La o stacană cu umor

Posted on by racoltapetru6

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un politician face o vizită părinților. Se uită el prin casă, totul pare OK. Când dă să plece, hop! Televizorul spart!
– Ce-i, măi, tată, cu televizorul ăla spart? De ce nu mi-ai spus să-ți cumpăr unul nou?
– N-are rost, fiule!
– Cum să n-aibă rost?
– Păi, când erai mic, de fiecare dată când spuneai o minciună, îți trăgeam o palmă și am rămas cu obiceiul ăsta…

Imagini pentru poze cu zambete

* Țiganca la judecătorie divorțează de țigan. Întreabă judecătorul:
– De ce vrei să divorțezi de țigan?
– Pentru că țiganul nu mai e de rangul meu…!
– Dar tu, țigane, de ce divorțezi?
– Apoi, dom’ judecător, nici ea nu mai e de RANGA mea!!!

* Două fete discută la o cafea:
– Eu nu cred în dragoste la prima vedere.
– De ce?
– Păi, de unde să știu cât câștigă pe lună?

* Dacă furi dintr-o singură sursă se numește plagiat.
Dacă furi de peste tot se numește guvernare.

* Un tânăr ardelean, întors de la doctor, este luat la întrebări de tatăl său:
– Fost-ai la doctor?
– Fost.
– Și cumu-i?
– Bine, cum să fie.
– Bătut-ai la ușă?
– Bătut.
– Și cine ți-o deschis?
– Doamna lui.
– Și cumu-i?
– Tânără.
– Și ce-ai zis?
– Acasă-i domnu’ doctor?
– Și ea ce-o zis?
– Hai, intră repede, că nu-i acasă!

* – Ce-i cu vânătaia aia la ochi, Gheorghe?
– Ce să fie, m-am îmbătat ieri tare de tot…
– Și ai căzut?
– Nu, nu, a venit nevastă-mea la bar după mine…
– Așa, și ce legătură are asta cu vânătaia?
– Păi are, că i-am cerut numărul de telefon!

* Când m-am născut, am fost atât de surprins încât n-am vorbit un an și jumătate.

* Unu’ trecea pe lângă o piatră funerară pe care scria: „Aici se odihnește un avocat, un om cu suflet bun, un om onorabil”.
– Doamne Sfinte!, își face cruce tipul. Ăștia au băgat trei oameni în același mormânt!

* O femeie născuse în liftul unui spital și se simțea jenată din cauza asta. Ca să o mai consoleze, una dintre asistente îi spune:
– N-ai de ce să te jenezi. Cu doi ani în urmă, o femeie a născut chiar în curtea maternității.
Auzind asta, femeia izbucni în lacrimi:
– Știu, tot eu eram!!!

* – Unde lucrează soțul tău?
– La Serviciul de Pază și Protecție.
– Aha… e gardian.
– Nu, e muncitor la fabrica de prezervative.

* Întrebare la Radio Erevan:
– Este rău să fii al doilea soț al unei văduve?
Radio Erevan răspunde:
– Bineînțeles că nu, rău e să fii primul…

* La un centru de cercetări nucleare, directorul, îngrijorat, se adresează inginerilor:
– Băieți, s-a blocat calculatorul, mai știe cineva cum se face o înmulțire?
– Bineînțeles, prin fisiune! Este cea mai rapidă metodă, răspunde cercetătorul-șef.

* Ea către el:
– Logodnicul lui Lili este mai tandru ca tine, îi spune mereu ”perla mea”.
– El este bijutier. Eu sunt ginecolog. Cum ai vrea să-ți spun?

* Bulă merge la doctor pentru consultație. Doctorul:
– Bulă, mergi după paravan și dezbracă-te pentru consult. Bulă, ascultător, se duce după paravan, se dezbracă și se prezintă în fața doctorului în pielea goală, dar acoperindu-și bărbăția cu mâinile.
Doctorul:
– Bulă, dar suntem bărbați, ce ții mâinile așa?
Bulă:
– Știți, dom’ doctor, tata m-a învățat să nu mă prezint în fața doctorului cu mâna goală.

