„Monstrul” a crezut că-mi scapă,
Dar l-am scos abil din apă,
Fără momeală, undiță,
Doar plata la casieriță.
Captură pescărească
Dar din dar
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Era Bulă pe cămilă în deșert și se strică cămila. Bulă neștiind ce să facă, o duce la service-ul de cămile. Acolo, mecanicul urcă cămila pe o rampă și îi dă cu două cărămizi în testicule până când începe cămila să țipe și să bage turbo. Bulă, rămas uimit, zice:
– Bună idee, dar eu cum o mai prind?
– Urcă pe rampă!
* – Tată, ce se întâmplă cu un fotbalist atunci când nu mai vede bine?, întreabă Ionuț.
– Devine arbitru, răspunde tatăl.
* Discuție între doi puști:
– Tu ce vrei să te faci când o să crești mare?
– Mă fac idiot!
– De ce?
– Păi, tatăl meu tot mereu zice: uite la idiotul ăla ce mașină are, ce femeie bună are idiotul celălalt, idioții ăștia sunt plini de bani…
* O femeie se rușinează tare de cinci ori în viață: prima oară – când își pierde fecioria; a doua oară – când își înșală soțul prima dată; a treia oară – când își înșală soțul a doua oară; a patra oară – când primește bani pentru prima dată; a cincea oară – când ar da bani, dar n-are cui.
Un bărbat se rușinează tare numai de două ori în viață: prima dată când nu poate a doua oară; a doua oară când nu poate prima dată!
* Aflate pe peron în așteptarea trenului, două prietene discută:
– Draga mea, acum că vrei să te căsătorești, cum vrei să fie bărbatul tău, ca un rapid sau ca un accelerat?
– Nu, draga mea, aș dori să fie ca un marfar, pentru că stă mai mult în gară.
* Pentru a nu părea disponibilă de la prima întâlnire, domnișoara a mâncat banana cu lingura.
* În Germania a avut loc festivalul de bere. Cele mai multe beri au fost băute de locuitorul orașului Caracal, I.Popescu, care a urmărit festivalul la televizor.
* – Doctore, soția mea mi-e infidelă. În fiecare seară merge la bar, agață bărbați, după care se culcă cu toți cei care-i oferă de băut. Sunt disperat! Ce trebuie să fac???
– Mai întâi calmează-te… acum spune-mi exact, despre ce bar e vorba???
* Un fizician, un biolog și un chimist s-au dus la mare pentru prima dată în viață.
Fizicianul a văzut marea și a fost fascinat de valuri. A spus că se duce să mai facă niște cercetări despre dinamica fluidelor și despre valuri, a intrat în apă… și dus a fost.
Biologul a fost fascinat de fauna și flora acvatică specifică, a intrat în apă ca să o poată studia mai bine… și nu s-a mai întors.
Chimistul a așteptat un timp și după aceea și-a notat în carnet:
”Fizicienii și biologii sunt solubili în apa mării”:
* Profesoara întreabă în clasa lui Bulă
– Ce este Titanicul?
Elevii încep să-și dea cu presupusul: o marcă de ceas, o marcă de blugi, o marcă de parfum, până vine rândul lui Bulă:
– Titanicul a fost un mare translatantic care, în primul lui drum, într-o noapte, navigând în Atlanticul de Nord la limită cu Oceanul Înghețat, s-a lovit de un evreu și s-a înecat.
– Bulă – țipă profesoara – nu se poate să nu spui și prostii!! Aproape eram să-ți trec un 10 în catalog când ai dat-o-n bară. De unde evrei în Oceanul Înghețat de Nord?
– Vreți să spuneți că AISBERG este nume românesc?!?
* Doi studenți de Conservator
– Ce mă fac? Luni am examen la compoziție și n-am scris nici măcar portativul…
– Știi ce? Ia o lucrare a profului și scrie-o de la coadă la cap. N-o să se prindă…
– Am încercat să fac asta, cu mai multe piese d-ale lui… tot timpul iese Brahms!
* Un vânzător încerca să lămurească un fermier să cumpere o bicicletă. Fermierul zice:
– Decât să-mi iau bicicletă, mai bine îmi iau o vacă.
– Dar gândiți-vă cum ați arăta călare pe vacă!
– Nu așa de caraghios pe cât aș arăta încercând să mulg bicicleta!
De ce ne vine să plângem de fericire?
