Pleonasme în limba română

Printre pleonasmele des întâlnite în limba română se numără „am văzut cu ochii mei”, „am auzit cu urechile mele”, „întuneric beznă”, dar și „taci din gură!”, „ieși afară!” sau „aversă de ploaie”, avalanșă de zăpadă” și „cutremur de pământ”.
Doi lingviști de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” al Academiei Române spun că, de multe ori, pleonasmul este și un mod de a insista asupra unei idei – „am văzut cu ochii mei”, „am auzit cu urechile mele” sau „întuneric beznă”, acestea fiind pleonasme aparente.
De asemenea, celebrele expresii „taci din gură!” și „ieși afară!” sunt pleonasme acceptate de limbă.
Lingviștii spun că o sursă a pleonasmului o reprezintă împrumutul din alte limbi, mai ales din franceză. Astfel, pleonasmele din alte limbi au fost traduse „mot-à-mot” în limba română și preluate ca atare: a îngheța de frig – geler de froid (franceză), a coborî în jos – descendre en bas, a urca în sus – monter en haut.
O altă cauză, spun experții, ar fi necunoașterea sensului cuvintelor împrumutate, lucru care se întâmplă acum cu neologismele din engleză: board de conducere, conducere managerială, hit de succes, reclamă publicitară, summit la vârf, mașină de floricele popcorn.

PLEONASME DES ÎNTÂLNITE ÎN LIMBA ROMÂNĂ

– abundență mare
– abuz exagerat
– amestec eterogen
– amploare mare
– a anticipa dinainte
– avalanșă de zăpadă
– a avansa înainte
– aversă de ploaie
– bancnotă de hârtie
– a se bifurca în două
– biografia vieții
– ceremonie solemnă
– a coabita împreună
– coridor de trecere
– cutremur de pământ
– deplină unanimitate
– epilog final
– folclor popular
– gamă diversificată
– garderobă de haine
– lihnit de foame
– limonadă de lămâie
– nul și neavenit
– omletă de ouă
– pacient bolnav
– perioadă de timp
– perspectivă de viitor
– polemică contradictorie
– procent la sută
– a survola peste

Sursa: e-mail

La ce boală gravă sunt predispuse femeile geloase și cu toane?

Femeile care, la vârstă mijlocie, sunt anxioase, geloase și au schimbări frecvente de dispoziție, prezintă un risc mai mare de a suferi, la vârste mai înaintate, de maladia Alzheimer, comparativ cu semenele lor mai calme și mai echilibrate, arată un studiu realizat pe aproximativ 800 de femei.

femei

Participantele, cu vârste cuprinse, în general, între 35 și 55 de ani, au fost testate pentru identificarea trăsăturilor de personalitate, inclusiv nivelul de nevrotism. Un grad mare de nevrotism în ansamblul trăsăturilor de personalitate este asociat cu anxietatea (tendința de a-și face griji), gelozia, schimbările de dispoziție, tendința de a se supăra cu ușurință și de a fi chinuit de sentimente de vinovăție.

Femeile au fost, de asemenea, întrebate dacă sunt stresate la locul de muncă, acasă ori din cauza unor probleme de sănătate. Aceste întrebări au fost puse la fiecare 5 ani, studiul durând, în total, 38 de ani. În acest timp, 153 de participante au ajuns să sufere de demență.

Cele care obținuseră scorurile cele mai mari pentru nevrotism, la vârstă mijlocie, erau predispuse în cea mai mare măsură la această boală, dar numai dacă fuseseră supuse unui stres îndelungat.

Doar nevrotismul, luat separat, nu mărește riscul de Alzheimer, dar persoanele nevrotice care erau, în același timp, timide și introvertite prezentau cel mai mare risc, arată autorii studiului într-un articol publicat în jurnalul Neurology; ei cred că persoanele nevrotice resimt mai puternic stresul, iar acest lucru are efecte nocive asupra creierului, sau, poate, aceste persoane ar avea și un stil de viață mai nesănătos.

Deoarece numărul persoanelor ce suferă de maladia Alzheimer este în creștere, este important să fie identificate persoanele cu risc sporit de a dezvolta această afecțiune, spun specialiștii.

Sursa: Mail Online

Prietenele

– Alo, Tia! Servus, dragă, da’ ce mai faci?

– Servus, Florico! Iaca dau un tiv la o rochie, că mă presează clienții ăștia, mai ales că-s aproape sărbătorile.

– Apropo de rochie, tu… Știi ce mi-o zis Alina, ieri? Da’ să nu mă spui, că io nu-s de alea care umblă cu vorbe. Cică nu-i place deloc materialul pe care l-ai folosit la costumul ei. Zice că se lasă dacă-l spală și arată ca naiba.