* Maria trăgea un pui de somn în ajunul Anului Nou. După ce s-a trezit, i-a spus soțului ei:
– Gheorghe, am visat că mi-ai dat un inel cu diamante ca și cadou de Anul Nou. Ce crezi că înseamnă asta?
– Aha, vei afla diseară, răspunse Gheorghe cu un zâmbet pe față.
La miezul nopții, când Anul Nou se apropia, Gheorghe îi dă Mariei un pachet mic, împachetat frumos.
Entuziasmată și fericită, aceasta deschide repede cadoul. Și astfel, în mâinile ei avea o carte denumită ”Interpretarea visurilor”.

* E atât de frig încât am văzut un ardelean grăbindu-se pe stradă!

La mormântul lui Lică

Posted on by racoltapetru6

Lumea se retrăgea încet spre case, iar cimitirul mic devenea tot mai golit de suflete. Doar lumânările mai pâlpâiau cu încăpățânare, ca o replică în miniatură a stelelor cu care ar fi vrut să se compare. Florile, care le înconjurau strategic, aveau grijă ca ele să-și dea obștescul sfârșit în liniște, netulburate de vreo adiere de vânt. Doar un singur mormânt își mai păstra animația, ba chiar se auzeau sunete mai puternice decât cum s-ar cădea într-o seară de Luminație. Erau patru adolescenți chercheliți, care treceau o sticlă de vin din mână în mână și slobozeau spre cer fumuri lungi de țigară.

– Bine că s-a eliberat terenul de babalâci, zise Sandu, privind peste șirurile de cruci din jur.

– Distracția de acum începe, completă Ionică, cântărind sticla înainte de a o duce la gură.

– Avem noroc de o vreme frumoasă. Uite ce de stele sunt pe cer!, rosti cu admirație Stela, în timp ce trăgea din țigară.

– Te-a apucat nostalgia, fato? Mai bine uită-te pe pământ, că-s mai multe de văzut, o invită Ghiță, iritat.

– Chiar așa!, reveni Sandu în discuție, fiind cel mai mare și bine văzut din grup. Știți al cui e mormântul din fața noastră?

– Știu eu!, se lăudă Ghiță. E a lu’ Lică!

– Aici e îngropat Lică?!, se miră Stela. Am auzit de el.

– Ai auzit și că mă-sa l-a blestemat să n-aibă odihnă nici în mormânt?, continuă Sandu.

– Serios?, întrebă mezinul Ionică. Da’ de ce?

– Se zice că era un prăpădit: hoț, leneș, bețiv, bătăuș…

– Ce miștooo!, exclamă admirativ Ionică.

– De parcă se-mplinesc blestemele!, răbufni Ghiță. Dacă-i mort, mort rămâne.

– Nu poți să fii sigur de asta. Am auzit că blestemele de mamă sunt cele mai grele.

– Fugi d-aici! Astea-s basme!, se oțărî Ghiță luând sticla și trăgând apoi o dușcă bună.

– Stela are dreptate, interveni Sandu. Cred că Lică s-a zvârcolit în sicriu și după moarte. Poate a băut sticla de vin pe care au pus-o lângă el.

– Eu nu cred. Chiar are o sticlă de vin în mormânt?, rosti Ghiță neîncrezător.

– Sigur are, eu am fost la înmormântare, cu ai mei. L-am și cunoscut pe Lică.

– Bună ar fi băutura aia pentru noi, tocmai ni s-a golit sticla, zise Ionică râzând.

– Ți-a ieșit un porumbel pe gură, îl felicită Sandu. Ia du-te tu acasă, că stai aproape, și adu niște scule.

– Ce vrei să spui?, se miră Ionică.

– O să-i facem o vizită lui Lică, iar el o să ne ofere sticla de vin din dotare. Trebuie să fie o băutură spumoasă!