Pentru psihologul Oriana Aragon, de la Universitatea Yale, motivul pentru care oamenii plâng uneori de fericire era un mare mister. Acum însă ea înțelege mai bine ce se întâmplă în asemenea momente.
Aragon a realizat o cercetare mai amplă, care a fost publicată în revista Psychological Science. Ea spune că plângând atunci când suntem fericiți, oamenii își regăsesc echilibrul emoțional.
O emoție puternică, indiferent dacă este pozitivă sau negativă, are un impact copleșitor, iar această formă de descărcare îi ajută pe oameni să-și revină mai repede, să regăsească echilibrul.
Sunt multe exemple de acest fel, de răspunsuri negative la experiențe pozitive. Cercetătorii au observat că persoanele care au reacții de acest fel își controlează mai eficient emoțiile.
Persoanele care, de exemplu, se emoționează când văd bebeluși și le place să-i ciupească de obraz sunt cei care vor și plânge când vor primi o veste bună sau când asistă la nunta copiilor.
Un mecanism similar funcționează și în cazul opus, când emoții negative duc la manifestări pozitive. De exemplu, râsul nervos, care apare în situații dificile, sau zâmbetul forțat al celor care trec prin momente foarte triste.
Sursa: Science Daily
Nea Tudoran
Nu știu cum se făcea, dar aproape de fiecare dată când am cunoscut un viitor prieten, prima impresie pe care mi-a făcut-o era dezastruoasă. Probabil că și el avea aceeași părere despre mine. Tocmai mă despărțisem de badea Gheorge, cu care am închegat o relație frumoasă, dar tot cu năbădăi începută, când am dat de un alt bătrân, la fel de arțăgos la prima vedere. M-am oprit cu Trabantul în fața noului bloc de garsoniere și căutam locul cel mai potrivit pentru parcare, lăsând motorul să meargă. Deodată aud o voce ambalată la maxim:
– Măi, boule, oprește tractorul ăla, că aici stau oameni cu copii!
Mă uit în sus să văd de unde venea complimentul și indicația. Atunci am observat capul unui bătrân uscățiv și cu părul nins, ițit pe de la o fereastră situată la etajul doi, din scara din mijloc. „O, ce atitudine! Slavă Domnului că nu stă pe scara mea!”, mi-am zis eu și m-am grăbit să trag mașina aproape de intrare, ca să mă conformez cât mai repede cererii atât de politicos făcute. Cu toate acestea, tot n-am scăpat de încă o muștruluială:
– Ce Mama Dracului vă mutați toți derbedeii în blocul ăsta? Ai grijă, mă, că am să fiu cu ochii pe tine!
N-am zis nimic, că eram nou sosit și nu știam cu cine mă pun. Dar zilele trec, vecinii se întâlnesc, încep a se saluta și a se cunoaște. Pe bătrânul scorțos îl chema nea Tudoran, și nu era chiar așa de rău pe cât voia s-o arate. Probabil că-l prinsesem într-un moment neprielnic, după câteva pahare de tărie și o ceartă cu nevasta. Așa mi-a zis și el când ne-am întâlnit la o cantină-restaurant din apropiere. Auzisem că acolo se servește mâncare bună și la un preț convenabil, iar eu voiam să mai schimb atmosfera bucătăriei strâmte și singuratice. El m-a văzut și mi-a făcut semn să merg la masa lui.
– Da’ ce faci matale aici, nea Tudoran? Te-ai sfădit cu femeia și nu ți-o mai făcut mâncare?, am glumit eu în timp ce-mi aranjam scaunul.
– Ba face, Țăcănita, mâncare, dar s-o mănânce ea!, răspunse bătrânul cu ciudă.
– Nu-i bună sau ce?
– Ba-i bună, da’ nu mănânc d-alea. Că-i vegetariană și nu pune o bucățică de carne. Apăi io am lucrat la mină aproape douăzăci de ani, după aia ca pădurar, alți zăce. Nu pot să trăiesc cu iarbă și nici fără pălincă. Știi vorba aia: „Nu beu bere, nu beu vin, / Doar cu pălincă mă țin”.
Și începu nea Tudoran să râdă ca un copil. Un râs sănătos și molipsitor, la care nu puteai să rămâi doar spectator.
– Ia uite ce-mi mai place, îmi dezveli el o coșarcă pe care o avea sub masă.
Era plină cu pitoi mari și frumoase, numai bune pentru o tocăniță de ciuperci cu smântână.
