Mesajul cifrelor

Vedeți peste tot cifre care se repetă? Cineva vrea să vă vorbească!

Aveți senzația de deja-vu când vedeți anumite numere. Acestea ar putea apărea atunci când vă uitați la un ceas (4:44, de exemplu), pe o pagină dintr-o carte (pagina 333, de exemplu) sau chiar pe stradă. Dacă se întâmplă prea des să vedeți numere care se repetă, atunci aceasta ar putea însemna că o entitate non-fizică vă vorbește. Trăind în această dimensiune, înseamnă că puteți doar ghici cine sau ce încearcă să comunice cu dvs. Ar putea fi un demon, un înger, un spirit, o fantomă sau o zeitate. Deoarece diferitele entități potențiale operează mai sus sau mai jos de planul nostru de existență, ele sunt obligate să comunice prin mijloace indirecte. Iată în continuare semnificația celor 9 cifre care se tot repetă:

1 – Repetiția acestei cifre înseamnă că sunteți pe calea ”corectă”. Este o afirmație privind energia pozitivă și deciziile productive.

2 – Această cifră semnifică faptul că aveți parte de un obstacol. Aveți încredere în voi și în abilitățile voastre. Văzând această cifră în mod frecvent, înseamnă că sunteți protejați de negativitate.

3 – Trei este o cifră foarte puternică, ceea ce înseamnă că ghizii voștri spirituali au sarcina de a vă ajuta în eforturile voastre. Văzând această cifră în mod frecvent, înseamnă că sunteți protejați de negativitate.

4 – Dacă vedeți de mai multe ori 4 în viața voastră, acest lucru înseamnă că adunați multe resurse. Dacă ați experimentat greutăți financiare sau emoționale, aceasta semnifică faptul că a venit sfârșitul lor și că vă îndreptați spre o perioadă benefică.

5 – Înseamnă sfârșitul stagnării din viața voastră… semnul că vă îndreptați spre ceva nou. Elemente noi și fantastice sunt pe cale să intre în viața voastră.

6 – Cifra 6 este, în mod normal, creditată cu puteri demonice; dar nu este întotdeauna cazul. Văzând de mai multe ori 6, poate semnifica un avertisment… faptul că sunteți influențați de energii negative și că trebuie să scăpați de ele. Monitorizați-vă emoțiile și gândurile.

7 – Cifra 7 este, întotdeauna, de bun augur. Este un semn de energii bune și posibilități, de care trebuie să profitați.

8 – Cifra 8 este văzută repetându-se mai rar. 8-ul indică o legătură puternică cu un tărâm ascuns al Universului. Acest tărâm este legat de vindecarea samantică și de puterile cosmice. În acest loc stau îngerii.

9 – Nouă înseamnă că un capitol vechi din viața voastră se închide și trebuie să apară altul nou. De exemplu, nu mai trebuie să continuați cu aceeași slujbă sau relația pe care o aveți e una toxică. 9 semnifică, de asemenea, posibilitatea de a învăța lecții importante pentru voi.

Tu știi cât de vechi îți este sufletul?

Nouă semne care îți arată dacă ești un suflet ales

În această lume există persoane care au un așa zis suflet ales, de la naștere și până la moarte. Dar cum ne dăm seama dacă o persoană este un suflet ales?

Existența sa solitară nu este preferința lui sau un temperament antisocial – el este pur și simplu un suflet vechi. Vechi în inimă, vechi în minte și vechi în suflet, această persoană este un suflet vechi, care își găsește viziunea sa asupra vieții foarte diferită și mult maturizată față de cei din jurul lui. Ca urmare, un suflet vechi trăiește viața pe plan intern, își urmărește propria sa cale, în timp ce restul din jurul lui se înghesuie să urmeze pe altcineva. Poate ați experimentat acest lucru în propria voastră viață sau l-ați văzut la altă persoană. Dacă încă nu ați descoperit cât de vechi este sufletul vostru, citiți unele semne revelatoare de mai jos.