– Nu mai spune, dragă! Doar nu i l-am băgat io pă gât, ea și l-o ales. Mie nu mi-a zis nimic de asta, ci dimpotrivă, părea entuziasmată. Să știi că-mi pare tare rău să aud!

– Ei, nu te lua după ea, că doar o cunoști, nu știe câte prune are în straiță. Io ți-am spus ca prietenă, dar rămâne între noi.

– Sigur, sigur. Doar n-o să-i spun, că imediat îi sare țandăra, iar mie nu-mi place să mă cert cu nimeni.

– Așa-s și io, tu. Te pup, că mi-e mâncare pe foc și tre’ să fac rântașu’. Mai vorbim noi, paaa…

– Pa, pa, Florico.

…………………………………………………………….

– Alo, Alino, ce mai faci?

– Ce să fac, bine, Tia. Mă pregăteam să ies în centru. Dar tu?

– Ia, cu lucru. Doar voiam să te întreb de ultimul costum. Nu-ți place materialul sau ceva la el? Că așa mi-o zâs Florica…

– Cum să nu-mi placă, dragă? Nu te lua tu după Florica, că ajungi să umbli ziua cu lumânarea și noaptea pă întuneric. Ea mi-a zis că-i material ieftin și, dacă-l spăl, o să-mi pară rău că l-am ales.

– Cum putea să zică una ca asta?, că io nu lucrez decât cu stofă de calitate. Să știi că-mi pare tare rău…

– Ți-am zis să n-o bagi în seamă, că noi ne cunoaștem de mult și întotdeauna am fost mulțumită de tine.

– Atunci mă bucur, Alinuțo, numai să nu-i spui că ți-am zis de asta. Că nu-mi place să umblu cu bârfe, doar am vrut să lămuresc treaba.

– Nicio grijă, Tia. Nici eu nu port vorbe mai departe, doar mă cunoști. Te pup și fii fără grijă.

…………………………………………………………………

– Alo, tu ești, Florico?

– Servus, Alino? Ce se mai aude, dragă?

– I-ai spus tu ceva lui Tia, că tocmai ce m-a sunat în legătură cu costumul cel nou.

– Am vorbit azi cu ea, da’ n-am pomenit nimic de costum, să mă și trăznea’! Precis c-o vrut să te testeze, să vadă ce și cum, c-așa-i ea, n-o cunoști?

– Poate, da’ am vrut să mă asigur. Io nu suport să fiu vorbită pe la spate pă nedrept. Chiar dacă nu-mi place costumul, tot nu vreau să mă cert cu ea, că suntem prietene și asta-i cel mai important.

– Sigur că da, dă-l încolo de costum. Data viitoare du-te la Tămâianu, că-i meseriaș bun și are materiale de calitate.

– O să văd io, da’ nu-i spune că ți-am zis, că nu-mi place să bârfesc pe nimeni.

– Ai încredere în mine, că io nu fac d-astea, Alino!

– Te pup și te las, că mă duc în centru. Pa, dragă.

– Pa, draga mea.

……………………………………………………………………….

– Alo, Tia, tot io-s. Tocmai ce m-a sunat Alina și mi-o zâs că ai adus vorba de costum.

– Da, Florico, însă nu i-am spus nimic de tine, să mor io! Doar am întrebat-o și mi-o zâs că-i mulțumită. N-aș băga eu zâzanie între voi, Doamne ferește!

– M-am gândit io că nu faci d-astea. Ea o fi născocit, ca să se scoată. Că-i vai de capul ei, săraca, de când îi sângură, fără bărbat, fără prieteni ca lumea. Da’ nu-i bine a bârfi și d-aia nu zâc nimica…

Cine seamănă umor, culege zâmbete

BANCURILE SĂPTĂMÂNII

* – Băi! Oare Africa o fi departe?
– Nu cred… La serviciu am un negru din Africa și în fiecare dimineață vine cu bicicleta.

* Doctorul către pacient:
– Ei, cum sunt noile supozitoare pentru insomnie?
– Remarcabile, d-le doctor, nici nu apuc să mai scot degetul!

* Aseară, în timp ce dezlegam integrame, o întreb pe nevastă-mea:
– Partenerul de viață al femeii…
– Amant?… răspunde ea.
– NU… Din trei litere!
– Bou?

* Soția către soț:
– Așa beat ai fost aseară că ai luat dușul în mâini și-l rugai să nu mai plângă!

