Umor de Anul Nou

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Incongruența comprehensibilă enclitic este o rezonanță a unui ludic praxiologic în paradigma ce frizează vetustul exhaustiv.

* Urare de Anul Nou

Aho, aho, copii și frați
Aveți grijă cât băgați.
Să nu consumați din oale
Vârsta voastră în sarmale,
Să serviți ușor piftia,
Nu cu tot, cu farfuria,
Toba, lebărul, cârnații,
Pot fi mâncați și pe rații,
Dacă mănânci porc, respiră,
Că oricum, el nu expiră,
Iar de vrei o ciocolată,
O bomboană ambalată,
Nu este musai, socot,
S-o mănânci cu brad cu tot.
Altfel, de sfântul Ion,
O s-arăți ca un jambon,
O s-ai greutatea ta,
La fel, dar cu TVA!

* DESPĂRȚIRILE DOR
(da-ți, vre-o, m-ia, sa-u, băi-mărean, va-ți, î-mi, frumușic-o)

* Aseară am rămas uimit văzând câte sticle de vin încap într-un pahar!

* Mai terminați cu urarea: ”Alături de cei dragi”!
Unii sunt însurați și nu-i lasă nevestele.

* Recunoaște că și după ce mâncai bomboana din brad, puneai ambalajul la loc, să nu observe ceilalți că ai mâncat-o!

* ”Mi-au zis că dacă vreau să slăbesc trebuie să tai dulciurile. Am tăiat felii prăjiturile și într-adevăr mă simt mai ușor”.

* Atâta timp cât din leu nu se pot face sarmale, pentru mine tot porcul rămâne regele animalelor. 🙂

* În sfârșit!!
La Muzeul Țăranului din București a fost expus și un BMW cu volan pe dreapta!

* De Crăciun, nu uitați să vă luați mâncare pentru 30 de zile, fiindcă toate magazinele vor fi închise 24 de ore!

* Să mulțumești pe toată lumea e imposibil, dar să-i enervezi pe toți e floare la ureche!

* Continuă să mănânci cât vrei. Cine te iubește te poate lua și de fălci, nu doar de fund!

* ”Porcu-i mort,
Crăciunul trece,
Kilele rămân…
Mult e dulce și frumoasă
Burta de român!”

* Moșu’ există!
M-am uitat sub brad. Mi-a adus tot ce mi-am cumpărat!

* Doar luna asta, ”Capra” e recunoscută ca și tradiție.

* Ne pierdem tradiția și costumul popular. În unele zone, treningul cu trei dungi albe aproape a dispărut…

* Pentru cei care lucrați între Crăciun și Revelion:
Credeți-mă, există și mai rău, să lucrezi între Revelion și Crăciun.

* Eu cred că sunt deochiat, trag babele la mine mai rău ca la Catena.

* Bărbații se pricep la trei lucruri…
Să bea bere, să se scarpine la ouă și să caute printre cratițe.

* Prietena mea a aflat că o înșel și sunt extrem de supărat pe ea. Oricum, nu faptul că a aflat mă deranjează cel mai tare, dar nu mi se pare normal că acolo unde există dragoste și încredere, femeia să umble în telefonul partenerului ei. Până la urmă, eu nu i-am umblat în cratițe sau în ustensilele de la bucătărie, ca ea să își ofere dreptul să îmi umble mie în telefon.
Acum, mă roagă să o iert, vezi Doamne a greșit, aseară a venit la mine să își ceară scuze. Îmi e foarte greu să o fac, mi-am pierdut încrederea în ea, chiar nu mă așteptam să îmi facă asta.
Credeți că e de iertat așa ceva? Mai poate exista o relație atunci când partenera ți-a trădat încrederea și a făcut ce a tăiat-o capul. Mie îmi e greu să trec cu vederea…

* ”Ce vrei să mănânci?”
Așa ne salutăm prin casă de câteva zile!!!

* Cu toții ne dorim să strângem pe cineva…
Pe unii în brațe, pe alții de gât…

* Băi, frate, nu poți să te bucuri și tu de o seară cu iubita…, că o sună bărbat-su din oră în oră, să vadă unde e.

* Reguli noi la divorț:
– Copilul rămâne cu mama, iar tatăl cu bona.

* Vreau să-mi cer scuze în fața celor pe care nu i-am enervat încă…, n-am timp, frate, pentru toți…, aveți răbdare!!!

* Te-ai săturat să-i faci soțului mereu mâncare? Fierbe-i o țuică, ia timp mai puțin și vei fi apreciată.

* Am pierdut multe în viață, dar niciodată pofta de mâncare.

* – Ce faci de sărbători?
– Aștept să treacă.

* La salata de boeuf, boabele de mazăre se pun cu soț sau fără soț? Să n-o fac așa de capul meu.

* Ce vremuri erau de sărbători, femeia cu un ochi vânăt, bărbatul cu capul spart. S-au dus dracului tradițiile, frate.

* Doi tipi amețiți intră în casă. Ăla mai treaz:
– Bă, e unul cu nevastă-ta în pat.
Celălalt:
– Ssst… că avem doar două beri…

* – Ați băut, domnule Bulă?
– Nu am pus gura pe alcool, domnule polițist!
– Păi și atunci de ce arată etilotestul așa?
– Pentru că, înainte să mă urc la volan, am mâncat salată de castraveți cu oțet.
– Câte salate, domnule Bulă?
– Domnule polițist, cam 7 sticle.

* – De ce puiul ăsta, se minunează clientul, are un picior mai lung și unul mai scurt?
– Dumneavoastră vreți să-l mâncați sau să-l înscrieți la un concurs de atletism?

* – Alexa, aprinde luminile!
– Eu sunt Siri, cine-i Alexa?
– Ok, Siri, aprinde luminile!
– Să ți le aprindă Alexa!

* La 75 de ani ai ei, tanti Rozi a mers la un sex party cu Pișta baci, care avea, la rândul lui, 90 de ani.
– Na, cum o fo’, Rozi dragă, la party?
– Iooi, nici nu mă întreba, tu! De tri ori o trebuit să-l pălmuiesc!
– Vai, așe sălbatic îi Pișta?
– Nu! De atâtea ori am crezut că o murit!

* După sărbători, nu mai plâng chitarele.
La unii plâng cântarele, la alții nevestele și buzunarele!

