C. P. Tăriceanu consideră prea mică pedeapsa dată de justiție celui care l-a înșelat la cumpărarea unui autoturism.
IPOCRIZIA LUI TĂRICEANU
Călin Popescu-i necăjit,
Că un samsar l-a țepuit,
Hoților le-arată stima
Doar când nu e el victima.
Mozaic
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Medicul: – Întoarce-te spre geam și scoate limba!
Pacientul: – Înțeleg să scot limba, dar de ce trebuie să fiu îndreptat spre geam?!
Medicul: – Nu-l suport pe tipul de vizavi…
* – Ce primește un miner la moarte?
– Trei zile libere, apoi înapoi în pământ.
* Doi pensionari conversau în autobuz. Unul spune:
– Cu autobuzul ăsta merg deja de peste zece ani!
– Nu îmi vine să cred, dar în ce stație te-ai urcat?
* – De ce, în China, femeile merg în urma bărbatului iar în America se întâmplă mai rar lucrul acesta?
– În China, când o femeie merge în urma soțului, înseamnă că îl respectă. În SUA, când o femeie face același lucru, înseamnă că-l urmărește.
* – Câte cămăși aveai înainte de căsătorie?
– Două.
– Din ce?
– Din mătase.
– Și acum câte ai?
– Una.
– Din ce?
– Din cele două.
* Sânii sunt precum soarele: nu poți arunca decât o scurtă privire spre ei. Dar dacă ai ochelari de soare…
* – Care e diferența dintre un restaurant chinezesc și unul românesc?
– În cel chinezesc mănânci până te saturi, iar în cel românesc te saturi până mănânci.
* Pe serpentinele Gutâiului urca o mașină în marșalier. Un polițist îl întreabă pe șofer:
– De ce urcați pe traseul ăsta atât de periculos cu spatele?
– M-am gândit că, dacă sus nu găsesc loc de întors, voi putea veni la coborâre cu fața.
După un timp, mașina coboară muntele, tot cu spatele:
– Și acum de ce coborâți tot cu spatele?, întrebă nedumerit același polițist.
– Sus, la han, am găsit loc de întors…
* – Care este diferența dintre Constituția SUA și cea a Rusiei?
– Amândouă garantează libertatea exprimării; diferența este că Constituția SUA garantează și libertatea de după exprimare.
* Vine fiica lui Becali și îi spune:
– Tată, eu mă mărit.
– Cuuum??? Cu cine???
– Cu un preot…
– Ce??? Ai înnebunit complet???
– Tată, eu îl iubesc… Inima nu o poți înșela…
– Bine, fata tatei… dar adu-l la palat, măcar să fac și eu cunoștință cu el.
Îl aduce ea pe preot, se așează el cu Becali la masă și discută:
– Bă ginerică, tu știi că fata mea poartă doar haine scumpe pe care dă 10.000 de euro lunar? Cum ai să reușești tu să-i satisfaci capriciile? De unde ai să iei atâția bani?
– Dumnezeu o să ne ajute…
– Dar ea mai are obiceiul ca în fiecare săptămână să plece la Paris să-și facă coafura. Ce zici de asta?
– Dumnezeu o să ne ajute…
– Daa? Ea merge pe Ferrari sau Porsche, și în fiecare jumătate de an schimbă modelul.
– Dumnezeu o să ne ajute…
Au mai stat ei un pic, după care ginerică pleacă. Fiica îl întreabă pe Becali:
– Cum ți s-a părut logodnicul meu?
– Păi cum?… e prost… Dar mi se rupe inima când mă numește Dumnezeu.
* Soția se întoarce din deplasare și, intrând în apartament, întreabă soțul:
– Dragul meu, unde este câinele?
– Și-a făcut treburile pe șoșonii mei și l-am aruncat peste balcon!
– Dar papagalul?
– A ieșit din colivie, și-a făcut treburile pe biroul meu și l-am aruncat peste balcon.
– Dragul meu, mi-e și frică să întreb… dar unde este mama?…
* – Uau, ce ochi frumoși ai!! Ce culoare au??
– Albaștri… îi am de la tata!
– Și mama ta, ce ochi are?
– Vineți!.. Tot de la tata!
* – Ce ai când șeful este neamț?
– Ai organizare, ai eficiență!
– Ce ai când șeful este evreu?
