Când palatul lui Verde-Împărat a început să se zărească pe culmea unui deal semeț, Prâslea cel Voinic a trimis numaidecât un sol în galopul calului, să le vestească sosirea. Pe măsură ce se apropiau, se puteau vedea mai bine zidurile verzi, mărginite pe deoparte de pădurea deasă, iar pe cealaltă de un râu cu apă cristalină care curgea lin la vale, de parcă nu și-ar fi dorit să părăsească în grabă un loc atât de frumos. În fața alaiului a apărut de nicăieri un băiat îmbrăcat modest, călare pe un căluț la fel de tânăr. Ceea ce atrăgea atenția, de la prima privire, era pielea lui plină de bube, în contrast cu privirea sclipitoare și vocea plăcută. Așa a fost perceput în momentul când s-a adresat domnitorului.

– Măria Ta, bine ați venit în acest tărâm binecuvântat de zâne generoase! Dați-mi voie să vă conduc până la poartă, dat fiind faptul că împăratului îi va lua ceva timp până vă pregătește primirea fastuoasă.

Toată suita a fost intrigată de apariția personajului discordant, însă domnitorul se lăsă cucerit de amabilitatea lui, nicidecum de felul cum îi arăta trupul.

– Dar în ce calitate avem ocazia să ajungi cel dintâi care ne întâmpină?, întrebă el.

– Sunt doar îngrijitorul cailor din grajdurile palatului. Eram la pășune cu ei când v-am văzut și m-am grăbit să vă urez bun venit. E o adevărată plăcere pentru mine să văd chipuri noi și atât de luminoase ca ale domniilor voastre. Dacă o să aveți nevoie de cai zdraveni și iuți ca vântul, veniți la mine și vă voi servi cu cei mai buni.

– Dar cum te cheamă, tinere?

– Radu, Măria Ta.

– Mulțumim pentru propunere, a mai adăugat domnitorul. Uite că deja am ajuns la poartă și poți să intri înaintea noastră.

– Nu cred că se cuvine, Maria Ta, dar nici nu pot să vă refuz invitația, răspunse cu sfială tânărul. E o onoare să vă îndrum, chiar dacă, după cum bine se vede, deja vin să facă aceeași treabă un grup de oșteni trimiși de stăpânul meu.

Într-adevăr, de la intrarea în interiorul cetății, o căpetenie cu șase subordonați îi întâmpină pe musafiri, înclinându-se și rugându-i să-i însoțească spre clădirea domnească. Acolo au descălecat, fiind îndrumați pas cu pas spre sala cea mare, a tronului. Harap Alb s-a ridicat imediat ce l-a văzut pe Prâslea cel Voinic și a pornit în întâmpinarea lui, cu bucurie mare pe chip și o îmbrățișare lungă de revedere.

– Mult ți-a luat până te-ai gândit să-ți vizitezi prietenul și colegul de luptă, i-a reproșat gazda cu o oarecare dojană. E nevoie de războaie cu altă împărăție sau cu vreun zmeu rebel pentru a ne vedea și a depăna amintiri?

– Aceeași întrebare aș putea să ți-o pun și eu, fârtate. Căci drumul se poate face și în sens invers, mai ales dacă te puteam ajuta cu niște mere de-ale mele. Am auzit că împărăteasa are nevoie de ele, de aceea ți-am adus un coș plin, să ajungă până în momentul când vei deveni tată. Statu-Palmă-Barbă-Cot, aici de față, mi-a spus că i-ar face bine.

– Ești foarte darnic, ca de obicei. Ar fi trebuit să merg eu pentru a le cere, dar doamna mea nu vrea să rămână singură nici măcar o zi. De aceea m-am bazat pe moșul acesta și sper că nu ți-a cauzat neplăceri.

Au râs amândoi încă un timp, după care musafirul a făcut prezentările, urmat de cele ale gazdei. Împărătesele erau și ele fericite să se reîntâlnească, căci nu se mai văzuseră de la nunta lui Prâslea, iar Sanda cu Vasile erau impresionați de atâtea capete încoronate cărora trebuiau să li se închine. Din păcate, lipsea bătrânul Verde-împărat, care se stinsese de o boală necruțătoare. În schimb, consoarta împăratului arăta fermecătoare, chiar dacă se vedea bine că sorocul nașterii e cât se poate de aproape. Pe de altă parte, soacra avea o căutătură rece, mai ales când l-a observat pe tânărul cel bubos printre musafiri. Acesta îi făcea ochi dulci unei fete minunate din anturajul împărătesei, iar fecioara îi răspundea cu semne de simpatie.

