Satul dintre neguri XXIII

Nădejdea era singura energie care-i mâna de dimineață bună, resuscitându-se după fiecare deal urcat, fiecare vale străbătută și fiecare cotitură a drumului extenuant. E drept că mai întâlneau așezări omenești adunate pe vreo două-trei ulițe, dar porțile se deschideau rar în fața lor, de parcă ar fi doi copii ciumați. O femeie mai cu mila lui Dumnezeu le-a explicat – în timp ce le umplea ploștile cu apă – că sătenii se tem de străini, putând da ochii cu vrăjitoare care îți iau mințile de la prima privire. Sau zmei care apar ca prinți, sălbăticii pofticioase de carnea omului, ori oșteni porniți pe jecmăneală. ”Este periculos pe drumuri și nu știu cum de mai sunteți în viață”, le-a mai spus femeia în timp ce-și făcea cruce și se scuipa în sân.

Adi și Bianca se minunau de acei oameni închiși după porți ferecate, mulțumeau cu recunoștință pentru orice primeau și mergeau fără frică pe drumul destinat. Pentru a-și ridica moralul au inventat jocuri prin care să-și ușureze oboseala și dezamăgirile din fiecare seară. Când fetița plângea cu lacrimi ce nu puteau fi stăvilite, băiatul îi descria cu lux de amănunte și cu umor ce vor întâlni în ziua care va urma, făcând-o să râdă în cele din urmă. După ce ea adormea, era rândul lui să lăcrimeze în tăcere, promițând lui Dumnezeu că va fi cel mai cuminte dacă-și va găsi părinții. În cele din urmă îl cuprindea și pe el somnul, oferindu-i drept compensație vise frumoase, în care erau cu toți la masă și mâncau bunătăți făcute de mama, alături de un bunic tare simpatic.

Prezicerile optimiste ale fratelui se împlineau rareori și în mică măsură, dar ei făceau haz pe această seamă, încercând să găsească o cât de mică potriveală. Cu glume au întâmpinat și faptul că ghetuțele Biancăi riscau să o lase în curând fără talpă, dar când au văzut că și măgărușul ei șchioapătă, s-au întristat. Adi i-a impus surioarei să-l călărească pe al lui și să abandoneze de tot mersul pe jos, cel puțin deocamdată. Doar Maia gusta din plin fiecare clipă din călătorie, mândră de calitatea ei de paznic și sfătuitor, e drept că mai puțin băgată în seamă.

Și tot așa, șontâc-șontâc, au ajuns iarăși în fața unei păduri prin care trecea calea arătată din zori cu prima rază a soarelui. Ajunseseră să prefere compania arborilor și varietatea peisajelor sălbatice, decât casele neprietenoase care le ignorau prezența. Pădurea îi primea întotdeauna cu brațele deschise și cu peisaje inedite, insuflându-le o magie promițătoare în ceea ce-i privea și pe ei. E drept că poteca se îngusta atât de mult, încât părea complet dispărută, dar găseau mereu direcția, mai ales dacă se bazau pe mirosul și auzul câinelui, călăuza de bază în aceste condiții. Aceste daruri  l-au făcut, la un moment dat, să se oprească și să adulmece îndelung în liniștea aparentă a locului.

– Se aude un plânset de copil, i-a anunțat el după un timp.

– Eu nu aud nimic, remarcă Adi cu urechile ciulite.

– Categoric e un plâns îndelung și ar fi bine să vedem despre ce e vorba, le-a sugerat Maia cu hotărâre.

