Satul dintre neguri XXI

Se părea că norocul le zâmbea copiilor, în cea de-a patra zi de mers ca prin pustiu. Mâncarea li se terminase, stomacul le chiorăia de foame, când în fața lor au apărut o mulțime de case înșiruite de o parte și de alta a drumului. Privirile le-au sclipit de bucurie, iar speranța a răzbătut prin cuvintele entuziaste ale Biancăi:

– Cred că am ajuns, în sfârșit, în centrul satului! S-ar putea ca aici să-l întâlnim pe Bunicul, după ce vom bate la fiecare poartă care ni se va deschide. Vezi dacă ne-am luat după prima rază de soare a zilei, după cum ne-a sfătuit Zâna Zorilor?

Adi a aprobat din cap, însă primul lui gând era să găsească ceva de-ale gurii și să prindă astfel putere pentru a se perinda prin fața atâtor case. Majoritatea lor erau sărăcăcioase, cu bordeie care stăteau să se dărâme și fără garduri temeinice care să le împrejmuiască. Era și cazul primei așezări ieșite în cale, având ca vecini peste drum o altă casă, de oameni avuți, cu o poartă nouă și trainică. Numai că bordeiul avea în curtea mică un măr tare frumos și îmbietor, cu trei ramuri încărcate de fructe mari și ademenitoare. O astfel de ispită era imposibil de stăpânit pentru călătorii înfometați și, cum nu au văzut pe nimeni în preajmă, s-au gândit că n-ar fi niciun păcat să culeagă patru mere, câte unul pentru ei și măgărușii la fel de hămesiți. Nici nu au apucat să savureze pe îndelete dulceața fructelor, când din căsuța pricăjită a ieșit un tânăr plin de mânie la adresa lor.

– Cum vă permiteți să furați în plină zi din avutul nostru?, a țipat el în timp ce agita o bâtă amenințătoare. Dacă erați oameni cinstiți, veneați să ne cereți și să plătiți pentru ele, că suntem săraci și numai din asta trăim.

Copiilor le-a rămas îmbucătura în gât, numai animalele și-au văzut mai departe de mestecat. Băiatul a înghițit primul, după care a încercat să se scuze.

– Vă rugăm să ne iertați, dar venim de departe și suntem chinuiți de foame și sete. Nu am văzut pe nimeni de la care să cerem, așa că ne-am luat singuri, gândind că nu o fi mare nenorocire.

– Este mare furt, iar pentru asta trebuie să plătiți cu mult mai mult, le aduse la cunoștință proprietarul. Aveți bani destui?

Vinovații s-au uitat unul la altul, și-au pipăit buzunărașele goale și au dat din cap a negare. Până atunci nu s-au gândit la bani, pentru că n-au avut unde să-i folosească, altfel ar fi primit destui de la împărații pe la care au trecut.

– Știam eu că sunteți niște haimanale care iau ce găsesc în cale. Sunt sigur că și măgarii i-ați furat de la cineva, dar am să vă învăț eu minte ce înseamnă să-ți bați joc de avutul celor care muncesc din greu pentru o coajă de pâine. Veți plăti nelegiuirile voastre lucrând câteva zile, iar animalele vă sunt luate, până se lămurește ale cui sunt.

– Le-am primit de la un împărat…, încercă fetița să-i explice omului atât de pornit.

– Ia auzi ce minciuni!, râse batjocoritor tânărul. Înseamnă că și eu sunt boier și îl aștept pe acel cap încoronat să vină pentru a plăti daunele. Hai, nu mai pierdeți vremea, că iarba din curte trebuie cosită. De măgari mă ocup eu, iar dacă nu vă faceți treaba, e ultima oară când îi vedeți.