9. Ai tendința de a fi un solitar

Pentru că sufletele vechi sunt dezinteresate de preocupările și interesele oamenilor de aceeași vârstă cu ei, își fac cu greu prieteni. Rezultatul este că sufletele vechi au tendința de a se regăsi singuri o mare parte din timp.

8. Îți place cunoașterea, înțelepciunea și adevărul

Într-adevăr, acest lucru pare un pic grandios și nobil, dar un suflet vechi se găsește în mod natural gravitând spre partea intelectuală a vieții. Sufletele vechi înțeleg în mod inerent că înțelepciunea este fericire, cunoașterea este puterea și adevărul este libertatea, așa că de ce să nu căutăm și noi aceste lucruri? Aceste preocupări sunt mult mai semnificative pentru ei decât să citească cele mai recente bârfe mondene sau cele mai recente achiziții din fotbal.

7. Ai înclinație spre spiritualitate

Majoritatea sufletelor vechi tind să aibă sensibilitate și să fie spirituali. Depășirea limitelor propriului ego, în căutarea iluminării, promovarea iubirii și păcii pe planetă sunt principalele ocupații ale acestor suflete. Se pare că pentru ei cel mai înțelept lucru este să folosească timpul la maxim.

6. Trebuie să înțelegi temeritatea vieții

Sufletele vechi sunt afectate de memento-urile moralității sale, dar și de tot ceea ce îi înconjoară. Acest lucru face ca ei să fie precauți și uneori retrași, dar cu înțelepciune își dictează modul în care să-și trăiască viața.

5. Ești grijuliu și introspectiv

Sufletele vechi tind să gândească mult… despre tot. Abilitatea de a reflecta și de a învăța din acțiunile lor și ale altor persoane este cel mai mare profesor al lor. Unul dintre motivele pentru care sufletele vechi sunt atât de vechi este că ei au învățat foarte multe lecții prin propriile procese de gândire, posedând o perspectivă asupra vieții și având capacitatea de a observa în liniște ce se petrece în jurul lor.

4. Puteți vedea imaginea de ansamblu

Rareori se pierd în detalii superficiale pentru a obține grade inutile (promovare la locul de muncă). Ei au tendința de a privi viața prin ochii unei păsări, văzând ceea ce este mai înțelept și semnificativ pentru viața lor. Atunci când se confruntă cu probleme, sufletele vechi au tendința să le vadă ca pe niște dureri temporare care le servesc pentru a crește cantitatea de bucurie în viitor. Prin urmare, sufletele vechi au tendința să aibă o viață plină de liniște și stabilitate, datorită abordării lor asupra vieții.

3. Nu ești materialist

Bogăție, statut, faimă… sunt înainte de a fi un suflet vechi. Sufletele vechi nu au scopul de a urmări lucruri care pot fi luate ușor de la ei. Pentru ei nu prezintă interes lucrurile de scurtă durată, deoarece acestea aduc foarte puțină împlinire sau semnificație în viața lor.

2. Ai fost un copil ciudat din punct de vedere social

Aceste lucruri nu sunt văzute întotdeauna, dar multe suflete vechi prezintă semne ciudate de maturitate, de la vârste mici. De multe ori, acești copii sunt etichetați ca fiind „precoce”, „introvertiți” sau „rebeli”, și se încadrează greu în comportamentele de masă. De obicei, acești copii sunt extrem de curioși și inteligenți, văzând scopul multor lucruri pe care le zic și fac profesorii lor, părinții și colegii. Dacă poți spune că adesea copilul tău este ca un adult – probabil ai parte de un suflet vechi.

1. Trebuie doar să te „simți” vechi

Sentimentele care însoțesc un suflet vechi sunt de obicei: sentimente de circumspecție, oboseală mintală, răbdare, atenție și un calm detașat. Din păcate, acest lucru poate fi perceput ca fiind distant și rece, care este unul din multele mituri ale sufletelor vechi.