– Ți-am spus că nu ai ce căuta în preajma fetei mele, urâțenie!, i s-a adresat intrusului fosta împărăteasă. Fata mea are pețitori printre prinții cei mai viteji și bogați, nu e de nasul unui slujitor de ultima teapă.

Radu se înroși până și pe bubele de pe față și se retrase suspinând, în timp ce prințesei vizate îi scăpă o lacrimă pe obrazul delicat. A fost singurul incident care a umbrit bucuria unei întâlniri fericite, care a continuat cu povești în fața unei mese pregătite pentru această ocazie.

– Zilele acestea trebuie să devin tată, așa că nu veți pleca de aici până nu se întâmplă marele eveniment, i-a anunțat Harap Alb. Mama soacră știe sigur că voi avea parte de un moștenitor de neînvins în lupte, datorită merelor de aur pe care iubita mea nevastă le mănâncă în fiecare zi.

Felicitările au curs din partea celor prezenți, iar petrecerea a continuat până la miezul nopții. Ca un făcut, a doua zi s-a întâmplat ca împărăteasa să nască un băiat, după cum a fost prezicerea soacrei. Efectul merelor se vedea dintr-o privire, bebelușul având pielea strălucitoare ca aurul, dar și tare ca metalul. La început s-au bucurat cu toții, însă mai apoi au apărut motive de îngrijorare. Nou-născutul nu plângea și nici nu râdea, doar dormea și uneori îi privea cu niște ochi adânci care pătrundeau parcă până în suflet, ca o mustrare de neînțeles. Au chemat de urgență ursitoarele, pentru a afla din timp ce soartă va avea un asemenea moștenitor, iar acestea au venit cu vești tragice.

– Băiatul acesta nu va avea parte de bogăție, a spus prima dintre ursitoare.

– Nici de dragoste nu o să se bucure vreodată, a completat cea de-a doua.

A treia dintre ele a plimbat bagheta sorții mai mult timp peste trupul aurit, după care a venit cu cea mai proastă veste.

– Dacă vreți să fie bine în împărăție, trebuie să scăpați de el. Altfel vă va aduce multe necazuri, iar tărâmul acesta va avea de suferit.

Mare a fost supărarea lui Harap Alb, și multe lacrimi a vărsat tânăra mamă când a auzit că trebuie să-și sacrifice fiul. Pentru că prorocirile făcute de ursitoare erau sfinte și sfaturile lor trebuiau respectate neabătut, altfel blestemul s-ar fi abătut asupra împricinaților. Dar cine ar fi fost în stare să curme viața unui bebeluș împărătesc, chiar dacă răsplata era consistentă? Soacra a venit cu propunerea ca grăjdarul cel bubos să fie însărcinat cu această misiune, iar dacă ar fi refuzat, să i se taie capul. Imediat a fost chemat Radu și porunca i-a fost dată de fosta împărăteasă, în fața nobililor din împărăție și a oaspeților.

– Acum ai ocazia să faci și tu o faptă bună pentru stăpânii tăi. Trebuie să ucizi acest copil blestemat, dar nu poți să o faci cu sabia sau cu buzduganul, pielea lui fiind de nepătruns, iar trupul prea rezistent. Trebuie să-l duci la apă adâncă și să te asiguri că se îneacă, altfel vei plăti cu viața. Pentru a fi încredințați că-ți vei îndeplini sarcina, te va însoți un martor. Cine se oferă?

Nimeni nu a scos un cuvânt, doar Sanda a făcut un pas înainte.

– Majestate, o să mă duc eu cu acest tânăr, tocmai pentru că nu sunt din aceste locuri și nimeni n-o să-mi poarte ranchiună.

– Le voi fi și eu alături, interveni Vasile. Astfel veți avea o dublă confirmare că porunca a fost îndeplinită.

Fețele împărătești au fost surprinse de această propunere, iar mama copilului a izbucnit într-un plâns haotic, încât nu mai dădea ocazia pentru altă alegere. Bebelușul i-a fost pus în brațele bubosului și cei trei au pornit deîndată spre râu.

va urma