Regret că nu citesc câte cărți mi-aș dori, și nici pe departe câte citeam înainte de apariția internetului. De aceea sunt foarte pretențios în alegerea lor, iar lectura uneia îmi ia mai multe zile, alternând această plăcere cu bloggeritul și vizionarea a unul-două filme pe zi. Se întâmplă ca în unele cazuri să abandonez cartea începută, după un capitol sau mai multe, dându-mi seama că nu e pe gustul meu, oricât de bine scrisă ar fi. Nu același lucru s-a întâmplat cu ”Cutia cu suveniruri”, scrisă de colega și prietena noastră, Issabela Cotelin, o poveste despre care auzisem din mai multe surse că mă va ține în priză. Și chiar nu m-a dezamăgit, oferindu-mi ore de deliciu literar cum rar mai poți întâlni în literatura contemporană.
Talentul autoarei ne e cunoscut din cărțile publicate anterior (”Macii sunt întotdeauna roșii”, ”Ehmeya”, ”Câmpul cu narcise” și ”În exil printre oameni”), dar și alte povestiri premiate și împărtășite nouă prin postările de pe blog. Cu acest har m-a atras și de această dată între personajele cărții, atât de bine descrise încât simțeam că îi cunosc din viața mea de zi cu zi. Zece locatari ai unui bloc nou de locuințe au câte un secret bine ascuns, prin care devin unici și cu atât mai interesanți. În plus, fiecare are un talisman aparte pe care-l păstrează cu sfințenie ca un simbol al unui moment definitoriu din trecut, dar și ca un remediu pentru insomnia de care se plâng cu toții. Suspansul se insinuează gradual, pe măsură ce locatarii încep să dispară pe nesimțite, până rămâne doar Jo. Am înțeles că adevărata Jo – cea care ne delectează zilnic cu cronicile filmelor – a avut un rol salutar în inspirația autoarei, iar asta adaugă o savoare în plus romanului.
Nimeni nu poate bănui care poate fi cauza unui astfel de fenomen, deși eu m-am gândit la tot felul de variante, de aceea surpriza este cu atât mai mare. Dezvăluirile vin în partea a doua a romanului, unde sunt narate într-un ritm captivant și cu umor tonic, adăugând alte condimente picante unei povestiri de excepție. Pe mine m-a captivat de la început și până la ultima pagină și mi-ar fi plăcut să insist aici asupra subiectului, însă nu vreau să vă răpesc plăcerea de a descoperi pe îndelete personajele, acțiunea și rezolvarea care pentru mulți ar părea o fantezie. Dar adevărul e că totul poate fi cât se poate de real, din moment ce nimeni nu poate dovedi contrariul.
Îi mulțumesc Issabelei Cotelin că ne-a oferit încă o fațetă sclipitoare din diamantul literar pe care-l stăpânește cu măiestrie! Iar eu mă bucur că nu am ratat ocazia să mă delectez cu o lectură plăcută și inedită prin felul ei. Nu o cunosc de multă vreme pe autoare, dar o urmăresc de atunci cu mare atenție, citindu-i cu nesaț proza și povestirile apreciate de revistele în care sunt găzduite și de cititorii blogului, respectiv a volumelor sale. Sunt convins că mai are multe de spus, pentru că, pe lângă inspirație, are și o neobosită putere de muncă.
Cartea se poate comanda de aici: http://www.edituraup.ro/cumpara/pachet-cutia-cu-suveniruri-issabela-cotelin-224
Sursa foto: Google
racoltapetru6 
Vezi unu-două filme pe zi?!!! Tu ar trebui să ai blog de filme, nu eu! 🙂 Mă bucur mult că ți-a plăcut Cutia cu suveniruri. Chiar dacă nu-mi spunea Issa de inspirația pentru personajul principal, cred că tot devenea cartea mea de suflet.
Îți spun doar ție că tot mereu îmi venea să-i spun ”Cutia cu surprize” și chiar este într-un mare fel. Îmi pare tare frumos că ai fost implicată în acest roman, și recunosc că e o idee minunată.