* Întrebări clasice din dimineața de după petrecerea de Revelion:
– Unde sunt?!
– De ce?!
– Cine e persoana care stă lângă mine în pat?!
– De ce e dezbrăcată?!
– De ce e bărbat?!
– De ce mama naibii e mort?!
– Al cui e poneiul ăsta din cameră?!
– Cum adică e trei ianuarie?!

* – Mă, Gheorghică, mă duc să fac Revelionul la Sinaia, mă! Cred că va fi o minune!
– Apoi drept minune, mă Ioane, mai ales că aiesta-i trenul de Cluj…

* Vedeți, de Revelion să nu beți și să mâncați până plesniți, că e sfârșitul anului, nu sfârșitul lumii.

La mulți ani!!!

Plugușorul dorurilor

Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și nu mâncați,
Că ajungeți în spitale
După atâtea sarmale;
Plugușorul să-l pornim
Pentru cei care-i iubim
Și-s plecați de mult afară,
Departe de neam, de țară.
E vremea când mulți se-ntorc
Atrași cu-n tăiat de porc
Și de doruri ce-i frământă
Într-o sărbătoare sfântă;
Iară noi ne bucurăm,
Cu drag îi îmbrățișăm,
Iar dorul ce ne topește,
Parcă se mai potolește.

Aho, aho, mai stați puțin,
Ridicând cana cu vin
Și pentru rudele care,
Nu pot veni-n sărbătoare
Să arăm cu plugușorul
Bulgări mari, precum ni-i dorul,
Și să-l facem răsfirat,
Mai ușor de suportat,
Să-i cinstim cum se cuvine,
Iar la anul care vine,
Să ne întâlnim cu toții,
Bunicii, tații, nepoții…
Și colinde să răsune
În vremuri de alea bune:
Să mai fie emigranți
Numai dintre guvernanți,
Urmându-i în pribegie
Doar cei ce le au simpatie.
Ia mai mânați, măi flăcăi,
Și sunați din zurgălăi
Pentru ziua cea frumoasă
Când vor fi ai noștri-acasă,
Să câștige-n țară bani,
La anul… și-apoi mulți ani!

Melodii care nu se uită

Crăciun fericit în continuare, dragi prieteni! Pentru că e o perioadă cu multe sărbători, am socotit de cuviință să vă supun atenției două din cântecele care mi-au rămas întipărite în memorie și care mă face să vibrez de câte ori le ascult. Cu astfel de întoarceri în trecut mă delectez eu în aceste zile. Audiție plăcută!

Cea de-a doua melodie îmi aduce aminte de primii ani de școală, când o ascultam la pick-up-ul din internat.

 

 

Umor de Crăciun

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Fericirea vine din lucrurile mărunte. Sărmăluțe, cârnăciori, sălățică de boeuf, țuiculiță.

* – Cred că soțul meu face Alzheimer.
– Păi, de ce?
– Cică nu își mai amintește ce dracu a văzut la mine.

* Sfatul zilei:
Încercați să fiți fericite, că de slăbit e prea greu!

* – Cucerește-mă din două cuvinte.
– Am porc!

* – Ai iubit-o mult?
– Îi fumam țigările ca să fie ea sănătoasă.

* Revelionul pentru anu’ ăsta vă recomand să-l faceți la Poiana Brașov. Cu doar o mie de euro puteți petrece două ore minunate!

* – Îți place cravata pe care ți-am luat-o cadou de Crăciun? Ce crezi că s-ar potrivi la ea?
– O barbă mare, care să o ascundă!

* – Tu Mărie, ce-avem la cină?
– Nu știu, mă Gheorghe, că o căzut eticheta de pe conservă!

* CFR organizează nunți în tren:
– Te însori la Satu Mare, iar când ajungi la Constanța, faci nunta de aur.

* Îmi place modul în care acest suc de portocale adaugă vitamine și calciu pentru vodca mea.

* O blondă în avion se adresează stewardesei:
– Vă rog să-i spuneți pilotului să nu depășească viteza sunetului. Eu și prietenul meu dorim să facem conversație.

* Două blonde, la o recepție simandicoasă, după ce au defilat pe la bufet. Una îi spune celeilalte:
– Dragă, hai să plecăm! Vinul cică e vechi, icrele sunt negre!

* Un tip este în spital împreună cu soția sa care e gata să nască. O ține de mână și, văzând-o suferind în timpul contracțiilor, îi spune suspinând:
– O… draga mea… te doare atât de rău… și totul din vina mea.
– Stai liniștit… tu nu ai nicio vină…

* Un doctor vorbește cu asistenta sa:
– Înainte de Crăciun, ar trebui să-mi vizitez toți pacienții.
– Mergeți la cimitir?

* Ziua de luni e ca soacră-mea! Știe că n-o iubesc, dar vine în fiecare săptămână!

* O familie din Gorj nu poate pârli porcul de Crăciun, după ce fiica lor vegană le-a mâncat toate paiele.

* La priveghi:
– Observi ce bine arată mortu’?
– Normal, n-a mai băut de 2 zile!

* – Nevastă, cred că am tensiunea mică.
– Vrei scandal sau cafea?

* Avantajul de a fi vegetarian este că după Revelion poți mânca bradul!

* ”Limba noastră-i o comoară.” Englezismele-o omoară…

* Am văzut doi copii de la mine din cartier care se jucau cu o minge. Îngrijorat, i-am întrebat:
– V-a furat cineva telefoanele?

* Nu contează cât ești de prost, dacă nimerești partidul potrivit, ajungi parlamentar.

* Ieri noapte, am visat că mă căsătoream!
Niciodată nu mă mai pun la somn fără să zic o rugăciune!

* Dragă matematică
Te rog să te maturizezi și să îți rezolvi singură problemele, că m-am săturat să ți le rezolv singur pe toate.

* Caut o femeie care seamănă cât de cât cu poza ei de la profil.

* Caut parteneră pe data de 31 Decembrie! (însoțitoare, nu mireasă). Asigur transportul de acasă la locație și retur, program de la 13 la 4 dimineață, salariu de 800 de lei, plus mâncare, băutură, țigări și dans…
Trebuie să aibă următoarele caracteristici: manierată, să nu mă facă de rușine între rude, dacă vreau mă fac și singur. Cerințe: să fie de la oraș, să provină din familie aleasă, să aibă facultate, să fie frumoasă, fără obligații. Delicată, 60/90/60, de preferință Blondă sau Brunetă!
Trebuie să arate bine, e nuntă cu lăutari de-ia mari! Să nu fie slăbuță, că urlă mama că e săracă, nu are ce mânca, dar nici grasă, să mănânce meniul pe jumătate de masă, eventual poate mânca două aperitive, nu sunt fan. Să știe să danseze fără să mă calce pe pantofi, să nu bea mai mult ca mine, restaurantul nu are paturi și nu sunt dispus să dorm în boscheți.
Persoanele interesate pentru selecție le aștept în comentarii, vă voi răspunde selectiv.
P.S. – Nu are voie să prindă buchetul!