Pentru a-l urma, trebuia ca Bianca să coboare de pe măgăruș și să abandoneze cu toții cărăruia promițătoare. Dar încrederea în prietenul lor patruped era deplină în sălbăticie, așa că l-au urmat fără să-l contrazică. Înaintau încet și cu toate simțurile ascuțite, iar după o vreme au început să audă și cei doi frați un plâns amarnic, care le-au sporit pașii. Așa au ajuns sub un arbore, unde zăriră un băiețel, cam de vârsta Biancăi, alături de o fetiță mai mare, să fi fost deodată cu Adi. Aceasta din urmă încerca zadarnic să-l mângâie și să-l îmbărbăteze cu cuvinte blânde. La vederea străinilor, cei doi copii s-au mai luminat la față și i-au privit ca pe niște izbăvitori, însă bucuria întâlnirii se vedea și pe chipul noilor veniți.

– De ce plânge băiețelul?, au întrebat numaidecât cei din urmă. V-ați rătăcit și voi de părinți?

Fetița a răspuns cu o umbră vizibilă de durere:

– Nu ne-am rătăcit, dar îl așteptăm de prea multă vreme pe tata. Ne-a spus că vine după noi după ce taie niște lemne și le pune în căruță, dar mă tem că a uitat.

– Cum se poate una ca asta?!, se miră Adi. Părinții nu-și uită niciodată copiii.

– Ba s-a mai întâmplat o dată, zise fata cu tristețe, doar că atunci am avut grijă să presar pe drum mălai, pe urmele căruia ne-am putut întoarce. De data asta, mama vitregă m-a controlat la plecare și nu am mai avut cu ce să fac dâră în urma noastră.

– Vrei să spui că sunteți abandonați, deduse Adi. N-am crezut că există astfel de mame, dar tatăl tău de ce o ascultă?

– Cred că ține mai mult la ea decât la noi. Altfel e un om bun și suntem siguri că ne iubește.

Adi și Bianca s-au așezat alături de cei doi năpăstuiți, asigurându-i că totul va fi bine. O să-i ajute ei să iasă din pădure și să ajungă iar la tatăl iubitor, iar pe mama cea rea o vor convinge să nu-i mai lase de izbeliște. Băiețelului îi era foame, iar noii veniți au împărțit ultimele merinde cu ei, după care au adormit, păziți cu strășnicie de Maia. Dimineața a venit pe furiș, prin frunzișul des al arborelui care-i găzduia. Adi s-a trezit primul și a observat că fata cea mare lipsea, însă pe când se gândea să plece în căutarea ei, a văzut-o venind cu ceva în mână.

– Ai găsit vreo ciupercă?, se interesă el.

– Aș fi vrut eu, dar nu am decât o balegă uscată, îi răspunse fata. O voi pune pe foc și îi voi da să mănânce frățiorului meu, să nu mai plângă după mâncare. Va crede că-i o turtă de pădure mai altfel la gust.

– Vai ce groaznic trebuie să fie pentru a ajunge la astfel de înșelăciuni, rosti băiatul cu dezgust. Îmi pare rău că nu mai avem nimic de mâncare, dar dacă veniți cu noi, precis vom găsi niște fructe de pădure.

– Bucuroși vom merge, dar băiețelul nu poate fără să-și potolească foamea, îi explica sora cea mare, după care a pus balega pe foc, așteptând să se coacă.

Tocmai atunci s-a ivit ca din senin un bătrân care-i părea tare cunoscut lui Adi. Acesta le-a dat binețe și s-a așezat lângă ei, privindu-i pe fiecare cu multă blândețe. Nu le-a zis nimic la început, doar a făcut semnul crucii către turta din balegă și apoi spre grupul copiilor. Imediat după aceea, a scos din foc acea pâine aburindă, împărțind-o tuturor, după ce a gustat-o chiar el. Mirosul îmbietor i-a trezit și pe cei mici, care s-au înfruptat cu poftă. Era atât de gustoasă încât nu-și aminteau să mai fi mâncat vreodată așa bunătate. Uluit de așa minune, Adi îi șopti Biancăi la ureche: ”Eu cred că e Dumnezeu. Arată altfel, dar ochii îi sunt la fel de blânzi”. După ce și-au potolit foamea, moșul le-a vorbit fraților rătăcitori, cu vocea pe care și-o aminteau:

– Adi și Bianca, noi ar trebui să ne retragem, pentru că mai aveți ceva drum de făcut.

