Și fără de bani si cu pielea arsă… :))
Imi place marea într-o anumită măsură. Ador marea din care iese muntele -cand vezi un astfel de loc, greu ai mai avea plăcerea de a frecventa litoralul… romanesc, de exemplu.
Pentru vacanța însă, voi alege întotdeauna muntele, fără sa stau pe gânduri.
Ma fascinează totuși Vama veche unde sper sa ajung măcar anul viitor.
Şi fără vlagă, şi fără vlagă financiară. Mai ales după un sejur pe litoralul românesc. ☺ Vom ajunge şi noi la Costineşti, să vedem ce va fi şi cum va fi. Seară frumoasă, Petru!
Cred că voi o să veniți cu bateriile încărcate, după cum am văzut că decurge vacanța. Aștept vești și fotografii la fel de bune și frumoase și de la Costinești, când o să-i vină rândul. Zile faine să aveți, Cristian! 🙂
O recomandare de luat în seamă, dar prea târzie pentru cei care au înghițit apă în exces, după ce s-au aventurat în larg, în locuri periculoase și pe o vreme vitregă. Din păcate, ei se odihnesc acum pe veci.
Doamne fereşte! Nu m-am gândit aşa departe.
Eu mă refeream numai la bieţii oameni care-şi toacă salariul pe 5 luni pentru câteva zile de briza mării. Şi la “anemia” care apare imediat după, cea de care aminteai şi tu…
Pentru ca mai nimerit in concediu , chiar mai pus pe ganduri, draga Petru….sunt la mare si -i fain pe-aici …apoi dupa om vedea 🙂 seara excelenta !
Cu înțelepciune ta, sunt convins că te vei distra cu măsură și te vei întoarce odihnit, tocmai bun de lucru. Eu îți doresc să ai parte de ce-i mai frumos și sănătos! 🙂
Sau invers, după cum ne-a spus că face prietenul nostru, Cristian Lisandru. Ar fi un concediu ideal și pentru mine. O zi răcoroasă, la fel cum e prin Maramureș, dragă Gabi! 🙂
Mare dreptate ai, dragă Petru! Abia aștepță să pleci în vacanță, odată ajuns nu știi ce să faci mai întâi, vrei să profiți de fiecare clipă și să bifezi cât mai multe pe lista bucuriilor vacanței și…. tare repede mai trece timpul, ajungi acasă parcă mai obosit decât când ai plecat, dar și cu un sac de amintiri frumoase.
Și mai e ceva: am constatat că de la o vreme nu mai mă mulțumește decât patul meu, singurul în care dorm buștean pe orice parte. 😀 Prin alte părți…. nu e somnul ca acasă!
O seară frumoaăs și numai bine îți doresc cu drag!
Atâta vreme cât suntem tineri (și suntem dacă așa simțim), vom profita la maxim de concediu, ignorând mereu odihna. De aceea se spune că vinul cel mai amar este „vin din concediu”, mai ales dacă nu păstrăm câteva zile pentru a ne odihni cu adevărat.
O zi cum nu se poate mai plăcută, dragă Alex! 🙂
Doamne fere! Sa fiu platita sa petrec un concediu in astfel de conditii, precum in poza de mai sus. si zic PAS!! mare de tooot! 🙂
Pentru mine vacanta la mare inseamna Grecia, unde ma simt atat de bine, de relaxata, de libera, ca as ramane acolo pt. totdeauna: adica un concediu pe viata petrecut la o margine de mare curata, clara, in culori de la turcoaz la indigo, cu muntii in spate, cu flori pe toate drumurile, cu o mancare buna si sanatoasa, cu o bere Mythos si o cafea greceasca, ascultand spre apus, un sirtaki sau bouzouki…Ei, dar e timpul sa ma trezesc, nu?! :))
Un week-end relaxat si inmiresmat!
Tu ai în spate experiența multor călătorii și vacanțe prin cele mai frumoase locuri de pe continent. E firesc să știi ce este mai bun și mai convenabil. Sunt sigur că nici oboseala nu te prinde atât de ușor, după ce te-ai obișnuit cu astfel de concedii, în care ai fost neostenită în a vizita cât mai multe obiective. Zile tihnite și binecuvântate, Ileana! 🙂

Și eu am fost la munte în ultimii ani, dar tot sper să mai văd o dată marea. Pe o plajă mai puțin aglomerată, firește.
Oare Tiriac care a fost la plaja la Mamaia cu Loreta, cum s-o fi intors :))))???
El n-are oricum concediu, că-i om de afaceri și patron. Își poate permite să vină vlăguit. 😉
Cam aşa e :)) incă mă chinui să imi revin după concediu 🙂
Cam așa se întâmplă fiecăruia. Dar sunt unii favorizați care se pot odihni la serviciu. 😉
Da… trăiască statul la Stat! Toţi ştim despre asta şi ei nu ne cred când le spunem că sunt ,,odihniţi,, (la minte)
😀
Ce bine că n-am fost la Eforie! 🙂
Și la Mamaia, e cam tot aia! 🙂
Aşa e, dar nici la Mamaia nu am fost. 😀
Eu am fost și a fost foarte frumos, pe vremuri. Acum, m-aș teme să nu fiu dezamăgit de schimbările majore.
Prefer muntele ,aer curat si verdele verii 🙂
E drept că muntele e mai odihnitor, dacă nu te apuci de escaladări sau drumeții lungi. 🙂
Vlaga el si-a consumat-o ,
Noaptea prin baruri cu fite,
Iara ziua a transformat-o,
In noapte, intre doua pipite !!! 🙂 🙂 🙂
Precum văd, te-ai dumirit,
De ce el s-a obosit:
Pipițe, pahare pline
Și ore de somn puține.