* – Cât să vă bag?
– Toatăăăă!
– Doamnă, sunteți la benzinărie!!

* De când s-a scumpit benzina, nu-mi permit să ocolesc nici măcar gropile, iar parcarea îmi iese din prima…

* Vrei să ai sărbători de neuitat?
Spune-i nevestei că nu-i bună mâncarea!

* Toată vara mici și bere, acum CIUCIU, porc și lemne!!

* – Intră, nu-ți fie frică. Câinele e castrat…
– Zău? Mie mi-e teamă că mă mușcă, nu că mă f**e!

* Femeia fără draci e ca primăvara fără ghiocei.

* De ce femeile închid ochii când fac sex?
Nu suportă să vadă bărbați fericiți!

* Băi, băiatule, numai dive pe Facebook-ul ăsta!
Nu mai ai cu cine vorbi despre un răsad de roșii, despre un săpat de vie!

* Cică dacă ai și nevastă și amantă, ești dual sim; dacă mergi la curve ești prepay, iar dacă ai doar nevastă, ești pe abonament.

* – Iubire, ies să iau pâine că s-a terminat berea.

* O blondă îi zice alteia:
– Auzi, dacă nu s-ar fi inventat curentul electric, acum ne-am fi uitat la televizor pe întuneric…

* Omul și banii…
Când nu are bani, mănâncă legume sălbatice acasă. Când are bani, mănâncă aceleași legume sălbatice într-un restaurant pretențios.
Când nu are bani, merge pe bicicletă la serviciu. Când are bani, merge pe bicicletă în cameră.
Când nu are bani, aleargă ca să-și câștige pâinea. Când are bani, aleargă ca să ardă grăsimile.
Când nu are bani, își dorește să se căsătorească. Când are bani, își dorește să divorțeze.
Când nu are bani, soția devine secretară. Când are bani, secretara devine soție.

* Bulă în armată
– Bulă, ce este patria?
– Nu știu.
– Ești prost. Vasile, ce este patria?
– Patria este mama mea.
– Corect. Bulă, ce este patria?
– Patria este mama lui Vasile.
– Idiotule, patria este și mama ta, ai înțeles?
– Înțeles!
– Ce ai înțeles?
– Că sunt frate cu Vasile.

* Concluzie: să nu dăm vina pe sărbători! Am fost grași încă din august!

* Să-ți iubești dușmanul, că-i singurul prost care se gândește la tine 24 de ore din 24.

* Creaturi ciudate femeile astea. Pentru o unghie ruptă face-o criză nervoasă de trei zile și trei nopți, dar dacă lovește bordura cu jante de 2000 lei, zice doar ”Oops…”

* Tocmai setam o parolă vocală la noul meu telefon, când un câine a lătrat și a fugit. Încă mai caut câinele ăla să-mi deblochez telefonul…

* Un om înțelept a spus: ”Nu există femei fidele, ci doar femei nesolicitate!”

* Întrebare: – Toți bărbații sunt nebuni?
Răspuns: – Nu, unii rămân burlaci!

* Am avut o discuție aprinsă cu soțul meu și acum el nu mai fumează, nu mai bea și nu mai merge la alte femei. Stă liniștit în… salonul de reanimare.

CRĂCIUN FERICIT!!!

Omul și băutura

De omul ce nu bea deloc
Mă descotorosesc pe loc,
N-are dragoste, plăcere,
Doar suferințe-n tăcere.

Cu omul care bea puțin,
Câte un păhărel de vin,
Voi găsi multe de vorbit,
De împărțit și de glumit.

Pe omul care bea prea mult
Nu îmi place să îl ascult,
Că întruna se tot plânge,
Vărsând fiere și chiar sânge.

Când licoarea-i cu măsură
Nu îți provoacă arsură,
Alungă timiditatea
Și ajută sănătatea.

Dacă este cumpănită
Și nu-i zilnic folosită,
Băutura o să-ți fie
Stimulent de veselie.

Satul dintre neguri XX

continuare

Neașteptata misiune era o povară grea, atât pentru flăcăul pornit la pețit, cât și pentru cuplul dornic de reîntregirea familiei. Călăreau gânditori, sub singura lumină pe care o aveau, deși destinațiile erau cel puțin două. Preț de un ceas au mers ei astfel, când în dreapta lor au văzut adăstând o pădure de torțe, care li se părea cunoscută. Fostul ciobănaș le-a confirmat bănuielile, dezvăluindu-le totodată și preocupările care-l frământau:

– Ăștia-s prințișorii care m-au șicanat de când i-am întâlnit și sunt sigur că multe necazuri îmi vor face dacă nu le-o iau înainte. Îmi pare rău că trebuie să ne despărțim, dar inima îmi spune că trebuie să-mi câștig mireasa. Sunt convins că vă veți descurca și fără mine, iar micul meu dar este făclia aceasta, să vă lumineze calea.

– Dar tu cum vei vedea pe întuneric?, l-a întrebat Vasile preluând făclia.

– Sunt destule acolo, arătă el către ceata nobililor. După cum le știu obiceiul, au băut și au mâncat pe săturate, iar acum dorm de poți crăpa lemne lângă ei. Mă servesc cu tot ce-mi trebuie și le alung caii, să nu mă mai poată urmări.

– Mulțumim de bunătate, băiete, îi răspunse bărbatul recunoscător. Doar o curiozitate mă frământă, ținând cont de faptul că nu avem șansa să ne mai întâlnim. Ce semne are fata împăratului pe trup?

Sanda se revoltă vizibil la auzul acestei indiscreții, însă tânărul a avut curajul să le spună marele secret, cu glas abia auzit:

– Prințesa mea are soarele pe piept, luna pe spate și câte un luceafăr pe fiecare umăr. Nu v-aș fi destăinuit, însă lucrurile se leagă cum nu se poate mai bine: eu vreau să găsesc aștrii de pe corpul mult îndrăgit, în timp ce domniilor voastre vă revine misiunea să ajutați la eliberarea celor de pe cer. Zânele bune să ne ajute și să ne călăuzească pe toți!

