Lupta dintre creaturi a început curând, fiecare lovitură dată de o parte și primită de cealaltă fiind resimțită de grupul pământenilor prin vuiete prelungi, cutremure de diferite intensități, zgomote stranii și întreruperi temporare de energie. Era o înfruntare între titani, în care oamenii mărunți ca ei erau neglijați deocamdată, deși ei au deschis Cutia Pandorei. Săndel era conștient că trebuie să profite de această situație și-l pistona mereu pe Georgică să le dea raportul privind timpul care-l mai aveau până la întâlnirea cu Pământul, precum și planul de a se transfera la momentul oportun.

– Nu mai pot, fraților!, se arătă deznădăjduit micuțul om. Cred că Satan mi-a anticipat intenția și nu mai am acces la comenzile importante.

– Continuă să încerci, altfel suntem la cheremul câștigătorului, insista comandantul. Și nu va fi deloc bine, oricare ar fi acesta.

– Am încercat și cu prima parolă, și cu a doua, dar nimic. Nici măcar nu pot vedea ce se petrece, toate camerele de luat vederi fiind bruiate. Gata, au și nervii mei o limită și nu pot să lucrez în stresul ăsta!, se revoltă Gicu, aruncându-se pe fotoliu.

Speranțele păreau moarte în sufletele lor, odată cu abandonul celui în care și le puseseră. Oricât ar fi durat lupta, soarta lor era pecetluită, iar planeta mamă părea o himeră pe lângă care puteau trece fără să știe. Nici de mâncare nu le ardea, deși nu mai îmbucaseră de mult și se păstrase accesul la acest serviciu. Rareori comandau câte o băutură pe care o sorbeau mai mult în tăcere. Așa a trecut o bună bucată de timp, până când Sibel se hotărî să vorbească.

– Am fost interogat de multe ori, fiind bănuit că-s terorist. Așa le ziceți voi celor care luptă în numele lui Alah, pentru a-și apăra religia și tradițiile. Am învățat să rabd, să fiu puternic și să-mi ascund gândurile. Nici măcar la testul poligraf nu au reușit să detecteze când spun adevărul sau le dau informații false. Războiul te învață multe, dacă știi să te adaptezi. Eu am știut și de data asta, chiar dacă nu-i războiul cu care m-am obișnuit.

Ceilalți patru îl priveau aproape impasibili, neștiind ce-i veni să le povestească tocmai acum din amintirile lui depresive. Doar Sabina se deranjă cu o întrebare aproape retorică:

– Ce vrei să spui cu asta?

– Vreau să spun că am preluat comanda misiunii pe care o avem, rosti sirianul triumfător.

– Ce comandă? Ce misiune?, se auziră vocile lui Săndel și a lui Titus.

– Nu înțelegeți?, se arătă Sibel dispus să-i lumineze. Alah a vrut să ajungem aici și să-i scăpăm pe oameni de aceste ființe blasfematoare. Mai au doar câteva ore și îi voi trimite în Iad.

Acestea erau cuvintele care îi trezi din apatie și le suscită curiozitate:

– Știi ceva ce noi nu știm, omule?, se răsti Săndel.

– Nu trebuie să știți mai mult decât v-am spus, continuă sirianul. Dar nu vreau să murim înainte de a vă lămuri cum am ajuns să-l înșel pe Satan. Ați crezut că eu nu mă pricep la calculatoare? Nu sunt un geniu, dar am reușit să schimb parola într-un moment de neatenție din partea voastră. De aceea nu mai puteți intra în sistem, dar, credeți-mă, că nu mai e nevoie. Am modificat puțin traseul, în așa fel încât totul se va termina printr-un foc divin și neiertător.

– Adică…?, îl provocă Georgică.

– Planeta asta diabolică va fi înghițită de flăcările purificatoare ale Soarelui, iar sufletele voastre vor ajunge într-o lume perfectă, cu palate de aur și fecioare neprihănite care să vă slujească.

– Ești nebun?, strigă Săndel. E nebun?, se adresă apoi celorlalți. A putut face asta?, îl întrebă pe Georgică.

– Nu știu ce să zic, teoretic se poate, răspunse acesta. Dar atunci se schimbă datele problemei și pot încerca să-i sparg parola.

– Nu te-aș sfătui, zise sirianul, arătându-și corpul mătăhălos și brațele groase. Nimeni nu se apropie de tastatură, dacă vrea să rămână în viață până la final.

Firește că nu se așteptau la o astfel de întorsătură, iar situația părea fără ieșire. N-aveau șanse să treacă de puternicul sirian, mai ales că sprijinul Sabinei și al lui Georgică în luptă era nesemnificativ. Nici Săndel cu Titus nu arătau a fi combativi fizic, deci această cale trebuia exclusă din start. Mai rămânea munca de convingere în fața unei credințe obsedante. Săndel consideră că merita să încerce:

– Am tot respectul pentru Alah al tău și o mare admirație pentru credința ta, Sibel. Știu că voi nu puneți mare preț pe viața asta, dar unii dintre noi considerăm că e tot ce avem. Aceasta e credința noastră și nimeni nu ne-o poate schimba cu forța, așa cum nimeni nu ar trebui să vi-o schimbe pe a voastră. Nu vrem să-ți împiedicăm actul de sacrificiu, dar am putea face o mică modificare prin care să încercăm a ne salva viața, ajungând din nou acasă. Am un copil bolnav și o nevastă care mă așteaptă. Georgică are o iubită, iar acești doi tineri, Titus și Sabina, vor să-și regăsească iubirea. Lasă-ne să coborâm și vom transmite pământenilor ce ai făcut tu pentru ei.