– Astăzi le-am cules, așa cum îmi stă în obicei vara.
– Și de ce nu le-ai dat nevestei să le pregătească?
– Că nu vrea! Ea zice că nu gătește ciuperci, că nu le cunoaște. Da’ io le cunosc cu ochii închiși, doar am umblat mult pân pădure. Măi… și ce păduri aveam! Da’ le-o furat nenorociții ăștia de la conducere, iar acolo unde am lucrat io nu-s amu decât cioturi.
– Și-apoi ce faci cu ele?, îl întreb eu curios.
– Văd că ai o plasă goală. Ia dă-o-ncoace, să vedem câte încap.
Nu l-am refuzat, că-mi plăceau mult ciupercile și nu era o filosofie prepararea lor. În schimb, m-am oferit să achit eu ce vom consuma la masă. Câte o porție de cartofi pai, cu cârnați trandafir și, neapărat, câte o sută de grame de pălincă. Mi-a spus bătrânul că au din aia bună, dar nu dă oricui, neavând acte pe ea.
– Eu vin de mult aici, îmi povestea nea Tudoran între două îmbucături și după câte o înghițitură de tărie.
– Și nu se supără nevasta?
– Țăcănita aia-i seineancă, ca și tine! Am crezut că aveți gospodine bune p-acolo, și chiar așa a fost la început. Apoi s-o sucit și-o zâs că ea nu mai mâncă niciun fel de carne. Odată am găsit la măcelărie niște fudulii frumoase de taur și le-am dus acasă. Ce bune-s alea, făcute în sos de ceapă! Îți vine să crezi că mi le-a aruncat la gunoi? D-aia-i zic eu Țăcănită.
Și iar începe să râdă cu poftă bătrânul. Am zăbovit cu plăcere și după ce am terminat de mâncat, ascultându-i spovedania condimentată și veselindu-ne împreună. Din acea zi, nu trecea o săptămână în care să nu ne întâlnim și să luăm măcar o dată masa împreună. La cantină sau la mine acasă, când pregăteam ciupercile pe care nea Tudoran le aducea. Zece ani a durat relația noastră, până a trebuit să mă mut din Baia Mare. Dar nu mi-am uitat prietenul, ci îl vizitam de câte ori aveam ocazia. Apoi am auzit că a murit, intoxicat de ciupercile pe care și le gătise singur. Lumea vorbea că nu puteau fi otrăvitoare, că omul era expert în cunoașterea lor, dar nu le-a fiert înainte, așa cum se recomandă. Astăzi, îmi amintesc cu dulce nostalgie acele momente de desfătare petrecute alături de nea Tudoran cel hâtru și pus mereu pe cârcoteală.
Vizitatori
Au fost nemții, și-au plecat,
Nici rușii nu au prea stat,
Yankeii-au venit cu-ardoare,
Cine mai urmează oare?
Meditația îndelungată ne ajută să îmbătrânim frumos
Meditația practicată pe parcursul mai multor ani este asociată cu o scădere mai mică a volumului creierului, un fenomen asociat cu procesul de îmbătrânire, se afirmă într-un studiu american, informează Reuters.
Persoanele care au practicat meditația timp de 20 de ani au creiere cu volume mai mari decât cele ale persoanelor obișnuite, spun autorii acestui studiu apărut în publicația Frontiers in Psychology.
Întrucât se știe de multă vreme că volumul materiei cenușii din creier scade pe măsură ce omul îmbătrânește, autorii studiului spun că se așteptau deja să descopere mai multă materie cenușie în anumite regiuni ale creierelor persoanelor care au practicat meditația pe termen îndelungat.
„Însă am descoperit că acel efect era răspândit la nivelul întregului creier”, a declarat Florian Kurth, profesor la Universitatea California din Los Angeles și cercetător la Brain Mapping Center din același oraș.
Autorii studiului consideră că nu pot totuși să spună că meditația a determinat în rândul practicanților ei o scădere mai mică a volumului cerebral. Alte obiceiuri ale practicanților meditației pe termen îndelungat ar putea influența volumul creierului.
Pentru acest studiu, cercetătorii au comparat tomografiile cerebrale de la 50 de voluntari care practică de mulți ani meditația și cele de la 50 de persoane obișnuite din populația generală. Participanții aveau vârste cuprinse între 24 și 77 de ani. Voluntarii din primul grup au spus că au început să practice meditația în urmă cu 4 până la 46 de ani.
