mai degrabă semne ce prevesteau agresiunea, și-au zis că-i mai potrivit să se retragă fără licoarea vitală.

Odată, au ajuns din urmă un om care purta pe umeri o straiță burdușită, iar primul lor gând a fost că soarta s-a milostivit de ei. L-au rugat din tot sufletul să se îndure de ei prin câteva înghițituri de apă, însă bărbatul le-a rânjit cu răutate și reproș:

– Apa e scumpă prin aceste locuri, dar văd că aveți doi măgari care vă scutesc de oboseala drumului. Ca să fie toată lumea mulțumită, pot să vă dau o jumătate de ploscă în schimbul unuia din animalele de povară.

În alte condiții, Adi și Bianca n-ar fi acceptat acest târg nici în ruptul capului, dar când trupul îți cere cu disperare să se hidrateze, mintea nu poate să se mai opună. Așa că au făcut schimbul, simțind binecuvântarea apei salvatoare. Bărbatul a luat măgărușul și l-a încălecat, lovindu-l puternic cu o nuia. Se pare că gestul acesta nu era deloc pe placul animalului, care l-a aruncat de pe spate, lovindu-l la rândul lui cu copita și revenind unde i-a fost locul. Degeaba a încercat omul să-l recupereze, pentru că Maia și-a pierdut răbdarea și l-a fugărit până nu s-a mai văzut, cu toate bunătățile pe care le avea asupra lui.

La începutul unei alte zile, trezindu-se cu gura uscată și fără vreun nor pe cer, arătau fără puteri și fără speranțele care-i înviorau de obicei. Totuși, fratele a recurs și de această dată la tertipul prin care-și mai înveselise surioara.

– Am așa o presimțire că astăzi vom întâlni o persoană foarte interesantă, a zis el cu o oarecare convingere.

Bianca nu a mai zâmbit, gândindu-se la o nouă zi de chin care-i aștepta, la razele de soare care-i va arde și la drumul prăfuit prin care vor fi nevoiți să înainteze. Doar măgărușii păreau mai mulțumiți, după ce au mâncat din iarba cu rouă pe care au găsit-o și de la care nici Maia nu a făcut mofturi. Ei bine, copiii nu mănâncă iarbă, mai ales dacă nu cunosc care ar fi bună și riscând să o pățească precum cu fructele. Au pornit la drum fără vlagă, neavând poftă nici de prima masă a zilei, constând din pâine veche și o brânză mucegăită. Poate nici nu ar fi rezistat până la amiază, dacă în calea lor nu ar fi apărut o minunăție de lac limpede ca cerul senin și necuprins ca un ocean, după cum li se părea lor. Fără să piardă o clipă, s-au aruncat pur și simplu de pe măgăruși și au alergat din răsputeri să atingă cu buzele luciul îmbietor.

Era o apă atât de bună și răcoroasă cum nu-și aminteau să fi băut vreodată și din care Bianca ar fi tot sorbit dacă Adi nu ar fi intervenit să o oprească.

– Ai grijă că o să-ți fie rău dacă nu faci o pauză, i-a spus el în timp ce o ridica în genunchi. Lacul nu o să dispară, deci avem timp să ne tot ospătăm, ba să facem și o baie cum nu am mai făcut de multă vreme.

Ideea cu scăldatul a reușit să-i mai domolească pofta fetiței. Amândoi s-au descălțat și s-au aruncat în apa primitoare, stropind, țipând de fericire și uitând toate patimile prin care au trecut. Bianca nu știa să înoate, însă fratele ei avea grijă ca entuziasmul ei să nu o poarte prea departe de mal, punându-i viața în pericol. Tot așa ar mai fi continuat ei multă vreme, dacă nu ar fi observat pe mal un tânăr care îi privea curios și amuzat totodată. Puțin jenați, s-au gândit că e politicos să iasă în preajma lui și să-și explice comportamentul. Tinerelul nu părea atât de deranjat de cele văzute, ci mai degrabă se bucură că are cu cine schimba o vorbă.

– Oricum mă plictiseam, le-a explicat el. M-a trimis tata să-mi găsesc o mireasă, la fel cum au făcut și cei doi frați mai mari. Vrea să facă nunțile deodată, dar eu nu sunt priceput în a curta pe cineva și nici nu-mi place să fac asta doar de dragul familiei.

