continuare
Un sunet discret se făcu auzit, la care Paul se ridică și se apropie de un mic panou de comandă.
– Exact la timp a sosit Matu cu hrana.
Atinse un buton al cărui led clipea, după care chepengul ușor de pe bazin se ridică silențios. La scurt timp, pe marginile din sticlă groasă își făcură apariția niște brațe lungi cu ventuze, urmate de un cap cu ochi mari și curioși.
– Matuuuu!, exclamă băiatul sărind vioi din pat și fugind spre ceea ce arăta ca o caracatiță de dimensiuni apreciabile. Mi-a fost dor de tine…
Două din brațele arătării se avântară și-l cuprinseră pe micuț într-o îmbrățișare insolită și pătimașă. După un moment de tandrețe, omulețul fu ridicat pe sus și scufundat zgomotos în apa revigorantă. Apoi alte două ramificații cu ventuze își făcură apariția din apă, purtând în ele alge și câțiva peștișori ce se zbăteau încă. Paul preluă mâncarea și îi lăsă pe cei doi să se hârjonească, în timp ce el spălă ingredientele și alcătui porțiile. După care se aruncă și el, iar joaca mai dură câteva minute, de data asta în trei. Ăsta era ritualul de început al fiecărei nopți obișnuite. Bipezii ieșeau bine dispuși și se ștergeau cu câte un prosop alb și pufos, înainte de a se așeza la masă. Matu îi privea de pe margine, dar câteodată încălca protocolul și ieșea din bazin, alăturându-se mesenilor. Nu și de data asta.
– De ce e Matu singur în toată marea?, întrebă băiatul în timp ce mânca. Nu am mai văzut o altă caracatiță care să-i semene.
– Cred că ți-am mai spus povestea lui Matu, dar îți place să o tot auzi, chiar și când mâncăm. Ceea ce nu-i frumos printre oameni. Cu Matu m-am împrietenit când rătăceam prin Oceanul Atlantic, și a ținut neapărat să mă urmeze, deși nu-i priește traiul în apele prea puțin salinizate ale Mării Negre. Acum s-a mai adaptat, dar a suferit un timp doar pentru a-mi fi alături. E o caracatiță isteață și iubitoare, cum nu mai există alta. Acum, ia spune-mi, ce subiecte abordăm azi la educație? Că tot veni vorba de istețime…
– Așaaaa… Știu că avem de discutat despre Istoria și Geografia Mării Negre, despre limba maternă, despre…. anatomia omului și… arte.
– Atât? Ai uitat matematica?
– Uuuuf, n-am uitat-o, dar nu-mi prea place, se îmbufnă micuțul.
– Nu-ți place fiindcă nu o cunoști. Un lucru la care ești bun, nu se poate să nu-ți placă. Așa e și afecțiunea dintre ființe. Dacă nu cunoști o ființă, ba chiar ai informații greșite, nu o să te simți atras de ea, ajungând să o detești. De exemplu, oamenii l-ar prinde pe Matu și l-ar expune într-un bazin mic, ca să-i distreze. Asta dacă nu l-ar ucide pentru a-l mânca.
– Ooooo, Paul! Cum poți să vorbești așa ceva?! Mai ales când mâncăm.
– Scuză-mă, dar nu m-am putut abține. Revenind la matematică: trebuie să ai răbdare și o să-i găsești farmecul. De ea ai nevoie și la Istorie, și la Geografie, și la Anatomie… Mă bucur că ai terminat din farfurie. Hai să trecem la lecții, după care te așteaptă marea și prietenii de joacă.
Bazinul devenise parcă neîncăpător pentru Matu și noii veniți: câinii de mare Titu și Sisu, precum și mustăcioasa focă, Lala. Dar nu era loc de compromisuri, iar cei patru vizitatori știau că trebuie să aibă răbdare până ce omulețul lor își termina treaba. Paul a venit cu mai multe cărți, unele mari și frumos colorate, toate protejate de coperți impermeabile. Băiatului îi plăceau cărțile, mai ales cele cu poze, și le mângâia cu drag paginile fine din care emana o mireasmă nemaiîntâlnită în nicio altă parte a întinderilor străbătute de el. Oare așa miroase uscatul populat de oamenii de la care proveneau aceste cărți? Trebuie să fie un tărâm minunat!