În total, tomografiile cerebrale au arătat că volumul de materie cenușie a scăzut pe măsură ce vârsta participanților a crescut. Însă creierele practicanților meditației păreau mai bine conservate decât cele ale persoanelor de aceeași vârstă din populația generală.
Aproape 18 milioane de adulți și 1 milion de copii practicau meditația în Statele Unite în anul 2012, potrivit unui sondaj ce a vizat medicina complementară, realizat de National Institutes of Health (NIH) și Centers for Disease Control and Orevention (CDC).
Deși tehnicile de meditație își au originea în religiile și tradițiile spirituale din Orient, americanii din zilele noastre folosesc adeseori meditația ca mijloc de relaxare, în afara oricăror concepte religioase.
Studii anterioare au arătat că meditația ameliorează atenția, memoria, fluența vorbirii, funcțiile de execuție și creativitate.
Epigrama care mușcă (CCIX)
PARLAMENTARII NOȘTRI AU LUAT VACANȚĂ
Ce ne-om face noi, poporul,
Fără de divertisment?
Cum o să mai ducem dorul
Circului din Parlament!
Eunucul: Răzbunare cu preaviz (VI)
– Îmi dai voie să mă ridic?, întrebă Romi, uitându-se către arma lui Dragoș.
– Desigur, dar fără mișcări bruște, că nu se știe ce mi se năzare, răspunse polițistul.
Tânărul se îndreptă către un raft și se căzni să ia, cu mâinile legate, o lădiță din lemn, veche dar bine întreținută. Apoi se așeză la loc și i-o întinse Tatuatului:
– Deschide-o, că ți-e mai ușor.
Curios și suspicios, totodată, acesta răsuci cheia și ridică încet capacul. Înăuntru era un revolver de pe vremuri, cu cilindru rotitor și șase orificii pentru gloanțe. Alături era muniția, precum și un pachet cu cărți de joc.
– Impresionant, rosti polițistul, cercetând cu atenție arma. E o bijuterie tocmai bună pentru muzeu, pentru care sunt sigur că n-ai permis. Dar ce mai contează, la câte capete de acuzare ai.
– Dar ce nelegiuiri am făcut, domnule?!, se irită Romi. Am trișat la cărți? Chiar dacă ar fi fost adevărat, asta vă dădea dreptul să mă mutilați, să mă înjunghiați, să mă împușcați și apoi să mă aruncați ca pe un animal? Cine mi-a făcut toate astea?
– Delirezi, omule!, zise polițistul, căutând să ghicească dacă și unde există camere de luat vederi. Nimeni nu ți-a făcut nimic, dar tu ești acuzat de înșelăciune și tentativă de omor. Așa că, să încheiem mascarada asta și spune-mi ce-ai de gând.
– Ei bine, am să trec la subiect. Pachetul acela are douăzeci de cărți, de la unu la cinci. Tragem, pe rând, câte o carte, și apoi încărcăm revolverul cu numărul de gloanțe înscris pe cartea extrasă. Rotim cilindrul, punem țeava la tâmplă și tragem. Eu am să fiu primul… poate și ultimul. Te bagi sau vrei să mă omori cu mâna ta? Doar de aia ai venit, nu?
Dragoș mai privi o dată arma, verifică pachetul de cărți și se opri cu privirea pe tânăr.
– Ce urmărești, de fapt? Vrei să ai revolverul în mână și să mă împuști?
– Dar cum ar fi posibil, omule? Doar ai un pistol încărcat la îndemână și poți să tragi cât ai clipi, în legitimă apărare de data asta. Plus că eu nu voi avea decât câteva gloanțe în încărcător, cu șanse să nu fie unul pe țeavă. Ți-am explicat că viața mea e un iad, și vreau să termin cu ea. Am vrut ca ultima masă să fie bogată, pe gustul unui condamnat la moarte. Păcat că n-am avut și pofta necesară, dar măcar am avut o companie pe cinste.
După ce-l mai cântări un timp, încercând să-i citească sinceritatea, polițistul amestecă bine cărțile și îi întinse pachetul. Romi își duse mâinile deasupra și întoarse prima carte. Era trei.
– Trebuie să-mi pun trei gloanțe, cu mâinile mele. Să nu se găsească amprentele tale.