– Fie precum zici, tinere, i-a spus și femeia. Să nu ai încredere în nimeni, că multe încercări te mai așteaptă, iar oamenii pot arăta cu totul altfel decât cum gândesc.

– Așa voi face, fiți liniștiți și mergeți cu bine!, le-a mai spus ciobănașul îndepărtându-se spre pajiștea cu torțe.

Sandei și lui Vasile le părea rău să se despartă de un om atât de bun și câteva minute au discutat despre el, cu înțelegere și admirație.

– Ce-ți veni să-l supui pe băiat testului cu semnele fetei?, l-a întrebat înciudată femeia. Doar le știai din povestea ”Ciobănașul cel isteț și țurloaiele blendei”.

– Am vrut să văd dacă are cu adevărat încredere în mine. Dar tu de ce nu l-ai avertizat să se ferească de tovarășul de drum provenit dintre nobili, care se va atașa de el doar pentru a încerca să-i ia locul?

– Nu cred că-i bine să intervenim în povești, decât atunci când nu avem încotro, a replicat Sanda. Se descurcă el, așa cum ar trebui să facem și noi, doar nu degeaba ne-a arătat încredere Greuceanu. E mare onoare să schimbe calul fratelui său cu al unui necunoscut, iar asta ne obligă.

Vasile apropie torța de chipul nevestei, să vadă cât de serios vorbește, iar dezamăgirea se arătă în răspunsul lui.

– Haide, tu Sando, doar nu ai înghițit gogoașa cu soarele și luna furate de pe cer! Știi foarte bine că-i imposibil.

– Totul e posibil în lumea asta, nu ai băgat de seamă? Poate suntem într-un univers paralel, în care legile fizicii nu sunt la fel, anormalul devine normal și distanțele scurte ni se par lungi.

– Și totuși… nu se poate și pace, mormăi Vasile în barba care-i crescuse mare și deasă.

Calul bărbatului parcă zbura prin negura groasă, însă nici al femeii nu se lăsa, doar era și el de soi, ales din grajdul împărătesc. Vântul le șuiera pe la urechi și ochii le lăcrimau dacă-i țineau deschiși ceva mai mult. S-au scurs nenumărate ceasuri până au ajuns în fața unui munte, la poalele căruia au observat o casă de piatră, cu ferestre mari și luminate. ”Aici trebuia să fie casa vestitului Faur al Pământului”, s-au gândit amândoi când calul din față s-a oprit din galop, a nechezat puternic, așteptând în fața unei uși din metal. Curând, acea ușă s-a deschis și înaintea lor a apărut un bătrân aproape gol, cu plete cărunte, o statură mică și purtând pe umăr un baros cât toate zilele. Privirea îi era tăioasă, iar vocea i-a răsunat ascuțită.

– Tu ești, Barosan? Pe cine mi-ai adus de data asta?, l-a întrebat bătrânul pe calul bărbatului.

Acesta mai necheză o dată, dând parcă ștafeta omului din șaua sa, mai puțin obișnuit cu astfel de întâlniri.

– Bună, meștere!, a prins omul glas. Noi am fost trimiși de marele Greuceanu, cu o rugăminte importantă pentru toată lumea.

– Știu cine v-a trimis, nu mai pierde vremea cu introduceri. Ce treabă are voinicul cu mine și de ce nu a venit personal? Nici atâta nu merit?

– Voinicul și fratele lui s-au dus să elibereze soarele și luna din mâinile zmeilor, a intervenit Sanda. E sarcina primită de la împăratul Roșu, însă nu va putea scăpa fără priceperea dumitale.

– Coborâți, dară, și intrați să vedem despre ce-i vorba, i-a invitat omulețul.

Înăuntru era o căldură greu de suportat, deși curentul de aer dintre ferestre o mai îmblânzea cât de cât.

– Spuneți-mi despre ce e vorba, a cerut gazda lămuriri.

– Greuceanu vrea să-i faci un bust din fier, după chipul și asemănarea sa, pe care să-l ții pregătit în foc mare, a precizat Vasile.

Bătrânul se scărpină în ceafă și răspunse ca pentru sine:

– Nu știu la ce i-ar fi de folos, doar n-are de gând să moară, iar eu să-i fac statuie. Dar dacă asta îi e voia, i-o voi îndeplini.

Și deîndată s-a apucat Faurul-pământului să meșterească chipul voinicului, după cum îl cunoștea foarte bine. Fierbințeala dinăuntru a devenit și mai mare, încât oaspeții au fost nevoiți să iasă în fața ușii. Acolo, după oarece vreme, au fost martori cu mare încântare la risipirea negurii și apariția izbăvitoare a soarelui și lunii. Această minune a fost primită cu entuziasm și de fierar, îmboldindu-l și mai mult să-și termine lucrarea. Nu a durat mult și, în depărtare, Vasile și Sanda au putut vedea apropiindu-se în galopul cailor pe cei doi eliberatori: Greuceanu și fratele lui. Îi urmărea tot mai îndeaproape o tornadă care se mărea văzând cu ochii, dornică să-i prindă în vârtejul ei.

– Meștere, gata-i lucrarea aceea?, că vin voinicii și s-ar putea să le fie de trebuință.

– Tocmai se înfoacă, se auzi vocea stridentă a fierarului.

Eroii au ajuns curând la ei, iar Greuceanu a strigat din ușă:

– Pune bustul încins în fața ferestrei din față, că vine muma zmeilor după mine.

Faurul-pământului scoase în lanțuri lucrarea aurie din focul arzător ca soarele și reuși să o așeze de unul singur la vedere. Vârtejul întunecat a ajuns în fața casei, sorbind cu putere bustul care părea a fi însuși Greuceanu. Doar că i-a picat tare greu acea bucată de fier încins ca mama focului, judecând după urletul îngrozitor care a urmat. Tornada s-a destrămat în scurt timp, lăsând să se vadă din nou cerul senin. Cu toții au izbucnit în urale și s-au îmbrățișat ca prietenii cei mai buni.

– Vă mulțumesc că mi-ați salvat viața, le-a spus Greuceanu. Ai făcut treabă bună, ca de obicei, i-a spus bătrânului, după care s-a adresat mesagerilor.

– Voi mi-ați dovedit că sunteți oameni de nădejde, neînfricați, așa cum m-am așteptat. A fost o onoare să vă am alături.

