39 thoughts on “Haiku de primăvară

  1. Unul dintre cele mai frumoase gânduri pe care le-ai expus vreodată…cu “glas” tare!

    1. Primăvara rămâne în sufletul nostru, dacă știm cum să o menținem. În ciuda verii care o să ne toropească, mai ales pe mine, și o să ne oblige la tot felul de măsuri. Înghețata e o contracarare plăcută. 🙂
      Toate cele bune și sănătoase, dragă prietene!

      1. Minunat scris, referitor la cireșe, din astea de furat de la tușa Sanfira, mâncam un sân cu viermi cu tot, iar jos când coboram mă aștepta ea cu o coardă uscată de viţă și mă lua așa de la doi metri, mă frăgezea bine până jos.😂
        Numai de bine să auzim cu toţii, dragă Petru!

      2. Zburdalnic și pus mereu pe șotii ai fost și tu, ca Nică a Petrei și ca și mulți alți copii pofticioși la fructele vecinilor. Nici eu nu am făcut excepție, că tare dulce părea tot ce culegeam cu mâinile mele, pe ascuns. 🙂
        Voie bună și zile frumoase, dragă George!

  2. A sosit un anotimp îndrăgit de toată lumea, iar acesta este primăvara. Acum toate poveştile încep să se transforme şi să capete o altă aură. Totul se transformă zilnic. Natura ne şopteşte că există viaţă peste tot şi că în fiecare început de primăvară există fericire. Câte flori apar! Câtă lumină şi câtă culoare! Primăvara aşterne peste tot un covor multicolor, iar în văzduh păsările câmpului compun triluri de renaştere. …..O seara minunata iti doresc!: ).

  3. Nici eu nu as mai vrea sa plece ,e frumos primavara ,natura inverzeste ,pomii infloriti ,totul pare o poveste 🙂
    Un sfarsit de saptamana implinit! Petru

    1. Să trăim clipa… sau mai degrabă clipele de primăvară! Cu miresme de flori și de fructe delicioase, cum ar fi căpșunele și cireșele, pe care le aștept cu nerăbdare. Din alea românești!
      Mii de mulțumiri pentru cafeluță, alături de urările cele mai călduroase, Anușka! 🙂

  4. Sa ne umplem de bucuriile primaverii si apoi de ale verii si de toate celelalte ale fiecarei zi traita.
    O primavara continua in suflet Petru!

    1. Sper să reușim a ne bucura de fiecare fenomen al anotimpurilor, numai extrem să nu fie. Toate la timpul lor, ar fi ideal, indiferent că-i ploaie, vânt sau vreme călduroasă.
      Salutări entuziaste, dragă prietene!

  5. Dacă o mai alinţi mult pe primăvara asta, poate o convingi şi rămâne. Eu una ţi-as fi recunoscătoare.

    1. Bună dimineața și excelent să-ți fie tot sfârșitul de săptămână, Anușka!
      Plecăciune pentru cafea și gânduri bune de fiecare dată! 🙂

  6. Primăvară cât mai frumoasă, Petru! E drept că azi seamănă mai mult cu o vară în toată puterea cuvântului, însă mesajul gândurilor tale primează! Numai bine îţi doresc! 🙂

    1. Frumoasă să fie pentru toți, Cristian! E drept că temperaturile sunt adesea mai mari în partea de vest a țării, dar zilele acestea am fost binecuvântați cu o ușoară răcorire, foarte plăcută pentru călduroșii ca mine. Adieri benefice îți transmit și ție! 🙂

  7. Buna dimineata draga Petru, frumoasa sa_ti fie viata asa cum este acest anotimp, primavara, si cel mai iubit, natura si omul reinvie, vibram cu totii!! Inceput de minivacanta asa cum il doresti tu !!!😀😆

    1. Săru-mâna într-o nouă zi plăcută de primăvară, dragă Mica! Ar fi și mai bine dacă ar veni o ploaie mai consistentă, prielnică pământului care cere să fie însămânțat. Gânduri bune și urări de voie bună! 🙂

  8. Este bine sa ferecam in suflet toate anotimpurile, avem multe de invatat si pretuit de la ele. Numai bine si sa pastrezi mereu Primavara-n suflet prieten bun :! ❤

    1. Desigur că fiecare dintre noi are o slăbiciune mai mare pentru un anume anotimp, în funcție de temperament sau vârstă. Când eram mai tânăr, preferam vara și statul la soare până mă ardea. Acum sunt mai atras de primăvară.
      Săru-mâna cu mulțumiri și gânduri alese, Anda! ❤

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.