Timpul s-a scurs, când mai repede, când mai greoi, dar momentul cel mai așteptat al nopții a sosit, spre bucuria tuturor. Au sărit amândoi între înotătorii ce-i așteptaseră cu atâta răbdare, coborând prin bazin în adâncul mării. Acolo îi aștepta o altă lume, plină de viață și libertate. Aproape toate viețuitoarele îi cunoșteau și veneau să le ureze bun venit. Altele, mai puține și probabil rătăcite de zona lor obișnuită, priveau curioase acel alai multicolor ce însoțea două ființe de mare rang. Noaptea din ape avea strălucirea ei, văzută în toată splendoarea de cele două perechi de ochi omenești… și nu prea. Pentru că ei se adaptaseră noii vieți și puteau vedea, la fel de bine, noaptea ca și ziua.
Au înotat în grup, o perioadă, apoi băiatul s-a desprins, prin încercările lui de a-i întrece în viteză pe Titu Și Sisu. Însă rechinii nu se lăsau mai prejos, și astfel Paul și Matu, mai potoliți de felul lor, le pierdură urma. Doar Lala încerca încă să se țină după ei. Băiatul știa că-i așteptat pe insulă, înainte ca aceasta să se scufunde, dar nu ar fi fost prima dată când aventurile îl făceau să nu fie punctual.
racoltapetru6 
M-a prins povestea ca o caracatiţă, în tentacule.
Să fie ca o îmbrățișare plăcută!
Superb! Parca i-am văzut pe toți aievea…
culorile, gesturile… tot
Minunat!
Mă bucur dacă am reușit să-mi transmit viziunea. Mulțumiri călduroase pentru aprecieri!
Din ce în ce mai povestitor, Petru! 🙂
E modul meu de a mă mai răcori, Oana. 🙂
Reblogged this on Biblioteca Cronopedia.
Liniste, frumos!
Imi place continuarea!
O dupa amiaza frumoasa!
Sunt încântat că ți-a plăcut și sper să nu te dezamăgesc, Ileana!
O duminică cu multe bucurii!
Ce frumooooooooooooooooooooooos ,m-ai prins in mrejele povestirii ,abia astept sa vedem ce se mai intampla ,multumesc Petru de aceasta povestioara fantastica 🙂
O seara minunata si un weekend ca sufletul tau bland !
Visurile și fanteziile ne mai eliberează de încorsetările cotidiene și ne încarcă bateriile. Eu așa simt, mai ales dacă prin ele aduc mai aproape marea, cu valurile ei răcoroase. 🙂
A fost o seară ca de primăvară, însă vine imediat una de vară, Anușka!
Ne faci să aşteptăm cu nerăbdare continuarea. O seară frumoasă! 🙂
Asta e și ideea, nu? 🙂 Mii de mulțumiri și urări în consecință!
Din ce în ce mai atras micuțul de uscat 😀 Foarte frumos scris!
La fel ca orice om, e supus tentațiilor, mai ales dacă-i doar un copil. Noi, în schimb, suntem atrași de mare. 🙂
Se contureaza o prietenie interesanta….sa vedem continuarea!Un weekend minunat iti doresc!:)
O prietenie cu mari riscuri, aș completa eu. Aștept și eu continuarea! 😉 Duminică tihnită și plăcută, dragă Gabi! 🙂
“Un lucru la care esti bun, nu se poate sa nu-ți placă”. Foarte bine spus.
Povestea curge descriptiv. Prinde. Abia astept urmarea.
