Saraca tara bogata…”baiul” este ca ori astea , ori altii care vin , tot nu merge pe la noi ! O fi vreun blestem…sau poate ISTORIA ne pedepseste mereu….Doamne ocroteste-i pe romani ! sau Dumnezeu cu mila ! O zi (totusi) plina de zambete sa ai, draga Petru ! 🙂
Oare chiar atât de nărăviți să fim cu toții, încât nu mai e posibilă o guvernare normală? Ar însemna că Apocalipsa e aproape, iar singura soluție e Judecata de Apoi. Oricum, tensiunea e tot mai mare pe tot globul. Dar, până una-alta, eu zic să ne bucurăm de fiecare clipă, așa cum e, dragă prietene! 🙂
Ce să facem, asta-i viața,
Fost-am şi rămânem turmă
Sau multiplicăm speranța
În secunda de pe urmă.
Petru, tristețe mare, aşa este, uneori ne vine să lăsăm baltă “toate interesele” şi să plecăm pe pustii. Dar parcă e păcat de țara asta, e nu are nicio vină dacă nişte netrebnici au adus-o în sapă de lemn şi o tot tăvălesc prin mocirlă.
Foarte adevarate versuri, nici nu stiu cu cine sa mai credem draga Petru !!! 🙂
Din toate partile numai vesti urate, traim cu speranta pentru vremuri mai bune !!!
O noapte linistita iti doresc !!!
Parcă am ajuns să ne obișnuim numai cu vești urâte, iar asta nu e bine deloc, dragă Mica. Eu sper ca urările mele să-ți aducă vești bune și multe bucurii! 🙂
Bună dimineața Petru ! 🙂
La AMĂRĂCIUNEA ta,
EU adaug una și mai mare,
ce-i legată strict de ȚARA mea,
VÂNDUTĂ,DEVALIZATĂ și FURATĂ de cei care,
au CONDUS-O spre PIERZARE !!! 😦 😦 😦
Salutare din depărtare, Alioșa! 😦
Noi am trăit în amărăciune mereu, în toate timpurile, în timp ce conducătorii noștri au acumulat averi și au cunoscut huzurul. Iar, după cum se arată în documentarul de mai sus, acum și țara ne este devastată de corupți și cretini. 😦
Mulțumiri pentru clip, Sandule! Zile bune și mult spor! 🙂
Cam așa gândesc și eu, deși acum avem parte de o înghețată sofisticată, cu nenumărate arome. Doar că gustul din copilărie e inegalabil. Mulțumesc frumos pentru minunata vizită, Anda! 🙂
Săru-mâna cu recunoștință pentru frumoasa vizită. Deși am băut deja o cafeluță la tine, nu pot să refuz nici această ceașcă îmbietoare. O zi minunată, dragă prietenă! 🙂
Mie cand imi vine sa ma duc…………
Pai pana-n parlament ma duc!
Si ii iau pe rand, mai frate!
Sa le tai cheful de bucate!
Si mai beau o bere Ciuc,
Inca unul si ma duc!
Acăsuță unde-i bine
Pentru românul din mine!
Ehei, daca toti care plecau, plecau la parlament cum zic mai sus… sau unde voiau ei – guvern, presedinte! Ehei!…
Precum pe broasca din oală,
EI ne fierb la foc încet,
Ca să nu sărim afară,
Până ne-nmoaie complet.
incotro, Petru? As avea niste destinatii in minte , da’ nu stiu daca ei ne-ar vrea pe noi… 😎
Nu m-am gândit la o plecare cu fizicul, ci mai degrabă o detașare spirituală. 🙂
Ah….da, asta este altceva!
Ne-am tot duce
La rascruce
Si pe Tepes
L-am aduce!
Vezi că nu-i inima-albastră
Ci e roșie, de foc.
Și-i cîntată-n țara noastră
De cei ce ne țin în loc.
Ne-or fi ținând ei pe loc,
Dar nu și-ntr-un loc anume,
Că mulți români pleacă-n bloc,
Unde cred că-i bine-n lume.
Nu cred că scăpăm de ei, oriunde am ajunge. Aşa că mai bine să plece ei deşi asta e şi mai puţin posibil.
Ei nu pleacă decât dacă simt că-i așteaptă pușcăria. Dar și atunci își burdușesc bine conturile pentru un trai fără griji.
Pentru că au “sânge-albastru”
Acei care ne conduc,
Nu ni-i țara ca un astru,
Iar noi suntem… singuri-cuc.
Nu știu cum s-a albăstrit
Sângele ce l-au sorbit,
De-ar fi justă socoteala,
Ar fi negru, precum smoala.
Mie-mi vine să-i arunc din fotoliile în care au fost aşezaţi.
Asta încercăm mulți dintre noi, cei scârbiți de domnia lor. Doar că s-au lipit prea tare de fotolii.
