Când Creatorul a plămădit femeia,
A rămas uimit de perfecțiunea operei sale,
Iar după ce i-a transmis suflarea divină,
A întrebat-o ce-ar mai putea să-i ofere,
Ca să aibă parte de o viață fericită.
Din modestia-i cu care a fost binecuvântată,
Sublima făptură a refuzat alte daruri,
Mulțumind lui Dumnezeu pentru înzestrări,
Din care doar frumusețea era evidentă,
Celelalte fiind cuibărite în suflet.
Dar Creatorul a insistat să-i aducă primul dar,
O ființă prin care să se înmulțească,
Dar mai presus de orice, să o ocrotească,
Să o admire și să o proslăvească,
Să se molipsească de la ea cu bunătate;
Pentru toate astea… a apărut pe lume bărbatul.

Reblogged this on FĂLTICENI ONLINE.
Mulțumesc!
Frumoasa poezia si plina de adevar…
Femeii care are apanajul frumuseții și al adevărului, totodată, i se poate spune zeiță. Iar astăzi, toate femeile ar trebui să ne fie zeități pământene.
Mulţumim pentru darul ăsta de suflet, Petru!
Mă bucură mult că am avut prilejul să-l ofer unor femei ca tine, Potecuță!
Tare frumos! Mulțumim tare mult!
O zi Binecuvântată!
Femeile merită tot ce-i mai frumos, iar noi suntem fericiți să le dăm tot ce putem.
O zi de sărbătoare minunată!
Mulțumiri ! 🤗🕊️
Mulțumesc frumos! ❤
Un gând bun și o floare tuturor doamnelor si domnișoarelor!
Cu aleasă plăcere și recunoștință că ai adăugat o melodie atât de frumoasă, Zaraza!
La mulți și fericiți ani, dragă prietenă! ❤
Mulțumim pentru cadou! Bărbatul este un lux sau o necesitate?🙂
Mulțumesc și eu pentru reacție! Cred că bărbatul trebuie să fie ceea ce o face pe femeie fericită. Pentru unele lux, pentru altele necesitate. 🙂
Super!!!
De, parcă-mi aduc aminte și de o poveste cu o coastă, dar ți-aș strica vraja.😁
E și acea credință un mit, ca și povestea pe care-o spun eu astăzi. Nimeni nu mă poate contrazice cu dovezi clare. 😉
… Mulțumesc și eu, Petru!
Mă bucur mult dacă ți-a plăcut, Issa! La mulți ani de mii de ori!
Mulțumesc mult, Petru! 🙂
O meriți pe deplin, Ina! 🙂
Superb! Te admir pentru o asemenea viziune asupra femeii! Felicitări!
Să știi că eu chiar cred în ceea ce am afirmat, Zina! Unii ar zice că sunt afemeiat, dar eu cred că iubesc ce-i mai frumos din lumea asta. Mulțumesc frumos!
Frumos ai scris, Petru!
Voi sunteți cele mai prolifice muze, Dana!
Dar Adam ce bai avea? Aaa, adevărații bărbați sunt prototipuri de ni-i dă Dumnezeu doar unora. Deci, să înțeleg și eu. Fiecărei femei i se cuvin doi: un Adam și un bărbat? Versurile tale sunt faine, faine! Doar că eu sunt blondă.
Trebuie să recunosc că am răstălmăcit puțin Biblia, oferindu-i femeii locul pe care cred că-l merită. Asta e viziunea mea, indiferent ce culoare are părul celor pe care suntem datori să o proslăvim și să o ocrotim. Mulțumesc pentru compliment!
Saracul de el Adam
îndragostit de-a sa coasta,
închinându-se la geam
a cazut în grea napasta.
O seara faina, relaxanta, binecuvântata, alaturi de a ta iubita “coasta”, draga Petru !
Adam să fie fericit,
Că dac-avea încă o coastă,
Trupu-i era mai obidit
De-acea greutate nefastă.
Toate cele bune și frumoase, într-o zi cu soare și multă voie bună, dragă Iosif!
Multumiri pentru versurile minunate ,ne-ai facut ziua mai frumoasa! O seara minunata iti doresc! 🙂
Mă bucur că ți-a plăcut viziunea mea și îți doresc să ai parte de bucurii și frumuseți în fiecare zi, draga mea prietenă! 🙂
Dumnezeu a lasat si femeia si barbatul cu rostul lui.
Multumesc Petru ptr. aceste versuri frumoase! ❤
Buna dimineata !!!…..
o cafea de dimineata,
e ca floarea de cires,
daca tu o bei cu mine
ai sa vz mereu zimbesti
o zi pe placul imimi tale!!!!!!!!!!! ❤
Bună să-ți fie mereu inima și veșnic imaculat sufletul, Anușka! 🙂
Sărut-mâna pentru vizită, aprecieri, versuri și cafeaua noastră cea de toate zilele! În semn de aleasă recunoștință nu pot să-ți ofer decât gânduri bune, urări benefice și un mănunchi de raze solare strălucitoare, dragă prietenă! ❤
Multumesc! ❤
Superb!
Mulțumesc, Elvira!
Minunat elogiu închinat femeii! Și atât de potrivit pentru această zi unică, dedicată ei.
Să fie sănătoase și fericite și noi alături de ele, din toată inima! 🙂
Ziua de 8 Martie mi-e tare dragă, iar această sărbătoare femeii ne inspiră pe fiecare. Pe lângă flori, ne exprimăm sentimentele și prin alte mijloace, în speranța că iubirea noastră față de Ele va fi bine primită. Mulțumesc frumos pentru apreciere!
Foarte iscusite versuri, și adevărate, îți mulțumim Petru!!!❤️
Sărut-mâna pentru compliment, Micuța! Așa mi-a dictat inima. ❤
O zi cat mai reusita sa ai Petru ! <2
Mulțumesc frumos pentru vizită și tratație, Anușka! 🙂
La mine e încă senin, vreme din care îți doresc și ție, dragă prietenă! ❤
Wow, multumesc, vreau soare 🙂
,,Când Creatorul a plămădit femeia,
A rămas uimit de perfecțiunea operei sale”
Vezi ca te duci înspre hulă împotriva Ziditorului frate… Dumnezeu este desăvârșit, nu are a se ,,uimi”…
În Dumnezeu nu există imaginație ca sa rămână … ,,uimit” de nu știu ce părere ereziarhă.
Mulțumesc pentru opinie!
Si cum se face ca bărbatul este cap femeii din moment ce în capul tău el a fost făcut pentru femeie… Te miri ce mai poate debita capul unora….