”Judecăți, prejudecăți și mere”: lansarea cărții în Seini

Toate lansările de carte sunt frumoase, așa cum a fost și cea realizată pentru ”cartea vieții mele” de Editura Siono, prin talentații autori: Oana Stroe și Radu Prodan (Bookfest – 2023). Le-am mulțumit atunci și le mulțumesc încă o dată pentru profesionalismul lor. Păcat că nu am reușit să ajung și să trăiesc emoțiile alături de ei.

Dar e firesc ca lansarea cărții ”Judecăți, prejudecăți și mere” între oamenii minunați cărora le-am dedicat-o să fie o sărbătoare încărcată de sentimente din cele mai emoționante și plăcute. Prieteni, vecini, cunoscuți de-o vârstă cu mine, și-au amintit personaje și au retrăit momente din copilărie asemănătoare cu cele descrise în romanul autobiografic. Ce bucurie mai mare poate avea un scriitor?!

Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 15 iulie, la ”Casa Bay”, cu ocazia zilelor orașului Seini. La el au participat personalități marcante din orașul meu și din județ, care au luat cuvântul și m-au făcut să vibrez de fiecare dată. E vorba de doamna profesoară Rodica-Silvia Pop, doamna subprefect Crina Chilat, prietena și colega întru poezii Maria Filipaș, Ioana Kadar, Dan Skorka, preot poet Gheorghe Pop și, nu în ultimul rând, doamna primar Gabriela Tulbure, de la care am primit mai multe cadouri impresionante: un tricou și o fotografie înrămată cu toate lansările de carte pe care le-am avut în Seini (în număr de opt) și o diplomă de onoare pentru cea de-a noua, ”Judecăți, prejudecăți și mere”. De la doamna Kadar am primit un tablou cu unsprezece trandafiri roșii, iar de la Maria Filipaș unul viu, așa cum a făcut-o cu fiecare ocazie. Mulțumesc din toată inima pentru darurile materiale și cele spirituale pe care mi le-au transmis cu această ocazie deosebită!  Schița umoristică creată de Dan Skorka a fost cireașa de pe tort, savurată de toți invitații:

<<În anul 2014, Petru Racolța a început ”REVOLTA DIN OGRADĂ” cu ”POVESTIRILE UNUI MARAMUREȘEAN”, pe care le mărturisește în două volume, pentru a fi sigur că va ajunge pe ”PLANETA PARADIS”, unde va declanșa un ciclu complet de ”METAMORFOZĂ”, cu VERSURI PENTRU SUFLET ȘI CUGET”. Revenit pe Terra, la Seini, Petru ne mărturisește faptul că (citez): m-am întâlnit cu ”FETIȚA CARE VISA PENTRU ALȚII” rătăcind ”PE URMELE TATĂLUI” meu, cu inima plină de ”JUDECĂȚI, PREJUDECĂȚI ȘI MERE>>.

La eveniment a fost prezentă și realizatoarea TV de la TL+ Maramureș, doamna Mica Șvab, care a surprins mai multe momente și mi-a luat un scurt interviu.

O umbră de regret am avut, totuși, în această zi de sărbătoare. Faptul că, din cauza sănătății încă nerestabilite, nu am putut participa la concursul de șah ”Cupa Comja”, de la care eram nelipsit în ultimii ani. Nu aș fi rezistat să stau pe șezut atâtea ore, dar am trimis o concurentă pe care o pregătesc săptămânal și care a reușit să ia o diplomă pentru locul 3 la juniori. Sunt mândru de ea, mai ales pentru că era la prima participare.