– Dar cum să-i lăsăm pe sărăcuți singuri?, s-a mirat băiatul. Nu mai au pe nimeni și ar putea muri de foame sau sfâșiați de lupi.

– Domnul are grijă de fiecare, atunci când oamenii nu o fac, a răspuns el în timp ce se ridica în picioare. Fiți siguri că se vor descurca.

– Uite la ghetuțele mele!, strigă cu bucurie surioara. Parcă ar fi noi.

La fel arătau și cele ale fratelui său, iar asta i-a făcut să fie siguri că-l au în față pe Bunul Dumnezeu, mai ales când au observat că nici măgărușul nu mai șchiopăta. I-au îmbrățișat cu căldură pe frățiorii abandonați și au pornit în urma binefăcătorului.

va urma

Fără pardon

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Vând costum de ginere, purtat o singură dată, și atunci din greșeală…

* La mulți ani tuturor femeilor și mii de mulțumiri pentru tot ceea ce faceți pentru noi!
Tinichigii auto din România.

* Sfatul zilei:
Încercați să fiți fericiți… de slăbit este prea complicat!

* Eram curios. Bărbaților, ăstora care nu sunt căsătoriți, cine le spune ce să facă, cu ce să se îmbrace și că nu au dreptate?

* Am și eu o întrebare…
Dacă ai 50 de ani și găsești una de 25, înseamnă că ți-ai găsit jumătatea?

* Mi-am cumpărat un pistol cu apă și l-am umplut cu pălincă!
Din când în când, mă împușc în gură cu el, să-mi treacă depresia!

* – Nu știu ce m-aș face fără tine, iubitule!
– Și… nu ești curioasă să afli?

* Doamna de la verificare a biletelor de cinema se adresează unui bărbat băut, ce stătea culcat printre scaune:
– Domnule, nu vă supărați, dar biletul dumneavoastră este pentru balcon.
– Știu, de acolo am picat.

* Când vezi că alimentele din Supermarket conțin emulgatori, coloranți artificiali, E-uri și nitrați, te gândești că e mai sănătos să mănânci un săpun care conține miere, ulei de cocos și semințe de fructe.

* Psihologul: – Alcoolul nu o să te ducă nicăieri!
Pacientul: – Nimeni nu-l bea ca mijloc de transport!

* ”Fasolea bună se aude din depărtare”.

* Referitor la mediile calculate în statistică, Grigore Moisil a remarcat:
”Dacă pui o fesă pe o plită încinsă și cealaltă pe un bloc de gheață, media e bună, dar în realitate e vai de fundul tău!”

* Sunt oameni care nu ar recunoaște niciodată că au defecte. Eu, dacă aș avea, aș recunoaște…

* Semne că o femeie te place:
– se joacă cu părul tău,
– râde la glumele tale,
– împarte orice cu tine,
– îți zgârie mașina,
– îți pune otravă în cafea.

* – Ce dimineață grea! Am avut timp să aspir, să fac curat în baie, să ud florile de pe terasă…
– Dar nu ai făcut nimic!
– Nu, dar am avut timp.

* Cică norocul e ca o roată, se-nvârte, se-nvârte ș-odată ajunge și la tine. Cred că a mea s-a oprit la vulcanizare.

* Și cum mergeam io liniștită spre casă… hopaaa… M-am împiedicat de o cofetărie!

* Dacă se ajunge cumva la partaj, fii deștept și pune mâna pe cireș!
La vară vei avea de câștigat!

* – Vai, a venit soțul, fugi sau ascunde-te repede!
– Doamnă, dar nu fac nimic rău, doar vă instalez internetul!
– A, scuzați-mă, obișnuința!

* Cine a șters 30 și 31 februarie, să-l șteargă și pe 14. Mulțumesc!

* Atunci când o ușă se închide, o alta ți se deschide. Știu, că am avut și eu Dacie.

