10 lucruri surprinzătoare pe care le fac fetele…

Posted on by racoltapetru6

10 lucruri surprinzătoare pe care le fac fetele în secret sau atunci când sunt singure

Un top scris de o fată, despre fete.

Collegecandy.com tratează cu umor adevăruri pe care nicio fată nu le va dezvălui.

shh1. Poartă mai multe zile la rând aceeași pereche de ciorapi sau de colanți. Pentru că sunt confortabili și dacă nu miros urât și nici nu au pete pe ei… de ce nu?

2. Se dichisesc ori de câte ori prind ocazia. Este suficient ca un băiat să se întoarcă pentru o clipă cu spatele, că imediat își găsesc ceva de aranjat.

3. Pretind că au căscat, când de fapt vor să vadă dacă nu cumva miros a transpirație.

4. Analizează la sânge orice mesaj primit. Disecă fiecare literă, fiecare emoticon, fiecare greșeală.

5. Se autosatisfac cu cea mai mare plăcere. Și se uită la filme pentru adulți, chiar dacă neagă vehement asemenea „apucături”.

6. Urinează când fac duș. Ca să nu mai piardă timpul…

7. Epilatul este opțional. Dacă nu trebuie să se epileze, sunt șanse de peste 99% ca o fată să nu se epileze.

8. Își îndepărtează punctele negre ori de câte ori se văd în oglindă.

9. Își fac poze de ”pițipoance”. Din acelea în baie și în alte ipostaze adesea jenante. Majoritatea rămân ”ascunse” în computerul personal.

10. Vorbesc mult despre sâni. Dacă bărbaților le plac sânii femeilor, ei bine… și femeilor le plac sânii femeilor. În plus, își aranjează des sânii în sutien și mai ales în lipsa sutienului.

Omenirea a dezlegat „firul vieții”!

Posted on by racoltapetru6

Oamenii de știință au descoperit că timpul de reacție al unei persoane în momentul în care este pusă în fața unei situații noi ar putea arăta cât mai are de trăit persoana respectivă.

Cât de simplu este să afli cât mai ai de trăit!

Un studiu publicat în revista Plos One: cercetătorii de la University College London și University of Edinburg au analizat informațiile de la peste 5.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 59 de ani, colectate ca parte a Studiului Național de Examinare a Sănătății și a Nutriției din Statele Unite ale Americii.

La începutul studiului, în anii 1990, s-au măsurat timpii de reacție ai participanților. Sarcina era simplă: aceștia trebuiau să apese un buton de fiecare dată când o imagine apărea pe ecranul computerului. În următorii 15 ani, participanții au fost supravegheați pentru a se înregistra câți au murit și câți au supraviețuit în această perioadă.

În total, 378 de persoane (7,4%) dintre participanți au murit, dar în cazul acelora care au înregistrat timpi de reacție mai lenți, riscul de a muri a fost cu 25% mai mare – indiferent de cauze -, în comparație cu aceia care au avut timpi medii de reacție. S-a ajuns la această concluzie după ce cercetătorii au evaluat vârsta, sexul, apartenența etnică, profilul socio-economic și factorii de viață ai participanților.

Autorul studiului, Gareth Hagger-Jonson, a declarat, într-un comunicat de presă, că un simplu test de reacții în perioada adultă poate prezice, indiferent de vârstă, sex și alți factori, rata de supraviețuire a unei persoane.

„Timpul de reacție ar putea indica cât de bine funcționează sistemul nostru nervos și alte sisteme din organism. Persoanele care răspund, în mod frecvent, cu greu, noile informații ar putea experimenta probleme care le intensifică riscul unei morți precoce”, a declarat acesta.

Sursa: „Graiul Maramureșului”

Lică și caruselul

Posted on by racoltapetru6

Zilele trecute, am fost martor la bucuria neîngrădită a copiilor care au luat cu asalt jocurile și instrumentele de distracție aduse cu prilejul sărbătorii orașului. De la trenuleț și Casa Groazei, până la carusel, sărituri de pe trambulină cu coarda elastică, până la plutirea în bule de plastic sau plimbările și tamponările cu mașinuțe electrice. Peste tot auzeai chiote de entuziasm, de exaltare amestecată cu teamă sau surprindere. Dar totul era supravegheat de organizatori și părinții grijulii, care nu-i scăpau din ochi. La finalul zilei, acești copii rămâneau cu o experiență minunată, chipurile lor exultând după trăirile nemaipomenite prin care au trecut.