Sursa: „Graiul Maramureșului”

Haiducii de astăzi

Au mai trecut niște alegeri, pentru unii ca o furtună, pentru alții precum o adiere abia perceptibilă. Chiar dacă mulți dintre noi nu suntem afectați de microbul politicii, nu înseamnă să trecem prea ușor cu vederea ceea ce s-a întâmplat duminică. E vorba de o opțiune care ne afectează pe fiecare dintre noi și n-ar fi normal să ne fie indiferent cine ne conduce în efortul de modernizare, civilizare și prosperitate. Dincolo de partide și grupuri de interese, trebuia să alegem un OM, în care să ne punem încrederea și speranțele. Dar s-a văzut iarăși că majoritatea dintre români nu mai au încredere în nimeni sau sunt prea comozi să mai facă un drum până la secția de vot. Crâșmele și cafenelele sunt mai aproape și nici nu ți se cere buletinul. Pentru că și a avea actul de identitate la tine poate să fie o mare problemă, după cum a demonstrat copreședintele PNL, Alina Gorghiu, sau candidatul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

O altă trăsătură nocivă care se perpetuează, ba chiar se amplifică, e alegerea multor primari condamnați sau cercetați de instanță. Și nu numai în localități mici, ci chiar în orașe mari, cum ar fi Craiova, Brașov, Botoșani, Baia Mare. Într-un sfert din primăriile marilor metropole au fost aleși primari penali! Ciudată e situația din Baia Mare, unde a fost ales Cătălin Cherecheș, deși e în pușcărie și nu-și poate ocupa postul chiar dacă e eliberat. De unde vine această simpatie pentru corupți? E o recunoaștere a faptului că toți am face la fel dacă am fi în locul lor? Sau suntem atât de naivi încât credem că totul e o înscenare, iar primarul prins în fragrant e de fapt nevinovat, mai ales că a făcut atâtea pentru urbe?

Necunoscute sunt mințile alegătorilor, mai ales a celor care sunt consecvenți să aleagă și pentru noi, profitând și impunându-ne niște oameni pe care nu i-am vrea, dar nu suntem în stare să facem niște alegeri. Pe vremuri, haiducii erau cei admirați de popor, pentru că-și riscau viața jefuind-i pe cei avuți și mai dădeau și săracilor din pradă. Astăzi, probabil că în ochii multora primarii corupți sunt asemeni haiducilor ce iau de la statul cel hain și de la milionarii oportuniști, aruncând câțiva galbeni pentru a-și atrage electoratul. Mai o clădire impresionantă, mai un cartier de locuințe pentru săraci, mai câte o pungă cu alimente, mai niște discursuri bine ticluite și nu mai e nevoie de flintă. Arma haiducului român s-a schimbat, potera e DNA-ul, iar poporul nu suportă potera. Mai ales că ea face parte din instituțiile statului, care, la rândul lui, ne jefuiește mereu prin taxe, cerșitul de donații sau prin birocrație.

Eu mi-am făcut datoria de cetățean, votând duminică. Nu sunt sigur că am făcut cea mai bună alegere, dar măcar am arătat că îmi pasă. Nici la loto nu poți câștiga dacă nu-ți iei un bilet, deși unii ar fi tentați s-o facă, chiar dacă ar încălca legea. Nu aș alege un condamnat, chiar dacă mi-ar fi frate și aș fi sigur că-i nevinovat. Justiția e mai presus de jurăminte și simțăminte. E arma cea mai eficace pentru curățirea societății.

Câteva lucruri de care să nu-ți mai pese după vârsta de 40 de ani

”Vine un moment în viață când nu îți prea mai pasă de nimic. Sau nu ar trebui să-ți mai pese așa mult ca înainte. Motivele diferă, dar, în principal, nu mai trebuie să-ți consumi energia cu lucruri care nu contează pentru viața ta. Este o vârstă la care ești deja pe picioarele tale și trebuie să te porți ca atare, fără a căuta prea mult să îi mulțumești pe toți cei din jurul tău, lăsându-te pe ultimul loc.