Filmele sunt plăcerea mea vinovată de când eram în internat, de aici și timpul mai redus pe care-l pot dedica lecturii. Însă nu aș avea harul tău să scriu despre ele, prefer să citesc cronicile tale de foarte bună calitate.
… traducerile cronicilor de foarte bună calitate… dar nu asta voiam să-ți zic, ci că imi ofer serviciile de muză inadvertentă. Pe când un roman semnat Petru Racolta, cu un personaj numit Jo, mai mult sau mai puțin asemănător mie? 😀
… să nu uite tigaia…
Uite cum îmi dai tu câte o idee! Trebuie doar să se coacă. 🙂
Mulțumesc și aici, Petru, din tot sufletul! Uite (iarăși) cum și cărțile fac minuni între oameni, nu numai pămîntul… 🙂
Cărțile cuprind în ele toate minunile pământului și ale cerului. Prin ele ajung cu adevărat cunoscute și apreciate. Mulțumesc și eu pentru darul tău și mă aștept la altele, după cum te cunosc, dragă prietenă! 🙂
Ţi-am spus eu că îţi vor plăcea mult cele două volume? Păi da, ţi-am spus. Şi uite câtă dreptate am avut! 🙂
Am avut deplină încredere în recomandarea ta, așa cum am întotdeauna. Îți mulțumesc și sper ca și alți cititori să se bucure de o lectură interesantă! 🙂
Mulțumesc pentru recomandare!
Cu mare plăcere! Să fie de folos!
Doamne, ce ganduri frumos curgatoare! Si ce oameni frumosi!
Aprecieri cu drag!
♥️
Mulțumiri pentru popas și cuvintele tale la fel de frumoase!
Zile cu lecturi plăcute! ❤
Ai apreciat foarte frumos si cu mult drag,merita citita cartea!O seara faina iti doresc! : )
Mă bucur că ți-a plăcut recomandarea mea și sunt sigur că–ți va plăcea și cartea! Toate cele bune și frumoase, dragă prietenă! ❤
Frumoasa apreciere ne descrii Petru la aceasta carte .Pacat ca eu nu mai am rabdare sa citesc.Pe vremuri citeam cate un roman /zi,mergeam si la biblioteca orasului ,aveam abonament,dar acum vorba ta ,cu internetul asta ne-am cam puturosit 🙂
O zi cu soare ca la mine ! ❤
Internetul ăsta ne-a schimbat obiceiurile, ne ajută într-un fel dar ne lipsește de unele pasiuni benefice. Cititul cărților e una dintre cele mai plăcute, după cum îmi amintesc și eu. Cum ne mai bucuram când găseam o carte bună în librării, anticariate sau împrumutată de la prieteni, și apoi ne grăbeam să o terminăm de citit pentru a o da mai departe.
Mulțumesc pentru apreciere și cafeaua de vineri, Anușka! 🙂
Am avut parte și de soare, doar când își găsea loc printre nori. 😉
Adevarat!
Ai spus exact ce şi cît trebuia pentru a evita divulgarea intrigii principale. Sper ca cititorii blogului să capete interes în citirea romanului, despre care am auzit şi în alte părţi numai de bine.
Mă bucur că ai timp, chef şi ochi suficient de buni ca să poţi citi şi chiar o faci des, nu sporadic precum alţii (sau deloc, ca mine 😳 ). La cît mai multe lecturi captivante şi de-acum încolo! 🙂
La „divulgarea” aia stau și eu cu sufletul la gură cînd mai zice cineva ceva 😀 deși sînt sigură că într-o zi o să iasă și ea la rampă, ca toate cele :)))
Îmi dau seama că eşti cu inima cît un purice să nu “zboare porumbelul”. 😆
Asta mă omoară şi pe mine la filme: cînd cineva povesteşte mai mult decît trebuie îmi pierd imediat interesul. Poate doar să aibă o distribuţie de suflet sau vreun mesaj important de care sînt cu adevărat interesat, altfel e şters de pe listă.