– Doar nu sunteți nebuni?!, se îngrozi Stela.

– Deloc! Ți-e frică de nenea Lică, fetițo? Sau sunteți cu toți niște pămpălăi care se tem de morți?

Nimeni nu răspunse provocării, iar Ionică plecă în fugă după lopată și hârleț. Nu a durat mult și au trecut la treabă, primul fiind Sandu, urmat de Ghiță și Ionică. Pământul era reavăn, iar ei erau în putere, astfel că în scurtă vreme au simțit cum lovesc în lemn. Razele lunii băteau aproape perpendicular pe gura căscată în pământ, ajutându-i să deslușească lutul de lemn și de oasele care prindeau un contur înfiorător. Sandu se arătă mai curajos și, după ce le explică triumfător că poziția scheletului nu-i firească, începu să scotocească cu hârlețul după sticlă.

Se dovedi că avusese dreptate. Butelia cu vin era de față, iar ei se întoarseră cu prada pe banca de alături. Licoarea era bună și tare, țigările se aprinseră ca niște torțe în miniatură și vocile celor patru tineri se uniră în cântece de mulțumire și dedicații la adresa celui dezgropat. Martori le erau doar stelele și Luna, care-i priveau cu aceeași nepăsare rece și mută. Într-una din pauzele de respiro, Stelei i se păru că aude un zgomot ce venea din groapa proaspătă.

– Fugi d-aici!, se rățoi la ea Sandu. Te pomenești că vine Lică după sticlă, la care izbucniră toți în râs, molipsind-o și pe fată.

Imagini pentru poze cu cimitire

A doua zi dimineață, paznicul a găsit mormântul lui Lică gol, alături fiind o lopată și un hârleț. Nici urmă de os, darămite de schelet. Cei patru adolescenți nu au mai apărut vreodată, și nici cadavrele lor nu au fost aflate. Părinții au împărțit poze, au dat anunțuri în mass media, au vărsat găleți de lacrimi și au făcut nenumărate presupuneri. Cea mai terifiantă dintre ele era că Lică s-ar fi sculat din morți și le-ar fi răpit sufletele cu tot cu trup. Probabil că astfel a reușit să se reîncarneze, iar acum bântuie printre oameni, căutându-și următoarea victimă.

Pâine și caviar

Posted on by racoltapetru6

Fiule,

Știu că nu ne-am despărțit într-o atmosferă călduroasă și de aceea vreau să aștern aici cuvintele care-mi stăteau în gât atunci când simțeam nevoia să mă înțelegi. Mi-ai spus că nu sunt patriot, ci un fugar care își părăsește țara și familia pentru a slugări la străini, iar asta m-a durut. Nu știu dacă ai preluat de la școală o astfel de expresie sau te-a influențat propaganda dusă de unii politicieni la TV. Eu și mama ta avem o altă concepție, pe care vreau să ți-o expun pe scurt, mai jos. Dacă mă vei înțelege, e bine, iar dacă nu, te rog nu arunca rândurile la gunoi, ci păstrează-le pentru câțiva ani. Cu timpul și prin maturizare, s-ar putea să-mi dai dreptate, iar sfaturile mele să-ți fie de folos în viață.

Cea mai mare parte dintre milioanele de români care au plecat la muncă în străinătate, au fost și rămân patrioți, indiferent că lucrează ca ingineri, muncitori necalificați sau își pun în pericol viața luptând împotriva fanaticilor ce amenință liniștea civilizației noastre, pe care o apreciem și vrem să o păstrăm. Ei fac cinste țării, plătind cu sudoare sau chiar sânge, patriotismul și pâinea pe care o câștigă la mare depărtare de țara natală. Așa cum sportivii noștri de elită au fost și vor fi cei mai buni ambasadori ai românilor, și ei vor să arăte că poporul nostru este harnic și priceput în ceea ce face, dar condițiile vitrege create de conducătorii noștri i-au făcut să aleagă locuri de muncă în țări mai avansate democratic și economic.