Au continuat să se bucure împreună, povestind fiecare prin ce a trecut, după care au trecut la odihna binemeritată. A doua zi, după ce Vasile și-a recăpătat calul și s-au despărțit de Faurul-pământului, Greuceanu și frate-său, drumul călătorilor noștri s-a reluat sub astrul strălucitor al zilei.

Fără ocolișuri

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Pe vremuri, mâncai o bucată de ciocolată și toată noaptea sex la greu.
Acuma, nimic… au stricat și ciocolata!

* Soțul vine acasă pe la 6 dimineața.
– Sper că ai un motiv bun ca să vii la ora asta, zice soția.
– Da, am, ca să-mi beau cafeaua.

* – Ce faci, Vasile, mă părăsești?
– Da.
– Bine, mă, dar noaptea trecută ziceai că sunt o femeie de vis!
– Așa e, numai că acum m-am trezit!

* – De ce plângi, iubi?
– Am gătit și eu pentru prima dată în viața mea și tu ai dat mâncarea la câine!
– Lasă că ne luăm alt câine.

* Într-un magazin cu papagali, o domnișoară interesată:
– Cât costă acesta?
– 500 euro.
– Dar acesta?
– 300 euro.
Neputându-și permite asemenea prețuri, îl întreabă pe vânzător:
– Mai ieftini nu aveți?
– Ba da, unul la 1 euro, dar e vai de mama lui și înjură!
– Îl iau pe acela.
Ajunge acasă și dă la o parte pânza ce proteja colivia, moment în care papagalul începe să o înjure și să îi spună ce casă de căcat are și ce mizerie de femeie este. Fata revoltată pune pânza la loc și uită de papagal vreo câteva săptămâni. Aducându-și aminte de el și gândindu-se ca nu cumva biata pasăre să fii murit, ridică ușor-ușor pânza, la care papagalul se uită la ea:
– Văd că te mănâncă-n cur!

* Mi-a scris una în privat: ”Dacă mă vezi, uiți să mai respiri!”
Am blocat-o! Sănătatea este mult mai importantă.

* Numai așa poți enerva un ardelean:
1. Să nu mănânci tăt din farfurie.
2. Să refuzi ”refil” la farfurie.
3. Dacă nu poți mânca, să refuzi să duci mâncarea cu tine acasă.
4. Să refuzi pălincă.
5. Să-i zâci că nu-ți place ceapa.
6. Doamne feri să-i zâci că nu-ți place pălinca!!!
7. Să-i zâci că n-ai băut în viața ta pălincă.
8. Să te miri că nu știe maghiară.
9. Să râzi de accentul lui.
10. Să încerci să-i imiți accentul. Pentru că ”Mnoah” n-o să sune niciodată bine din gura unui bucureștean.
11. Să te grăbești.
12. Să insinuezi că pălinca lui nu-i pălincă curată de prună!!!
13. Să-i zâci că pălinca lui nu-i așe tare!!!
14. Să-l pui să-ți traducă chestii în și din maghiară.
15. Să-l duci în București.
16. Să vorbești cu ”dăcât” și ”frățică”.
17. Să te cazezi la hotel când treci prin Cluj.

* Dacă eu sunt frumoasă, minunată, harnică, inteligentă, delicată, extraordinară… ar fi culmea să mai fiu și slabă!!!

* Telefoanele din ziua de azi sunt așa de scumpe încât, dacă ai căzut și auzi o pocnitură, te rogi să fie piciorul.
(Emanuel Constantin Ciuplan)

* Cele patru etape ale vieții
1. Crezi în Moș Crăciun
2. Nu mai crezi în Moș Crăciun
3. Ești Moș Crăciun
4. Arăți ca Moș Crăciun

* În tren, un pasager își scoate piciorul din pantof, spunând:
– Mi-a amorțit piciorul…
Alt pasager:
– După cum miroase, a și murit!

* Am intrat într-o librărie și mi-a atras atenția o carte: ”Cum să supraviețuiești cu doar 10 lei pe zi”.
Nenorocita, costa 35 de lei…

* Dacă un om valorează 3 bani și tu îl tratezi ca și cum ar valora 5 bani, el o să te vândă pentru diferența de 2 bani!

* După două ore de condus cu o femeie la volan, GPS-ul a întrebat:
– Unde suntem, femeie?!

* – De ce te-ai despărțit de prima nevastă?
– Pentru că nu-mi făcea copii…
– Am înțeles, dar cea de-a doua?
– Îi făcea fără mine…

* – Cum au dispărut banii de pe card, iubito?
– Magia Crăciunului, iubitule!

* Când nimeni nu te sună, nu te caută… să nu-ți faci griji!!!
Înseamnă că toți sunt bine și nu mai au nevoie de tine!

* Cum să tragi 21 de salve de tun și să nu nimerești tribuna oficială?! Artileria e varză!

* Când v-am zis că austriecii nu uită că le-ați mâncat lebedele, nu m-ați crezut…

* Știe cineva?:
La răceală e indicat vinul fiert sau bărbatul ”fierbinte”?
Mă tot contrazic cu o prietenă.

* IARNĂ, GER, VISCOL:
Oficial s-a închis sezonul babelor din fața blocului!

* – Scumpo, ce să-ți iau de Crăciun?
– Vai, nici nu știu…
– Bine, îți mai dau un an să te mai gândești!

* Ce este un ”titlu onorific”?
– Titlu onorific este atunci când soția spune: ”Soțul meu este capul familiei”.

* – Voi știați că ”Melc, melc codobelc”, ”Sorcova vesela” și ”Trei iezi cucuieți” au aceeași linie melodică?

* Nevasta și-a ascuns amantul în dulap. Noaptea, amorțit, acesta îmbracă o haină de blană de la îndemână și dă să iasă tiptil. Soțul aude, se trezește și-l vede:
– Tu cine mai ești, bă?
– O molie!
– Și cu blana ce-i, unde-o duci?
– O mănânc acasă!

* Știe cineva numărul de telefon al familiei McCallister din Chicago?
Vreau să îi rog să nu îl lase pe Kevin din nou singur acasă!

* Să țineți minte! Dacă vă sunați bărbații și nu răspund la telefon și la mesaje, înseamnă că ori citesc Biblia, ori fac Voluntariat într-un azil de Bătrâni. Nu-i mai certați degeaba, bărbații NU MINT!!

* Să părăsești o femeie pentru că te-a înșelat e ca și cum ai părăsi o țară pentru că plouă. Stimați domni, pretutindeni plouă!