* Un rabin își întreabă enoriașii la sinagogă:
– De ce rușii nu iubesc evreii?
Ștrul îi răspunde:
– Probabil pentru că evreul nu poate bea vodcă precum rusul.
Rabinul hotărăște:
– Mâine aduceți fiecare câte o sticlă de vodcă la sinagogă, le vom turna pe toate într-un cazan, ne așezăm în jurul lui și ne învățăm să bem vodcă.
Ștrul vine acasă și îi povestește tot soției lui, Sara, la care ea zice:
– Dacă se va turna toată vodca într-un cazan, de ce să cumperi tu vodcă? Ia o sticlă goală, pune apă în ea și du-o la sinagogă. Ieșim ieftin și nimeni n-o să-și dea seama.
A doua zi, după ce toți și-au turnat sticlele de vodcă în cazan, rabinul amestecă, toarnă un pahar, gustă, după care zice:
– Acum înțeleg de ce rușii nu iubesc evreii.

* Dacă de ziua îndrăgostiților nu ești îndrăgostit, nu dispera.
Păi ce, de sâmbăta morților ești mort?

* – De ce ai fost, mă, la alta?
– Am zis să nu te deranjez!…

* Ghinion
Ești ghinionist atunci când vântul ridică fusta unei femei, iar ție îți bagă praf în ochi.

* Selfie…
Frumoasele postează selfie după selfie…
Noi, ăștia urâți, glumă după glumă.

* Un indian merge la primărie și-i spune funcționarului:
– Bună ziua! Mă numesc ”Marele Cal De Fier Ce Fuge Pe Lunga Stradă Ferată Întinsă De Pe Imensa Câmpie Verde” și sunt aici pentru a-mi schimba numele.
– Bine, și cum ați vrea să vă numiți?
– Tren.

* Un maniac dement a stropit niște bani cu otravă și i-a donat unui azil de bătrâni.
Au ”dat colțu” 5 deputați, primarul și asistenta sa… Niciun bătrân nu a avut de suferit!

* Vreți să vă schimbați radical viața? Nu mai plătiți abonamentul de internet!

* – Mamă, nu te speria, dar știi că sunt la spital!
– Fiule, termină cu gluma asta! Știu că ești medic… de 8 ani.

* – Cum dai unei femei mai multă libertate de mișcare?
– Mărești bucătăria!

* Io și cu muierea avem o viață sexuală din ce în ce mai echilibrată…
Uite, de exemplu ieri, ne-o durut pe amândoi capul!

* Polițistul:
– De ce nu aveți permisul de conducere la dvs.?
Șoferița:
– Nu am ieșit bine în poză!

* Țuica din Oltenia a apărut când și-au spălat maramureșenii paharele de pălincă.

* Nu vă îndrăgostiți de mine degeaba… în afară de simțul umorului, n-am nimic pe numele meu!

* În raionul de galanterie, Tilică vede o vânzătoare extrem de atrăgătoare, cu care conversează…
– Aș vrea să iau niște mănuși pentru nevastă-mea, dar nu știu măsura…
Vânzătoarea-și pune mâna într-a lui și-i zice tandru:
– Vă e de folos mărimea mea?!
– Da, da, e chiar aceeași măsură!, zice Tilică exaltat.
– Bun! Vă mai pot ajuta cu ceva?
– Acum mă gândesc să-i mai iau și-un sutien și o pereche de chiloți…

* Ești singur și te-ai plictisit? Nimeni nu te sună? Te învăț eu: împrumută bani de la cineva…

* Nu știu de voi, dar mie îmi vine să plâng când văd cum ăștia din parlament se ceartă între ei, pentru ca eu să trăiesc mai bine…

* Toată lumea îi salută pe cei frumoși. Cică, noi ăștia urâți, să ne salutăm între noi, așa ca… ”bună seara, lumea mea”!

