BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Vreau să fac Revelionul la o familie cumsecade, să ofere băutură și mâncare…
Dețin cuțit, lingură și furculiță…
* – Mami, eu vreau cățel de Crăciun!
– Nici gând! O să mănânci și tu porc, exact ca ceilalți copii.
* Primesc numai lovituri de la viață: ba mă lovește foamea, ba lenea, ba somnul…!
* Preselecție azi la urgențe:
– Ăia cu sarmalele pe stânga, bețivii pe dreapta…
* S-a ajuns la concluzia că expresia: ”Toți bărbații sunt la fel” a fost inventată de o chinezoaică care și-a pierdut bărbatul în mulțime…
* Trei studenți se întâlnesc de Crăciun:
– Am petrecut Crăciunul la Mallorca…, plajă, coctailuri, fete în bikini…
– Eu am fost la schi în Alpi, zice al doilea…, zăpadă, vin fiert și ce blondeee…
– Măi fraților – zice al treilea -, am fost în aceeași cameră cu voi, dar eu, spre deosebire de voi, nu am fumat din țigara aia lungă…
* Un bețiv intră într-un bar și îi spune barmanului:
– O vodcă mie, o vodcă ție și câte o vodcă la cei din bar!
Barmanul face întocmai, dar când cere plata, bețivul n-are bani. Barmanul îl bate și-l dă afară.
În seara următoare, același bețiv intră în bar și zice:
– O vodcă mie și câte o vodcă la cei din bar!
Barmanul întreabă ironic:
– Și pentru mine nu?!
– Nu! Tu cum bei un păhărel, devii violent.
* Abia acum vezi câtă mâncare ai făcut…
De trei zile mănânci din ea și nu se mai termină.
* Odată fugeam pe ascuns de acasă pentru a mă duce la petreceri.
Acum fug pe ascuns de la petreceri pentru a mă duce acasă.
* Un ardelean nervos:
– Alo, Electrica…?
– Nu, aici Compania de apă.
– No, nu-i bai, să vă bată Dumnezo și pă voi!
* La doctor:
– Mâncați sănătos?
– Mănânc și când sunt bolnav.
* La cozonac unii mănâncă stafidele, alții doar rahatul!
Ca-n viață…
* Program de weekend și sărbători:
1. Dormi până ți se face foame.
2. Mănâncă până ți se face somn.
* ”Ce vrei să mănânci?”
Așa ne salutăm prin casă de câteva zile!
* – Mă Ioane, tu când ești beat poți merge drept?, îl întreabă amicul Gheorghe.
– Da’ cum să nu…, răspunse Ion. Drept în șanț!
* Chiar se întâmplă cu adevărat miracole de Crăciun! Toate economiile mele… s-au dus!
* M-am decis. Nu mai vreau fluturi în stomac. Îi dau afară pe toți…
Am nevoie de spațiu pentru sarmale și cârnați!
* Ajutor
Se zice că găina bătrână face ciorba bună. Așa că am cumpărat una și am pus-o în bucătărie.
E acolo de două ceasuri, a răsturnat ceva farfurii, s-a căcat pe jos, dar nu dă semne că s-ar apuca de treabă.
* – Ce are în comun fizica moleculară cu o nuntă moldovenească?
– Mișcarea haotică a ionilor…
* Dacă vedeți un om care bea de unul singur, nu vă grăbiți să-l judecați. E posibil să fie o petrecere de firmă a unei persoane fizice autorizate. 😀
* La vârsta mea mai alerg după femei, dar numai la vale…
* Ultima dorință
La biserică, Măria era cam abătută. Preotul o întreabă:
– Ce-ai pățit, Mărie?
– Ce să pățesc, părinte… Uite, Ion al meu a murit aseară!
– Dumnezeu să-l odihnească! Ți-a spus cumva care a fost ultima lui dorință?
– Cred că da, părinte! Mi-a zis: ”Fă, Mărie, lasă jos pușca aia!”
* Eu beau doar de două ori pe an: când e ziua mea, și când nu e.
* Reguli de Crăciun
1. Nu face împrumut la bancă doar pentru a le arăta celor dragi că îi iubești.
2. Nu îți vizita familia dacă îți va compromite sănătatea mintală.
3. Dacă cineva va face comentarii asupra greutății tale… Mănâncă-i.
* – Un trening, vă rog!