Povestea curge liniștit,
Copilul Mării e tot mai curios,
Iară seara, pe la asfințit,
Se vede-n lună al mării val spumos ! 🙂
O Duminică Binecuvântată și ție EM.și prietenului Petru ! 🙂
Cu simpatie pentru VOI 🙂
Aliosa ! 🙂
Mulțumiri alese pentru vizită și versurile la temă, Sandule! 🙂
Valurile sunt la mare trecere în aceste zile, numai să nu fie valuri de căldură mare. 🙂
Să ai parte de răcorire plăcută și benefică, Sandule! 🙂
Duminică minunată, Alioșa!
Mă înclin cu recunoștință în fața aprecierilor tale, Em. Să vedem dacă aventurile viitoare vor fi la fel de bine primite. 🙂
Draga Petru la mine a plouat si acum este racoare ,la tine ❓ 🙂
O duminica binecuvantata cu racoare sa ai!
La mine e ceva mai cald, dar ar fi păcat să mă plâng, atâta vreme cât mercurul nu depășește 30°C. Săru-mâna pentru vizită și cafea, Anușka! Sănătate și voie bună, oră cu oră, minut cu minut! 🙂
Povestioara de fata se invarte in jurul prieteniei lui Matu ( fiindca a venit vorba, copii au venit din Grecia, si nepoata imi spunea ca a mancat in fiecare zi caracatita), Copilul Marii, Titu si Sisu !!! Imi place cum narezi Petru, felicitari si respect !!! 🙂
E drept că și eu aș mânca preparate din caracatiță, dar nu și dacă aș avea o relație de prietenie cu aceasta. La fel cum ar fi un iepure sau un cocoș de care te atașezi și-l păstrezi până la moarte. Mulțumesc din suflet pentru aprecieri, dragă MIca! 🙂
Bună dimineața, Petru, bine te-am regăsit la început de săptămână, mi-a plăcut foarte mult scena în care apare caracatița, trebuie să recunosc şi o fac cu mare plăcere. Ce-aş mai înota şi eu aşa… ☺👍 E un text care te încarcă pozitiv.
Bună ziua și bună să-ți fie toată săptămâna, Cristian! Probabil că subconștientul mi-a sugerat să țes o poveste despre mare, în plină vară. În acest fel îmi mai răcoresc și eu sufletul, cu gândul la habitatul personajelor principale. Mulțumiri alese! 🙂
Putem vorbi despre munte,
Putem vorbi despre mare,
Vara asta fierbinte
Ne face sa cautam racoare.
Acest episod pot sa spun ca m-a racorit de toata zapuseala si m-a facut sa uit furtunile. 🙂
Punct ochit, punct atins! Sau măcar unul dintre ele. Sper să ne bălăcim astfel cât o ține vara. 🙂
Minunat , mi-a placut caracatita, e lucru mare sa intalnesti o caracatita asa blanda… cred ca va fi o continuare plina de incantare dupa cat de bine ai sadit pana acum povestirea in inima noastra, parca-am fi fost si noi in valuri….
Drept rasplata te poftesc in gradina ! ❤
Într-adevăr, caracatița în apele Mării Negre e un fenomen rar, dar nu exclus în totalitate, mai ales dacă-i vorba de mutații. Nădăjduiesc să fie utilă și simpatizată pe tot parcursul povestirii.
Ce frumoasă grădină mi-ai adus în această dimineață, plină de flori minunate și versuri inspirate! Mă înclin și-ți mulțumesc din suflet, Anda! 🙂
Ar trebui sa ii citesc si lui Edy povestea pentru ca adora caracatițele 😍. Sunt curioasa ce urmeaza
Poate o să i-o citești atunci când o să apară într-o carte, cu desene frumoase, sper. 🙂
Sunt extrem de onorata sa te citesc. Aceste serii ale tale mă fac să vibrez pozitiv și desi asteptam ceva din povestea cu numarul doi, m-ai topit cu ingemanarea de fantezie si realitate, de pilda si poveste și-ti multumesc nespus…
Onoarea cea mai mare e fără îndoială pentru mine, Adriana! Îți mulțumesc, la rândul meu, pentru cuvintele frumoase și răbdarea de a-mi parcurge fanteziile estivale. Dacă tot nu ajung nici anul ăsta la mare… 🙂