* Într-un troleibuz din București. Ultima stație. Un polițist vede un student adormit, cu o carte pe genunchi, ”Teoria câmpului magnetic”. Polițistul îl trezește pe student și îi spune:
– Scoală agronomule, am ajuns.

* O tânără, văzând privirile pe care preotul le aruncă spre decolteul ei, îi zice acestuia:
– Părinte, vă place cruciulița mea de la gât?
– Da, dar de fapt mă uitam mai mult la cei doi tâlhari!

* – Știi să înoți?
– Nu.
– Păi vezi, prietene, aici e diferența. Chiar și câinele meu, cât e el de animal prost, tot știe să înoate.
– Hmm, da. Dar tu știi să înoți?
– Bineînțeles!
– Atunci, care-i diferența dintre câinele tău și tine?

* – Cine din familia voastră este cel mai în vârstă?
– Stră-stră-stră-stră-bunica.
– Nu-i posibil așa ceva.
– Ba e po-po-po-posibil!

* Sfârșitul Lumii a ajuns și în România. A privit în stânga, a privit în dreapta…
– Mi se pare că am fost deja pe aici! – a spus el și a plecat mai departe.

* Profesoara dictează, plimbându-se prin auditoriul. Se apropie de o studentă:
– Maria, tu mai înainte aveai altă caligrafie, probabil ești însărcinată.
Dictează mai deparrte și se apropie de un student:
– Ioane, văd că după vorbele mele, ți s-a schimbat caligrafia, iată că s-a găsit și tatăl!

* Bulă era în doliu.
– Ce s-a întâmplat, Bulă?
– A murit bunicul!
– Câți ani avea?
– 105!
– E, păi a trăit destul! De ce a murit? Cancer? Leucemie? Parkinson?
– Nu! L-a împușcat unu’că l-a prins la nevastă-sa!

* Un avocat era bucuros că fiul său terminase avocatura și astfel putea să-i calce pe urme. Trece ceva timp și avocatul cel tânăr preia cazurile tatălui său, acesta ieșind la pensie. Într-o zi, vine bucuros acasă și îi spune tatălui:
– Tată, știi cazul ăla care n-ai putut să-l rezolvi în 25 de ani?
– Da, fiule!
– Păi eu l-am rezolvat într-o săptămână!
– Foarte bine, fiule, dar să nu uiți că acel caz te-a ținut pe tine la școală, la liceu, la facultate și mai rămânea și de-o vacanță.

* Gheo e inculpat pentru deraierea unui tren și pagube imense. Judecătorul îl întreabă:
– Păi bine mă Gheo, tocmai pe calea ferată te-ai găsit tu cu Maria să faceți amor? Nu mai aveți șură, câmp, căruță?
– Cu tot respectul, dom’ judecător, da’ noi în șură am și început. Da’ ne-am încins și ne-am rostogolit din șură în grădină, din grădină în câmp și așa am ajuns pe calea ferată.
– Păi și n-ați auzit trenul???
– Ba cum nu. Dar trenul venea, orgasmul meu venea, orgasmul Mariei venea și el, și am zis: La naiba, oprește cine poate!!!

Ce trebuie să faci ca să nu te îngrași în post?

Persoanele care țin post riscă să ia în greutate din cauză că alimentele potrivite acestui regim alimentar sunt de multe ori foarte bogate în carbohidrați, lucru care cere o atenție deosebită și urmarea câtorva lucruri simple pentru a menține silueta dorită, potrivit unui comunicat remis de MEDIAFAX.

in-frigider

Unul dintre lucrurile la care persoanele care țin post este să fie atente la cantitatea de hrană din farfurie sau alimentele pe care, de multe ori, le consumă pe fugă. Foarte multe feluri de mâncare de post conțin zahăr în compoziție, iar consumul de cantități mai mari din aceste alimente duce nu numai la îngrășare, ci și la apariția, în timp, a unor probleme de sănătate.

Un alt element important este reprezentat de orele la care mănâncă persoanele care țin post. Cel mai indicat este ca fiecare să respecte un program fix al meselor principale, iar cina să nu fie luată mai târziu de ora 19.30.

Un alt factor de risc îl reprezintă alimentele procesate industrial, în perioada postului, dar nu numai, fiind indicat ca oamenii să aleagă produse cât mai simple, cât mai puțin procesate. Cu cât un produs este mai complex din punct de vedere al procesării industriale, cu atât este mai bogat din punct de vedere caloric, dar, uneori, și mai toxic pentru organism.

Specialiștii recomandă o dietă de post bogată în legume și fructe de sezon, dar și în cereale și fructe oleaginoase.