– Ai o afacere!
– Ce ai când șeful este român?
– Ai grijă!
* Sună soneria. Un copil deschide ușa și vede un polițist:
– Tata e acasă?
– Nu.
– Dar mama?
– Nu, și ea s-a ascuns…
* – Aș dori niște fructe de mare.
– Mâncați sau le postați pe Facebook? Ca să știm cum le aranjăm…
* Bătăi în ușa apartamentului lui Bulă. Maică-sa iese de sub duș, cu un prosop în jurul corpului, și întreabă:
– Cine-i?
– Dragă doamnă, s-a întâmplat o nenorocire, l-am călcat pe fiul dumneavoastră cu mașina!
– Sunt dezbrăcată, nu pot deschide, puteți vă rog să-l băgați pe sub ușă?
Divergențe și confuzii
Costică era parcă în al nouălea cer, în acea dimineață. E drept că voia bună îl caracteriza, dar parcă de data asta îi strălucea chipul ca unui tânăr îndrăgostit, deși era trecut de a doua tinerețe, iar de iubirea cea mare încă nu avusese parte. Motivul fericirii trebuia să-l împartă cu prietenul Milu, pe care-l vizită în chioșcul de ziare și reviste, unde era angajat.
– Ghici ce?, îl întrebă el pe amic, înghesuindu-se în pe un taburet care era destinat tocmai unor astfel de vizite.
Milu era ceva mai tânăr, om căsătorit, cu cinci copiii și… mai multă minte. După ce scăpă de doi cumpărători, își permise să-și dea capul mai înapoi, ca să-l citească mai bine pe cel de lângă el.
– Ce, ce?, păru el confuz.
– De ce crezi că-s fericit?
– Eu știu?… Ai băut de dimineață bună?
– Hai, fii serios! E ceva mai mult, ceva permanent…
– Ți-ai făcut permanent?! Parcă aveai părul creț dinainte…
– Nuuu, măăăă… De fapt n-ai cum să ghicești, că-i prea mare bomba: mi-am luat mașină!
– Ei, aș! Când?
– Ieri am primit oferta, ieri am testat-o, și ieri am făcut actele! Totul a mers ca pe roate! De-aia nu m-ai văzut pe-aici.
Milu făcu ochi mari, dar nu răspunse până nu primi banii pe o revistă.
– Dar de unde ai avut bani?, că doar ești pensionar pe caz de boală.
– Tocmai că n-a costat mult! De aceea m-am grăbit, să nu scap ocazia. Doar două mii de lei, exact cât aveam.
– Ahaaa, deci ai luat o vechitură!
– Așa ar zice cei neavizați. De fapt e un Audi splendid, care atrage gagicile ca un aspirator.
– Și câți ani are? Câți kilometri la bord?
– Păi… nu știu precis, dar asta-i mai puțin important! Să vezi cum zâmbeau fetele la noi când stăteam la semafoare, când luam curbele pe lângă trotuare sau când claxonam în trafic. Omule, cu mașina asta am intrat din nou pe piața matrimonială, mă simt iar tânăr și încrezător. Mă înțelegi?
– Hmmm, așa o fi. Trebuie să văd și eu minunea.
– Așa te vreau, Milule! Aștept să-ți termini treaba și pornim într-o aventură. Încă mi-e valabil permisul de conducere. Mă duc după bijuterie și te aștept cu ea vizavi, pe la patru.
Milu era curios, iar după ce a închis chioșcul și-a aruncat privirile în parcarea de alături. Într-adevăr, un Audi vechi și cam ruginit făcea contrast cu mașinile sclipitoare din jur. La volan, zâmbea cu infatuare Costică.
– Asta-i „bijuteria”?!!, îl întrebă sarcastic Milu. Nu vezi cât de jalnic arată?
– Ha, ha, ha! Râzi tu, râzi, dar nu te pricepi la inimile femeilor. Mașina asta inspiră iubire prin fiecare pată de rugină, mai ales că are culoarea potrivită. Sunetul motorului ticăie ca o inimă pasională, iar claxonul e vocea care parcă strigă „Te iubesc!” Urcă și-o să te convingi.
