BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Ofertă: două într-unul!
I. Doi țigani la porțile raiului. Sf. Petre:
– Nu vă găsesc pe lista mea. O secundă, să mă duc la Dumnezeu și să-l întreb de voi.
– Doamne, spuse Petre după ce intră la Dumnezeu în birou, sunt doi țigani la porțile raiului și vor să intre.
– Trimite-i la dracu, n-au ce căuta aici
După câteva minute, Petre intră din nou într-un suflet în biroul Domnului.
– Doamne, au dispărut…
– Cine, țiganii?
– Nu. Porțile raiului…
II. Doi români ajung la porțile raiului. Fericiți nevoie mare, bat la poartă și așteaptă să li se deschidă. Unu’ mare și negru își face apariția și îi invită mieros înăuntru. Cei doi, nedumeriți:
– Cine ești tu?
– Scaraoțchi, nu se vede?
– Bine, dar aici sunt porțile raiului!!!
– Da, le-au adus niște țigani ieri și le-am montat pe astea în locul celor vechi!
* – O shaorma, te rog.
– Ketchup, maioneză, să pun?
– Fără Săpun, te rog.
* – Tată, eu cum am apărut?
– Totul a început când mama ta mi-a dat patru likeuri…
* Bulă și Ștrul, vechi prieteni, se-ntâlnesc într-un bar.
– Tu cu ce te mai ocupi, Bulă?
– Cânt la piculină, în orchestra simfonică, facem turnee internaționale.
– Grozav!
– Nu prea. Am cântat anul trecut pentru regina Angliei. Adoră muzica. A spus: ”Umpleți-le instrumentele cu aur!”. Tuba se umple cu aur, contrabasul se umple cu aur, și eu cu blestemata asta de piculină… Am cântat și la regele Iordaniei. Iubește muzica. A spus: ”Umpleți-le instrumentele cu argint!”. Tuba se umple cu argint, contrabasul se umple cu argint și eu… cu blestemata asta de piculină… Am cântat și la Țarul Rusiei. Urăște muzica. A spus: ”Să vă băgați instrumentele alea în cur!”. Tuba nu încăpea, contrabasul nu încăpea… și eu, cu blestemata asta de piculină!

* – M-am hotărât, divorțez de soțul meu…
– Cum așa?
– Seară de seară visez că mă înșeală cu blonda aia de la chioșcul de ziare!
– Păi, divorțezi din cauza unor vise?
– Dacă în visele mele face așa, îți dai seama ce se-ntâmplă într-ale lui?
* Ce-i cu vânătaia aia la ochi, Gheorghe?
– Ce să fie, m-am îmbătat ieri tare de tot…
– Și ai căzut?
– Nu, nu, a venit nevastă-mea la bar, după mine.
– Așa, și ce legătură are asta cu vânătaia?
– Păi are, că i-am cerut numărul de telefon!
* În autobuz, aglomerație mare. La un moment dat, un tip își scoate ochiul de sticlă și începe să îl arunce în sus.
– Pune-l, domnule, înapoi, că îmi faci scârbă!, zice un călător indignat.
– Doar vreau să văd dacă mai sunt locuri în față…
* Să-ți lași bărbatul pe facebook este ca și cum ai băga câinele în măcelărie…, îi curg balele la tot ce vede!!
* Pe bărbați îi strică femeile, puterea și banii.
În lipsa acestora, îi omoară țuica!
* La ștrand, o tipă ce se zbătea în apa adâncă, strigă disperată:
– Ajutooor!!!… Mă înec!… Ajutooor!!!… Săriți! … nu tu, grasule, domnul de lângă tine!!…
* – Repede mai trece timpul, se plânge pensionarul Bulă unui amic. Mă culc de două ori cu nevasta și gata… a mai trecut un an!
* Un bătrân cap al mafiei este pe patul de moarte. Își cheamă nepotul la el și-i spune:
– Nepoate, ascultă la mine! Vreau să-ți las ca moștenire pistolul meu. El îți va aminti mereu de mine!
– Dar, bunicule, mie nu-mi plac pistoalele! Mai bine mi-ai lăsa ceasul tău Rolex!
– Ascultă la mine! Într-o zi, tu o să conduci afacerea familiei. O să ai o nevastă frumoasă, o grămadă de bani, o casă mare și, poate, și câțiva copii. Și, poate, într-o zi o să te întorci acasă, o să-ți găsești nevasta în pat cu alt bărbat. Și-atunci ce-o să faci? O să-i arăți Rolexul și-o să-i zici: ”Hei, amice, ți s-a scurs timpul! E rândul meu.”!?
Da’ care-i treaba nea Petre , a inceput Dumnezeu personal sa-ti trimita bancuri , nu de alta dar sant….DUMNEZEESTI ?!? Omule din Nord , iti doresc din toata inima , SANATATE ca de restul , nu te plang eu !