Sursa: MEDIAFAX

Eunucul: Iza (X)

Ambele femei se uitau la el, curioase, în timp ce-și sorbeau cafeaua de dimineață și trăgeau cu nesaț din țigări. După cum îi arătau hainele, era și cazul să zăbovească mai mult printre articolele de îmbrăcăminte, din care Maricica tocmai primise articole de toamnă. Olguței îi plăcea fizionomia străinului, doar că arăta de parcă trăise în afara civilizației, și asta o intriga, după cum îi șopti Maricicăi. Dar cum nu puteau vorbi mereu încet, reluară firul discuției:

– Mare pezevenchi și Magnificul ăsta!, zise farmacista, zâmbind. Cum a dat-o el de gol pe șarlatană.

– Chiar așa, Olguță! De nu-i smulgea el baticul de pe cap, noi trăiam cu impresia că-i o femeie bătrână și amărâtă. Ai văzut ce păr lung avea?

– Cum să nu văd, Maricico, că i l-au răvășit cei trei băieți, până au pus-o pe fugă. Nu prea îmi place mie gașca asta a lui Magnificu, Țuțu și Popicu, dar, de data asta, bine au făcut! Să-i fie învățătură de minte și să nu mai calce pe aici. Se dădea sărmană și trăia din bunătatea noastră, în loc să meargă la muncă.

– Sau la pușcărie, că o fi făcut ea ceva dacă se ascundea astfel.

Bărbatul se apropiase, ținând în mână o pereche de pantofi, câteva haine, o pălărie și un cuțit de vânătoare. Cu cealaltă mână, întinse o sumă de bani și întrebă:

– Îmi ajung, pentru astea?

Maricica numără și apoi făcu un calcul rapid:

– Pardesiul ăsta e cam scump pentru cât aveți, dar am și mai ieftin. Stați să vi-l aduc. În felul acesta, încă vă mai rămâne ceva.

– Atunci am să iau și o pereche de ochelari din ăștia.

Femeia se conformă, în timp ce Olguța îl cerceta insistent pe client.

– Le împachetez?, întrebă Maricica.

– Dacă nu aveți o cabină în care să mă schimb…

– Nu avem, domnule.

– Îmi puteți spune unde-l pot găsi pe Magnificul ăsta?

– N-aveți decât să mergeți pe drumul principal și dați de o vilă nouă și mare, cea mai mare din localitate. Dacă-i acasă… însă sigur îl găsiți diseară, la discoteca de la Căminul Cultural. Doar e sâmbătă. Da’ ce treabă aveți cu el?, se interesă Olguța

– Am să-i transmit ceva, din partea unei cunoștințe comune.

Bărbatul plăti și porni spre ușă, de unde se întoarse și li se adresă:

– Ultimele salutări din partea Izei.

Femeile îl priveau mirate:

– Dar cine-i Iza?

– Cam târziu să vă întrebați asta, nu credeți?

Cu asta a ieșit afară, urmărit până la vitrină de Maricica și Olguța.

– Nu-i ăla câinele vagaboandei?

– Să știi că el e, iar Iza o fi numele ei, se dumiri Olguța. Ce-o fi vrut să zică tipul ăsta? Precis că se cunosc.

– Păcat de el, că nu arată rău deloc.

– Tot un coate-goale rămâne. Ca și ea, de altfel.

………………………………………………………………………………………………………

De masa celor trei prieteni se apropie un necunoscut îmbrăcat cam ciudat: un pardesiu lung, o pălărie cu boruri largi care-i acoperea fruntea și niște ochelari fumurii mari, deși soarele apusese, iar luminile din local nu te ajutau prea mult la vedere.

– Care dintre voi e Magnificul?, întrebă străinul, profitând de o melodie mai puțin zgomotoasă.

– Nu se vede?, întrebă un tânăr cu un păr coafat în formă de creastă de cocoș multicoloră.

La o ureche purta un cercel, iar cealaltă îi era pansată în dreptul lobului. Pe ambele brațe avea mai multe tatuaje, iar ceilalți doi îl flancau cu admirație. Cu toții fumau și aveau câte o bere în față.

– Cine întreabă?, se interesă liderul.

– Sunt doar un mesager, dar ceea ce-ți aduc e foarte important.

– Serios? Ce este? Să văd.

– E afară, că nu puteam să vin cu el înăuntru.

– Măi, precis nu faci mișto de mine? Ai grijă, nenicule, că o pățești rău dacă mă tragi în piept.

– Vorbesc foarte serios, haide și ai să vezi.

– Să mergem, băieți! Dar de nu-i ceva fain, ai încurcat-o!