– Ai dreptate. Dar să nu încerci vreo șmecherie, că-s cu ochii pe tine.
Îi întinse cutia, iar Romi se căzni să umple trei orificii.
– Mi-ar fi mult mai ușor dacă m-ai dezlega…
– Las’ că te descurci tu, îi tăie Dragoș orice speranță.
Cele trei gloanțe fiind introduse, tânărul duse cilindrul la loc și-l răsuci de câteva ori. Apoi își puse țeava la tâmplă și, zâmbind, apăsă pe trăgaci. Se auzi doar un clic… și atât.
– Se pare că n-am avut noroc din prima. E rândul tău.
Tatuatul se încruntă, dar trase totuși o carte. Una de cinci!
– Gata cu joaca!, se răsti el. Asta-i sinucidere curată.
– Stai, stai, stai… Uite cum facem…. Am patru întrebări, iar pentru fiecare răspuns primit, scazi câte un glonț. Doar n-ai nimic de pierdut, că oricum voi duce în mormânt toate secretele. De acord?
– Ce vrei să știi?, se înduplecă Dragoș.
– Prima întrebare: cine m-a castrat?
– Calup, firește.
– A doua: cine m-a înjunghiat?
– Ruha…
– Bănuiesc că tu m-ai împușcat.
– Da, dar nu ți-am atins niciun organ vital.
– Cine m-a lovit prin spate?
– Tot eu, că era atribuția mea să evit o eventuală crimă.
– Cam departe ați mers cu evitarea. Dar îți mulțumesc pentru sinceritate. Uite că scot gloanțele și te las să-ți introduci unul. Ai curajul să riști sau doar pe la spate știi să ataci?
– Ar trebui să te omor acum, pentru vorbele astea. Toată viața am luptat cu curaj, doar așa am ajuns unde am ajuns, și voi ajunge și mai departe. În schimb tu vei putrezi în pământ, fiindcă sunt și un norocos. Am să-ți demonstrez încă o dată. Dar, cum mi-ai spus, eu nu trebuie să las amprente pe glonț, așa că te rog să-l introduci tu.
– Desigur că te ajut, dar la ștersul armei va trebui să te descurci singur, răspuse Romi, executând operațiunea și înmânându-i pistolul.
Dragoș învârti de mai multe ori cilindrul, duse arma la tâmplă și strânse din ochi. Încet, încet, degetul se lăsa tot mai greu pe trăgaci, până când se auzi… împușcătura. Mâna încleștată i se prelinse pe lângă trup, fără să scape arma, iar capul plin de sânge îi căzu pe masă.
Romi se grăbi să ia cheile cătușelor și să-și elibereze mâinile. Nimeni nu intră pe ușă, de parcă polițiștii de afară nu erau prin preajmă și nu auziseră focul de armă.
– Nu cred că norocul a avut vreun rol în jocul ăsta, Tatuatule.
Rosti Eunucul, privindu-l pentru ultima dată pe Dragoș. După care își chemă câinele și părăsi cabana prin spate.
Ziua în care vin… bancurile
BANCURILE SĂPTĂMÂNII
* Învățătoarea scrie pe tablă: „2-2”, apoi se întoarce spre clasă:
– Bulă, te rog, spune rezultatul.
– Meci egal, doamnă!
* – Azi dimineață, când am venit acasă, soția mi-a spus că aseară a intrat un hoț în casa noastră.
– Și ce s-a întâmplat cu el?
– Acum e în spital, soția a crezut că eu am venit beat acasă.
* – Domnișoară, de ce v-ați numit câinele „Boule”?
– Pentru distracție. Când sunt în stradă și-l strig, jumătate din bărbați se întorc!
* Un tip vine la directorul unui circ.
– Ce știți să faceți?
– Vă arăt.
Se urcă la trapez, la 30 de metri, și se-aruncă de-acolo în cap, fără plasă. Rămâne lat. Directorul e siderat.
– Dumnezeule, să vezi acum anchetă!
Dar acrobatul se ridică, își scutură capul și se apropie senin de el:
– Ei?
– Senzațional! Poți s-o mai faci o dată?
– Sigur.
Aceeași scenă, cu omul strivit pe jos:
– Doamne, a avut un truc, care acum nu i-a mai ieșit, parcă aud deja poliția!
Acrobatul se ridică, își scutură capul și se apropie încruntat.
– Gata, ești angajat!, strigă directorul. Câți bani vrei?