Doamna profesoară Rodica-Silvia Pop
Alături de doamna primar Gabriela Tulbure
Alături de doamna primar Gabriela Tulbure

Un tablou oferit de talentata pictoriță Ioana Kadar

Are cuvântul neobositul organizator Dan Skorka
Alături de doamna Mica Șvab, reporter TV la TL+ Maramureș

94 thoughts on “”Judecăți, prejudecăți și mere”: lansarea cărții în Seini

  1. Foarte frumos, felicitări!! ❤
    Arăți bine, Petru!! Ce ți-a priit? Repausul sau tratamentul, care a fost cel potrivit? Sau amândouă?
    Ar fi cazul să te revanșezi în șah, jucând online ca să te poți menaja. Sau să predai lecții de șah! ❤

    1. Măcar la față să arăt cât de cât bine, dacă dosul îmi provoacă necazuri! 😀
      Șah am jucat cu calculatorul, stând culcat pe spate, iar lecții de șah îi predau deocamdată doar verișoarei pe care am trimis-o la concurs. Primărița mi-a propus din nou să preiau mai mulți amatori, doar că nu se îndeamnă prea mulți.
      Mulțumesc frumos pentru apreciere, Zaraza! ❤

      1. Uite la ce m-am gândit citind pe aici ultimele tale noutăți. Ai putea înregistra audio ce vrei să scrii, iar eu mă ofer să transcriu în scris textele. Poți folosi, cele mai la îndemână, opțiunea din whatsapp sau este aplicația telefonului, înregistrare audio, pe care o atașezi și o trimiți prin alte aplicații. ❤

      2. Tentantă și foarte generoasă propunerea ta, însă e ceva nou pentru mine și trebuie să mă adaptez. În plus, durerea și grijile în ce privește durata ei prelungită îmi afectează și pofta de creație. O să văd cum evoluează starea mea și poate voi ajunge să profit de oferta făcută.

      3. Și pentru mine e ceva nou acest mod de transmitere a informației, dar putem găsi tot felul de variante pornind de la această idee. Prin telefon, ca și cum ai dicta unei secretare, ce zici? 😀 Eu am minute nelimitate și acum sunt în șomaj, iar de prin octombrie voi lucra de acasă ca și consilier de dezvoltare personală, fără o presiune financiară prea mare. Cum ne-am descurcat în familie în această perioadă, o voi putea face și în continuare. 🙂
        Important e să avem mereu un plan în minte, să nu vedem doar uși închise. Când o ușă se închide, alta se deschide! ❤

      4. Am nevoie de ceva timp ca să rumeg ideea și să văd cum o pot pune în aplicare. Voi încerca o înregistrare, deși mi se pare mult prea complex față de cum m-am obișnuit în 12 ani de scris pe blog. ❤

      5. Tu îmi trimiți textul înregistrat audio, eu îl scriu, iar pe urmă mă gândesc că îți vine mult mai ușor să faci niște modificări. ❤

      6. Pare simplu, la prima vedere. Doar că eu încă nu știu cum să mă înregistrez pe telefon și nici cum să trimit materialul. Sunt concentrat pe diferite metode de însănătoșire și tot sper să nimeresc pe cea bună. Dacă nu au efect compresele cu ceai de mușețel, cred că ajung la cuțit.

  2. Felicitări junioarei. La mai mare! Urare valabilă și pentru tine. Și, evident, multă sănătate. Ai grijă de tine. Am un mic amendament la textul d-lui Skorka. 🙂 Aș fi scris la final: cu inima și traista plină de ”JUDECĂȚI, PREJUDECĂȚI ȘI MERE”. Altfel, într-adevăr, schița e tare nostimă și foarte inspirată. Bravo!

    1. Mii de mulțumiri pentru urări și apreciere, Jo! La sănătate sper și eu, dar se pare că încă mai am de așteptat până la o revenire completă.

  3. Ce bucurie că ai revenit, semn că te simţi deja mai bine. Sper ca recuperarea totală să se întîmple cît mai curînd!

    Şi evident felicitări pentru lansarea “de acasă”, unde se vede că oamenii rămîn apropiaţi trup şi suflet.

    A, de asemenea felicitări ucenicei tale, sînt convins că la următoarele concursuri va urca pînă pe prima treaptă a podiumului sub îndrumarea ta.

    Mult succes în continuare amîndurora!