* Mie, dacă îmi rămân bani când iau salariul, mă întreb ce naiba am uitat să plătesc!

* Ador bârfele despre mine, pentru că aflu atâtea chestii pe care nici eu nu știam că le-am făcut.

* Cercetătorii britanici au stabilit că mâncarea românească e cea mai periculoasă pentru inimă. Explicația: faci infarct când vezi cât costă!

* După o ceartă, cei doi se pregătesc de culcare. El:
– Noapte bună, mamă a celor 3 copii ai mei!
Ea:
– Noapte bună, tată al niciunuia!

* – Tată, vreau un iPhone X.
– Care e cuvântul secret, fiule:
– Mariana.
– Cine e Mariana?
– Amanta ta, tată.
– Vrei și husă la el?

* Amanta crede că sunt cu nevasta, nevasta crede că sunt cu amanta… dar eu sunt la mămica și mănânc sarmale!

* Două prietene se văicăresc:
– Toți bărbați beau…
– Iar al meu mai și mănâncă…

* – Vă temeți de criza financiară?
– După 30 de ani de căsnicie, nu mă mai tem de nimic!

* Un ardelean dă un interviu:
– Ce vă place mai mult, apa plată sau cea carbogazoasă?
– Nu contează, de prună să fie…

* – Băi, nesimțitule, ziceai că nu ai bani și aseară ai făcut live având pe masă Moet, caviar, fructe de mare. Mie când îmi dai datoria?
– Sincer îmi cer scuze, chiar am uitat de tine.
– Cum ai uitat că ai datorie la mine?, că dimineață te-am sunat să îmi dai banii.
– N-am uitat că trebuie să-ți dau banii, am uitat să-ți dau Block ca să nu vezi.

* Eu aș propune armată obligatorie pentru femei. Poate învață să asculte de bărbat!!!

* Tudor Mușatescu: ”Când deșteptul face pe prostul, are haz, dar când prostul face pe deșteptul, are consecințe.”

Sufletul unui poet

Sufletul unui poet,
Povară de sentimente
Ce se ușurează-ncet
Numai prin versuri ardente.

Inima unui poet,
De doruri multe-ncercată,
S-ar lansa într-un duet
Cu altă însingurată.

Gândurile de poet,
De visuri acaparate,
Evită traiul concret
Și nu pot fi descifrate.

Iubirile de poet,
Exprimate euforic,
Niciodată-n mod concret,
Totdeauna, metaforic.

Destinul unui poet,
Zbucium fără încetare,
Epitete-ntr-un caiet,
Îndemnând la cugetare.

 

Satul dintre neguri XX

Când pe cai și când pe jos mergeau cei doi călători, înaintând pe drumuri pustii și având ca singur ghid soarele care-i chema spre el. Din spate erau împinși de un vânt tot mai puternic, iar din față îi atrăgeau zările, cu promisiunea dorurilor pe care le purtau în inimi. O problemă mare se întrezărea pe măsură ce astrul ceresc devenea tot mai puțin vizibil, însă nicidecum din cauza norilor. Atât de mult s-a întunecat, în câteva ore, încât ziceai că-i noaptea cea mai neagră pe care au văzut-o vreodată.

– Ce se întâmplă, omule?, a întrebat cu îngrijorare Sanda.

– Cred că vântul ăsta puternic e de vină, a răspuns Vasile, îngrijorat. A răscolit negura care înconjoară satul și a adus-o deasupra lui. Trebuie să ne oprim undeva, pentru că nu mai vedem nici la doi pași.

– Dar caii văd pe întuneric, nu-i așa?

– Desigur că pot vedea, mai bine ca oamenii, după ce-și adaptează ochii. Totuși, dacă nu se mai zărește soarele, e posibil să meargă în altă direcție… și nu am vrea să ne întoarcem înapoi.

Așa s-au hotărât să oprească pe marginea drumului, bâjbâind după merinde și apă, odihnindu-se după zile de mers și mărturisindu-și fiecare trăirile, pentru a-și aminti că sunt alături.

– Bună ar fi fost acum o lanternă, regretă bărbatul.

– Da, însă a avut grijă Păcală să ne scape de orice avantaj al lumii noastre. Străbatem un tărâm nou, cu probleme la care trebuie să găsim soluții pe măsură. Nici mâncare nu mai avem, iar apa e pe terminate.

Schimbul de cuvinte s-a auzit tot mai rar, până când amândoi au adormit profund, visând la zile luminate și la chipurile dragi ale Biancăi și Adi. Nu și-au dat seama cât a ținut somnul, dar i-a trezit un tropăit de copite care devenea tot mai apropiat. Într-adevăr, prin pâcla ca de smoală au început să se distingă mai multe făclii și să se audă voci de oameni. La puțin timp, lângă ei s-a oprit o ceată de călăreți falnici și curioși să vadă ce hram poartă străinii care stăteau pe întuneric.

– Hei, voi de colo, ce vânt vă poartă pe aici?, a întrebat răstit unul dinaintea lor.

– Ce bine că ne-ați găsit!, a răsuflat ușurată Sanda. Ne-am oprit pentru că nu avem o torță care să ne lumineze drumul lung și necunoscut, în ce ne privește. Poate ne dați și nouă una, din moment ce aveți mai multe.

– Și unde vreți să ajungeți?, continuă să-i descoasă același cavaler.

– Căutăm o fetiță și …, începu să explice Vasile.

– O fată?!, se răsti călărețul cu fală, urmat de aprobarea zgomotoasă a celorlalți. Numai unul dintre noi poate fi ales de acea fată, nesăbuitule. Ia auzi la el, ce dorință are, ba și-a adus și o femeie să-l ajute. Puteți să putreziți aici, de la noi nu veți primi decât o bătaie zdravănă, dacă vă veți continua drumul.

Toată ceata de călăreți a râs batjocoritor, în timp ce se îndepărtau și făcliile dispăreau în depărtare.

– Oare cu ce i-am supărat, femeie? a întrebat nedumerit bărbatul.

– Habar n-am, dar mie mi se pare o gașcă tare ciudată, își spuse ea părerea.

– Nu ne rămâne decât să așteptăm în continuare, a murmurat fără prea mare speranță omul.

Noroc că nu a trecut mult timp și o altă făclie se arătă venind din aceeași direcție. De data asta era vorba de un singur călăreț, decent îmbrăcat și cu o voce care-ți încălzea inima.

