Am un dar ca de poveste:
Doar la comandă să iubesc,
Dar nenorocirea este
Că nu-s eu cel ce poruncesc.
- Comment
- Reblog
-
Subscribe
Subscribed
Already have a WordPress.com account? Log in now.
Am un dar ca de poveste:
Doar la comandă să iubesc,
Dar nenorocirea este
Că nu-s eu cel ce poruncesc.
racoltapetru6 
Poate asta este frumusețea… Sau poate nu cunoaștem întreaga realitate. Iubirea dintre doi oameni nu apare la comandă… Pare atunci că altcineva mi-a comandat să mă îndrăgostesc de o persoană aparent nepotrivită. Poate nu așa te-ai gândit când ai scris versurile, dar eu vreau să ajung la un adevăr. Nu contează dacă ne îndrăgostim și de cine ne îndrăgostim… Omul e o ființă făcută să iubească. Și dacă de mici ni se spune că iubire nu trebuie dată oricui și auzim de cazuri când se suferă din dragoste uneori întâmplându-se drame și tragedii, poate ar fi bine să stăm strâmb și să judecăm drept. Dacă nu ne putem comanda pe cine să iubim, nu cumva ar trebui să ne dezlegăm de vechile porunci aflate din copilărie și să vedem adevărul. Omul e făcut să iubească. El poate iubi tot ce este în jur. Și atunci este în armonie cu toate! Ne îndrăgostim aparent la întâmplare tocmai pentru că ne-am interzis să iubim totul. Dumnezeu e în toate, dar noi nu iubim totul. Soluția pentru a avea un suflet împăcat e să nu facă alegerea pe cine să iubească și pe cine nu.
N-am vrut să pun un titlu prea lung, dar ar fi fost poate mai corect să recunosc că-i ”Mereu o dulce subordonare”, tocmai pentru că vine din partea unei ființe pe care o acceptăm la comandă, grație felului ei de a fi sau modul în care noi o percepem. Cine a iubit cu adevărat, dar a avut șansa sau ghinionul să își schimbe perspectiva, poate fi în situația redată mai sus, cu regrete sau recunoștință că a scăpat de acea dominare sau necesară ghidare. Exemplele cele mai elocvente sunt oferite de partenerii care au depășit o jumătate de secol de căsnicie și încă se mai iubesc ori nu concep să se despartă.
Aici e şi farmecul şi durerea: că noi nu putem comanda…
Exact cum spui! Farmecul și durerea vin la pachet.
Nu pot să spun decât că îmi place tare mult! O poveste mare în câteva cuvinte! Felicitări cu drag!🤗
Inima nu știe carte 😉, din păcate se păcălește de multe ori, însă tot inima ne resetează! Cred că iubirea adevărată e prea imaculată și se poate numără pe degete! Restul e…..🙂
O după amiază plăcută 🤗🍀
Important e să credem în acea iubire adevărată și astfel să sperăm în ea de fiecare dată când inima ne este subjugată. Chiar dacă sunt riscuri de dezamăgire, merită să încercăm ca la loterie: doar dacă jucăm, putem să câștigăm! 🙂
Mulțumesc tare frumos și îți doresc o zi de toată frumusețea, Ileana! ❤
Bine zici!
Aleasă mulțămire!
Dragostea nu apare cand am dori vine cand intalnesti persoana potrivita sau destinat tie! O seara excelenta iti doresc! : )
Inima crede că e persoana potrivită, dar mintea nu are drept de vot, cel puțin până trece o vreme. 😉
Să fii iubită și mereu la comandă, dragă prietenă! ❤
Am ars în vâlvătaie, o, cât am fost de-aprins
Și te-am iubit fără speranță toată viața mea
Iar astăzi, abia astăzi, când de tot m-am stins
Îmi spui și tu, ce crud, că aș fi fost dragostea ta
Tu nu ești vinovată, știu, e doar destinul care
Ne joacă-n sfori, ca pe păpuși fără de minte
Când căutându-ne febril perechea-n depărtare
Să nu vedem, mai niciodată, ce-avem dinainte.
Foarte adevărat și atât de des demonstrat, iar dacă această învățătură de viață e redată astfel în versuri, devine și mai convingătoare. Mulțumesc pentru frumoasa reacție, care nu mai are nevoie decât de luare aminte!
O iubire din poruncă / Nu are nicio valoare/ Și când omul și-a dat seama/ Inima îl doare tare.
Dragostea e ca o floare
Care-ți crește-n piept, tăcută,
Când găsești în ea valoare,
Deja poate fi trecută.
Cât esti viu si mai ai minte,
nu-i târziu sa iei aminte,
de unde vine porunca
si de ce-i lemnoasa “nuca”… 🙂
Un weekend magic, minunat, binecuvântat, de judecati-prejudecati eliberat, draga Petru !
Despre minte ce să zic?
Cred că mi-a rămas un pic,
Doar de inimă m-aș teme,
Că îmi tot face probleme. 😉
E bun weekend-ul, tocmai pentru că a adus răcoare și ceva ploaie. Să-ți fie și ție pe placul sufletului și al trupului, dragă Iosif!
Bine punctat și atât de adevărat! 🙂
Mulțumesc frumos pentru reacție și apreciere! 🙂
Mi-a plecat de mult iubirea,
s-a dus, cu dinţii din gură;
dar îmi rămîne uimirea:
de ce n-am mintea matură…?
Căci iau viaţa ca pe-o joacă
şi de nimic nu-mi mai pasă,
nu mai e nimic să-mi placă –
vreau doar să mă-ntorc… “acasă”.
Îți înțeleg rugămintea,
Dar tre’ să respecți matricea:
Până când îți merge mintea,
Mai rămâi puțin pe-aicea.
Nu mai merge biata minte,
s-a zărghit, bătea-o-ar vina,
aşa că de-acu-nainte
am plecat şi-am stins lumina.
Am înțeles că mergi la culcare, după orarul tău aparte. Îți doresc somn ușor și vise plăcute, că ajută și alea la minte! 😉
La un somn de-o veşnicie
aş pleca într-o clipită,
da’ nu-i cum îmi tună mie
ci e dup-a mea ursită
care – după cum văd, vere –
fiind ea crudă din fire
are-o sadică plăcere
să mă chinuie-n neştire.