Dumnezeu e în noi, deci pot spune că El îmi trimite bancuri prin mijlocirea prietenilor binevoitori și cu simțul umorului. 🙂
Mulțumiri pentru primul zâmbet lăsat pe această pagină, nea Marian! Voie bună și vreme plăcută!
Ziua bună, dragă Petru! Am râs cu poftă și de astă dată. Unul mai amuzant ca altul. Dar cel cu Facebook-ul și bărbatul care salivează… m-a dat pe spate! Uite ce-am pierdut eu, că nu mi-am făcut cont în această rețea! 😀 Dar și cel cu țuica care „omoară” bărbații, după ce femeile, puterea și banii îi strică…. e mortal. Iar mafiotul cel bătrân știa el ce știa!
Numai bine îți doresc din inimă și o duminică plină de voie bună! 🙂
Se vede încă o dată cum cugetările pline de umor sunt mai savuroase, dat fiind că poanta vine imediat și e adesea o învățătură de viață. 😉 Iar cea cu mafiotul pe pat de moarte mi-a provocat și mie un râs sănătos! 😀
Zile frumoase și ornate cu bucurii estivale din cele mai memorabile, îți doresc, dragă Alex! 🙂
Petru cu cheile raiului; deschide la cine se cuvine. “Ai carte ai parte” :))
Seara frumoasa,Petru!
Tare bine ar fi dacă numele mi-ar da un avantaj la intrarea pe porțile raiului, dar mă tem că acolo nu merge cu pile! 😀
Să-ți fie sufletul senin, precum cerul din aceste zile, Ane!
Am citi undeva, ca la porțile raiului a sosit un avocat, Sf. Petru avea un post bun. Ajunge la usa raiului un avocat, vrea sa intre, Sf Petru “stai sa vedem daca esti pe lista avocatul: ” Eu care am făcut atâta bine oamenilor sa nu intru in RAI. – ” Tu, Petru ai studii pentru acest post? ” 🙂
Povestea continua,dar ma opresc aici.
Mulțumiri călduroase pentru bancul la temă. Îmi dau seama cam unde vrea să bată, dar tot am să-l caut pe internet și poate o să-l redau în întregime. 🙂
Am ras cu pofta si iti multumesc,bine alese! O seara minunata iti doresc si o saptamana racoroasa!:)
Și eu îți mulțumesc pentru contribuția consistentă în alcătuirea rubricii! Zile rodnice și fără mult stres, îți doresc, dragă Gabi! 🙂
Fain momentul de duminică de ras. 😊
Mă bucur mult că spui asta, dragă și zâmbitoare prietenă! 🙂
Faine bancurile tale , draga Petru ! Spuse pe sleau le-am parcurs intr-o suflare, da aia cu shaorma si sapunul mi-o placut cel mai tare. O zi plina de zambete !
Mulțumiri pentru compliment, dragă Cornel! Și mie mi-a plăcut gluma cu shaorma, chiar dacă nu-s amator de felul acesta de fast-food. Sau poate n-am găsit o shaorma preparată pe placul meu. S-auzim mai multe de bine!
Salutare Petru, frățioare ! 🙂
La ” Spuse pe ȘLEAU ”
adaug tot pe ȘLEAU și eu UNA :
Dacă Iohannis a spus că înjurătura
” MUIE PSD”
repetată în Piața Victoriei și nu numai , VINERI seara,
” este o OPȚIUNE POLITICĂ…”
niște HULIGANI români aflați pe arena din MONTREAL unde SIMONA HALEP, liderul 1 WTA ,
lupta pentru câștigarea trofeului ” ROGERS CUP” 2018, MONTREAL ,
cu americanca SLOANE STEPHANS ,
strigau că drogații, ” MUIE PSD” ,
de parcă SIMONA HALEP reprezenta PSD și nu ROMÂNIA …………………
Cu toate astea, SIMONA HALEP a făcut ce ȘTIE ea cel mai bine și a CÂȘTIGAT trofeul pus în joc:
Felicitări SIMONEI !!! 🙂 🙂 🙂
Rușine huliganilor ! 😦
O săptămână plăcută, Petru ! 🙂
Alioșa .
Salutare, frate Alioșa! 🙂
Felicitări celei mai mari tenismene din lume, cu toată admirația pe care o merită Simona noastră. Într-adevăr, politica nu trebuie amestecată cu sportul, așa cum a vrut să facă și madam Firea, profitând de popularitatea campioanei noastre și alegându-se cu huiduieli. Ăsta e poporul și ăștia ne sunt conducătorii sau „cum e turcul și pistolul”. La cât tupeu au politicienii, nicio expresie nu-i rușinează, iar oamenii sunt tot mai inventivi și insistenți.