– Nimic, că n-o mai fac.
– Cum așa, de ce?
– Mi se pare periculos.
* Doi indieni se întâlnesc și discută în timp ce fumează pipa păcii:
– Am auzit că Pană de Vultur și Murgul Negru au îngropat securea războiului. Cred că Pană de Vultur e foarte bucuros că au încheiat acest conflict ce durează de atâția ani!
– Nu prea cred… L-au îngropat cu securea în cap…
* Un bărbat are probleme cu potența și se prezintă la doctor pentru un consult. După ce îl examinează atent, doctorul îi spune:
– Stai liniștit, că ești sănătos tun. Tot de ce ai nevoie este un mic ajutor. O să îți dau rețetă pentru niște pastile și o să fie totul bine.
Bărbatul ia pastilele și după două luni revine pentru a-și arăta recunoștința față de doctor:
– Domnule doctor, mi-ați schimbat viața! Pastilele alea sunt ca o minune pentru mine. Fac sex de cinci ori pe zi.
Doctorul, încântat, îl întreabă:
– Și soția, ce părere are?
Bărbatul, contrariat:
– Ce soție, domnule? Eu nu am mai trecut pe acasă de când am luat pastilele!
* Doi ardeleni se mută la oraș. După un anumit timp, se întâlnesc ei și încep să-și spună problemele pe care le-au întâlnit la bloc.
– Apăi eu am probleme cu mersul prin casă, dacă la țară știam una și bună, că scândura din podea e dreaptă, atunci eu puteam să merg drept, dar la bloc avem parchet și uite așa merg: când la dreapta, când la stânga… am amețit prin casă!
– Eu am probleme cu apa de băut. Când eram la sat, știam că dacă mi s-o face sete, mă duc la cișmea și beau, dar aici… trag eu apa, dar până bag capul se duce toată pe gârlă, și uite-așa mor eu de sete!
* – De ce nu au voie ardelenii să spună bancuri decât de luni până joi?
– S-ar putea ca duminica la slujbă să-i apuce râsul.
* Un oltean și un ardelean se întâlnesc și stau de vorbă:
– Văzuși, mă ardelene, că de când muri Sergiu Nicolaescu, toate canalele de la televizor pun filme cu el?
– No tulai doamne, eu abia aștept să moară Simona Senzual.
* Un ardelean stătea în parcul Gării de Nord. În acest timp, un individ care făcea jogging se oprește la câțiva pași de el și începe să facă flotări. Ardeleanul se uită sub el, se uită deasupra, în față, în spate, și după un timp exclamă cu convingere:
– Apăi, fătuca o plecat demult!
* – Nu puteam să dorm noaptea și mi-o zâs domn doftor să închid ochii și să mă apuc să-mi număr oile până adorm.
– Și-o mers?
– Nici vorbă! M-am apucat să le număr și pe urmă mi-o pierit tot somnul când am băgat de seamă că-mi lipsesc două.
Bunic de împrumut
Când l-am întâlnit pentru prima oară pe badea Gheorghe, mi s-a părut un om răutăcios și scump la vorbă. Rămăsesem fără benzină în Trabant, chiar în apropierea pompei de alimentare a intreprinderii unde lucram amândoi. Eu, tânăr și proaspăt angajat. El, bătrân și sătul de toanele șoferilor. L-am rugat frumos să-mi dea un litru de benzină, dar el m-a privit încruntat, trântindu-mi-o:
– Pleacă de-aici, băiete! Asta nu-i benzinăria lui tat-tu sau a mea.
– Dă-mi, bade, măcar o jumătate de litru, să ajung până la PECO, doar ți-l plătesc.
– Nici măcar un gram. Că eu nu mă joc, înțelegi? Uite acolo o sticlă în care a mai rămas niște petrol. Ia-l, până nu mă răzgândesc, și valea!
Necăjit de lipsa de înțelegere a benzinarului, am turnat petrolul în rezervorul gol și, cu chiu cu vai, am ajuns la prima stație publică de alimentare.
Au trecut câteva luni de atunci, fără să ne mai vedem. Într-o zi, însă, mă prezint la el cu un act ștampilat și parafat de inginerul șef, prin care eram îndreptățit să-mi facă plinul Trabantului. Se uită moșul la mine, își pune ochelarii și citește bine ce scrie pe hârtie, apoi mă fixează iar cu privirea.