– Bine v-am găsit, oameni buni, le-a spus el în timp ce descăleca. Mă bucur să întâlnesc pe cineva ca voi, să-mi țină de urât în timpul popasului.

– Bine ai venit, tinere, l-a întâmpinat cu un glas la fel de îmbietor Sanda. Și noi suntem bucuroși să avem pe lângă noi un om de treabă, după cum ne dai de înțeles.

– Văd că ați rămas fără lumină, așa că mi-ar face plăcere să vă ajut în această privință.

– Plăcerea și recunoștința ar fi din partea noastră, recunoscu și Vasile. Nu am știut că se va întuneca ziua în amiaza mare, de aceea nu suntem pregătiți.

Tânărul își arătă fața chipeșă și trupul ca tras prin inel, după care îi cercetă la rândul lui.

– Bag de seamă că veniți de departe, probabil că și proviziile v-au trecut. Nu vă jenați, ci poftiți de mâncați cu mine. Sunt sigur că pot avea încredere în omenia voastră.

Fără întrebări și îndoieli, băiatul a împlântat torța în pământ și la lumina ei a scos din desagă merinde proaspete, cum ar fi brânza, ouăle fierte și pita îmbietoare. Invitații nu s-au lăsat rugați, ci au mâncat cu poftă alături de generosul necunoscut. Doar după ce și-au astâmpărat foamea, a venit și rândul întrebărilor, de-o parte și de alta.

– Putem să știm de ce ți-ai făcut pomană cu niște oameni pe care nu-i cunoști, începu femeia. Chiar înaintea ta au trecut niște cavaleri care nu ne-au întins o mână de ajutor, ba au râs de noi.

– Îi știu, la fel au făcut și cu mine, le mărturisi flăcăul. Sunt fii de împărați și de boieri, care merg să cucerească fata aceluiași împărat, de aceea nu rabdă concurența oamenilor simpli, cum arătăm noi . Probabil au crezut că aveți același scop.

– Și cum ai de gând să  învingi o concurență atât de selectă?, își exprimă Vasile curiozitatea.

– Doar acela va primi mâna fetei de împărat care va ghici ce semne poartă ea pe trup. Eu am fost cioban la acel palat și am avut norocul să o văd făcând baie în pârâu, goală. Credeți că trișez dacă profit de norocul meu?

– Nicidecum, băiete, l-a asigurat Sanda. Ți-a fost hărăzit să cunoști acest secret, deci trebuie să-l folosești pentru binele amândurora. Dacă o iubești cu adevărat pe prințesă și ea are aceleași sentimente pentru tine.

– Am îndrăgit-o de la prima vedere și i-am cântat de dor la fluier, dar dădaca nu i-a mai dat voie să vină pe câmpul unde pășteau oile. De aceea am plecat departe, să nu mai sufăr degeaba.

Flăcăul oftă din rărunchi și tăcu o vreme, dar reveni cu picioarele pe pământ și cu o curiozitate firească:

– Pe voi ce vă mână pe acest drum și din ce împărăție veniți?

– Venim dintr-o împărăție cum nu se poate închipui pe aici și ne căutăm copiii, îi explică femeia. Nu cunoaștem aceste locuri, dar nici nu putem să-i abandonăm, orice-ar fi.

– Să n-aveți teamă dacă mergeți în aceeași direcție ca mine, i-a asigurat tânărul. Poate că soarele o să-și facă din nou apariția, dar ar fi bine să nu pierdem timpul și să-i depășim pe boierii cei îngâmfați.

– Păcat că nu mai bate vântul, ca să spulbere ceața, zise cu amărăciune Vasile, în timp ce încălecau.

Nici nu au apucat să meargă mult, când din spate i-au ajuns alți doi călăreți care s-au oprit din galop în dreptul lor. Amândoi erau îmbrăcați în armuri grele și strălucitoare la lumina torțelor, însă unul era masiv și purta un paloș mare, cum nu se mai văzuse încă. Fostul ciobănaș și însoțitorii lui le dădură binețe și primul îi întrebă cu politețe:

– Încotro sunteți atât de zoriți, nobili cavaleri?

Cel care arăta atât de impunător le-a răspuns cu un glas pe măsură:

– Eu și fratele meu am primit sarcina de la împăratul Roșu să eliberăm soarele și luna care au fost furate de zmei. Vedeți și voi că am rămas pe întuneric, iar asta ne poate duce la pierire pe noi, oamenii.

Mult se minunară Vasile și Sanda la auzul acestei afirmații, iar cel dintâi îndrăzni să-și exprime nedumerirea:

– Dar soarele și luna nu se văd din cauza…

– Din cauza zmeilor, completă femeia, atingându-și cu biciușca omul. Vă admirăm curajul și am fi onorați să ne spuneți cine sunteți.

– Numele meu e Greuceanu, iar acesta e fratele meu. Ne-ați fi de mare ajutor dacă v-ați duce cu o solie la Faurul-pământului.

– Necazul e că noi nu știm unde trăiește acest personaj, se scuză Vasile.

– Calul fratelui meu vă va duce acolo, trebuie doar să faceți schimb și să-i transmiteți întocmai ce vă voi spune.

Zis și făcut, după care cavalerii s-au îndepărtat în galop să elibereze cei doi aștri.

va urma

Selectate

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Mamă, soțul m-a supărat! Vin la tine.
– Nu, draga mea, răul trebuie pedepsit! Vin eu la voi!

* – Bărbate… tu ai băut!
– N-am băut, măi femeie!
– Jură-te!
– Trăsni-te-ar fulgerul dacă sunt beat!

* Întrebare: – Cum își cere o femeie scuze?
Răspuns: – Scuză-mă, dar a fost din vina mea.

* – Iubi, pregătește-ți ghetuțele.
– Auuuu, vine moșu’?
– Nu, am vândut mașina… mergem la mă-ta pe jos.

* Durex își cere iertare pentru nașterea lui RAREȘ BOGDAN!

* Iooai, ajutor!!!
Muierea o început să gătească după o carte de bucate!! Nu mai suport financiar…
Fiecare rețetă începe cu… luați o cratiță…

* Observând adevărata față a presei, înțelegem de ce bunicii noștri se ștergeau la fund cu ziare…

* – Tată, vreau să-mi petrec Crăciunul cu iubita mea!
– Și eu vreau, dar nu mă lasă mă-ta.