Copiii îl priveau cu înțelegere cum dădea cu o bâtă în apă, doar ca să admire cercurile care se măreau, dispărând încet spre extremități. Simțeau și ei nevoia să discute cu cineva mai apropiat de vârsta lor, de aceea Adi a adăugat:

– Familia e importantă și e bine să rămână unită. Tatăl tău o fi având intenții bune dacă vrea să te vadă însurat și cu copii, fără să mai aibă grija ta și a zilei de mâine.

– Tata e împărat și vrea să ne însoare pentru ca unul dintre noi să-i ia locul, după cum o să-i placă nora aceluia.

va urma

Sclipiri

Posted on by racoltapetru6

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Întrebare: – Cum îți alegi iubita la Vaslui?
Răspuns: – La plesneală!

* Soțul către soție:
– Știi bancul cu Ionuț?
– Nu.
– Io nu-ț’ mai dau bani.

* Test la poliție:
Examinatorul: – Completați cu atenție, pentru că primiți doar un formular!
Numele: George Pop
Prenumele: …

* De dragoste: Din 24 februarie, sentimentele on-line se măsoară în… dragobiți!

* – Iubi, vrei un papanaș?
– Mai încolo, că nu-mi place să vorbesc cu gura plină.
– Știu. Vrei un papanaș?

* M-am dus la un restaurant și era plin. N-aveam unde să stau, așa că mi-am scos mobilul, l-am pus la ureche și am zis:
– ”Frate, vino repede că e aici cu altcineva…” Șase cupluri au fugit.

* Într-un bar, unul rupt:
– Barman!
– Da, domnule!
– Adu-mi, te rog, ușa, că vreau să ies!

* Ea: – Dezbracă-mă din cuvinte.
El: – Ți-a intrat un gândac sub bluză.

* Ar trebui comasat tot, pentru început comasarea pensiilor mici cu pensiile speciale.

* Teoria relativității:
În pat: Este 7 dimineața, închizi ochii pentru 5 minute și este 8:45.
La serviciu: Este ora 1:30, închizi ochii pentru 5 minute și este 1:31.

* Cei care nu gustă glumele sunt aceiași care, când erau mici, își luau mingea și plecau acasă!

* ”Ardeleanul fără brișcă
Îi ca tortul fără frișcă”
(Lalai Dama)

* Al dracului virus, a infectat și horoscopul. La nicio zodie nu mai apar excursii, plimbări, vizite…

* Cum traversează românii strada:
– Dacă e verde, trec.
– Dacă e roșu, aleargă.

* Două prietene stau în bucătărie, în timp ce una dintre ele pregătește prânzul pentru soțul ei.
– Wow, spune cealaltă. de când ați început voi să mâncați așa mult usturoi?
Zâmbind, ”bucătăreasa” zice:
– De când soțul meu are bunăciunea aia de secretară!

* Facebook-ul ăsta e plin de bărbați singuri… cu nevasta în altă cameră.

* – Abia te-ai însurat și îți calci singur cămașa?
– Greșești, amice! Asta e cămașa soției!

* Abia aștept 1 și 8 Martie!
Îmi iau frumos un vin roșu și unul alb. Mărțișor mă fac!

* Trei lucruri rele mi s-au întâmplat azi:
– Am aflat că prietenul meu se culcă cu iubita mea.
– Prietenul meu a fost lovit de un autobuz,
– Mi-a fost suspendat permisul de autobuz.

* – A fost dragoste la prima vedere cu Nicușor.
– Și de ce nu l-ai luat?
– M-am uitat și a doua oară.

* Elevii cred că e mai bine la facultate. Studenții cred că e mai bine să fii angajat. Și numai persoana care lucrează știe că cel mai bine era la grădiniță!

* Sunt foarte confuz când sunt la volan, câteodată nici nu mai știu care-i nevastă-mea și care-i GPS-ul. Amândoi îmi spun ce să fac la fiecare 100 de metri.

* Îmi caut jumătatea. Nu știu pe unde e!
Offf… și era de prună!