Așa a început slugăria Biancăi și a lui Adi, puși la munci din cele mai grele și hrăniți cu câte un măr pe zi și câte un boț de mămăligă spre seară. Noaptea trebuiau să doarmă într-un coteț încropit de mântuială, iar dimineața primeau sarcini pentru toată ziua. Au aflat curând că gazda asupritoare mai avea doi frați, unul mijlociu și altul mai mic. Cel de-al doilea se arăta la fel de dur, în timp ce mezinul părea ca pâinea lui Dumnezeu și le mai aducea câte ceva pe ascuns, cum ar fi o pătură sau niște paie de așternut. Mărul din curte avea trei ramuri, câte una pentru fiecare din ei. Zilnic, era păzit pe rând de cei trei, care putea vinde fructe doar de pe ramura lui. Numai că, după cum au observat copiii, frații cei mari vindeau merele cuvenite mezinului, fără ca acesta să știe. Într-o zi, micuții n-au mai răbdat nedreptatea și i-au mărturisit hoția care se întâmpla sub ochii lor. Tânărul a zâmbit amar și le-a răspuns pe un ton resemnat:

– Am observat și eu că-mi lipsesc din fructe, de fiecare dată când îmi vine rândul la păzit. Dar sunt frații mei și nu e bine să ne certăm pentru atâta lucru. Dumnezeu e sus și vede, după care îl răsplătește pe fiecare după merit. Îmi pare rău că nu vă pot ajuta pe voi să scăpați din mâinile lor, însă nici măgarii cu care ați venit nu mai puteți să-i recuperați, i-au vândut vecinului de peste drum și au cheltuit deja banii primiți. Mi-au dat și mie de-o pâine, pe care am împărțit-o cu voi aseară.

Necaz mare au simțit Adi și Bianca, rămași la cheremul fraților răi, fără prietenii patrupezi care i-ar fi putut duce mai departe. Băiatul își arătă supărarea, iar apoi mirarea despre felul oamenilor din acel loc.

– Cum se face că sunteți atât de săraci, iar vecinul, dimpotrivă, are bani mulți și o casă atât de mare?

– Suntem orfani de când eram ca voi și ne-a fost greu să ne descurcăm, povesti fratele mai mic. La fel a fost și familia despre care vorbești, dar a venit un boier bogat și le-a cumpărat băiețelul abia născut. Se spune că le-a dat o pungă cu o sută de galbeni, în fața cărora părinții nu au putut rezista. Nu se știe precis ce s-a întâmplat cu el, dar se aude că a ajuns stăpân peste moșia acelui bogătaș și s-a însurat cu fata lui frumoasă ca un trandafir.

– Poate că a fost mai bine pentru toți, gândi cu glas tare Adi. Dar nu cumva ai auzit despre un bătrân apărut de curând prin aceste locuri? E vorba de bunicul nostru, pe care-l căutăm de multă vreme.

– Îmi pare rău, dar nu am cunoștință de așa ceva, veni răspunsul cu regret. Nu suntem mulți și ne cunoaștem între noi, astfel că aș fi aflat.

Într-o altă zi, în fața pomului s-au oprit doi străini în vârstă, cerându-i mezinului să le vândă câteva mere. Văzând că băiatul le culege de pe ramura cea mai puțin încărcată, l-au întrebat de ce nu ia de pe celelalte, mai pline și mai ușor de cules.

– Alea sunt ale fraților mei și numai ei le pot vinde, i-a lămurit tânărul.

Bătrânii s-au privit, iar unul i-a șoptit însoțitorului său:

– Iată un om merituos, spre deosebire de frații care ne-au vândut din fructele care nu le aparțineau. Doamne, cred că ar fi bine să-l ajutăm cumva.

Nimeni nu știa că străinii erau Dumnezeu și Sf. Petru, care umblau printre oameni și îndreptau din lucrurile strâmbe pe care le întâlneau. Acum se nimerise să le iasă în cale această situație, iar ei s-au oferit să-i ajute pe cei trei frați, scoțându-i din profunda sărăcie. Pentru asta au cerut să le vorbească în bordeiul lor, sub pretextul că ar vrea un pahar cu apă. Înainte de a intra, au văzut cum trudeau în curte doi copii, iar asta nu le-a plăcut, așa că i-a chemat să intre cu ei.