* Nu trebuie să-ți mai pese de părerile celorlalți! Sigur ai în preajma ta multe persoane care și-au făcut o carieră din a da sfaturi tuturor, inclusiv ție. Sunt acele persoane care nu știu altceva decât să-ți dea tot felul de idei, de la domeniul personal până la cel profesional. Nu uita, însă, că ești adult și poți lua decizii și singură, fără ca alții să îți dicteze ce și cum. Nu e rău să urmezi un sfat-două, de la părinți, frați sau prieteni, dar nu trebuie să urmezi pas cu pas ce îți dictează unii și alții.

* Nu trebuie să urmezi pas cu pas toate regulile modei! Uneori moda există pentru a nu fi urmată. Tocmai de aici se naște uneori originalitatea unora. Îmbracă-te cum îți place, este strict problema ta. Știm că toate femeile obișnuite nu sunt dispuse să cheltuie sume astronomice pe ultimele creații de la marile case de modă. Viața celebrităților este una, viața femeii obișnuite este alta.

* Dacă ai încheiat o relație sau o căsnicie, mergi mai departe! Nu contează ce face fostul, nu contează dacă el și-a refăcut viața sau nu, tu vezi-ți de drumul tău. Este important să ai o viață chiar și după o despărțire. Cântărește toate faptele care au dus la despărțire, încearcă să eviți greșelile și poate în următoarea relație vei fi mai fericită.

* Nu te strădui să fii perfectă, acasă, în intimitate sau la bucătărie! Nimeni nu este perfect și, dacă din când în când, așa-zisa ta imperfecțiune mai iese la iveală, gândește-te că e ceva normal, firesc, omenesc. Nu te delăsa, dar nici nu te stresa inutil. Dacă ești obosită, cere ajutorul celor din familie, nu face tu totul.

* Nu îți mai mușca limba! Dacă ai ceva de zis, zi! Nu te mai abține! În felul acesta, scapi de stresul pe care îl înmagazinezi fără rost și care, în timp, îți va dăuna, dar te vei și impune în fața celorlalți. La tinerețe, mai tăceai, fie că nu era considerat politicos să dai replica, fie că nu îndrăzneai. Acum, lucrurile stau altfel, așa că…

* Dacă cineva nu te merită, renunță la acea persoană! Fie că e vorba de o prietenă bună, fie că este vorba de o colegă mai apropiată, dacă acea relație nu îți face bine, renunță. Uneori îți dai seama că acea persoană te folosește, că nu îți răspunde cu aceeași prietenie, și nu are rost să te mai implici. Vei suferi sau nu o perioadă, dar îți va trece. Vei fi mai liniștită, departe de o prietenie falsă, nocivă.

* Nu trebuie să faci un capăt de țară din greșelile tale! Din fiecare ai ceva de învățat. Nu este ceva fără ieșire. Orice problemă are o soluție, orice greșeală poate fi îndreptată. Adevărata valoare a omului nu este dată de suma greșelilor sale, ci de tot ceea ce face, bun sau rău.

* Nu mai încerca să te încadrezi oriunde și oricând! Toată viața suntem tentate să ne încadrăm cât mai bine în cercul de prieteni, la locul de muncă, între neamuri etc. Odată cu înaintarea în vârstă, nu prea mai are importanță acest lucru. Fii tu însăți în orice context. Cei de lângă tine te cunosc deja destul de bine și probabil că te acceptă așa cum ești. Dacă nu, înseamnă că nici nu merită să rămâi în acel cerc de oameni. Cei de lângă noi trebuie să vă accepte așa cum sunteți, nu să vă transforme într-o altă persoană. Naturalețea este secretul oricărei relații sincere.