Portiera se deschise cu un scârțâit, care o fi însemnând încă o dovadă de adorație în limbajul necunoscut al mașinii. După câteva încercări, porni și motorul, obosit și cu simptome de cancer. Cel puțin ăsta era diagnosticul gândit de Milu, dar ce știa el? Costică ieși cu grijă dintre celelalte autoturisme și prinse mai mult curaj pe șosea.
– Acu’ să vezi!, își atenționă plin de sine prietenul.
Încetini la o curbă și claxonă zâmbitor o fată tânără, ce aștepta să traverseze. În mod cu totul ciudat, fata întoarse capul în partea opusă.
– Asta-i o fițoasă, își explică el eșecul.
Urmă o altă abordare, cu mașina rulând aproape de o frumoasă ce mergea pe trotuarul de alături.
– Domnișoara vine la plimbare cu noi?, întrebă candid șoferul cel mândru.
– Ia mai plimbă ursul!, veni răspunsul promt al celei vizate.
– Că bine zice, măi Costică, îl sfătui iritat Milu. Lasă-le în pace și vezi-ți de drum. Poate mă recunoaște vreuna și îi spune nevesti-mii, că nu mai am liniște acasă.
– Cum să le las, măi frate? Păi de ce crezi că mi-am luat mașină? Poate așa îmi găsesc și eu perechea, că altfel nu se uită fetele la bărbați. Trebuie să aibă ceva în dotare.
– Da, dar nu o mașină ca asta. Poate un Ferrari sau Lamborghini…
– Lasă că am văzut ieri cu ochii mei. Ia să vezi cum o dau gata pe asta.
„Asta” era o doamnă stilată, cam de vârsta „vânătorului”. Acesta își scoase capul pe geam și lansă întrebarea standard:
– Singurică, singurică?
Femeia îl examină întâi pe el, apoi autoturismul, după care îl privi iar încruntată și ridică mâna, arătându-i ferm degetul din mijloc.
– Cred că orașul ăsta-i de vină. Într-un oraș mare, fetele-s mult mai abordabile, concluzionă Costică.
– Dar ia spune-mi, cine a condus ieri?
– Cum cine? Fostul proprietar, voia să-și ia adio de la mașină printr-o ultimă cursă.
– Și cum arată acel proprietar?
– Aaaa, păi era un tânăr cu mustață și un păr ce-i curgea pe umeri. Avea niște ochelari de soare, d-ăia de firmă, și un tatuaj mare pe mâna… Doar nu crezi că?…
– Poți să fii sigur! Păcat de cele două mii de lei. Gândește-te la câte buchete de flori puteai oferi, și tot primeai măcar un zâmbet. Dar așa…
Costică a picat din al nouălea cer, dar nu-i omul care să se lovească prea rău. S-a consolat cu jumătate prețul, recuperat prin vânzarea vechiturii.
Epigrama care mușcă (CCXXXVIII)
DROJDIA DE DEASUPRA
Mare parte din români,
Lucrează printre străini,
Cei ce-s refractari la muncă,
Au rămas să ne conducă.
Moștenitorii
Selecție de pe Google
Banii (XVI): Cu cărțile pe față
– Ia te uite, vine muntele la Mahomed!, cu această expresie l-a întâmpinat Virgil pe Liviu, când acesta a apărut în somptuosul lui apartament. Intră și ia loc unde te simți mai bine. Eu te primesc cu brațele deschise și te servesc cu ce băutură vrei, spre deosebire tine, care m-ai lăsat pe sec la ultima noastră întâlnire. Doar palincă d-aia puturoasă nu am în bar, dar dacă știam că mă vei căuta, făceam rost.
– Mulțumesc, dar nu trebuie să te deranjezi, îi răspunse vizitatorul rotindu-și privirea în jur și arătând impresionat de ce vede. Știi foarte bine de ce sunt aici, și n-are rost să faci pe amabilul.
– Chiar așa, ai venit să mă chemi la nuntă? Am aflat că tocmai ai scăpat de o înmormântare, rânji gazda în timp ce turna ceva băutură în două pahare. Apoi întinse unul dintre ele musafirului, însă, după câteva secunde de așteptare, îl puse înapoi pe barul din colțul apartamentului.
– Vreau să rezolvăm o dată pentru totdeauna conflictul dintre noi. Fără amenințări, mai mult sau mai puțin voalate, fără otrăvuri, fără vicleșuguri… Dacă ești bărbat, comportă-te ca atare și atacă-mă direct, nu angaja mercenari să-ți facă treaba murdară, îi spuse Liviu, cu exaltare în voce.