Imagini pentru imagini pentru pâine și caviar

Crede-mă că rămânerea la mila unor guverne incompetente nu m-ar fi făcut mai patriot, dar pâinea de pe masă și căldura din casă ar fi lipsit. Patriot mă consider oricum, fiindcă îmi iubesc țara, familia, trimit banii acasă și vorbesc cu drag despre meleagurile noastre în fața străinilor, chiar dacă simt adesea un gust amar. La fel ca și cei care muncesc din greu în țară, cei plecați pe front, șantiere sau alte locuri de muncă, sunt la fel de patrioți și au aceleași năzuințe. Mi-ai dat exemple de oameni care o duc bine în România, fără să facă mare efort. Ei nu transpiră decât sub limbă sau în fața judecătorilor, nu-și folosesc creierul decât pentru a se cățăra mai sus, și totuși ei mănâncă doar cozonaci. Sunt patrioții care te-au fascinat, pentru că știu să se laude cu iubirea față de țară și popor, iar poporul i-a ales în funcții și posturi călduțe.

Cei mai pricepuți dintre ei se vor afirma cu patriotismul în fața Parlamentul Europei, ajungând să mănânce numai tort, uitând de multe ori cum e gustul unei pâini obișnuite și gustând din ea doar când li se servește pe o tavă, alături de sare. Și ei sunt ambasadori ai României, doar că ei își expun pieptul doar pentru a se bate cu pumnii în el, iar umerii pentru a fi decorați și lăudați. Fără riscul de a primi plumbi sau de a transpira, deși vor să fie considerați cei mai de folos pentru țară.

Dragul meu, când vei crește mare și vei ocazia să ajungi în cercuri elitiste, poate că vei vedea pe unii mâncând doar caviar. Să te ferești de ei, fiindcă aceștia sunt cei mai periculoși. Majoritatea și-au vândut cele mai mari valori spirituale: prietenii, colegii sau chiar patria, deși nu vor recunoaște niciodată și poate că nici nu-și dau seama. În sinea lor se cred tot cinstiți și patrioți, considerând că acel caviar li se cuvine datorită calităților pe care le au. În realitate, sunt corupți, hoți și trădători de neam. Niște oportuniști care profită de orice ocazie, inclusiv de vecinii pe care-i avem și de ofertele lor tentante. Să ții minte că cel mai bun caviar vine, totuși, de la ruși, iar ei au fost mereu darnici cu cei care se pleacă în fața lor. Până iau tot ce este de luat.

Eu te îmbrățișez din depărtare și sper să ne vedem cât mai curând, poate chiar pentru totdeauna. Mă gândesc că și din țările Europei occidentale au emigrat mulți în vremuri mai grele, dar acele state au progresat mult și acum sunt foarte avansate, din multe puncte de vedere. Poate scăpăm și noi de putregaiul care ne acoperă și ne vom întoarce cu fruntea sus în țara noastră. 

Te pupă tati

Zâmbete care nu îngheață

Posted on by racoltapetru6

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Un mare om de afaceri este internat în spital. Nervos și furios pe toți, el se poartă foarte urât cu tot personalul medical, de la medici până la femeile de serviciu. Numai asistenta-șefă pare să-l suporte. Într-o zi, ea îi spune:
– Trebuie să vă iau temperatura. Dar pentru asta, nu pot folosi un termometru oral, ci unul rectal.
Omul se înfurie și înjură, dar până la urmă se întoarce pe burtă. După ce asistenta îi pune termometrul în fund, ea zice:
– Trebuie să mă ocup de ceva, câteva minute. Nu te mișca, revin imediat.
Și pleacă, lăsând ușa salonului larg deschisă. Omul strânge din dinți, stând așa și auzind oamenii chicotind pe culoar sau chiar râzând în hohote. La un moment dat vine în salon medicul și îl întreabă:
– Ce se petrece aici?
Furios, pacientul răspunde:
– Ce, doctore, n-ai mai văzut un om căruia i se ia temperatura?!
La care, medicul:
– Ba da, dar nu cu o lalea!