* Nu trebuie să vă pese de tot ce este legat de rețelele de socializare! Dacă până la vârsta de 30 de ani erai obsedată să arăți perfect, după 40 încearcă să arăți elegantă și îngrijită. Numărul de kilograme în plus sau în minus nu mai trebuie să conteze atât acum.

* Nu trebuie să încercați să aveți corpul perfect! Este ceva imposibil. Dacă sunteți norocoase să aveți o siluetă de invidiat și la 40 de ani, este foarte bine, dar dacă nu, nu. Îngrijiți-vă, coafați-vă, purtați haine pe măsura voastră și veți arăta foarte bine. Nu aveți pretenția să mai arătați ca la 20 de ani, mai ales dacă anumite probleme de sănătate își pun amprenta asupra înfățișării voastre.

Odată cu trecerea anilor, îți dai seama că nu poți controla totul. Mai mult, copiii cresc, devin mai independenți, și nu mai țin seama de tot ce zici tu. Dar face parte din viață, trebuie să înțelegi asta. Nu poți controla decât ceea ce faci tu însăți. Fii relaxată și depășește problema.

În final, nu trebuie să-ți pese că… nu îți mai pasă! Este semn al evoluției personale. Ca adult, înțelegi că uitarea este esențială. A nu îți mai păsa este uneori chiar foarte sănătos, oferindu-ți libertate și relaxare. În ultimii 20 de ani ți-ai făcut griji pentru serviciu, căsnicie, copii și este normal să fi obosit. Combate oboseala cu un soi de nepăsare!”

Sursa: „Graiul Maramureșului”

 

Alegerile de azi

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* Într-o noapte, un irlandez care băuse prea mult conducea către casă și, bineînțeles, mașina oscila violent dintr-o parte a drumului în cealaltă. Un polițist îl oprește:
– Așadar, de unde vii?
– De la cârciumă, evident, îngână bețivul.
– Păi, ai cam băut în seara aceasta.
– Bineînțeles, răspunde mândru bețivul.
– Dar știi că, la ultima intersecție, soția ta a căzut din mașină?
– Oh, slavă Domnului, suspină bețivul. Credeam că am surzit.

* – Doctore, mă simt rău, am amețeli și mă arde la inimă!
– Doamnă, în primul rând, nu sunt doctor, sunt ospătar; în al doilea rând, nu sunteți bolnavă, sunteți beată, iar, în al treilea rând, aveți un sân în scrumieră.

* Dialog într-un troleibuz:
– Domnule, n-aveți din întâmplare un bilet perforat?
– Nu, din păcate n-am.
– Dar, vă rog mult, mai căutați prin buzunare! Poate veți găsi, totuși, un tichet perforat…
– N-am! Doar v-am spus, domnule, că n-am! Ce, sunteți atât de sărac încât nu vă puteți plăti călătoria?
– Nu despre asta-i vorba, eu sunt controlorul…

* Accident auto: a fost călcată o oaie. Martor, un scriitor…
– Vă rog să ne povestiți cum s-a petrecut.
– Domnule polițist, atunci când lumina lunii atingea duios spicele de grâu, care dansau în adierea vântului de seară, iar trifoiul își trimitea în aer mireasma dulce, o oaie…
– Vă rog, relatați pe scurt.
– Păi știți, înainte să treacă mașina, ieșea oaia din lucernă; după ce a trecut mașina, ieșea lucerna din oaie.

* Un englez de condiție medie intră într-un magazin respectabil. Privind în jur, îl întreabă pe vânzător:
– Cât costă pălăria aia?
– O mie de dolari, sir.
– Drace!… Dar aia de alături?
– Doi draci, sir.

* Valetul bate la ușă și intră în cabinetul lordului John:
– Sir, a venit croitorul dv. și zice că nu va pleca de aici, până nu-i veți plăti ultimele două costume pe care vi le-a cusut.
Lordul John, fără a-și ridica ochii de pe ziar, îi zice valetului:
– Perfect, pregătește o cameră pentru domnul.