Saraca tara bogata…”baiul” este ca ori astea , ori altii care vin , tot nu merge pe la noi ! O fi vreun blestem…sau poate ISTORIA ne pedepseste mereu….Doamne ocroteste-i pe romani ! sau Dumnezeu cu mila ! O zi (totusi) plina de zambete sa ai, draga Petru ! 🙂
Oare chiar atât de nărăviți să fim cu toții, încât nu mai e posibilă o guvernare normală? Ar însemna că Apocalipsa e aproape, iar singura soluție e Judecata de Apoi. Oricum, tensiunea e tot mai mare pe tot globul. Dar, până una-alta, eu zic să ne bucurăm de fiecare clipă, așa cum e, dragă prietene! 🙂
Subscriu !
Ce să facem, asta-i viața,
Fost-am şi rămânem turmă
Sau multiplicăm speranța
În secunda de pe urmă.
Petru, tristețe mare, aşa este, uneori ne vine să lăsăm baltă “toate interesele” şi să plecăm pe pustii. Dar parcă e păcat de țara asta, e nu are nicio vină dacă nişte netrebnici au adus-o în sapă de lemn şi o tot tăvălesc prin mocirlă.
S-adunăm ce-a mai rămas
Din ce-i bun și-nălțător,
Să le-ncărcăm pe-un vapor
Și să virăm cap-compas.
Noi nu plecăm decât atunci când ne cheamă strămoșii la ei, Cristian. Dar până atunci ne luptăm cu năcazurile și cu… morile de vânt.
Versuri de dor si jale…
De-alea avem din belșug.
E ca un ciuma intamplarea asta crunta, dar nu fuga e solutia, ci infruntarea.
Îi înfruntăm cu ce arme avem la îndemână, iar versurile care-i înțeapă fac parte din arsenal.
Ai cuprins într-o singură strofă jalea unui popor întreg…
M-am gândit și eu că prea multe strofe ar fi trebuit ca să enumăr toate necazurile cu care ne-au învrednicit acești conducători.
Asa este Suflet, sunt de aceiasi parere cu tine.
Din pacate, purul adevar…
O seara frumoasa!
Bună dimineața și o zi fără pic de jale, Ileana!
Foarte adevarate versuri, nici nu stiu cu cine sa mai credem draga Petru !!! 🙂
Din toate partile numai vesti urate, traim cu speranta pentru vremuri mai bune !!!
O noapte linistita iti doresc !!!
Parcă am ajuns să ne obișnuim numai cu vești urâte, iar asta nu e bine deloc, dragă Mica. Eu sper ca urările mele să-ți aducă vești bune și multe bucurii! 🙂
Petru, crezi că mai există “speranță” ?
Eu nu!
E tare greu să mai trăiești fără nicio speranță, Maria! Undeva, acolo în adâncul sufletului tău, trebuie să mai ai și tu. 😉
Am, sau vreau din suflet să am !
Noapte faină, Petru! 😊
Pacat!Sa avem rabdare ca ceva oricum se va intampla! O seara faina iti doresc!:)
Păi dacă nici noi n-am avut răbdare, atunci cine? Mi-e că ne stingem pe rând, fără vreun semn încurajator. O zi senină și plăcută, dragă prietenă! 🙂
Bună dimineața Petru ! 🙂
La AMĂRĂCIUNEA ta,
EU adaug una și mai mare,
ce-i legată strict de ȚARA mea,
VÂNDUTĂ,DEVALIZATĂ și FURATĂ de cei care,
au CONDUS-O spre PIERZARE !!! 😦 😦 😦
Alioșa .
Salutare din depărtare, Alioșa! 😦
Noi am trăit în amărăciune mereu, în toate timpurile, în timp ce conducătorii noștri au acumulat averi și au cunoscut huzurul. Iar, după cum se arată în documentarul de mai sus, acum și țara ne este devastată de corupți și cretini. 😦
Mulțumiri pentru clip, Sandule! Zile bune și mult spor! 🙂
^ Zile bune și mult spor^ 🙂
de PĂLINCĂ chiar mi-e DOR ! 🙂
Seară faină ! 🙂
Alioșa ! 🙂
Colo, sus, în Parlament,
S-a votat o lege nouă:
Deputatul somnolent
Va fi numărat la ouă.
Aleșii, precum se-arată,
Au orgolii uriașe,
Dar, cum constatăm de’ndată,
Chiar de-au ouă, nu au boașe!
🙂 🙂 🙂
Cam așa gândesc și eu, deși acum avem parte de o înghețată sofisticată, cu nenumărate arome. Doar că gustul din copilărie e inegalabil. Mulțumesc frumos pentru minunata vizită, Anda! 🙂
Buna dimineata! Petru si prietenilor acestui blog minunat !
O zi cum ti-o doresti sa ai la targ Petru
Săru-mâna cu recunoștință pentru frumoasa vizită. Deși am băut deja o cafeluță la tine, nu pot să refuz nici această ceașcă îmbietoare. O zi minunată, dragă prietenă! 🙂