– De care. Pentru indoor sau outdoor? Alergat fitness sau pilates? Sintetic sau din bumbac? Clasic sau streatch?
– D-ăsta de stat în casă, dus gunoiul.
* Întrebări clasice din dimineața de după petrecerea de Revelion:
– Unde sunt?!
– De ce?!
– Cine e persoana care stă lângă mine în pat?!
– De ce e dezbrăcată?!
– De ce e bărbat?!
– De ce mama naibii e mort?!
– Al cui e poneiul ăsta din cameră??
– Cu adică e trei ianuarie?!
* Un polițist oprește pe stradă un om beat criță:
– De unde veniți la ora asta?
– De la petrecerea de Revelion!
– Tu îți bați joc de mine? Revelionul a fost acum două săptămâni!
– Asta știu, dar abia acum mi-au sugerat gazdele să mă întorc acasă…
Am găsit o soluție pentru situația asta:
😀 😀 😀
Dacă cineva va face comentarii asupra greutății tale… Mănâncă-i. 🙂
Mulțumesc pentru subliniere, Roxi! 🙂
Cu drag! 🙂
Foarte bune! Sărbători Fericite!
Aleasă mulțumire! Sărbători cu bine!
De sezon şi foarte amuzante toate! 😀
Seară bună, Petru!
Mă bucură constatarea ta, iar zâmbetul tău mă încălzește plăcut!
Mulțumesc frumos, Potecuță! 🙂
Faine de tot , alo electrica….mi-a placut foarte mult …am ras cu pofta si iti multumesc! O seara faina iti doresc!:)
Foarte bună alegerea ta, ceea ce dovedește încă o dată că avem aceleași gusturi! Zâmbete largi îți doresc pe chip și în ultimele zile ale anului, dragă Gabi! 🙂
Alese exact cum spui “Cu umor spre Anul nou, si aleg sa zic trei, cel fluturii la stomac, cel cu pusca la preot, si cel cu gaina batrana, ce mai pline de umor toate, sa incheiem anul cu veselie, multumesc Petru !!!⛄🌲😆
Moșul Petru a avut ajutoare de nădejde în colectarea glumelor pentru sfârșit de an. 😉
Mulțumesc pentru aprecieri și alegerile făcute, dragă Mica! Din cele mai bune, ca de obicei. Mi-am propus să fiu vesel până în ultima secundă a anului, ceea ce îți doresc și ție! 🙂
Multumesc, La multi ani !!!🌲❤⛄
Mie mi-au placut toate draga Petru si iti multumesc ptr. tot ce faci ptr. noi prietenii tai virtuali ! ❤
Ceea ce fac eu e o nimica toată față de satisfacția pe care o simt atunci când mi se confirmă stârnirea unor zâmbete sau chiar a unei stări de voie bună. 🙂
La muli ani îți spun de pe acum și o să o mai repet și mâine, convins fiind că această cale de comunicare nu se va bloca, precum telefoanele!
Asa este ,eu iti voi multumi mereu ❤
O cafeluta cu umor ! 🙂
Excelentă cafeluța de astăzi și foarte simpatic oferită, Anușka! 🙂
Săru-mâna cu mulțumiri și aleasă recunoștință, dragă prietenă! ❤
AN NOU FERICIT ….cele rele sa se spele , cele bune sa se adune !
La Mulți Ani, cu multe realizări pe toate planurile!
Salutare, dragă Petru și mulțumiri vesele pentru porția de umor atât de consistentă și bine asezonată cu perioada prin care trecem. Al doilea, cel cu dorința copilului de a primi un cățel de Crăciun, iar mama îi răspunde că va mânca… porc, ca toată lumea, m-a amuzat cel mai tare! După atâtea sarmale și bunătățuri, cred că cei mai mulți zicem ca omul acela care alearga după femei…. la vale! 😀 Cu tipul de trening despre care întreba vânzătoarea, știu pe cineva care exact așa a pățit. Ne-am amuzat teribil când ne-a povestit. Și cum se apropie Anul Nou cu viteză mare și asta a fost ultima întâlnire umoristică pe anul acesta, îți urez din toată inima, dragă Petru, un An Nou cât mai bun și rodnic, cu sănătate, bucurii și împliniri frumoase! Salutări prietenești și călduroase de la Târgoviște! 🙂
Bine ai venit la ultima selecție de umor a acestui an, dragă Alex! Îți mulțumesc pentru contribuția substanțială pe care ai avut-o în fiecare ediție și care sunt sigur că a fost savurată cu mare plăcere de toți vizitatorii permanenți sau ocazionali. Cel puțin eu așa am făcut-o, comentariile tale fiind precum cireașa de pe tortul alcătuit din glume, bancuri, cugetări dulci-amărui sau constatări spirituale din realitatea atât de tumultoasă în care trăim. Mă bucur să văd mereu că ești un om cu un simț fin al umorului, plin de viață și veselie molipsitoare, iar asta mă ambiționează și mai mult să perseverez cu această rubrică, căutând și selectând cu tenacitate tot ce e mai nou sau/și bun în această materie. Te salut și eu cu mare plăcere și bucurie, prietene din Târoviște! 🙂
Și eu mulțumesc mult pentru gândurile bune, dragă Petru! Și să știi că te rugăm cu toți (sunt sigur de asta!) să ne delectezi și pe viitor cu această rubrică veselă, pe care abia o așteptăm, de la o săptămână la alta!