Şi fără vlagă, şi fără vlagă financiară. Mai ales după un sejur pe litoralul românesc. ☺ Vom ajunge şi noi la Costineşti, să vedem ce va fi şi cum va fi. Seară frumoasă, Petru!
Cred că voi o să veniți cu bateriile încărcate, după cum am văzut că decurge vacanța. Aștept vești și fotografii la fel de bune și frumoase și de la Costinești, când o să-i vină rândul. Zile faine să aveți, Cristian! 🙂
De aici şi concluzia: “pentru sănătatea dumneavoastră, evitaţi consumul de sare sub orice formă, chiar în apă”.
O recomandare de luat în seamă, dar prea târzie pentru cei care au înghițit apă în exces, după ce s-au aventurat în larg, în locuri periculoase și pe o vreme vitregă. Din păcate, ei se odihnesc acum pe veci.
Doamne fereşte! Nu m-am gândit aşa departe.
Eu mă refeream numai la bieţii oameni care-şi toacă salariul pe 5 luni pentru câteva zile de briza mării. Şi la “anemia” care apare imediat după, cea de care aminteai şi tu…
Pentru ca mai nimerit in concediu , chiar mai pus pe ganduri, draga Petru….sunt la mare si -i fain pe-aici …apoi dupa om vedea 🙂 seara excelenta !
Cu înțelepciune ta, sunt convins că te vei distra cu măsură și te vei întoarce odihnit, tocmai bun de lucru. Eu îți doresc să ai parte de ce-i mai frumos și sănătos! 🙂
Multumesc mult draga Petru! Deocamdata este bine pe-aici pe la Neptun…vremea tine cu noi, restul luam de-a gata ! Sa ai o zi plina de frumusete ! 🙂
Vacanta la mare! Asta da. Apropo, dvs nu plecati in concediu?
Am fost deja în vacanță cu sora mea, pentru nouă zile. La munte (Băile Tușnad), de unde m-am întors odihnit.
Ah ok. Se vede ca sunteti odihnit dupa dinamismul dvs…
O zi excelenta
Mulțumesc frumos, Mari! O zi de toată frumusețea îți urez, la rândul meu!
Concediu la mare dupa care concediu la munte asa e sanatos!Nu?O seara frumoasa de vara iti doresc!:)
Sau invers, după cum ne-a spus că face prietenul nostru, Cristian Lisandru. Ar fi un concediu ideal și pentru mine. O zi răcoroasă, la fel cum e prin Maramureș, dragă Gabi! 🙂
Cam așa e. După vacanță, ai nevoie de vacanță de recuperare. 😀
Asta ar fi cea mai bună soluție. Bănuiesc că numai de noi depinde cum ne împărțim concediul. 🙂
http://fs69.trilulilu.ro/imgs/simonag66/buna-dimineata-prieteni-352_2e2b295b31d7c5.jpg?size=original
Foarte frumos, anytza! Săru-mâna și îți doresc să te bucuri cât mai curând de o răcorire benefică! 🙂
Mare dreptate ai, dragă Petru! Abia aștepță să pleci în vacanță, odată ajuns nu știi ce să faci mai întâi, vrei să profiți de fiecare clipă și să bifezi cât mai multe pe lista bucuriilor vacanței și…. tare repede mai trece timpul, ajungi acasă parcă mai obosit decât când ai plecat, dar și cu un sac de amintiri frumoase.
Și mai e ceva: am constatat că de la o vreme nu mai mă mulțumește decât patul meu, singurul în care dorm buștean pe orice parte. 😀 Prin alte părți…. nu e somnul ca acasă!
O seară frumoaăs și numai bine îți doresc cu drag!
Atâta vreme cât suntem tineri (și suntem dacă așa simțim), vom profita la maxim de concediu, ignorând mereu odihna. De aceea se spune că vinul cel mai amar este „vin din concediu”, mai ales dacă nu păstrăm câteva zile pentru a ne odihni cu adevărat.
O zi cum nu se poate mai plăcută, dragă Alex! 🙂
Doamne fere! Sa fiu platita sa petrec un concediu in astfel de conditii, precum in poza de mai sus. si zic PAS!! mare de tooot! 🙂
Pentru mine vacanta la mare inseamna Grecia, unde ma simt atat de bine, de relaxata, de libera, ca as ramane acolo pt. totdeauna: adica un concediu pe viata petrecut la o margine de mare curata, clara, in culori de la turcoaz la indigo, cu muntii in spate, cu flori pe toate drumurile, cu o mancare buna si sanatoasa, cu o bere Mythos si o cafea greceasca, ascultand spre apus, un sirtaki sau bouzouki…Ei, dar e timpul sa ma trezesc, nu?! :))
Un week-end relaxat si inmiresmat!
Tu ai în spate experiența multor călătorii și vacanțe prin cele mai frumoase locuri de pe continent. E firesc să știi ce este mai bun și mai convenabil. Sunt sigur că nici oboseala nu te prinde atât de ușor, după ce te-ai obișnuit cu astfel de concedii, în care ai fost neostenită în a vizita cât mai multe obiective. Zile tihnite și binecuvântate, Ileana! 🙂
Asa se întâmplă in general.. din concediu vii mai obosit decat de la serviciu
Ar trebui să i se schimbe numele în concediu de distracție. 🙂