Mare mulțămire pentru clipul îmbucurător, alături de urările mele benefice, Sandule! 🙂
Pe președintele României, Klaus Werner Iohannis ar fi TREBUIT să-l RUȘINEZE expresia
” MUIE PSD”
plimbată ca NUMĂR de ÎNMATRICULARE din Suedia până în ROMÂNIA ……..
Dar pe Iohannis NU l-a RUȘINAT , ba dimpotrivă, l-a BUCURAT iar spusele lui
” …este o opțiune politică………” spun TOTUL .
De unde se vede că președintele României, Klaus Werner Iohannis,
e mai RĂU decât PSD !!! 🙂 🙂 🙂
http://www.national.ro/news/iohannis-e-mai-rau-decat-psd-632879.html/
Urări de sănătate și de la MINE pentru TINE, Petru ! 🙂
Sandu ! 🙂
Dacă ne doare o măsea, nu dăm vina pe dintele din față și nu acela trebuie scos. Pe noi ne doare guvernarea, care-i sub orice critică, deci ea trebuie schimbată. În frunte cu cel pentru care se fac legile.
Să fii iubit și mereu iubitor, Sandule! 🙂
Salutare, Petru ! 🙂
1) Pe 15 AUGUST, de ” Adormirea Maicii Domnului ”
CREȘTINII ORTODOCȘI din ROMÂNIA,
nu SERBEAZĂ prin CHEFURI și PARANGHELII ,
ci se ROAGĂ pentru SUFLETUL Maicii Domnului 🙂 🙂 🙂
și pentru SUFLETELE tuturor doamnelor și domnișoarelor cu numele de MĂRIA
care de-a lungul timpului, ” au ADORMIT pe VECI ” ……………….
Dumnezeu să le ODIHNEASCĂ în PACE !
ROMÂNII ortodocși serbează cu SARMALE, ALCOOL, carne de toate felurile,chiote și dansuri
pe 8 SEPTEMBRIE …………
astăzi 15 august au doar ” DEZLEGARE la PEȘTE ” ……………………….
2) Dacă ipotetic aș fi de acord cu afirmația ta precum că,
” PSD -ul își ” bate joc de guvernare ” ,
NU te supăra, frățioare, daci și aici ești într-o mare EROARE 😦 🙂 😦
– doar unuii lideri ai PSD -ului cum au fost Sebastian Ghiță, Victor Viorel Ponta ,europarlamentarul Cătălin Ivan șamd ÎȘI bat JOC de GUVERNAREA PSD&ALDE ………………………….
NU trebuie băgați în ” aceeași OALĂ ”:) 😦 🙂
toți cei peste JUMĂTATE de MILION de MEMBRI PSD ,
cu un lider sau altul ……………………….
( dacă cineva crede că EU sunt MEMBRU PSD și de aceea postez ce postez,
este într-o GRAVĂ EROARE iar de NU SPUN ADEVĂRUL, Dumnezeu să mă PEDEPSEASCĂ ) !
Dacă la PROTESTUL din seara zilei de 10 august a.c.din fața sediului Guvernului României ( PSD&ALDE)
o formație artistică de TOBOȘARI MARAMUREȘENI
a ÎNDEMNAT protestatarii cu RITMURI de LUPTĂ anti guvernamentale (PSD&ALDE ),
asta NU înseamnă că TOT MARAMUREȘUL istoric este antiPSD !!! 🙂 🙂 🙂
Toate cele bune, Petru ! 🙂
Sandu .
Salutare, Petru ! 🙂
În spiritul ADEVĂRULUI , punctez doar următoarele :
1) Actuala GUVERNARE a ROMÂNIEI se înfăptuiește LEGAL, CONSTITUȚIONAL și pe baza VOTULUI MAJORITĂȚII ROMÂNILOR care în 11 DECEMBRIE 2016 a VOTAT cu PSD&ALDE !!! 🙂 🙂 🙂
2) Dacă GUVERNAREA PSD&ALDE
care a MĂRIT :
– SALARIILE multor categorii socio-profesionale ,
– PENSIILE ,
– AJUTOARELE de stat ,
– ALOCAȚIILE pentru COPII și cei cu DIZABILITĂȚI ,
care a acordat :
– aproape 1 ( UN ) MILIARD de EURO SUBVENȚII agricultorilor , fermierilor și tinerilor care începeau o AFACERE în domeniu,
– GRATUITATE pe toate TRENURILE pe tot ANUL pentru TOȚI STUDENȚII cu și FĂRĂ BAC 🙂
care a CRESCUT
– numărul locurilor de muncă,
– PIB-ul României ,
– creșterea economică a ȚĂRII ȘAMD ….
” este sub orice critică, deci EA trebuie SCHIMBATĂ …” 🙂 😦 🙂
atunci frățioare,
ești într-o mare EROARE ………………….