    1. Mulțumesc din toată inima pentru felicitări și urări, Dragoș!
      Dacă nu era lansarea de carte, cred că mai rămâneam ”pe tușă”, dar așa am încălcat sfatul medicului și stau mai mult pe șezut. Sper să nu dăuneze prea mult și să ajung astfel la o intervenție chirurgicală.
      E greu ca verișorica să ajungă pe primul loc la șah, mai ales că îi predau doar 90 de minute pe săptămână, iar în rest nu prea are cu cine să joace. Ar fi nevoie de parteneri cu care să se antreneze zilnic.

      1. Dacă problema e la şezut – n-am ştiut pînă n-am citit oarece răspunsuri pe aici – atunci ar fi bine să reduci pe cît posibil timpul petrecut la computer în poziţia “clasică”. Ai putea face mici schimbări ca să stai în pat, pe o parte măcar. Bate-n lemn şi muşcă-ţi limba cu operaţia, că îmi sună periculos (şi costisitor, probabil).

        Fata poate face şi ea antrenamente cu computerul între două sesiuni de predare. Sper că are un dispozitiv oarecare la îndemînă pentru asta. Dacă are mintea necesară se descurcă ea chiar şi cu ore mai puţine de predare.

        Multă sănătate şi baftă! 🙂

      2. Am încercat și alte poziții, inclusiv pe burtă, dar nu pot scrie decât stând normal, pe șezut.
        O să-i propun fetei să învețe a se juca șah și online. Mai greu e la început.

      3. Da, la scris e mai greu din poziţii incomode. Rămîne să citeşti mai mult şi să scrii mai puţin, pînă se remediază complet problema.

        Ştiu că există (sau existau) aplicaţii de şah offline, nu e neapărată nevoie să joace online. Poate doar dacă vrea oponent 100% uman. Eu unul nu prea am încredere în aplicaţiile care te ţin “agăţat” de Internet cu nemiluita, dar poate sînt eu prea paranoic. Sper să găsească soluţii optime cumva. 😉

  4. Felicitari! Un eveniment important pentru tine,sa ai parte de succes si inspiratie in continuare!: )

  5. Felicitari, multe, sanatoase, frumoase si binecuvântate realizari, în arta creatiilor literare si în al trupului si Sufletului absolute vindecari!
    Zile minunate, binecuvântate, cu pace, bucurii si multa sanatate!

    1. Mulțumiri nenumărate și recunoștință pentru toate urările și aprecierile, Iosif!
      Sănătate și zile benefice îți doresc, la rândul meu!

  6. Mă bucur că ai revenit cu postări.
    Felicitări pentru noua carte!
    Sănătate!

    P.s.
    Vreo patru ani m-am învârtit pe lângă casa Bay. Internatul băieților era peste stradă. Sâmbăta aveam voie să intrăm in sala cu televizorul. Uneori funcționa…Cred că în acea sală ai avut recenta lansare a cărții ”Judecăți și prejudecăți cu mere”.

    1. Mi-ar fi plăcut să fie o revenire completă, dar nu cred că-i bine să mă forțez înainte de însănătoșire. Am făcut-o acum, cu ocazia lansării de carte, dar nu aș rezista mai mult, deocamdată.
      Casa Bay a fost restaurată de curând și a devenit un loc destinat evenimentelor mărețe din oraș, cum ar fi cele culturale sau chiar cununii civile. Are și săli dedicate picturii și altor exponate prețioase.

  7. Wow ce frumoasa lansare! Sincere felicitări! Dar m-am șocat sa aud ca sunteți bolnav! Ce s-a întâmplat??? Cred ca am lipsit putin și nu știam ce se întâmplă, am observat lipsa dvs zilnica din on line și ma întrebam oare lucrați la o noua carte? Imi pare sincer rău sa aflu ca sunteți bolnav, pare a fi un accident?! SĂNĂTATE MULTA MULTA! DOAMNE AJUTA-VA!

    1. Frumoase sunt lansările de carte din Seini, mai ales că primărița susține toate activitățile culturale. Am întrerupt lucrul la noua carte, până trec peste această problemă de sănătate. De azi dau pe ceaiuri, căci antibioticele nu au avut efect.
      Mulțumesc frumos și din toată inima!