* Astăzi, petrolul este 139$… motorina 9 lei. În 2008, prețul petrolului era de 147$, iar motorina 3,70 lei. Ori sunt prost la matematică, ori se întâmplă ceva ciudat…

* Valentine’s Day e pentru astea de 16-25 de ani. Restul, aveți babele din Martie.

* – Dacă îmi dați 200 de euro mă culc cu dvs.
– Bani am, dar nu mi-e somn…

* Ea și el… cină romantică…
Ea: – Întreabă-mă orice.
El: – Plătim jumi’-juma’?

Care pe care

Viața unui cuplu are două fețe, cu atât mai mult când este vorba de o căsnicie cu acte în regulă. Una e cea pe care o afișează în anturajul lor, alta-i cea reală, ascunsă în spatele ușilor închise. Deosebirea majoră între ele se regăsește în familiile din ”înalta societate”, adică printre oamenii realizați din punct de vedere material. La ei contează foarte mult imaginea, fiind cea mai importantă calitate în văzul lumii, în compania la care lucrează sau în afacerile pe care le fac. De aceea sunt multe cazurile în care cei căsătoriți duc o viață de câini turbați, deși se arată ca doi porumbei.

Toată lumea îi invidia sau îi admira, după caz, pe frumoșii Sofia și Raul, doi tineri reprezentanți ai succesului în toate privințele, însă în primul rând ai iubirii desăvârșite. El moștenise o avere de milioane, tradusă în bunuri mobile și imobile, conturi grase în bancă și o afacere care-i aducea mari profituri. Nici despre Sofia nu se putea spune că a venit cu mâna goală, ținând cont de apartamentul de lux din centrul orașului, casa de vacanță de la munte și cea de la mare, precum și autoturismul Lamborghini cu care se etala. Amândoi aveau un caracter care îi făceau să se merite unul pe altul, plini de ambiție, perseverență și neabătuta dorință de a fi cel mai bun în ceea ce face.

Un an și șase luni de conviețuire i-a fost suficient Sofiei să își dea seama că alegerea lui Raul nu a fost cea mai potrivită. Mai întâi prin certurile care deveneau tot mai dese, absențele îndelungate și nemotivate din patul conjugal, la care se adăuga privirea devenită distantă și rece, doar atunci când erau împreună. Bănuielile tinerei femei s-au confirmat când a găsit mesaje de iubire pe telefonul soțului, venite de la o amantă misterioasă cu pseudonimul Zeița. A urmat o nouă ceartă, din care a aflat că Raul chiar are o iubită și o îndrăgește mai mult decât pe ea. ”Obișnuiește-te cu acest gând și mergi mai departe. Atâta timp cât lumea nu știe, totul e perfect”, a sfătuit-o el.

Doar că Sofia era o luptătoare, după cum am menționat despre caracterul ei. Nu accepta în ruptul capului să fie pe locul doi, mai ales într-o competiție atât de importantă cum e căsnicia. Știa că nu-l putea convinge pe Raul să renunțe la Zeiță, iar divorțul ar fi fost un dezastru pentru amândoi. S-a văzut și de data asta că de la iubire la ură nu e decât un pas, pe care l-a făcut în câteva zile de gândire. Răzbunarea era cel de-al doilea pas, pe care l-a plănuit în câteva săptămâni. Cu astfel de intenții nu putea discuta decât cu prietena ei cea mai bună, Sonia. De aici s-a născut ideea că Raul trebuia să dispară, contractul prenupțial fiind cauza principală, dacă s-ar fi ajuns la despărțire. Toată averea lui rămânea neatinsă, iar asta nu putea fi pe placul Sofiei, după câte a răbdat și la câte visuri trebuia să renunțe.

– Dă-mi undă verde și te scap de el, i-a sugerat Sonia. Cunosc pe cineva care cunoaște pe cineva… care se ocupă cu asta.

– Nu pot face așa ceva, a răspuns uluită Sofia. În cazul unei crime, principalul suspect este partenerul de viață, iar eu nu vreau să planeze nicio urmă de suspiciune asupra mea. Trebuie să pară o moarte naturală.