– Insinuezi că aș avea vreo legătură cu otrăvirea ta? Ai dovezi în acest sens sau mergi pe presupuneri?
– Nu o să-ți spun acum și aici ce dovezi există. Corect ar fi să ne confruntăm mâine la Tribunal, pentru a lăsa Justiția să judece. Ori să găsim o cale mai rapidă. M-am săturat să mă tot uit peste umăr sau să-mi fac griji pentru ceilalți din jurul meu.
– ”O cale mai rapidă”… îmi place cum sună! Știi bine că n-ai să mă vezi niciodată în fața instanței, deci te bazezi pe o rezolvare între noi doi, nu-i așa? Ai avut chiar curajul să pătrunzi și să mă provoci pe terenul meu. Rodica știe că ești aici sau ai venit de capul tău? Bănuiesc că nu te-ar fi lăsat, după cât e de grijulie. Și cum ai vrea să rezolvăm acest conflict? Să ne batem până unul nu se mai ridică? Îmi pare rău, dar nu vreau să distrugem interiorul atât de frumos al locuinței; numai vaza aceea chinezească m-a costat cât mașinuța prietenei tale. Poate vrei să ne duelăm…
Spunând asta, Virgil se duse după barul încărcat cu sticle și deschise un sertar. De acolo ridică fin o frumusețe de revolver strălucitor, pe care îl mângâie ca pe un animal de casă. Cu aceeași plăcere îi înfiletă calm un amortizor și îl îndreptă spre oaspete.
Liviu tresări ușor, dar căută rapid resurse de calmare. Doar n-o să-l împuște pe covorul acela scump, ci mai degrabă era un alt mod de a băga frica în el. Totuși, ar fi mai bine să se așeze pe un scaun, tocmai pentru a dovedi că nu-i e teamă.
– Aș putea să scap de tine într-o secundă, dar vreau să-ți demonstrez că n-am nevoie de armă. O să te nenorocesc cu mâna mea, după care vei dispărea ca și cum n-ai existat. Deja m-ai călcat pe bătătură, și mie nu-mi place să mă enervez. Sunt un om de afaceri calm și înțelegător, până la un punct.
Își luă o mână de pe revolver și scoase un mobil din buzunar. După un scurt apel, transmise:
– Gicu, hai până sus. Toni e cu tine? Bine…
După care închise și se adresă celui din fața lui:
– Uite cum o să facem… Am o încăpere potrivită la subsolul blocului, unde putem continua discuția, între patru ochi.
– De aceea ți-ai chemat gorilele?, răspunse Liviu neîncrezător. Sunt cei doi care au preluat banii de la Rodica?
– Sunt ei, dar nu le-aș spune gorile, că se supără ușor. Să zicem că sunt ajutoarele mele. Vei coborî cu ei și mă vei aștepta jos, n-ar fi indicat să ne vadă lumea împreună. Dar ia stai puțin: de ce să nu facem jocul mai interesant?
Ridică din nou telefonul și formă alt număr. În acest timp, Liviu inspecta atent fiecare mobilier din camera spațioasă, dar parcă prea încărcată de obiecte scumpe care concurau parcă în a sări în ochii vizitatorilor. Chiar în dreapta lui putea admira o vitrină cu bibelouri extravagante și suveniruri scumpe, cum ar fi o minge cu autografe, o mănușă și o bâtă de baseball lucioasă. Plasma era aproape cât peretele de mare și era pornită în surdină. Pe ceilalți pereți erau expuse tablouri mari, reprezentând natura, nuduri, dar firește că și un portret al proprietarului. Telecomenzi de tot soiul tronau într-o căruță artizanală din lemn, expusă pe centrul mesei din sticlă.
– Rodica, dragă, ghici cine te așteaptă în apartamentul meu?
La auzul acestor cuvinte, Liviu sări ca un arc de pe scaun. Dar Virgil în temperă imediat, țintindu-l din nou cu arma.
– De fapt, te așteptăm amândoi să lămurim problema. Asta a fost propunerea iubitului tău. Da, da… vino imediat, până nu se întâmplă ceva ce am putea regreta.