* – Cine a fost Decebal?
– Decebal a fost conducătorul Daciei… după care a vândut-o și și-a luat BMW.

* La angajare, patronii te întreabă de ce ai plecat de la ultimul job, dar noi putem să-i întrebăm de ce le-au plecat angajații?

* – De ce vă bateți copilul?
– M-a făcut scroafă grasă!
– Și credeți că dacă îl bateți, slăbiți?

* Proverb irlandez:
Realitatea este o iluzie care apare atunci când nu mai ai nimic de băut.

* – De ce trăiește Iliescu așa mult?
– Din lașitate; știe că dincolo îl așteaptă Ceaușescu!

* ”Pune mâna și învață!”
N-am înțeles niciodată unde trebuie pusă mâna.

* Într-o bună zi, va fi din nou la modă inteligența!

* Pe Antena 3, rușii pierd războiul. Pe RTV, rușii câștigă războiul. Pe PornHub, nici vorbă de război.

* Cum îți dai seama că sfârșitul lumii e aproape:
Un german prietenos, un francez curajos, un american slăbuț, un chinez unic și un țigan cinstit intră într-un bar, iar evreul spune: ”băuturile sunt din partea mea”.

* Mergeam ieri printr-un mall. Trece o femeie îmbrăcată într-un tricou pe care scrie ”Sunt proastă”.
Mă gândeam, ce stranie e asta… Chiar m-am întors. Iar pe spate scria ”Și tu la fel”.

* Dacă vrei să cunoști cu adevărat un om, parchează pe locul lui!

* Un indian apache stătea lângă un agent de vânzări, pe o bancă din parc. Între ei se afla o pungă mare de hârtie. Indianul fixa de ceva timp punga de hârtie.
– Vrei să știi ce e în pungă?, întrebă agentul de vânzări.
Indianul dădu afirmativ din cap.
– E o sticlă de vin, am luat-o pentru nevastă-mea.
Indianul tăcu o vreme, apoi zise, dând afirmativ din cap de mai multe ori:
– Bun schimb ai făcut.

* Țineți minte ce vă spun: ardeiul iute, femeia străină și țuica de casă sunt doar pentru iubitorii de senzații tari!

* – Bună dimineața, vecină! Bei cu mine o cafea?
– Du-te, omule, că de la ”cafeaua” ta am născut doi copii!

* Cel mai deștept bărbat e acela care își pune pe Facebook că e într-o relație, dar nu și cu cine. Stau toate liniștite.

* Doamne, cum într-o secundă se schimbă viața…
Ieri, aproape că nu mai aveam bani, azi nu mai am deloc…

* ‘Ți-ai dracu’ cu superstiția voastră despre pisica neagră!
Azi am întâlnit una, m-am dat 3 pași înapoi și am căzut în canal!

* Ardeleanu’, când îi modest, zîce-așe: oi ave io multă minte, da’ nu tătă-i bună!

* Ți se pare că lumea se învârte în jurul tău? Ai lipsă de calciu, stai dracu’ cuminte…

* La intrarea în ascensor
Bărbatul: – Mergeți la 4?
Tipa: – Doamne ferește!… Eu merg doar la Costică!

* A venit primăvara!
Începe ”polenizarea” între femeile cu fluturi în stomac și bărbații cu păsărici la cap.

* Ce este căsătoria
Căsătoria este un cuvânt elegant ce reprezintă adoptarea unui bărbat adult care nu mai poate fi întreținut de părinții lui.

* S-a dovedit științific că femeile mai plinuțe nu sunt grase, cum zice lumea rea, sunt doar pline de bunătate.

* Perlă de la bacalaureat: ”Iubirea plutea în aer asemeni fumului de mici”.

* Mesaj pentru bărbați:
Pentru o igienizare cât mai bună a mâinilor, spălați vasele de cel puțin două ori pe zi.

* – Eu nu te înțeleg! Ce naiba vrei de la un bărbat, că niciodată nu ești mulțumită!
– Vreau să mă completeze…
– A naibii integramă care ești!

* Rugăciunea soției…
”Fie ca toți dinții să-ți cadă când le zâmbești altor femei… Amin!”

* Afiș pe un Trabant din parcare:
”Acesta este un Mercedes, dar a fost bolnav când era mic”.