  8. Felicitări din toată inima, dragă Petru! Mă bucur mult pentru fiecare realizare pe care o punctezi, în tot ceea ce faci. Mult succes în continuare și multă, multă sănătate! 🙂

  9. Nici nu se putea altfel draga Petru, oamenii speciali sunt sarbatoriti cum se cuvine! Felicitări din tot sufletul, ca dovada toti prietenii iti sunt aproape! Felicitari elevei tale la sah, si ma bucur ca am mai vz numele meu(Mica) O imbratisare, si multa sanatate!👏🍾🥂🎉🎊♥️🤗

    1. Avem mulți oameni speciali în Seini, iar fiecare dintre ei vine cu contribuția lui în cultura seineană, sub bagheta primăriței și a domnului Skorka. Mica din Baia Mare are o emisiune de știri cotidiene din Maramureș, la care mă uit zilnic de la 18:30. Mai are și altele, de interviuri.
      Mulțumesc din toată inima pentru vizita care m-a bucurat mult, dragă prietenă! ❤

  10. Felicitări pentru lansare. Feicitări pentru carte. Am reușit s-o comand (cu greu căci site-ul editurii are niște hibe). Abia aștept s-o citesc. Să fii bine.

    1. Mă bucură foarte mult că a ajuns și la tine cartea vieții mele, mai ales după ce mi-ai spus că o aștepți cu interes! Îți doresc lectură plăcută și sper să fie pe măsura așteptărilor! Mulțumesc frumos!

    1. Daaa, doamna Manuela îmi face bucuria de a împărtăși săptămânal câte o rubrică din bancurile culese de mine!
      Săptămâna viitoare cred că voi apela la chirurgie, pentru a scăpa astfel de abcesul încăpățânat. De la început ar fi trebuit să mă trimită medicul de familie la chirurgie, dar a crezut că-mi trece cu antibiotice și comprese.
      Duminică binecuvântată, Erika!

  11. Felicitări din suflet!!! Este meritul tău! Tot respectul suflet frumos!
    Multă sănătate, ai grijă de tine ! Vise frumoase! 🤗❤️

  12. Bună ziua! Ce faci tu, Petru? Cum ești? Sper să fii bine și să revii pe blog cu postările tale deosebite.
    Multă sănătate!

    1. Sărut-mâna și mulțumesc de întrebare, doamnă Zina! Sunt pe drumul cel bun spre vindecare, la o săptămână după operația de eliminare a abcesului de la șold. Cred că voi reveni pe blog începând din duminica de 17 septembrie, tot cu bancuri.
      Să ne întâlnim sănătoși!

    1. Bună dimineața și bună să-ți fie toată duminica, Alioșa! 🙂
      Se pare că medicul nu gândește ca mine și mi-a interzis încă o săptămână să reîncep activitatea, cu solicitarea rănii nevindecate complet. Regret mult că trebuie iar să amân intrarea în normal, dar nu vreau să-mi recidiveze abcesul.
      Firește că te voi vizita, chiar săptămâna care vine, mai ales că-i vorba de măsline! 🙂
      Sănătate deplină și să auzim de bine! 🙂

    2. Azi am încercat (din nou) să intru pe blogul tău, timp de un sfert de oră. Nu știu de ce nu reușesc nicicum, o fi de vină calculatorul meu învechit, pentru că mai sunt vreo două bloguri pe care nu le pot accesa. Îmi pare tare rău, Alioșa. Poate reușesc după ce-mi dau laptopul la curățat sau îmi iau unul nou.

      1. Cheamă popa să-ţi zică de deochi, că bag samă ai cam dat de necazuri de la o vreme. 😛 😀

        Bună dimineaţa! 🙂 Dacă vrei şi poţi trimite-un un e-mail pe adresa de aici din comentarii şi explică-mi detaliat ce anume înţelegi prin “nu le pot accesa” (blogurile). Poate reuşesc să te ajut. WP au făcut (iar) niscai modificări complet inutile – după părerea mea – şi e posibil să fie doar ceva simplu… sau nu.