3) Când la GUVERNAREA ROMÂNIEI a ajuns pe ILEGAL , pe baza unor CRITERII ” EMOȚIONALE ”
VEZI cazul ” COLECTIV ”
http://aliosapopovici.wordpress.com/2015/12/03/
” ….a trebuit să MOARĂ oameni ca DEMISIA să se producă …” ( Iohannis)
” guvernul meu ” ( Iohannis)
adică
” guvernul ZERO ” ( Cioloș)
NU am găsit pe blogul tău VORBE ( cuvinte )
” spuse pe ȘLEAU ” ……………………….
De unde se vede că dorești ca la GUVERNAREA României
să REVINĂ
” guvernul meu ” 🙂 😦 🙂
ADICĂ,
” guvernul ZERO ” ……
4) Dacă ACTUALA GUVERNARE PSD&ALDE va trebui sau NU schimbată ,
asta se va VEDEA , ÎNȚELEGE și PERCEPE la ALEGERILE PARLAMENTARE URMĂTOARE !!! 🙂 🙂 🙂
Până atunci însă, postez o REPLICĂ dată unei senatoare PSD-iste pe timpul guvernării Boc & Băsescu de către o senatoare PDL-istă atunci , PNL -istă acum 🙂 😦 🙂
al cărui NUME nu l-am reținut că NU MERITA să-mi încarc MEMORIA cu numele ei de plăcintă alterată :
„ Auzi, cucoană, CIOCU mic , acum NOI suntem la GUVERNARE ” !!! 🙂 😦 🙂
Cu toate astea, fie ca ” Adormirea Maicii Domnului ” să-ți aducă doar SĂNĂTATE și BUCURII ! 🙂
Sandu.
Salutare într-o frumoasă zi de sărbătoare, Alioșa! 🙂
Propaganda cu măritul salariului și celelalte „realizări” nu mai prostește decât omul naiv, fără simțul realității. S-au majorat pensiile mari, dar majoritatea nu au primit nici măcar cât să acopere inflația. E drept că nu prea sunt politicieni pregătiți să conducă așa cum trebuie țara, dar măcar să nu fie idioți sau condamnați. Cred că nu cerem prea mult.
Chiar dacă PSD-ul a câștigat alegerile, asta nu înseamnă că trebuie să-și bată joc de guvernare. În acel partid uriaș sunt foarte mulți oameni capabili, dar sunt evitați, tocmai fiindcă nu-s pe placul lui Dragnea. Se pare că acest baron e mai presus decât partidul.
Zi mare și frumoasă îți doresc, la rândul meu, Sandule! 🙂
Bune, bune, bune! Săptămâna începe bine, cu tot cu porţile acelea ale Raiului, mutate dintr-o parte în alta. Nu putem să aruncăm şi noi un ochi în sus pentru a vedea cum va fi viitorul apropiat, însă zâmbetele ne cresc procentajul de optimism… O săptămână excelentă, Petru! 🙂
Voia bună e unul din ingredientele principale necesare unei săptămâni reușite. Pentru mine aș cere și niște ploi răcoroase, care au un efect la fel de stimulativ și înveselitor, în ce mă privește. Se aude că vin de mâine. 😉
Zile cu dorințe împlinite, Cristian! 🙂
Mulţumesc, Petru! Am început săptămâna râzând, e semn bun 😉
O zi veselă îţi doresc!
Veselia ta e și a mea, prin simpatie, Potecuță! 🙂
Îți doresc să molipsești cu ea cât mai multă lume!
Îţi mulţumesc tare mult, Petru!
Faine toate! Mulțumesc pentru voia bună dăruită. 🙂
Mulțumesc frumos pentru compliment și îți doresc multe zâmbete în fiecare zi a săptămânii! 🙂
Zi frumoasă de marți draga Petru !!! Ce m_am amuzat la bancurile “spuse pe șleau”, mai ales cu cel care vrea sa divorțeze din cauza viselor, cel cu ochiul de sticla in autobuz, faine, mi_au descrețit fruntea!!! Sa trăiești sa ne mai înveselesti, eu m_am obisnuit sa trec pe aici sa_mi iau porția de zâmbete!!!😃😃😃😃😃
Bancurile nu iartă năravurile și oamenii, însă nu prea mulți iau aminte la cele care îi vizează, chiar dacă-s spuse pe șleau. Mă gândesc în primul rând la politicieni și șefi. 😉
Îți doresc o zi de Sf. Maria Mare de toată frumusețea, cu voie bună și persoane dragi alături! 🙂
Wow ce m-am inveselit cu bancurile tale Petru ,f.f. tari 🙂
Mă bucur mult și îți doresc voie bună în continuare, dar și vreme pe placul inimii tale, Anușka! 🙂