Aceste imagini m-au făcut să-mi amintesc emoțiile prin care treceam și noi, copiii de altă dată, cu astfel de ocazii. Pe atunci, Seiniul era o comună, fără vreo sărbătoare anuală, dar tot treceau pe la noi căruțe sau mașini cu remorci, care poposeau timp de o zi-două pentru a-și expune dotările și mărfurile excentrice. Firește că nici nu se compară cu minunile contemporane, dar pe atunci ne lăsau cu gura căscată lucruri pe care astăzi le considerăm depășite sau banale. Cum ar fi jucăriile de tot felul, viu colorate, fluierele stridente și meșteșugit lucrate, acadele mari și mici sau pocnitori de te asurzeau pentru câteva clipe. Cele din urmă aveau mare trecere, pentru că speriam babele mai puțin îngăduitoare cu ghidușiile noastre. Și erau doar cinzeci de bani bucata.

Caruselul sau linghișpirul e printre puținele instalații care n-au suferit multe modificări. Pe atunci, și până nu demult, era centrul distracției pentru tineri, dar și pentru copiii mai curajoși. Lică făcea parte din prima categorie și tare-i mai plăcea să se învârtă, după cât îl ținea buzunarul, că era un leu fiecare tură. Într-una din zile, parcă era mai neastâmpărat ca niciodată, răsucindu-se cu scaunul ce plutea și încercând mereu să se agațe de scaunele fetelor din jurul lui, pentru a le speria. Iar când reușea, le învârtea și apoi le împingea cu putere, în ciuda țipetelor lor disperate.

Dar ce să vezi? După atâtea trepidații și mișcări bruște, tocmai lanțurile care susțineau scaunul lui Lică au cedat, zburând departe, în virtutea inerției. Rumoare și buluceală în rândul celor prezenți: spectatori, organizatori și oameni de ordine. Imediat a fost oprit linghișpirul și s-a pornit în căutarea victimei, care aterizase dincolo de zidul unei grădini din apropiere. Acolo nu au găsit decât scaunul, pe o tufă mare de coacăze, doar la câțiva centimetri de aleea betonată. Poliția a aflat imediat despre cine-i vorba și a descins la domiciliul lui, fără să dea de el.

L-au găsit a doua zi, patronii caruselului, viu și nevătămat. S-au bucurat și i-au dat 200 de lei, numai să nu depună plângere. Tare bucuros era Lică de norocul ce l-a lovit, mai ales că avea cu ce să se învârtă toată seara următoare. Poate-l lovea iar norocul să se mai rupă lanțurile și să mai câștige niște bani, gândea el. Doar că nu i-a mai mers, nefiind lăsat să se mai urce pe linghișpir. Chiar și lumea se temea să ia loc în apropierea lui. Nicio grijă, însă, că oricum a găsit el alte modalități să cheltuiască toată suma, în aceeași seară. Doar n-o să ducă și acasă vreun leu!

Să nu uităm de bancuri

Posted on by racoltapetru6

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* În autobuz, un tânăr se ridică de pe scaun și oferă locul unei bătrâne. Femeia se așează și îl întreabă:
– Ia spune-mi, tinere, nu-i așa că ești din Cluj?
– Da! Cum v-ați dat seama?
– Ești politicos.
– Dar dumneavoastră sunteți din București?
– Da! Dar cum ți-ai dat seama?
– Păi… nu ați spus „mulțumesc”!

* Polițistul către șofer:
– Domnule, suflați în fiolă!
Șoferul:
– Nuuuuuu sufluuu…
Polițistul:
– Suflați, că, dacă nu, suflu eu și iese 2,5.

* Polițistul se apropie de un cetățean care se plimba noaptea pe străzile Bucureștiului:
– Ați putea, vă rog, să mă însoțiți la secție?
– De ce, domnule polițist? N-am făcut nimic, îi răspunde omul.
– Știu, zice polițistul, dar mi-e frică noaptea singur în Ferentari.

* O femeie face plajă fără sutien. Sânii ei superbi atrag atenția unui bărbat. Acesta se uită, se uită și, în cele din urmă, încearcă să intre în vorbă cu ea:
– Puteți să-mi spuneți cât de caldă este apa?
– Ascultă, domnule!, răspunde ea iritată. Multă lume m-a luat drept târfă, dar drept termometru încă nimeni…

* O blondă stă foarte concentrată în fața oglinzii.Începe să se atingă pe față, pe nas, își pune mâna pe frunte, își trece mâna prin păr. După vreo 10 minute o strigă maică-sa de pe hol:
– Raluca!!!
Blonda se pocnește peste frunte:
– Așa, mă! Raluca mă cheamă!!!