– În cazul ăsta, poți să-i prepari prăjituri în fiecare zi, poate moare de diabet… peste vreo cincizeci de ani, s-a arătat dezamăgita prietena.

Acest sarcasm a mobilizat imaginația femeii înverșunate, în căutarea unei idei perfecte. Coincidența a făcut ca sămânța să-i încolțească în momentul când a văzut numele unui butic de la periferia orașului: ”HOROSCOP-PLUS”, cu îndemnul alăturat: ”Destinul e în mâinile tale”. A intrat din instinct, pentru că nu era o persoană care să creadă în astrologie, dar atmosfera dinăuntru a acaparat-o inexplicabil. Părea un magazin de antichități despre zodii, cu statuete reprezentative, diferite amulete fascinante, documente și hărți stelare vechi, precum și alte obiecte al căror rost nu-l înțelegea. O perdea multicoloră care acoperea intrarea într-o altă încăpere s-a dat la o parte, iar lângă ea și-a făcut apariția o tânără frumoasă, îmbrăcată într-o rochie lungă și înflorată, precum cea a țigăncușelor. Avea o privire foarte expresivă, cu ochi negri care o pătrundeau până în suflet, iar când i-a atins mâna, a simțit că-i invadează și gândurile.

– Sunteți ghicitoare sau… altceva?, a întrebat Sofia cu vocea tremurândă.

– Sunt ceea ce vrei să fiu, a răspuns tânăra cu o șoaptă cuceritoare. Văd că nu ești interesată de vreun obiect anume, semn că trebuie să intrăm dincolo.

A tras-o lin după ea, cucerind-o cu parfumul care o ghida cu ochii închiși și inima deschisă. Încăperea în care au intrat era mai intimă, având doar o masă de sticlă, câteva dulăpioare și două scaune cu spătar. S-au așezat tot cu mâinile unite și privirile care se întrepătrundeau reciproc.

– Spune-mi tot ce ai pe inimă, iar eu o să te scap de greutatea apăsătoare. Nu uita că trebuie să fii sinceră, fără teamă, pentru că totul rămâne între noi.

Sofia s-a răzvrătit în interior, nesuportând să fie controlată, a închis ochii pentru un moment, scuturând din cap pentru a-i reveni luciditatea. Reușita efortului s-a văzut din cuvintele care le-a rostit cu convingere.

– Uite care este problema, domnișoară…

– Puteți să-mi spuneți Diana.

– Domnișoară Diana, eu nu cred în aiurelile astea cu horoscopul și nici cu ghicitul în palmă. Am intrat doar să vă întreb dacă vă pricepeți la… vrăjitorie, sau chestii de-alea cu legări și dezlegări între parteneri.

– ”Chestiile” astea sunt probleme importante pe care le putem rezolva împreună, veni răspunsul cu o doză de dojană.

Sofia a dat din cap a îndoială, așteptându-se ca totul să se rezume la bani mulți și fapte care se lasă așteptate.

– Nu e vorba de dragoste, a ținut totuși să-i explice. Ea a trecut, dar căsătoria a rămas o povară. Poate că nu am nimerit unde trebuia și ar fi bine să plec…

– Stați liniștită, că nu vă costă nimic să vă descărcați, a insistat Diana. Pot să desfac și căsătorii, la fel de bine și rapid.

– Nici asta nu vreau, adăugă clienta cu o oarecare reținere. Mi-aș dori să scap de soț… definitiv.

Gazda ridică din sprâncene a mirare, dar imediat o încurajă să continue, printr-o strângere de mână.

– Nu sunt o ucigașă și n-am dorit niciodată moartea cuiva, dar acum am ajuns la capătul răbdării. Poți să faci cumva o vrajă ca el să moară subit… și cât mai curând?

Fata a zâmbit în continuare, ca și cum ar fi ceva obișnuit, după care s-a ridicat și a scos o sticluță dintr-un loc mai ascuns vederii.