* – Bună ziua, suntem de la bancă! Vă informăm că vă punem sechestru pe cont!
– Pe care cont, doamnă??? Pe cel de pe facebook???
– Nu, pe cel bancar…
– Off, ce m-am speriat! Pe cel bancar puteți chiar să-l și închideți!

* La școală, profesoara:
– Astăzi vom vorbi despre educația sexuală!
– Doamnă, noi care suntem deja însărcinate, putem ieși în recreație?

* De câte ori n-ați auzit femeile spunând:
– Exteriorul nu contează atât de mult, mai important este ce se află în interior!
Tot timpul încerc să îmi dau seama dacă s-au mai gândit și la altceva în afară de portofel…

* Preotul se întâlnește cu câteva grupuri de neveste tinere.
– Bună, părinte!, salutară ele zglobii.
– Buuună!, răspunde preotul zâmbind.
– Bună, părinte!, zise și o bătrână de vreo 70 de ani.
– Mergi cu Domnul!, se încruntă preotul.

* Mărturisirea unui părinte:
Fetița mea de patru ani mi-a spus că vrea o căsuță într-un copac, în grădina din spatele casei. M-am chinuit douăzeci de ani să cresc copacul acela, iar acum ea nu o mai vrea…

* Aflat într-un birt, Ion îi cere barmanei un suc și două paie.
– Dar de ce două paie?
– Pentru că astăzi sunt cu mândra mea.
Într-o altă zi, se repetă aceeași scenă, numai că de data asta Ion cere un suc și trei paie.
– Dar de ce trei paie?
– Pentru că astăzi sunt cu două mândre – a răspuns Ion.
Când mai revine la bar, Ion îi cere barmanei un suc și un sac cu paie.
– Dar ce faci cu un sac de paie? – l-a întrebat aceasta, curioasă.
– Azi sunt cu calul…

* Doi marinari discută:
– Când cobor pe uscat, în două minute am două femei pe brațe!
– Nu te cred. Nu există un tatuaj așa de rapid!

* Se aude soneria. Proprietarul deschide ușa; în prag – oaspeți.
– Ar fi fost OK să mă anunțați – le spune ofensat.
– Da, dar am dorit să vă găsim acasă…

Cum ne învingem ticurile nervoase

Unii oameni își rod unghiile, alții își răsucesc mereu o șuviță de păr pe deget sau mușcă nervos din picior, dar majoritatea oamenilor au câte un tic. Chiar dacă sunt gesturi reflexe, ele pot fi controlate.

rosul unghiilor

Majoritatea oamenilor au avut perioade în care au dezvoltat ticuri, iar stresul este, de regulă, cauza principală de apariție. Aceste gesturi nu sunt neapărat nocive, pentru că reprezintă un mod de a gestiona situațiile stresante emoțional, iar uneori și disconfortul fizic. Problema este că ticurile pot fi supărătoare și pun uneori persoana în cauză într-o situație jenantă. Rosul unghiilor, de exemplu, nu este privit cu ochi buni de cei din jur.

Deși sunt gesturi reflexe, ele pot fi învinse, iar cel mai important pas în această direcție este să le conștientizăm și să identificăm motivele pentru care le avem. „Ar fi bine să cântărim avantajele, dezavantajele, motivele pentru care trebuie să scăpăm de ele și argumentele în favoarea lor”, recomandă psihologul american James Claiborn, citat de „The Huffington Post”.

