Mai ții minte când ne jucam
de-a v-ați-ascunselea printre stele?
Eram copii și aveam multă imaginație
în a ne ascunde și în a ne descoperi.
Dar a venit o zi în care
tu te-ai ascuns atât de bine
încât nu te-am mai găsit,
oricât de mult m-am zbătut.
Nici astăzi nu am renunțat,
și te caut în fiecare noapte,
după toate stelele pe care le văd,
sperând mereu să te reîntâlnesc.

Sensibil şi tare frumos!
Când privim către stelele de pe cer, totul devine frumos. Mulțumesc, Potecuță!
Cerul trebuie pândit, când se
apleacă să bea apă, să ia flori.
Minunat ca de obicei, te salut Petru!
Să fim mereu cu ochii pe cer, dar să nu scăpăm din vedere nici Pământul.
Mulțumesc și te îmbrățișez cu drag, George!
Ce frumoasa declaratie de dragoste, peste timp (poate gresesc, dar eu asa vad)… Numai bine!
Aleasă mulțumire pentru frumoasa apreciere! Gânduri bune și urări pe măsură!
O poezie de mare sensibilitate! Bravo! O seara frumoasa iti doresc!:)
Mă bucură mult cuvintele tale, dragă Gabi! Să fii iubită și mereu iubitoare! 🙂
Atât de frumos și trist! Câteodată și eu obișnuiesc să privesc cerul, până când ochii încep să mă doară, în încercarea de a ghici unde “s-au oprit ai mei”.
Cel mai frumos cer înstelat l-am văzut în Munții Harghitei, departe de luminile localităților. Parcă pluteam în Univers, desprins de pământ și înconjurat de astre.
Văzut din munți, cerul e cel mai frumos! Parcă ești mai aproape de el, parcă-i poți prinde stelele dacă întinzi mâinile. Luminile și poluarea din orașe îi șterg din splendoare. Eu sunt convinsă că te privește de acolo de sus și-ți zâmbește. Ai scris cu dorul din suflet și se vede 🙂
Mă bucură mult percepția ta! Universul, cu astrele lui, este cea mai mare inspirație pentru cei care au plăcerea să-l cerceteze.
Cat de frumos!!!!!!!!!!!!!!!! ❤
Un sfarsit de saptamana fericit !
Bună dimineața cu mii de mulțumiri pentru cafea și compliment, Anușka!
Frumusețile din jur ne îndeamnă la iubire, iar iubirea ne face să vedem totul și mai frumos.
Toate cele bune și frumoase ți le doresc, dragă prietenă! 🙂
Frumoasă nostalgie! 🙂
Minunata poezia ta , draga Petru ! Felicitari !
Mulțumesc din suflet pentru compliment, dragă Cornel!
Superbă poezia, Petru! Se pare că cerul deține toate secretele lumii. ☺
*Ajunge să te gândeşti că undeva, printre milioane de stele, există fiinţa iubită* Antoine de Saint-Exupery
Cel puțin așa ne place să credem, mai ales când știm că Universul e nesfârșit, deci ne poate oferi tot ce visăm, ba chiar mai mult. Săru-mâna cu gânduri din cele mai frumoase, Ane! 🙂
Now that would take some Star Trek search. 🙂
😀 😀 😀
Cu siguranta nu e vorba de Muza ta, draga prietene! Pentru ca mereu e alaturi de tine…de bine ce rostuiesti tu cuvintele atat de sensibil si frumos… 🙂
Week-end binecuvantat, Petru!
Cred că mai degrabă e vorba de inocența copilăriei, după care tânjesc mai mult atunci când mă uit la stele. Pe atunci îmi închipuiam că le voi vedea îndeaproape și voi afla multe din secretele lor.
Zile plăcute, cu bucurii și voie bună, Ileana! 🙂
Numai un barbat putea gandi si scrie asa ceva nea Petre caci barbatii , sunt singurii de pe planeta asta , depozitari ai acelui simtzamant numit generic , romantism naiv dar adevarat si pornit din toata inima lor plina de candoare 😉 . Frumos scris , frumos gandit si-o asigurare din partea mea : SIGUR O VEI INTALNII !!! 😎
„Romantismul naiv” cu care sunt blagosloviți bărbații e lăsat tocmai pentru a-l închina femeilor, o ființă stelară pentru care trebuie să avem resurse ca să o cucerim în fiecare zi. 😉
Mă înclin cu recunoștință pentru frumoasele aprecieri și vin cu cele mai insistente urări de sănătate și voie bună, nea Marian!
Salutare tuturor si o sambata de weekend minunata!
Cafeluta te asteapta draga Petru ,ptr. o zi fericita si cu spor !
Bună să-ți fie inima, ziua și apoi toate celelalte zile, Anușka!
Minunată-i și cafeaua ta de astăzi, pe care o sorbesc ascultând răpăiala neîntreruptă a ploii mărunte și urmărind cu coada ochiului cerul întunecat, de nu-ți mai vine să ieși din casă. Îți doresc vreme mai bună și să ai grijă la umezeală, dragă prietenă!
La mine nu a plouat ,dar a fost frig 😦
După cum am văzut la știri, o parte din Maramureș a fost acoperită de o zăpadă consistentă. Dar tot aștept încălzirea promisă. 🙂
Frumos poem, domnule Petru! 🙂
Mă înclin cu recunoștință pentru compliment, Katy! 🙂