Ce să fac, cu ochii ăştia mi-e mai uşor să adaptez privirea la ecran (mai mare şi care produce lumina proprie) decît la o carte care cere o distanţă mult mai mică şi lumină adiţională dintr-o poziţie precisă. 😦
E cam dificil să vorbești despre o carte care îți place și, în avântul de a-ți exprima motivele pentru care o recomanzi, să nu dai în vileag din misterul acțiunii, chintesența subiectului. Și eu m-am confruntat cu aceste temeri în fața recenziilor la volumele mele, deci știu ce înseamnă asta.
Nici ochii mei nu mai rezistă cât aș dori, iar uneori mă dor și îmi lăcrimează atât de mult încât trebuie să întrerup, în special lectura pe calculator. La TV e mai bine, că pot să citesc titrarea fără ochelari. Weekend tihnit și revigorant pe cât se poate, Dragoș! 🙂
Se pare că ai fost bine educat în ce priveşte zicala “Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Fiind tu însuţi autor ştii ce înseamnă să “răsufle” misterul. 🙂
Ai un avantaj asupra mea, fiindcă eu nici la un ecran mai mare şi mai îndepărtat – nu TV, că n-am, dar un monitor de 22″ conectat la alt computer – nu mai pot distinge fără [alţi] ochelari scrisul, fie el mare precum subtitrarea unui film. Mai mult, nici pe stradă nu mai disting figurile cunoscuţilor de la distanţă aşa cum se întîmpla pînă acum cîţiva (peste zece) ani, fiind chiar hipermetrop ca moştenire genetică. Iar faptul că am dioptrii diferite de la un ochi la altul – verificat empiric înclinînd cîte o lentilă înainte, căci de control n-am bani – nu ajută, ci înrăutăţeşte situaţia. Spunînd simplu “am ochii defecţi” nu prezintă celorlalţi adevărata dimensiune a problemei mele, ceea ce îi face să tragă concluzii uneori greşite.
Scuze pentru paranteza ieşită din context. 😳
Week-end însorit să ai, măcar sufleteşte dacă soarele insistă să se ascundă! 🙂
Jos palaria la ce ai facut
Mulțumesc mult și frumos!
Buna dimineata! Petru
Fie ca Dumnezeu sa iti dea,
o raza de soare sa te incalzeasca,
o raza de luna sa te farmece,
un inger pazitor sa te ocroteasca,
rasete sa te inveseleasca
si prieteni credinciosi sa te iubeasca! ❤
Sărut-mâna cu plecăciune pentru vizită și cafea, Anușka! 🙂
Stau cu ochii pe cer și nu văd decât nori și ceață, deocamdată. În schimb aud foarte des avioanele supersonice care patrulează pentru a inspecta situația de la granița cu Ucraina. Mă ia cu fiori și îmi amintește de invadarea Cehoslovaciei, tot de ruși.
Măcar tu să ai parte de cer senin, cu liniște și oameni iubitori în preajmă, dragă prietenă! ❤
Imi pare rau ca suporti acest zgomot al razboiului ,dar Dumnezeu de Mare si ne va apara de rusii astia imputiti
Tot ar fi bine dacă am rămâne doar cu atât, dar până-i Țarul la putere, orice se poate întâmpla.
M-ai convins!
Mă bucur mult!
Felicitări autoarei pentru carte! Și mulțumiri pentru recomandare, dragă Petru. Orice apreciere din partea unui cunoscător pasionat, este un indemn important spre lecturarea unei cărți.
Multă sănătate și numai bine! 🙂
Am trăit vremuri în care o mare parte din cunoștințele noastre le-am acumulat din cărți de beletristică pe care le citeam cu nesaț. Avem despre ele amintiri plăcute și încercăm să retrăim acele senzații. Mai ales când găsim câte o carte care ne amintește de lecturile cu intrigi pline de suspans de altădată, cum e și aceasta.
O săptămână cu împliniri, multe bucurii și, mai ales, PACE! 🙂