va urma

17 thoughts on “Satul dintre neguri XXI

  1. Când am văzut titlul de astăzi, mi-a trecut prin minte… “Satul dintre neguri” în secolul XXI. 😀 Pe de altă parte, acesta e primul episod citit în noul an 2024, an ce ne va aduce alte minunate episoade! Felicitări, Petru! Abia aștept continuarea acestei întâlniri ce se anunță a fi izbăvitoare pentru Bianca, Adi și nu numai! ❤

    1. Trebuia să luăm cu toții o pauză la această poveste a poveștilor care se întinde de un an. Sper ca acesta să fie ultimul avânt, înainte de final. Mulțumesc frumos pentru aprecieri și sprijinul constant, dragă Zaraza! ❤

  2. Ai introdus un element oarecum inedit deşi a fost prezent de mult timp prin poveştile populare. Ar fi trebuit să dea de gîndit minţilor mai destupate. Poate a făcut-o… sau o va face. Nu spun care e elementul. 😉

    Da’ acu’ să nu zici că face Şefu’ o minune şi transformă măru’ ăla în pomu’ care face bani, că atunci chiar devine povestea… de poveste! 😆

    1. Cred că știu la ce faci referire, dar a trebuit să mă conformez poveștilor. În speță e vorba de două povești scrise de Ioan Pop-Reteganul: ”Aflatul” și ”Azima mergătoare”, în care nu mai sunt zânele cele care vin în ajutorul personajelor merituoase, ci chiar Șeful la care ne rugăm și noi.
      O fi El generos, dar nimic nu se primește de-a gata, fără a pune și omul umărul, după cum se întâmplă și în viață. De obicei. 😉

      1. Da, îmi amintesc că am citit prin copilărie cîteva poveşti în care apăreau personajele menţionate. Nu mai ştiu dacă erau (toate) autohtone sau au fost (şi) traduse din folclorul altor ţări şi zone ale lumii.

        După cum văd eu lucrurile, de două mii de ani de cînd a decolat pentru ultima oară Şeful a rămas doar o cîrjă spirituală pentru popoarele lumii. Mă întreb ce intenţii or avea urmaşii săi care se pare că bîntuie din ce în ce mai intens cerul lumii dar nu mai coboară să se amestece cu “prostimea”. 🙂

      2. Se spune că Dumnezeu l-a făcut pe om, ”după chipul și asemănarea sa”, dar eu tind să cred că omul și-l închipuie pe Dumnezeu după cum îi convine lui. Unii îl văd gelos și răzbunător, alții tolerant și iertător. De aici se vede că El e în fiecare din noi, după cum ne e felul.

      3. Odată ce realitatea s-a pierdut în negura timpului, imaginaţia a început să creeze dimensiuni incredibile care au prins rădăcini şi dăinuie împotriva oricăror dovezi – directe sau indirecte – care vor fi fost descoperite pe parcurs.

        Da, omul preferă imaginaţia realităţii. Nu poate – şi nu vrea – să renunţe la ea fiindcă de cele mai multe ori rămîne cu… nimic. Preferă să ia în considerare sensul metaforic al unor afirmaţii fiindcă e incomparabil mai înălţător decît sensul prozaic, real.

        S-ar putea discuta mult pe tema asta – şi s-a discutat, prin diverse medii – aşa că nu mă mai întind şi eu la vorbă. 🙂

  3. Citind de mere, m-am gândit cum ar un roman în care să întâlneşti toate personajele cărţilor tale. Şi sigur, mărul să le fie puntea, să fie punctul central care să-i aducă împreună. Hm?

    1. Și eu m-am gândit că abundă merele în povestirile mele, dar numai în romanul de memorialistică sunt de vină. La basmele românilor a trebuit să respect ingredientele introduse de povestitor. Însă nu-i exclusă ideea ta, mai trebuie să găsesc modalitatea de abordare. Mulțumesc pentru imbold, Potecuță!

  4. Sa vedem cat dureaza munca de sluga pentru copii,sper sa aiba noroc sa scape de acest boier nemilos! O zi excelenta iti doresc!:)

    1. ”Boierii” ăștia trebuie puși la încercare înainte să fie ”unși” cu această titulatură. Sănătate și voie bună, într-o zi frumoasă de iarnă, dragă Gabi! ❤

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.