* Șeful plutonului de polițiști:
– La dracu, cum a putut să ne scape infractorul? Nu au fost păzite toate ieșirile?
– Ba da, dar probabil că a scăpat pe ușa de intrare!

* Un șef de poliție, intrigat de faptul că odrasla sa îl întreabă cine a scris Luceafărul (și nu știe să-i dea răspunsul), îl cheamă la el pe un subaltern:
– Bă, du-te la individul ăla de pe stradă și întreabă-l dacă știe cine a scris Luceafărul.
După circa 30 de minute se întoarce subalternul ud leoarcă, dar cu un zâmbet de satisfacție pe chip:
– Gata, dom’ șef, a recunoscut, el l-a scris.

* – Vrei să ne jucăm de-a violul?
– Nu, lasă-mă, n-am chef!
– Așa, bravo, te pricepi.

* Țiganu’ povestește:
– Mă duc dimineața la pescuit și stau și stau… și seara prind un amărât de peștișor galben… Mă uit în găleată: goală, mânca-ți-aș…
Zic: – Du-te-n amaru tău, prăpăditule… și îl arunc!
Mă duc spre casă cu bicicleta, ce să vezi: bicicleta se preface în Merțanu’ ăsta, de zic toți că l-am furat.
Ajung acasă… o vilă, mânca-ți-aș! O întreb pe Pirandă:
– De unde-i, fă, vila asta, că-ți mănânc pipota?!
– Nu știu, mă țigane!
Îi povestesc ce-am pățit, și-atunci îmi zice țiganca: ia o oală cu râme și-i du la pește și-i mulțumește!
Și-ajung la lac, îl strig pe peștișor, și-l întreb:
– Cum să te răsplătesc, peștișorule?
Și el zice că are tot ce vrea, că-i fermecat, mânca-mi-ar, da’ zice că ar vrea o partidă de amor.
Și se dă de trei ori peste cap, și se face o mândrețe de fată de 13 ani… onorată instanță…

* Un țigan în sala de judecată:
– Unde erai în data de 10 ale lunii, la orele 23?
– Jucam poker cu trei mincinoși.
– Cum adică cu trei mincinoși?
– Adică, dacă îi întrebați dacă au jucat poker cu mine o să spună că nu au jucat, dom’ judecător…

* La școală, o tânără profesoară încerca să stimuleze mințile elevilor cu diferite ghicitori.
– Este roșu aprins și strălucitor! Ce este?
– Bulă, din spatele clasei, strigă:
– Simplu, un camion cu pompieri!
– Greșit, dar îmi place cum gândești! Altcineva?
– Este un măr!, spune cineva din prima bancă.
– Perfect!
Bulă se ridică și spune:
– Doamna profesoară, pot să spun și eu o ghicitoare?
– Da, Bulă, spune.
– Este lungă, puțin rotunjită, are păr la un capăt, o bagi și o scoți din gură. Ce este?
– Porcule… stai jos!, strigă profesoara.
Bulă, în timp ce se așează:
– Era periuța de dinți, dar îmi place cum gândiți!

* După ce i-a consultat soția, ginecologul se adresează bărbatului ei:
– Soția dumneavoastră este însărcinată.
– Cum, însărcinată?! Am fost atent…
– Știți, este ca și în trafic. Dumneavoastră ați fost atent, dar alții ba.

Moartea nu există! Iată ce ne așteaptă pe lumea cealaltă

Posted on by racoltapetru6

Cea mai nouă teorie științifică demonstrează cu ajutorul fizicii cuantice că moartea nu există și că moartea nu este punctul terminus al călătoriei sufletului, ci ne așteaptă o călătorie lungă.

„Multiversul” ne așteaptă

Prin observații ce țin de fizica cuantică s-a ajuns la noțiunea de „lumi multiple” sau „multivers”, în loc de „univers”. Noua teorie care demonstrează că moartea nu există are la bază conceptul de biocentrism.

Străvechiul „pom al vieții”, care arată că ce este în Cer, așa și pe Pământ

Adică există un număr infinit de universuri și tot ceea ce este posibil să se întâmple are loc în unele dintre acestea. Iar ceea ce nu este posibil să se întâmple este doar moartea. Toate aceste multiple universuri există simultan și, indiferent ce se întâmplă într-unul dintre acestea, „acțiunea” se continuă în celălalt.