La mulți ani cu bine! 🙂
Mă înclin cu recunoștință, dragă prietene! Un an nou cu toate cele bune! 🙂
Sunt bancuri noi si bune!
La mulți ani cu bucurii!
Constatarea ta mă umple de bucurie și recunoștință!
An nou fericit!
M-a înveselit postarea ta. An bun să ai, PETRULE!
Sunt încântat și îți doresc la rândul meu un An Nou, cu voie bună!
Mult belşug şi sănătate, să-ţi ofere Noul An! Multă dragoste în viaţă şi s-aduni ban după ban! ❤
Mulțumesc mult pentru generoasele urări, Anușka! În ce mă privește, sper ca prima parte din ele să se împlinească, mai ales astăzi, când aștept să-mi treacă febra și răceala, pentru a putea ridica diseară un pahar de pălincă în cinstea ta, a celorlalți prieteni și a noului an! 🙂
Sănătate și bucurii pentru toată lumea! ❤
Sper ca te vei simti mai bine sa cinstesti in cinstea noastra ,prietenilor tai virtuali ❤
N-a fost mult timp, dar a fost bine și frumos pentru mine. Cum sper să fii fost pentru toți prietenii! 🙂
Buna dimineata tuturor de pe blog ❤
PRIMIŢI PLUGUŞORUL MEU ❓
Aho, aho, copii şi fraţi,
Staţi puţin şi ascultaţi!
Mâine anul se-nnoieşte,
Sfânt Vasile vă primeşte,
Şi vă binecuvântează,
Pentru anul ce urmează.
Fraţilor, copiilor,
Şi chiar voi bătrânilor,
Luaţi aminte la urare,
Că e mare sărbătoare.
Şi de nu vi-i cu mirare,
Nu e doar o sărbătoare;
Trei într-una în astă zi,
Veţi putea sărbători.
Hristos se taie-mprejur,
Şi uitaţi-vă în jur,
Cum Vasile mare sfânt,
Se serbează pe pământ.
Mai pe urmă, mai apoi,
Cum e datina la noi,
Noul An sărbătorim,
Cu câte-un pahar de vin.
Şi vă zic printre urale,
Printre piftii şi sarmale,
Să v-ajute Domnul Sfânt,
Cât veţi trăi pe pământ.
Vă doresc credinţă multă,
Vă urez iubire sfântă,
Şi-n zile de sărbătoare,
Vă urez s-aveţi răbdare.
Iar acum trăgând din bice,
Fiindcă nu mai am ce zice,
Vă urez belşug în toate,
Şi la suflet SĂNĂTATE.
Mânaţi măăăiii! Hăăăi!
Săru-mâna pentru plugușor, pe care l-am savurat cuvânt cu cuvânt, ca și cum ai fi în fața mea!
An Nou fericit îți doresc, dragă prietenă! 🙂
Multumesc asemenea si tie ❤
Faine bancuri, Petru! Mă gândeam că pregătești ceva special și nu m-am înșelat.🙂
Grație elfilor despre care ai adus vorba, Constanța. Mă bucur că ți-a plăcut! 🙂
Un An Nou cu sănătate, bucurii si oameni veseli! 🎈🌟
La mulți ani, cu zâmbete și voie bună cât cuprinde! 🙂
Un 2020 vesel ! Multumesc pentru tot ce scrii ! ❤
An nou fericit! Îți mulțumesc că-mi ești alături! ❤