– Pă tine te-am mai văzut. Cu ce șmecherie vii de data asta?
– Nu-i nicio șmecherie, bade. Inginerul șef mă trimite să umplu un portbagaj cu sticle de bere din Reghin. Pentru toată conducerea, dar îți aduc și matale dacă vrei.
Pe atunci se găsea greu bere, mai ales una de calitate. Omul dă din cap și bolborosește:
– Nu mă mir că-s atât de grași șefii ăștia. Numai cu bere se respectă, de parcă vinul nostru n-ar mai fi bun. Hai, dară, să-ți pun benzina.
A trecut și vara, iar iarna care a venit a fost prea darnică în ninsori. De-acu’ mă salutam cu badea Gheorghe, deși mă privea încă prea încruntat și nu zăbovea din drumul lui. Și totuși, eu simțeam o atracție misterioasă în a-l cunoaște mai bine, bănuind că are o față ascunsă, cu totul deosebită decât cea pe care o afișa. Soarta a făcut să-l văd odată în stația de autobuz din oraș, așteptând cursa care să-l ducă la serviciu. Am oprit în dreptul lui și l-am rugat să urce. După un moment de chibzuială și o nouă cercetare din priviri, a acceptat invitația. N-am avut mult de mers și nici cuvinte n-am schimbat pe drum, dar măcar am auzit la urmă un „mulțam” din gura lui. Gheața dintre noi s-a spart, iar pasul următor l-a făcut el.
M-a oprit într-o zi, interesându-se dacă-l pot duce acasă, la sfârșit de săptămână. Cumpărase mai multe lucruri din oraș și era greu să le care până în Asuaju de Sus, chiar și cu autobuzul. Am acceptat bucuros, mai ales că mi-a oferit o canistră de 20 de litri cu benzină, iar drumul nu era mai lung de 100 km, dus-întors. A nins toată ziua, dar șoseaua era curățată și n-am întâmpinat probleme nici când am ajuns la destinație. Conversația a început să curgă încet, iar pe când am ajuns eram deja prieteni. Baba lui ne aștepta cu masa pusă, alături de fiica lor, soprană la Teatrul Dramatic din Baia Mare.
Aperitive din slănină afumată, cârnați afumați, caș, ceapă zdrobită în prosop, tobă și murături. Au urmat răciturile și o porție bună de fasole frecată cu șuncă prăjită în untură. La desert, nelipsitul cozonac. Firește că pălinca și vinul stăteau la loc de cinste pe masă, doar că eu nu puteam să beau. Trebuia făcut drumul înapoi, împreună cu cântăreața familiei, care avea concert de la ora zece. Atmosfera a fost destinsă și am povestit până a început să se întunece. La plecare, mi-au făcut un pachet cu merinde și băutură, iar calea de întoarcere a fost de pomină, soprana delectându-mă cu câteva arii cunoscute, mai ales că ea băuse câteva pahare, ca orice artist care se respectă.
De atunci, timp de doi ani, badea Gheorghe mă vizita de fiecare dată când ieșea de la serviciu. Se așeza pe scaunul de la intrarea în dormitor și îmi vorbea molcom despre nevastă, despre fată, despre ginere, dar adăuga și alte povestiri cu tâlc, trăite sau auzite. Îmi plăcea compania lui, prin care apartamentul era mai plin de viață și mai cald. Mă întreba și de-ale mele, ascultându-mă cu atenție și dându-mi sfaturi de om trecut prin multe.
A venit vremea să mă mut din acel cartier, locuința fiind prea mare pentru o singură persoană. Despărțirea de badea Gheorghe a fost dureroasă, bănuind amândoi că nu ne-om mai vedea. Ne-am făcut câte un cadou, dar cel mai mare dar pentru mine au fost lacrimile pe care le-am zărit în ochii bătrânului, când ne-am îmbrățișat. N-am avut norocul să-mi cunosc bunicii, și poate că ăsta-i unul din motivele care mă face să fiu atras de oamenii în vârstă, care știu să povestească și lângă care îmi caut un loc cât mai aproape. Să le admir surâsul dulce-amar, precum al cireșelor de mai. Ca al unor bunici de împrumut. Am mai cunoscut astfel de oameni, cum ar fi nea Tudoran, badea Ion sau nea Vasile, dar pe badea Gheorghe nu l-am mai văzut niciodată de atunci, după cum presimțiserăm amândoi.
racoltapetru6 