– Astăzi vom fi din nou patru la masa de joc, anunță cu emfază Calup, în timp ce își făceau intrarea Dragoș și Bombonel.

– Numai de cărți nu-mi mai arde mie, se plânse imediat cel din urmă. Tu nu ai înțeles gravitatea situației? Doar ți-am explicat totul la telefon, deși nu cred că a fost un lucru înțelept. Poate suntem ascultați…

– Mai termină odată cu paranoia asta!, interveni agentul Dragoș. Vă temeți de un coate-goale, care nici nu-i sigur că mai trăiește. Ia să se arate, că-i facem felul și a doua oară.

– Și tu vii cu aberații d-astea, Tatuatule?, interveni nervos Calup. Omul ăsta e mort și îngropat, iar scorneala cu nu știu ce Eunuc vine de la târfa de Angela. Vă temeți de o stafie, de parcă a-ți fi copii.

– Nevastă-mea n-avea de unde să știe anumite lucruri, decât de la Romi, nu se lăsă mai prejos primarul.

– Poate c-ai vorbit prin somn și ea a fost pe fază. Sau poate ai fost beat și te-ai scăpat, așa cum îți stă în obicei. Hai că mă scoți din sărite cu fanteziile tale! Mai bine faceți cunoștință cu Rita, noua mea comoară.

O blondă înaltă și foarte frumoasă tocmai intrase în încăpere, făcându-l pe Dragoș să scoată un oftat de surprindere, iar pe Bombonel să rămână nemișcat pentru un timp. Părul ondulat cu talent, ochii de un albastru pătrunzător, îmbrăcămintea pretențioasă și aerul de doamnă aleasă, o recomandau de la sine.

– Să nu credeți că numai aspectul e de ea. Femeia asta joacă pocher la fel de bine ca și voi. Tocmai a venit din Italia și îmi pun mari speranțe în această investiție, care n-a fost deloc mică.

Calup râse cu poftă și o invită pe Rita să se așeze la masă.

– Să înțeleg că tu o sponsorizezi și la cărți?, întrebă Dragoș. Nu prea e corect…

– Ascultă! Îi dau o sumă de pornire, iar ea mi-i înapoiază cu dobânda corectă. În rest, nu avem niciun amestec unul cu celălat. N-aveți decât să fiți cu ochii pe ea, iar dacă trișează, o omor cu mâna mea. Nu-i așa, iubi?

– Nu-mi plac oamenii care înșeală la cărți și nu am făcut-o niciodată, se auzi glasul melodios al frumoasei, după care au împărțit cărțile.

Calup avusese dreptate, ba mai mult, Rita câștiga aproape la fiecare pot mai mare, în timp ce Bombonel o privea tot mai răutăcios. Nici Dragoș n-avea gânduri de admirație pentru necunoscută, doar grăsanul zâmbea mulțumit și admirativ. În cele din urmă, tot primarul fu acela care explodă:

– Asta e prea de tot! Pe mine nu mă duci de nas, doamnă, sau să-ți spun „domnule”? Cunosc eu stilul acesta de joc. Cine ești, de fapt?

– Ce vreți să spuneți, domnule?, se apără femeia, scandalizată.

– Chiar așa, ce te-a apucat, Bombonel?, întrebă și Calup.

– Nu vă dați seama cu cine avem de-a face? E o deghizare, dar pe mine nu mă înșeală. Este chiar El!

– Care el, omule?, se miră iar grăsanul.

– Eunucul! El este!, și sări cu mâinile la podoaba capilară a Ritei, începând să tragă cu toată puterea de păr.

Femeia zbiera de durere, încercând în zadar să se elibereze de trupul și strânsoarea bărbatului. Văzând că presupusa perucă nu vrea să se desprindă, Bombonel încercă să-i smulgă sânii și să-i care pumni peste față, de parcă înnebunise. Degeaba încercau ceilalți doi să-l oprească prin cuvinte și apoi prin forță, nu aveau puterea necesară, iar femeia era tot mai maltratată. Văzând că nu-i chip să-și apere investiția, Calup își scoase cuțitul și îl înfipse în spatele lui Bombonel.

– Numai eu am dreptul să-mi bat femeile!, se justifică el în fața uluită a lui Dragoș. Cine o mai dorește cu fața și corpul pline de vânătăi?

Corpul primarului se destinse tot mai mult, alunecând de pe Rita, pe podea. În ochii larg deschiși se putea citi mirarea și ciuda, în egală măsură, neștiind de ce îl lasă puterile, iar „podoabele” Eunucului nu vor să se desprindă, cu toată insistența. Femeia se trase într-un colț, plângând și tremurând toată. Părea că nici ea nu-și dă seama ce se întâmplase și îi privea încă temătoare pe ceilalți.

– Bănuiesc că nu mai e cazul să chemăm Salvarea, reflectă Dragoș. Asta e a doua crimă la care mă faci părtaș, măi Calup. Iar acum nu-i vorba doar de un om obișnuit, ci de un primar. Pe ăsta cum îl mai ascunzi?

Grăsanul se așeză pe scaun, epuizat de efortul fizic și psihic.

– A fost legitimă apărare, după cum ai văzut. Dacă nu interveneam, o omora pe Rita, și cine îmi plătea paguba? Că oricum mi-era dator vândut.

– Lasă că te plătea el în felul lui. Câte contracte ai primit prin primărie…

– Termină! Trebuie să găsim o soluție. Că și tu ai fost călare pe el, deci ești complice.

– O, nu, nu! De data asta nu mă mai convingi. Tu l-ai înjunghiat, tu să te descurci. Eu mă spăl pe mâini.