* Sondaj de opinie în Ținutul Secuiesc:
– Cum se numește țara noastră?, întreabă reporterul.
– România!, răspunde mândru Istvan.
– Corect! … Dar a voastră?

* O blondă se îmbolnăvește și este internată la spital. În ziua de vizită vine la ea o colegă pe care o întreabă dacă la birou e totul în ordine. Aceasta îi răspunde:
– Da, dragă, stai fără grijă că totul e bine, am împărțit atribuțiile tale. Adriana face cafeaua, Elena îți tricotează la pulovăr, Caty îți dezleagă cuvintele încrucișate, iar eu mă culc cu șeful!

* M-am rătăcit astăzi cu mașina în Miercurea Ciuc. După vreo juma’ de oră de condus aiurea m-am decis să cer indicații unui grup de localnici.
”Fiți amabili vă rog, îmi spuneți și mie care-i cel mai scurt drum spre România?”

* Bulă cară o geantă imensă în susul drumului. Un cetățean sare să-l ajute.
– Cum de ai pornit singur la drum cu așa o greutate?
– M-am gândit că sigur se va găsi un tâmpit care să mă ajute…

* Un inginer sta pe un pod și arunca cu cărămizi în apă. Se apropie altul și îl întreabă:
– De ce arunci cărămizi în apă?
Acela răspunde:
– Încerc să înțeleg…
– Ce să înțelegi?
– De ce o cărămidă pătrată, face cercuri în apă… rotunde?

* O domnișoară cam între două vârste intră într-o dimineață veselă-n birou. Colegele o privesc nedumerite.
– Ce e? M-am logodit!!
– Păi… nu ziceai că n-ai să te măriți niciodată… că bărbații-s niște proști?
– Am zis! Da’ ăsta nu e! Ăsta m-a cerut de nevastă!

* – Domnule, nu vă e rușine? Ați trăit o viață cu soția, iar acum ați lăsat-o și v-ați căsătorit cu una tânără.
– Cu soția cea bătrână mă oboseam foarte mult: dă-i picături, dă-i pastile, închide fereastra, fă-i masaj la picior, că o doare…
Groaznic! Dar cu cea tânără e așa de bine: seara pleacă, dimineața vine, toată noaptea dorm în liniște.

* Un tânăr stătea sprijinit de un gard, cu o sticlă de vodcă în mână și fuma, când îl abordează un preot:
– Tinere, știi cumva cum pot să ajung la poștă?
– Mergi tot înainte, la a treia faci dreapta și ai să vezi poșta pe stânga.
– Mulțumesc!, zice părintele. Apoi adaugă: dacă vii duminică la biserică o să-ți spun cum poți să ajungi în rai.
– Las-o moartă, părinte, tu nici la poștă nu știi să ajungi!

* – Spuneți, domnule, cum v-ați dat seama că în apartament se află cineva străin?
– Păi, onorată instanță, la noi nu există obiceiul să fii lovit pe la spate cu scaunul în cap.

* Într-o mașină urcă trei ingineri – un mecanic, un electronist, un responsabil soft. Mașina moare și fiecare își dă cu părerea.
– E de la carburator, zice mecanicul, îl dăm jos, îl curățăm și gata.
– E de la aprindere, zice electronistul, verificăm bujiile și o pornim.
Responsabilul de soft:
– Băi băieți, io propun să ne dăm jos și să ne mai suim o dată, poate pleacă.

De ce e bine să mănânci condimentat?