– Asta nu e vrăjitorie, ci o soluție fatală care se toarnă într-o băutură. Fără gust, fără miros și fără culoare, după cum se vede. Cel care o bea moare cu aparențele unui infarct acut, iar prezența în sânge nu va fi detectată. Singura ta sarcină e să-i strecori otrava la momentul potrivit. Crezi că poți face asta?

Sofiei i-au trebuit câteva momente pentru a-și încerca puterea de acțiune, după care a încuviințat din cap și a întins mâna să primească sticluța.

– Stai că n-am vorbit despre preț, a oprit-o Diana. E vorba de zece mii de euro în avans, iar apoi cincizeci de mii, imediat după decesul nenorocitului. Să nu mă ocolești, pentru că te voi găsi și tu vei răspunde pentru crimă.

Afacerea a fost făcută, clienta oferindu-i pe loc cerceii de aur și inelul superb cu diamant de pe deget, bijuterii care depășeau vizibil suma de avans. Urma să vină cu banii lichizi, la momentul potrivit.

Ocazia s-a ivit chiar a doua zi dimineață, când Raul și-a băut în fugă cafeaua. N-a mai apucat să iasă pe ușă, căzând lat în mijlocul bucătăriei, cu mâna la inimă și chipul schimonosit de durere. Medicul de pe ambulanța chemată a confirmat decesul, după ce a încercat o jumătate de oră să-l resusciteze. Ajunși la spital, s-a primit diagnosticul de deces prin infarct, dar, având în vedere vârsta, se impunea o autopsie. Aici a fost de ajutor Sonia, care a susținut-o în dorința ei de a nu mutila un corp atât de frumos, iar pentru a obține repede certificatul de deces a fost nevoie și de o mită generoasă.

Se întâmplă adesea ca, dacă legea nu ajunge să te condamne pentru o abatere, să intervină soarta cu felul ei de a te pedepsi. Aceasta a început în capela cimitirului unde a fost așezat sicriul cu Raul. Tânărul s-a trezit ca dintr-un somn, extrem de speriat când a constatat unde se află. Noroc că era seara târziu, lumea plecase de la părăstas, iar paznicul încă nu încuiase ușa. A ieșit cu groază din cutia de lemn, depărtându-se în fugă de locul acela înfiorător. Mintea îi scormonea amintirile, încercând să înțeleagă cum a ajuns să fie tratat ca un mort, dar nu mai știa nimic din dimineața când se pregătea să meargă la birou. Trebuia să ajungă acasă și să primească explicații, însă nu avea niciun act sau bani, iar înfățișarea lui era ca de vampir. Atunci și-a amintit că Zeița sa nu stătea departe, iar acolo ar fi primit cel mai generos sprijin.

Diana închisese deja buticul, dar bătăile insistente au iritat-o suficient de mult ca să iasă pentru a-l certa pe clientul încăpățânat. A scăpat un țipăt de spaimă când a văzut că în fața ei stătea Raul.

– Draga mea, n-o să-ți vină să crezi ce am pățit, a exclamat acesta în timp ce se strecura înăuntru, nerăbdător să se așeze jos și să-și tragă sufletul.

Numai că, ajungând în cea de-a doua încăpere, mare de tot i-a fost surpriza să vadă că pe un scaun stătea nevastă-sa.

– Tu?!… Ce cauți aici?, a îngăimat bărbatul cu vocea gâtuită.

Sofia arăta la fel de zguduită, de parcă ar fi văzut o fantomă.

– Dar tu?! bâigui ea. Trebuia să fii mort! Sau și morții cred în horoscop?

– Ce caută ea la tine?, a întrebat-o Raul pe Diana.

– Ooo, Doamne!… a dedus Sofia. Tu ești Zeița din telefonul lui. Zeița Vânătorii!

– Liniștiți-vă amândoi și vă voi explica tot, le-a vorbit țigăncușa. Dragule, ia loc că ai putea să leșini sau să mori a doua oară.

