Tu ai crezut că nu vei mai avea bun trai,
Căci ți-ai călcat un jurământ fundamental,
Cu toate c-ai fost izgonită dintr-un rai,
Eu ți-am iertat pe loc păcatul capital.
Vreau să fii Eva mea, iar eu al tău Adam,
Te-ncredințez că sunt la fel de păcătos,
Trecut prin paradisuri ce le invadam
Și alungat cu titlul de necredincios.
Ne-așteaptă alte edenuri de vizitat,
În care să greșim cum suntem condamnați,
Prin moduri diferite și nelimitat,
Căci ne e dat să fim întruna renegați.
Am fost goniți din primul nostru Paradis,
Deși nu mai știi cine ești, eu cine sunt,
Găsi-vom împreună ceea ce ni-i scris
Și-om face o echipă bună pe Pământ.
La mulți ani femeilor care ne încântă și ne suportă!

O primăvară frumoasă!
La mulți ani, admirabilă femeie!
Frumos !
E important că-i din tot sufletul, cu multă admirație!
Foarte frumos, Petru! Mulțumim pentru cadoul în versuri. 🌿
Cu mare plăcere, Jo. Mi-am pus toată iubirea în ele!
Frumos mesaj! Un cald mulțumesc din partea tuturor Evelor! ❤
Sărut-mâna cu admirație pentru generozitatea și frumusețea ta, dragă Zaraza! Meriți să fii iubită și apreciată de toată lumea, așa cum o fac și eu! ❤
❤
Mulțumim pentru versurile frumoase, Petru. ❤️
Mulțumesc și eu pentru compliment! La mulți ani, Ana! ❤
Mulţumim pentru cadoul tău, Petru!
Mi-ar fi plăcut să vă ofer măcar o floare reală, dar încă nu e posibil decât virtual.
Buchet e poezia ta, Petru!
Mulțumesc frumos, Potecuță!
Mulțumim pentru urare și postare!
E o mare plăcere de fiecare dată!
Multumim frumos! ☕🤗😉
Mulțumesc și eu pentru popas! ❤
Asta-i cerere în căsătorie toată ziua! Da’… ea ştie?! 😆
No hai că mă tac, taman de ziua dînselor nu se face s-o iau pe arătură. Să vă fie, să ne fie, doar senin şi bucurie! 🙂
Nu-i bai nici dacă e luată ca o cerere în căsătorie. Și nici refuzurile nu mă supără, că sunt obișnuit cu ele. 🙂
Să te accepte cele bune, să te refuze cele rele şi totodată tu pe ele. 🙂
Mulțumesc și mulțumim din inimă, Petru ❤
Cu așa Adam, n-aș fi devenit niciodată o feministă… :))
E nevoie și de feministe, pentru că nu toți urmașii lui Adam oferă respectul cuvenit femeilor. Mulțumesc pentru compliment, Issa! ❤
Foarte frumos,mi-a placut mult.Multumesc mult pentru urare! O seara faina iti doresc! : )
E o mică atenție, dăruită din toată inima ființelor minunate care ne sunt alături la bine și la rău. Să fii iubită și mereu iubitoare, dragă Gabi! ❤
Foarte faine versuri!
Mulțumesc din toată inima!
Frumoase versuri!
In aceasta zi sa-ti aduca Pace-n suflet ! ❤
Sărut-mâna pentru cafeluța de astăzi și apreciere, Anușka!
Azi e liniște pe la mine, dar mâine va fi iar o zi tumultoasă. Îți transmit raze de soare și gânduri din cele mai bune, dragă prietenă! ❤
Să înțeleg că episodul de săptămâna asta a fost înghițit de ziua de 8 Martie… Încă o dată mulțumesc frumos pentru minunatele versuri!! ❤
Nu am renunțat nici la proza din această săptămână, doar am făcut rocada, ținând cont de împrejurări. Mulțumesc și sper să-ți placă și fragmentul de astăzi, dragă prietenă! ❤
Mi-a plăcut și a fost o minunată surpriză, din ambele puncte de vedere!
Ai mare grija prietene “Adam” ce îti doresti
În vremuri de molime si razboaie fraticide.
Poate în loc de “Eva” pe “Lilith” ai s-o întâlnesti,
Cu acte-n regula, de Chisinau, Kiev sau Bucuresti.
O seara magica asa cum ti-o doresti, draga Petru !
De-o fi una, de-o fi altă,
Ce e scris și pentru mine,
O să pescuiesc din ”baltă”,
Cu speranța întru bine. 🙂
O zi de joi cu soare ca pe la noi îți doresc, dragă Iosif!
Un pupic si-o imbratisare de la mare departare cu frig tare 🙂
O zi de joi mai calduroasa sa ai Petru ! ❤
Mulți pupici și din partea mea, cu recunoștință pentru cafeluța aparte cu care ne înviorezi în fiecare dimineață! 🙂
Multă sănătate și vigoare îți doresc, la rândul meu, dragă Anușka! ❤
Frumoase versuri dedicate femeii! Urmașele Evei, care aduc atâta culoare și căldură în viața lumii.
La mulți ani! 🙂
Eva și Adam trebuie să meargă mână în mână, la bine și la rău, așa cum au făcut-o de la început și cum e normal s-o facă până la sfârșit. 🙂