Posted on by racoltapetru6

Îți dăm motive excelente: te ajută să slăbești, te revigorează și te calmează (…) Ardeii picanți, rozmarinul, tumericul, scorțișoara, oregano… Toate aceste condimente nu doar îți parfumează și îmbunătățește gustul felurilor de mâncare, ci au și numeroase efecte benefice asupra sănătății tale. Iată cum.

iute

Cura de slăbire: mâncărurile picante sunt perfecte. Mizează pe sos de chilli, pe ardei jalapenos tăiați felii și presărați peste mâncare sau pe câteva linguri de paprika iute. De ce? Mai multe studii efectuate în universitățile americane arată că, după o masă superpicantă, ești mai puțin tentată să „suplimentezi” prânzul și vei consuma, cu siguranță, alimente cu mai puține calorii. Capsaicina (substanța conținută de toți acești ardei iuți și care de fapt dau acea senzație picantă) are ca efect reducerea greutății corporale prin mărirea consumului de energie și reducerea poftei de mâncare. Ea va inhiba senzațiile tale de poftă de ceva dulce sau gras. Nu doar atât: consumul de ardei iute duce la o mai bună circulație sangvină, are efect antiinflamator și ameliorează durerile artitice. Încearcă-i cu tortilla, pizza.

Vrei să respiri mai ușor: caută condimente ca turmelicul (curcuma). Utilizat mai ales pentru prepararea mâncărurilor cu specific indian, turmericul are un miros asemănător ghimbirului, dar cu o aromă mai puternică și mai picantă. Medicii din Asia foloseau acest condiment pentru a trata problemele respiratorii (are efect calmant asupra căilor respiratorii inflamate de la fum, aer poluat, praf). Turmericul reduce riscul de afecțiuni pulmonare, astm, laringită și previne infecțiile. Cum îl poți folosi? Medical, poți lua câteva tablete cu turmeric; dacă vrei să îl adaugi în mâncare, poți să-l folosești pentru condimentarea orezului, peștelui, supelor.

Dacă vrei să te calmezi și să-ți recapeți starea de liniște: încearcă rozmarin, mentă, scorțișoară. Studiile arată că antioxidanții pe care îi conțin aceste condimente calmează zona din creier destinată activităților de învățat și memorie (…) Cum le poți folosi? Nelimitat, în tot felul de combinații, ceaiuri, prăjituri, supe. Reduc efectele grave pe care le are asupra organismului tău o masă bogată în grăsimi.

Apelează la tumeric, oregano, rozmarin, paprika, cuișoare. Da, atunci când masa ta conține alimente bogate în grăsimi, nivelul trigliceridelor crește îngrijorător, iar organismul tinde să facă rezerve de grăsime. Atunci când adaugi condimente acestor alimente mai grase, nivelul trigliceridelor și implicit al insulinei scade, iar organismul nu își mai face „provizii”. Adaugă aceste condimente în orez, supe, dulciuri, friptură.

Foto: Shutterstock

Discuție cu animalul de companie

Posted on by racoltapetru6

– Cred că ar fi cazul să avem o discuție serioasă!

Aceste cuvinte mi-au întrerupt liniștea în care mă uitam la un film pe televizor. Ba chiar mi-au produs o intensă neliniște, știind că în cameră nu mă aflam decât eu și cu Pane, peștele meu de companie. Filmul era în altă limbă, deci expresia atât de clară nu putea să vină de pe ecran, așa că mă uit cu ochii căscați la animalul de pe fotoliu.

– Da, da, eu am vorbit, deci nu-s tăcut ca un pește, așa cum spuneți voi, oamenii. Am știut că-ți voi produce un șoc, dar nu mai puteam să fac pe mutul.

– Cum se poate așa ceva?! Nu am auzit de vreun animal care să vorbească, darămite un pește…

– Sper că ai spus „animal” ca un compliment, și nu ca o ființă inferioară. Pentru că „animalitatea” e superioară „umanității”, după cum se poate ușor vedea din statistici. Faptul că voi ați avut norocul să conversați mai complex, să faceți mai ușor schimb de idei între voi, iar apoi să vă dezvoltați tehnici superioare, nu vă face mai sensibili sau mai buni. Cele mai inteligente ființe tot în ape trăiesc, de unde ați ieșit și voi, cu multă vreme în urmă.