Doar după ce s-a asigurat că poate fi ascultată, Diana a venit cu lămuririle mult așteptate.

– Raul, femeia a venit la mine să-mi ceară ajutorul. O știam din pozele tale, dar i-am dat o soluție care să-ți reducă la minim bătăile inimii, să arăți ca mort și eu să-mi primesc banii.

– M-ai vândut, nenorocito?, s-a răstit bărbatul. Dacă muream cu adevărat?

– Fii liniștit că am făcut Facultatea de Farmacie și știu bine ce am preparat. Dovadă că ești viu și foarte surescitat.

– Nu uita că sunt și eu tot aici, interveni Sofia. Te-am plătit pentru o treabă care nu a ieșit cum trebuia.

– O să vă bag în pușcărie pe amândouă, criminalelor!, le asigură Raul.

– Dragul meu, dacă mai pot să-ți spun așa, de fapt tu nu mai exiști, i-a explicat Sofia. Nu mai ai identitate, nu mai ai bani și proprietăți, doar un certificat de deces. Până reușești să reînvii în societatea asta birocratică, eu m-am pus la adăpost cu tot ce am moștenit.

– Nenorocitooo! Te omor cu mâna mea…

Bărbatul încercă să se ridice, însă Diana îl împiedică, adăugând:

– Aici nu e loc pentru crime. Mai bine discutăm ca trei oameni raționali, iar pentru asta vă pun câte un coniac pentru calmare.

Cu greu s-a abținut bărbatul să-și strângă de gât nevasta, până s-a întors gazda cu cele trei pahare, din care două a pus în fața lor.

– Hai serviți, ca să putem discuta mai relaxați, i-a îndemnat ea.

Dar cei doi se uitau suspicioși la băutură, fără să îndrăznească a o degusta. Diana le-a ghicit gândurile și a ținut să-i liniștească.

– Doar nu vă temeți că am pus otravă în ea. Dacă vreți, putem schimba paharele.

Însă cum nimeni nu reacționă la propunere, întinse mâna să ciocnească împreună.

– Noroc și sănătate!, după care sorbi toată licoarea.

Sofia și Raul se priveau ca într-un duel, în care se știa că unul trebuie să moară și lașitatea era exclusă. Femeia a fost cea care a avut prima curajul să ia paharul și să-l bea până la fund. Bărbatul a privit cu speranța să se întâmple ceea ce gândea, iar dorința i s-a îndeplinit. Nevastă-sa a dus mâna la piept, gemând surd și căzând pe spate.

– Bravo, iubita mea!, exclamă el cu satisfacție. Știam eu că nu mă vei dezamăgi. Acum, pot să beau și eu liniștit, că m-au trecut fiori pe șira spinării.

Raul a luat paharul și l-a golit pe nerăsuflate, plescăind de plăcere. În secunda următoare, Sofia s-a ridicat în șezut și i-a zâmbit victorioasă.

– Sunt sigură că nu mai faci față și la a doua doză. Adio, fostul meu iubit și soț!

Așa s-a și întâmplat, înainte ca bărbatul să poată răspunde. Otrava i-a venit de hac aproape instantaneu, lăsându-l fără suflare. Femeile au făcut un schimb de privire complice, iar Sofia a răsuflat ușurată.

– Recunosc că am avut îndoieli în ce privește alegerea ta, mărturisi ea. Credeam că-l mai iubești și vrei să te măriți cu el.

– Nici într-un caz, după ce m-a folosit atâta vreme, cu minciuni și cadouri mărunte.

– Și acum… ce facem cu el?

– Îl ducem în sicriul de unde a evadat. Ai mașina afară și cred că reușim să-l cărăm împreună.

Diana și Sofia s-au descurcat, iar de atunci sunt prietenele cele mai bune, incluzând-o și pe Sonia, alături de care Zeița lucrează ca asistentă, mai ales în cazurile de boli terminale.