* – Ce înseamnă post negru?
– Post negru înseamnă că trebuie să mănânci pâine neagră, icre negre, să bei vin negru și să te culci cu o negresă!

* ”Sărăcia unui popor este cea mai corectă pedeapsă pentru prostia lui”
(Ronald Reagan)

* Dragă Moșule, te rog să îmi aduci un sistem nervos nou…
Cel de acum l-am bulit rău de tot.

* Insomnia mă face să-mi pun tot felul de întrebări ciudate. De pildă, cum îl cheamă pe soțul veveriței?

* – Nu fi ursuz, întreabă și tu musafirii dacă mai doresc ceva.
– Vreți să plecați?

* A trecut 1 Decembrie… gata cu simularea de patriotism.
Vine Crăciunul… repetați-o pe aia cu bunătatea.

* Anul trecut, Moș Nicolae mi-a dat țeapă, n-a venit.
De data asta i-am dat eu țeapă, am dormit încălțat.

* Românii se plâng de prețurile foarte mari de la Târgurile de Crăciun.
Ideea e să căscați gura la luminițe, nu s-o umpleți.

* – Frumoaso, ce-ți va aduce Moșu’?
– Nimic, că nu mai sunt cu el.

* Să vorbești mai multe limbi străine e minunat, dar cel mai bine este să știi să îți ții gura în orice limbă!

* Ăștia care aveți amante și timp pentru ele, vă rog să puneți și voi o poză cu ele, nu o mai găsesc pe nevastă-mea de 2 zile…

* – Cum te înțelegi cu soacra?
– Soacră-mea? Mă vede ca pe un Dumnezeu.
– Cum adică?
– Știe că exist, dar nu poate să mă vadă.

* – Iubitule, spune sincer, o să mă iubești și când oi fi bătrână și urâtă?
– Cum adică, o să te faci și mai urâtă?!!!

* Teoria e atunci când toți știu totul, dar nimic nu merge.
Practica e când totul merge, dar nimeni nu știe de ce.
La noi se îmbină practica cu teoria: nimic nu merge și nimeni nu știe de ce.

* – Mama, de ce a plecat tata de acasă?
– Tu știi să ștergi conversațiile de pe WhatsApp?
– Da…
– Ei bine, tac-tu nu știe…

* Ieri am băut puțin, încât am întinerit cu 50 de ani. Nu puteam, nici să merg, nici să vorbesc!

* – Iubi, ce ai de gând să-mi cumperi de Crăciun?
– Nimic!, e ziua de naștere a lui Iisus, nu a ta!

* A te îndrăgosti la bătrânețe este ca și cum ai merge iarna la mare…
Există emoții și plăcere, dar nu vrei să te dezbraci…

* Abia aștept Crăciunul! O să fiu iară băgat în seamă de oamenii care m-au salutat de Paște.

* Am râs de grași, m-am îngrășat…
Am râs de chelioși, am chelit…
No, amu, o să încep să fac mișto de ăia bogați!

* Dumnezeu către Adam:
– Hai, mă, te zgârcești la o coastă?
– Nu, Doamne, pur și simplu am o presimțire rea.

* Mi-a zis unu că-mi dă block. Unde se uită, numai postări de la mine vede.
Acu, serios, mă gândesc câte etaje o avea blocul pe care mi-l dă.

* Dietă pentru slăbit Feng Shui: întoarceți frigiderul cu ușa spre perete!

* Să îți menții greutatea pe toată perioada sărbătorilor de iarnă necesită un plan elaborat…
De exemplu, eu am scos bateriile cântarului, de duminica trecută.

* Vând adidași PUMA. Nu sunt originali, dar dacă mergi repede, nu se observă!

* Starea vremii!
E vremea de vin fiert cu piper și scorțișoară!

* În curând vor sosi cei trei magi, care vor aduce daruri…
APA, CURENT, GAZE…

* Când m-am trezit și am văzut că n-am nimic în ghetuțe, mi-am băgat picioarele în ele.

* Cuvintele care sunt cel mai greu de pronunțat în limba română:
1. Otorinolaringologie
2. Dezoxiribonucleic
3. Paralelipiped
4. Iartă-mă!

* Dacă și anul ăsta îmi aduce Moșu’ ”pace sufletească”, să mor io de nu-i castrez toți renii!

* Sfat pentru dietă:
Poți să mănânci din mâncarea altora, sunt caloriile lor, deci nu contează.

* Culmea prostiei
Muncești până la 65 de ani, ca să plătești pensiile celor care ies la 45 și a celor care n-au muncit niciodată.

* A cincea oară când îi scriu moșului că vreau un Land Rover și el citește tot pulover.

* Când o femeie afirmă că nu și-a înșelat niciodată bărbatul, oare e mândră, regretă sau minte?

* În familie trebuie să fie egalitate. Soția împodobește bradul, soțul pune cadourile sub brad. 🙂

* – Fiule, mama ta a salvat azi o mulțime de vieți!
– De ce zici așa, tăticule?
– Pentru că n-a reușit să pornească mașina de dimineață!

* Pentru cei care își decorează curtea de Crăciun cu luminițe sau decorațiuni, aș vrea să vă rog frumos, dacă se poate, să evitați culorile ROȘU și ALBASTRU care licăre împreună!!
De fiecare dată când virez într-o curbă, am impresia că este poliția și am un atac de panică. Trebuie să frânez brusc, să vărs vinul pe geam, să-mi pun centura de siguranță, să arunc telefonul pe podea, să dau muzica mai încet, toate astea în timp ce încerc să conduc.
Asta este deja prea mult, chiar și pentru Crăciun!
Mulțumesc pentru cooperare și înțelegere!

* – Ai o vârstă frumoasă, ai experiență, cred că dai lecții la pat.
– Așa e. Vrei să te-nvăț cum se pune lenjeria?

* România lucrului bine făcut:
Bogații te învață cum să faci foamea, trădătorii cum să iubești țara, iar hoții cum să fii cinstit.

* Gura lumii face cel mai bun oral, dar păcat că nu e cu finalizare.

* Unele femei cu două facultăți plâng după câte un hăndrălău care are doar certificat de naștere.

* Care este pluralul substantivelor ”macrou” și ”sânge”?
Cele mai ciudate forme de plural din limba română.

* – Iubire, îmi stă bine cu mustață?
– Te face prea serioasă…

* Dacă se elimină cashul, va reveni în forță plata în natură.

* Fără umbra bărbatului, femeia n-ar ști încotro se află soarele. Și-am încheiat citatul.