– Nu pot să cred! Ai tăcut ca mutu’ atâta vreme, dar începi dintr-o dată să-mi ții prelegeri și să-mi dai lecții. Nu crezi că e prea ciudat?

– Vezi cât de limitați sunteți? Sunt sigur că n-ați auzit de SER? Vezi? E Sindromul Evoluției Rapide, de care a avut parte măcar unul dintre semenii tăi, Einstein. Ai crezut că eu nu asimilez informațiile de la TV, de pe Internet sau din cărțile pe care le lași peste tot? De fapt am fost destul de subtil, deci nu aveai cum să-ți dai seama. Nu voiam să ajung la circ, dar acum nu mai rezist și îmi asum riscul.

– Ce nu mai poți? Nu te-am tratat cum trebuie? Ești printre cele mai alintate animale de companie…

– Eu aș putea spune că tu ești printre cei mai norocoși oameni de companie, mai ales că aproape toate deciziile le iei tu, fără să mă consulți.

– Cum aș putea să te consult dacă tu ești, sau erai, necuvântător?!

– Hei! Lasă că se puteau găsi căi de comunicare, dacă voiai cu adevărat. Crezi că în vară mi-a plăcut să stau legat în curte, având ca adăpost doar o cușcă de câine?

– Am fost nevoit! Devenisei periculos și chiar ai vrut să muști câteva persoane.

– Păi vezi? „Limbajul” acesta nu a fost destul de clar? Nu-mi plac anumite persoane din anturajul tău, nu-mi place cum mă îmbraci, nu-mi plac anumite mâncăruri și, mai ales, nu-mi place că ai început iarăși dieta aia stupidă, CAFT!

– Vezi că întreci măsura! La urma urmei eu sunt stăpânul tău și eu hotărăsc.

– Specific omenesc! Trebuia să ajungem la mentalitatea asta de proprietate, că nu-i fi tu o excepție. Cu ce drept ești proprietarul meu? Pentru că ai plătit o sumă cuiva, care a plătit și el altcuiva, care m-a răpit din mijlocul naturii. Omule, să-ți intre bine în cap: nimeni nu poate fi proprietarul cuiva sau a ceva. Nici pământul pe care trăiești, nici casa în care locuiești nu e a ta. E doar o iluzie pe care vă place să o aveți. Totul e al tuturor și fiecare e stăpân doar pe viața lui, atât cât timp o mai are. Nu cu mult timp în urmă, ați crezut că și oamenii care nu vă semănau sunt făcuți ca să fie sclavi. Ar fi cazul să vă reconsiderați atitudinea și față de celelalte ființe.

– Ai devenit brusc un militant pentru drepturile lor? Aveți și un sindicat?

– Nu fi sarcastic! Vorbesc în numele meu și nu o să mă repet.

– Ok. Am să țin cont de doleanțele tale, dar ce ai împotriva dietei? E alegerea mea pentru sănătate.

– Eu n-am probleme cu sănătatea, sunt încă tânăr și vreau să mă bucur de viață. De ce să rabd o săptămână fără un strop de cafea, o gură de bere și o companie mai plăcută la masă? Pentru că, în această perioadă, mănânci în fugă, ești prea reținut în vorbă și nici nu mai zâmbești atât de des. Crezi că asta îți face bine?

Pentru câteva clipe, am închis ochii în căutarea unor argumente cât mai solide. Când i-am deschis, Pane sforăia liniștit, întors cu coada către mine. Era un gest nepoliticos, despre care o să-i vorbesc când vom relua discuția. Dacă va binevoi să-mi mai vorbească, cum a făcut-o de data asta. Sau mi s-a părut? Oricum îi voi spune că dieta o țin neapărat până în data de 2 februarie. În schimb, o să încerc să fiu un companion mai agreabil.