În curtea luminată discret, îi aștepta Băiatu, cu o dorință nestăvilită de a rupe oasele celor care l-au lăsat fără stăpână. Cei doi însoțitori au luat-o la fugă, cu câinele după ei, în timp ce străinul îl imobiliză pe șeful lor, punându-i cuțitul la gât.

– Ce vrei, omule? Ce ți-am făcut?

– Câți ani ai, secătură?

– 17…

– Și ceilalți?

– 16, amândoi…

– Ce-ai pățit la ureche?

– Mi s-a infectat, să mor eu!

– Nicio grijă, că ai să mori dacă mă minți. Recunoști cercelul ăsta?

– Seamănă cu al meu… Auuu, mă doare mâna!

– E chiar al tău, criminalule! Ai violat, ai ucis și crezi că vei scăpa…

– Chiar dacă ar fi așa, ce-o să-mi faci? Sunt minor. Ești un ucigaș de copii?

– Sunt un ucigaș, dar ar fi prea simplu să-ți tai acum beregata. Te las să prinzi majoratul, iar atunci fii pregătit să ne reîntâlnim. Voi fi mereu în spatele tău și am să-ți număr ticăloșiile. Cu cât mai multe vei face, cu atât mai repede voi lovi și cu atât mai dulce-mi va fi răzbunarea. Din ziua aniversării, să te uiți mereu peste umăr, că te voi vâna ca pe o javră, la fel ca pe amicii tăi. Ar trebui să te transformi într-un sfânt, ca să mă răzgândesc, dar asta nu se poate. Nu-i așa, scursură?

Cu un gest de scârbă, bărbatul îl aruncă cât colo pe tânăr și își strigă câinele. O parte din petrecăreți se adunaseră deja în curte, iar unii dădeau alarma prin telefoane. Băiatu apăru la timp și, împreună cu stăpânul său, se pierdu în noapte.

Credit pe încredere

Nu mi-a fost deloc ușor și nici nu mă așteptam să fie. Dar am perseverat să demonstrez că se poate investi în mine, că merit încrederea de care aveam nevoie ca de aer. Și am început să respir mai ușor, pe măsură ce creditorii mei se convingeau de capacitatea mea. Recunosc că am avut șansa să apelez la cei mai buni intermediari de credite bancare din România. E vorba de experții financiari de la AVBS, care mi-au oferit gratuit cele mai bune soluții de creditare pe termen mediu și lung.

AVBS CREDIT

AVBS m-a ajutat nu numai pe mine, ci și pe mulți alți solicitanți de credite pentru nevoi personale, credit ipotecar, credit IMM sau card de credit. Pentru că, așa cum bine spune Valentin Anghel, fondatorul și directorul general al companiei, ”A avea brokerul TĂU de credite este un LUX, un LUX care NU COSTĂ! De acum ți-l permiți și tu pentru că ne-am întâlnit!” Un credit sau o refinanțare bine gândită, poate să-ți schimbe total viața printr-un nou bussines în domeniul financiar, de exemplu. Nu trebuie decât să profiți de seriozitatea și profesionalismul companiei de brokeraj bancar AVBS, care îți va îndeplini promt și personalizat cerințele.

De-ar fi fost atât de simplu și în mediul online! Țin minte cum am făcut primii pași timizi cu patru bloguri paralele, din care doar acesta mai „trăiește”, astăzi. Scriam din ce în ce mai mult, cerând în surdină credit cititorilor. Dar neglijam regula de bază: „ca să primești, trebuie să oferi întâi!”. Așa-i când n-ai specialiști care să te sfătuiască. Doi ani au trecut, până mi-am dat singur seama, după care orizontul mi s-a deschis și blogosfera a devenit minunată, populată de tot mai mulți prieteni. Pe unii îi vizitez, îi admir și îi citesc în tăcere, fără să-i deranjez cu opiniile mele. Cum ar fi Cristina Lincu – ocupanta locului I în SuperBlog 2014 – sau Dana Lalici – locul I în SuperBlog 2013. Îi urmăresc și caut să învăț câte ceva de la fiecare, pentru a mă perfecționa din mers. Le dau creditul meu și sunt convins că încrederea investită se va transforma în încredere primită.

parteneri

Competițiile SuperBlog sunt ocaziile cele mai potrivite de a întâlni bloggeri de pe diferite platforme, de a învăța lucruri noi și a lega prietenii virtuale. E unul din motivele pentru care spun mereu „prezent” și nu regret niciodată participarea, indiferent de locul ocupat în final. De fiecare dată, simt că primesc un nou credit, precum un aer proaspăt și benefic.

Acest articol participă la ultima etapă a competiției SuperBlog Spring 2016