– Ești un laș și un mincinos! Parcă era vorba că rezolvăm totul între noi, răbufni oaspetele.
– Între noi o să fie, dar eu impun regulile, băiete!
Mai cu veselie
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* – Nu mai e deloc pasiune în relația cu soția mea, se plânge un tip unui prieten.
– De ce nu încerci să aduci puțin mister și intrigă în viața ta, printr-o relație extraconjugală?
– Dar dacă află soția mea?
– Fii serios, trăim în vremuri moderne! Du-te și-i spune și ei asta!
Întors acasă la nevastă, își ia inima în dinți și îi spune:
– Draga mea, m-am gândit că o relație extraconjugală ne-ar putea apropia.
– Las-o baltă, spuse soția. Am încercat și n-a mers!
* Cercetătorii au stabilit că femeile au o viață mai lungă și mai liniștită decât bărbații. Explicația fenomenului este că ele nu au neveste.
* – Cu scumpirile astea, am intrat într-un magazin alimentar și, cu banii care-i aveam, mi-am cumpărat o conservă care mi s-a părut mai ieftină.
– Și ce era în ea?
– Nu știu, că pe etichetă scria doar ”Aperitiv – deschide pofta de mâncare”…
* Un polițist care era pe moarte își cheamă avocatul pentru a-și face testamentul. După ce termină de redactat testamentul, polițistul îi spune avocatului:
– Să știi că mai am o ultimă dorință!
– Care anume?, întreabă curios avocatul
– Să fiu incinerat după moarte, iar cenușa să mi-o aruncați undeva pe stradă, unde se află un filtru rutier sau o razie a poliției.
– Dar de ce?, întreabă din nou avocatul curios.
– Pentru că atunci sunt pomeniți cel mai des morții noștri!
* Anul 2025: Ungaria și România anunță că acceptă orice imigrant german care nu vrea să trăiască în Statul Islamic German!
* – Haida să-ți gâcesc în palmă, mânca-ți-aș ochii tăi frumoși!, nu se mai dezlipește o țigancă de mine.
Îi vâr mâna sub ochi:
– Na, hai, ghicește!
Îmi ia mâna, mi-o răsucește, o îndepărtează, apoi iar o apropie de ochi, se holbează, plescăie din limbă.
– Ce vezi acolo?, mormăi nerăbdător.
– Hapăi, frumosule, până la 45 de ani n-o să ai parte dă bani!
– Și după?
– După, te obișnuiești…
* Undeva-n Ardeal…
– Și, cum așa, bade Gheorghe, ai văzut marțieni?!?
– Apă’, no, eram cu oile…
– Și cum erau marțienii?
– Na, apăi nu prea poci spune, pentru că ba apăreau, ba dispăreau, cum ar fi… cum să zic… ca ființa și neființa la Heiddeger…
* Un rrom care a fost în moarte clinică povestește ce i s-a întâmplat dincolo:
”Mi-au dat 300 de euro și m-au trimis înapoi…”
* Culmea geloziei:
O prostituată, citind mesajele din telefoanele clienților!
– Ai văzut? Am făcut dragoste 63 de minute…
– S-a dat ora înainte, optimistule…!!!
* – Pisi, ce faci ca să ai corpul așa de frumos?
– Înot.
– Dar cu capul nu intri în apă?
* – Salut, vecine! Nu am mai văzut-o de mult pe soția ta, v-ați despărțit?
– Nu, parchează…
* SMS-uri pe mobil:
El: – Unde ești, scumpo?
Ea: – Ies acu’ de la coafor, m-am făcut blondă! Tu unde ești?
El: – Ies acu’ de la bar, m-am făcut praf!
* Preotul se săturase să tot vadă cum un tip tot adormea la slujbă, mai ales că omul mai și sforăia groaznic, așa că, într-o duminică, zice cu voce joasă:
– Cine vrea să ajungă în Rai, să se ridice în picioare!
Se ridică toată lumea, mai puțin adormitul nostru. Mai departe preotul țipă cât poate:
– Și cine vrea să ajungă în iad să se ridice acum în picioare!
Trezit de strigătul preotului, omul nostru sare-n picioare, se uită în jur, vede că nici un alt credincios nu se ridicase și zice către preot:
– Nu știu ce se alege aici, părinte, dar se pare că doar noi doi suntem pentru!