Apoi, trebuie să ne gândim la o activitate prin care să le înlocuim, dar care să nu fie la fel de supărătoare ca ticurile, mai spune specialistul. Cea mai bună metodă de a scăpa de obiceiurile proaste este să eliminăm stresul din viața noastră, dar cum acest lucru este, în cele mai multe cazuri, imposibil, trebuie să găsim alte soluții. Psihologul James Claiborn recomandă câteva trucuri pentru a ne învinge trucurile:

Rosul unghiilor. Activitatea care ar trebui să înlocuiască acest tic trebuie să țină mâinile ocupate. James Claiborn recomandă încleștarea pumnului ori de câte ori avem tendința de a duce mâna la gură. „Nu îți poți încleșta pumnul și roade unghiile în același timp”, spune psihologul. Alte soluții pot fi purtarea unor mănuși sau acoperirea degetelor cu bandă adezivă dacă suntem acasă și nu avem activități care necesită folosirea mâinilor – „orice pentru a face acest gest reflex mai dificil”, mai spune psihologul.

Răsucirea părului. O soluție la îndemână pentru a scăpa de acest tic este prinderea părului în coadă sau în coc. După o vreme, începem să ne dezobișnuim de gestul reflex și vom scăpa de el, ne asigură psihologul.

Datul din picioare. Claiborn recomandă menținerea unei poziții rigide, pentru ca mușchii să fie tensionați. Dacă vom face lucrul acesta suficient de mult timp, sunt șanse mari să scăpăm de obicei, spune el.

Încleștarea maxilarului. Multe persoane au tendința să facă acest lucru când sunt stresate. Guma de mestecat poate să ajute la relaxarea maxilarului. Psihologul mai recomandă celor care au acest tic să-și formeze obiceiul de a-și ține gura întredeschisă.

Dresul vocii. Expiratul lent poate fi o soluție pentru acest obicei enervant. „Este imposibil să-ți dregi vocea în același timp”, spune Claiborn, care precizează că rezultatele acestei metode se vor vedea în doar câteva zile.

Statistică europeană la adresa României

  1. Cea mai bisericoasă țară din Uniunea Europeană (locul 1 la numărul de biserici pe cap de locuitor).
  2. Cea mai înapoiată țară europeană (45% dintre români n-au WC în casă, față de 2% în Europa).
  3. Românii au doar jumătate din puterea de cumpărare a europeanului mediu, dar își petrec timpul liber în mall-uri și hypermarket-uri și construiesc noi mall-uri și hypermarket-uri, în ciuda crizei.
  4. România este țara cu cea mai dură lege anti-arme din lume, singura care își ține poporul complet dezarmat (motivând prin siguranța populației), dar este țara cu cea mai mare corupție din Europa – 40%. (Curtea de Conturi: din 15 miliarde de euro pe an achiziții publice, 6,2 miliarde se fură).
  5. România este printre puținele țări care interzic complet prostituția (pe motiv de moralitate), dar este cel mai mare exportator de prostituate din Uniunea Europeană (peste Rusia și Ucraina), conform EU Observer.
  6. România este țara cu cel mai mic șomaj oficial din ultimii 25 de ani, în medie, dar este țara unde 50% din familii declară că nu au niciun membru angajat; iar 25% din familii au doar un membru angajat.
  7. România este printre țările cu cei mai mulți absolvenți de universitate din lume, dar este țara cu doar 2 universități în top 1000: Universitatea din București ocupă locul 986 și Univrersitatea Babeș-Boluai din Cluj-Napoca, locul 987, conform clasamentului realizat de Center for World University Rankings în 2015.
  8. România este țara unde școala este susținută până la sfârșitul liceului (în sensul că liceul e gratuit), dar este pe locul 1 în Europa la școlari analfabeți (30%), iar 42% dintre români cred că Soarele se învârtește în jurul Pământului.
  9. România este țara cu cel mai mare procent de insatisfacție la adresa clasei politice; românii se plâng în mod constant de corupția și incompetența politicienilor lor. Dar este singura țară unde nu a avut loc niciun miting anti-corupție în ultimii 25 de ani și unde participarea publicului la acțiuni anti-corupție este minimă.
  10. România este țara cu cea mai mică absorbție a banilor europeni, dar este țara cu cel mai mare procent de bani europeni furați (din puținul folosit), motiv pentru care Uniunea Europeană a tăiat fondurile pentru infrastructură.

Sursa: e-mail