        Poate ar fi bine să-mi scrii şi modelul exact de laptop (vezi eticheta de pe fundul lui, eventual fă-i o poză clară etichetei şi ataşeaz-o la e-mail), versiunea sistemului de operare (Windows/Linux, XP/Vista/7/8/8.1/10/11 sau echivalent pentru Linux, 32 sau 64 de biţi) şi tipul+versiunea de browser (ex. Firefox 112, Pale Moon 32.4.0 – vezi în meniu la About…)

        Pînă una-alta pot spune că eu am intrat la Alioşa şi totul e în regulă, pentru comentarii trebuie apăsat pe Comments în stînga-jos sub Like-uri. Vezi că trebuie să te loghezi suplimentar (ai un buton în stînga-jos imediat sub căsuţa de comentariu, alege icon-ul WP), altfel nu se activează butonul de Răspuns.

      2. Popa e plecat la băi, pentru a patra oară în acest an. Aș căuta un meseriaș ca tine, dar nu cunosc niciunul în Seini.
        Modelul meu de laptop e Lenovo B590, luat în anul 2013. Are Windows 7 și îmi apare, la fiecare pornire, anunțul că trebuie să-l schimb cu Windows 10. Cred că trebuie și curățat, de la câte deșeuri online am acumulat.
        De aici și problemele pe care le întâmpin când vreau să intru pe unele bloguri, precum cel al lui Alioșa. Nu se încarcă în totalitate și nu pot nici măcar să citesc textele. Am intrat ieri prin telefon, dar nu sunt obișnuit să scriu multe de pe o tastatură atât de mică.
        Mulțumesc pentru intervenție, Dragoș! O zi de joi plăcută, ca pe la noi, în Seini! Piață mare, dom’le. 🙂

      3. Pfui, iaca uneori ar fi bine să poţi şi face ce face popa, nu numai ce zice – precum e vorba aia. 😆

        Latopul tău e foarte asemănător cu al meu, ba e puţin mai nou (al meu e model 2009, fabricat 2010 – al tău e model 2012). Eu însă rulez un Linux din 2019 (Mint 19.2 Cinnamon) care deja e “depăşit” chipurile. Windows 7 cred că a “expirat” şi el de curînd sau urmează – nu mai ştiu exact. Pentru mine asta nu contează, important e să funcţioneze, dar discuţia e ceva mai complicată.

        Faptul că te agasează cu “update-ul” – care, crede-mă, nu e update deloc – se datorează instalării în trecut a unui pachet de actualizare mişelesc cu care M$ i-au păcălit pe cei mai mulţi utilizatori. Ar fi trebuit evitat dar n-ai avut de unde să ştii, că nu umbli prin cercurile IT-ştilor. E inofensiv însă, atîta vreme cît nu te pune “frăţiorul” meu încornorat să porneşti acel “update”. 🙂

        Noile versiuni de Windows® (deja 10 e depăşit, se rulează 11 acum şi e în lucru 12) au cerinţe de hardware din ce în ce mai absurde. Ca să poţi rula un Windows “modern” ar trebui să scoţi o grămadă de bani din buzunar – lucru care nu se justifică sub nici o formă pentru majoritatea dintre noi oamenii de rînd. Pe lîngă asta, toate dedesubturile recoltării de informaţii private implementate în Windows 10/11/12 sînt de speriat. Personal nu recomand trecerea la vreuna dintre versiunile noi, dar alegerea efectiv va fi a ta.

        Nu mi-ai spus ce browser foloseşti în mod obişnuit. Cel mai probabil are cache-ul plin de informaţii vechi, posibil chiar corupte. N-aş şti să spun exact ce anume să faci, fiecare browser are propriile setări şi opţiuni. Uite un articol care detaliază operaţia pentru cele mai cunoscute browsere: link. Sper că ştii engleză suficient de bine cît să înţelegi ce se spune acolo. 🙂

        Dacă nu se rezolvă problema după curăţarea cache-ului atunci e posibil să fie ceva mai grav, precum un malware care preia controlul conexiunii de web. În asemenea caz ai nevoie de un specialist care să-l cureţe.