Podul Einstein-Rosen, calea de legătură între universuri

Dacă un corp este distrus într-un univers, nucleul energetic de 20 de wați, măsurat științific, care a făcut creierul să funcționeze ca un computer nu se stinge odată cu trupul. Se știe de ani mulți că „energia nu se distruge, se transformă”, iar „fântâna energo-informațională” a creierului, cum au numit cercetătorii cei 20 de wați, transcede într-un nou univers.

Timpul și spațiul, „instrumente pentru creier”

Un experiment publicat recent în „Science”, arată comportamentul unei particule ce trebuia să treacă simultan prin două separatoare de fascicule. Particula a trecut prin primul separator de fascicule. Cât timp aceasta a petrecut în separator, un observator oarecare se poate decide să funcționeze comutatorul celui de-al doilea separator, pornindu-l sau oprindu-l. Ceea ce observatorul a decis la acel moment, a determinat particula să se comporte într-un anume fel, să treacă mai departe sau să mai aștepte. Indiferent de alegerea pe care a făcut-o observatorul, particula este cea care experimentează opțiunile. Ideea e că manifestarea energiei transcede ideea clasică de timp și spațiu. Gândiți-vă la cei 20 de wați de energie ca la un holoproiector care afișează rezultatele experimentului pe un ecran. Indiferent dacă observatorul a oprit sau a pornit al doilea separator de fascicule, holoproiectorul rămâne activat de aceeași baterie de 20 de wați. Conform Biocentrismului, spațiul și timpul sunt doar instrumente pe care creierul uman, „bateria de 20 de wați”, le folosește ca să aranjeze într-o formă accesibilă informațiile primite. Mintea are nevoie de ele. „Bateria” nu, doar le procesează la un moment dat, dar funcționarea ei categoric nu depinde de timp și spațiu.

Legătura Cer-Pământ

Vorba lui Einstein: „Oamenii ca mine știu că diferența între trecut, prezent și viitor nu este decât o iluzie perpetuată de încăpățânarea umană”. Orice se întâmplă cu trupul uman, „bateria” este cea care va experimenta trecerea prin „al doilea separator de fascicule”. Aici intervine Multiversul. Într-un univers, trupul poate să moară, dar simultan, în alt univers, el poate continua să trăiască. Practic, ceea ce au descoperit cercetătorii acum, în trecut se numea Pomul Vieții, a cărui filosofie se regăsește în toate culturile antice. Este Thorul, „legătura Cer-Pământ”, care constituie calea prin care „fântâna nemuritoare de energie”, „bateria de 20 de wați” purtătoare de infoenergie, sare dintr-un univers în altul. În știință, Thorul poartă denumirea de Podul Einstein-Rosen. De fapt, sunt mai multe poduri, fiecare către alt univers, care unește „găurile negre”. Conform acestei teorii, universul în care ne aflăm se află în interiorul unei găuri negre, care există în interiorul altui univers și tot așa.

Sursa: „Graiul Maramureșului”

Zile trepidante

Posted on by racoltapetru6

Săptămâna aceasta este ieșită cu totul din comun pentru mine. Mâine, la ora 10.00, am lansarea cărții „Povestirile unui maramureșean”, la librăria Cartea Românească cea mai mare și bine aprovizionată din Baia Mare (în Piața Revoluției, lângă Platoul din Centrul Nou). Îi invit, pe această cale, pe toți prietenii și cunoscuții din municipiu sau din împrejurimi să ne întâlnim și să facem poze împreună.

De asemenea, mulțumesc conducerii MARALIBRIS pentru găzduire, și în special doamnei Elisabeta Moldovan, care a dat dovadă de o amabilitate deosebită. Și nu în ultimul rând, îi sunt recunoscător d-lui Nicolae Goja, scriitor, jurnalist și redactor șef la „Graiul Maramureșului”, un sprijin hotărâtor pentru promovarea cărții în paginile ziarului.

Ieri și azi am avut ceva de lucru cu invitații, telefoane și alte pregătiri, iar mâine e din nou o zi a emoțiilor. Sper să fie o reușită, așa cum a fost și lansarea din Seini. Săptămâna se va termina cu o altă încercare: zilele orașului, cu nelipsitul campionat de șah. Sunt zile trepidante, cu „examene” de dat și un titlu de apărat.

Vă doresc numai bine și zile pe placul vostru!