* Când și-a văzut nepoțelul pentru prima dată, soacra dezamăgită îi spune norei:
– Nu seamănă deloc cu fiul meu.
Atunci nora își ridică fusta și îi zice:
– Auzi, mamă soacră, asta-i păsărică, nu xerox!!!
* Nevastă-mea a intrat astăzi pentru prima oară în biroul meu:
– Deci, aici lucrezi, Costele?, mă întreabă ea.
Apoi, observând o fotografie pe masă, cu o blondă voluptoasă, arată cu degetul spre ea și mă întreabă:
– Cine e asta?
Văzând cum încep să roșesc, colegul meu Mitică interveni și zise:
– Costel ne-a spus că ești tu!
Cum am scăpat de invazie
În sfârșit, după aproape patru ani de muncă asiduuă, specialiștii de la NASA au reușit să descifreze, în proporție de 90% un dialog între două entități din afara Terrrei. Se știa doar că un emițător se afla la circa trei sute de kilometri de planeta noastră, iar celălalt la o distanță mult prea mare pentru a i se putea evalua distanța. După uluirea pe care a generat-o subiectul acestei conversații, urmată de mai multe dezbateri privind necesitatea secretizării lui, sau dimpotrivă, prilejul de a liniști omenirea prin aducerea lui la cunoștință, cea de-a doua variantă a avut câștig de cauză. Prin urmare, iată, în mare, ce cuprinde aceast dialog – de importanță vitală pentru omenire – între cele două ființe extraterestre.
”- AHAARA… aștept raportul final privind planeta 0963084200… Ai depășit cu patru ozuni termenul…
– Da… da… confirm recepția și trec la raport. Am fost nevoit să-mi prelungesc observarea planetei, pentru a elimina orice eroare. După mai bine de o mie de ozuni, m-am convins că o invazie ar fi prea riscantă pentru noi, indiferent dacă-i prin asimilare sau exterminare.
– Dezvoltă motivația, AHAARA…
– Deși atmosfera e ideală, iar natura primitoare, pe această planetă albastră s-au dezvoltat niște specii foarte periculoase pentru noi. Una ar fi o insectă mică care elimină o substanță fatală pentru organismul nostru. E drept că am putea face dispărută această vietate, cu anumite pierderi în flora și fauna acestui loc, dar problema principală o constituie specia care a pus stăpânire pe planetă…
– Continuă, AHAARA. Despre ce ființă e vorba?
– O vietate oribilă, cu patru extremități lungi și un cap monstruos. De aceea am exclus asimilarea, niciunul din noi n-ar suporta să arate atât de hidos.
– Dar un dialog pașnic și o cooperare ulterioară?
– Nu e de recomandat. Omul – așa se numește specia – nu este de încredere. Am văzut de multe ori când, după ce își dau mâna (semn că se agreează), se omoară fără motiv sau avertisment. Asta le e firea, iar noi nu am putea-o înțelege. Pentru a domina, au inventat arme de distrugere pe care le folosesc zi de zi, cu o plăcere sadică.
– Crezi că ar putea fi un pericol pentru noi?
– Exclus, dacă îi evităm. Sunt încă prea primitivi, nici nu au nave capabile să transporte oameni pe altă planetă. Dacă o țin tot așa, se vor autoelimina, otrăvind și mediul înconjurător pentru milioane de ani. De aceea nu recomand preluarea cu forța. Autodistrugerea ar fi inevitabilă. Eu zic că ar trebui să încetez supravegherea și să caut o altă țintă.
– Voi analiza propunerea ta, AHAARA. Deocamdată, rămâi în zonă. ”
Aici s-a întrerupt sunetul. După ce s-au convins că e vorba într-adevăr de o transmisie, specialiștii de la NASA au apelat la cei mai buni cercetători în domeniul comunicațiilor, care au muncit neîntrerupt până au reușit interpreteze mesajul. E drept că unele sunete nu au avut un corespondent logic în limbajul nostru, dar prin inspirație și imaginație s-a ajuns la textul de mai sus. Se vede clar că Pământul a fost salvat de oameni, fără ca măcar aceștia să știe. Oare până când?
Bijuterii
Selecție de pe Google
Haiku: Oaspeți la masă
Porumbei atenți
Țintesc de pe-acoperiș
Tainul de boabe.
racoltapetru6 