        Înainte de asta însă poate ar fi bine să încerci un alt browser, măcar de probă, ca să vezi dacă e o problemă globală (de sistem, adică malware ori ceva generic) sau e limitată doar la browserul zilnic. Eu unul folosesc Pale Moon pe Linux şi are şi versiune de Windows care suportă Windows 7 SP1 (sper că ai service pack-ul instalat). Aşa golaş nu are protecţie la reclame şi alte cele dar există addon-uri (extensii) pe site-ul lor pentru asta. L-aş recomanda pentru un test măcar. Link de descărcare aici.

        Utilizarea telefonului pentru articole şi în general activităţi web e pur masochism în opinia mea. Nici dacă mai aveam vederea în perfectă stare nu aş fi acceptat toate limitările impuse de dispozitive şi software-ul specific, care e extrem de lipsit de opţiuni. O altă discuţie stufoasă pe care nu o deschid aici. Sper ca cele de mai sus să te ajute să revii la activitatea normală, cel puţin temporar pînă se rezolvă definitiv problema dacă e una mai gravă. Multă baftă! Şi mulţumesc pentru urare deşi vremea bună redeclanşează alergia asta nenorocită care îmi mănîncă zilele. 🙂

  13. Comentariul precedent e în aşteptare – ştiam că va fi – datorită celor două link-uri. De-aia spusesem că ar fi fost mai bine prin e-mail, acolo nu e limitare la numărul de link-uri sau altceva (doar la mărimea ataşamentelor, la unii). Dar acum asta e. 😉

    1. Recunoștință pentru informațiile complexe pentru mine, dar tot pot încerca măcar să fac oarece curățenie în browser. Pe de altă parte am primit adresa de contact a unui IT-st de care nu știam, din Seini. Mi l-a recomandat o prietenă pe care a ajutat-o. Să văd dacă are timp pentru o vizită la domiciliu. Dacă da, o să-i spun și de recomandările pe care mi le-ai făcut.

      1. Da, poţi curăţa cache-ul şi singur, rapid. Ctrl+Shift+Del în browser şi apare dialogul; acolo alegi ce să ştergi – probabil totul* – şi porneşti operaţiunea. Apoi restart la browser.

        Acel IT-st dacă e cu adevărat “meseriaş” nu cred că va avea nevoie de recomandările mele. 🙂 Dar îi poţi arăta ce am spus, sînt curios cam cum o să mă “înjure”. 😆

        Orice ar fi îţi urez multă baftă, să se rezolve cu bine cît mai curînd! 🙂

        * Dacă ştergi tot ce e în cache va trebui să te reloghezi pe paginile care cer asta: bloguri, e-mail, forumuri etc.

      2. Nu mă aventurez să șterg tot din browser, pentru că sunt fotografii care-mi sunt încă de folos. Mai bine aștept până vine persoana în cauză să văd ce zice și cum s-ar putea remedia problemele fără pierderi.
        Mulțumesc frumos, Dragoș! Duminică plăcută!

      3. N-am priceput eu cum stă treaba cu fotografiile din browser da’ nu te mai stresez. Sper să rezolve repede şi bine amicul IT-st. Multă baftă! 😉

  14. Bună dimineața, Petru ! 🙂
    ” …până vine persoana în cauză….”
    o melodie pentru relaxare ! 🙂

    O duminică binecuvântată , prietene de peste munți ! 🙂

  15. Bonjour
    Votre amitié et votre salutation sont très appréciées
    J’espère que vous passerez une excellente journée !
    Merci de vos commentaires
    Il est pour moi toujours agréable de venir vous saluer quand le temps me le permet
    Bise Bernard

    1. Bonjour!
      Je suis très heureux de me retrouver après trois mois de séparation. J’espère que nous sommes en bonne santé et que nous prendrons plaisir à nous lire à l’avenir.

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.